Archive for the ‘Libertate universală’ Category

ZIUA DREPTURILOR OMULUI

Marți 10 Decembrie 2013

E o zi care trebuie să existe. Ar trebui să fie în fiecare zi.

Şi cred că principalul drept al omului e ca oamenii să-i respecte drepturile. Şi principala lui datorie e să respecte drepturile celorlalţi. Iar statul să fie garantul drepturilor omului, nu opresorul lor.

Nici statul, nici societatea şi nici alte considerente nu sunt mai presus de om, aşa cum cred totalitarii. Doar Dumnezeu e mai presus.  Pentru însăşi consacrarea omului.

Nici o lume nu e perfectă, nicăieri nu-i raiul pe pământ. Dar o lume normală are mereu în centru respectul faţă de om, preţuirea pentru viaţă.

Unde ele lipsesc, începe iadul.

Şi deşi ONU a stabilit, încă din 1950, 10 decembrie ca zi a drepturilor omului, ele se tot încalcă, inclusiv în democraţii. Tiraniile persistă. Considerentele comerciale în relaţie cu state totalitare primează. Unele sunt chiar membre ale Consiliului de Securitate al ONU, cu drept de veto, am numit China şi Rusia. Drepturile omului sunt, din păcate, mai mult o lozincă fariseică în relaţiile internaţionale.

Dubla măsură se aplică, de altfel, pe faţă. Dau numai un exemplu, că deja masacrele cotidiene contra deţinuţilor politici din China sunt trecute cu vederea sistematic în favoarea considerentelor materiale, aşa încât am să mă refer la Rusia şi la satelitu-i ucrainean.

Nimeni n-a condiţionat relaţiile cu Rusia de elucidarea şi încetarea asasinatelor care au drept ţintă incomozii, de la jurnalişti la opozanţi, mai ales disidenţi din servicii. Nimeni n-a îngheţat relaţia cu Moscova pe motiv de Politkovskaia, jurnalista ucisă pentru că denunţa masacrele din Cecenia. De fapt, Washingtonul susţine Moscova în „lupta contra terorismului cecen”, deşi e în cauză un stat care trebuia să fie independent încă de la căderea URSS, parţial teoretică. Nici mărimile UE n-au răcit relaţiile cu Rusia pe motivul drepturilor omului, mârâielile se produc doar când sunt în joc călcături pe bătături economice.

În schimb, UE a avut faţă de Kiev o atitudine de genul „Cât îmi dai ca să te-mpuşc”, adică, a condiţionat acordul de asociere cu Ucraina, de eliberarea Iuliei Timoşenko, acord pe care puterea filorusă care a băgat-o la puşcărie oricum nu-l voia. Deţinuta cu pricina nu e, de altfel, decât o politiciană versatilă, care s-a plimbat între SUA şi Moscova, şi până la urmă, a picat în gol. Condamnată cu un cap de acuzare la fel de idiot ca şi cele ale DNA, de pe la noi, abuz în serviciu, abuz de putere. Numai că UE bagă la MCV fără număr elogii privind DNA, la fel de admirativă fiind şi Administraţia SUA.

Până la urmă, drepturile omului le apără oamenii. Adesea, de unii singuri sau alături de familiile lor. Cum sunt la noi Ion şi Adriana Olteanu, protestatarii de la Drobeta. Stigmatizaţi precum evreii cu steaua galbenă. Doar că ei nu sunt evrei. Dacă ar fi, nimeni n-ar îndrăzni să-i trateze atât de represiv precum au făcut-o guvernele Boc şi MRU, şi cum continuă să o facă guvernul Ponta.

Ion Olteanu a fost dintre puţinii protestatari de pe vremea lui Ceauşescu, iar justiţia postcomunistă refuză să-i recunoască statutul de deţinut politic. În contrast, Silviu Brucan, un propagandist kominternist criminal şi cinic, a murit elogiat. Că de! A fost „visiting professor” în SUA. Deşi nici nu terminase liceul.

Chiar credeţi că am divagat?

Anunțuri

DESPRE LIBERTATEA PRESEI, CĂTRE RADU TUDOR

Joi 19 Septembrie 2013

Foto via http://radu-tudor.ro/crucea-dreptatii-se-ridica-la-apusul-vietii-lor/

Dragă Radu Tudor,

Scrii pe blogul tău o poemă la fel de frumoasă ca şi titlul: „Crucea dreptăţii se ridică la apusul vieţii lor”. Susţii, adică, iartă-mă, o iluzie. Faptul că li s-ar face dreptate la apusul vieţii puţinilor supravieţuitori ai holocaustului comunist prin incriminarea unor torţionari, gardieni şi a altor elemente marginale. Deci, omagiul tău mi se pare gândire doritoare, nu reflectare a realităţii.

Şi e foarte frumos gândit şi foarte frumos scris, Radule! Şi foarte inspirat să ilustrezi cu Crucea Coposu. Numai că, din păcate, n-ai dreptate, nu se ridică nici o cruce a dreptăţii. Doar aia, simbolică, din poză. Se tratează efectele, nu cauza. Sistemul se protejează pervers, livrează la devorare plevuşca, executanţii, nu autorii, criminalii, instigatorii. De mult intenţionez să scriu despre asta şi am s-o fac.

Îmi permit să-ţi transmit şi un mesaj, cel puţin aparent, în afara subiectului tău. Eu cred că se leagă.

Te înţeleg. N-ai unde merge în altă parte în presă – m-ai înţeles, în sensul că toată presa e controlată – şi tu personal ai toată libertatea editorială. Cine n-ar profita de ea? Doar atât, că ar fi corect – pentru tine şi pentru cauza libertăţii – să nu mai blamezi demonstranţii din Piaţa Universităţii pentru faptul că denunţă controlul asupra presei. Ar trebui să le mulţumeşti, că strigă ceea ce tu trebuie să taci. Singurul lucru pe care-l taci, când e vorba de nedreptate. Şi repet, te înţeleg. Dar poţi tăcea şi când e vorba să nu te legi la cap fără să te doară. Ştii prea bine că presa e în regim de ocupaţie, iar faptul că tu eşti excepţia care confirmă regula nu-i corect să te determine să afirmi că libertatea presei din România e o regulă, iar cazurile de ocupaţie, excepţii.

Ştii că sunt sinceră, deci, nu te mint nici prin omisiune. Adică, nu ţi se pare că de când cu Sorin Alexandrescu la DNA, Antena 3 a semnat pactul de coabitare? 😐

Dar chiar şi aşa, deci, ar fi de înţeles o anumită prudenţă, etc. Ceea ce e inacceptabil şi grav detestabil e excesul de zel. Refuz să mai urmăresc Antena 3, din pricina prestatorilor de servicii oneroase – deci, greţoase – în care s-au transformat Gâdea şi Badea. Numai când mă gândesc la halul de prostituţie la care au ajuns să se preteze – şi despre Badea, chiar n-aş fi crezut – mă apucă o profundă senzaţie de vomă. Cum să nu speculeze sistemul aşa ceva? Curvele – mai ales cele de lux – se şantajează după care se lichidează din chiar cauza propriului consimţământ la obiectul şantajului. De aici şi diversiunea extrem de perversă comisă de trimişii băsecurişti cu afişul prin care se cere moartea lor. Chestie prin care sunteţi manipulaţi să vă solidarizaţi contra extremiştilor infiltraţi în Piaţa Universităţii şi să-i denunţaţi de-a valma cu demonstranţii autentici care denunţă controlul sistemului asupra presei. Control pe care, până la „coabitare”, nu oboseau să-l denunţe chiar jurnaliştii de elită ai Antenei 3, în frunte cu tine.

