Archive for Octombrie 2010

CNA, PUMN ÎN GURA LIBERTĂŢII CUVÂNTULUI ÎN ROMÂNIA

Duminică 31 Octombrie 2010

Foto: Antena 3

CNA a amendat Antena 3 pentru delict de opinie. Pentru că, adică, Ciutacu şi Badea, la Sinteza lui Gâdea (adică omul care execută puterea), au fost eufemistici cu Udrea. Au chiar lăudat-o, faţă de ce boarfă penală e. Şi CNA justifică amenda prin “dreptul la propria imagine”. Dar nu e chiar imaginea pe care ea şi-a lansat-o, prin datul în spectacol? Dreptu-i că televiziunile au greşit, ar fi trebuit s-o lase fără imagine.

P.S. Diferenţa  flagrantă care există între Cristina Trepcea şi Narcisa Iorga este aceea între un profesionist mass media şi o nulitate jurnalistică. Ultima, mereu resentimentară chiar faţă de cei care au făcut-o om. Pentru scurt timp.

A DOUA SCRISOARE DESCHISĂ DOAMNEI CRISTIANA ANGHEL

Duminică 31 Octombrie 2010

 

Foto: Răzvan Chiriţă, Mediafax

Dragă Doamnă Anghel,

Vă mulţumesc pentru decizia pe care aţi luat-o, aceea de a ieşi, mâine, din greva foamei, după 70 de zile şi de a continua lupta.

Foto: Răzvan Chiriţă, Mediafax

Anunţul dumneavoastră a fost pentru mine ca şi cum o prietenă ajunsă în timp record pe Everest, şi care, cu tot riscul îngheţului, nu mai voia să coboare, s-a hotărât să revină printre noi.

Foto: Adevărul

Vă mulţumesc încă o dată şi sper că veţi iniţia o mişcare civică de eliberare naţională care să oblige şi clasa politică să-şi cunoască obligaţiile, şi pe toţi românii să-şi cunoască drepturile şi să se bată pentru ele. 

Foto: stirileonline.ro

Le mulţumesc, de asemenea, doamnelor Mona Pivniceru şi Ecaterina Andronescu, a căror inspiraţie de a veni la spital împreună cu P.S. Ioan Sălăjean a fost decisivă, după chiar mărturisirile dumneavoastră.

Trei doamne şi toate trei deosebite.

În ce-l priveşte pe înaltul preot, sărut mâna, preasfinţite părinte! Atât.

P.S. Vă rog să mă iertaţi dacă v-am lezat în scrisoarea anterioară în care mi-am permis să vă atrag atenţia că sinuciderea e un păcat. Ştiaţi mult mai bine decât mine.

TNL TIMIŞ, HALLOWEEN CU „MORŢII VII” DE LA GUVERNARE

Duminică 31 Octombrie 2010

Foto: poze-gratis.ro

Tineretul Naţional Liberal din Timişoara a organizat un Halloween haios. Dacă tot e să împrumutăm sărbători de la americani, încai să le dăm o notă neaoşă.

Aşa încât, tinerii liberali s-au costumat în „morţii vii” de la guvernare şi au trimis regimul Băsescu la plimbarea pe ultimul drum politic.

Evident, Băsescu a dansat cu „produsul”.

PONTA COMPROMITE ŞI NOUA MOŢIUNE DE CENZURĂ. PSD ŢINE PD-L LA PUTERE. AUTOPSIA UNEI MOŢIUNI AVORTATE

Vineri 29 Octombrie 2010

Dacă la prima moţiune de cenzură Ponta a reuşit să-i fraierească pe cei dornici de iluzionare, acum compromite pe faţă iniţiativa PNL, după angajarea răspunderii pentru „legea educaţiei”.

Imediat ce liberalii şi-au anunţat iniţiativa, în loc să se solidarizeze, Ponta a parazitat-o cu un demers paralel, ca să o confişte şi să-i distrugă şansele, profitând ostentativ de faptul aritmetic că liberalii nu au numărul suficient ca să o demareze prin ei înşişi.

Atitudinea lui Ponta este paralelă cu aceea a unui om politic. El are un comportament infantil. Tembelismul pe care îl manifestă prejudiciază nu viitorul, ci însuşi prezentul şi chiar şansa de viaţă a milioane de oameni. Ponta se joacă cu puţulica-i politică în nisip, în timp ce în România pentru foarte mulţi oameni problema se pune în termeni de supravieţuire. Şi în loc ca PSD să facă absolut totul pentru a da jos regimul antinaţional, ACUM, liderii lui se gândesc în termeni de politicianism electoral.

