Archive for noiembrie 2013
Sâmbătă 30 noiembrie 2013

Foto: libertatea.ro
Azi a avut loc botezul fetiţei loazei lui Băsescu. Bineînţeles, la Sf. Spiridon Nou, ca să fie o biserică foarte mare, în care să poată intra toată presa doritoare de a le face parveniţilor publicitate pe gratis şi acreditată în acest sens. În rest, sita a fost deasă, agenţi ai serviciilor şi foarte puţini invitaţi, ca să fie suficient spaţiu de manevră pentru jurnalişti. N-a lipsit Udrea, mai jenantă apariţie decât oricând, într-o rochie albă de dantelă ca nuca-n perete cu evenimentul şi cu ea însăşi (grasă şi albul mulat o îngrăşa suplimentar, iar golurile porno din dantela scumpă n-au făcut decât să-i evidenţieze vulgaritatea). Iar EBA şi-a asortat roz-lila-ul veşmintelor cu pantofi verde-brotac. Ioana şi-a tras rochie cu buline imense şi un gigolo cu care să marcheze ulterior vânzări anterioare.
Biserica a fost împodobită de parcă se boteza prinţesa moştenitoare. Ce-a căutat P.S. Varlaam Ploieşteanul sau trebuia neapărat să fie şi un vicar patriarhal, pe lângă ceilalţi oficianţi? I-a mai şi dăruit fetiţei o icoană ferecată în argint. Aşa face membrul Sfântului Sinod cu toţi copiii după ce sunt botezaţi?
O taină sfântă a fost pentru ei doar un eveniment monden şi prilej de nouă spălare de bani. Trăncăneau în timpul slujbei, mai ales EBA cu taică-său. Biserica, evident, blindată. Şi evident, atâta securitate plătită din bani publici pentru un eveniment privat. De famiglie.
Tot din bani publici şi reuniunea de la Vila Lac?
Ostentaţie din convingerea că nu vor suporta vreodată consecinţele.
Sfidează fără margini.
Publicat în Categoria Elena Băsescu, Corupţie, Credinţă, Crimă organizata, Eveniment, Imperiul Răului, Nesimţire, Oroare, Presa, Preşedinţie, Prostituţie, Romania unfinished business, Romanian Psycho, România profundă, Servim patria, Stupid Service, Tupeu, Vanity fair | 9 Comments »
Vineri 29 noiembrie 2013
Mare entuziasm mare pentru semnarea acordului R.Moldova cu UE! Mare entuziasm şi pentru vizita lui Băsescu la Chişinău. Fraierii nu-şi dau seama cât a putut să-i ostilizeze Băsescu pe români cu privire la ideea „unionistă”. Nu-şi dau seama nici câtă UE urmează să ia. Le zic aşa, cum le-am zis şi pe blogul euro-aspirantului Roman Mihăeş:
O să vedeţi voi ce-nseamnă UE! A avut dreptate Bukovski, UE e noua URSS. Dar până nu vă daţi cu capul, n-o să credeţi.
Cât priveşte extazul că vine Băsescu la Chişinău, n-aţi vrea voi să-l ţineţi acolo? Că la noi, de două ori cât populaţia voastră am votat ca să scăpăm de el.
Ştiţi de ce vă curtează acum? Fiindcă are nevoie de voturi pentru loaza de fii-sa la europarlamentare. Aşa cum v-a folosit şi în turul al doilea la prezidenţiale. Sau credeţi că nu mai poate de dragul şi dorul vostru, şi chiar vrea reîntregirea? Că reîntregire se numeşte, nu unire.
Ştiţi ce făcea Băsescu când o mână de fraieri ca mine protestau la minus 15 grade în faţa ambasadei URSS de la Bucureşti pentru voi? Bea cu asasinii. Dar dacă vreţi să fiţi fraieri, n-aveţi decât să fiţi până la capăt. Condiţia fiind să nu ne prejudiciaţi şi pe noi, cum aţi mai făcut-o. Ca să se facă reîntregire, trebuie să fiţi cu scaun la cap, nu cu gura căscată după muşte.
Tot ce face Băsescu mereu e să se folosească de fraieri şi pe urmă să-i arunce. Nu-i pasă decât de interesul personal, de putere şi avere. Acum vrea să fie preşedinte la Chişinău ca să-şi menţină im(p)unitatea şi să nu fie judecat pentru hoţiile colosale şi imensele prejudicii pe care le-a adus României.
