Archive for iunie 2008

MARK KNOPFLER, ERIC CLAPTON, STING, PHIL COLLINS

Luni 30 iunie 2008

ZICALA ZILEI. AZI, GHEORGHE FUNAR

Luni 30 iunie 2008

Foto: kappa.ro

„CERT E CĂ LA MAMAIA A ÎNVINS TATAIA”.

PSD ŞI PD-L, BACK TO FSN

Luni 30 iunie 2008

Impresia mea e că Vasile Dâncu a meritat-o, pentru că – fapt ciudat pentru o minte strategică – a fost pe punctul să-i pună PSD pe tavă preşedintelui Băsescu. La moţiunea de cenzură a PSD şi ulterior.

 

Nu pot fi, însă, de acord cu decapitări pretextuale. OK, l-au dizolvat, n-aveau cum să-l decoreze pentru rezultate. Dar e foarte prost când un partid refuză să-şi dezbată politica de alianţe şi exclude ab initio vreo ipoteză de lucru. Vasile Dâncu are dreptate, PSD ar trebui să ia foarte serios în calcul – pe toate feţele – ipoteza unei alianţe cu PD-L. Ar fi naturală!

 

De altfel, poate face joncţiunea, nu i-ar sta rău la PD-L, i-ar da un pic de personalitate. Mă tem, însă, că nu ar accepta preşedintele Băsescu o minte ca a lui Dâncu, la partiduleţul din lesa prezidenţială.

 

Iar oportunismul preşedintelui PSD, Mircea Geoană, e penibil. După ce s-a aliat cu dâncologii la moţiunea de cenzură contra PNL, a cârmit-o spre iliescieni. Sincer, mie tare îmi convine ca Mircea Geoană să rămână preşedintele PSD, pentru că PNL joacă PSD-ul pe degete.

 

Lui Vasile Dâncu nu-i place asta, ştiu. E greu de suportat, mă pun în pielea lor. Ar prefera ca preşedintele Băsescu să fie cel ce joacă pe degete PSD. Asta chiar nu ştiu de ce. Şi nu-i vorba de percepţii emoţionale. Ci de profituri politice şi electorale.

 

Chiar m-ar interesa de ce consideră dâncologii  mai oportună o alianţă PSD-PD-L, decât una PSD-PNL.

 

Ultima e contra naturii, dar s-au mai văzut monstruoase coaliţii profitabile istoric pentru ţară.

 

Oricum, PNL, „prin noi înşine”!

 

Penibilul Emil Boc, prin populismele extreme pe care le declamă referitor la compensaţiile pentru creşterea preţurilor (!) lubrefiază ideal contactul PSD-PD-L. Back to FSN!

 

UPDATE. Radu Berceanu a declarat, la emisiunea „Realitatea zilei”, că PD-L i-ar primi pe cei din grupul de la Cluj. Anterior, Ioan Rus declarase că ei sunt de stânga şi n-ar pleca într-un partid de dreapta. Dar de dreapta stângii? Mai ales că, la afirmaţia realizatorului Răzvan Dumitrescu privind faptul că şi PD a fost de stânga şi a trecut la dreapta, Radu Berceanu a răspuns simplu: Da. Să fiţi fericiţi şi să aveţi casă de piatră, băieţi!

EMIL BOC PREGĂTEŞTE ALIANŢA TRANDAFIRIE

Luni 30 iunie 2008

Foto: România liberă

Emil Boc a susţinut o conferinţă de presă la stabilimentul din Modrogan, în care a anunţat, printre altele, ce va propune PD-L la întâlnirea partidelor cu preşedintele Băsescu pe tema scumpirilor.

Şi Boc a înfierat Guvernul de dreapta, şi a anunţat o avalanşă de propuneri atât de ultra-socialist-populiste, încât PSD cu Mircea Geoană par mici copii.

