Archive for Iunie 2013

DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR. DOGMĂ ŞI EREZIE

Duminică 30 Iunie 2013

Duminica tuturor sfintilor basilica

Foto via http://www.basilica.ro

O suită de mari sărbători – Înălţarea Domnului, Pogorârea Duhului Sfânt (Rusaliile), Sfânta Treime, care anul acesta a coincis cu praznicul naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – alternează cu duminici dedicate sfinţilor şi Sfinţilor Părinţi, în general şi în particular, în anonimatul lor comunional, de-o dârzenie dogmatică neclintită şi, totodată, de-o smerenie perfectă în viaţa lor dedicată Sfintei Treimi, urmării lui Hristos.

Duminica de după Înălţare a fost a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul Întâi Ecumenic. Sărbătoarea, de altfel, a premers Rusaliilor, Sfintei Treimi şi Sfinţilor Apostoli, ea fiind dedicată celor 318 ierarhi întruniţi în Primul Sinod, cel de la Niceea, din 325, sub patronajul primului împărat creştin, Constantin cel Mare şi al Sfintei lui mame, augusta Elena, cu participarea unei delegaţii din partea Papei Silvestru I, de unde şi denumirea de Sinod Ecumenic, fiindcă Biserica era Una şi nedespărţită, încă.

La acel Sinod s-a consolidat temelia credinţei/teologiei dogmatice, în conformitate cu Învăţăturile Mântuitorului şi în consecinţă, cu Sfânta Tradiţie apostolică. Sinodul a fost convocat de Împărat la solicitarea ierarhilor, deopotrivă răsăriteni şi apuseni, exasperaţi şi îngrijoraţi de erezia lui Arie, un foarte bun orator care, neoprit, risca să smintească lumea creştină aflată în expansiune minunată. Mai precis, ereticul nega dumnezeirea lui Iisus, considerându-L doar „creatură superioară”.

Arie avea un asemenea tupeu încât l-a determinat pe Sfântul Nicolae – pâinea lui Dumnezeu – să-i dea o palmă, pentru că nu mai suporta hula şi blasfemia la adresa Mântuitorului, a Dumnezeului-Cuvântul însuşi. Sfântul Nicolae a apărat Cuvântul întrupat. Arie, primul eretic, fiind un excelent orator, făcea lucrarea cea mai perversă a diavolului, aceea de a perverti învăţătura lui Iisus, tradiţia fundamentată pe mărturie vie.

Primul Sinod Ecumenic a durat toată vara şi s-a soldat cu primele şapte articole din Crez, cele referitoare la Tatăl şi Fiul, ultimele cinci, referitoare la Duhul Sfânt, urmând să fie alcătuite la Al doilea Sinod Ecumenic, cel din 381. Primul Sinod a reafirmat dogmatic dumnezeirea şi de-o-fiinţimea Sfintei Treimi, iar Sfântul Spiridon a făcut o demonstraţie practică, strângând în mâini o cărămidă, din care s-au ridicat limbi de foc, s-a scurs apă şi s-a vădit lut. Părţile componente şi nedespărţite ale cărămizii au exemplificat Persoanele Sfintei Treimi.

Astfel, în istoria dogmatică, din cei 318 participanţi la Întâiul Sinod, s-au reţinut cei doi sfinţi, Nicolae şi Spiridon. Sfântul Nicolae chiar a suportat consecinţele, adică, Împăratul Constantin l-a trimis la puşcărie şi i-a luat omoforul (însemnul de episcop) şi Evanghelia, ca să constate că, peste noapte, ele îi fuseseră restituite Sfântului în celulă de către însuşi Mântuitorul şi Maica Domnului. Drept pentru care Sfântul Nicolae a fost eliberat şi s-a bucurat de cinste mare. Intervenţia Sfintei Treimi, de altfel, s-a vădit şi în demonstraţia Sfântului Spiridon.

Părintele Cleopa arată, într-o predică foarte frumoasă: „Focul închipuia pe Tatăl, lutul, pe Fiul întrupat şi apa, pe Duhul Sfânt, Mangâietorul care a fost trimis în lume”.

Ereticul Arie, primul şi cel mai mare eretic, a fost anatemizat. În aceeaşi predică, Părintele Cleopa spune că erezia ariană a fost prima ruptură în „cămaşa lui Hristos”, una şi fără cusătură, urmând marea schismă sfâşietoare din 1054, între Răsărit şi Apus, soldată cu două Biserici, una având centrul la Constantinopol, cealaltă, la Vatican (Roma).

În continuare, citez din părintele Cleopa – via http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-sfintilor-parinti-la-sinodul-i-ecumenic/predica-duminica-sfintilor-parinti-la-sinodul-i-ecumenic-71560.html :

La rândul ei, Biserica Catolică a mai fost lovită de încă două eresuri şi sciziuni. Este vorba de eresul lui Luther, al doilea Arie şi de Calvin, din secolul al XVI-lea, urmaţi după aproape un secol de schisma anglicană din secolul al XVII-lea.

