Archive for the ‘Artă’ Category

ZIUA LUI EMINESCU

Miercuri 15 Ianuarie 2014

RUGĂCIUNE

Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupra-ne coboară,
O, maică prea curată
Si pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pamântului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curata
Si pururea fecioară,
Marie!

Anunțuri

S-A STINS MIŞU FOTINO

Luni 13 Ianuarie 2014

Misu Fotino

Am mai pierdut un mare actor şi un om adevărat: Mişu Fotino.

S-a dus discret, la 83 de ani, cum discret şi-a trăit viaţa personală. Şi suferinţa.

Îl ştiu de când mă ştiu, eram mică de tot şi priveam cu ochi mari la televizorul alb-negru cupletele lui cu Dem Rădulescu, Carmen Stănescu şi alţi mari artişti români dintre care foarte mulţi s-au dus. L-am văzut şi pe scenă, era natural ca aerul. Se vedea pe el educaţia.

Mereu vertical.

N-a făcut compromisuri, nici în artă, nici în viaţă. Venea din vremea regală a României.

Dumnezeu să-l odihnească!

P.S. De ce oamenii-ăştia, câţi mai sunt, nu constituie un Sfat al Înţelepţilor României?

UN FILM SUPERB, DUPĂ UN FAPT REAL

Joi 2 Ianuarie 2014

Video de mohamad nor syafiq mohd rusli

„Hachiko” e unul din motivele pentru care îl iubesc pe Richard Gere.

Filmul se reia mâine, la ProTV, de la ora 11. Iar la 15, „Lassie”.

T.T. COŞOVEI S-A DUS DUPĂ STRATAN

Joi 2 Ianuarie 2014

tt cosovei karina-lumeanoastra.blogspot

Foto via karina-lumeanoastra.blogspot.com

T.T. Coşovei s-a stins în prima dimineaţă a anului. Dacă moartea poate fi poetică.

Vestea dispariţiei lui Traian T. Coşovei e dură. N-am ştiut că era bolnav. A suferit discret şi s-a prăpădit la 59 de ani. S-a dus după prietenul lui, Nino Stratan. Despre care spunea că înainte de moarte semăna cu Eminescu din ultima poză.El încă semăna cu el.

E greu să ţi-i închipui bătrâni pe băieţii ăştia, optzeciştii. Lunediştii. Iaru, de altfel, rămâne un copil mare, iar Cărtărescu, un retardat. Sigur, premiant. Pe ultimul l-am considerat mereu cel mai precar din careul Cenaclului de Luni, al profesorului N. Manolescu.

T.T. Coşovei a scris frontal, n-a cochetat. Era poet, poet distinct. O poezie a scrierii de sine în peisajul cotidian. El nu putea să nu scrie. Era dintre cei pentru care poezia se scrie prin ei.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! În pacea poeziei ultime.

P.S. Cărtărescu să fie sănătos, cu toată prostia politică, iar pe Iaru îl somez să moară după mine! Şi numai după ce lasă trăncăneala televizată, ca să mai scoată din el câteva cărţi de poezie. Şi măcar una de memorialistică. Încă aştept Cartea Cenaclului lor.

În rest, foarte greu mi-a fost să selectez o poezie a lui T.T. Coşovei. În cele din urmă:

POEMUL DE ACUM

Eu nu mi-am scris niciodată numele
pe bonuri de cărbuni –
pe lângă silozuri am trecut fără să privesc înapoi –
prin iarba desculţă n-am alergat niciodată.
În ploaie n-am cântat, în deşert n-am scris cu creionul drumul caravanelor.
Cu măturica nu m-am bătut la baia de aburi.
Cu mersul meu de urs n-am răsturnat înadins porţelanurile.