Tot au intrat ei cu trandafirul în PPE, dar prea puţin le-a păsat tovarăşilor populari de acolo, pentru care contează voturile în Parlament şi cotizaţiile. Iar PD-L prestează disciplinat, ca Partid al Prostituţiei Europene.

În rest, prin ţară, are dezlegare să facă tot ce vrea profitabil electoral pentru el şi pentru Traian Băsescu. O alianţă PD-L-PSD nu poate fi decât naturală şi cred că preşedintele de onoare, Ion Iliescu, s-a grăbit când i-a tras fleacul de dizolvare lui Vasile Dâncu.

Mazilitul are, însă, dreptate. PD-L şi PSD de potrivesc de minune. Sunt de aceeaşi mamă, de-o făptură şi de-o seamă. FSN. Iar domnul Iliescu n-ar mai trebui să se opună cursului natural al evenimentelor: discursul lui Boc de azi i-a amintit, probabil, de propria-i tinereţe revoluţionară.

LUDOVIC ORBAN, LA PARCHET! SURPRIZELE LUI BĂSESCU

Luni 30 iunie 2008

Foto: politicaonline

Vă amintiţi că, în urmă cu câteva luni, preşedintele Băsescu a afirmat, la televiziunea de serviciu, B1TV, că „Ludovic Orban s-ar putea să aibă surprize în justiţie”. Afirmaţia a fost reluată într-un interviu din oficiosul prezidenţial, „Evenimentul zilei”.

Uite că se întâmplă! Ludovic Orban a fost, astăzi, la Parchet, fiind citat în calitate de făptuitor într-un dosar alcătuit pe urma unor plângeri privind unele închirieri de spaţii comerciale, pe vremea în care era viceprimar al Capitalei.

Ludovic Orban nu e parlamentar să aibă imunitatea parlamentarilor şi a miniştrilor care sunt şi parlamentari, şi nici preşedinte al ţării. Cu atât mai flagrantă protecţia discriminatorie.

Evident că liderul liberal începe să fie plimbat pe la Parchet, pentru că prea începuse să aibă o imagine super-pozitivă. Nu-i aşa? Şi atunci, trebuie să alternăm temele pozitive, cu cele negative, să nu crească prea mult concurenţa.

Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi!

UPDATE. E clar ce vor să facă. Urmăriţi jurnalele de la iRealitatea. Băieţii şi fetele din presa scrisă şi din audio-vizual au înghiţit momeala PNL pe nemestecate când l-au elogiat pe Ludovic Orban, contribuind la victimizare şi ridicându-i statui de imagine.

Acum, comanda compensatorie de la Cotroceni e să-l tragă din nou în jos, să-i maculeze imaginea, reiterând în memoria colectivă episodul accidentului din decembrie anul trecut, prin asocierea cu plimbarea de acum pe la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Închirieri de spaţii comerciale! Nici măcar vânzări! Jalnici sunteţi.

Şi nu mă refer neapărat la Parchet, ci la personajele care au depus plângeri penale. Parchetul poate demonstra calitate profesională şi să nu marşeze la o mascaradă judiciară.

CINE ESTE CEL MAI POTRIVIT PREŞEDINTE PENTRU PSD?

Luni 30 iunie 2008

MIRCEA GEOANĂ

CRISTIAN DIACONESCU

ADRIAN NĂSTASE

MIRON MITREA

VICTOR PONTA

MAREAN VANGHELIE

ANA BIRCHALL

VIOREL HREBENCIUC

TITUS CORLĂŢEAN

ION ILIESCU

ANCA ALEXANDRESCU

CORINA CREŢU

LIA OLGUŢA VASILESCU

Permise numele la liber. Cu sau fără argumente. Preferabil, cu.

CINE A SALVAT EUROPA OCCIDENTALĂ DE COMUNISM

Luni 30 iunie 2008

O SUPERBITATE

Duminică 29 iunie 2008

PREVIEW LA FINALA EURO, SPANIA-GERMANIA

Duminică 29 iunie 2008

ALTFEL, AŞ ŢINE CU GERMANIA. GATEGORIC.

