Nu-l mai urmăresc pe caraghiosul de Băsescu de multă vreme, e degradant şi pierdere de vreme. Am văzut la ştiri o secvenţă cu o declaraţie a lui în care a reşapat vechea minciună că a demisionat din Parlament ca să se pună la dispoziţia „Justiţiei” în cauza Flota.
Declaraţie pentru fraieri, ca să le zic eufemistic.
Minte de îngheaţă apele. Minte prin omisiune. De fapt, prin omisiuni.
Unu, a demisionat ca să candideze din nou în scurt timp şi să intre la loc pe lista PD în Parlament.
Doi. De altfel, demisia a fost de operetă şi dat fiind faptul că a fi parlamentar nu împiedica absolut cu nimic Parchetul să-l trimită în judecată, pentru că nu există imunitate parlamentară judiciară decât pentru ignoranţi, cum ar fi bipezii de la Ambasada SUA care se trezesc vorbind în dispreţul adevărului.
Trei şi în primul rând: demisia lui Băsescu din Parlament, în toamna anului 1996, a fost absolut de operetă, pentru că pe vremea aceea nici nu se pusese în mişcare acţiunea penală în cauza în care Băsescu e incriminabil direct – şi cu semnătură proprie – în dosarul „Flota”, anume, Petroklav. Deci, a demisionat propagandistic, ca să prostească lumea pentru momentul în care ar fi urmat să fie incriminat. Dosarul avea să fie pus în atenţia sistemului judiciar abia în 1997, pe când Băsescu era – din nou – ministru al Transporturilor.
Şeful Departamentului de Control al Guvernului Ciorbea, domnul Valerian Stan (vezi postarea anterioară) a fost demis pentru că şi-a permis să anunţe trimiterea la Parchet a două dosare, care vizau politicieni fără deosebire de partid, inclusiv pe Traian Băsescu – în ambele cauze -, anume, „Apartamentul” şi „Flota-Petroklav”. Omul a fost dat afară fiindcă a deranjat o viespărie.
Deci, Băsescu a reşapat o mare minciună propagandistică, a vorbit gura fără el, ca să lovească în Varujan Vosganian. A nimerit în zid. Numai că presa – care habar n-are – i-a făcut jocul şi nici măcar ministrul demisionar liberal n-a avut datele să-l pună la punct. A zis doar primul din cele trei capete de acuzare ale mele, ăla cu realegerea rapidă ca deputat. După care a redevenit ministru al Transporturilor.
Ce declară Valerian Stan:
„În anii de după 1996, preşedintele Traian Băsescu şi susţinătorii săi au acreditat sistematic ideea că, în cursul anului 1996, acesta a demisionat din Parlament pentru a se pune la dispoziţia Parchetului General, care ar fi avut în instrumentare, în acea perioadă dosarul „Flota”, în care era implicat şi Traian Băsescu – verificări în urma cărora acesta ar fi fost găsit nevinovat. Respectivele afirmaţii sunt neadevărate. Întradevăr, la vremea respectivă au existat câteva verificări ale unei comisii parlamentare de control şi ale Departamentului de Control al Guvernului, făcute de nespecialişti, abandonate neglijent şi fără finalizarea vreunui act de control prin care să fie sesizat Parchetul. În aceste condiţii a demisionat Traian Băsescu din Parlament şi „s-a pus la dispozitia Parchetului”, când mai rămăsese foarte puţin timp până la alegerile din toamna lui 1996, şi ştiind bine că la Parchet nu exista nici un dosar care să-l vizeze. Asemenea verificări, finalizate prin sesizarea Parchetului, au fost făcute numai începînd cu luna ianuarie 1997 când, în calitate de şef al Departamentului de Control la Guvernului, am organizat aceste verificări (ceea ce, în luna august a aceluiaşi an, avea să-mi aducă destituirea din funcţie, la presiunile fostului ministru al Transporturilor de la acea vreme, Traian Băsescu şi ale partidului său – dar şi ale preşedintelui României de atunci Emil Constantinescu).
Verificările pe care le-am iniţiat s-au finalizat în dosarul care în cursul anului 2004 a ajuns pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Inexactitatea afirmaţiilor că Traian Băsescu s-ar fi pus la dispoziţia Parchetului în anul 1996 rezultă şi din răspunsul pe care Inspectoratul General al Poliţiei, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie mi l-au comunicat, la jumătatea anului 2003, în urma unei cereri de informaţii publice cu care m-am adresat celor două instituţii.
Din răspunsul amintit, rezultă că înainte de 1997 Parchetul şi Poliţia au făcut cercetări exclusiv în legătură cu dosarul ERMES, (pierderea proprietăţii a 7 nave prin care s-a produs un prejudiciu de peste 150 de milioane de dolari). Dosarul în care Traian Băsescu a fost şi este implicat este cel în care a fost pierdută proprietatea a 15 nave către Grupul norvegian Torvald Klaveness – un prejudiciu de circa 350 de milioane de dolari”.