Primul eres a cuprins aproape integral ţările din nordul Europei, aşa-numitele ţări protestante; iar religia anglicană s-a răspandit în Anglia, America de Nord şi Australia, formând Biserica anglicană.

Vedeţi cum a reuşit satana să rupă camaşa lui Hristos, adică să dezbine şi să sfâşie unitatea Bisericii întemeiate de El? Noi toţi mărturisim „o credinţă, un Domn, un botez”, însa datorită mândriei şi începătorilor de eresuri, care au schimbat învatatura de credinţă ortodoxă, apostolică, cu dogme noi după mintea lor (subl.n.), precum şi din cauza păcatelor noastre ale tuturor, au apărut în ultimele secole mai multe Biserici creştine – două apostolice, cea Ortodoxă şi cea Catolică – şi trei fără succesiune apostolică: protestantă, reformată şi anglicană.

 Dar dezbinările religioase nu s-au oprit aici. Începand din secolele XVIII si mai ales XIX, au apărut în America şi în apusul Europei noi grupări religioase rupte din trupul Bisericii apostolice, numite „secte”.

Astăzi, în lume se află până la o mie de secte şi grupări religioase creştine, unele mai fanatice, mai periculoase decât altele, cum ar fi „martorii lui Iehova”, „templul satanei”, cu aşa-numita „liturghie neagra”, în care se adoră diavolul în locul lui Dumnezeu. Ei caută să-şi facă noi membri în randul credincioşilor interesaţi, a celor certaţi cu disciplina Bisericii lui Hristos, a celor săraci, cărora le promit ajutoare materiale şi mai ales, a tinerilor, pe care îi pot corupe mai usor.

 Să luam, deci, aminte la noi şi la familile noastre ortodoxe. Înmulţirea sectelor este un semn vădit apocaliptic, care prevesteşte sfârşitul veacurilor„.

Peste o săptămână este Duminica Sfinţilor Români, sărbătoare prefaţată de zilele Sfântului Leontie de la Rădăuţi (mâine, 1 iulie) şi a Sfântului Ştefan cel Mare (2 iulie). Mă rog ca Preafericitul, cu ocazia Sfinţilor Români, să pomenească, din nou, de Sfinţii Închisorilor şi poate chiar să-l nominalizeze în vederea constatării sfinţeniei pe Valeriu de la Tg.Ocna (Gafencu).

Iar duminica a treia de după Rusalii este dedicată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, de la Calcedon (convocat în 451), care au luat atitudine dogmatică împotriva ereziei monofizite (care nega ipostaza trupească a Mântuitorului, considerând că are doar natură divină, nu şi umană). E(ra) o erezie cumplită. Măicuţa Domnului, la adormirea ei, a fost ridicată la cer cu trup cu tot. Iar miresmele şi facerile de minuni ale Sfintelor Moaşte, sfinţenia ca împlinire a umanului o atestă. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că sfinţenia este împlinirea umanului. Anul acesta este dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţilor Împăraţi întocmai cu Apostolii şi părintelui Stăniloae.

Teologia este, deci, luptătoare sau nu este deloc. Dar ea este. Ca dovadă şi credinţa noastră.

Astăzi, în Duminica Tuturor Sfinţilor, mă/vă rog să observaţi că sfinţii sunt acei oameni atât de buni încât vedem prin ei. Până la inimă. Şi auzim cum le bate inima, ceasornic al veşniciei.

Anunțuri

CÂT DE SCUMPĂ POATE FI O PISICĂ :)

Sâmbătă 29 Iunie 2013

Video 1,2  de Sho Ko

SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

Sâmbătă 29 Iunie 2013

sf apostoli petru si pavel monitorul sv

„Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 29 iunie pe unii dintre cei mai mari şi mai cunoscuţi dintre sfinţi, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi sfinţi au fost martirizaţi la Roma în timpul persecuţiei împăratului Nero din anul 67. Pomenirea lor comună are la bază mai multe evenimente: martiriul lor din aceeaşi zi, care a determinat credincioşii să instituie o sărbătoare în cinstea muceniciei lor încă din secolul al II-lea, şi mutarea moaştelor celor doi Apostoli, potrivit teologului Louis Duchesne (Les Origines du culte chrétien), în această zi, în locul numit ‘ad catacumbas’, de pe Via Appia din Roma la 258. La Roma, acest eveniment a fost sărbătorit încă din vremea împăratului Constantin cel Mare. De aici a trecut şi în Răsărit, unde a fost sărbătorită cu mai multă solemnitate, mai ales din secolul al VI-lea. Cinstirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este atestată în Constituţiile Apostolice (VIII, 33): ‘Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învăţătorii voştri în Hristos şi v-au învrednicit de Duhul Sfânt’.