Deci, luaţi-l la voi, spălaţi-l, spălaţi-i banii şi spălaţi-vă cu el pe cap!
Publicat în Basarabia, Categoria Elena Băsescu, Categoria Hitler şi Stalin, Ceasul rău pisica fără vină, Dedicaţie, Dreapta stângii, Electoralia, Eveniment, Externe, Falsuri, Galeria de succesuri, Galeria din Roxania, Imperiul Răului, Lucru manual, Maica lor Rusia, Mare caracter, Oroare, PR, Preşedinţie, Prostia nu doare, Romania unfinished business, Romanian Psycho, România mereu electorală, România profundă, Stupid Service, UE, Vanity fair | 37 Comments »
Vineri 29 noiembrie 2013

Foto: ziarulring.ro
În cauza aparatură medicală pentru penitenciare, DNA cere 20 de ani de închisoare pentru dr. Brădişteanu, rămas singurul judecat într-un dosar în care toţi ceilalţi acuzaţi au fost scoşi de sub urmărire penală.
În plus, DNA cere menţinerea sechestrului pe averea medicului şi condamnarea lui la plata prejudiciului evaluat la aproximativ 14 milioane de euro, plus presupusa mită de 500000, pentru care, de altfel, se cer 10 din cei 20 de ani.
Ce s-ar mai putea comenta la aşa ceva? Să tot faci medicină în România!
Instanţa e în pronunţare (Tribunalul Bucureşti).
Publicat în Categoria Hitler şi Stalin, Corupţie, DNA serveste patria, Eveniment, Galeria de succesuri, Imperiul Răului, Justiţie, Mare caracter, Maxima zilei, Monumentus altus, Nesimţire, Oroare, Prostituţie, Romania unfinished business, Romanian Psycho, Stupid Service, Sănătate | 16 Comments »
Joi 28 noiembrie 2013

Într-un noian de decrete privind avansări în grad sau treceri în rezervă, Băsescu a inclus avansarea profesională la grad de chestor şef principal de poliţie a chestorului Gelu Marin Oltean, şeful serviciului de informaţii interne referitor la care ministrul Radu Stroe a declarat că nu l-a informat despre raportul trimis de comisarul Berbeceanu.
Cu alte cuvinte, chestorul avansat de Băsescu l-a dezinformat prin omisiune pe ministrul de Interne, al cărui subordonat direct este, ca secretar de stat şi l-a privat de protecţie pe comisarul ulterior arestat, deşi atribuţiile funcţiei de şef al DIPI includ protecţia internă a (angajaţilor) ministerului.
Ministrul anunţase că sunt probabile sancţiunile la adresa celor care nu şi-au îndeplinit datoriile profesionale în cauza Berbeceanu, dintre care şeful DIPI a fost vizat direct. După care Băsescu l-a avansat.
Ca să aibă Radu Stroe o jenă să-l demită.
Deci, băsiştii să facă gura mică în corul oportuniştilor susţinători ai comisarului Berbeceanu! Idolul lor de lut tocmai l-a recompensat pe unul din care au favorizat reţinerea şi deţinerea comisarului la intimidare şi distrugere profesională.
Se pare că Băsescu a uitat precedentul Arafat. Şi am merita să ne scutească de încă un an de mizerii. N-are decât să se reunească cu Chirtoacă. 
Când Ministerul de Interne, în general, sistemul judiciar şi serviciile de informaţii vor fi controlate de oameni ca Traian Berbeceanu, va sucomba mafia din România. Până atunci, mafioţii sunt organizaţi şi avansaţi în toate structurile statului. Ei sunt Sistemul. Băsescu e doar musca.
Publicat în Corupţie, Crimă organizata, DNA serveste patria, Eveniment, Falsuri, Galeria de succesuri, Galeria din Roxania, Guvern, Imperiul Răului, Intoxicare, Liberalii, Mare caracter, Nesimţire, Oroare, Preşedinţie, Romania unfinished business, Romanian Psycho, România profundă, Stupid Service | 7 Comments »
Miercuri 27 noiembrie 2013
Cine tânjea după plenarele lui Ceauşescu a avut azi ocazia să-şi satisfacă nostalgia urmărind discursul premierului chinez din Parlamentul României. Cu aplauzele finale cu tot. Furtunoase.
