Archive for Martie 2008

Preşedintele Băsescu, escortat sau escrocat?

Duminică 30 Martie 2008

Şeful statului a derapat, deşi vara nu-i ca iarna

Azi a fost ziua norocoasă a reporterilor de senzaţional. Ce pleaşcă pe capul lor! În aceeaşi zi, preşedintele PSD, Mircea Geoană şi preşedintele ţării, Traian Băsescu au comis accidente de maşină. Slavă Domnului că fără victime.  

Accidentele-astea sunt cam naşpa, având în vedere exemplele pe care două personaje de prim-plan politic le dau cetăţenilor de rând în pragul summitului number one din istoria NATO. Dar, non licet bovis …  

Un gând neastâmpărat îmi şopteşte că de fapt astea sunt accidente de fiţe, de imagine, că, adică, să se vază ce din popor sunt băieţii ăştia doi, ce modeşti, ce simpatici, cum îşi conduc ei singurei maşina: cu SPP-ul în coadă. 

Hopa! Alt gând, la fel de neastâmpărat, îl îmbrânceşte pe cel de mai sus şi-i şopteşte printre dinţi: shove it! Tu nu vezi că de fapt accidentele sunt menite să discrediteze SPP în ochii Secret Service? 

Dar nu prea ştiu ce-ar mai fi de discreditat, după mitraliera care a picat pe asfaltul din Piaţa Universităţii, în urmă cu aproape un an, când sepepiştii disperaţi alergau după preşedintele care s-a bucurat că a fost suspendat. 

Vorba e: când preşedintele ţării îşi conduce maşina, de ce nu e escortat calificat? Adică escortat, nu urmărit de la distanţă, de parcă ar fi filat. A fost escortat sau escrocat? Sau SPP e de … păşit? 

Oricum, proastă istorie a clipei. Norocul lui Mircea Geoană, că a scăpat imediat din prim-planul atenţiei: s-ar fi vorbit despre accidentul lui la infinit. După două minute, l-a salvat Vasesque. Ca să-i arate lui W ce înseamnă să fii preşedinte.

Steaua a câştigat la masa verde

Sâmbătă 29 Martie 2008

346-19106-deaconu44.jpg

Dar dacă bricheta cădea în freza lui Zotta?

Comisiei de Disciplină i-au trebuit ore în şir ca să decidă ceea ce era clar. Verdictul de la masa verde nu putea fi decât 3-0 pentru Steaua, având în vedere decizia Comisiei Centrale a Arbitrilor, anume, aceea că arbitrul Alexandru Deaconu a procedat corect oprind jocul Rapid-Steaua, după ce a fost lovit în cap cu o brichetă şi spectatorii nu s-au potolit nici ulterior.

Vreau să fiu bine înţeleasă. Steaua, echipa cea mai iubită a României, echipa care a făcut din fotbal o artă şi a reuşit să ne aducă în elita fotbalistică internaţională trebuie să câştige pe teren, nu la masa verde. Deci nu e un motiv de mândrie faptul că, probabil, steliştii vor câştiga titlul de campioni dată fiind această victorie decisă disciplinar.

Pentru demnitate, în locul oficialilor echipei Steaua, aş fi cerut rejucarea meciului, evident, fără spectatori. Probabil că ar fi acceptat şi Rapidul. Ceea ce nu ar mai fi dat loc la speculaţii, acuzaţii şi ironii despre victorii la pomană. Cererea stelistă privind rejucarea ar fi fost o atitudine apreciată şi de adversari. Steaua mea trebuie să-şi onoreze gloria.

Dar indiferent ce ar fi cerut oficialii Stelei, inclusiv, prin absurd, ca meciul să fie câştigat de Rapid, Comisia de Disciplină nu avea altă opţiune decât scor de forfeit pentru Steaua. Pentru că regulamentul nu se negociază. Dura lex sed lex. Ar trebui s-o înţeleagă toată lumea, implicit oficialii şi suporterii rapidişti nemulţumiţi. Ideea e că huliganismul trebuie descurajat cu toleranţă zero.

Ar trebui să ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă arbitrul Deaconu continua meciul şi un descreierat i-ar fi aruncat din nou în cap un obiect care îi putea provoca leziuni ireversibile sau chiar moartea. Sau dacă victimă ar fi căzut un fotbalist, un antrenor, un ziarist sau oricine altcineva se afla pe gazon ori în jurul terenului. Arbitrul ar fi fost unanim acuzat că nu a acţionat preventiv.