Sfântul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a fericit pentru mărturisirea numelui Lui, cu numele simbolic de ‘Chifa’, care înseamnă piatră şi pe a cărui mărturisire adevărată a fost zidită Biserica lui Hristos. După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru a fost cel dintâi care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat. Sfântul Petru a mai propovăduit Evanghelia lui Hristos în Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia şi la Roma. În anul 44, regele Irod Agripa, făcând pe plac iudeilor, l-a ucis pe Apostolul Iacob şi l-a închis într-o temniţă bine păzită de Sfântul Petru, dorind să-l omoare şi pe el. Printr-o minune însă, un înger trimis de Dumnezeu l-a scos din temniţă. După eliberarea minunată, Sfântul Petru a plecat din Iudeea la Roma, unde a suferit moartea martirică. Sfântul Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos pentru a arăta deosebirea dintre chinurile sale şi cele ale Mântuitorului Iisus Hristos. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru s-a ridicat Bazilica ‘Sfântul Petru’.

Sfântul Pavel, ‘fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos’

Pavel Apostolul se numea înainte Saul, fiind evreu din seminţia lui Veniamin, zelos apărător al Legii Vechi şi aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. După convertirea de pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel, ‘vasul ales’ al Domnului, a propovăduit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos în timpul celor trei călătorii misionare ale sale atât printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: în Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia până la Roma. De aceea, Sfântul Pavel a fost numit ‘Apostol al Neamurilor’. Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că ‘este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos’. Lucrarea lui misionară a provocat ura faţă de el din partea iudeilor, care în anul 58 l-au prins în Ierusalim şi l-au întemniţat timp de doi ani în Cezareea Palestinei. Apoi a fost dus la Roma pentru a fi judecat de către împărat deoarece era cetăţean roman. Aici a stat alţi doi ani, iar după judecarea lui în anul 63 a fost eliberat. După această captivitate, Sfântul Pavel îşi continuă apostolatul prin Spania, Italia, Efes, Macedonia, Corint, Creta şi alte părţi, ceea ce au determinat autorităţile romane să-l prindă şi să-l ducă din nou în închisoare la Roma, de unde scrie testamentul său spiritual, Epistola a doua către Timotei, în anul 66, unde îndeamnă pe episcop să aprindă şi mai mult harul primit prin hirotonie de la el, să rămână statornic în credinţă şi să-şi împlinească cu responsabilitate slujirea lui. La 29 iunie 67 a fost martirizat prin decapitare, deoarece a fost cetăţean roman, pe colina Vaticanului, dimpreună cu Apostolul Petru care fost răstignit. Potrivit tradiţiei, ‘Apostolul Neamurilor’ a fost martirizat pe Via Ostia, unde capul său a sărit de trei ori pe pământ, la fiecare atingere răsărind câte un izvor, de aici şi denumirea ‘Tre Fontane’. Mai târziu, s-a ridicat Biserica ‘San Paolo fuori le Mura’ (Sfântul Pavel din afara zidurilor)”.

Sursa: http://www.basilica.ro/stiri/sf-ap-petru-si-pavel-_8169.html

Foto via Monitorul de Suceava

Tuturor celor care poartă sfintele nume şi derivate ale lor, LA MULŢI ANI!

CSM ADAUGĂ LA LEGE. ŞI PONTA CE FACE?

Joi 27 Iunie 2013

Jartelele de la CSM au făcut cadou Antenei 3, de ziua ei – opt anişori, la mai mare! -, o decizie care nu se poate compara în imbecilitate decât cu aia de ieri a CCR.

Şi CSM, ca şi CCR, adaugă la lege. Adică, se decretează ca CEKA, STASI, GESTAPO sau pe româneşte, poliţie politică.

Şi zice că libertatea presei nu e absolută, fiindcă aşa vrea foliculina Hăinelii. Că mai sunt suficiente jartele în CSM care au votat ruşinea asta-i de fapt explicaţia degradării. Slugărnicia.

Slugărnicia nu poate avea decât o gamă restrânsă de explicaţii: precaritatea profesională, frica de represiune. Mai poate fi şi carierismul cu orice preţ. Ceea ce tot precaritate dovedeşte: dacă nu profesională, atunci, morală. Cât cuprinde.

Deci, comunicat imbecilissim al CSM, că inspecţia judiciară sexizată contra Antenei 3 a decis că televiziunea e vinovată pentru că şi-a exercitat dreptul la liberă exprimare, în detrimentul unor fraude din justiţie. Şi mai ce?

