Archive for the ‘Cosmos’ Category

PUCISTUL BĂSESCU, MAI DEZAXAT DECÂT ORICÂND, CUM A DESCHIS GURA, CUM A ÎNCĂLCAT GROSIER CONSTITUŢIA. A ORDONAT DIPLOMAŢIEI ROMÂNE SĂ DENIGREZE USL, A ELOGIAT APARATUL SECURISTIC ŞI A ANUNŢAT REPRESIUNE TOTALĂ. IGNORÂND TOTAL VOTUL POPULAR, PUCISTUL SECURISTIC FACE LOBBY PENTRU FIRMELE LOBBYSTULUI GITENSTEIN ŞI ANUNŢĂ, DISCREŢIONAR, SUPUNEREA ROMÂNIEI

Marți 4 septembrie 2012

Băsescu s-a dezlănţuit la cuvântarea către corpul diplomatic al României, într-un mod faţă de care Ceauşescu părea decent. Împuşcatul avea o nebunie, măcar, patriotică. Ciuruitul la referendum are o demenţă antinaţională.

A dat indicaţii preţioase ambasadorilor să susţină minciuni ordinare la cancelariile lumii, vechea aberaţie plină de tupeu privind „lovitura de stat” a USL. Măcar s-o fi dat! Ar fi fost arestat şi azi eram liniştiţi, iar România – salvată.

A lăudat organele represive securistice – CC, CSM, Parchetul General, DNA, serviciile – exact cele prin intermediul cărora am semnalat că a dat lovitura de stat. Adevărata. Un minoritar împotriva propriului popor. Şi împotriva alianţei de guvernare care întruneşte categoric majoritatea zdrobitoare a preferinţelor electorale, ceea ce s-a concretizat în scorul de la alegerile locale, urmat de schimbarea majorităţii parlamentare.

Băsescu a anunţat, dezaxat şi în mod repetat, represiune totală şi anume, revenirea la starea de fapt anterioară, adică, a regimului personal total, prezentat, cu ipocrizie, ca „restaurare a statului de drept”. Şi sigur, l-a lăudat pe Rus, fără să-l nominalizeze, dar nici nu mai era nevoie. Ponta e la fel de detestabil ca şi Băsescu, pentru ruinarea şansei colosale a României de a extirpa regimul Băsescu şi a salva ţara de la subordonare distrugătoare către interesele finanţei mondiale.

De altfel, Băsescu a făcut lobby neruşinat pentru companiile lobbystului Gitenstein  – care au interese să pună mâna pe resursele naturale rare ale României.

La fel de grav, Băsescu a anunţat, discreţionar, că trebuie să ne supunem „programului de supraveghere bancară la nivel de euro, aşa cum am fost parte la tratatul fiscal”. Şi a mai zis: „Să facem o prioritate din condiţiile de integrare în zona euro”.

Şi piatra pe mormântul României: „globalizării nu i se mai poate opune nimeni”.

Şi evident că a înfierat naţionalismul. Denigrat mizerabil.

De ăsta nu scăpăm decât prin revoluţie. Obligatorie, fiindcă dezaxatul face praf România.

Băsescu n-a făcut absolut nici o referire la votul zdrobitor pe care i l-a administrat poporul român. A spus doar că „nu s-a îndeplinit cvorumul”. Fiindcă a avut grijă Rus să nu intrăm în referendum cu listele actualizate.

Băieţii şi fetele de la USL dacă vor să se sinucidă, n-au decât, problema este că noi, poporul, suportăm consecinţele tâmpeniei lui Ponta. Şi să nu mai îndrăznească să spună că toate deciziile s-au luat împreună cu Antonescu. Minte.

PE NOI, CEI 7,4 MILIOANE, CÂND NE PUBLICAŢI ÎN MONITORUL OFICIAL? ŞI O DEPARAZITARE LA CCR

Marți 28 august 2012

„OPINIE SEPARATĂ,

Dezacordul exprimat în raport cu hotărâre de invalidare a rezultatelor referendumului naţional din data de 29 iulie 2012, are la bază faptul că aceasta a fost adoptată prin raportare la prevederile art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, soluţie prefigurată prin ‘erata’ din data de 6 august 2012, referitoare la Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din 2 august 2012, ‘erată’ la adoptarea căreia nu am fost consultaţi, procedeu fără precedent în jurisprudenţa constituţională.