Zgonea nu putea rata ocazia să se producă, mai monumental ca oricând, chiar de la microfonul prezidiului plenurilor mobilizate regulamentar: „Avem afinităţi evidente”. 😯 🙄 😆
Măcar de-ar ieşi vreo pricopseală cel puţin comercială, dacă nu şi economică, pentru România! Dar n-aş crede că în afară de piaţă de desfacere pentru rebuturi chinezeşti am putea fi altceva, cu actuala conducere. Cât priveşte importurile româneşti pe care le-a clamat Lică pekinică mă înfior când mă gândesc la bietele animale preconizate să fie trimise la sacrificiu într-un colos de ţară plină de cruzime şi care nu pune nici un preţ pe viaţă, pe vietate, indiferent de numărul picioarelor.
Nu ne pasă că acolo suferă şi mor, atâţia dintre ei, neştiuţi, opozanţi sau pur şi simplu oameni luaţi de pe străzi fiindcă i s-a părut cuiva că n-au fost suficient de supuşi.
Nu ne pasă de represiunea sadică la adresa creştinilor din China.
Şi considerăm compatibilă o ţară în care se mănâncă creier de maimuţă vie. 👿
China e o putere totalitară, care vine evident din interese anti-europene, într-o ţară considerată cea mai vulnerabilă şi pasibilă de colonizare asiatică – având în vedere şi tipul cel mai crud de tiranie comunistă care a existat la noi: ceva similar fenomenului Piteşti doar în China s-a practicat şi pe urmă au experimentat şi ruşii, dar mai palid. La asta s-o fi referit Zgonea, cu afinităţile.
Experimente fără număr pe o populaţie pasivă. Numai că până să devină aşa, România era chiar o forţă europeană în devenire – „metafora” cu tigrul e stupidă şi ea poate flata doar minţile puţintele.
Până una-alta, China pentru România înseamnă rebuturi importate la tonă şi vândute cu detaliul de comercianţi simili-interlopi, dumpinguri toxice, mână de lucru eufemistic spus ieftină în detrimentul lucrătoarelor românce din domeniul confecţiilor şi un început de crimă galbenă în curs de organizare.
Singura afacere ar fi să investească în construcţii de autostrăzi şi în reţeaua de irigaţii. În rest, vorbe goale şi poze pompoase. Şi o tentativă de nou C.A.E.R. 
Repet, e bună lecţia administrată UE, numai că am căzut în extrema cealaltă. E pe cât de dezgustătoare, pe atât de stupidă prosternarea în faţa Marelui Zid.
Afaceri profitabile s-ar putea face cu Taiwanul, dacă ar avea cine. Că Japonia e un vis economic prea îndepărtat. Sunt prea cinstiţi şi prea minuţioşi, acolo pentru onoare se face sepukku. Iar noi preferăm balivernele anticorupţiei din China, la fel de viabilă ca şi cea băsecuristă din România. Ca să vezi că are dreptate Zgonea, iacă altă afinitate!
Plus capitaliştii roşii.
Se mai observă că jigodiile de la PD-L n-au venit să asculte discursul Regelui Mihai, dar s-au mobilizat exemplar ca să-l ovaţioneze pe premierul chinez aflat în drum spre Băsescu. Că doar erau împreună cu PSD în FSN când România spărgea embargoul la adresa Chinei după masacrul de la Tiananmen. Altă afinitate, că doar şi la noi se spălase în sânge Piaţa Universităţii.
P.S. Dacă l-am exporta pe Zgonea, l-ar sacrifica sau i-ar mânca de viu conţinutul cutiei craniene?
