Archive for the ‘Revoluţia Iasomiei’ Category

AU GREŞIT AMBASADORUL SUA. ERA GITENSTEIN

Joi 13 Septembrie 2012

Foto via timeglobalspin.wordpress.com

Ieri a fost ucis ambasadorul SUA în Libia, Christopher Stevens, un tânăr, împreună cu alţi trei funcţionari ai ambasadei.

Oficialităţile libiene şi-au cerut iertare fără vină, dar Washingtonul a anunţat retaliere.

Mai multe ţări arabe se revoltă.

E campanie electorală prezidenţială în SUA, prezum că administraţia Obama a ordonat asasinatul ca să se victimizeze, să declanşeze revolte arabe şi să justifice retalieri electorale.

Ar fi făcut un bine dacă în loc de tânărul ambasador american la Tripoli, l-ar fi lichidat pe jarteaua bătrână şi nărăvită în rele comerciale pe spatele ţărilor şi popoarelor, pre numele lui, Mark Gitenstein.

Nu doar că nu l-ar fi plâns nimeni în România. Ci, dincolo de comunicatul oficial de condoleanţe, ar fi fost sărbătoare la Bucureşti.

N-am dorit niciodată moartea nimănui. Nici măcar pe a lui Ceauşescu şi Ceauşeasca.

Dar jigodii din astea ca Gitenstein, Gordon, Băsescu şi toate janghinele mafiote ar merita să fie curăţate.

Declar, susţin, semnez, îmi asum vina de creştin care nu vrea să fie prost. Ne-a învăţat un evreu convertit la creştinism şi devenit mare duhovnic la Rohia, părintele Nicolae Steinhardt. Că a fi creştin nu înseamnă a fi prost. Dimpotrivă. 🙂

P.S. Avem multe chestiuni interne de comentat. Fiţi pe fază, urmează – despre Ghişe, Oltchim, etc. Plus o evaluare a evenimentului de ieri de la Strasbourg. Intenţionez mai multe postări, chiar peste temele anunţate, dar nu promit că vor fi, din cauză că la această oră îmi e foarte lene şi mai am foarte multe alte lucruri de făcut. Totuşi, despre Ghişe cel puţin, în mod sigur voi posta. 🙂

GADDAFI, UCIS. O EROARE DE NEREPETAT CU BĂSESCU

Joi 20 Octombrie 2011

Foto: Cotidianul

Nu că ne-am omorî noi cu ieşitul în stradă, dar ăsta ne omoară şi (dacă stăm) acasă.

Revenind la Gaddafi, circulă o fotografie AFP, captură digitală oferită CNN şi prezentată de CNN International, in care apare un barbat insangerat, imagine care ar atesta chiar moartea tiranului libian.

Ori o tâmpenie „revoluţionară” – chiar fără ghilimele, fiindcă tiranul trebuia judecat, fie un rateu … reusit al NATO (lovitura letala – Pentagonul confirmă că au lovit un convoi militar, dar că nu ştiau să fi fost Gaddafi înăuntru, după cum relatează corespondentul CNN Barbara Star).

Sau e posibil să fi fost martirizat deliberat.

Ceea ce nu e cazul cu tiranozaurul de pe la noi. Ăsta trebuie judecat la Antipa, secţia tiranosaurus dementus.

P.S. Sigur că noi n-avem petrolul Libiei, dar pentru privatizarea Petrom a semnat Băsescu, iar Năstase a executat. Asta e realitatea, oricât ar spumega slugile portocalii. Căderea idolului lor va fi urâtă, tot într-o groapă de şobolan. Să mă ierte şobolanul.

CA SĂ MAI UITĂM DE INDICII BURSIERI CATASTROFALI, HILARA CLINTON CERE DEMISIA DICTATORULUI DIN SIRIA

Joi 18 August 2011

Video de malconito2003

Păcat de sângele vărsat. Oricum, bine că pică Bashr-al-Assad. Numai să n-o frece cum au făcut cu Ghaddafi.

Statement by US President Barack Obama on the Situation in Syria:

The United States has been inspired by the Syrian peoples’ pursuit of a peaceful transition to democracy.