În acest sens, evidenţiem faptul că, pe de o parte, prin Hotărârea nr. 3 din 2 august 2012, Curtea Constituţională a statuat în sensul că cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate ‘au dreptul de a vota în mod liber în străinătate pe listele electorale suplimentare’, iar ‘raţiunea pentru care aceşti cetăţeni nu sunt înscrişi în listele electorale permanente rezidă în faptul că nu au domiciliul în ţară, astfel încât numărul acestora nu poate influenţa cvorumul legal de participare la referendum, respectiv majoritatea persoanelor înscrise pe listele electorale permanente’, iar pe de altă parte, erata completatoare face referire la ‘listele electorale cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv’, aşadar indiferent de domiciliu.

Soluţia adoptată este contrară şi celor statuate prin pct. 2 din Hotărârea nr. 4 din 14 august 2012, hotărâre prin care, cu majoritate de voturi, Curtea a statuat următoarele – ‘completarea operată de către judecătorul raportor nu influenţează şi nu poate influenţa hotărârea pe care Curtea Constituţională o va adopta conform art. 47 alin. 1 din Legea nr. 47/1992′.

Pe de altă parte, în jurisprudenţa sa referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului, ‘Curtea reţine că cetăţenii români care îşi exercită dreptul de vot în secţiile de votare aflate în străinătate sunt înscrişi pe liste electorale suplimentare’.

Potrivit art.25 alin.(22) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului ,,pentru corecta desfăşurare a referendumului, Biroul Electoral Central emite hotărâri în interpretarea legii, hotărâri care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I’.

În baza acestui text, Biroul Electoral Central a adoptat Hotărârea nr.34H din 28 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.531 din 31 iulie 2012, prin care a stabilit că ,,în cazul referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României sunt aplicabile prevederile titlului I al Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, nu dispune altfel’.

Articolul 26 alin.(2) din Legea nr. 35/2008 prevede că listele electorale permanente ,,se întocmesc pe localităţi şi cuprind pe toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază în localitatea pentru care ele au fost întocmite’.

Potrivit art.27 alin.(2) din aceeaşi lege, în listele electorale suplimentare vor fi trecuţi cetăţenii români din străinătate care fac dovada cu paşaportul cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate, cetăţenii români care arată că au reşedinţa prin prezentarea paşaportului simplu sau a cărţii de identitate, însoţite de documentul emis de autorităţile străine care dovedeşte reşedinţa în străinătate.

Listele electorale permanente sunt definite prin prevederile art. 7 alin. 1) din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Preşedintelui României, în care se statuează că acestea ‘se întocmesc pe comune, oraşe şi municipii, după caz, şi cuprind toţi alegătorii care domiciliază în comuna, oraşul sau municipiul pentru care ele au fost întocmite’.

În sensul legii, starea de fapt (domiciliază) se suprapune peste starea de drept (au domiciliul), motiv pentru care cetăţenii români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate nu pot fi incluşi în listele electorale permanente, însă îşi pot exercita dreptul de vot fiind cuprinşi în listele electorale suplimentare. Prin urmare includerea în listele electorale permanente a celor 1101809 cetăţeni români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate, la care se adaugă o parte dintre ceilalţi 1468369 cetăţeni aflaţi în aceeaşi situaţie, dintre care unii sunt minori este de natură să afecteze rezultatul referendumului.

Soluţia este promovată şi prin Liniile directoare privind alegerile, adoptate de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare de la Veneţia, din 5-6 iulie 2002, prin care la art. I 1.2. se prevede că o listă electorală suplimentară poate permite să voteze persoanelor care şi-au schimbat domiciliul.

Considerăm că listele electorale permanente nu pot cuprinde nici pe cei 512379 cetăţeni români cu drept de vot ale căror acte de identitate au expirat, fără a fi reînnoite până în ziua votului. Aceasta deoarece, în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Preşedintelui României, actele de identitate trebuie să fie valabile în ziua votării. În caz contrar, menţinerea acestei categorii de persoane pe listele electorale permanente, este de natură să consacre o nouă categorie, a celor care nu îşi pot exercita dreptul de vot, persoane care în mod obiectiv vor fi absente. În ipoteza în care dreptul de vot este exercitat pe baza unei cărţi de identitate provizorie, respectivele persoane sunt trecute şi pe liste electorale suplimentare.