Publicat în Animăluţe, Calamitate, Categoria Elena Băsescu, Categoria Hitler şi Stalin, Ceasul rău pisica fără vină, China, Corupţie, Credinţă, Crimă organizata, Decembrie 1989, Dreapta stângii, Eveniment, Externe, Falsuri, Galeria de succesuri, Galeria din Roxania, Guvern, Imperiul Răului, Japonia, Lucru manual, Mare caracter, Maxima zilei, Monarhia, Monumentus altus, Oroare, Parlament, PR, Preşedinţie, Stânga, Stupid Service, Taiwan, UE | 17 Comments »
Miercuri 27 noiembrie 2013

Foto: cotidianul.ro
Geoană pierde, vorba lui Adrian Năstase, o competiţie pe care era aproape imposibil să n-o câştige, purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale fiindu-i Victor Ponta, care pe urmă îl dă jos, după care îl exclude din PSD, cu şuturi, după care îl primeşte, cu pupături, pe lista senatorială a USL şi acum îl face înalt reprezentant al Guvernului pentru relaţii externe, imediat după ce Ţopăilă se zborşise la PNL, victimizând PSD ca „atacat în fiecare zi”. 😀
Geonacule, vezi că te aşteaptă cineva la spa! Dar de data asta ia-o şi pe Mihaela! Dragostea ta. 😛
Şi să nu uiţi talcul! Nu de alta, dar nu ştii când vine Biden să joace tenis. Poate faceţi un dublu mixt. Cu Tonta. 😳
Publicat în America, Eveniment, Externe, Funny, Galeria de succesuri, Guvern, Mare caracter, PR, Preşedinţie, Prostia nu doare, Prostituţie, Remember, Romania unfinished business, Romanian Psycho, România mereu electorală, Stânga, Stupid Service, Veery funny indeed | 5 Comments »
Marți 26 noiembrie 2013

Foto: adevarul.ro
Instanţa supremă a admis recursul comisarului Berbeceanu contra prelungirii „detenţiei preventive”cu 30 de zile.
Eliberat, a spus că are încredere în Justiţie şi în „ministrul nostru”.
Îi spun doar atât, cu voce tare: CRED ÎN TINE, COMISARE!
E acel senzor care nu mă înşeală. Uneori, nu l-am ascultat şi am exagerat cu încrederea în oameni. De data asta, nu-i nevoie să exagerez. 🙂
Are un profil acvilin, de justiţiar roman. El chiar onorează un nume de Traian. Are acele cearcăne de luptător pentru dreptate şi de cătrănit din pricina mizeriei mafiei. Cu care s-a luat frontal.
Rămân idealistă şi cred că oamenii ca Traian Berbeceanu vor învinge. Fiindcă dreptatea e de partea lor. De partea noastră, a milioanelor de oameni pe care îi apără. Şi pentru care a fost pedepsit.
Acum zice că îşi va demonstra nevinovăţia, chestie care mă enervează la maximum. Fiindcă asta se întâmplă doar în totalitarism. Într-un stat de drept, acuzatorul trebuie să demonstreze vinovăţia.
Vinovat e sistemul împotriva căruia s-a pronunţat comisarul arestat.
Încă o dată: cred în tine, Traian Berbeceanu! Aş folosi pluralul, ca să simţi respectul. Prefer să folosesc adresarea fraternă, ca să simţi solidaritatea. Rugăciunile oamenilor pentru dreptate şi adevăr sigur le-ai simţit.
Cred în tine, Traian Berbeceanu! Şi cred că eşti prea tare ca să te laşi doborât de cântecele de sirenă care îţi cer să devii altceva decât eşti prin vocaţie maximă: poliţist adevărat. Intrarea ta în politică ar fi o abdicare. Cred că n-ai să te laşi folosit şi că ai să fii acelaşi model judiciar pentru băieţelul tău.
Poţi să fii mândru, eşti un reper. Rămâi aşa!
Comisarul a anunţat pentru Antena 3 – care mereu are probleme tehnice mai ales când e vorba de mesaje importante – că va face plângere penală pentru abuz în serviciu şi represiune din partea celor care i-au instrumentat batjocura judiciară.
P.S. În ce priveşte Antena 3, e o performanţă fără egal în topul prostiei să ai un interviu în exclusivitate şi să-l difuzezi fără sonor. 
Publicat în Best ever, Caracter, Categoria Hitler şi Stalin, Corupţie, Crimă organizata, Dedicaţie, DNA serveste patria, Eveniment, Galeria din Roxania, Imperiul Răului, Justiţie, Liberalii, Lovely (gentle)men, Moguliada, Oroare, PR, Presa, Romania unfinished business, Romanian Psycho, România profundă, Solidaritate, Stupid Service | 10 Comments »
Marți 26 noiembrie 2013
Ponta a făcut o delaţiune cu privire la situaţia din România către satrapii chinezi aflaţi în vizită oficială la Bucureşti. În plus, ridicarea poalelor a avut loc în prezenţa liderilor din ţările Europei Centrale şi de Est participanţi la forumul cu China.