Odată am iubit ferocitatea oamenilor de zăpadă,
tandreţea sperietorilor uitate pe câmp.
Omului care lucrează la calea ferată am vrut sa-i povestesc
o istorioară cu tâlc.
Omul e mort de mult.
Prin faţa agenţiilor de voiaj mi-am plimbat viaţa ca pe o jumătate de pâine.
Cu o maşină de ocazie am mers până la marginea mării.
Am privit valurile cheltuindu-se pe ţărm – am privit
tinereţea arzând ca o frunză de tutun verde.
În faţa oglinzii, cu lanterna mi-am luminat chipul.

Acum ceaţa se poate risipi.

CE TINERI ŞI FRUMOŞI ERAM!

Duminică 29 Decembrie 2013

Teodora Mares Paduraru www.wowbiz.ro

Foto: wowbiz.ro

Întâmplător am revăzut „Declaraţie de dragoste”.  Cu Teodora Mareş, Adrian Păduraru, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu-Botez, Adela Mărculescu, Constantin Diplan. Regia: Nicolae Corjos. Absolut coios, nu-mi cer scuze în faţa fariseilor.

Nu m-am mişcat din faţa ecranului, am iubit filmul la fel ca atunci când l-am văzut prima dată. Nici acum nu înţeleg cum a driblat cenzura. Pentru că singurul compromis a fost folosirea termenului de tovarăş în câteva scene. În rest, artă. Şi viaţă. Adevărată. Şi chiar subversiune a regimului comunist. Mereu am crezut că tatăl Ioanei a fost, de fapt, deţinut politic.

Ne identificam total cu personajele, a fost filmul românesc al adolescenţei noastre.

L-aş revedea oricând.

Şi chiar nu mă interesează alţii cum sunt. Dacă sunt din generaţia mea ( elevi, studenţi pe atunci) şi spun că nu le-a plăcut, ori mint, ori sunt făcuţi din iască.

Şi nici nu trebuie să fii din generaţia mea ca să-ţi placă un film fără vârstă. O capodoperă, în felul ei. Unic şi inimitabil.

S-AU STINS TITUS MUNTEANU ŞI NAE LĂZĂRESCU

Vineri 20 Decembrie 2013

Titus Munteanu tvr.ro

Foto: tvr.ro

Titus Munteanu era un realizator de televiziune veritabil. Dintre foarte puţinii care mai sunt. S-a dus, discret, la 72 de ani, după o boală grea purtată cu discreţie. Britanicii ar zice că era „one of a kind”.

Nae Lazarescu enational.ro

Foto: enational.ro

Imediat a doua zi, i-a urmat Nae Lăzărescu. Actor de revistă pur-sânge şi care n-avea nici o jenă să-şi afirme vocaţia. Uneori, amară. Era tot de-un leat cu Titus Munteanu şi tot de boală rea a suferit.

Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească!

Profit de ocazie ca să reiterez bucuria şi mulţumirea către Dumnezeu că Alexandru Arşinel trăieşte. Fie ca să-l sărbătorim centenar şi pe Stela Popescu, la fel!

HAI SĂ LUĂM ÎN SERIOS TELEVIZIUNEA PUBLICĂ! DECI, OMUL POTRIVIT PENTRU CONDUCEREA TVR

Marți 17 Decembrie 2013

Uite că sunt de acord cu Victor Ponta când face observaţia – de bun simţ, de altfel – că la Cultură ar fi trebuit o personalitate culturală. Sau oricum, cineva care să-ţi dea impresia că n-a nimerit de la Agricultură. Ştiu, sunt rea, dar PNL poate face rocada cu PC, să treacă Daniel Constantin la Cultură. Şi să-l ia consilier pe CRBL – poate învaţă ceva de la vechiul lui coleg de şcoală şi prieten piteştean. Poate învaţă să nu se mai pitească. :mrgreen:

Deci, Crin a făcut o prostie cu Gigel Ştirbu la Ministerul Culturii. A ajuns să fie ironizat pe tema-asta de către însăşi elita pesedistă de la Olt care este, cum se ştie, culmea rafinamentului cultural.