Dacă aşa ceva s-ar întâmpla în oricare altă ţară care are pretenţia, teoretică, de stat de drept şi democraţie funcţională, Hăineală şi gaşca ei ar zbura din funcţii, cu fulgi cu tot. Mai ales că tot corpul veritabil al magistraţilor denunţă nereprezentativitatea flagrantă a CSM şi modul mai mult decât abuziv, modul totalitar de a (re)acţiona contra propriei bresle, a clasei politice, a presei, a societăţii, în general. Şi în particular, la adresa tuturor celor care nu fac nici parte din sistem, nici sluj în faţa lui.

Radu Tudor rămâne vertical, a sesizat Parlamentul European cu privire la atentatul împotriva libertăţii presei, a libertăţii de exprimare, în general, pe care îl comit chiar instituţii care ar trebui să le garanteze.

Dar Ponta va tăcea adânc, iar dacă va fi întrebat, cumva, va răspunde atât de stupid-previzibil, că nu se poate băga în statalitatea în stat a CSM. Nici a CCR. Nici a SRI, etc. Pentru că e parte din totalitarismul care îi convine, sperând să-i fie, după ce pleacă Băsescu, noul moţ pe fecale.

Aşa ceva atât de ostentativ nu s-a întâmplat nici în timpul guvernărilor băsiste oficiale. Bravo, Ponta! Justiţia ta. Procuroriada.

P.S. Repet şi de această dată, cu privire la CSM, cum am spus-o şi ieri, referitor la totalitarismul CCR: Crin Antonescu e de vină. Pentru că nu s-a bătut ca să introducă în Constituţia revizuită acel articol unic pe care îl are Constituţia SUA, anume, Primul Amendament, privind libertatea nelimitată de exprimare. Şi pentru că a cedat în faţa lui Ponta, acceptând statutul de magistrat pentru procuror, care nu este decât un funcţionar de stat ca şi poliţistul, iar în proiectul revizuit al Constituţiei avea posibilitatea şi datoria să introducă prevederea că procurorul este avocat al statului. Atât. Ba conta, conta enorm, pentru că toţi ar fi pus decizia CCR pe seama faptului că proiectul de revizuire a Constituţiei e prea radical pentru a fi admis de sistem. Când colo, e prost. Preferabilă rămâne Constituţia actuală. E remarcabilă, oricum, declaraţia preşedintelui Antonescu, anume că poate referendumul privind revizuirea Constituţiei va fi simultan cu alegerile prezidenţiale. Mai urmează şi să revizuiască revizuirile. Că altfel nu face decât să se autosubmineze.

UPDATE. Uitasem esenţialul: când CSM a sesizat inspecţia judiciară contra unei instituţii mass-media am scris că e o aberaţie fără margini, întrucât jurisdicţia inspecţiei judiciare este exclusiv asupra judecătorilor şi procurorilor.

Dacă CSM a pus inspecţia judiciară pe Antena 3, rezultă, conform aceleiaşi logici, că Antena 3 este instanţă. Deci, îl poate aresta pe Băsescu. Îl poate şi judeca. De fapt, îl poate condamna din momentul arestării. Nu-i ăsta modelul sistemului judiciar băsecurist? :mrgreen:

CCR ADAUGĂ LA LEGE. ŞI CRIN CE FACE?

Miercuri 26 Iunie 2013

CCR rochie a3

Foto via antena3.ro

CCR, de toată coma.  Te gândeşti că această fraudă de Curte nu poate abera mai mult şi data viitoare ţine să te contrazică.

Cică, legea referendumului cu prag coborât la 30% e constituţională, dar aplicabilă doar peste un an.

Dacă n-ar fi atât de grav ar fi de râs în hohote. Aşa ceva, de fapt, nu face decât să confirme statutul de stat în stat pe care şi l-a arogat Curtea Constituţională – la fel ca şi CSM, la fel ca Parchetele.

Nu-i prima oară când CCR adaugă la lege, dar parcă niciodată în asemenea hal. Pe motivul invocat de preşedintele reales, Zegrean, că aşa indică Comisia de la Veneţia, adică, să nu se modifice legile referendumurilor mai devreme de un an.

Unu, că e o declaraţie pentru reduşi mintal. Nici mama Comisiei de la Veneţia nu bate nici Dreptul Roman, nici legislaţia naţională în consecinţă. Adică, e o lege a aplicării tuturor legilor, aceea că ele intră în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial.

Să vezi că CCR o să-i interzică lui Ponta s-o publice. Iar Ponta se va conforma. Ca să i-o dea lui Crin peste naivitate.

Şi doi, chiar dacă prin absurd am accepta aberaţia că se poate adăuga la lege, atunci, tot pentru tâmpiţi a comis-o Zegrean, în sensul că peste o lună se face un an de la referendumul care l-a spulberat – degeaba – pe Băsescu. CCR l-a adunat cu mătura şi făraşul, înapoi la Cotroceni. Ghişe are dreptate, dar nimeni nu ţine seama. Oricum, până la organizarea referendumului, trece şi mama anului.

