Archive for the ‘Libertate ţărilor captive’ Category

ZIUA DREPTURILOR OMULUI

Marți 10 Decembrie 2013

E o zi care trebuie să existe. Ar trebui să fie în fiecare zi.

Şi cred că principalul drept al omului e ca oamenii să-i respecte drepturile. Şi principala lui datorie e să respecte drepturile celorlalţi. Iar statul să fie garantul drepturilor omului, nu opresorul lor.

Nici statul, nici societatea şi nici alte considerente nu sunt mai presus de om, aşa cum cred totalitarii. Doar Dumnezeu e mai presus.  Pentru însăşi consacrarea omului.

Nici o lume nu e perfectă, nicăieri nu-i raiul pe pământ. Dar o lume normală are mereu în centru respectul faţă de om, preţuirea pentru viaţă.

Unde ele lipsesc, începe iadul.

Şi deşi ONU a stabilit, încă din 1950, 10 decembrie ca zi a drepturilor omului, ele se tot încalcă, inclusiv în democraţii. Tiraniile persistă. Considerentele comerciale în relaţie cu state totalitare primează. Unele sunt chiar membre ale Consiliului de Securitate al ONU, cu drept de veto, am numit China şi Rusia. Drepturile omului sunt, din păcate, mai mult o lozincă fariseică în relaţiile internaţionale.

Dubla măsură se aplică, de altfel, pe faţă. Dau numai un exemplu, că deja masacrele cotidiene contra deţinuţilor politici din China sunt trecute cu vederea sistematic în favoarea considerentelor materiale, aşa încât am să mă refer la Rusia şi la satelitu-i ucrainean.

Nimeni n-a condiţionat relaţiile cu Rusia de elucidarea şi încetarea asasinatelor care au drept ţintă incomozii, de la jurnalişti la opozanţi, mai ales disidenţi din servicii. Nimeni n-a îngheţat relaţia cu Moscova pe motiv de Politkovskaia, jurnalista ucisă pentru că denunţa masacrele din Cecenia. De fapt, Washingtonul susţine Moscova în „lupta contra terorismului cecen”, deşi e în cauză un stat care trebuia să fie independent încă de la căderea URSS, parţial teoretică. Nici mărimile UE n-au răcit relaţiile cu Rusia pe motivul drepturilor omului, mârâielile se produc doar când sunt în joc călcături pe bătături economice.

În schimb, UE a avut faţă de Kiev o atitudine de genul „Cât îmi dai ca să te-mpuşc”, adică, a condiţionat acordul de asociere cu Ucraina, de eliberarea Iuliei Timoşenko, acord pe care puterea filorusă care a băgat-o la puşcărie oricum nu-l voia. Deţinuta cu pricina nu e, de altfel, decât o politiciană versatilă, care s-a plimbat între SUA şi Moscova, şi până la urmă, a picat în gol. Condamnată cu un cap de acuzare la fel de idiot ca şi cele ale DNA, de pe la noi, abuz în serviciu, abuz de putere. Numai că UE bagă la MCV fără număr elogii privind DNA, la fel de admirativă fiind şi Administraţia SUA.

Până la urmă, drepturile omului le apără oamenii. Adesea, de unii singuri sau alături de familiile lor. Cum sunt la noi Ion şi Adriana Olteanu, protestatarii de la Drobeta. Stigmatizaţi precum evreii cu steaua galbenă. Doar că ei nu sunt evrei. Dacă ar fi, nimeni n-ar îndrăzni să-i trateze atât de represiv precum au făcut-o guvernele Boc şi MRU, şi cum continuă să o facă guvernul Ponta.

Ion Olteanu a fost dintre puţinii protestatari de pe vremea lui Ceauşescu, iar justiţia postcomunistă refuză să-i recunoască statutul de deţinut politic. În contrast, Silviu Brucan, un propagandist kominternist criminal şi cinic, a murit elogiat. Că de! A fost „visiting professor” în SUA. Deşi nici nu terminase liceul.

Chiar credeţi că am divagat?

Anunțuri

ŢUŢERII LUI PONTA SE TEM DE ADRIAN NĂSTASE. SISTEMUL, DE UN TANDEM NĂSTASE-ANTONESCU

Vineri 19 Aprilie 2013

În centrul atenţiei congresului PSD nu va fi Ponta.

Preconizez patru momente importante, discursurile lui Crin Antonescu, Victor Ponta şi Andrei Alexandru. Şi tăcerea lui Adrian Năstase care nu va vorbi la congres. Evident, ca să nu-l eclipseze pe Ponta.

PUTEREA  ŞI PERSPECTIVA

Ponta e clar al treilea în ecuaţie, în prim-plan se detaşează tandemul Crin-Năstase. Am mai spus-o, o repet, ar fi salutar pentru România. La propriu. Ştiu că nu se poate, sistemul a făcut totul pentru asta. Sau nu se poate încă. De fapt, depinde de Adrian Năstase, ce vizează. Pare mai degrabă înclinat spre esenţa vieţii – familie, creaţie, dăruire, contribuţie bună -, decât spre revenirea în viaţa politică şi de stat. Şi chiar dacă ar reveni – ceea ce ar fi foarte bine, dată fiind experienţa traversată, ca pe un deşert, cum singur a spus -, ar purta tot timpul conştiinţa a ceea ce aş putea spune că i s-a întâmplat, anume, metanoia.

