Archive for Ianuarie 2010

ORICE AR FACE OPRESCU

Duminică 31 Ianuarie 2010

Cine ce-ar putea să-i reproşeze primarului Oprescu, referitor la coordonarea situaţiei de iarnă grea din Capitală?

Probabil, nesimţiţii pe care i-a deranjat.

Orice ar face Oprescu, nu poate opri nesimţirea.

E zăpadă cu noroi, sunt munţi de zăpadă dură, sunt bălţi în staţiile de autobuz, nici n-ai (pe) unde să cobori, dacă n-ai gondolă la purtător.

Mârâiam în gând la Chiliman, dar ce-i în sectorul 1 e parfum de flori faţă de dezastrul din zona Colentina-stadionul Dinamo, etc.

Este capitala României.

Şi să vă dau un exemplu. Din sectorul 1. Că doar nu primarii trebuie să vină şi să ne dea zăpada din faţa casei. Mergeţi pe Maltopol, fosta stradă Dreaptă şi veţi vedea diferenţa. De la un trotuar la cel opus. Trotuarul din partea dreaptă, cum vii dinspre Duca spre Titulescu, e negru. Cel din stânga e cu zăpadă, gheaţă, noroi, mizerie. Pe ambele părţi, case frumoase.

Oricum, la marginea trotuarelor, zăpada e movilită. Degeaba le-a zis Oprescu s-o ia de-acolo. A trecut o săptămână de când le-a zis. Asta nu mai ţine de proprietarii imobilelor din faţa trotuarelor. Ci de (serviciile contractate de) consiliile locale. Şi mergeţi şi pe Duca, spre Gara de Nord. Nu se poate aşa ceva decât în lumea a treia. Spre a patra.

Dar ce-i acolo e nimic faţă de ce e pe Ştefan cel Mare. Mai bine nu mergeţi acolo, dacă nu aveţi treabă. Iar dacă acolo locuiţi, de ce suportaţi?

Şi tot aşa.

Este România.

ŢARA LU’ BERCEA MONDIALU

Duminică 31 Ianuarie 2010

Fratele Mircea a năşit-o pe nepoata lui Bercea Mondialu, care i-a năşit o parte din furăciunea electorală, internă şi internaţională, fratelui Băsescu.

Şi aşa şi-a plătit realesul datoriili, după fraţii moldoveni, către bulibaşe.

România, ţigănia.

Şi nimeni nu răspunde de unde au ţiganii bogaţi banii.

PATROCLE

Sâmbătă 30 Ianuarie 2010

Ştiu de mai multe luni nişte căţei într-o curte de spital. Spital mare.

Unul era puiuţ în vară şi cu şoldul dizlocat, nu credeam că îşi va reveni vreodată. Acum, dacă nu ştii că a avut anomalia traumatică n-ai zice că nu-i perfect. E un căţel de talie medie, încă pui, nici n-are un an. Alb, cu câteva pete maro. Jucăuş, fericit că există, necondiţionat. Nu vrea decât să fie mângâiat. Vine la mine, ca în desene animate, iar eu când îl văd, îl somez să nu mă dea jos pe gheaţă. Se urcă într-o fericire cu mânuţele pe mine, e încântat că îl iubesc. E fericit, e inconştient, crede că oamenii sunt buni şi că iubesc animalele. I-am zis Bobiţă.

Tovărăşelul lui e de talie apropiată. Amândoi supli, cu picioare lungi. Amicul de care vă pomenesc acum e maro închis, cu blană scurtă, lucioasă. Sfios, un pic circumspect. Ceea ce e bine, e bine pentru siguranţa lui de câine care are de-a face cu oameni. Când l-am văzut prima oară – cred că se aciuise de scurtă vreme acolo – nu ştiam ce-i ciudat la el. Are lămâia pe ureche, semn că e deparazitat şi castrat. Un punct în plus pe certificatul de supravieţuire comunitară. Ciudăţenia e că are dinţi de om. Da, ca de om. Fără canini! I-am zis Dinţi.