They have braved ferocious brutality at the hands of their government. They have spoken with their peaceful marches, their silent shaming of the Syrian regime, and their courageous persistence in the face of brutality – day after day, week after week.

The Syrian government has responded with a sustained onslaught.

I strongly condemn this brutality, including the disgraceful attacks on Syrian civilians in cities like Hama and Deir al-Zour, and the arrests of opposition figures who have been denied justice and subjected to torture at the hands of the regime.

These violations of the universal rights of the Syrian people have revealed to Syria, the region, and the world the Assad government’s flagrant disrespect for the dignity of the Syrian people.

Foto via Gândul

The US opposes the use of violence against peaceful protesters in Syria, and we support the universal rights of the Syrian people.

We have imposed sanctions on President Assad and his government. The EU has imposed sanctions as well.

We helped lead an effort at the UN Security Council to condemn Syria’s actions. We have coordinated closely with allies and partners from the region and around the world.

The Assad government has now been condemned by countries in all parts of the globe, and can look only to Iran for support for its brutal and unjust crackdown.

The future of Syria must be determined by its people, but President Bashar al-Assad is standing in their way. His calls for dialogue and reform have rung hollow while he is imprisoning, torturing, and slaughtering his own people.

We have consistently said that President Assad must lead a democratic transition or get out of the way. He has not led. For the sake of the Syrian people, the time has come for President Assad to step aside.

The US cannot and will not impose this transition upon Syria. It is up to the Syrian people to choose their own leaders, and we have heard their strong desire that there not be foreign intervention in their movement.

What the US will support is an effort to bring about a Syria that is democratic, just, and inclusive for all Syrians.

We will support this outcome by pressuring President Assad to get out of the way of this transition, and standing up for the universal rights of the Syrian people along with others in the international community.

As a part of that effort, my administration is announcing unprecedented sanctions to deepen the financial isolation of the Assad regime and further disrupt its ability to finance a campaign of violence against the Syrian people.

I have signed a new executive order requiring the immediate freeze of all assets of the government of Syria subject to US jurisdiction and prohibiting US persons from engaging in any transaction involving the Government of Syria.

This executive order also bans US imports of Syrian-origin petroleum or petroleum products; prohibits US persons from having any dealings in or related to Syria’s petroleum or petroleum products; and prohibits US persons from operating or investing in Syria. We expect today’s actions to be amplified by others.

We recognize that it will take time for the Syrian people to achieve the justice they deserve. There will be more struggle and sacrifice.

It is clear that President Assad believes that he can silence the voices of his people by resorting to the repressive tactics of the past. But he is wrong.

As we have learned these last several months, sometimes the way things have been is not the way that they will be. It is time for the Syrian people to determine their own destiny, and we will continue to stand firmly on their side.

AMBASADORUL SIRIEI NU MAI E INVITAT LA NUNTA REGALĂ

Joi 28 Aprilie 2011

Foto: AP

Marea Britanie a revocat invitaţia pentru ambasadorul Siriei,  la nunta Prinţului William cu Kate Middleton. A fost o decizie comună a Coroanei şi a Foreign Office-ului, susţinută de premierul David Cameron.

Revocarea invitaţiei e motivată foarte clar, ca un semn de protest la adresa represiunilor criminale împotriva protestatarilor civili.

Într-un comunicat oficial al Foreign Office se spune că „prin prisma atacurilor de săptămâna aceasta comise de forţele de securitate siriene, pe care le-am condamnat, ministrul de Externe a decis că prezenţa ambasadorului  la nunta regală ar fi inacceptabilă şi că el nu trebuie să participe.” Palatul Buckingham a aprobat decizia, relatează AP, citat de FOX News.

Ambasadorul Siriei la Londra, Sami Khiyami, acreditat din 2005, s-a declarat stânjenit şi a spus că nu înţelege motivul pentru care i s-a revocat invitaţia, relatează Sky News.

La nunta regală sunt invitaţi toţi cei 185 de ambasadori ai ţărilor cu care Marea Britanie are „relaţii diplomatice normale”.

Conform datelor ONU, de când a izbucnit revolta împotriva regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, au fost ucişi peste 450 de protestatari, dintre care  120, numai în weekend.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU OMAR HAYSSAM DACĂ PICĂ ASSAD?