Adrian Năstase e la alt nivel, are cu totul altă perspectivă decât cei care n-au avut şansa experienţelor cruciale sau i-au dat cu piciorul. Ca Ponta – care a trecut pe lângă şansa de a învăţa de la Crin Antonescu. Şi partea proastă e că nici nu vrea să recupereze terenul pierdut. Dimpotrivă, acţionează ca să degajeze terenul pentru propria-i ascensiune. Absolut deşartă. Ca dovadă şi deşertăciunile – ca să nu zic, secăturile – care-l patronează alimentându-i vanităţile de carierist, gaşca de la Cluj, Dâncu-Rus şi compania de mentori ridicoli. Reperele lor sunt aceleaşi ca ale băsiştilor: banul şi puterea. Puterea de a face rău, ceea ce înseamnă suprema sminteală, denaturarea sensului guvernării, în acelaşi sens malign şi malefic al guvernelor băsiste. Nu pentru oameni, ci împotriva lor. Nu în slujba ţării, ci în detrimentul ei. Strict pentru propriile interese – efemere şi perisabile în raport cu adevăratele valori.

Ministru înseamnă slujitor. Prim-ministru înseamnă primul servitor: al poporului şi al ţării, nu „director general al ţării”, cum atât de caraghios îl numeşte Ioan Rus – pe care şi-l aduce în conducerea PSD (ca să-l scape nu doar de Crin, ci şi de Dragnea).

În mod sigur, azi Adrian Năstase îl înţelege cu totul altfel pe Corneliu Coposu, dincolo de respectul pe care i-l purta. Acum înţelege – sau înţelege clar – că nimic n-are sens fără principii şi valori, nimic n-are sens dacă nu durează, dacă nu contează: în faţa lui Dumnezeu. Deci, în faţa oamenilor şi a ţării, ca în faţa lui Dumnezeu. De care nu te poţi ascunde, pe care nu-L poţi înşela, decât dacă vrei să te înşeli pe tine.

Adrian Năstase, un social-liberal, ar face un tandem excepţional cu liberalul conservator Crin Antonescu, un tandem de care România are nevoie. Aşa cum are nevoie de naţionalism luminat, în faţa decăderii Uniunii Europene din proiectul generos de Europă a Naţiunilor pentru care a fost fondată (piaţă comună, Europa valorilor, dimensiunea creştină fondatoare). Sigur, ideal ar fi să revenim la monarhie – vă daţi seama cum ar fi ţara noastră revenită la monarhie şi cu oameni mari la putere? E vorba de perspectivă, de strategie vizionară pentru ţară, de „big picture”, expresie pe care Adrian Năstase a folosit-o într-o scriere de pe blogul lui, nu cu multă vreme înainte de a fi condamnat. Şi spunea atunci că important e să ai viziune, viziune de ansamblu.

SENSUL DESTINULUI

L-am urmărit cu atenţie pe Adrian Năstase. Probabil că am fost jurnalistul cel mai dur şi cel mai critic cu el, în anii 1990 (pe chestiuni extrem de delicate, de exemplu, Fundaţia „Titulescu”, nu rememorez nimic, că ştie domnia sa prea bine). Dar am observat schimbarea progresivă şi nu e vorba doar de acum, de lunile de închisoare. Procesul a început de când a pierdut alegerile prezidenţiale. Ghinion pentru România şi probabil, marea şansă a vieţii lui Adrian Năstase ca om. Ar fi fost un foarte bun preşedinte al ţării, dar unii trebuie mai întâi să cadă, chiar jos de tot, chiar în abis de închisoare, ca să iasă înălţaţi. Adică, nu există înălţare reală fără smerire de sine. Fără smerenie. Hamlet după ce a traversat marea, s-a întors acasă înţelepţit cu sensul Apostolului: „There is a special sense in the fall of a sparrow”. Şi atunci, cu atât mai înalt sens are căderea unui om mare.

Aţi observat că Adrian Năstase a vorbit de justiţia imanentă – a zis imanentă, nu transcendentă şi asta înseamnă că a priceput (perceput) sensul creştinismului, libertatea de a alege, judecata prin prisma faptelor tale, făcute şi nefăcute. Nu Dumnezeu te condamnă, ci faptele tale, ce ai făcut rău şi mai ales, ce n-ai făcut bine şi puteai să faci. Adrian Năstase îmi dă impresia că a înţeles perfect acest sens, ca dovadă şi faptul că l-a lăsat pe Băsescu în plata Domnului. Şi Ponta, ţop! A crezut că s-a referit la faptul că Băsescu nu trebuie pedepsit judiciar. Şi nu că are puţină minte, ci din pricină că şi-o atrofiază cu nimicuri. Mai bine ar asculta de Daciana (n-a părut deloc fericită când a fost ales preşedinte al PSD), decât de taica răspopa-socru şi de toată gaşca securistică al cărei unic obiectiv e să stea ca purecii pe noua vulpe vie, să nu-o lase ocrotită de Crin Antonescu în rezervaţie naturală, ci s-o îndepărteze de el, ca să poată ulterior să o împuşte când nu mai au nevoie de ea şi să migreze spre noul centru de putere. Al sistemului băsecuristic.