E clar că pentru conducerea actuală a PSD, adversarii nu sunt Băsescu şi PD-L, ci Antonescu şi PNL. Din teamă lamentabilă de concurenţă loială. De aceea nici nu vor să contribuie la dispariţia politică a PD-L, pentru că falsa dreaptă, dreapta de impostură le convine, ca să compromită ideea de dreapta şi să ţină captiv acel procent de electorat care dacă s-ar reorienta spre PNL, i-ar asigura victoria în alegeri. Sau măcar paritatea cu PSD. Acesta e un calcul lamentabil din punct de vedere politic şi mai ales al interesului naţional (stat de drept, democraţie reprezentativă), dar corect din punct de vedere politicianist, pe lângă alte două, greşite.

Unu, PSD perseverează în iluzia că PD-L se erodează direct proporţional cu trecerea timpului, de parcă banda guvernamentală n-ar avea ministerul (sub)dezvoltării şi multe alte puşculiţe pentru mituirea populaţiei, împreună cu deprinderea de furt electoral fără ruşine.

Şi doi, iluzia PSD că ar putea depăşi, vreodată, 35, maximum 40%. Situaţie în care ar avea nevoie de UDMR, fiindcă de guvernat cu PNL nu se poate şi nici nu e de dorit. E vorba pur şi simplu de incompatibilitate, benefică de altfel pentru o societate normală. Dar la noi numai normalitate nu este. Şi ca să ajungem la normalitate, se impune un guvern anti-criză, un guvern de avarie, format din profesionişti care să aplice un program de urgenţă.

Programul anti-criză pe termen scurt şi mediu, împreună cu prezentarea premierului pe modelul proiectului Johannis constituie prioritatea evidentă a momentului. Şi impun reacţie rapidă. Crin s-a dovedit capabil, dar tocmai asta-i problema pentru Ponta. Numai cine nu vrea sau n-are o minimă capacitate de judecată nu vede că PSD, prin actuala conducere, NU vrea să dea jos guvernul. Ba chiar face totul pentru ca PD-L să nu cadă.  

Ceea ce face PSD la ora actuală e material didactic pentru prostie politică. Şi pentru iresponsabilitate. Am mai spus-o, exclud prezumţia de ticăloşie, pentru că liderii PSD cu putere de decizie, în suficienţa lor, slujesc regimul Băsescu şi involuntar. Într-o veselie. Şi cred că e o hăhăială mare la Cotroceni pe seama lor.

Mai ales că ar fi şanse serioase ca moţiunea de cenzură să treacă. Dar nu vrea Ponta. Şi nici (pseudo)vulpile bătrâne din PSD, care îl îndrumează. Ce fac ei se numeşte onanism exhibiţionist. Autoiluzionare electorală. Tactică penibilă. Impotenţă în plan strategic.

Ponta iese şi declară în mod repetat că moţiunea actuală n-are nici o şansă şi este doar „ca să dea două semnale, către profesori şi către ardeleni”,„ca să vadă profesorii că noi nu suntem de acord” (!!!) „şi să ştie că vom anula legea când vom fi la putere”. Adică, o facem doar ca să ne votaţi, chiar dacă noi acum nu suntem în stare sau mai rău, nu vrem să dăm jos guvernul care vă extermină. Cu alte cuvinte, prezumţia de prostie aplicată electoratului, cum face şi PD-L. Ăsta e mesajul, jignitor la maximum pentru cadrele didactice, fiţi proştii noştri electorali! Dar chiar presupunând, cu scuze anticipate, că mesajul ar prinde, PD-L fură alegerile dacă le organizează.

Şi altă tâmpenie, care reflectă intenţia flagrantă a PSD ca guvernul PD-L să rămână la putere, este infantilismul fanfaron cu care Ponta declară că ei nu mai negociază pentru voturi; chiar a zis textual că e treaba domnului Pambuccian dacă la moţiunea anterioară a declarat că a fost ultima dată când minorităţile au acordat sprijin guvernului să nu cadă!!!

Şi cea mai colosală, ca să zic aşa, eroare – dacă nu-i totuşi ticăloşie antiliberală – pe care o comite Tonta e aceea de a brusca ostentativ UDMR, în loc să-l susţină pe Crin în tentativa de a-i disloca pe unguri şi a reconfigura cu ei şi cu minorităţile, majoritatea parlamentară de anul trecut: în condiţiile în care imensa majoritate a populaţiei pur şi simplu detestă regimul Băsescu.