Îţi dai seama că am să înţeleg dacă respingi comentariul meu. Doar că cocoloşirea gunoiului sub covor înseamnă epidemie. Şi chiar nu-mi pot închipui că oameni ca tine şi Oana Stănciulescu s-ar putea molipsi.

Îţi spun la fel de sincer pe cât te-am criticat, tu şi Oana Stănciulescu sunteţi singurii care nu „prestează” (ea greşeşte doar prin vehemenţa nereflectată contra Bisericii Apostolice în care e botezată. Chiar şi Oana Stancu s-a prostituat. 😦 Sau poate doar s-a prostit, ceea ce e lamentabil: am văzut-o într-o ipostază în care presta smiorcăindu-se ca urmare a unei manipulări grosiere, blamând stupid bieţii căţei ai străzii, diversiune prin care s-a mascat o crimă oribilă – şi o întreagă reţea, şi s-au servit interesele mafiei hinghereşti -, crimă pe care vechea Oana Stancu nu s-ar fi lăsat până n-ar fi dat-o la iveală după o anchetă impecabilă. Acum, se mulţumeşte cu teme servite de sistem.

În loc de vituperarea protestelor legitime contra presei de ocupaţie, era de aşteptat din partea ta şi a Oanei Stănciulescu să vă solidarizaţi cu Lucian Avramescu, Sorin Roşca Stănescu, Monica Ghiurco, Miruna Munteanu şi ceilalţi jurnalişti adevăraţi cenzuraţi la porunca sistemului. De fapt, eliminaţi. Mira-m-aş ca Moise Guran să nu fie cenzurat pentru că l-a călcat, elegant, în picioare pe premierul Ponta.

Sigur că n-ave(a)ţi cum să vă solidarizaţi deschis, repet şi repet, înţeleg asta. Dar e regretabil faptul că tu cauţionezi cu verticalitatea ta statutul ancilar pe care îl are presa din România la ora actuală.

E un motiv de adâncă tristeţe.

Motiv pentru care îţi scriu această scrisoare deschisă. Cu drag.

UPDATE. Urmează răspunsul lui Radu Tudor de pe blogul lui. După care, micul meu rămas bun, nici nu contează dacă îl publică sau nu, e dreptul lui orice ar decide. Cu precizarea că niciodată nu am scris în vreo postare ceva împotriva lui, aşa cum susţine. Totuşi, îl înţeleg, nu oricine poate plăti preţul demnităţii. Era vorba de o chestiune de principiu, tocmai despre cum se vede presa din afară, adică, din partea celor cărora se presupune că le e adresată. Pentru informare, nu pentru manipulare. Manipularea e o formă de a insulta inteligenţa.

Radu Tudor says:
September 19, 2013 at 12:19 pm

sunt foarte multe de spus referitoare la mesajul tau, roxana. cu siguranta insa folosind alte cuvinte, calificative la adresa unor oameni pe care nu-i cunosti personal, aprecieri extrem de subiective despre situatii pe care le vezi din afara, nu din interior. e nefericita si generalizarea cu “toata presa”. respectindu-ti punctul de vedere, da-mi voie sa nu fiu de acord cu trei sferturi din el. si cu felul in care jignesti nepermis o jurnalista ca oana stancu. cu siguranta n-ai vazut toate emisiunile si atitudinele celor pe care-i califici in fel si chip. ai fi vazut o atitudine corecta a lor in cele mai multe cazuri. pornite ca un demers legitim si frumos anti-cianura, protestele se concentreaza acum f mult pe ceea ce-si doreste basescu mai mult ca oricand : distrugerea singurului adversar credibil, presa. si mai precis, antena 3. sorin rosca stanescu e aproape zilnic in studiorile noastre si mai multa solidaritate decit asta nu exista. habar n-am ce-a facut ghiurco. cit despre lucian avramescu, pentru mine PIZDA nu este un cuvint de exprimat in public, mai ales in calitate de jurnalist batrin si respectat. postarea ta de azi si altele din trecutul apropiat – inclusiv la adresa mea – sunt dovezi ale faptului ca subiectivismul extrem si radical poate umbri o judecata calma, dorita de cele mai multe ori de oamenii rationali. iti doresc sanatate deplina si credinta !

Roxana Iordache says:

Your comment is awaiting moderation.

September 19, 2013 at 1:48 pm

Scuză-mă că te-am deranjat! Nu se va repeta. Pentru o înjurătură, nu era nevoie de atâtea cuvinte.

P.S. Avramescu n-a scris cuvântu-ăla la Felix pe privată. Ci pe site-ul agenţiei lui de ştiri.

Nu ştiam că îţi e chiar frică să nu te dea afară.

OBAMA: PROMIT CĂ VĂ URMĂRIM TRANSPARENT:)

Sâmbătă 10 August 2013

big-brother-obamaimages

Foto: http://www.chuckroger.com, http://www.stuartwilde.com

Preşedintele Obama a ţinut, ieri după-amiază (ora SUA) o conferinţă de presă la Casa Albă. Răspunzând unei întrebări, el a spus că nu crede că Snowden e patriot.

Adică, patriot după liderul SUA ar fi însemnat ca Snowden să accepte să rămână un instrument al statului represiv împotriva poporului. Să devină din cetăţean, un agresor al cetăţeanului. Din om, neom. Din urmaş, în trădător al părinţilor fondatori. Din apărător al principiului „We the people”, în supraveghetor al ţarcului „We the sheeple”.

Patriot după Obama înseamnă ca o categorie de cetăţeni să se lase folosiţi pentru reprimarea compatrioţilor lor. O contradicţie în termeni. Acolo unde statul se pretinde deasupra cetăţeanului începe totalitarismul. Iar dacă oamenii trebuie să trăiască, clipă de clipă, în teroare instituţionalizată de stat, ca să fie apăraţi de terorism, atunci statul este teroristul. Terorismul de stat e mai pervers decât terorismul „privat” (că şi ultimul e manipulat tot de stat – sau de state).

Suprimarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti în chiar „The Land of the Free” nu înseamnă altceva decât triumful terorismului. Triumf zdrobitor. E chiar visul de aur al mentorilor terorii.

America a dat mitul lui Superman, supraomul salvator, cel care îşi pune puterile supranaturale în slujba omului. Acum, Superman e înlocuit de adversarul lui, Marele Agresor care pune stăpânire pe omenire.

Sincer, ar trebui un superRocky să le spargă feţele, să le răstoarne mesele, să le smulgă butoanele şi să redea puterea oamenilor, cei care se numesc „We the people”.

Constituţia SUA a început să devină un simplu obiect, din moment ce s-au adoptat legi anti-constituţionale, unele, chiar prin metode anti-constituţionale. Principalele două amendamente sacre pentru american, cele pe care le primeşte în sânge o dată cu laptele mamei, anume, dreptul inviolabil la liberă exprimare, libertatea absolută de opinie şi dreptul la justiţie sunt călcate în picioare. S-au înfiinţat curţi secrete în care se judecă după verdictul trasat înainte de judecată, verdict represiv, care violează dreptul la libertate şi la intimitate a vieţii personale.

Ce poate fi mai absurd decât politica statului care zice: te terorizez ca să te scap de terorism?! :mrgreen: 👿 Te terorizez în fiecare zi şi noapte, în fiecare secundă, ca să previn terorismul, adică, un ipotetic atentat sau o bombă în cap. Uneori, ele sunt evident înscenate ca să bage frica în oase. Sunt suficiente şi câteva alerte false cu bombe la metrou sau în mari clădiri publice, pentru a speria oamenii de aşa natură încât nu doar să accepte, ci chiar să ceară controlul asupra vieţii lor.