Crin Antonescu a străbătut procesul ascendent, în mod diferit de Adrian Năstase. Crin nu-i din sistem, provine din familie persecutată politic (şi Năstase la fel), a intrat în politică dintre noi, dintre oamenii obişnuiţi ca statut social, dintre cei mulţi – dar puţini aleşi. A urcat pe cont propriu treaptă cu treaptă, până la statutul de preşedinte al PNL şi de preşedinte al Senatului şi de viitor preşedinte al României. Nu din obsesia carierei, ci din viziune strategică: talanţii lui au mare greutate pentru identitatea ţării. Crin are orgoliu, demnitate, nu vanitate. Nu uită de unde a pornit, aşa cum face un parvenit. Nu uită angajamentele de reprezentare. Şi le percepe ca pe o obligaţie care depăşeşte mult interesul personal. Nu s-a ruşinat niciodată să-L mărturisească pe Hristos. Care este liderul libertăţii absolute. Al libertăţii responsabile. Reperul viu al fiecărui creştin, reper călăuzitor al vieţii.

Şi de-asta vă spun că ar face un tandem excepţional cu Adrian Năstase. Extraordinar se completează şi extraordinar se complinesc destinele lor. Statura omului de stat o dă în primul rând dimensiunea umană a asumării unei obligaţii naţionale. Dimensiune care rămâne mereu umană – umană până la Dumnezeu – sau omul de stat decade în politician de duzină.

SISTEMUL DE VALORI ŞI OAMENII CU CARE TE ÎNCONJORI. REPERE ŞI MODELE

Mă uit la ţuţerii lui Ponta, cu cât patos îl laudă, ţinând să sublinieze că Adrian Năstase, pentru PSD şi pentru România, e istorie, o piesă trimisă la muzeu. Nici vorbă să aibă măcar deferenţa de a se referi la el ca la un reper, un consilier de la care ar avea multe de învăţat. Ce să facă şi ce să nu facă. Dar, nu! Gaşca se teme şi e normal să fie aşa, pentru că personajele precare au frustrări şi complexe multiple. E vorba, pur şi simplu, de sistemul de valori. Perisabile vs durabile.

Bunică-mea avea o vorbă: fără rost şi fără Dumnezeu. Asta-i goana după avere şi putere pentru interese egoiste: răul însuşi, în viaţa personală, politică, socială, profesională.

Împlinirea nu poate fi decât dăruire, înmulţire a talanţilor.

Adrian Năstase îi înmulţeşte fără număr, Victor Ponta i-a îngropat pentru arginţi.

Suficienţa e moartea omului (politic). Ponta e mort, la 40 de ani – asta, apropo de laudele lui de-alde Zgonea, pe tema tinereţii. Adrian Năstase e cel viu între ei, ca om şi ca om de stat. Veritabil. La fel şi Crin Antonescu, un lider, un om liber, nu un produs comercial. Ponta a crezut că e ironic când l-a numit pe Crin, pasional. I-a adus un omagiu. Fiindcă nu e prefăcut şi artificial. Aşa cum face „dâncologia” din Ponta. După cum a făcut şi din Năstase, dar el s-a lepădat de el, de acel model al vanităţii. Şi a dobândit înţelepciune – aceea de a şti să primeşti darurile de la Dumnezeu, chiar dacă la un moment dat ţi se pot părea o penitenţă. Sau tocmai de aceea. Şi să înveţi să ceri, şi să accepţi că dacă nu primeşti este fie pentru că n-ai cerut bine, fie pentru că ai cerut prost. Sau prostii. Cum face Ponta când crede că frăţia cu diavolul te duce în altă parte decât acolo de unde ai pornit: în impas. Unul fără ieşire. Niciodată dracul nu te trece puntea, doar se foloseşte de tine ca să te arunce.

Ponta, puţin credinciosule, putea nu o treci decât cu Dumnezeu! Cu El, nici n-ai nevoie de punte, mergi pe ape. Oricât de învolburate.

Nu săriţi, că Hristos e primul apărător al statului laic. Dacă ai pus mâna pe carte. 🙂

Nu Adrian Năstase e modelul lui Ponta şi nici Crin. Traian Băsescu e modelul lui. Îl copiază feroce.

Tot ce mă sporeşte e adevărat, spunea un mare creator german. Numai că Ponta preferă o gaşcă de intriganţi care îl secătuiesc: de caracter. Oricum discutabil.

LIDERI ŞI LIBERI

Adrian Năstase e un om liber, acum. Crin Antonescu a fost mereu un om liber. Oamenii liberi trebuie să fie lideri. Numai ei.

De altfcl, ei vor fi mereu lideri, chiar şi fără funcţie.

De fapt, amândoi sunt pe cât de implicaţi, pe atât de detaşaţi de politică. Politica nu-i pentru ei un scop final, ci un mijloc de a-şi exercita calităţile în interes public. Este dimensiunea omului de stat. Adrian Năstase preţuieşte fiecare clipă din a doua lui viaţă. Crin Antonescu nu vrea să se pensioneze din politică. Nu e ahtiat după putere, pentru el puterea n-are sens dacă nu poţi să o foloseşti în scopul unui proiect naţional. Crin are nescrise câteva cărţi. Îi trebuie ori puşcărie 😆 – ceea ce chiar n-are cum să i se întâmple, fie eliberare de politică pentru asta. Eu îmi doresc pentru România să le scrie după ce ne eliberează de sistem.