Totodată, Ponta le adresează ardelenilor un mesaj similar celui prin care lezează profesorii, tratându-i ca pe o masă de manevră electorală: data viitoare să ne votaţi pe noi, nu pe PD-L care vă vinde la unguri! Atitudine tembelă, mentalitate primitivă. Aceeaşi abordare în scop de dezbinare ca şi PD-L, când e nevoie stringentă de solidaritate şi coodonare, politică, socială şi civică.

Nu dreptul maghiarilor de a studia în limba maternă e problema, oricum o fac şi dacă ne-am pune în locul lor şi noi am face-o. Punând accentul asupra falsei probleme a limbii de studiu, PSD comite o dublă greşeală (ca la tenis): abate atenţia de la adevăratele şi gravele probleme de tip totalitar ale legii şi ostilizează, brutal, UDMR (fără de care, repet, n-ar putea fi la guvernare în eventualitatea fantezistă că după cum îşi aşterne ar ajunge să doarmă pe laurii victoriei electorale).

Ponta bajocoreşte, astfel şi eforturile doamnei Ecaterina Adronescu, co-autoare a textului moţiunii, împreună cu prof. Andrei Marga şi care, spre deosebire de preşedintele partidului ei, a declarat că până la dezbaterea moţiunii vor face demersuri pentru a maximiza şansele moţiunii.

Pe când preşedintele PSD, Victor Ponta, aruncă în aer orice şansă de a răsturna guvernul. Prin atitudinea lui, arată că PSD nu mai e decât suportul PD-L. La propriu. În caz contrar, s-ar gândi că, de exemplu, un guvern condus de Frunda György, cu profesionişti ca Stere Farmache, Arafat, Pambuccian şi alţii de calibru profesional ar fi o soluţie patriotică. Fiindcă patriotismul înseamnă acţiune inteligentă.

Şi nu, nu cred că trebuie să ne resemnăm. Crin ar fi cazul să-l ia pe Victoraş în culise şi să aibă momentul adevărului. Poate să fie de faţă şi Adrian Năstase (care, sincer, ar fi cazul să conducă de jure PSD). Dar dacă nu ies de-acolo cu decizia reacţiei rapide privind anunţarea programului, a premierului şi demararea negocierilor pentru refacerea majorităţii parlamentare, atunci Crin trebuie să iasă public şi să spună despre ce e vorba. Chiar în discursul parlamentar de la dezbaterea moţiunii de cenzură. Măcar să fie clar cine vrea şi cine nu vrea să scăpăm de regimul Băsescu, cine acţionează pentru asta şi cine subminează acţiunea de eliberare naţională.

P.S. Ţărănistul Virgil Ilie e cel care i-a zis pe nume: Tonta.

SĂNĂTATE LUI ADRIAN PĂUNESCU!

Vineri 29 Octombrie 2010

Foto: Adevărul

Dumnezeu să-i ajute pe medici să-l ajute să-şi revină şi să se întoarcă acasă!

Cine ridică primul piatra s-ar putea să fie tocmai dintre cei nu puţini pe care i-a ajutat. Înainte şi după decembrie 1989.

GUVER-NUL. MOŢIUNE DE CENZURĂ ANUNŢATĂ DE PNL

Joi 28 Octombrie 2010

Din păcate, a fost aşa cum am anticipat. Din fericire, tot răul, spre bine. Discursul lui Crin a avut un pic de balast, dar îi poate fi trecut cu vederea fiindcă substanţa letală a compensat. Boc nici n-a rezistat, îi venea să plângă şi l-a tăiat plecarea. Până la urmă Crin Antonescu va conduce ţara asta şi se va face dreptate. Regimul de ocupaţie va sucomba ca beţivii care mor înecaţi cu propria lor vomă.

Impresionant de mulţi oameni pentru vremea rece şi ploiasă de ieri. Au umplut până la refuz Piaţa Victoriei. Nu s-a mai întâmplat de când cu mitingul anticomunist din 28 ianuarie 1990. Igaş a dat alarmă de gradul 1, pentru ca poliţiştii să fie consemnaţi trei sferturi la serviciu şi un sfert la domiciliiu. Un abuz care ar trebui să-l coste demisia. Opoziţia ar trebui să-l facă bucăţi şi să-l dea la căţei. 3000 de poliţişti au fost prezenţi la manifestaţie, în ciuda alarmei. Şi în uniforme.