De vreo trei luni – vreo lună după ce s-a internat unchiul meu, Cici, care între timp nu mai este -, a apărut un căţel mititel, alb cu negru, un piticuţ mai lunguţ decât pot să-l ducă picioarele scurte. Vreo 60 de centimetri lungime şi nişte picioruşe de vreo 20. Şi o pată roz pe botic. I-am zis Patrocle. Ca în „Dumbrava minunată”. Păşeşte repede-repede, ca un gândăcel. Se ţine şi el după ceilalţi. Iar ceilalţi îl favorizează. Că e mic. Îl lasă primul la mâncare. Dacă le mai rămâne şi lor, bine. Dacă nu, asta e situaţia. Aseară stătea pe gura de canal de unde ies aburi calzi. Locul lui. Nu s-a deranjat să mănânce. I-a lăsat pe cei mai mari.

De câteva săptămâni, trupa s-a completat cu o frumuseţe cuminte. Corcitură de husky. Aşa i-am şi zis: Husky. Şi a reacţionat imediat.

Azi când am ajuns m-a surprins că n-au venit la mine. Spitalul e imens, curtea e uriaşă. Totuşi, când ajung în locul cunoscut, apar ca din pământ. Azi n-au venit. Mi-am zis că am ajuns eu prea devreme faţă de ce s-au obişnuit ei. După alţi câţiva metri, am văzut în depărtare un căţel la pământ. Într-o parte. Nemişcat. M-am apropiat. Mort! Înjunghiat! Cu o rană mare, de cuţit răsucit. Este Patrocle! Nu pot să cred! Patrocle, un căţel mititel, cu o rană imensă de cuţit băgat şi întors până la refuz în el! Plâng. Nu-mi pasă de nimic. Plâng cu lacrimi, cu blesteme.

Două infirmiere trec şi ele, triste, cu un cărucior. Mă văd şi îmi spun că nu ştiu cine a fost ăla care a omorât căţelul cu un cuţit. Mă ştiu, că ne amuzam împreună de cât de simpatici sunt căţeii. Acum împărtăşim tristeţea. Eu nu pot scoate un cuvânt. Doar plâng. Şi înjur în gând. Îmi vine să urlu.

Patrocle, un căţel mititel, a murit înjunghiat. Zăpada în jur e roşie.

Şi atunci mă întreb de ce a făcut Dumnezeu omul.

CRIN: PRIN NOI ÎNŞINE

Sâmbătă 30 Ianuarie 2010

Preşedintele Crin Antonescu a spus, la reuniunea aleşilor locali liberali de la Poiana Braşov, că PNL poate şi trebuie să devină primul partid al ţării.

A fost, însă, din păcate, unul din cele mai slabe discursuri ale lui Crin din ultimii doi ani. Părerea mea.

SALINGER, DE VEGHE ÎN LANUL LUI DUMNEZEU

Sâmbătă 30 Ianuarie 2010

Ieri noapte a încetat din viaţa pământească, de un an nonagenar,  J.D.Salinger. Dumnezeu să-i odihnească veghea!

Unul din scriitorii ale căror cărţi le-aş lua cu mine pe lumea cealaltă.

Foto: http://art4sale.netfirms.com

Ce înseamnă pentru voi „De veghe în lanul de secară”?

AZI, SFINŢII TREI IERARHI: VASILE, GRIGORIE ŞI IOAN

Sâmbătă 30 Ianuarie 2010

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur.

Sfintii Trei Ierarhi, Vasile, Grigore si IoanPricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.

Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.

Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.

Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.

Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.

Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeieşti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani şi a cârmuit Biserica cinci ani.

Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faţa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă şi tocmită, iar pe margine gălbuie. Era pleşuv şi alb la păr.

Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseţată cu toate virtuţile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăţişeze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieţuirii sale pe toţi cei iscusiţi în faptă. A ajuns la atâta înălţime de teologie, că biruia pe toţi prin înţelepciunea cuvântărilor şi a învăţăturilor sale. Drept aceea a câştigat şi numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieţuit pe pământ optzeci de ani şi a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie30.htm

NOROC CU ANI. DRAGA DE EA!

Vineri 29 Ianuarie 2010

Ca să se arate că, dacă Adrian Năstase merge la DNA, merge şi Mircea Geoană, la Parchetul CCSJ. Cu Mihaela de mână (că s-a atacat de Aliodor, prezidenţial vrăjitor).

Mitrea e deja client judiciar (şi mai e şi Nicolaiciuc). Aşa că nu mai e nevoie de ANI.

Iar Cristi Diaconescu e o dulceaţă nevinovată.