Băsescu se înşeală, ca de obicei, e doar un biet vândut fără viziune. Crin nu cade în ispită, ştie prea bine că numai „să se rebrenduiască” nu trebuie, aşa cum îi recomandă Băsescu: adică, să se amputeze de credinţă – credinţa în Dumnezeu, în principii şi valori, în agajamentul reprezentării, în onoarea de a nu înşela încrederea oamenilor şi în obligaţia de a-ţi apăra ţara chiar cu preţul vieţii -, să se conformeze smintelilor acestei lumi tot mai guvernate de interese diabolice, să se alinieze sistemului şi să se conformeze comandamentelor „internaţionalismului luminat”, expresie cu care l-a ironizat pe MRU în acel discurs nimicitor de la cădere. Crin Antonescu e un reper pentru că reprezintă diferenţa: n-a fost, nu este şi nu va fi din sistem. Şi (numai) aşa va fi ales preşedinte al ţării.

Băsescu s-a înşelat amarnic şi în privinţa lui Adrian Năstase. Nici măcar n-a ştiut cât de mare începea să devină cu adevărat din momentul în care a pierdut alegerile prezidenţiale. Un om mare.

Deci, un om mare plus un om mare este egal istorie.

ÎNCOTRO PSD?

Mai spun că în ciuda nenumăratelor probe de necinste sufletească, eu încă mai cred că Ponta e solvabil. Numai să vrea. Din păcate, aplecarea spre deşertăciune pare a fi opţiunea lui majoră.

Şi vă eram datoare încă o precizare, referitoare la faptul că discursul lui Andrei Alexandru va fi un moment important pentru (congresul) PSD. Omul a evoluat remarcabil, iar candidatura lui e de fapt un mesaj. Nu vă luaţi după figura lui de Stan Laurel (care a fost şi ghinionul lui Ron Paul). Important e că are argumente, clare, bazate pe fapte şi care se cuvin ascultate. Cu luare-aminte, nu cu dispreţ. Dacă congresul PSD îl va trata tribal, va avea o imagine lamentabilă. Fiindcă e josnic să lapidezi un om despre care ştii că ştie n-are nici o şansă de a fi ales, şi că deci candidează doar pentru că are o critică de formulat. Singur, în faţa a 5000 de delegaţi. Măcar şi pentru asta, se cuvine aplaudat. Mă tem englezeşte că nimeni nu va avea curajul de a-l aplauda, ca să nu se interpreteze că ar fi contra lui Ponta. Care Ponta l-a tratat cu dispreţ. Că adică Andrei Alexandru e mic, un simplu membru care nu ştie nimic.

Semnificativ e şi faptul că Ponta l-a omis pe Alexandru Athanasiu, partenerul fondator al PSD, alături de Adrian Năstase. Profesorul Athanasiu, altul care trebuie blamat pentru naţionalism luminat. Moda e să fii considerat înapoiat dacă îţi aperi interesele naţionale.

Deci, PSD ce face? Merge cu sistemul băsecurist împotriva intereselor României sau cu PNL, pentru România puternică? Aşa cum s-a angajat. Dar despre USL şi angajamente, cu o proximă ocazie.

MARGARET THATCHER A PLECAT LÂNGĂ REAGAN

Luni 8 Aprilie 2013

reagan_thatcher bucf.wordpress

O doamnă epocală a trecut la cele veşnice.

Margaret Thatcher a făcut istorie, a fost din triumviratul unei vremi pe care am crezut-o a eliberării ireversibile. Ne-a eliberat şi pe noi, din „Imperiul Răului”, cum a numit preşedintele Reagan, URSS. Iron Lady, împreună cu Ronald Reagan şi Papa Ioan Paul al II-lea au fost lideri providenţiali care au lucrat pentru libertate. Au colaborat excepţional, cordial, benefic pentru oameni.

Lady Thatcher a revitalizat Regatul Unit, restaurând valorile democraţiei parlamentare – ruinată de democraţia sindicală – şi totodată, economia britanică, devenită prima în Europa, pe vremea celor trei mandate ale ei şi ale succesorului, John Major.

A avut geniul vizionar de a-şi pregăti succesiunea atât în Partidul Conservator, care a rămas în continuare la putere, cât şi pentru vremea în care rivalii laburişti aveau să revină, inevitabil, la putere. Tony Blair a fost tot creaţia ei, un laburist (ex-)conservator.

Din păcate, de la un moment dat şi Tony Blair a participat la transformarea „visului euro-american” în coşmar mondialist. Ceea ce s-a dorit a fi Imperiul Libertăţii a devenit un nou Imperiu al Răului, mai extins şi mai dominator.

Lady Thatcher a spus că Ronald Reagan „a câştigat un război fără să tragă un glonţ”. Războiul rece a fost câştigat şi cu ajutorul ei. Şi al Papei Ioan Paul al II-lea.

Păcat, însă, că opera lor e azi ruinată de guvernanţa mondială. Ei n-au dat jos Cortina de Fier pentru ca o securistă din Germania de Est să subordoneze Europa, în colaborare cu o administraţie americană dominată de interesele Imperiului Financiar Internaţional.

Regatul Unit o va onora pe Margaret Thatcher cu funeralii de stat, cum l-a onorat şi pe Winston Churchill.