Faţă de cele expuse, cifra de 18292464 de persoane înscrise în listele electorale permanente, cifră luată în considerare la adoptarea hotărârii, nu reflectă structura şi dimensiunea corpului electoral actual.

Pornind de la continua scădere a populaţiei României, de la datele statistice furnizate în mod oficial, de la necesitatea eliminării din liste a celor decedaţi, a persoanelor care au pierdut cetăţenia ori drepturile electorale considerând că în listele electorale permanente nu pot fi incluşi cetăţenii români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate şi nici cei ale căror acte de identitate nu sunt valabile, constatăm că datele finale sunt de natură să conducă la validarea rezultatelor referendumului.”

Judecător Judecător Judecător

Ion Predescu Acsinte Gaspar Tudorel Toader

NEIL ARMSTRONG A PĂŞIT DINCOLO DE LUNĂ

Duminică 26 august 2012

Neil Armstrong, cel cu pasul uriaş pentru omenire, a rămas şi întors pe pământ un om puternic, un om de caracter. Era de dreapta, republican radical, susţinător al Grand Old Party.

Armstrong – ca şi omonimul lui genial, cel cu lumea minunată cântată cu o voce inconfundabilă – era unul din motivele pentru care am iubit America.

Dumnezeu să-l odihnească!

BLEJNAR E ŞI FUDUL. DEMISIE CĂ NU VREA CU PONTA :)

Joi 3 mai 2012

Foto: Antena 3

Blejnar şi-a anunţat demisia de la ANAF, Departamentul Marile Averi Cotizante. El a motivat-o prin refuzul de a participa la guvernul Ponta. Care cred că e distrus. Nu ştiu dacă-şi mai revine. Crin deja l-a chemat pe dr. Arafat. Care i-a administrat un balon cu aer proaspăt. După aşa o demisie, o parte din aer devine respirabil. 🙂

Blejnar a mai zis că merge la privată, după care poate intră în politică. Să facă Albă-ca-Zăpada cu MRU. 😆

Eu cred că drumul lui Blejnar e mult mai scurt. :mrgreen:

P.S. Să-l ia şi pe janghina-aia care a spânzurat păpuşa.

CĂŢELUL LUI PUTIN, CONECTAT LA SATELIT

Duminică 19 octombrie 2008

Foto: AFP

Premierul Putin a primit de la vicepremierul Serghei Ivanov o zgardă cu poziţionare prin satelit, pe care i-a pus-o splendorii lui de labrador, Koni, ca să testeze viabilitatea GLONASS, un sistem care se vrea o replică rusească la GPS-ul american şi care până acum a eşuat la echipamente.

ACCELERATORUL DE PARTICULE, LHC, TESTAT CU SUCCES

Miercuri 10 septembrie 2008

Foto: Fabrice Coffrini, Reuters

Primul fascicul de protoni introdus în cadrul Large Haldron Collider (LHC) a efectuat un tur complet al tunelului cu lungimea de 27 de kilometri situat la 100 de metri în subteran, în regiunea de graniţă franco-elveţiană.

Primul fascicul de protoni a fost injectat în cadrul acceleratorului la ora 07.30 GMT, indicatorii de pe ecranele de control indicând că acesta a intrat cu succes în prima secţiune a tunelului şi că, la mai puţin de o oră de la începerea experimentului, a parcurs un tur complet al tunelului, realizând obiectivul principal al cercetătorilor pentru prima zi a experimentului.

Pus în funcţiune miercuri dimineaţă, LHC are misiunea de a detecta particulele elementare ale materiei despre care se vorbeşte în fizica teoretică dar care nu au fost niciodată observate. În plus, experimentul ar putea evidenţia particulele „super-sistemice” care formează materia neagră.

„După injectarea fasciculului, a trebuit să aşteptăm circa cinci secunde pentru a putea recepţiona informaţii”, a declarat Lyn Evans, directorul proiectului LHC.

Demararea proiectului va fi urmată de punerea în circulaţie a unui al doilea fascicul, care va parcurge tunelul LHC în sens invers. Primele coliziuni protonice – care nu vor avea loc mai devreme de câteva săptămâni – vor produce energii de circa 450 de gigaelectronvolţi (GEV), adică un pic mai puţin decât jumătatea puterii Fermilab din Chicago, până acum cel mai mare accelerator din lume.