Şi nu doar că Tonta a făcut către chinezi ceea ce au făcut Băsescu, Macovei şi compania către UE şi SUA, ci a mai citit şi în engleză. Cu accent de elev mediocru.
Limba română nu era bună, nici măcar la ea acasă. Până o simţi în nas povestea cu grebla. 👿
Publicat în China, Eveniment, Galeria de succesuri, Guvern, Imperiul Răului, Mare caracter, Nesimţire, Oroare, Prostia nu doare, Prostituţie, Romania unfinished business, Romanian Psycho, Stânga, Stupid Service | 2 Comments »
Luni 25 noiembrie 2013
În ce hal a ajuns România! Piaţă de desfacere pentru ciurucurile Chinei. Sau vă faceţi iluzii că marile „memorandumuri” sunt altceva?
Sigur că trebuie să ne cunoaştem interesul economic, dar chiar să primim cu covorul roşu criminali ai propriului lor popor mi se pare dezgustător. Marea sculă de premier al marii ţări cu partid unic. Deci, cu regim totalitar. Curge sânge acolo în valuri pe urma represiunii, dar lumea închide gura, din interese comerciale.
China e un colos cu picioare de lut, o economie artificială, patronată de exponenţi ai aparatului comunisto-securist transformaţi în capitalişti roşii. Dacă s-ar da liber economic, ar falimenta galopant.
E bine să le facem o aroganţă aroganţilor care patronează UE, condiţia fiind să nu cădem în extrema cealaltă. Ceea ce, din păcate, facem.
Publicat în Categoria Hitler şi Stalin, China, Eveniment, Externe, Galeria de succesuri, Guvern, Lucru manual, Oroare, PR, Stânga, Stupid Service | 17 Comments »
Luni 25 noiembrie 2013
Noul consilier oficial al premierului Ponta şi purtător de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, a scris pe Facebook că Băsescu era beat, matrafoxat, când a făcut declaraţia de la Cotroceni că nu promulgă legea bugetului şi pe urmă o trimite şi la CCR, dacă ea prevede creşterea accizei la benzină.
Sociologul şi conducător de casă de sondaje ar trebui să ştie cel mai bine că purtătorul de cuvânt al unei instituţii de stat e purtător de cuvânt tot timpul, deci, nu poate face delimitarea între dătătorul cu părerea pe cont propriu şi secretarul de stat cu rang de ministru, care este.
Dar poate a vrut doar să-i demonstreze colegului său de profesie, Lăzăroiu, că se pricepe la fel de bine la luări de poziţie paralele cu funcţia.
În loc să-şi deprecieze poziţia, Mirel Palada putea şi chiar trebuia să declare, ca purtător de cuvânt guvernamental, că preşedintele pentru a cărui demitere s-au pronunţat 7,4 milioane de votanţi români continuă să-şi depăşească prerogativele constituţionale. Mai putea semnala partizanatul flagrant al lui Băsescu în privinţa Ministerului Dezvoltării, pe care acum îl consideră suprafinanţat, pe când pe vremea ministrei Udrea se declara satisfăcut de produs.
Partea proastă e, însă, că Băsescu speculează o stare de fapt şi atacă mărirea prevăzută pentru acciza la benzină, ceea ce se ştie că provoacă scumpiri în lanţ. Sigur că reacţia impostorului de la Cotroceni e agresiv-demagogică, din moment ce aplauda măsurile similare ale lui Boc. E ceea ce ar fi trebuit să-i comunice, în final, purtătorul de cuvânt guvernamental.
P.S. De câte ori Lăbăroiu o comite, Antena 3 semnalează mizeria. Când în cauză e Mirel Palada, doar reproduce zicerea. Televiziunea lui Felix pupintonteşte.
Publicat în Categoria Elena Băsescu, Categoria Gura fără mine, Ceasul rău pisica fără vină, D'ale carnavalului, Eveniment, Galeria de succesuri, Galeria din Roxania, Guvern, Maxima zilei, Moguliada, Monumentus altus, PR, Presa, Preşedinţie, Romania unfinished business, Romanian Psycho, Stânga, Stupid Service | 15 Comments »
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.