Dumnezeu s-o odihnească! Rest in peace! 😥

GITENSTEIN, GO F WORD YOURSELF! DECÂT AŞA, MAI BINE A 51-A STEA. SAU COMMONWEALTH

Joi 28 Martie 2013

Video de Jazzschlager

Gitenstein anunţă că vine ca pe moşia mamei lui, să administreze Fondul „Proprietatea”. Ca să arate că suntem proprietatea lor. De parcă neamul lui ne-ar fi câştigat la cazinoul din Vegas sau la Troikă. 👿

Deci, ce cutumă diplomatică? I se rupe lui că în conformitate cu ea, un fost ambasador n-are voie în ţara cu pricina vreme de patru ani. Şi că dacă se întoarce, n-o face în nici un caz pentru afaceri. Dar ce incompatibilitate? Ce conflict de interese? Ce dacă în felul ăsta calcă totul în picioare şi arată ostentativ că tot ce-a făcut în timpul mandatului – abuziv şi discreţionar – n-a fost decât să-şi pregătească business-ul, ca lobby-ssst refuzat la Departamentul Justiţiei de la el din State, dar bun să fie trimis ca să-i patroneze pe proştii de români şi să le confişte proprietăţile, în cârdăşie cu preşedintele demis al ţării colonizate şi repus la loc prin decret de la Washington şi Bruxelles. Asta e realitatea. Şi jigodia trebuie să ştie că ştim şi că-l trimitem să facă dreapta cu Băsescu la perdea. Ooops! Am uitat că el e de stânga. :mrgreen:

Sigur, Gitenstein mizează pe faptul că în România nu mai există oameni capabili şi cu voinţa să respingă aroganţele lor transpartinice şi transcontinentale. S-a născut aici ca să se întoarcă şi să se înstăpânească pe o ţară mai primitoare decât oricare. Statele Unite au învăţat totul de la URSS, personal, de la Stalin şi Beria. Şi acum, îşi depăşesc maeştrii.

Decât aşa, adică, decât să ne distrugă şi să ne împartă pe nimic, mai bine România devine a 51 stea. Atunci am avea şi drepturi. Toate drepturile. De stat american. :mrgreen: Nu doar datorii ca de la colonii, pe care nici nu le-am avea, dacă nu ne-ar fi amanetat Băsescu la Troikă. Mecanismul, pardon, satanismul financiar prin care ei cred că pot alunga Sfânta Treime. Din Europa şi din „Grădina Maicii Domnului”. No way!

Putem adera la Commonwealth, ca să terminăm cu clişeele că „nu există alternativă” la UE şi alte stabilimente de mondializare totalitară.

Dacă reveneam la monarhie, nu-şi mai permitea nimeni să ne patroneze aşa cum face Administraţia O’bama, prin tiriplici ca Gordon şi Gitenstein. Ultimul şi-a permis să-i spună secretarului de stat, John Kerry – erou în Muzeul Comunismului din Vietnam – că aici trebuie să fie RPR, Republica Procurorilor Răstignitori.

Retro! Gitenstein să mai vină pe-aici cel mult ca să-şi ia cianurile şi să meargă să exploateze (în) SUA cu ele, la fel să tragă şi gaze de şişt din subsolul american. Şi să candideze pentru CEO al FED, dacă poate, nu pentru Fondul „Proprietatea” din România.

Dacă nu-l opreşte nimeni – diplomatic, evident, adică, amintindu-i că există nişte reguli care nicăieri nu se încalcă – ajungem în curând la fel ca palestinienii captivi în ţara lor. 👿

P.S. Se ştie că puţini au iubit SUA ca mine. Şi încă iubesc America profundă. Pe care de-alde Gitensteinii n-au reuşit să o distrugă. Încă.

DA-DA! PUŢULA IA JUSTIŢIA! OH, YEAHHH! O GOARNĂ ÎN URECHILE LUI CRIN ANTONESCU. VOTEZ SORIN ROŞCA STĂNESCU, LA JUSTIŢIE

Miercuri 27 Martie 2013

Se ştia de câteva săptămâni cel puţin – public, vreau să zic – despre trimiterea Monei Pivniceru la CCR, am scris atunci că e bine ca PNL să aibă persoana pregătită să preia imediat funcţia, fără nici un interimat – este egal, moşmoanda cea mai infectă, moşmoanda colosală sau anexa secretă a pactului Iudei cu Impostorul.

Ce-a păzit domnul Crin Antonescu? Porcii? N-aş crede, că dacă îi păzea, nu se ajungea la aşa ceva. Adică, la condiţia de cocină naţională, în care îşi fac nevoile funcţionarii puterii mondiale şi a mondializării finale.

România a ajuns un bordel. „Codoaşa bătrână” îşi bate joc de ţară, de noi toţi şi mai ales de preşedintele PNL, co-preşedinte al USL, preşedinte al Senatului.

Totul merge întocmai şi la termen, conform planului Băsescu-Ponta, dictat de interesele antinaţionale.

Liberalii au fermoar la gură, în afară de Norica şi Renate, nimeni nu le spune birocraţilor de la Bruxelles care e realitatea, doar ele le arată adevărul în faţă: chiar pe hârtie, ca să rămână şi să se ştie.

Că statul de drept nu există decât de formă, pentru că în realitate, e un regim personal în care Băsescu, susţinut de aparatul securistic din servicii, care conduce şi sistemul judiciar, îşi permite orice. Orice ilegalitate, orice călcare în picioare a legii fundamentale. Absolut orice. Şi ostentativ.

Partea proastă e că USL se supune ca o adunătură de lobotomizaţi şi setaţi să execute ordine alienate. Excepţiile sunt excluse. De la decizie, evident.