Ca şi cum nu era de ajuns, Crin Antonescu parcă a ţinut să demonstreze că poate fi şi mai gigea: prin neseriozitatea cu care tratează imperativul de a face din TVR, o veritabilă televiziune publică. L-a trimis acolo pe Săftoiu ca să scape de el din partid şi individul şi-a bătut joc, ar fi trebuit să demisioneze din start.

Acum, deşi avea ocazia să facă amendă onorabilă printr-o propunere de calibru, l-a propus pe Rareş Bogdan. Nu doar că e un jurnalist care, din păcate, s-a depreciat profesional în ultima vreme, frizând, nu o dată, băsismul la iRealitatea ofiţeraşului acoperit, Guşă. Dar chiar şi dacă ar fi rămas analistul lucid de presă scrisă şi realizatorul tv respectabil care era, tot ar fi prea puţin pregătit pentru o pălărie aşa de mare.

TVR e un viespar şi în anumite unghere, chiar o cloacă, un mic colos putred de corupţie – morală, profesională, chiar penală.  Totodată, are profesionişti traşi pe dreapta şi nulităţi oportuniste scoase în faţă. Canaliuţe de succes personal, care fac din TVR, rampă de lansare pentru interese personale.

Trebuie să fii uns cu toate alifiile profesiei – şi nu doar ale ei -, ca să guvernezi TVR şi să o transformi, din viespar de corupţie pe bani publici,  în televiziune publică. Îţi trebuie arta conducerii, deci, proiect strategic şi ştiinţă a delegării, spirit de echipă, abilitate de negociere şi discernământ în alegerea consilierilor adecvaţi unuia dintre cele mai ambiţioase – sau aproape imposibile – proiecte.

Trebuie să ştii  să promovezi şi să armonizezi valoarea profesională discriminată pentru că a refuzat comanda politică şi totodată, să recuperezi valoarea profesională care s-a degradat prin răspunsul la comandă politică. Trebuie să ai tăria de a face o selecţie, una drastică. În urma căreia să fie eliminate nulităţile (şi sunt prea multe, printre cei aproape 2500 de angajaţi). Trebuie să ştii să-ţi apropii sindicatele din TVR fără a fi cenzurat sau chiar dominat de ele. Trebuie să ştii să te impui – elegant şi ferm – în faţa unui consiliu de administraţie care n-are, de fapt, nici o legătură cu imperativele TVR ci e – ca pretutindeni la noi – doar o proiecţie a intereselor politice, un fel de „mini-parlament” adesea habarnist în materie de presă. Trebuie să ştii să-ţi alegi şi un consultant care să merite banii publici. Adică, să-i justifice prin aport public, nu să-i consume clientelar.

Sunt prea multe găşti, nu poate fi din interiorul TVR. Dar să cunoască televiziunea ca şi cum ar fi. Şi secretele profesiei.

Sunt prea multe interese, nu poate fi nici din mediu politic, nici economic. Ci strict profesional.

Rareş Bogdan are tot timpul să crească, depinde de el ce alege – integritatea recuperată sau degradarea accelerată. Nu Rareş Bogdan e omul. Vorba lui Crin Antonescu însuşi, „nu pe senzaţii” se fac evaluările, promovările şi mai ales, propunerile cu o asemenea miză majoră. Cu toată simpatia, repet, e prea mare pălăria. Câteva autostrăzi cu multe sensuri.

Trebuie, deci, cineva experimentat profesional şi tare din punct de vedere moral. Neînfricat în faţa crimei organizate şi om de caracter. Cu disponibilitatea compromisului inteligent, deci util obiectivului vizat şi totodată, inflexibil în refuzul de a negocia principiile. Cu un bilanţ care să reflecte performanţă profesională onestă şi percutantă. Judecată dreaptă. Presă în serviciul binelui public, la antipodul aservirii de orice fel.