Îmi plăcea foarte mult Mathaeus şi-mi mai plăcea unul, nu mai reţin cum îl cheamă. Blond, spre deosebire de Mathaeus. Tare de tot.

MĂ ENERVEZ ŞI NU-MI PARE RĂU. PORNOGRAFIA TÂMPEŞTE

Duminică 29 iunie 2008

De pe blogul lui mota74

Treaba noastră ce facem şi cu cine. Viaţa e frumoasă.

Alte femei au, însă, alte opţiuni. Le place să (se) pozeze goale. Aşa le place lor. Pentru ele, pentru cuplul lor. Şi nu vorbesc de cele comerciale. Ci de cele care îşi trăiesc viaţa de la Dumnezeu.

OK, acum să vă spun de ce m-am enervat. Că mă mai enervasem şi când am văzut pe la televiziuni ştirea idioată şi ilustrată, fie şi blurată, despre profa de franceză, Daciana Anca şi directoare de şcoală din jud.Sălaj, care este pe punctul să-şi rateze cariera didactică şi poate chiar viaţa în ţara noastră ciobănitică, fiind supusă oprobriului public din cauza unor poze cu ea goală şi a unor filme făcute în timp ce făcea dragoste cu bărbatul ei.

Mi-a plăcut ce a scris Karina şi aşteptam concretizarea protestului preconizat de ea, „Stop violarii datelor personale si difuzarii lor in mass media!”. Ca să-l semnez.

Şi de ce m-am enervat din nou? Pentru că am văzut ultima postare a jurnalistului Alexandru Petria, în care reproduce pe nu ştiu cine, că nu-l menţionează, mare moralist – şi, mă tem pentru el, mare onanist -, care o înfierează cu mânie pe profesoară, pe motiv că îl „enerverază indecenţa profilor”.

Serios? Care indecenţă? Indecenţa cui a intrat cu cizmele în viaţa oamenilor, a hackerit un computer şi a dat publicităţii – cine ştie din ce motive, meschine, oricum – fotografiile şi filmele găsite PE PROPRIETATEA FEMEII. Laptopul meu e proprietatea mea şi cine intra aici e penal. Să fie clar. Şi corpul meu e proprietatea mea şi nu intră decât cine vreau eu.

Deci, mai bine faceţi dragoste, decât să faceţi altceva pe la chiuvete şi pe urmă să moralizaţi femei sănătoase la care nu aveţi acces!

Şi poate, nu mă enervam atât de tare dacă nu era vorba de „realitatea lui Petria”. Şi nu mă enervam dacă nu i-aş fi trimis anterior un mesaj pe blog în care l-am rugat să se gândească dacă n-ar fi bine să scoată pozele şi linkurile la filmele cu Daciana Anca, având în vedere faptul că, prin publicarea lor, contribuie la distrugerea vieţii unei tinere şi pune umărul la alungarea unei familii tinere din ţară. Ziceam aşa:

Nu sunt de acord cu tine referitor la profa din Zalău. Viaţa ei! Prostia a fost, aşa cred eu, că s-a pozat în ipostazele-alea. Dar dacă aşa a vrut, nu contează ce cred eu, atâta vreme cât ce vrea ea nu mă afectează pe mine. Şi treaba ei ce face cu bărbatu-său! Nesimţiţi au fost cei care au publicat pozele femeii, fără permisiunea ei.

O profă, am înţeles, foarte bună şi un manager capabil.

Românii sunt frustraţi, din păcate,ca naţie.

Tu faci cum crezi, e blogul tău, e decizia ta, dar ar fi frumos dacă ai scoate pozele-alea cu profa. Lasă, eventual una, pe prima, care o expune mult mai puţin. Gândeşte-te că e vorba de viaţa unei tinere, la a cărei distrugere nedreaptă contribui şi tu. Nu e păcat? Sau pe cei care vor să rămână în ţară noi trebuie să-i împingem afară?