Dacă tot a cedat şi n-a pregătit un nume pentru Justiţie, de ce preşedintele Antonescu nu i-a cerut lui Ponta ca interimatul să-l deţină ministrul de Interne, Radu Stroe? Era buba? :mrgreen:

Crin Antonescu a povestit pe la televiziuni că Norica Nicolai şi Tudor Chiuariu sunt excluşi de la nominalizare, pentru că nu vor. Norica poate că nu vrea, poate că vrea în continuare la Bruxelles şi într-adevăr, România are nevoie la Bruxelles de bărbaţi ca ea. Fără emoticon. Dar Tudor Chiuariu n-aş crede că nu vrea înapoi funcţia de ministru al Justiţiei, după ce dreptatea s-a dovedit de partea lui – şi Justiţiei i-au trebuit 5 ani pentru asta, timp în care el a stat în tribune. Chiar nu cred că Tudor Chiuariu nu vrea Justiţia, după ce atunci când a plecat, a anunţat că se întoarce. Sau o fi vreun „tânăr mafiot obraznic” şi deranjează pe cineva? :mrgreen:  Sau o fi non grata la Înalta Poartă? Sau les deux. :mrgreen: Şi mai şi cunoaşte, al naibii de bine, tot sistemul.

Eu zic aşa: Tudor Chiuariu, ministru al Justiţiei! Ieri.

Dar pe Renate Weber o fi întrebat-o domnul Antonescu dacă n-ar vrea Justiţia? Ştiu că şi de ea avem nevoie la Bruxelles, dar se descurcă Norica. Mai sunt şi alţi colegi români de pe acolo. Şi la Bruxelles spunem că a fost consilier prezidenţial. La Băsescu. Şi tocmai de-aia a şi plecat. 🙂

Când colo, liberalii fac şezătoare la bas, la grupurile parlamentare. Şi vehiculează tehnocraţia ca soluţie a la Pilat din Pont. De exemplu, un secretar de stat de la Justiţie, pe nume Puţula. Nu cred că putea fi ceva mai potrivit. Efect extatic. Jubilaţie originală.

Serios, dacă preşedintele Crin Antonescu acceptă ca şefii Parchetelor să fie numiţi de Băsescu cu interimatul lui Ponta, n-are nici un sens ca PNL să mai accepte portofoliul Justiţiei. Că de fapt, ministrul va fi fără portofoliu, un muţunache dirijat din serviciile băsecuriste.

Şi dacă preşedintele Crin Antonescu nu nominalizează rapid un ministru al Justiţiei cu dotările necesare ca să trimită în scurt timp la Cotroceni nominalizările pentru şefii Parchetelor, deci, un ministru capabil să garanteze eliberarea sistemului judiciar, adică, să se bată frontal cu slugile din sistem şi să-l ignore pe Băsescu, deci, dacă preşedintele Antonescu nu se bate pentru ţara pe care a spus că nu va accepta să o subordoneze cineva înseamnă că a eşuat lamentabil, într-un compromis compromiţător, care nici măcar nu-l va duce cuţu de vitrină preşedinte la Cotroceni. Pentru faptul că pur şi simplu pierde electoratul. Se vor folosi de el, după care îl vor arunca peste bord, din corabia beată.

Se duce totul, toată strategia vizionară de până acum. Care pare că se blochează la gaura de şarpe cu clopoţei barosei şi gitensteini.

Dacă domnul Antonescu acceptă mizeria şi se complace în ea înseamnă că se lasă făcut poştă de Băsescu şi Ponta, şi sandwich între ei. După care ar apărea atât de şifonat încât s-ar impune un nou candidat prezidenţial, pe cal alb. Sau cu părul alb. Sau poate ca pana corbului, în sensul că lui Ponta îi va conveni să lase o guvernare care se anunţă falimentară, pentru vitrina de la Cotroceni, în care huzureşte cu tata-socru, în timp ce ţara e făcută bucăţi. Iar la Palatul Victoria vine unul „de dreapta”. Cristi Diaconescu, de exemplu, care a dovedit că poate fi chiar mai docil decât Boc. Şi arde de nerăbdare să adoptăm euro, dă pe din afară de euroeuforic. :mrgreen:

Tocmai a declarat Sorin Frunzăverde că Guvernul Ponta n-are cu ce mai plăti datoria lui Băsescu către FMI. Exact asta s-a şi urmărit. Pentru ca România să fie amanetată, ipotecată şi în cele din urmă, luată pe nimic.

P.S. What about SRS? Adică, de ce n-ar fi Sorin Roşca Stănescu ministru al Justiţiei. Jurist, jurnalist, parlamentar. Şi liberal.

Sugestie de răspuns: pentru că băieţii preferă să se vaite că au drobul de sare deasupra capului. În loc să-l dea jos.

29 NOIEMBRIE ANUL DE GRAŢIE 2012, DECIZIE ISTORICĂ: ONU RECUNOAŞTE STATUL PALESTINA

Vineri 30 Noiembrie 2012

Foto: Daily Nation

Adunarea Generală a ONU a recunoscut statul Palestina, prin votul majoritar pentru avansarea statutului de observator de la „entitate” la stat nemembru, conform propunerii liderului palestinian Mahmoud Abbas.

Rezoluţia istorică s-a bucurat de susţinere europeană puternică – Austria, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Franţa, Grecia, Islanda, Irlanda, Luxembourg, Malta, Portugalia, Spania şi Elveţia, iar Marea Britanie şi-a acordat sprijinul condiţionat de respectarea unor angajamente palestiniene.