Marți 26 Aprilie 2011

Foto: Ovidiu Micsik, Mediafax

La sfârşitul lunii trecute, au avut loc mitinguri de susţinere a dictatorului Bashar al-Assad, la Damasc şi în mai multe oraşe din ţară. Assad a schimbat guvernul şi în cele din urmă, a ridicat şi starea de urgenţă. Dar a intensificat represiunea criminală.

Lumea liberă intervine lent când e vorba de răsturnarea unor regimuri totalitare. Mai cu seamă administraţia Obama se dovedeşte lipsită de inspiraţie şi forţă în politica internaţională, fapt caracteristic, de altfel, administraţiilor democrate.

Totodată, lumea liberă foloseşte uneori duble sau multiple standarde cu privire la situaţii similare. Într-o declaraţie comună, Regatul Unit, Franţa şi Italia cer ONU sancţiuni asupra Siriei, pentru represiuni. Nu se pronunţă, însă – sau nu încă – privitor la schimbarea regimului criminal. Deşi „nu încă” presupune încă alte zeci sau sute de victime. Liderii democraţiilor îi cer dictatorului Assad să înceteze represiunile şi „să respecte drepturile omului”.

Un mesaj liniştilor pentru dictator. Mai ales că Nicholas Sarkozy a declarat că Franţa nu va interveni militar în Siria fără o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU. Şi deocamdată nimeni nu ia iniţiativa unui lobby pentru o rezoluţie în acest sens, cum a fost Parisul în cazul Libiei. Probabil şi pentru că forţele occidentale nu sunt dispuse să se distribuie simultan în mai multe zone de conflict între autorităţi şi populaţia civilă. Mai este şi Yemenul, al cărui preşedinte doar a simulat demisia, iar Iranul are deja sinistrul precedent al represiunilor în masă, de după realegerea frauduloasă a lui Ahmadinejad.

Vorba e, ce face Hayssam Omar? Să nu i se întâmple ceva, în vâltoarea revoluţionară.

GADDAFI ARUNCĂ BOMBE CU FRAGMENTAŢIE ÎN PROPRIU-I POPOR, SECURITATEA LUI ASSAD TORTUREAZĂ PE STRADĂ!

Sâmbătă 16 Aprilie 2011

Foto: BBC

„Revoluţia iasomiei” întâmpină cu atât mai multă rezistenţă cu cât tiranii se dovedesc mai disperaţi. Libia şi Siria sunt în centrul atenţiei internaţionale, pentru violenţa antinaţională cu care regimurile totalitare îşi masacrează propriile popoare.

Gaddafi bombardează populaţia civilă. Asociaţii ale drepturilor omului au constatat că dezaxatul de la Tripoli foloseşte atât bombe cu fragmentaţie – interzise în cel puţin 100 de ţări, cât şi lansatoare de rachete Grad, de inspiraţie sovietică. Ultimele, deşi nu sunt ilegale în război, pot fi chiar mai mortale, relatează BBC.

Un război împotriva propriului popor poartă şi Assad, în Siria. De câteva săptămâni au loc revolte, reprimate brutal. Dar represiunea nu-i descurajează pe tinerii revoltaţi care revin în stradă, cu toate că de la începutul protestelor au fost ucişi cel puţin 200 de demonstranţi. Assad promisese reforme, dar nu s-a ţinut de cuvânt.

El menţine starea de asediu, ceea ce-i permite să ordone acţiuni represive sub aparenţa legalităţii. Ce legalitate poate avea un regim nelegiuit? Ieri au avut loc proteste masive în mai multe oraşe din Siria, cu zeci de mii de participanţi la fiecare demonstraţie. Protestatarii au fost reprimaţi cu cruzime, fiind călcaţi în picioare şi torturaţi în stradă.

Brutalitatea criminală a forţelor de securitate siriene se manifestă ostentativ. Imagini filmate sunt difuzate la toate televiziunile din lumea liberă, printre care şi Antena 1.

Până la urmă, oamenii care vor libertate şi dreptate, şi luptă pentru stat de drept vor reuşi.