Alexandru Deaconu a creat un precedent pentru care chiar merita decorat. Chiar dacă decoraţia poate fi atribuită electoral. Dat fiind faptul că Steaua are cei mai mulţi suporteri şi că sângele de microbist poate întuneca raţiunea, preşedintele Băsescu a putut miza pe atragerea de partea sa a milioanelor de suporteri stelişti. Mult mai mulţi decât a luat el la referendum.

Faptul că decoraţia prezidenţială i s-a acordat arbitrului înainte de deliberarea Comisiei de Disciplină se înscrie în practicile cu înclinaţie dictatorială ale Cotrocenilor. Chiar şi Gregoar, un înfocat suporter prezidenţial, a blamat gestul. Sigur, Cotrocenii vor invoca faptul că decorarea sportivilor şi a altor oameni de sport meritorii pentru România a fost programată anterior.

Important este, însă, că s-a creat precedentul sancţionării actelor huliganice pe stadion. Oficialii cluburilor sunt de acum obligaţi sub spectrul sancţiunii ultime să asigure securitatea stadioanelor. Dacă descreieraţii dispuşi să arunce cu obiecte în teren şi să provoace violenţă ştiu că sunt supravegheaţi şi că pot fi identificaţi, fie îşi reprimă pornirile, fie aleg calea spre puşcărie.

Oficialii rapidişti joacă acum scena persecuţiei. Sigur că sunt frustraţi şi e de înţeles că îşi revendică victoria pe teren. Numai că plusează. Afirmă că Rapid ar fi câştigat, că a jucat mai bine şi alte (pre)texte hazardate. Realitatea este însă că mai erau 17 minunte de joc, plus prelungirile previzibile şi nu se ştie ce s-ar fi întâmplat. Poate că Rapid sau poate că Steaua ar fi câştigat.

Rapidiştii uită că înainte de golul lui Săpunaru, putea fi 1-0 pentru Steaua, Moreno ratând mare. Evident că în clasament rezultatele contează, nu ratările. Dar am invocat acest aspect pentru că nu-i corect să denaturăm istoria. Meciul a fost frumos, echilibrat, ofensiv. Steaua a avut mai multe ocazii, dar oricine putea câştiga. Fotbalul cuprinde şi hazard.

Rapidiştii îl mai blamează şi pe Lovin. Dacă Lovin a provocat galeria rapidistă, el plăteşte cu patru etape suspendare şi 6500 de lei amendă (fir de praf pentru nea Gigi!). Dar suporterii care provoacă sau răspund violent la provocări n-au ce căuta pe stadion. N-au creier. Lovin a făcut din suporterii rapidişti ce-a vrut. El e vinovat sau prostul care a aruncat bricheta?

Oficialul rapidist Constantin Zotta, fost arbitru, îl blamează acum vehement pe tânărul Alexandru Deaconu. Cum logica nu e obligatorie, domnul Zotta invocă exemple din meciuri trecute pentru a demonstra pretinsa injusteţe a deciziei arbitrului Deaconu. Anume că au mai fost cazuri de acest gen şi arbitrii nu au oprit jocul, nici atunci când jucătorul Ganea a bătut un arbitru.

Argumentul domnului Zotta e defectiv de logică şi vizează exclusiv resortul afectiv. Exemplele invocate nu confirmă, ci infirmă argumentaţia oficialului rapidist. Şi sunt nu în defavoarea, ci în favoarea arbitrului Deaconu. Faptul că alţi colegi au greşit în situaţii similare când ar fi trebuit să întrerupă jocul şi nu au  făcut-o nu îl obliga pe arbitrul Deaconu să repete greşeala. Dimpotrivă.

Rămâne de sperat că precedentul creat va contribui la asigurarea unei atmosfere normale, dacă nu de sărbătoare, pe stadioanele din România. Detest ipocrizia: dacă ar fi fost invers şi s-ar fi întrerupt meciul pe Ghencea, iar echipa adversă ar fi beneficiat de victorie la masa verde nu mi-ar fi convenit. Dar ar fi trebuit să recunosc justeţea deciziei. Dura lex.  