În interior, SPP-iştii au percheziţionat parlamentari şi celor fără notorietate nici nu le-au drumul să intre, decât cu intervenţii. Abuz totalitar fără precedent, ostentativ, dar, din păcate,  televiziunile „mogulilor” ratează esenţialul. Ulterior, Ruşanu a fost împins de un sepepist când conducea la balcon doi invitaţi. Caz de o gravitate care, în mod sigur, va rămâne fără consecinţe, dacă ar fi să o lăsăm pe seama „opiniei publice”. Inexistente. Şi a „societăţii civice” sublime prin absenţă. Cu excepţia unui balcon în care câţiva tineri au întins o pânză imensă cu penala Borfeta (pipiţa grasă şi proastă), balcoanele au fost pline cu aplaudaci ai regimului Băsescu, în timp ce mulţimea de afară cerea să cadă guvernul. Crin avea să observe similitudinea cu realitatea paralelă a aplaudacilor regimului Ceauşescu. A avut un discurs dur, 95% perfect. A spus lucurilor pe nume. Mircea Badea a zis aseară la Sinteză că a fost cel mai bun discurs din ultimii 20 de ani. The best is yet to come. 🙂

Video de AllyMusicful

Discursul lui Crin n-a fost transmis la TVR, iar coloneleasa Culcer n-are nici măcar sânge să recunoască. Tot timpul TVR a transmis dezbaterile parlamentare la moţiuni de cenzură şi alte evenimente parlamentare importante integral. Acum, în afară de prezentarea moţiunii făcută de Dan Şova, televiziunea publică n-a transmis decât intervenţiile puterii. În rest, era ceaţă. Bine că l-au auzit pe Crin cei din piaţă. Dar abuzul conducerii TVR nu trebuie să rămână fără consecinţe. O incalificabilă ca Culcer şi adunătura ei de pupincurişti cenzurează viitorul ţării, pe banii contribuabililor. Când Crin va veni la putere, devertebratele ca ea se vor prosterna, oferindu-şi serviciile.

În rest, i-am iubit pe acei oameni care au plecat tăcuţi şi trişti, cu capul în pământ, după anunţul că nu guvernul, ci moţiunea a căzut. Oameni care merită tot respectul şi toată solidaritatea. Tot ceea ce le lipseşte ca să reuşească să fie milioane în stradă este motivaţia. Dacă moţiunea de cenzură a lui Crin nu va trece, atunci să treacă opoziţia în stradă. Iar dacă parlamentarii PNL vor avea, cu toţii, demnitatea fără precedent de a demisiona din Parlament, cum a propus liderul lor şi reprezentantul nostru, atunci cu adevărat va fi revoluţie. În sensul cel mai demn cu putinţă. Fiindcă oamenii care sunt atât de hăituiţi în ţara lor, oamenii supuşi la umilinţe şi la genocid, nici măcar nu mai speră că ar putea cineva din clasa politică să manifeste generozitate. Responsabilitate. Reprezentativitate. Cei care ar avea curajul să demisioneze din Parlament ar avea în mod sigur voturile unor oameni care ar avea şi ei, poate pentru prima dată, motivaţia de a-i vota. Încrederea nu se mai poate câştiga decât prin acte tranşante.

E cazul ca noua moţiune de cenzură să fie şi ocazia constituirii unei majorităţi serioase, cu program alternativ şi cu un premier anticipat. Cu sânge şi fără fiţe. În aşa fel încât UDMR şi minorităţile să-şi reconstituie coloana vertebrală.

Nu faptul că micii unguri vor învăţa în limba maternă e problema fărădelegii lipsei de educaţie. Ci prevederile totalitare, cum este tentativa de legiferare a încălcării autonomiei universitare. Iar faptul că adunătura de nulităţi care nu merită nici numele de sfertodocţi rămâne blocată în proiectul unei nelegiuri antinaţionale, pentru care nu mai poate invoca nici pretextul FMI, denotă adânca frustrare răzbunătoare care îi mână în lupta de clasă pe parveniţii de la putere. Ceauşescu i-ar decora.

P.S. Poate că noua moţiune de cenzură va fi de natură să o determine pe doamna Cristiana Anghel să iasă din greva foamei. Un buchet de crini pentru ea.

MOŢIUNEA DE CENZURĂ, ANALIZA UNUI EŞEC ANTICIPAT

Marți 26 Octombrie 2010

Video de putinaemotie

De ce va cădea moţiunea?

Pentru că opoziţia se autosubminează indolent, chiar atunci când în mod normal ar avea toate şansele să preia puterea, pe când regimul Băsescu se consolidează eficient, chiar atunci când în mod normal n-ar mai avea nici o şansă.