Omul ăsta există şi ar fi păcat să nu fie trimis acolo unde îi e locul: la conducerea TVR.

Se numeşte Lucian Avramescu.

S-A STINS PETER O’TOOLE. STEAUA RĂMÂNE

Luni 16 Decembrie 2013

Peter OToole

Peter O’Toole a dispărut, discret, la Londra, după o suferinţă lungă şi grea pe care şi-a purtat-o la fel de discret, ca un domn ce a fost mereu. A fost o sărbătoare.

Un artist colosal, o mare stea care nu se va stinge vreodată.

L-am iubit din copilărie, mereu l-am considerat un aristocrat al artei. E una dintre primele fiinţe pe care mi le amintesc.

Era total, şi pe ecran, şi pe scenă – a jucat mult Shakespeare şi poate că dacă nu avea şi cariera cinematografică, epuiza toate personajele grandioase ale marelui Will.

Peter O’Toole era unul dintre motivele pentru care iubesc irlandezii. Şi britanicii. Va rămâne mereu în memoria mea şi am să-i revăd filmele. De altfel, a driblat boala şi moartea fiindcă, deşi anul trecut îşi anunţase retragerea, în toamna acestui an a turnat un ultim rol, în „Katherine of Alexandria”, care va avea premiera la anul, cu el în rolul oratorului roman Cornelius Gallus.

Din păcate, marii dispăruţi sunt adesea expediaţi în clişee. Se spune că s-a definit prin rolul din „Lawrence al Arabiei”. Nu-l poţi reduce la acea realizare epocală de la 27 de ani fără să greşeşti. Ca un veritabil artist complet, a reuşit roluri perfecte, cu alura lui magnifică. El însuşi a spus că nu consideră consacrarea cinematrografică din „Lawrence”, ca determinantă pentru cariera lui artistică. A jucat o mulţime de roluri, foarte diferite şi toate infinitezimal de reuşite. Ca şi umorul lui, fin, mereu adaptat situaţiei. Chiar şi celei tragice.

Juca la fel de magistral comedie şi dramă, istorioară cotidiană şi istorie epică, personaj contemporan şi figură mitică-istorică.

Era absolut delectabil. Pur şi simplu o iubire de om. Chiar dacă uneori juca distanţa inaccesibilă. Putea fi pe cât de flegmatic, pe atât de pasional.

Era un spectacol în sine. Avea arta teatrală şi cinematografică în sânge, în trăsături, în toată alcătuirea-i sofisticată: însăşi apariţia lui era o poveste, o operă de artă. Încântătoare şi incitantă la tinereţe şi devastatoare la senectute. O mărturie continuă a condiţiei umane conştiente de sine. O conştiinţă vie, contorsionată, mult prea chinuitoare ca să şi-o poată stinge în tăriile alcoolului, cu care a coabitat, o vreme. În aşa fel încât a ajuns să joace un rol de alcoolic atât de natural pe scenă de-ai fi zis că un alcoolic joacă rol de actor: povestitor de sine (un jurnalist, Jeffrey Bernard: artistul a fost, de altfel, el însuşi jurnalist în adolescenţă).

Irlandez şi britanic, o alcătuire unică şi inimitabilă. Era superb şi în comedie, şi în dramă, şi în tragedie. Şi-a trăit rolurile până la consum de sine. Roluri atât de diferite şi diverse, pe care deopotrivă le stăpânea şi îl devorau. Mereu a fost o alcătuire shakesperiană, din stofa viselor, longilin, subţiratic, cu ochi de un albastru impenetrabil. Şi pătrunzător. Scânteietori în tinereţea-i cuceritoare şi coborâţi în sine însuşi ca lumina de candelă, la senectutea care l-a consumat ca o boală.