 

Doar o vorbă să-ţi mai spun

Vineri 28 Martie 2008

 Inima.

foto01-200-pruteanu-agarici.jpg

În caz că liberalii n-au aflat

Joi 27 Martie 2008

ferdyworld.jpg

S-a inventat Internetul

SUCCESURILE în alegerile prezidenţiale din 2004 s-au datorat determinant propagandei prin Internet şi SMS-uri. Unii au învăţat din acest precedent, alţii nu. Adrian Năstase şi Ion Iliescu, PSD în general, da. Liberalii, ba.  

Site-ul PNL naţional e o catastrofă de comunicare. Monoton, incomplet, greoi, inestetic. Lipsit de atractivitate şi interactivitate. Fără contacte, fără chat-uri cu liderii. Contrastează strident cu PNL Bucureşti, un site inspirat. 

Puţini liberali au avut revelaţia blogului. Fie şi electoral, dacă nu cotidian. Diana Tuşa ar putea fi o sursă a lor de inspiraţie. Ei, însă, par că au cu totul alte preocupări decât rezultatele maximale în alegeri.  Lasă totul de la sine. 

Excepţia notabilă este primarul Andrei Chiliman, care are chiar două site-uri şi e un blogger mai vechi. Activitatea lui online, mai ales petiţia „Salvaţi Parcul Bordei”, cu 30.000 de semnături, a dus la rezultate concrete.  

De curând, a intrat în circuitul Internet şi ministrul Ludovic Orban. Păcat însă că doar cu câteva zile înainte de validarea candidaturii pentru funcţia de Primar General. Era foarte util un blog în perioada linşajului mediatic. 

Mai bine, însă, mai tâziu decât prea târziu. Vorba e: ce fac ceilalţi lideri liberali? Fără comunicare online, unica performanţă politică a liberalilor va rămâne trecerea pragului electoral. Se pare că nici nu vor mai mult.

Aparenţele înşeală. Material didactic. În alb-negru. Like it?

Marți 25 Martie 2008

ilici-roxana-calarasi.jpg 

Aici e subsemnata dumneavoastră. Iar domnul din poză era încă preşedintele ţării. În spate, bodyguarzii frustraţi că nu l-au putut apăra. Mai mult, a vrut!

Flame of shame. FREE TIBET!

Marți 25 Martie 2008

tibet-protest-athens-nepal-24-mar-08.jpg  

Profesia de jurnalist, onorată

Ieri a fost aprinsă flacăra olimpică la Atena şi a pornit pe drumul spre Beijing. Un drum care teoretic ar trebui să fie al păcii. În realitate, este presărat cu sânge ignorat cu laşitate. Comitetul Olimpic Internaţional se comportă ca un ONU al sportului, adică o mega-organizaţie care şi-a pierdut sensul iniţial, cuprinzând deopotrivă ţări libere şi ţări captive. Iar ţările libere, în loc să contribuie la eliberarea ţărilor captive, se complac în complicitate cu acele regimuri totalitare care le satisfac anumite interese comerciale. China, de altfel, are drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU.

Se cunoaşte (şi nu prea) violenţa regimului chinez asupra Tibetului guvernat spiritual de Dalai Lama. Acum două săptămâni, represiunile comuniste din capitala Lhasa s-au soldat cu 22 de morţi, recunoscuţi oficial, în realitate, 80, conform guvernului tibetan din exil. E drept că marile cancelarii occidentale au protestat, culminând cu secretarul american de stat, Condi Rice, care a cerut  guvernului chinez să înceteze violenţa şi să iniţieze un dialog cu Dalai Lama. Words, words, words… câta vreme protestele Lumii Libere nu se concretizează în boicotarea, măcar simbolică, a Olimpiadei din vară.

La ceremonia de aprindere a flăcării olimpice, Jean-François Juliard, Vincent Brossel şi Robert Menard, membri ai Organizaţiei Reporteri fără frontiere de la Paris (Menard, chiar secretar general), au onorat profesia de jurnalist, folosind legitimaţiile de acces în incinta ceremoniei pentru a lansa, live, sutelor de milioane de telespectatori din toată lumea, protestul lor faţă de regimul criminal de la Beijing şi mesajul de libertate pentru Tibet. În imagine, bărbatul care a fluturat acel steag – cu cercurile olimpice sub formă de cătuşe – chiar în spatele lui Liu Qi, preşedintele comitetului olimpic chinez de organizare.  