1. Pentru că au un aparat de analiză, comunicare, prognoză politică şi propagandă performant. În sensul diabolic, dar asta se ştia. Sunt personaje care înţeleg profesion(al)ismul la modul cinissim. Nu contează decât eficienţa grupării pentru care lucrează, chiar dacă e o grupare infracţională şi chiar dacă politica ei înseamnă genocid, perseverenţă antinaţională. De unde şi decizia ca arcul puterii să nu participe la vot, pentru a face imposibilă completarea numărului necesar (având în vedere precedentul din vară, când doar 8 voturi au lipsit).

2. Pentru că opoziţia nu are profesionişti care să gândească strategic şi să aibă tot timpul pregătite proiecte de acţiune, în aşa fel încât să neutralizeze aparatul puterii, putere care, din cauza indolenţei opoziţiei, e mereu cu un pas înainte.

3. Dar nu în ultimul rând, pentru că poporul român a ajuns o populaţie distrusă, cu care se poate face orice, fără să se revolte (altfel decât fie parodic, fie ineficient sau inadecvat). Circumstanţa lipsei de lideri alimentează pretextul resemnării, iar pretextul lipsei de alternativă e otrava pe care regimul Băsescu a picurat-o convingător în urechea alegătorilor, în condiţiile în care opoziţia nu s-a preocupat să găsească antidotul.

Cu alte cuvinte, moţiunea va cădea pentru simplul fapt că nici nu a existat intenţia reală să treacă. Slăbiciunea opoziţiei face posibilă perpetuarea regimului antinaţional. E vorba, mai precis, de falsa opoziţie, jumătatea de sferă a FSN, care, fie din complicitate, fie din eroare de calcul, nu face decât să potenţeze cealaltă jumătate, aflată la putere, PD-L.

Regimul Băsescu ocupă ţara – probabil, până nu va mai avea ce ocupa – pentru  că nu există viziune strategică şi solidaritate naţională, prin care să fie răsturnat.

La sfârşitul verii, conducerea PSD a adoptat în unanimitate decizia absurdă conform căreia vrea doar să dea jos guvernul, nu şi să se angajeze la guvernare înainte de alegeri anticipate. O atitudine neserioasă, paralelă cu probabilitatea politică. N-a fost decât un mod de a-şi lua dorinţa drept realitate sau mai rău, de a se preface că-şi iau dorinţa drept realitate. Mulţi naivi au crezut, fiindcă baza şi electoratul PSD sunt de tip cazon: execută, nu discută. Sau se manifestă ca şi galeriile de fotbal, în raport cu electoratele celelalte, mai ales cu cel liberal – compus din alegătorii cei mai voluntari, care, spre deosebire de altele, trebuie să primească mereu o motivaţie, mai ales raţională.

Conducerea PSD a premeditat eşecul moţiunii. Ei n-au avut interesul să cadă guvernul Boc. Elimin ipoteza complicităţii cu puterea, pentru simplul fapt că Ponta, în fanfaronada lui, este chiar involuntar bufonul lui Băsescu şi ventrilocul lui Năstase. Adevăratul lider al PSD, Adrian Năstase, şi-a făcut un calcul eronat (şi fiindcă a muşcat o momeală estivală, dar despre asta, poate niciodată), anume că pe măsură ce trece timpul, PD-L se erodează, mai ales că deja începuse să fie căutat cu lupa în sondaje.

Cu o secundă mai lucid şi cu alt tip de inteligenţă, liderul PNL, Crin Antonescu, a făcut o analiză diferită de a conducerii PSD şi adecvată la realitate. A arătat că neasumarea guvernării cât mai repede ar însemna ca actuala opoziţie să ajungă să guverneze, la un moment dat, peste o ruină. Crin a pledat pentru acţiune pragmatică şi concertată, în aşa fel încât guvernul catastrofei naţionale să fie răsturnat mai înainte ca politica de distrugere să aibă efecte ireversibile.   