Doar după câteva săptămâni sau luni, când energiile puse în mişcare în cadrul LHC vor ajunge la niveluri inegale, se va putea ajunge până la circa 7 teraeclectronvolţi (Tev), putere de şapte ori mai mare decât a Fermilab.

Obiectivul LHC este „acumularea de informaţii prin care să se înţeleagă comportamentul materiilor fundamentale”, a spus fizicianul Daniel Denegri, care monitorizează detectorii CMS din interiorul tunelului.

Pe lângă detectorii CMS, în interiorul LHC se mai găsesc detectori Atlas, care căută semne privind elemente fizice noi, inclusiv originile materiei şi extradimensiuni, Alice, care studiază forma „lichidă” a materiei / plasmei existente după Big Bang, şi LHCb, care analizează ce s-a întâmplat cu materia lipsă după Big Bang în condiţiile în care acesta a creat cantităţi egale de materie şi antimaterie.

Şocurile protonice din interiorul LHC vor degaja o căldură de 100.000 mai mare decât cea din centrul Soarelui şi ar trebui să permită mai ales detectarea bosonilor Higgs, particulă misterioasă care a dat masă tuturor celorlalte particule, potrivit teoriei „modelului standard”. Modelul actualmente agreat de fizicieni implică bosoni Higgs, numiţi şi „particulele lui Dumnezeu”. Potrivit teoriilor existente, particulele îşi obţin masa proprie prin interacţiuni cu un câmp generat de bosonii Higgs. Cele mai recente observaţii atronomice sugerează că materia obişnuită – cum ar fi galaxiile, gazele, stelele şi planetele – reprezintă numai 4% din Univers, restul fiind materie neagră (23%) şi energie neagră (73%). Fizicienii consideră că LHC poate oferi informaţii cruciale în legătură cu natura materiei misterioase.

Energiile foarte mari puse în mişcare vor permite recrearea, timp de o fracţiune de secundă, a stării Universului din prima sută de miime de secundă de după Big Bang, în urmă cu 13,7 miliarde de ani.

Coliziunile ar putea genera găuri negre minuscule despre care fizicienii de la CERN susţin că nu generează pericol şi că prezenţa lor nu va fi de durată. Cu toate acestea, au existat şi voci care au susţinut că aceste mini-găuri negre vor atrage materia din jurul lor, provocând sfârşitul lumii.

Ideea Large Hadron Collider a apărut la începutul anilor 1980, proiectul primind aprobarea în 2006, la un cost mult mai mic. Cu toate acestea, CERN a subestimat costurile echipamentelor şi activităţilor inginereşti, motiv pentru care a fost nevoit să împrumute sute de milioane de euro de la bănci pentru a putea finaliza acceleratorul. Preţul la care a ajuns construcţia LHC este de patru ori mai mare decât cel estimat iniţial.

MEDIAFAX

HAWKING: PARTICULA LUI DUMNEZEU NU VA FI GĂSITĂ

Miercuri 10 septembrie 2008

Foto: Galeria Stephen Hawking

Fizicianul britanic Stephen Hawking a pariat, marţi, că acceleratorul de particule (LHC), realizat în apropiere de Geneva de cercetătorii CERN şi care va fi pus în funcţiune miercuri, la frontiera franco-elveţiană, nu va găsi bosonii Higgs, Graal-ul fizicii fundamentale.

Mecanismul LHC, cel mai mare accelerator de particule din lume, „va multiplica de patru ori energia cu ajutorul căreia se poate studia interacţiunea dintre particule. Potrivit stadiului actual al cunoştinţelor noastre, acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a descoperi particulele Higgs, care au generat masă pentru toate particulele”, a reamintit fizicianul.

„Consider că ar fi mult mai interesant dacă nu am găsi bosonii Higgs. Acest lucru ar arăta că ceva nu funcţionează şi că trebuie să ne revizuim raţionamentul. Pariez 100 de lire sterline că nu se vor găsi bosonii Higgs„, a spus el, într-un interviu acordat BBC.

LHC are ca obiectiv să recreeze condiţiile existente în momentul creării Universului, în urmă cu 13,7 miliarde de ani, în scopul de a perfecta şi revoluţiona viziunea noastră asupra lumii. Ambiţia particulară a proiectului este să detecteze bosonii Higgs, a căror absenţă bulversează fizica teoretică.