Poliţiştii i-au arestat imediat pe demonstranţi, care au fost acuzaţi de ofensă adusă simbolurilor naţionale. A fost arestată şi o tânără stropită cu vopsea roşie. Cu protestatarii s-a solidarizat şi atleta japoneză Yatuuri Yuuki. Dar restul? Asistentul purtătorului de cuvânt al Executivului grec, Evanghelos Antonaros, s-a desolidarizat exemplar: „Guvernul condamnă orice încercare de intervenţie în ceremonia de aprindere a flăcării olimpice prin acţiuni care nu au nici o legătură cu spiritul olimpic”. Au însă masacrele din Piaţa Tiananmen, din Tibet şi Nepal. Televiziunea chineză a cenzurat evenimentul.

Comunicatul Organizaţiei Reporteri fără frontiere declară: „Dacă flacăra este sacră, atunci şi oamenii sunt sacri … Nu putem lăsa China să pună mâna pe flacăra olimpică, un simbol al păcii, fără a denunţa situaţia dramatică a drepturilor omului din ţară”. Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Jacques Rogge, a declarat, în schimb, pentru AP că este angajat într-o „diplomaţie tacită” cu China, sperând ca Olimpiada să contribuie la schimbarea ţării. Adevărul unui tânăr protestatar, în cuvinte simple, a fost cu totul altul: „În loc ca lumea să schimbe China, China schimbă lumea„.

Proteste au avut loc şi în afara perimetrului ceremoniei din Grecia. S-a scandat: Flame of shame, Flacăra ruşinii şi Ruşine Chinei! Au protestat, de asemenea, în Nepal, sute de refugiaţi tibetani şi călugări, care, pe când scandau „China, opreşte crimele din Tibet” şi „ONU, vrem dreptate”, au fost opriţi la 300 m de sediul ONU din capitală. Demonstraţia s-a soldat cu represiuni violente şi 475 de arestări. Reporterii fără frontiere precizează că vizează nu boicotarea Jocurilor Olimpice din China, ci un boicot simbolic al ceremoniei de deschidere, prin neparticiparea şefilor de guverne.

Sunt anunţate proteste în fiecare zi din cele 130, cât durează cea mai lungă călătorie din istoria flăcării olimpice, pe parcursul a 130000 km. Protestatarii vizează să sensibilizeze cancelariile occidentale în aşa fel încât să determine China să renunţe la traversarea cu flăcăra olimpică prin capitala însângerată a Tibetului, ceea ce guvernul comunist refuză categoric. Momentul este programat pentru luna iunie, după ce, în mai, se preconizează atingerea Everestului. O preamărire a unui regim criminal, cu participarea tacită a Lumii Libere. Cine se solidarizează cu Tibetul reprimat este invitat să semneze petiţia:

http://www.avaaz.org/en/tibet_end_the_violence/98.php/?cl_tf_sign=1

Documentare: AFP, AP, Reuters, CNN, BBC. Vezi şi reportajele privind Momentele interuperii ceremoniei din Grecia, Proteste din Nepal, revoltele reprimate, adevărul în cuvinte simple.

 

 

P.S. La mulţi ani Greciei! De BUNAVESTIRE e ziua ei.

Adrieane, nu fi laş/Bate-te pentru oraş!

Duminică 23 Martie 2008

Mare frământare străbate stabilimentul Duduii Elena (Lupescu, fireşte) din Modrogan. Se apropie sorocul marelui anunţ privind catindatul la Primăria Capitalei şi băieţii dau din colţ în colţ: nimeni nu vrea să se bage. Şi asta cu toate că e ordin de la Cotroceni.

Adriean vrea acasă. Blaga nu vrea. Şi se enervează pe gunoierul-şef Cezar Preda. Care îl face gunoi. Negoiţă vrea la 3, că acolo se simte el acasă şi reales întru clientela locală. Nimeni nu vrea să scoată castanele lui Adriean. Bordureanu se întristează. Băieţii se mârâie între ei.