Susţinerea europeană descurajează intenţia de retaliere din partea Israelului, care dezaprobă rezoluţia. Iar Statele Unite o deploră, de asemenea, constatând că a fost adoptată în ciuda ameninţărilor cu sancţiuni financiare. Secretarul de stat Hillary Clinton a considerat rezoluţia, „nefericită şi contraproductivă”, conform relatărilor Reuters (Andrew Quinn-Eric Beech).

„Unele drepturi nu sunt de vânzare”, a declarat Hanan Ashrawi, într-o conferinţă de presă susţinută la Ramallah. Ea a spus că „palestinienii nu pot fi şantajaţi tot timpul cu bani” şi că Israelul „n-are decât să destabilizeze întreaga zonă, dacă aşa vrea”, însă ameninţările financiare vor fi contracarate prin continuarea susţinerii garantate din partea Uniunii Europene.

Fruntaşa Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei a mai declarat, citată de Reuters: „Aceasta constituie o răscruce istorică şi o ocazie pentru ca lumea să rectifice o gravă nedreptate istorică pe care palestinienii o îndură de la crearea statului Israel din 1948”.

Numai o soluţie politică temeinică poate descuraja până la anihilare deopotrivă terorismul islamic şi terorismul de stat israelian de retaliere.

Rezoluţia poate fi piatra de temelie a aplicării proiectului avansat de George W. Bush, primul preşedinte american care s-a pronunţat pentru statul Palestina, „în contiguitate” cu statul Israel. Un partener de bază al liderului republican a fost Mahmoud Abbas, marele învingător de acum, care a afirmat că rezoluţia ONU reprezintă „certificatul de naştere a statului palestinian”.

Să fie într-un ceas bun!

CA SĂ MAI UITĂM DE INDICII BURSIERI CATASTROFALI, HILARA CLINTON CERE DEMISIA DICTATORULUI DIN SIRIA

Joi 18 August 2011

Video de malconito2003

Păcat de sângele vărsat. Oricum, bine că pică Bashr-al-Assad. Numai să n-o frece cum au făcut cu Ghaddafi.

Statement by US President Barack Obama on the Situation in Syria:

The United States has been inspired by the Syrian peoples’ pursuit of a peaceful transition to democracy.

They have braved ferocious brutality at the hands of their government. They have spoken with their peaceful marches, their silent shaming of the Syrian regime, and their courageous persistence in the face of brutality – day after day, week after week.

The Syrian government has responded with a sustained onslaught.

I strongly condemn this brutality, including the disgraceful attacks on Syrian civilians in cities like Hama and Deir al-Zour, and the arrests of opposition figures who have been denied justice and subjected to torture at the hands of the regime.

These violations of the universal rights of the Syrian people have revealed to Syria, the region, and the world the Assad government’s flagrant disrespect for the dignity of the Syrian people.

Foto via Gândul

The US opposes the use of violence against peaceful protesters in Syria, and we support the universal rights of the Syrian people.

We have imposed sanctions on President Assad and his government. The EU has imposed sanctions as well.

We helped lead an effort at the UN Security Council to condemn Syria’s actions. We have coordinated closely with allies and partners from the region and around the world.

The Assad government has now been condemned by countries in all parts of the globe, and can look only to Iran for support for its brutal and unjust crackdown.

The future of Syria must be determined by its people, but President Bashar al-Assad is standing in their way. His calls for dialogue and reform have rung hollow while he is imprisoning, torturing, and slaughtering his own people.

We have consistently said that President Assad must lead a democratic transition or get out of the way. He has not led. For the sake of the Syrian people, the time has come for President Assad to step aside.

The US cannot and will not impose this transition upon Syria. It is up to the Syrian people to choose their own leaders, and we have heard their strong desire that there not be foreign intervention in their movement.

What the US will support is an effort to bring about a Syria that is democratic, just, and inclusive for all Syrians.

We will support this outcome by pressuring President Assad to get out of the way of this transition, and standing up for the universal rights of the Syrian people along with others in the international community.

As a part of that effort, my administration is announcing unprecedented sanctions to deepen the financial isolation of the Assad regime and further disrupt its ability to finance a campaign of violence against the Syrian people.

I have signed a new executive order requiring the immediate freeze of all assets of the government of Syria subject to US jurisdiction and prohibiting US persons from engaging in any transaction involving the Government of Syria.

This executive order also bans US imports of Syrian-origin petroleum or petroleum products; prohibits US persons from having any dealings in or related to Syria’s petroleum or petroleum products; and prohibits US persons from operating or investing in Syria. We expect today’s actions to be amplified by others.

We recognize that it will take time for the Syrian people to achieve the justice they deserve. There will be more struggle and sacrifice.

It is clear that President Assad believes that he can silence the voices of his people by resorting to the repressive tactics of the past. But he is wrong.

As we have learned these last several months, sometimes the way things have been is not the way that they will be. It is time for the Syrian people to determine their own destiny, and we will continue to stand firmly on their side.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU OMAR HAYSSAM DACĂ PICĂ ASSAD?

Marți 26 Aprilie 2011

Foto: Ovidiu Micsik, Mediafax

La sfârşitul lunii trecute, au avut loc mitinguri de susţinere a dictatorului Bashar al-Assad, la Damasc şi în mai multe oraşe din ţară. Assad a schimbat guvernul şi în cele din urmă, a ridicat şi starea de urgenţă. Dar a intensificat represiunea criminală.

