
Preşedintele Bush l-a felicitat pe premierul Tăriceanu pentru cota unică
Unii spumegă de ciudă că premierul Tăriceanu a primit un mesaj de susţinere de la FMI. Pretextul pe care îl invocă pizmaşii este că actualul Guvern a rupt cordonul ombilical cu FMI şi Banca Mondială. Aşa cum, de altfel, a afirmat însuşi premierul.
Comunicatul FMI este cu atât mai relevant cu cât Guvernul liberal este independent de condiţionările Fondului, în faţa căruia atât Traian Băsescu, cât şi Adrian Năstase au luat poziţia de drepţi, ca şi în faţa UE (vezi, în acest sens, privatizarea lamentabilă a PETROM, pentru care amândoi sunt responsabili şi acum dau vina unul pe altul).
Faptul că FMI exprimă o poziţie de susţinere la modul necondiţionat este de natură să le demonstreze slugarnicilor şi proştilor ce înseamnă demnitatea şi cum este ea recompensată chiar de cei pe care îi determini să te respecte ca egal între egali, în loc să iei poziţie subalternă. Ciudoşii spumegă de furie şi de invidie. În loc să se bucure pentru ţară.
Lăsăm de-o parte faptul că această criză mondială poate reda obiectul muncii FMI şi BM – ca dovadă şi serviciile pe care şi le oferă. FMI, României, cu tot respectul. Banca Mondială, Bulgariei, de pe poziţie de salvator virtual. Pentru că Bulgaria este în mari dificultăţi financiare, spre deosebire de România guvernatorului Isărescu şi a premierului Tăriceanu.
Cinic, FMI ar putea să prefere prăbuşirea economico-financiară a României, ca să aibă ce „salva”. Şi totuşi, are un mesaj de natură să prevină colapsul. E drept că toată criza mondială e suficient de complicată pentru a o mai suplimenta şi cu o ţară care are resurse să se descurce, respectiv, România. Dacă nu le iroseşte iresponsabil.
Redau, în continuare, comunicatul FMI trimis Guvernului României.
We are aware of references in The Economist last week to countries, including Romania, that are supposedly in talks with the IMF about financial support. We do not have discussions about such financial support underway with Romania, but we maintain a close policy dialogue with the Romanian authorities.
As with several other Fund members, we have been assessing with the Romanian authorities the possible effects of global financial markets turmoil. The current external environment for Romania is very difficult: there is a process of de-leveraging taking place in developed countries, which has had profound implications for emerging markets. Yesterday’s S&P downgrade of Romania’s sovereign foreign currency credit rating to below investment grade is likely to further undercut confidence.
In this difficult environment, the bar for policies is set high. Decision-makers need to send a clear signal to the markets with wage and fiscal policies that are realistically attuned to a very difficult external environment.
In this setting, the initiative to increase teachers’ wages by 50 percent may need to be reconsidered. We estimate that the impact on the budget would be modest in 2008 but reach over ¾ of a percent of GDP in 2009. In addition, if the increase were extended to other public sector employees, the impact could reach over 4 percent of GDP in 2009. This would send a wrong signal to financial markets. Even before this salary increase became known, public and private financing sources were drying up, the RON was under pressure, Romania’s sovereign risk premium had increased to record historical levels, and domestic interest rates had increased substantially. And given that average public sector salaries are already higher than private sector salaries, a salary increase of this magnitude would trigger similar wage demands in the private sector, damaging Romania’s competitiveness, and leading to inflation levels that Romania has not seen for a long time.
In sum, strong wage and fiscal policies are required to defend the interests of all Romanians, especially the most vulnerable. We remain ready to assist the Romanian authorities in their endeavors to achieve macroeconomic stability and improve investor confidence.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.