Şi la PSD e tulburare. Dar dacă la partidul prezidenţial toţi dau să fugă de candidatura pentru Capitală, la PSD sunt două tabere care se bat ca să impună un candidat. Prostănacii îl susţin pe Marean care este şi nu mai vrea să fie sectorist, ci general. Telectualii îl vor pe doctorul Oprescu fără bisturiu.

Numai la PNL e linişte. Candidatul, Ludovic Orban, se cunoaşte şi singura surpriză o mai poate constitui doar organizarea lansării lui. De acolo vom afla dacă liberalii au de gând să profite de culoarul capital sau să facă totul ca să dea cu piciorul norocului. N-ar fi de mirare.

Nervii întinşi la maximum din Modrogan până-n Cotroceni sunt explicabili. Bucureştiul e sub asediul borduriadelor, asfaltiadelor, cârpăcelilor, devierilor de trafic, prafului, mizeriei, pasajului Basarab în curs de construcţie, care se anunţă pe atât de interminabil, pe cât de adânci buzunarele comisionarilor.

Tensiunea din Kiseleff e şi ea explicabilă. PSD nu poate să profite de dezastrul administraţiei lui Adriean din mai multe motive, două fiind capitale. Unu: va trebui să treacă încă mulţi ani pentru ca un candidat al stângii să câştige Capitala. Doi: PSD nici nu are un candidat viabil.

Partea proastă pentru partidul condus de Mircea Geoană e că nu prea are ieşire. Oricum merge la pagubă. Marean pierde nu doar Capitala pentru PSD, ci şi sectorul 5. Iar Doctorul s-ar expune la a treia înfrângere, în schimb, îi rămâne ce are-n mână şi nu-i minciună: bisturiul. Nici nu cred că ar risca să-l piardă.

Aşa încât are şi Prostănacul dreptate. La faza asta, sincer, nu i s-a potrivit eticheta lui Ilici, contrar aparenţelor. Ştie el ce ştie: dacă nu te susţine organizaţia, pierzi. Poţi să fii şi favorit în sondaje, şi plin de bani, şi tot pierzi, dacă nu e armata să te susţină la firul ierbii. Mircea Geoană a păţit-o la fel.

Deci e previzibil că PSD îl va delega pe Marean să preia impactul eşecului. Înfrângerea unui lider de talia lui Sorin Oprescu ar fi catastrofală. La fel, partidul prezidenţial vrea ca să candideze tot Adriean, eşecul fiind mai uşor de digerat şi administrat în perspectiva alegerilor generale decât al lui Negoiţă sau Blaga.

Dacă Marean e naiv, nu cred că doctorul Oprescu e dispus să se lase folosit în războiul intern pentru putere. Ambii sunt doar popice. Tabăra Iliescu-Năstase vizează puncte în meciul cu Geoană, iar Geoană ştie că facilitarea victoriei lui Orban le va închide gura, netezind alianţa cu PNL propusă chiar de primii doi.

Pe de altă parte, tabăra din PSD care vizează o alianţă de guvernare cu partidul prezidenţial militează pentru candidatura doctorului Oprescu. În ideea că el îl va scoate din cursa pentru turul al doilea pe candidatul PNL. Ca finala să rămână în famiglia FSN. Capitala e un semnal puternic pentru alegerile generale.

Nici liderii din partidul prezidenţial nu sunt dispuşi să se compromită preluând pasivul lui Adriean. Fug ca Necuratul de tămâie, conştienţi de dilema fără ieşire. Dacă Adriean candidează, el oferă muniţie gratis pentru adversari. Dacă nu candidează, muniţia se suplimentează. Pentru că ar fi recunoaşterea unui eşec.

Anume, terminarea Capitalei sub mandatul lui Videanu-Bordureanu. Şi oricine ar candida ar purta stigmatul perdant al eşecului recunoscut la scenă deschisă. Recursul la outsiderul Silviu Prigoană ar fi la fel de necâştigător, pentru că partidul prezidenţial s-ar vedea nevoit să recunoască lipsa de soluţie internă.

Aşadar, Adriean şi Marean trebuie să se sacrifice pe altarul partidelor lor doritoare să nu se frigă prea tare. Marean are mult(e) de pierdut: sectorul 5 şi poziţia în partid. Adriean n-are ce pierde. Dacă tot vrea cu atâta ardoare să scape de Primăria Capitalei, n-are decât să candideze. Şi să-şi salveze colegii.