MÂNA DREAPTĂ A LUI GADDAFI A DEFECTAT LA LONDRA

Joi 31 Martie 2011

Foto: BBC

Moussa Koussa, ministrul de Externe al Libiei, a defectat şi se află la Londra, anunţă Guvernul britanic într-un comunicat dat publicităţii azi-noapte de AP, preluat de Fox News.

Îi încurajăm pe cei din jurul lui Gaddafi să-l abandoneze şi să îmbrăţişeze un viitor mai bun pentru Libia, care permite tranziţia politică şi reforma reală, în acord cu aspiraţiile poporului libian”, se arată în comunicatul dat de Foreign Office. Contrar cugetărilor lui Băsescu din pivniţa politicii externe.

Abandonându-şi rolul şi funcţia, demisionarul îi dă o grea lovitură dezaxatului de la Tripoli, care îi încredinţase misiunea de a reprezenta Libia pe plan internaţional.

Conform organizatorului unui grup conducător al opoziţiei libiene în Regatul Unit,  Guma El-Gamaty, ministrul demisionar de Externe a fost, ani în şir, mâna dreaptă a lui Gaddafi, conducându-i, printre altele, serviciul secret şi negocierile privind atentantul de la Lockerbie, soldate, cum ştim, cu reacceptarea dictatorului libian ca partener de dialog cu liderii comunităţii internaţionale. Moussa Koussa e, deci, extrem de influent şi foarte important în perpetuarea de până acum a regimului de la Tripoli.

Fostul oficial libian este chestionat la Foreign Office, dar Guvernul britanic nu-i va acorda imunitate judiciară. O va obţine, probabil, în altă ţară, în care urmează să se refugieze asistat diplomatic.

Printre cei care au defectat până acum şi s-au alăturat opoziţiei se numără ministrul de Interne, ministrul Justiţiei, ambasadorul la ONU şi ambasadorii în SUA, Franţa şi India. Pe care nu voia Băsescu să-i recunoască, ca să-i facă în ciudă preşedintelui Franţei.

Gaddafi ar trebui să se întrebe cine e următorul care îl va abandona„, a declarat ministrul britanic de Externe, William Hague, reporterilor acreditaţi la Foreign Office. Referitor la Moussa Koussa, „Demisia lui arată că regimul Gaddafi, care deja s-a confruntat cu defectări semnificative, e divizat, sub presiune şi se prăbuşeşte din interior„, îl citează BBC pe şeful diplomaţiei britanice.

Al nostru tace, după toate prostiile pe care le-a comis încă preşedintele României.

LIBIA. CEL MAI IMPORTANT ANGAJAMENT AL LUI OBAMA

Marți 29 Martie 2011

Foto: realitatea.net

Preşedintele SUA, Barack Obama, a susţinut, aseară (2:30 dimineaţa, ora României), o cuvântare către naţiunea americană, cu privire la Libia.

Angajamentul cel mai important pe care şi l-a luat a fost, în opinia mea, decizia ca averea clanului Gaddafi, mai precis, suma de 30 de miliarde USD aflată în conturile bancare blocate, să intre în posesia Libiei eliberate, pentru ca poporul libian să folosească banii care i-au fost furaţi de familia dictatorială, pentru reconstrucţia ţării.

ROMÂNIA NU E: N-ARE PREŞEDINTE, PREMIER, DIPLOMAŢIE

Duminică 20 Martie 2011

Foto: mondonews.ro

Angajamentele lui Băsescu. Pro memoria

Vă asigur că România va fi un partener de excepţie în relaţia cu Franţa şi vom face în aşa fel ca acest parteneriat, care va dura cinci ani, să fie o realitate în funcţie de foaia de parcurs care va fi stabilită de cele două guverne„, declara Băsescu la Cotroceni, în 4 februarie 2008, la conferinţa de presă comună cu Nicolas Sarkozy, cu ocazia vizitei de stat a preşedintelui Franţei, prima a unui şef de stat francez de la admiterea României cu drepturi depline în Uniunea Europeană.