Şi să stea cineva permanent cu nasul în fundul omului, pentru ca să nu-i detoneze teroriştii fundul. Asta-i propagandă pentru fraieri. Şi sunt destui. Destui dispuşi să accepte controlul statului asupra vieţii personale, să se închine fenomenului Big Brother ca sălbaticii în faţa mărgelelor de sticlă.

Realitatea e că statul terorist are clientelă. Sunt unii speriaţi de bombe. 😛 Serios, unii chiar cred, chiar le e frică să (nu) dea colţul. De exemplu, o doamnă profesoară respectabilă, o ultraliberală (în sens american) şi obameză din Chicago, Gabi M., colega noastră de forum, care sincer îşi mărturiseşte frica de a ieşi din casă şi a face drumul până la facultate, pentru ca nu cumva cineva să dea cu bomba. 😯 👿 Femeia chiar crede şi pe credulitatea unora de bună credinţă ca ea îşi altoieşte Guvernul Global politica şi propaganda. Că Gabi, la rândul ei, propagă propaganda asta a terorii. Şi nu-şi dă seama, din cauza fricii inoculate, că de fapt teroarea reală o propagă statul, care vrea să facă din om, sclav al fricii şi din cetăţean, supus al regimului represiv, pretins preventiv contra terorismului.

Vă daţi seama câţi bani consumă regimul terorii (SUA alunecă pe panta terorismului de stat de la Revoluţia Franceză)? Şi ce s-ar putea face cu aceste sume imense, pentru vieţile oamenilor, pentru dezvoltare?

Oricum, Obama ne-a liniştit, a zis că de-acum încolo va avea grijă ca procesul de supraveghere să fie „transparent”. 😆 Şi să fie cu „dialog”. 😆 Adică, ăla care te urmăreşte să intervină, uneori, cu sfaturi părinteşti. 😆

Absolut deloc nu e de râs. Rămâne să vedem cum reacţionează poporul american şi la ce (con)duce reacţia. În orice caz, de ei depinde libertatea. Nu doar a Americii. A lumii întregi.

Dar pentru asta ar trebui ca americanii să-şi cureţe subsolurile de şobolani. Să mă ierte şobolanii. 😳

P.S. Voi chiar credeţi că pe bin Laden l-au mâncat peştii? 😉

CSM ADAUGĂ LA LEGE. ŞI PONTA CE FACE?

Joi 27 Iunie 2013

Jartelele de la CSM au făcut cadou Antenei 3, de ziua ei – opt anişori, la mai mare! -, o decizie care nu se poate compara în imbecilitate decât cu aia de ieri a CCR.

Şi CSM, ca şi CCR, adaugă la lege. Adică, se decretează ca CEKA, STASI, GESTAPO sau pe româneşte, poliţie politică.

Şi zice că libertatea presei nu e absolută, fiindcă aşa vrea foliculina Hăinelii. Că mai sunt suficiente jartele în CSM care au votat ruşinea asta-i de fapt explicaţia degradării. Slugărnicia.

Slugărnicia nu poate avea decât o gamă restrânsă de explicaţii: precaritatea profesională, frica de represiune. Mai poate fi şi carierismul cu orice preţ. Ceea ce tot precaritate dovedeşte: dacă nu profesională, atunci, morală. Cât cuprinde.

Deci, comunicat imbecilissim al CSM, că inspecţia judiciară sexizată contra Antenei 3 a decis că televiziunea e vinovată pentru că şi-a exercitat dreptul la liberă exprimare, în detrimentul unor fraude din justiţie. Şi mai ce?

Dacă aşa ceva s-ar întâmpla în oricare altă ţară care are pretenţia, teoretică, de stat de drept şi democraţie funcţională, Hăineală şi gaşca ei ar zbura din funcţii, cu fulgi cu tot. Mai ales că tot corpul veritabil al magistraţilor denunţă nereprezentativitatea flagrantă a CSM şi modul mai mult decât abuziv, modul totalitar de a (re)acţiona contra propriei bresle, a clasei politice, a presei, a societăţii, în general. Şi în particular, la adresa tuturor celor care nu fac nici parte din sistem, nici sluj în faţa lui.

Radu Tudor rămâne vertical, a sesizat Parlamentul European cu privire la atentatul împotriva libertăţii presei, a libertăţii de exprimare, în general, pe care îl comit chiar instituţii care ar trebui să le garanteze.

Dar Ponta va tăcea adânc, iar dacă va fi întrebat, cumva, va răspunde atât de stupid-previzibil, că nu se poate băga în statalitatea în stat a CSM. Nici a CCR. Nici a SRI, etc. Pentru că e parte din totalitarismul care îi convine, sperând să-i fie, după ce pleacă Băsescu, noul moţ pe fecale.

Aşa ceva atât de ostentativ nu s-a întâmplat nici în timpul guvernărilor băsiste oficiale. Bravo, Ponta! Justiţia ta. Procuroriada.

P.S. Repet şi de această dată, cu privire la CSM, cum am spus-o şi ieri, referitor la totalitarismul CCR: Crin Antonescu e de vină. Pentru că nu s-a bătut ca să introducă în Constituţia revizuită acel articol unic pe care îl are Constituţia SUA, anume, Primul Amendament, privind libertatea nelimitată de exprimare. Şi pentru că a cedat în faţa lui Ponta, acceptând statutul de magistrat pentru procuror, care nu este decât un funcţionar de stat ca şi poliţistul, iar în proiectul revizuit al Constituţiei avea posibilitatea şi datoria să introducă prevederea că procurorul este avocat al statului. Atât. Ba conta, conta enorm, pentru că toţi ar fi pus decizia CCR pe seama faptului că proiectul de revizuire a Constituţiei e prea radical pentru a fi admis de sistem. Când colo, e prost. Preferabilă rămâne Constituţia actuală. E remarcabilă, oricum, declaraţia preşedintelui Antonescu, anume că poate referendumul privind revizuirea Constituţiei va fi simultan cu alegerile prezidenţiale. Mai urmează şi să revizuiască revizuirile. Că altfel nu face decât să se autosubmineze.

UPDATE. Uitasem esenţialul: când CSM a sesizat inspecţia judiciară contra unei instituţii mass-media am scris că e o aberaţie fără margini, întrucât jurisdicţia inspecţiei judiciare este exclusiv asupra judecătorilor şi procurorilor.

Dacă CSM a pus inspecţia judiciară pe Antena 3, rezultă, conform aceleiaşi logici, că Antena 3 este instanţă. Deci, îl poate aresta pe Băsescu. Îl poate şi judeca. De fapt, îl poate condamna din momentul arestării. Nu-i ăsta modelul sistemului judiciar băsecurist? :mrgreen:

ŢUŢERII LUI PONTA SE TEM DE ADRIAN NĂSTASE. SISTEMUL, DE UN TANDEM NĂSTASE-ANTONESCU

Vineri 19 Aprilie 2013

În centrul atenţiei congresului PSD nu va fi Ponta.

Preconizez patru momente importante, discursurile lui Crin Antonescu, Victor Ponta şi Andrei Alexandru. Şi tăcerea lui Adrian Năstase care nu va vorbi la congres. Evident, ca să nu-l eclipseze pe Ponta.

PUTEREA  ŞI PERSPECTIVA

Ponta e clar al treilea în ecuaţie, în prim-plan se detaşează tandemul Crin-Năstase. Am mai spus-o, o repet, ar fi salutar pentru România. La propriu. Ştiu că nu se poate, sistemul a făcut totul pentru asta. Sau nu se poate încă. De fapt, depinde de Adrian Năstase, ce vizează. Pare mai degrabă înclinat spre esenţa vieţii – familie, creaţie, dăruire, contribuţie bună -, decât spre revenirea în viaţa politică şi de stat. Şi chiar dacă ar reveni – ceea ce ar fi foarte bine, dată fiind experienţa traversată, ca pe un deşert, cum singur a spus -, ar purta tot timpul conştiinţa a ceea ce aş putea spune că i s-a întâmplat, anume, metanoia.