A fost unul dintre cei mai introspectivi artişti, dăruit cu darul rar de a te face părtaş la istoria-i interioară. De altfel, interioriza istoria şi aşa o povestea spectatorului. Rolurile lui regale sunt memorabile – Regele Henric al II-lea, personaj care l-a iubit atât de mult încât i-a dat voie să-l joace în două filme  („Becket”, în tandem de gală cu Richard Burton şi „The Winter of the Lion”, în cuplu cu Katharine Hepburne), Papa Paul al III-lea, în serialul tv „The Tudors” (într-o licenţă artistică, îl excomunică pe Henric al VIII-lea, pentru divorţul de Catherine de Aragon ca să se însoare cu Anne Boleyn, excomunicarea fiind de fapt decizia suveranului pontif antecesor), Hamlet (pe scenă, sub direcţia lui Laurence Olivier).

Era la fel de convingător ca spirit răzvrătit şi înger divin. Saltul de la rolurile istorice antice şi medievale, la cele ale istorice contemporane au fost pentru el la fel de fireşti ca salturile mortale pentru acrobaţii fără plasă de siguranţă.

Era un jucător în artă, alegea miza mare. Mereu. Ştia că poate reuşi acolo unde artişti consacraţi înaintea lui refuzaseră să rişte. Aşa, de altfel, s-a născut şi „Lawrence al Arabiei”.

Şi câtă diferenţă faţă de „Lord Jim”! Roluri antologice a reuşit şi în comedie, de exemplu, „Cum să furi un milion”, în cuplu cu Audrey Hepburn. Şi cât de diametral diferit de rolul din „Noaptea generalilor”!

Era colosal ca artist, dar era uman şi nimic din ce e omenesc nu i-a fost străin. Nici eşecul. A avut şi câteva eşecuri, la fel de răsunătoare ca reuşitele. Dar cine le mai ţine minte?

Toate filmele lui geniale ne rămân nouă. El rămâne doar cu sufletul întors la Dumnezeu. A fost catolic, de la copil de altar, la rătăcitor al credinţei. Dar a spus mereu că nimeni nu i-l poate lua pe Iisus.

Dumnezeu să-l odihnească!

MERLIN, ULTIMUL EPISOD

Marți 10 Decembrie 2013

Merlin final

Dacă nu l-aţi văzut aseară, nu rataţi şansa azi, de la 12:40, pe AXN. Eu sigur îl revăd. 🙂

Un serial genial, cu scenarişti de-o inspiraţie magnifică, realizatori pe măsură şi o distribuţie perfectă.

E ca şi cum legenda Albionului şi-ar fi visat personajele şi ele s-ar fi întrupat aievea.

Colin Morgan – Merlin, Bradley James – Arthur, Katie McGrath – Morgana, Angel Coulby – Guinevere, Richard Wilson – Gaius. Şi nedreptăţesc restul distribuţiei, mai ales Cavalerii Mesei Rotunde.

Un regal fără egal.

PAN IZVERNA S-A DUS

Duminică 1 Decembrie 2013

Pan Izverna conexiuni.net

Încă nu pot crede că n-am să-l mai văd în lumea asta. Nu-mi imaginez peisajul fără el,

Pan Izverna  nu mai e printre noi. E numele lui de scriitor. Numele real e Pantelie Tărăbâc.

S-a dus ieri în zori, de Sfântul Andrei. Mi se pare normal. Cine putea să-l primească mai cu braţele deschise decât Apostolul Românilor? Sigur că şi sfântul tutelar, Pantelimon, medic misionar ca şi el, l-a aşteptat între lumi.

Mai mult decât am scris aici nu prea mai pot scrie, acum: https://roxanaiordache.wordpress.com/2013/11/23/pan-izverna-schita-de-portret/

Doar atât, că mi-a zis că nu-i e frică de moarte.

NU RATAŢI!

Sâmbătă 16 Noiembrie 2013

Lassie Laddie cinemagia.ro

Foto poster via http://www.cinemagia.ro

Pe TCM, ora 16:20.