Bref, pe lângă scandalul uriaş pe care ar trebui să-l declanşeze – şi nu-l va declanşa – această decizie discreţionară, Crin Antonescu primeşte ce-a aşteptat. Sau a avut naivitatea să se lase din nou lucrat, ca şi anul trecut, la referendum. El chiar credea că nu şi-o va lua? Că, adică, nu va fi condus la un eşec al referendumului pentru revizuirea Constituţiei, cu care e asimilat?

Am mai spus-o, compromisurile compromiţătoare nu fac decât să te afunde în mizerie, iar prostituţia, să te transforme în victimă a propriei erori. Din potenţial erou.

Măcar de-ar fi făcut totul pentru o revizuire brici, printre care, neapărat, să se fi ţinut de cuvânt privind transformarea Curţii Constituţionale, din instanţă politrucă, în secţie a Curţii Supreme. Cel puţin ştia de ce face CCR mizeria, adică, măcar se putea eroiza în faţa alegătorilor şi chiar ar fi fost susţinut. Fiindcă ar fi avut dreptate. Aşa, a cedat degeaba, pe ici-pe colo şi anume, în punctele esenţiale.

Dar să vedeţi că mizeria CCR va fi trecută cu vederea, deoarece lui Ponta îi convine – că îi faultează dintr-o singură lovitură şi pe Crin, şi pe Dragnea (şi mă bucur, dată fiind aberaţia cu regionalizarea). Se va vorbi despre noua dispută din USL, pentru care servitorul Zgonea deja s-a executat şi a convocat sexiune extraordinară, în care să răstoarne votul de bun simţ prin care a fost adoptat amendamentul Chiuariu, privind transferarea dreptului de decizie a urmăririi penale de la procuror, la judecător. Deci, gata cu filajul pe banii proştilor de români, gata cu supravegherea cetăţenilor ţării. Gata, în opinia PNL, impusă datorită faptului că au votat alături de liberali şi UDMR, şi PPDD, şi mai mulţi jurişti din PSD, care au ţinut seama mai mult de Drept, decât de dreptul arogat al lui Ponta de a le da mandat imperativ – deci, de a folosi Constuţia în loc de hârtie igienică, ca şi modelul lui, Băsescu.

Şi ca să impună din răsputeri statul poliţienesc, slugile de la PSD invocă MCV. Să vedem dacă în PSD cei care au votat alături de PNL îşi vor păstra verticalitatea sau şi-o vor face plastilină. Şi ce va (mai) negocia UDMR. Că în privinţa PC, e clară de mult suceala. Lângă PSD.

Singura ieşire din capcană a lui Crin Antonescu e să se victimizeze, adică, să iasă din nou la bătaie cu sistemul şi să anunţe că în condiţiile în care statul de drept e călcat în picioare, nu mai organizează referendumul pentru modificarea Constituţiei decât peste un an, în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. Şi până atunci, revizuieşte revizuirile. Măcar stema regală să o avem înapoi pe drapel – că fără asta, nu pupă voturile monarhiştilor, care pot fi determinante pentru victoria din primul tur. Că în al doilea, intervin surprizele.

P.S. Am spus şi repet, dacă se va candida după actuala Constituţie, atunci şi numai atunci, îl votez pe Crin Antonescu. Deci, sistemul mă trimite la vot. 🙂

O FIŢĂ ESTETICĂ A LUI C.NOICA :)

Miercuri 26 Iunie 2013

SCRISOARE A LUI CONSTANTIN NOICA, PUBLICATĂ ÎN VEST , CĂTRE FIUL SĂU, RĂZVAN, CÂND A DEVENIT CĂLUGĂRUL RAFAIL

Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Și sunt mulți – mi se spune – care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Ați găsit că o puteți sluji de dincolo de ea?

Nouă, aici, ni se părea că lumea de azi nu mai poate fi boicotată. Este în ea ceva care urcă, și tot ce urcă e sacru. Popoarele ies acum, rând pe rând, din boicotul istoriei (cum spusese Blaga despre neamul acesta al nostru) sau ele ies din somn și animalitate. Dobitoacele și firea se primenesc. Ce e cu putință invadează, cu bogăția lui, lumea lui ce este – și omul însuși, care populează lumea cu noi și stranii făpturi, este pe cale să devină o noua făptură, cu înzestrări sporite.

Sună, poate, naiv optimist tot ce-ți spun. Lasă-mă atunci să spun lucrurile pe limba ta, care mi-e dragă și mie.

În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta. Este cea a lui Augustin, “iubește și fă ce vrei”. Căci dacă iubești cu adevărat – s-a spus – nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărțit pe “fă ce vrei” de “iubește”. Ea și-a luat toate libertățile și face tot ce-i place; dar nu iubește întotdeauna. Asa cum artistul modern adesea nu iubește cuvântul sau materia în care lucrează și acestea se destramă în irealitate – în timp ce un Brâncuși, care-și iubea materia și o mângâia, făcea din ea aceea ce trebuie și este – omul modern trăiește scandalul libertăților și al inimii, pentru că nu stă sub ordo amoris.