Adrian Năstase e la alt nivel, are cu totul altă perspectivă decât cei care n-au avut şansa experienţelor cruciale sau i-au dat cu piciorul. Ca Ponta – care a trecut pe lângă şansa de a învăţa de la Crin Antonescu. Şi partea proastă e că nici nu vrea să recupereze terenul pierdut. Dimpotrivă, acţionează ca să degajeze terenul pentru propria-i ascensiune. Absolut deşartă. Ca dovadă şi deşertăciunile – ca să nu zic, secăturile – care-l patronează alimentându-i vanităţile de carierist, gaşca de la Cluj, Dâncu-Rus şi compania de mentori ridicoli. Reperele lor sunt aceleaşi ca ale băsiştilor: banul şi puterea. Puterea de a face rău, ceea ce înseamnă suprema sminteală, denaturarea sensului guvernării, în acelaşi sens malign şi malefic al guvernelor băsiste. Nu pentru oameni, ci împotriva lor. Nu în slujba ţării, ci în detrimentul ei. Strict pentru propriile interese – efemere şi perisabile în raport cu adevăratele valori.

Ministru înseamnă slujitor. Prim-ministru înseamnă primul servitor: al poporului şi al ţării, nu „director general al ţării”, cum atât de caraghios îl numeşte Ioan Rus – pe care şi-l aduce în conducerea PSD (ca să-l scape nu doar de Crin, ci şi de Dragnea).

În mod sigur, azi Adrian Năstase îl înţelege cu totul altfel pe Corneliu Coposu, dincolo de respectul pe care i-l purta. Acum înţelege – sau înţelege clar – că nimic n-are sens fără principii şi valori, nimic n-are sens dacă nu durează, dacă nu contează: în faţa lui Dumnezeu. Deci, în faţa oamenilor şi a ţării, ca în faţa lui Dumnezeu. De care nu te poţi ascunde, pe care nu-L poţi înşela, decât dacă vrei să te înşeli pe tine.

Adrian Năstase, un social-liberal, ar face un tandem excepţional cu liberalul conservator Crin Antonescu, un tandem de care România are nevoie. Aşa cum are nevoie de naţionalism luminat, în faţa decăderii Uniunii Europene din proiectul generos de Europă a Naţiunilor pentru care a fost fondată (piaţă comună, Europa valorilor, dimensiunea creştină fondatoare). Sigur, ideal ar fi să revenim la monarhie – vă daţi seama cum ar fi ţara noastră revenită la monarhie şi cu oameni mari la putere? E vorba de perspectivă, de strategie vizionară pentru ţară, de „big picture”, expresie pe care Adrian Năstase a folosit-o într-o scriere de pe blogul lui, nu cu multă vreme înainte de a fi condamnat. Şi spunea atunci că important e să ai viziune, viziune de ansamblu.

SENSUL DESTINULUI

L-am urmărit cu atenţie pe Adrian Năstase. Probabil că am fost jurnalistul cel mai dur şi cel mai critic cu el, în anii 1990 (pe chestiuni extrem de delicate, de exemplu, Fundaţia „Titulescu”, nu rememorez nimic, că ştie domnia sa prea bine). Dar am observat schimbarea progresivă şi nu e vorba doar de acum, de lunile de închisoare. Procesul a început de când a pierdut alegerile prezidenţiale. Ghinion pentru România şi probabil, marea şansă a vieţii lui Adrian Năstase ca om. Ar fi fost un foarte bun preşedinte al ţării, dar unii trebuie mai întâi să cadă, chiar jos de tot, chiar în abis de închisoare, ca să iasă înălţaţi. Adică, nu există înălţare reală fără smerire de sine. Fără smerenie. Hamlet după ce a traversat marea, s-a întors acasă înţelepţit cu sensul Apostolului: „There is a special sense in the fall of a sparrow”. Şi atunci, cu atât mai înalt sens are căderea unui om mare.

Aţi observat că Adrian Năstase a vorbit de justiţia imanentă – a zis imanentă, nu transcendentă şi asta înseamnă că a priceput (perceput) sensul creştinismului, libertatea de a alege, judecata prin prisma faptelor tale, făcute şi nefăcute. Nu Dumnezeu te condamnă, ci faptele tale, ce ai făcut rău şi mai ales, ce n-ai făcut bine şi puteai să faci. Adrian Năstase îmi dă impresia că a înţeles perfect acest sens, ca dovadă şi faptul că l-a lăsat pe Băsescu în plata Domnului. Şi Ponta, ţop! A crezut că s-a referit la faptul că Băsescu nu trebuie pedepsit judiciar. Şi nu că are puţină minte, ci din pricină că şi-o atrofiază cu nimicuri. Mai bine ar asculta de Daciana (n-a părut deloc fericită când a fost ales preşedinte al PSD), decât de taica răspopa-socru şi de toată gaşca securistică al cărei unic obiectiv e să stea ca purecii pe noua vulpe vie, să nu-o lase ocrotită de Crin Antonescu în rezervaţie naturală, ci s-o îndepărteze de el, ca să poată ulterior să o împuşte când nu mai au nevoie de ea şi să migreze spre noul centru de putere. Al sistemului băsecuristic.

Crin Antonescu a străbătut procesul ascendent, în mod diferit de Adrian Năstase. Crin nu-i din sistem, provine din familie persecutată politic (şi Năstase la fel), a intrat în politică dintre noi, dintre oamenii obişnuiţi ca statut social, dintre cei mulţi – dar puţini aleşi. A urcat pe cont propriu treaptă cu treaptă, până la statutul de preşedinte al PNL şi de preşedinte al Senatului şi de viitor preşedinte al României. Nu din obsesia carierei, ci din viziune strategică: talanţii lui au mare greutate pentru identitatea ţării. Crin are orgoliu, demnitate, nu vanitate. Nu uită de unde a pornit, aşa cum face un parvenit. Nu uită angajamentele de reprezentare. Şi le percepe ca pe o obligaţie care depăşeşte mult interesul personal. Nu s-a ruşinat niciodată să-L mărturisească pe Hristos. Care este liderul libertăţii absolute. Al libertăţii responsabile. Reperul viu al fiecărui creştin, reper călăuzitor al vieţii.

Şi de-asta vă spun că ar face un tandem excepţional cu Adrian Năstase. Extraordinar se completează şi extraordinar se complinesc destinele lor. Statura omului de stat o dă în primul rând dimensiunea umană a asumării unei obligaţii naţionale. Dimensiune care rămâne mereu umană – umană până la Dumnezeu – sau omul de stat decade în politician de duzină.

SISTEMUL DE VALORI ŞI OAMENII CU CARE TE ÎNCONJORI. REPERE ŞI MODELE

Mă uit la ţuţerii lui Ponta, cu cât patos îl laudă, ţinând să sublinieze că Adrian Năstase, pentru PSD şi pentru România, e istorie, o piesă trimisă la muzeu. Nici vorbă să aibă măcar deferenţa de a se referi la el ca la un reper, un consilier de la care ar avea multe de învăţat. Ce să facă şi ce să nu facă. Dar, nu! Gaşca se teme şi e normal să fie aşa, pentru că personajele precare au frustrări şi complexe multiple. E vorba, pur şi simplu, de sistemul de valori. Perisabile vs durabile.