Dacă nu se vor descoperi bosonii Higgs, acest lucru nu va reprezenta un eşec, ci tocmai contrariul, este opinia cercetătorului britanic. „Ceea ce va descoperi sau nu acceleratorul de particule ne va oferi numeroase informaţii asupra structurii universului”, a spus el.

Fizicianul a recunoscut că este „dificil” de identificat orice fel de rentabilitate economică a acceleratorului de particule, însă a precizat că „asta nu înseamnă că ea nu există”.

În ceea ce priveşte preferinţa pentru un program spaţial în locul mecanismului LHC, Stephen Hawking nu s-a pronunţat, răspunzând că este ca şi cum i s-ar cere să spună „pe care dintre copiii săi să-i sacrifice”.

„Acceleratorul de particule, la fel ca şi programul spaţial, sunt vitale dacă specia umană vrea să nu fie slăbită şi să dispară”, a spus el.

LHC a fost construit la 100 de metri în subteran în apropiere de Geneva. În interiorul său, se va experimenta coliziunea unor pachete de protoni în vederea generării unei serii de particule dintre care unele nu au putut fi observate până în prezent.

Stephen Hawking este profesor la Universitatea Cambridge, fiind specializat în fenomenul găurilor negre. El a scris lucrarea „O scurtă istorie a timpului”, unul dintre cele mai mari succese ale literaturii ştiinţifice, şi lucrarea „George şi secretele Universului”.

Pe de altă parte, fizicianul francez Hubert Reeves a declarat, într-un interviu acordat cotidianului elveţian Le Matin, că rezultatele obţinute prin experimentul care va avea loc miercuri şi care va avea în centru acceleratorul de particule construit în apropiere de Geneva ar putea bulversa fizica particulelor elementare.

„Această maşinărie va genera rezultate neaşteptate. Informaţiile care vor fi obţinute riscă să bulverseze fizica particulelor elementare”, a explicat el. Acceleratorul este „un instrument cu adevărat impresionant”. „Puţurile pentru coborârea materiei au o mărime care permite trecerea prin ele şi a unei catedrale”, a spus el.

Reeves nu crede că LHC ar putea genera o gaură neagră care să „înghită” planeta, aşa cum se tem unii oameni de ştiinţă, care şi-au exprimat deja dubiile în ceea ce priveşte coliziunile de protoni care vor avea loc în interiorul acceleratorului pentru a recrea condiţiile existente imediat după Big Bang, ei fiind de părere că ar putea genera minuscule găuri negre care ar putea absorbi toată materia care le înconjoară.

„Nu există niciun fel de riscuri, e vorba numai de zvonuri”, a asigurat Hubert Reeves. „Ceea ce numim gaură neagră este un loc în care materia este atât de compactă încât nu se poate extrage nici lumina; ea se reflectă de la suprafaţă, ca apa unei fântâni”, a adăugat el.

Mecanismul nu poate să genereze găuri negre, spune Reeves, în pofida puterii sale, deoarece coliziunile provocate „deşi foarte puternice, vor fi inferioare celor atinse de razele cosmice care bombardează Pământul permanent”.

MEDIAFAX

DE CE ROMÂNIA NU E ÎNCĂ MEMBRĂ A CERN?

Miercuri 10 septembrie 2008

CERN, Centrul European de Cercetare Nucleară, având sediul la Geneva şi complextul subteran, la graniţa franco-elveţiană, este compus din douăzeci de ţări, în ordine alfabetică: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Slovacia, Spania, Suedia, Ungaria. 

Israelul, Japonia, Rusia, SUA, Turcia, Comisia Europeană şi UNESCO au statut de observator.

Foto: Maximillien Brice, CERN, www.apod.nasa.gov

De ce nu este şi România ţară membră? De ce nu încă? De ce abia de curând Bucureştiul a făcut cerere de admitere? De ce este Bulgaria membră, deşi nu are facilităţile noastre, iar România, nu? Nu suntem membri ai CERN, deşi avem Institutul de la Măgurele şi eminenţi cercetători fizicieni – dintre care menţionez doar doi, pentru că sunt amicii mei şi vechi camarazi de Piaţa Universităţii, Petrică Diţă şi Sabin Stoica, ultimul, invitat la ediţia specială de la Antena 3.