Urmează Ludovic Orban: cu un apartament prea mic pentru o funcţie aşa de mare în partid, care trebuie desfiinţată (şi a mai fost şi ministru).

Cu privire la Berceanu şi incompatibilitatea lui, nu se uită draga de ANI, că se ruşinează. Doar dacă ministrul candidează la şefia PD-L, dragul de Macovei îşi ridică ochii şi roşeşte. De plăcere că o poate sesiza, din nou, pe Codruţa.

20 DE ANI DE CÂND COPOSU N-A DAT LOVITURA DE STAT

Joi 28 Ianuarie 2010

Păcat.

NU VĂ REVOLTĂ CA ROMÂNIA SĂ FIE PATRONATĂ DE FMI?

Joi 28 Ianuarie 2010

Au venit ăia de la FMI, le-au făcut program idioţilor de guvernanţi, după care au tras o conferinţă de presă în care ne-au tratat ca pe retardaţii abia coborâţi din copaci. Umflatul de la FMI şi împăiata de la CE se rupeau în figuri dând indicaţii cu privire la ce trebuie şi ce nu trebuie să facem noi, de parcă erau pe moşiile mamei lor de închipuiţi.

Mă revoltă şi mă dezgustă când văd slugărnicia guvernanţilor României faţă de misiunea mixtă a FMI şi a Comisiei Europene. Dar mai ales faţă de FMI, Fondul Moşmoandelor Internaţionale, care şi-a găsit în nefericita noastră ţară colacul de salvare. Pe mâna unor hoţi şi suflete de slugă, care fac orice pentru putere şi avere.

FMI e numele eşecului oneros. Nemernicii de la putere au angajat un împrumut astronomic care amanetează viitorul României, deci şi al următoarei generaţii. Tinerii de valoare fie vor pleca masiv din ţară, fie vor fi o nouă generaţie de sacrificiu. Noi suntem vinovaţi că-i suportăm pe guvernanţi. Nu mai departe de Ungaria, ar fi fost de mult rejectaţi cu şuturi în cur. La noi, au fost realeşi.

Am să întreb până când tema va deveni una a dezbaterii parlamentare şi obiect de lucru al unei comisii de anchetă: ce au făcut jigodiile de la putere cu banii de la FMI? Unde s-au dus? Concret! Cu date şi cu fapte. Aceeaşi întrebare şi cu privire la tranşele viitoare. Să nu-mi spuneţi că 10-15 miliarde de euro s-au dus în pensii şi salarii bugetare pe un an că râd şi curcile! Iar dacă s-au dus la bănci, de ce trebuie să plătim noi parandărăturile unei guvernări sinistre?

Brucan când a zis de stupid people ştia ce ştia. Că doar a fost şeful propagandei aduse cu tancurile sovietice. Din poporul român a rămas o populaţie de mutanţi.

Şi-atunci, de ce să ies eu în stradă? Pentru proşti? Nu ţine să ziceţi că pentru mine şi ai mei. Putem ieşi ca să răbdăm de frig, poate să o luăm pe cocoaşă sau poate chiar să nici nu fim băgaţi în seamă. În timp ce ei îşi văd de nemerniciile lor profitabile. Asta apropo de leapşa dintr-o postare anterioară. Dar şi referitor la editorialul lui Ciutacu din Jurnalul de azi.

Îmi amintesc ce spunea înţeleptul Ţuţea, după răscoala anticomunistă din decembrie 1989, cum îi plăcea lui să o numească. Zicea aşa, ăştia nu sunt politici, sunt de drept comun, pe-ăştia nu-i daţi jos decât cu parul.

Pentru asta, pentru asta da, aş ieşi în stradă. :mrgreen:

P.S. PSD are partea lui de vină masivă pentru situaţia actuală. Iar Adrian Năstase chiar dă vina pe Guvernul Tăriceanu că a sistat acordul lui FMI! O puneţi de-un amor cu Băsescu?

FLORIN PIERSIC, LA ANIVERSARĂ

Miercuri 27 Ianuarie 2010

74 de ani. La mulţi ani!

PENTRU CE AŞ MAI IEŞI ÎN STRADĂ?

Miercuri 27 Ianuarie 2010

Mă întreabă într-o leapşă de la „Agenţia de Rating Politic”.

N-aş mai ieşi.

Sau doar pentru Regele Mihai.