Un an mai târziu, preşedintele României declara, la întâlnirea cu ambasadorii: „Franţa a devenit partenerul cel mai solid al României din sânul UE, sub efectul semnăturii parteneriatului strategic cu preşedintele Sarkozy, la Bucureşti. Acest parteneriat se dezvoltă pe toate planurile: economic, politic, militar, în toate domeniile de interes şi nu doar în sectorul cooperării în interiorul UE, ci şi în sânul NATO şi al organizaţiilor internaţionale„.

Sublinierile îmi aparţin.

La aceeaşi întâlnire, trasa diplomaţiei române sarcina să-şi axeze activitatea pe parteneriatele cu Franţa şi SUA. A fost aceeaşi întâlnire în care l-a întrebat pe „Comănescule, cât plăteşti chiria?”.

Actualitatea. Şi realitatea: relaţia cu Franţa făcută praf. Poate profita Ungaria

Scriam vineri seara că Băsescu a procedat catastrofal pentru România în relaţiile internaţionale – ca şi inexistente, de altfel – şi în particular în relaţia cu Franţa, izolând ţara de lumea civilizată.

Lipsit şi de diplomaţie, de fler şi probabil de interes naţional, Băsescu a depreciat statul român, pe care-l reprezintă, la nivel de caricatură. N-are nici consilieri şi nici minte preocupată să anticipeze ceea ce avea să urmeze. A tratat relaţia instituţională cu Franţa, ca pe o contră personală cu preşedintele Franţei. Abordat nu ca o instituţie, ci ca un partener de şuetă pe tema ciorapilor pe care ar trebui să-i poarte primele doamne şi pe cine ar fi cazul să invite la masă, ca să-i convingă.

Libia era deja izolată internaţional, nimeni în afară de Chavez nu-l susţinea pe Gaddafi, era previzibil că va urma intervenţia militară.  Băsescu a reacţionat hormonal, pe 14 martie, după care ministrul de Externe, Baconski, a ratat şi el momentul unei anumite reabilitări a României în context internaţional, după ce a constatat, parcă uimit, că s-a adoptat rezoluţia CSONU privind folosirea „oricăror mijloace” asupra Libiei. Deşi diplomaţiile transatlantice stabiliseră deja aranjamente în acest sens. Ministrul român de Externe a scăldat-o, într-o declaraţie dată ca răspuns la o întrebare, aflat la plimbare prin ţară. Iar aseară – când comunitatea internaţională a declanşat acţiunea concertată – Baconski a zis că a constatat şi el, deci „suntem pe recepţie”. Ca-n bancurile cu Garcea.

În nici un caz nu e de râs. E de dat cu ei de pământ. În problema conflictului diplomatic cu Ungaria, tăcere. Mai mult, îngenunchiere în faţa lui Orban Viktor. Care însă n-a fost prost să se contreze cu Sarkozy, cu care are şi o parte de sânge comun, şi apartenenţa în comun la familia politică a PPE.

Să fii în aceeaşi familie politică din care face parte şi preşedintele Franţei, şi să faci praf şi pulbere, ca niciodată în istorie, relaţiile cu Franţa, asta da performanţă. Absolută în negativ. De manual didactic. Relaţiile României cu Franţa s-au menţinut privilegiate, chiar şi când au fost un pic accidentate, ca în momentul declanşării războiului din Irak. Când, însă, Franţa a putut înţelege interesul României de integrare în NATO. Acum, ce să înţeleagă, când nici înşişi guvernanţii nu ştiu ce vor, altceva decât să rămână la putere şi să facă una cu pământul ţara.

România, mai mult decât izolată pe plan internaţional: inexistentă

România este singura ţară din comunitatea internaţională care nu a luat nici o poziţie oficială. Absolut nimic. Nulitate absolută. De parcă ne-am afla în interimat şi interimarii nu ar fi autorizaţi să vorbească în numele României cu privire la decizii capitale de politică externă.

Şi-au dat demisia Băsescu, Boc, Baconski şi au uitat să anunţe? Ar fi anunţul oportun.

Treaba preşedintelui ţării e să reprezinte statul pe plan internaţional. Când e imperativ să vorbească, el tace. Iese pe posturile publice de radio şi televiziune să lanseze toate tâmpeniile conflictuale, să facă un fel de stabor naţional din tribuna cea mai înaltă a României. În aceste momente, era singura dată când Băsescu trebuia să iasă public şi să declare care este poziţia noastră în privinţa Libiei. Poziţie care nu poate fi alta decât a partenerilor europeni şi euro-atlantici.