Complexul CERN

Invitat la aceeaşi emisiune, moderată de Alina Petrescu, profesorul Mihai Petrovici, de la Institutul de Fizică Atomică din Măgurele, a afirmat, diplomatic, că este de vină factorul intern, „care a avut o evaluare greşită”. Mai multe detalii nu a dat, iar moderatoarea nu a insistat.

Polonia este membră din 1991. Dat fiind anul admiterii, putem deduce că şi apartenenţa ştiinţifică la CERN ne-a fost amânată, la fel ca şi apartenenţa politică la structurile euro-atlantice, prioritate având grupul Vişegrad, al ţărilor mult avansate faţă de noi, plus Ungaria? Mult avansate, însă, politic şi civic, nu şi ştiinţific.

CERN-LHC, Gianni Motti în „Tunelul Timpului”

România contribuie cu 60 de cercetători la experimentele LHC-ATLAS, atât în ţară, cât şi la complexul din Elveţia. Experţii României sunt atât din domeniul fizicii, cât şi al informaticii.

Este frustrant, extraordinar de nedrept faptul că factorii în drept nu s-au învrednicit să asigure ţării noastre apartenenţa binemeritată, încă de la începutul anilor 1990.

Detectorul ATLAS

Când şi de la cine vom afla răspunsul la întrebările de mai sus?

Cert e că România nu va fi reprezentată la nivel de şef de stat sau de guvern la demararea marelui experiment din 21 octombrie. Preşedintele Băsescu va lipsi, pentru că România nu are statutul de membru al CERN.

„Particula lui Dumnezeu”, în viziunea lui www.williamhenry.net

Aştept răspunsuri.

LHC. VOR SĂ AFLE CUM ARĂTA MATERIA DE DUPĂ CREAŢIE

Miercuri 10 septembrie 2008

În video de mai sus, despre CERN (Centrul European pentru Cercetare Nucleară), în trei minute

Despre CERN, pe larg

Descrierea LHC

Scopul proiectului şi principiul experimentului

Fizicianul John Ellis despre acest experiment, care vizează surprinderea „particulei lui Dumnezeu”. Creatorul materiei.

P.S. Felix, în loc să-şi trimită partiduleţul să se dea în spectacol în faţa reprezentanţei Comisiei Europene de la Bucureşti, cerând oprirea experimentului, mai bine ar angaja un traducător care să nu se facă de râs la trustu-i de presă. Astăzi, un băiat a tradus din franceză „journée„= călătorie, prin „zi”.

Prostia şi fudulia se completează. Marius Marinescu, zis bideu, i-a numit pe cercetătorii proiectului, „aşa-zişi fizicieni”.

UPDATE.

Foto: Fabrice Coffrini, Reuters

Primul fascicol de protoni injectat în acceleratorul de particule (LHC) a parcurs un tur al tunelului, principala misiune a zilei.

PHOENIX A ATERIZAT PE MARTE ŞI CAUTĂ SEMNE DE VIAŢĂ

Luni 26 mai 2008

Reuters

DIRECTORUL PROIECTULUI PHOENIX, NASA, PASADENA

AFP

AP

JUBILAŢIE LA NASA

 

Foto: Reuters

Phoenix a aterizat, ieri, pe Marte. Este prima sondă spaţială care aterizează, la polul Nord, pe Marte şi are misiunea de a căuta semne de viaţă, vreme de 90 de zile. În mai puţin de două ore, nava a trimis fotografii alb-negru, relatează AP.

„Nici în visele mele nu se putea petrece atât de perfect pe cât a fost”, a declarat Barry Goldstein, managerul de proiect, în entuziasmul general. Cercetătorii şi membrii camerei de observaţie s-au îmbrăţişat şi au ovaţionat. Tipic american.

Phoenix Mars Lander este construit de corporaţia Lockheed Martin şi a reuşit aterizarea pe care nava spaţială antecesoare, Mars Polar lander, a eşuat-o în 1999, când s-a prăbuşit la Polul Sud, după ce i s-au oprit prematur motoarele.

 

Proiectul reuşit a costat 420 de milioane USD, aproape de două ori mai puţin decât proiectul eşuat, 820 de milioane USD. Cheltuielile au implicat atât dezvoltarea, cât şi lansarea.

AP

Peter Smith, cercetător principal, Univ. Arizona

AFP

Barry Goldstein, manager de proiect

AP

Picior al sondei Phoenix, pe Marte