Lumea liberă intervine lent când e vorba de răsturnarea unor regimuri totalitare. Mai cu seamă administraţia Obama se dovedeşte lipsită de inspiraţie şi forţă în politica internaţională, fapt caracteristic, de altfel, administraţiilor democrate.

Totodată, lumea liberă foloseşte uneori duble sau multiple standarde cu privire la situaţii similare. Într-o declaraţie comună, Regatul Unit, Franţa şi Italia cer ONU sancţiuni asupra Siriei, pentru represiuni. Nu se pronunţă, însă – sau nu încă – privitor la schimbarea regimului criminal. Deşi „nu încă” presupune încă alte zeci sau sute de victime. Liderii democraţiilor îi cer dictatorului Assad să înceteze represiunile şi „să respecte drepturile omului”.

Un mesaj liniştilor pentru dictator. Mai ales că Nicholas Sarkozy a declarat că Franţa nu va interveni militar în Siria fără o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU. Şi deocamdată nimeni nu ia iniţiativa unui lobby pentru o rezoluţie în acest sens, cum a fost Parisul în cazul Libiei. Probabil şi pentru că forţele occidentale nu sunt dispuse să se distribuie simultan în mai multe zone de conflict între autorităţi şi populaţia civilă. Mai este şi Yemenul, al cărui preşedinte doar a simulat demisia, iar Iranul are deja sinistrul precedent al represiunilor în masă, de după realegerea frauduloasă a lui Ahmadinejad.

Vorba e, ce face Hayssam Omar? Să nu i se întâmple ceva, în vâltoarea revoluţionară.

MÂNA DREAPTĂ A LUI GADDAFI A DEFECTAT LA LONDRA

Joi 31 Martie 2011

Foto: BBC

Moussa Koussa, ministrul de Externe al Libiei, a defectat şi se află la Londra, anunţă Guvernul britanic într-un comunicat dat publicităţii azi-noapte de AP, preluat de Fox News.

Îi încurajăm pe cei din jurul lui Gaddafi să-l abandoneze şi să îmbrăţişeze un viitor mai bun pentru Libia, care permite tranziţia politică şi reforma reală, în acord cu aspiraţiile poporului libian”, se arată în comunicatul dat de Foreign Office. Contrar cugetărilor lui Băsescu din pivniţa politicii externe.

Abandonându-şi rolul şi funcţia, demisionarul îi dă o grea lovitură dezaxatului de la Tripoli, care îi încredinţase misiunea de a reprezenta Libia pe plan internaţional.

Conform organizatorului unui grup conducător al opoziţiei libiene în Regatul Unit,  Guma El-Gamaty, ministrul demisionar de Externe a fost, ani în şir, mâna dreaptă a lui Gaddafi, conducându-i, printre altele, serviciul secret şi negocierile privind atentantul de la Lockerbie, soldate, cum ştim, cu reacceptarea dictatorului libian ca partener de dialog cu liderii comunităţii internaţionale. Moussa Koussa e, deci, extrem de influent şi foarte important în perpetuarea de până acum a regimului de la Tripoli.

Fostul oficial libian este chestionat la Foreign Office, dar Guvernul britanic nu-i va acorda imunitate judiciară. O va obţine, probabil, în altă ţară, în care urmează să se refugieze asistat diplomatic.

Printre cei care au defectat până acum şi s-au alăturat opoziţiei se numără ministrul de Interne, ministrul Justiţiei, ambasadorul la ONU şi ambasadorii în SUA, Franţa şi India. Pe care nu voia Băsescu să-i recunoască, ca să-i facă în ciudă preşedintelui Franţei.

Gaddafi ar trebui să se întrebe cine e următorul care îl va abandona„, a declarat ministrul britanic de Externe, William Hague, reporterilor acreditaţi la Foreign Office. Referitor la Moussa Koussa, „Demisia lui arată că regimul Gaddafi, care deja s-a confruntat cu defectări semnificative, e divizat, sub presiune şi se prăbuşeşte din interior„, îl citează BBC pe şeful diplomaţiei britanice.

Al nostru tace, după toate prostiile pe care le-a comis încă preşedintele României.

LIBIA. CEL MAI IMPORTANT ANGAJAMENT AL LUI OBAMA

Marți 29 Martie 2011

Foto: realitatea.net

Preşedintele SUA, Barack Obama, a susţinut, aseară (2:30 dimineaţa, ora României), o cuvântare către naţiunea americană, cu privire la Libia.

Angajamentul cel mai important pe care şi l-a luat a fost, în opinia mea, decizia ca averea clanului Gaddafi, mai precis, suma de 30 de miliarde USD aflată în conturile bancare blocate, să intre în posesia Libiei eliberate, pentru ca poporul libian să folosească banii care i-au fost furaţi de familia dictatorială, pentru reconstrucţia ţării.

NELLY FURTADO DONEAZĂ BANII PRIMIŢI DE LA GADDAFI

Sâmbătă 5 Martie 2011

Video de RoryNights

Nelly Furtado anunţă că va dona în scopuri caritabile milionul de dolari primit în 2007, pentru 45 de minute de spectacol la un hotel, sustinut în faţa clanului Gaddafi, informează BBC.

La rândul ei, Beyonce a declarat că a donat onorariul de la Gaddafi pentru victimele cutremurului din Haiti.

Într-o situaţie penibilă se află Mariah Carey care, cum relatează AP, declară că n-a ştiut pentru cine prestează. Are circumstanţe, e gravidă, aşteaptă gemeni, un băiat şi o fată.