Iar Alexandru a recidivat ostentativ. Dreptul lui, evident. Dar e şi dreptul meu să vă spun cum văd situaţia.

Situaţia cred că trebuie să o ilustrăm cu un avertisment şi unul din motivele pentru care mi-a şi plăcut atât mult blogul lui mota74. Acolo scrie că pornografia tâmpeşte la cap – ireversibil, pentru că rămâne pe cortex.

Drept pentru care nu mi se pare OK ce fac cei care reproduc materialele cu Daciana sau altele şi mai şi (chiar comerciale) pe blogurile lor sau le pun în ramă şi dacă nu neapărat ei, atunci alţii le privesc cu mâna pe … inimă. Nu vreau să mai vorbesc de consecinţe, care pot fi dramatice (viol, prostituţie etc.).

Am să mă refer strict la acest caz. Dacă pozele ar fi comerciale, reproducerea lor costă. Deci, este o infracţiune. Dacă pozele sunt personale, reproducerea lor este nu doar infracţională, ci anti-constituţională (dreptul la propria imagine).

Revin la dependenţa dată de materiale pornografice. Mă tem că despre asta-i vorba în spatele tiradelor moraliste. Nu mă refer la tine, Alexandru Petria, deşi, repet, cred că ai comis o eroare. Mă refer la cei pe care îi ajuţi să se tâmpească la cap publicând acele materiale şi invitându-i să se „delecteze”.

Eu am văzut doar pozele – pe care Petria le-a întins pe blogul lui, spre „delectarea” unor tâmpiţi care, după-aia, poate se duc şi comit un viol, că dacă ar fi doar să se idiotizeze onanist, n-ar fi atât de grav prin consecinţe.

Filmele nu le-am văzut şi nu le-aş vedea niciodată, pentru că: nu-mă-in-te-re-sea-ză! E viaţa lor, opţiunea lor!

Dacă vreau să văd femei goale, mă uit în oglindă. Dacă vreau bărbat dezbrăcat, nu mă uit la poze. NU mă interesează ce fac alţii, atâta vreme cât nu mă deranjează. Şi nu deranjează nici pe alţii. Reciproca e valabilă. Sau ar trebui să fie.

În final, tirada teribilă a colegului blogger care vrea să instaureze republica „Spermezeu” cu el, rege: dacă profa a fost demascată, afară cu ea din învăţământ, că îşi găseşte altceva!

Sigur îşi găseşte, va avea o mulţime de oferte. De toate felurile. Nu asta-i problema. Problema e că la nivelul lamentabil al învăţământului românesc, noi ne permitem luxul să pierdem o valoare profesională, pedagogică şi managerială.

E preferabil, probabil, o profă tâmpită, submediocră profesional, dar care nu se culcă cu nimeni sau dimpotrivă, face toate porcăriile, dar nu se foto-filmează.

Triumful fariseismului onanist.

CRISTIAN DIACONESCU, BRUIAT LA CONFERINŢA DE PRESĂ

Duminică 29 iunie 2008

Foto: ziare.com

La conferinţa de presă în care a anunţat deciziile PSD în raport cu sesiunea extraordinară, purtătorul de cuvânt Cristian Diaconescu a fost bruiat de două ori, în timp ce-şi susţinea declaraţia.

Mai întâi, a fost un zgomot infernal şi prelungit, ca de mobile troznite. Cristian Diaconescu a tăcut şi a privit până ce zgomotul a luat sfârşit.

După câteva minute, s-au auzit nişte sunete cam ciudate, care sugerau un şuierat de somn din desenele animate clasice.

Purtătorul de cuvânt al PSD, din nou, n-a zis nimic. A stat un pic şi a vorbit la loc.

Cineva face mişto de Cristian Diaconescu din interior.