Boc are treabă să se realeagă şi face, azi, şedinţă de guvern ca să discute, retroactiv, situaţia din Japonia, când absolut toată lumea discută despre Libia. De fapt, nu mai discută. Execută ce-au hotărât împreună partenerii responsabili întruniţi, aseară, la Paris.

Baconski are treabă să scrie moţiunea lui Boc pentru congresul PD-L şi stă „pe recepţie”, să vadă ce-i ordonă şeful de la Cotroceni să zică. Sau să tacă. Stă cuminte, a auzit că obişnuieşte să arunce cu tot ce-i vina la mână şi să zică tot ce-i vine la gură când se enervează, fiindcă nu-i în stare de altceva. În nici un caz să fie preşedinte de ţară. Nici măcar de scară.

Statul român, precaritate fără precedent din 1940 încoace

NICIODATĂ nu a avut România un asemenea hal de (lipsă de) diplomaţie. Niciodată nu s-a comportat România mai umilitor pe plan internaţional. Niciodată nu a fost România atât de devertebrată. Şi asta tocmai în momentele în care Franţa trăieşte „ore astrale” – şi ghilimelele sunt de prisos, fiindcă iscusinţa diplomaţiei lui Sarkozy înalţă ţara crinului la un nivel pe care nu l-a avut nici atunci când deţinea statut imperial. Fără exagerare. Sarko profită magistral de slăbiciunea diplomaţiei americane, cunoscută fiind competenţa precară a administraţiilor democrate în politică internaţională, profită, totodată, de poziţia delicată a preşedintelui Obama în raport cu intervenţiile militare şi preia, ferm, frâiele politicii mondiale.

Şi tocmai atunci când România ar trebui să profite mai mult ca oricând în istorie de relaţia tradiţională cu Franţa devenită A numărul 1 pe plan internaţional, relaţia e ruinată. Sarko nici măcar nu ne mai bagă-n seamă şi n-ar fi de mirare să-l privilegieze pe preşedintele Ungariei în transformarea unui contencios istoric, incompatibil cu principiile Uniunii Europene, în problemă de drept internaţional. Cum a devenit şi Kosovo, deşi mult timp, nimeni nu crezuse. Dar liderii inteligenţi ştiu să speculeze ferm slăbiciunile şi vulnerabilităţile unor state precare. Din pricina, evident, a guvernanţilor pe care au nefericirea să-i fi trimis la putere.

E momentul ca opoziţia să acţioneze ferm şi luni, în Parlament, să solicite oficial fie consultări cu partidele pentru declararea poziţiei statului român în raport cu cele două probleme de importanţă majoră, fie demisia preşedintelui ţării pentru înaltă trădare. Şi a guvernului în consecinţă.

De ce voia Băsescu, succesiv,  să-i dea jos pe Ciorbea, Constantinescu, Năstase şi Tăriceanu

Nu-i exclus ca Băsescu să ia un litru de whisky în plus şi să iasă diseară sau mâine la vreo declaraţie chiar mai iresponsabilă decât tăcerea. Sau să-i lingă pantofii lui Sarko, acolo unde i-a scuipat.

Când era Tăriceanu premier, relaţiile cu Franţa şi Ungaria erau excepţionale. Onorabile, cordiale, parteneriale. Strategic-parteneriale. România avea demnitatea să se ia în serios ca a şaptea putere, numeric, din UE. Şi să aspire chiar la mai mult calitativ. Nu-i de mirare că Băsescu a fost obsedat să-l dea jos.

Şi nu, n-am uitat: Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Adrian Năstase, chiar Ion Iliescu a avut fiecare şi succesiv mai multe realizări diplomatice pentru România decât a putut strica famiglia Băsescu la un loc. Nici unul din cei menţionaţi, în ordine cronologică, nu şi-a permis să ruineze opera antecesorului pentru România.