Să-l reînvățam dragostea, ai putea spune așadar; și cum orice dragoste adevărată este, până la urmă, dragoste către Dumnezeu, să-l restituim credinței. – Dar iată, aici se despart apele.

Vorba lui Augustin este adevărată, dar abia în dezmințirea ei. Astăzi nu mai putem spune: iubește și fă ce vrei. Trebuie să spunem, cum s-a spus în fapt: cunoaște și fă ce vrei. De vreo trei veacuri așa simte omul modern, și nu-i rămâne decât să-și ducă vorba până la capăt, așadar să intre în ordinea cunoașterii.

Cunoașterea a pus într-adevăr pe om în intimitate cu lucrurile – într-o altă intimitate decât cea magică, mitică ori religioasă – și atunci omul modern începe să facă ce-i place. Poate reface substanțele anorganice, așa cum reface societatea; sau dublează realitățile cu “izotopii” lor și lucrează asupra acestora ca asupra unei noi lumi. Face tot ce vrea: dacă vrea face și arme atomice.

Vei spune: le face, în fapt. Dacă ar iubi, nu ar face din astea, și atâtea alte nefăcute; să-i redăm deci comunitatea de dragoste. – Dar omul de azi nu mai poate să nu cunoască. S-a întâmplat cu el ceva hotărâtor; s-a trezit în el o altă neliniște decât cea a inimii. Augustin spunea: cor irrequietum. Omul modern, însă, e însuflețit de o mens irrequieta. Comunitatea de dragoste i-a devenit prea puțin.

Și ce a ieșit din asta? A ieșit o lume care nu mai seamănă cu cea de până acum a bunului Dumnezeu. Gândește-te așa, concret: dacă bunul Dumnezeu ar spune astăzi unui Noe să-și pregătească arca fiindcă vine potopul peste răutatea lumii – oare ce ar pune în arcă Noe? Ar pune câte o pereche din fiecare soi de vietăți? Nu. Ar pune altceva, straniu de tot – câteva sticluțe cu acizi nucleici, și câteva calculatoare, și câteva pile electrice sau mai știu eu ce. Bunul Dumnezeu ar întreba: ce sunt astea? Și Noe ar răspunde: ce trebuie păstrat din lumea Ta, Doamne. Și ar putea să nu se mai urce nici el, Noe, în arcă.

Lumea aceasta ne place ori nu, dar e lumea noastră. Și ea ne place undeva, căci e o lume a supunerii, a răbdării și a înfrățirii, între noi și cu lucrurile. Dar nu mai e o lume a dragostei. Este una a cunoașterii.

Știu, în lumea dragostei se întâmplau lucruri adânci de tot: omul se înfrățea cu oamenii, se înfrățea cu firea, și putea prelua, în creșterea lui spirituală, până și materia lipsită de simțire. Citesc câteodată Mineiurile Bisericii Ortodoxe, care-mi plac pentru limba lor românească fără pereche, și găsesc în Mineiul pe septembrie, la ziua lui Simion Stâlpnicul, rândurile acestea uluitoare: “Cuvioase părinte, de ar avea graiu stâlpul, n-ar înceta a vesti durerile, ostenelile și suspinurile tale; însă acela nu el te ținea pe tine, ci mai ales umezindu-l tu, fericite, cu lacrimile tale, ca un pom îl țineai”.

Ce minune de gând și de vorbă – pentru o faptă dincolo de orice judecată. Dar se întâmplă ca acum, în lumea cunoașterii, nu omul singuratic și nu cu lacrimile sale, ca un pom totuși ține stâlpii lucrurilor și-i preia în creșterea sa.

Este o altă înfrățire, cu lucrurile și cu oamenii. S-a sfârșit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim și se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îți scriu de departe, dragul meu, și că-ți scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca și cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii.

Dar nu te dezaprob și nu i-aș dezaproba nici pe ceilalți, chiar dacă ar fi oaste și biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aș teme ca trăiți într-o lume gata făcută – și care nu mai are ce face.

Pentru că aveți ce face. Aveți, tocmai pe linia cunoașterii. Ființa Domnului n-o puteți cunoaște și n-au cunoscut-o nici marii Părinți. Ființa lucrurilor încearcă s-o cunoască știința. Ființa ca ființă este de vreo 2500 de ani lotul gândirii filosofice. Ființa istorică, la rândul ei, o caută iarăși alții (ai citit vreuna din admirabilele cărți ale lui Mircea Eliade?).