Bunică-mea avea o vorbă: fără rost şi fără Dumnezeu. Asta-i goana după avere şi putere pentru interese egoiste: răul însuşi, în viaţa personală, politică, socială, profesională.

Împlinirea nu poate fi decât dăruire, înmulţire a talanţilor.

Adrian Năstase îi înmulţeşte fără număr, Victor Ponta i-a îngropat pentru arginţi.

Suficienţa e moartea omului (politic). Ponta e mort, la 40 de ani – asta, apropo de laudele lui de-alde Zgonea, pe tema tinereţii. Adrian Năstase e cel viu între ei, ca om şi ca om de stat. Veritabil. La fel şi Crin Antonescu, un lider, un om liber, nu un produs comercial. Ponta a crezut că e ironic când l-a numit pe Crin, pasional. I-a adus un omagiu. Fiindcă nu e prefăcut şi artificial. Aşa cum face „dâncologia” din Ponta. După cum a făcut şi din Năstase, dar el s-a lepădat de el, de acel model al vanităţii. Şi a dobândit înţelepciune – aceea de a şti să primeşti darurile de la Dumnezeu, chiar dacă la un moment dat ţi se pot părea o penitenţă. Sau tocmai de aceea. Şi să înveţi să ceri, şi să accepţi că dacă nu primeşti este fie pentru că n-ai cerut bine, fie pentru că ai cerut prost. Sau prostii. Cum face Ponta când crede că frăţia cu diavolul te duce în altă parte decât acolo de unde ai pornit: în impas. Unul fără ieşire. Niciodată dracul nu te trece puntea, doar se foloseşte de tine ca să te arunce.

Ponta, puţin credinciosule, putea nu o treci decât cu Dumnezeu! Cu El, nici n-ai nevoie de punte, mergi pe ape. Oricât de învolburate.

Nu săriţi, că Hristos e primul apărător al statului laic. Dacă ai pus mâna pe carte. 🙂

Nu Adrian Năstase e modelul lui Ponta şi nici Crin. Traian Băsescu e modelul lui. Îl copiază feroce.

Tot ce mă sporeşte e adevărat, spunea un mare creator german. Numai că Ponta preferă o gaşcă de intriganţi care îl secătuiesc: de caracter. Oricum discutabil.

LIDERI ŞI LIBERI

Adrian Năstase e un om liber, acum. Crin Antonescu a fost mereu un om liber. Oamenii liberi trebuie să fie lideri. Numai ei.

De altfcl, ei vor fi mereu lideri, chiar şi fără funcţie.

De fapt, amândoi sunt pe cât de implicaţi, pe atât de detaşaţi de politică. Politica nu-i pentru ei un scop final, ci un mijloc de a-şi exercita calităţile în interes public. Este dimensiunea omului de stat. Adrian Năstase preţuieşte fiecare clipă din a doua lui viaţă. Crin Antonescu nu vrea să se pensioneze din politică. Nu e ahtiat după putere, pentru el puterea n-are sens dacă nu poţi să o foloseşti în scopul unui proiect naţional. Crin are nescrise câteva cărţi. Îi trebuie ori puşcărie 😆 – ceea ce chiar n-are cum să i se întâmple, fie eliberare de politică pentru asta. Eu îmi doresc pentru România să le scrie după ce ne eliberează de sistem.

Băsescu se înşeală, ca de obicei, e doar un biet vândut fără viziune. Crin nu cade în ispită, ştie prea bine că numai „să se rebrenduiască” nu trebuie, aşa cum îi recomandă Băsescu: adică, să se amputeze de credinţă – credinţa în Dumnezeu, în principii şi valori, în agajamentul reprezentării, în onoarea de a nu înşela încrederea oamenilor şi în obligaţia de a-ţi apăra ţara chiar cu preţul vieţii -, să se conformeze smintelilor acestei lumi tot mai guvernate de interese diabolice, să se alinieze sistemului şi să se conformeze comandamentelor „internaţionalismului luminat”, expresie cu care l-a ironizat pe MRU în acel discurs nimicitor de la cădere. Crin Antonescu e un reper pentru că reprezintă diferenţa: n-a fost, nu este şi nu va fi din sistem. Şi (numai) aşa va fi ales preşedinte al ţării.

Băsescu s-a înşelat amarnic şi în privinţa lui Adrian Năstase. Nici măcar n-a ştiut cât de mare începea să devină cu adevărat din momentul în care a pierdut alegerile prezidenţiale. Un om mare.

Deci, un om mare plus un om mare este egal istorie.

ÎNCOTRO PSD?

Mai spun că în ciuda nenumăratelor probe de necinste sufletească, eu încă mai cred că Ponta e solvabil. Numai să vrea. Din păcate, aplecarea spre deşertăciune pare a fi opţiunea lui majoră.

Şi vă eram datoare încă o precizare, referitoare la faptul că discursul lui Andrei Alexandru va fi un moment important pentru (congresul) PSD. Omul a evoluat remarcabil, iar candidatura lui e de fapt un mesaj. Nu vă luaţi după figura lui de Stan Laurel (care a fost şi ghinionul lui Ron Paul). Important e că are argumente, clare, bazate pe fapte şi care se cuvin ascultate. Cu luare-aminte, nu cu dispreţ. Dacă congresul PSD îl va trata tribal, va avea o imagine lamentabilă. Fiindcă e josnic să lapidezi un om despre care ştii că ştie n-are nici o şansă de a fi ales, şi că deci candidează doar pentru că are o critică de formulat. Singur, în faţa a 5000 de delegaţi. Măcar şi pentru asta, se cuvine aplaudat. Mă tem englezeşte că nimeni nu va avea curajul de a-l aplauda, ca să nu se interpreteze că ar fi contra lui Ponta. Care Ponta l-a tratat cu dispreţ. Că adică Andrei Alexandru e mic, un simplu membru care nu ştie nimic.

Semnificativ e şi faptul că Ponta l-a omis pe Alexandru Athanasiu, partenerul fondator al PSD, alături de Adrian Năstase. Profesorul Athanasiu, altul care trebuie blamat pentru naţionalism luminat. Moda e să fii considerat înapoiat dacă îţi aperi interesele naţionale.

Deci, PSD ce face? Merge cu sistemul băsecurist împotriva intereselor României sau cu PNL, pentru România puternică? Aşa cum s-a angajat. Dar despre USL şi angajamente, cu o proximă ocazie.

MARGARET THATCHER A PLECAT LÂNGĂ REAGAN

Luni 8 Aprilie 2013

reagan_thatcher bucf.wordpress

O doamnă epocală a trecut la cele veşnice.

Margaret Thatcher a făcut istorie, a fost din triumviratul unei vremi pe care am crezut-o a eliberării ireversibile. Ne-a eliberat şi pe noi, din „Imperiul Răului”, cum a numit preşedintele Reagan, URSS. Iron Lady, împreună cu Ronald Reagan şi Papa Ioan Paul al II-lea au fost lideri providenţiali care au lucrat pentru libertate. Au colaborat excepţional, cordial, benefic pentru oameni.

Lady Thatcher a revitalizat Regatul Unit, restaurând valorile democraţiei parlamentare – ruinată de democraţia sindicală – şi totodată, economia britanică, devenită prima în Europa, pe vremea celor trei mandate ale ei şi ale succesorului, John Major.

A avut geniul vizionar de a-şi pregăti succesiunea atât în Partidul Conservator, care a rămas în continuare la putere, cât şi pentru vremea în care rivalii laburişti aveau să revină, inevitabil, la putere. Tony Blair a fost tot creaţia ei, un laburist (ex-)conservator.

Din păcate, de la un moment dat şi Tony Blair a participat la transformarea „visului euro-american” în coşmar mondialist. Ceea ce s-a dorit a fi Imperiul Libertăţii a devenit un nou Imperiu al Răului, mai extins şi mai dominator.