În completare, am să redau o parte dintr-un articol al domnului Valerian Stan, intitulat „Pilda conducătorului nelegiuit”:
<În confruntarea cu Băsescu din actualele prezidenţiale, Crin Antonescu i-a imputat pe bună dreptate fostului ministru al Transporturilor una din nenorocirile cele mai mari pe care le-a făcut după 1989 – afacerea „Flota”. Perfect previzibil, Băsescu a scos în emisiune o aşa zisă expertiză, prin care, a pretins el, „dosarul <Flota> a fost închis”. La care liberalul a rămas pur şi simplu fără replică – iar Băsescu a scăpat încă o dată cu faţa curată. Sigur că nu-i putea cere nimeni lui Antonescu să ştie pe dinafară tot dosarul, atât de gros şi destul de complicat, în care actualul prezident are bine-meritata calitate de inculpat. Cu toate acestea, dacă tot a decis să aducă în discuţie această poveste, era absolut obligatoriu să ştie câteva dintre chestiunile elementare (dar şi cele mai semnificative) din acest dosar – unele dintre ele documentate destul de exact chiar de doi sau trei ziarişti de investigaţii mai profesionişti.
În cele mai puţine cuvinte, capitolul din dosarul „Flota” în care a fost şi este implicat Traian Băsescu constă într-o asociere esenţial nelegală şi profund păgubitoare pentru statul român a Companiei de navigaţie maritimă Petromin cu Grupul norvegian Torvald Klaveness. Oficial, obiectul de activitate al societăţii mixte (50% – 50%) urma să-l constituie retehnologizarea şi exploatarea în comun a navelor aparţinînd Petromin (se mai stabilise de asemenea şi retehnologizarea instalaţiilor de descărcare a minereului de fier din portul Constanţa). Afacerea a fost iniţiată la 11 aprilie 1991 prin scrisoarea de intenţie semnată la Oslo de Traian Băsescu (şeful Marinei civile, la acea dată) şi de nu mai puţin celebrul co-inculpat Călin Marinescu, directorul general de atunci al Petromin.
Şirul ilegalităţilor şi actelor păgubitoare pentru statul român a fost nesfârşit, cele mai multe dintre ele nefiind vreodate contestate de Băsescu (nici n-ar fi putut, dată fiind evidenţa lor): constituirea societăţii mixte s-a făcut fără aprobarea Guvernului României (astfel cum la acea dată era obligatoriu potrivit Decretului 52/1975 privind participarea unităţilor economice române la societăţile mixte în străinătate, şi cum se stabilise prin chiar contractul de constituire a societăţii că se va proceda; Traian Băsescu, devenit între timp ministru al Transporturilor, s-a autonumit director al Petroklav (din partea Companie române); Petroklav a deschis conturi şi a efectuat operaţiuni bancare de ordinul milioanelor de dolari la o bancă londoneză, fără aprobarea Băncii naţionale, astfel cum la acea dată era de asemenea obligatoriu; pentru evitarea unor alte aprobări legale, Băsescu a falsificat emiterea unui Ordin al Ministerului Transporturilor (1349/1991) etc etc. Gestionarea abuzivă şi în contra intereselor statului român a afacerii a dus la pierderea proprietăţii a 16 nave (vândute fiecare cu câte un dolar), prejudiciul cauzat find estimat la circa 300 de milioane de dolari. În sfârşit, un fapt mai puţin ştiut e că, în iulie 1999, într-un moment în care dosarul ajunsese de-acum în faza judiciară a instrumentării sale (ca urmare a verificărilor pe care le iniţiasem prin Departamentul de Control al Guvernului), Vasile Matei, reprezentant al Petromin la Oslo până în 1998, s-a sinucis. Matei, care ştia mai bine decât oricine ce grozăvii se petrecuseră în această afacere, îşi luase zilele speriat de consecinţele ce pe atunci păreau să urmeze implacabil.
Dar pretenţiei insolente şi evident manipulatoare a fostului agent al Securităţii la Anvers ar fi trebuit să se replice chiar şi în absenţa toturor acestor informaţii. Între altele ar fi fost de spus că expertiza fluturată telespectatorilor votanţi de candidatul infractor nu a putut şi nu o să poată „închide” dosarul în cauză. Este adevărat că în toamna lui 2007 procurorii de la DNA ai Monicăi Macovei au comandat şi obţinut o aşa zisă expertiză care să-l absolve de răspundere pe camaradul său politic. Dar până la „închiderea dosarului” drumul e lung şi presupune neapărat, între multe altele, ca şi magistraţii (alţii decât marionetele actualului DNA) să-şi însuşească concluziile respectivei „expertize”>.
Fragment din articolul lui Valerian Stan, publicat în New York Magazin, 2 decembrie 2009.
Lecţie şi cu privire la lipsa de consilieri. Că dacă ar fi fost măcar o persoană care să-i fi dat lui Crin Antonescu documentele deţinute de către Valerian Stan sau dacă pe catindat l-ar fi dus mintea să-l contacteze şi să-l roage să facă parte din echipa lui electorală, câştiga alegerile chiar şi fără susţinerea PSD. După care să-l fi numit prim-ministru.
Pe scurt, niciodată nu s-a judecat cazul Băsescu în cauza Flota.
P.S. Faptul că oameni ca Valerian Stan au fost îndepărtaţi a făcut posibilă parvenirea unora ca Băsescu şi mafia. Transpartinică.