Vouă vă e dată ființa omului. E datoria voastră să spuneți despre om ceva mai adânc și mai adevărat decât pot spune sîrmana psihologie, sau biata antropologie și biata istorie. Se legaseră nădejdi de științele acestea, dar nici una din ele n-a putut arunca în om sondele pe care le-a aruncat teologia, cândva.

Veți consimți voi să vedeți în teologie o știință a omului? Veți înțelege să faceți din comunitățile voastre de dragoste comunități de cunoaștere? Veți consimți să nu spuneți nu unei lumi care urcă sau să spuneți, ca vechii greci, un nu care sa fie mai slab decât da?

Eu nu am a-ți da lecții. Spre capătul vieții, văd că nu știu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până și într-o viață ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e ființa care jubilează. Omul a făcut bucuria, și a văzut că era bună.

Dar nu te poți bucura cu adevărat dacă nu ai cunoaștere, dacă nu ai deschidere în lumină, dacă oamenii suferă, dacă sunt strâmbătăți în jurul tău, dacă sunt adevăruri neștiute în jurul tău, dacă nu vibrezi de toată bogăția lumii tale, dacă nu te desfeți cu joaca asta extraordinară a umanității din veacul nostru cu fluizii electrici și cu undele – dacă nu știi tot și nu iubești tot.

Îmi vine atunci în minte că, dincolo de iubire și cunoaștere, ba cu ele cu tot, exista o ordo gaudii. Și-ți spun numai: bucură-te și fă ce vrei !”

 rafailnoica.wordpress.com

Publicată sub titlul “Scrisoare către Rafail” în penultimul număr apărut din revista “Prodromos” (număr dublu, 8-9 din 1968 ) editată de Paul Miron și Ioan Cușa în Germania Federală și Franța

http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/06/25/constantin-noica-scrisoare-catre-rafail-1968/

DOLIU NAŢIONAL? ISTERIE MEDIATICĂ

Marți 25 Iunie 2013

Au murit zeci de oameni, alte sute sau mii au rămas fără nimic, potopul a venit peste ei şi le-a luat casele, vietăţile, toată munca, au fost accidente aviatice, feroviare, tot felul de nenorociri, dintre care unele, fără supravieţuitori.

S-au dus personalităţi naţionale.

Şi nu s-a mai declarat doliu naţional, cu indicaţii de drapel în bernă pe toate instituţiile.

De peste 48 de ore, pe toate televiziunile de ştiri se dezbate numai despre accidentul din Muntenegru. Aşa ceva nu s-a pomenit de la revoluţia furată mediatic încoace.

N-am urmărit toată ziua nici 5 minute per total şi deja am ajuns la saturaţie.

E o isterie propagandistică fără precedent.

Dumnezeu să-i ierte, dar e nedrept să ţii doliu naţional pentru 18 oameni care au plecat într-o excursie cu potenţial de risc şi să nu ţii sărbătoare naţională pentru cei 29 de supravieţuitori.

Şi nici nu e nevoie să reduci la absurd, ca să-ţi dai seama cât de absurdă e o asemenea discriminare pozitivă. De fapt, după această logică, ar trebui să se ţină doliu naţional pentru fiecare cetăţean român mort. Accidental sau nu. Sau accidentul e un criteriu? Mai puternic decât moartea în misiune a unor militari? De exemplu. Sau a unor pompieri salvatori.

La iarnă, când vor muri zeci de oameni şi alte sute îşi vor pierde toată agoniseala de-o viaţă, se va declara doliu naţional? Poate pentru asta miniştrii cu marile proiecte nu dispun montarea de parazăpezi. Ieftine şi preventive.

Dumnezeu să-i ierte pe cei duşi! E trist când mor oameni, se întâmplă tot timpul.

P.S. Altă modă de gâgă e elogierea muntenegrenilor pentru reacţia lor promptă. De parcă n-ar avea un turism de apărat.

Şi să-l vedeţi pe Ponta ce poză de adâncă tristeţe îşi va trage! Să tot crească vreo trei-patru procente în sondaje.

ROMÂNII DIN MUNTENEGRU, MARTIRI FĂRĂ CAUZĂ

Luni 24 Iunie 2013

Chiar nu mă interesează cine ce va zice. Dar mie „accidentul” sinistru din Muntenegru, în care au murit 18 români şi 29 au fost răniţi, mi se pare programare.