Lady Thatcher a spus că Ronald Reagan „a câştigat un război fără să tragă un glonţ”. Războiul rece a fost câştigat şi cu ajutorul ei. Şi al Papei Ioan Paul al II-lea.

Păcat, însă, că opera lor e azi ruinată de guvernanţa mondială. Ei n-au dat jos Cortina de Fier pentru ca o securistă din Germania de Est să subordoneze Europa, în colaborare cu o administraţie americană dominată de interesele Imperiului Financiar Internaţional.

Regatul Unit o va onora pe Margaret Thatcher cu funeralii de stat, cum l-a onorat şi pe Winston Churchill.

Dumnezeu s-o odihnească! Rest in peace! 😥

DA-DA! PUŢULA IA JUSTIŢIA! OH, YEAHHH! O GOARNĂ ÎN URECHILE LUI CRIN ANTONESCU. VOTEZ SORIN ROŞCA STĂNESCU, LA JUSTIŢIE

Miercuri 27 Martie 2013

Se ştia de câteva săptămâni cel puţin – public, vreau să zic – despre trimiterea Monei Pivniceru la CCR, am scris atunci că e bine ca PNL să aibă persoana pregătită să preia imediat funcţia, fără nici un interimat – este egal, moşmoanda cea mai infectă, moşmoanda colosală sau anexa secretă a pactului Iudei cu Impostorul.

Ce-a păzit domnul Crin Antonescu? Porcii? N-aş crede, că dacă îi păzea, nu se ajungea la aşa ceva. Adică, la condiţia de cocină naţională, în care îşi fac nevoile funcţionarii puterii mondiale şi a mondializării finale.

România a ajuns un bordel. „Codoaşa bătrână” îşi bate joc de ţară, de noi toţi şi mai ales de preşedintele PNL, co-preşedinte al USL, preşedinte al Senatului.

Totul merge întocmai şi la termen, conform planului Băsescu-Ponta, dictat de interesele antinaţionale.

Liberalii au fermoar la gură, în afară de Norica şi Renate, nimeni nu le spune birocraţilor de la Bruxelles care e realitatea, doar ele le arată adevărul în faţă: chiar pe hârtie, ca să rămână şi să se ştie.

Că statul de drept nu există decât de formă, pentru că în realitate, e un regim personal în care Băsescu, susţinut de aparatul securistic din servicii, care conduce şi sistemul judiciar, îşi permite orice. Orice ilegalitate, orice călcare în picioare a legii fundamentale. Absolut orice. Şi ostentativ.

Partea proastă e că USL se supune ca o adunătură de lobotomizaţi şi setaţi să execute ordine alienate. Excepţiile sunt excluse. De la decizie, evident.

Dacă tot a cedat şi n-a pregătit un nume pentru Justiţie, de ce preşedintele Antonescu nu i-a cerut lui Ponta ca interimatul să-l deţină ministrul de Interne, Radu Stroe? Era buba? :mrgreen:

Crin Antonescu a povestit pe la televiziuni că Norica Nicolai şi Tudor Chiuariu sunt excluşi de la nominalizare, pentru că nu vor. Norica poate că nu vrea, poate că vrea în continuare la Bruxelles şi într-adevăr, România are nevoie la Bruxelles de bărbaţi ca ea. Fără emoticon. Dar Tudor Chiuariu n-aş crede că nu vrea înapoi funcţia de ministru al Justiţiei, după ce dreptatea s-a dovedit de partea lui – şi Justiţiei i-au trebuit 5 ani pentru asta, timp în care el a stat în tribune. Chiar nu cred că Tudor Chiuariu nu vrea Justiţia, după ce atunci când a plecat, a anunţat că se întoarce. Sau o fi vreun „tânăr mafiot obraznic” şi deranjează pe cineva? :mrgreen:  Sau o fi non grata la Înalta Poartă? Sau les deux. :mrgreen: Şi mai şi cunoaşte, al naibii de bine, tot sistemul.

Eu zic aşa: Tudor Chiuariu, ministru al Justiţiei! Ieri.

Dar pe Renate Weber o fi întrebat-o domnul Antonescu dacă n-ar vrea Justiţia? Ştiu că şi de ea avem nevoie la Bruxelles, dar se descurcă Norica. Mai sunt şi alţi colegi români de pe acolo. Şi la Bruxelles spunem că a fost consilier prezidenţial. La Băsescu. Şi tocmai de-aia a şi plecat. 🙂

Când colo, liberalii fac şezătoare la bas, la grupurile parlamentare. Şi vehiculează tehnocraţia ca soluţie a la Pilat din Pont. De exemplu, un secretar de stat de la Justiţie, pe nume Puţula. Nu cred că putea fi ceva mai potrivit. Efect extatic. Jubilaţie originală.

Serios, dacă preşedintele Crin Antonescu acceptă ca şefii Parchetelor să fie numiţi de Băsescu cu interimatul lui Ponta, n-are nici un sens ca PNL să mai accepte portofoliul Justiţiei. Că de fapt, ministrul va fi fără portofoliu, un muţunache dirijat din serviciile băsecuriste.

Şi dacă preşedintele Crin Antonescu nu nominalizează rapid un ministru al Justiţiei cu dotările necesare ca să trimită în scurt timp la Cotroceni nominalizările pentru şefii Parchetelor, deci, un ministru capabil să garanteze eliberarea sistemului judiciar, adică, să se bată frontal cu slugile din sistem şi să-l ignore pe Băsescu, deci, dacă preşedintele Antonescu nu se bate pentru ţara pe care a spus că nu va accepta să o subordoneze cineva înseamnă că a eşuat lamentabil, într-un compromis compromiţător, care nici măcar nu-l va duce cuţu de vitrină preşedinte la Cotroceni. Pentru faptul că pur şi simplu pierde electoratul. Se vor folosi de el, după care îl vor arunca peste bord, din corabia beată.

Se duce totul, toată strategia vizionară de până acum. Care pare că se blochează la gaura de şarpe cu clopoţei barosei şi gitensteini.

Dacă domnul Antonescu acceptă mizeria şi se complace în ea înseamnă că se lasă făcut poştă de Băsescu şi Ponta, şi sandwich între ei. După care ar apărea atât de şifonat încât s-ar impune un nou candidat prezidenţial, pe cal alb. Sau cu părul alb. Sau poate ca pana corbului, în sensul că lui Ponta îi va conveni să lase o guvernare care se anunţă falimentară, pentru vitrina de la Cotroceni, în care huzureşte cu tata-socru, în timp ce ţara e făcută bucăţi. Iar la Palatul Victoria vine unul „de dreapta”. Cristi Diaconescu, de exemplu, care a dovedit că poate fi chiar mai docil decât Boc. Şi arde de nerăbdare să adoptăm euro, dă pe din afară de euroeuforic. :mrgreen:

Tocmai a declarat Sorin Frunzăverde că Guvernul Ponta n-are cu ce mai plăti datoria lui Băsescu către FMI. Exact asta s-a şi urmărit. Pentru ca România să fie amanetată, ipotecată şi în cele din urmă, luată pe nimic.

P.S. What about SRS? Adică, de ce n-ar fi Sorin Roşca Stănescu ministru al Justiţiei. Jurist, jurnalist, parlamentar. Şi liberal.

Sugestie de răspuns: pentru că băieţii preferă să se vaite că au drobul de sare deasupra capului. În loc să-l dea jos.