PREŞEDINTELE SUA ANUNŢĂ ULTIMATIV INTERVENŢIA MILITARĂ ÎN LIBIA. BĂSESCU, ACEEAŞI POZIŢIE CU MOSCOVA

Vineri 18 Martie 2011

Preşedintele SUA, Barack Obama, a dat ultimatum regimului Gaddafi să înceteze focul împotriva populaţiei civile şi să părăsească puterea. A spus că nu vor fi desfăşurări de forţe terestre în Libia după înlăturarea dictatorului, nu şi înainte. Preşedintele american a anunţat foarte clar intervenţia militară şi a adăugat că libienii sunt liberi să-şi aleagă noua guvernare democratică.

Mâine va avea loc la Paris o reuniune internaţională pe tema Libiei, după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie în care a autorizat „orice fel de mijloace” pentru înlăturarea regimului criminal împotriva umanităţii de la Tripoli.

După rezoluţia CSONU, ministrul de Externe al României a dat-o la-ntors ca să dreagă busuiocul stricat de Băsescu. Teodor Baconski declarase azi, la Tg. Mureş, că dată fiind rezoluţia CSONU, România e gata să participe la o intervenţie militară – sau „ingerinţă umanitară” – sub coordonarea NATO. Dacă tăcea, teolog rămânea, că dacă ai acordul CSONU, nu mai e nevoie de egida NATO. Acordul CSONU e de drept internaţional.

Băsescu îl enervase la culme pe preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, declarând, la summitul UE care a avut loc exact acum o săptămână, că România nu susţine o intervenţie militară în Libia, negând legitimitatea acţiunii revoluţionare.

Cât de iresponsabil poate fi Băsescu şi adversar al logicii – cu care, din păcate, nici poporul român spălat pe creier nu-i prea prieten – se vede din întrebarea, credea el, retorică, pe care a adresat-o la începutul săptămânii la TVR în interviul cu simpatica. A zis el, cu ce se deosebesc acei membri ai guvernului Gaddafi care s-au alăturat revoluţiei iasomiei din Libia, de dictator. Trebuie să fii cretin ca să nu-ţi dai seama cu ce. Cu ce s-ar fi deosebit orice ministru din guvernul lui Ceauşescu, care ar fi avut curajul să i se opună, trecând de partea revoluţiei de la Timişoara. Deosebirea e salutară. Pentru că e vorba de război împotriva propriului popor, dublat de război civil.

Azi, Rusia a anunţat că exclude participarea la o intervenţie militară în Libia. Dar pe care a autorizat-o, totuşi, ca şi China, prin faptul că nu şi-au exercitat dreptul de veto la sesiunea CSONU.

Băsescu, o ruşine pentru România. Ne-a izolat pe plan internaţional. Din prostie.

TREI JURNALIŞTI AI BBC, ARESTAŢI ŞI TORTURAŢI ÎN LIBIA

Joi 10 Martie 2011

Foto: BBC

Chris Cobb-Smith, Feras Killani şi  cameramanul Goktay Koraltan (ultimii doi, în fotografie), corespondenţi ai BBC, au fost arestaţi, luni, de forţele de securitate ale lui Gaddafi, în timp ce încercau să ajungă în oraşul Zawiya, pe care forţele fidele dictatorului încearcă feroce să-l recupereze de la răsculaţi.

Terorismul de stat practicat de tirania disperată a lui Gaddafi a fost confirmat de relatările celor trei pentru BBC. Jurnaliştii depun mărturie cu privire la crimele împotriva poporului libian, constatate în barăcile în care au fost duşi după arestarea abuzivă, cu toate că s-au legitimat.

Ei au fost încătuşaţi, acoperiţi cu cagule, puşi la zid, bătuţi şi supuşi simulărilor de execuţie prin împuşcare. Au fost siguri că vor muri, pentru că soldaţii lui Gaddafi le-au pus armele în gât, au armat şi pe urmă au tras pe lângă urechile lor şi au râs.

Jurnaliştii declară că acolo erau foarte mulţi deţinuţi libieni, maltrataţi până la agonie şi deţinuţi în condiţii inumane.

După eliberarea echipei BBC, un înalt oficial al guvernului libian a prezentat scuze pentru tortura la care au fost supuşi jurnaliştii.