Ca să se vorbească despre asta, pentru ca subiectul să ocupe tot timpul şi pentru ca – nu-i aşa? – Ponta să se profileze ca erou naţional, care face totul. Pentru repatrierea trupurilor neînsufleţite şi consolarea fraierilor. :mrgreen: Şi ca să luăm cunoştinţă de franceza perfectă a dragului nostru secretar de stat Raed Arafat. Un scump nevinovat. Şi speculat. 👿

Cât de convenabil, marea majoritate a morţilor sunt din aceeaşi familie şi au între 60 şi 70 de ani. A naibii coincidenţă! Că se poate spune: bine că erau pensionari sau pensionabili, oricum îşi făcuseră datoria, ce rost mai avea să cheltuim pentru „asistenţa lor socială”. :mrgreen:

Eu sunt cinică? Nu, dragilor! Criminalii care manipulează. Dar voi mă puteţi înjura pe mine, e la îndemână. Mai ales dacă vă daţi anonimi. Ce poate fi mai curajos decât anonimatul? 😛

Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe cei duşi! 😦 Şi sănătate celor răniţi!

P.S. Dar, dacă vreţi cinism, fie! Cât de prost trebuie să fii ca să mergi în excursie fără nici un fel de asigurare, deşi ştii că rişti să mori? Poate că asta ai şi vrut, şi atunci poţi fi materie primă pentru manipulare propagandistică a fraierilor plini de indignare compasională.

Veţi vedea, de altfel, că nimic nu se va întâmpla. Nici la nivel inter-statal – că ar fi stupid să blamezi un stat pentru opţiunea sinucigaşă a unor turişti -, nici la nivel naţional. Va urma cine ştie ce altă catastrofă sau doar un eveniment monden diversionist.

Aveţi grijă, că nimeni n-are grijă!

Şi întrebaţi-vă ce nemernicie gravă se petrece în acest timp! Pentru care a fost nevoie de o diversiune criminală.

Chiar dacă ar fi fost un accident, eu nu-i mai cred pe-ăştia. Niciodată. Tot ce se întâmplă e împotriva omului. Carne de tun şi „victimă colaterală”.

Şi toată presa e extrem de proastă. Sau ticăloasă. Cel puţin cea din România. Dar în mod sigur, nu numai.

EDWARD SNOWDEN, CURAJUL LIBERTĂŢII

Duminică 23 Iunie 2013

DE câteva zile încerc să scriu despre el şi computerul o ia rAzna.

dECi, care nu ştiţi despre el, informaţi-vă!

Merită la maximum.

AŢI FI ZIS CĂ PERSOANA-ASTA SE PROSTITUEAZĂ?

Sâmbătă 22 Iunie 2013

Daniel Constantin emaramures.ro

PONTA, ÎN MAREA LOJĂ LA GALA MARII LOJE. CARE L-A PREMIAT PE MIHNEA MOTOC PENTRU LEGAREA ROMÂNIEI LA CAP CA SĂ O DOARĂ

Vineri 21 Iunie 2013

Astă-seară, la Ateneul Român, Gala Marii Loje – nu ştiu de ce, nu-mi vine să-i zic cum îşi zice, „Naţională a României”, am, aşa, o jenă.

O gală superbă din punct de vedere artistic. Că aşa trebuie, suntem esteţi, executăm cu graţie. :mrgreen: Şi fraieri am fi să nu savurăm spectacolul estetic, de amorul artei. 😛

Premierul Ponta, moţ în loja centrală. Dacă are grad, nu ne spune. Oricum bate funcţia, deci, cum spuneam, bate şi recordul lui Ceauşescu. Şi mă enervează Crin, pentru că n-am, totuşi, cum să nu-l susţin  – pe asta şi mizează 👿 – pentru simplul fapt că n-a participat.

Să fim bine înţeleşi, am prieteni dragi în masonerie, oameni de o înaltă ţinută – morală, profesională, intelectuală. Prieteni pe care nici sub tortură nu i-aş abjura. Dar masoneria păcătuieşte din punctul meu de vedere prin faptul că se substituie lui Dumnezeu. Ceea ce a mai făcut, cândva, unul sclipitor care a căzut în cap, cu toată strălucirea cu tot.

Carevasăzică, printre premianţi, Cătălin Lucian Croitoru, pe care Băsescu voia să-l facă premier, pe când fraierii care aveau zdrobitoarea majoritate nu au fost în stare să-l impună pe Johannis. Alt premiant,  la capitolul diplomaţie, Mihnea Motoc, despre care s-a spus în laudatio că a contribuit la implicarea României în semnarea tratatului de guvernanţă fiscală – adică, legare la cap ca să ne doară şi pentru contribuţia la „spiritualizarea frontierelor”.

Dacă vă uitaţi la Iulia Antonella – nevastă-sa care aplică pentru CEDO – vă daţi seama la ce se referă. Faza cu spiritualizarea.

Gala i-a ratat pe Bivolaru şi EBA.

P.S. Evenimentul a fost transmis în direct pe TVR 2. Deci, pe banii noştri. Ce-ai făcut, Elwise? :mrgreen: Deci, să fim serioşi, n-am de ce să-l susţin pe Crin. A promovat toate nulităţile ca să scape de ele.

UPDATE. Uitasem să precizez: Academia Română a fost cuţa Marii Loje în organizare.