MUCENICII, MOŞII DE IARNĂ, ZIUA BĂRBATULUI. BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ PREGĂTEŞTE CANONIZAREA SFINŢILOR ÎNCHISORILOR

Sâmbătă 9 Martie 2013

Mucenici 40 basilica.ro

Foto via http://www.basilica.ro

Pentru că anul acesta sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia a căzut o dată cu Moşii de iarnă, Biserica Ortodoxă Română a ţinut ieri, 8 martie, sfânta liturghie pentru Mucenici, care sunt pomeniţi azi.

În cuvântul de la Patriarhie de ieri s-a pomenit de mucenicii din închisorile comuniste, care au urmat exemplul antecesorilor, îndurând martiriul întru Hristos. Menţiunea anunţă pregătirea pentru canonizarea sfinţilor închisorilor, pentru care supravieţuitorii temniţelor depun mărturie.

Am avut privilegiul să-i cunosc personal, de exemplu, pe mărturisitorii sfinţeniei lui Valeriu Gafencu din închisoarea de la Tg.Ocna, la comemorarea din vara anului 1991. Slujba de pomenire a fost oficiată de o adunare preoţească în frunte cu părintele Constantin Voicescu, fost deţinut la Tg.Ocna, pe atunci, student la Geografie şi devenit preot după ieşirea din iadul roşu.

De Mucenici, e Ziua Bărbatului, conform tradiţiei creştin-ortodoxe. De ce credeţi?

29 NOIEMBRIE ANUL DE GRAŢIE 2012, DECIZIE ISTORICĂ: ONU RECUNOAŞTE STATUL PALESTINA

Vineri 30 Noiembrie 2012

Foto: Daily Nation

Adunarea Generală a ONU a recunoscut statul Palestina, prin votul majoritar pentru avansarea statutului de observator de la „entitate” la stat nemembru, conform propunerii liderului palestinian Mahmoud Abbas.

Rezoluţia istorică s-a bucurat de susţinere europeană puternică – Austria, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Franţa, Grecia, Islanda, Irlanda, Luxembourg, Malta, Portugalia, Spania şi Elveţia, iar Marea Britanie şi-a acordat sprijinul condiţionat de respectarea unor angajamente palestiniene.

Susţinerea europeană descurajează intenţia de retaliere din partea Israelului, care dezaprobă rezoluţia. Iar Statele Unite o deploră, de asemenea, constatând că a fost adoptată în ciuda ameninţărilor cu sancţiuni financiare. Secretarul de stat Hillary Clinton a considerat rezoluţia, „nefericită şi contraproductivă”, conform relatărilor Reuters (Andrew Quinn-Eric Beech).

„Unele drepturi nu sunt de vânzare”, a declarat Hanan Ashrawi, într-o conferinţă de presă susţinută la Ramallah. Ea a spus că „palestinienii nu pot fi şantajaţi tot timpul cu bani” şi că Israelul „n-are decât să destabilizeze întreaga zonă, dacă aşa vrea”, însă ameninţările financiare vor fi contracarate prin continuarea susţinerii garantate din partea Uniunii Europene.

Fruntaşa Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei a mai declarat, citată de Reuters: „Aceasta constituie o răscruce istorică şi o ocazie pentru ca lumea să rectifice o gravă nedreptate istorică pe care palestinienii o îndură de la crearea statului Israel din 1948”.

Numai o soluţie politică temeinică poate descuraja până la anihilare deopotrivă terorismul islamic şi terorismul de stat israelian de retaliere.

Rezoluţia poate fi piatra de temelie a aplicării proiectului avansat de George W. Bush, primul preşedinte american care s-a pronunţat pentru statul Palestina, „în contiguitate” cu statul Israel. Un partener de bază al liderului republican a fost Mahmoud Abbas, marele învingător de acum, care a afirmat că rezoluţia ONU reprezintă „certificatul de naştere a statului palestinian”.

Să fie într-un ceas bun!

FRANŢA ŞI RUSIA, DISPUTĂ DURĂ PE TEMA SIRIEI. BĂSESCU TÂRĂŞTE ROMÂNIA LÂNGĂ MOSCOVA

Sâmbătă 2 Iunie 2012

Foto: skynews.com.au

Preşedintele Franţei, François Hollande, a declarat, azi, la Palatul Élysée, că nu există altă soluţie pentru încetarea măcelului din Siria decât plecarea lui Bashar al-Assad.

Declaraţia a fost făcută în cadrul conferinţei de presă comune cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin care, în schimb, şi-a reafirmat poziţia criminală, pledând în favoarea tiranului de la Damasc, prin afirmaţia în conformitate cu care „şi rebelii au provocat victime”. Putin s-a pronunţat pentru o soluţie de „mediere” între tiran şi reprezentanţii „rebelilor”.

Conferinţa de presă s-a încheiat încordat, printr-o scurtă strângere de mână între cei doi preşedinţi, care aveau expresii dure, reciproc glaciale.

Proba de turnesol în relaţiile internaţionale se dă în situaţii în care trebuie să optezi tranşant, fiindcă în joc se află vieţi omeneşti, deci, drepturi fundamentale ale omului şi totodată, principii de drept internaţional.

Ca de obicei în astfel de situaţii – cum, vă amintiţi, a fost şi în cazul Georgiei agresate teritorial de Moscova -, (încă) preşedintele mult-încercatei noastre ţări, Traian Băsescu, e de partea Rusiei. Tot ce are de-a face cu tirania îi e convenabil. Mai ales că la Damasc se află şi Hayssam Omar.

Guvernul Ponta, în schimb, se situează de partea dreptului internaţional şi a drepturilor omului. Ministrul de Externe, Andrei Marga, a recomandat expulzarea ambasadorului Siriei la Bucureşti şi rechemarea corpului diplomatic român de la Damasc. Preşedintele Băsescu n-a avut nici o reacţie.

Partea revoltătoare e că vor mai muri oameni, dar nu mai e mult până ce tiranul Bashar-al Assad va cădea. Din păcate, s-ar putea să aibă soarta lui Ghaddafi. Zic, din păcate, nu pentru el, ci pentru poporul lui, şi pentru umanitate, care ar merita să vadă judecat şi condamnat pe viaţă unul dintre cei mai sângeroşi tirani. Mubarak a fost mic copil faţă de el, iar în plan internaţional poate fi considerat chiar meritoriu pentru poziţia lui de mediator arabo-israelian, pe care şi-a asumat-o adesea, în colaborare cu SUA. Azi, fostul preşedinte egiptean a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Mi-aş dori ca asta să i se întâmple şi lui al-Assad. Ştiu, e superbă nevastă-sa, dar ea n-are nici o vină, doar că l-a luat ştiind cine este. Deci, să suporte consecinţele văduviei în faţa gratiilor. :mrgreen:

Ideea e că Băsescu face România de râs, a nu ştiu câta oară. Poziţie în patru labe faţă de premierul nefrecventabil al Ungariei, complicitate cu preşedintele asasin al Siriei, trădător al intereselor naţionale prin această atitudine şi prin propaganda deşănţată pentru colonizarea României: economică şi politică.

Jos Băsescu! Vive la France!

P.S. Şi Sarko ar fi avut aceeaşi poziţie, ca dovadă cât de tare l-a enervat Băsescu atunci când l-a contrazis la un summit în privinţa oportunităţii intervenţiei comunităţii internaţionale pentru debarcarea tiranului libian. Din această cauză l-a tratat ulterior ca pe un rahat. Nu ca pe un şef de stat. Asta e realitatea.

RADU TUDOR: GRECIA, „ACEASTĂ ŢARĂ INFECTĂ”!!! CINE ARE INTERESUL SĂ DISTRUGĂ GRECIA ARE INTERESUL SĂ DISTRUGĂ EUROPA ŞI FUNDAMENTUL EI CREŞTIN(-DEMOCRATIC)

Marți 21 Februarie 2012

Foto: agendadeiasi.ro

Aseară când am ajuns acasă tocmai făcuseră pisicile revoluţie punitivă din pricina marii întârzieri cu papa. Cine venea şi vedea urmele – măsline după măsline de la uşă, până la capătul holului de 12 metri! – trebuia să blameze mâţele lăsate – ca niciodată – flămânde şi revoltate – tot ca niciodată? Sau pe vinovata de mine? Le-am dat bobiţele, le-am împrospătat ceiuţul, după care am strâns urmele răscoalei, am aerisit şi am odorizat fără nici o umbră de reproş. La urma urmelor, puteau să facă în toată casa, ca să mă învăţ minte, dar au făcut-o – demonstrativ – doar pe hol. De obicei, sunt cele mai cuminţi pisici posibile.

Înainte de operaţiune, am deschis televizorul, ca să ascult între timp. Era pe sfârşite emisiunea Danei Grecu. Se vorbea despre  zona euro. Radu Tudor spunea că ar fi dezastru ca Grecia să renunţe la euro, fiindcă i-ar afecta pe cei cu credite în euro şi investiţii imobiliare, şi că ar cădea vreo cinci bănci în România. Analistul a spus că „Grecia într-adevăr ar trebui pusă pe coji de nuci” şi lăsată să ispăşească, fiindcă s-a angajat în zona euro fără să-şi susţină angajamentul. Şi încununarea succesului: „Disciplina germană trebuie impusă cu forţa în Grecia, pentru ca această ţară infectă să nu mai creeze problemele pe care le-a creat Europei”. 😯

Am intrat în cameră să văd la televizor dacă e chiar Radu Tudor sau Sebi Lăzăroiu tocmai ridicat de pe cuie. Sau Udrea înainte să-şi amintească că regimul Băsescu a uitat de oameni, preocupat fiind de „ţară”. Sau PR-ul portocaliu pregătind propaganda rasistă cu care împânzeşte România.

Îl apreciez pe Radu Tudor şi încă nu pot crede că a putut declara aşa ceva. După această logică, atunci noi ar trebui să fim puşi să ispăşim în continuare cu forţa consecinţele aservirii României (de) către FMI, angajată de o putere criminală, fără să consulte, măcar de formă, cel puţin opoziţia parlamentară, dacă nu direct poporul. Grecia măcar a făcut-o cu euro pe cale parlamentară, dar fără să ţină seama de opoziţia populară. Au vină grecii că sunt obişnuiţi să trăiască veseli, fără griji, pe seama turismului, din propria postumitate? Are vină această ţară creştină că se bucură de viaţă? Aşa erau şi românii înainte de comunism, se bucurau, se veseleau atât la sate, cât şi la terase – noi semănăm mult cu grecii, de fapt, semănam (şi culegeam).

Cine a avut interesul să distrugă viaţa tradiţională a poporului creştin pe teritoriul căruia se află axa monahismului isihastic? Cine are interesul flamei anarhice distrugătoare a însuşi patrimoniului naţional cu valoare deopotrivă culturală şi economică perenă? În general, cine are interesul să distrugă Grecia? Are interesul să distrugă însăşi Europa, fiindcă Grecia e reperul şi simbolul culturii şi civilizaţiei europene perene, de la formele ei antice, la creştinismul edificator. Cum să condamni un popor structural contemplativ, cugetător, viu trăitor şi ingenios, la turnarea într-un tipar incompatibil, recte, „cu forţa… disciplina germană”? Nu sună un pic… ca …?

Şi cum poţi numi „infectă” o ţară?! Orice ţară. Ea nu-i de vină pentru conducătorii ei. Uneori, nici pentru că e locuită. Radu Tudor pe bună dreptate s-a revoltat în faţa ieşirilor viscerale la adresa românilor asimilaţi cu ţiganii, iar România, cu patria romilor – fiindcă nici nu ştim să dăm replica prin trimitere la Roma. Cu atât mai şocant e să auzi din partea lui o osândă precum „Grecia… această ţară infectă”, la adresa unei ţări care are pe steag sfânta cruce. De altfel, Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei a luat poziţie fermă împotriva corupţiei guvernamentale, cale a aservirii ţării către structuri externe satanice, denunţate ca atare: şi a făcut-o din start.

Trebuie condamnat poporul grec pentru crimele conducătorilor? Trebuie blamat sau încurajat să reziste, să-şi apere valorile, să respingă diversiunea anarhică şi să recupereze existenţa tradiţională, chiar de-ar fi ca pentru asta să se rupă, dureros pe moment, de o zonă care nu aduce beneficii decât structurilor financiar-bancare şi clientelei lor interne şi internaţionale, pe spatele constrângerilor criminale impuse ţărilor şi popoarelor, imensei majorităţi a oamenilor obligaţi să se rezume la supravieţuire?

Infectă e nu Grecia, domnule Radu Tudor, ci zona euro, parte a omniprezentei zone financiare mondiale care a provocat criza globală ca să beneficieze de pe urma ei pe termen lung, prin atragerea ţărilor la infinit în împrumuturi înrobitoare, cu preţul suferinţei absurde a omului de rând. Infectă e, astfel, politica FMI – sper copilăreşte ca doamna Lagarde să schimbe din temelii orientarea (pseudo)austeră, într-o strategie de dezvoltare continuă şi durabilă, cu efect direct şi cvasi-imediat asupra nivelului de viaţă a cetăţeanului simplu. Cred că franţuzoaica ar vrea, cred că ar şi putea, dar nu cred că se poate, fiindcă ar însemna să fie lăsată să distrugă sistemul diabolic din interior. Îi urez succes, ar fi singura raţiune pentru care am mai avea ceva de negociat pe viitor cu FMI, nu politica în genunchi pe care o face regimul Băsescu – vezi raporturile practicate la Palatul Victoria, pentru care Ungureanu l-a invitat pe Franks.

Ruperea de euro, implozia şandramalei ar avea consecinţe grave pe termen scurt, dar Grecia şi-ar asuma o suferinţă clăditoare, fiindcă e un popor creştin care – ca şi noi – cunoaşte sensul înălţător al suferinţei, a cărei dimensiune e fraternitatea întru Hristos, mila şi iubirea de aproape. Să impui unui popor o suferinţă fără sens – deci, fără orizont – e o crimă inacceptabilă. O crimă la adresa umanităţii. Grecia refuză absurditatea curbelor de sacrificiu, evident ciclice, programate să fie aşa – că dacă tai la infinit şi nu semeni nimic, nu poţi culege decât iarbă uscată pe morminte. Incapacitatea de plată este în mod evident premeditată  – politicienii oneroşi şi clientelele lor au sifonat sumele uriaşe împrumutate de la FMI şi alimentate ulterior prin filiala europeană, cârdăşie subterană mondială.

Ar trebui să mulţumim Greciei că ne avertizează să nu facem greşeala de a ne duce pe pustii, aderând la un proiect aberant. Care are ca finalitate desfiinţarea statelor naţionale şi transformarea europenilor, în mutanţi – fără tradiţie, fără memorie, fără identitate şi fără viitor. Cum zicea bunică-mea, cu o vorbă românească: fără rost şi fără Dumnezeu.

P.S. Ziua naţională a Greciei e de Bunavestire. Perseverenţa cu care se neagă apartenenţa creştină fondatoare a Europei şi se urmăreşte exterminarea ei e diabolică.

Ca de obicei, la noi nu există dezbatere naţională, serioasă, responsabilă, pe o temă fundamentală. Nu trebuie să redevenim un popor, trebuie să rămânem o populaţie. Dar vine primăvara, învierea pascală. NIHIL SINE DEO!