Mircea Geoană a susţinut o poziţie similară, motiv pentru care a fost ameninţat cu excluderea din partid şi a primit un embargo de 6 luni în privinţa declaraţiilor politice – decizie absurdă şi contraproductivă pentru opoziţie, având în vedere faptul că Geoană e al doilea om în stat, poziţie pe care PSD ar fi trebuit s-o speculeze la maximum. Dacă Ponta în loc de obrăznicie ar fi avut ceva minte şi-ar fi dat seama. Sau poate şi-a dat seama şi nu i-a convenit: politicuţă de baltă. Cert e că ulterior, liderii PSD care îl înfieraseră pe Geoană pentru că s-a abătut de la decizia unanimă, au adoptat în unanimitate poziţia lui Geoană, similară cu proiectul lui Crin. Şi asta doar pentru că Adrian Năstase s-a temut de impactul electoral al poziţiei lui Crin Antonescu, mai ales că e primul în sondaje la intenţia de vot pentru alegerile prezidenţiale. Atunci, Năstase a venit cu propunerea „guvernului de serviciu”, pe care îl avusese în vedere şi Crin. Liderul PNL, însă, a făcut în acel moment greşeala de a adopta obiectivul PSD privind alegerile anticipate. A făcut-o ca să lubrefieze negocierile. Dar a speriat vânatul.

În sensul că, vorba lui Andrei Chiliman, n-ai să vezi parlamentar care votează pentru alegeri anticipate. Cei din arcul puterii dispuşi să voteze moţiunea au primit un motiv de descurajare. La noi, când se gândeşte, se gândeşte doar pe termen scurt, de unde rezultă că încă doi ani de mandat parlamentar sunt singurii garantaţi.

Eroarea putea fi, însă, remediată pe parcurs, dacă s-ar fi urmărit controlul daunelor. PSD, în schimb, a procedat de parcă ar fi vizat accentuarea lor până la anularea şanselor moţiunii de cenzură. Ceea ce a reuşit. Iar acum procedează după aceeaşi propagandă stalinistă ca şi PD-L, anume îşi arogă meritele celuilalt şi îl blamează pentru propriile culpe.

Crin Antonescu a propus în mod repetat reiterarea proiectului Johannis, cu sau fără primarul din Sibiu. Adică să existe alternativa practică, nu doar teoretică. Anul trecut, moţiunea de cenzură a fost iniţiată de PNL şi a avut succes, pentru că liderul liberal, Crin Antonescu, a avut viziune strategică şi finalitate pragmatică. Liderul de atunci al PSD, Mircea Geoană, s-a comportat ca un om de stat şi a susţinut împreună cu PNL, UDMR şi minorităţile naţionale proiectul câştigător. Numai o strategie similară putea garanta succesul moţiunii actuale, în condiţiile în care, spre deosebire de anul trecut, ostilitatea populară faţă de regimul Băsescu este evidentă.

Condiţiile sociale nu se potrivesc, acum, cu aritmetica parlamentară. Fapt care, însă, putea fi de asemenea contracarat, printr-o concertare a acţiunii politice cu acţiunea sindicală, în jurul proiectului comun: nu doar contra regimului Băsescu, ci şi pentru alternativa cu chip şi nume.

Ce-a făcut, însă, PSD? A refuzat propunerea lui Crin privind formularea alternativei, prezentarea premierului de criză şi a dat suplimentar cu bâta-n baltă, bătându-se cu pumnul în piept că organizează mişcări de stradă, confiscând iniţiativa sindicală (oricum precară), după ce organizase un congres triumfalist penibil, un congres de dezbinare, prin care a bruscat electoratul de dreapta, fără să-l mobilizeze pe cel de stânga decât tot împotriva electoratului de dreapta şi a anexat, ostentativ, sindicatele. Mingi la fileul PD-L, care n-a ratat riposta. Plină de tupeu pe cât de nesimţit, pe atât de eficient.

Iar PSD dă, evident, vina pe PNL pentru propriile eşecuri. Păcat de atâţia oameni valoroşi din PSD! Dar realitatea e că liderii PSD au pus mai presus teama de procentele electorale ale lui Crin Antonescu decât interesul naţional de a-i adopta iniţiativa. E o ipocrizie să-i reproşezi lui Crin că nu a convins UDMR, în condiţiile în care UDMR are garantată legea educaţiei, printr-o angajare a răspunderii care va trece en fanfare, fiindcă parodia de opoziţie nu va risca o nouă moţiune de cenzură pasibilă să o facă mai mult decât ridicolă.

Singura modalitate de a reface majoritatea parlamentară de anul trecut era Guvernul Alternativ concret. Care trebuia pregătit încă din vară şi prezentat încă de la începutul toamnei. Ca să motiveze solidar mişcarea sindicală şi să solidarizeze, în acţiune, societatea. Tactica PD-L n-ar mai fi avut succes, fiindcă adulmecând succesul moţiunii, parlamentarii puterii nu doar că nu s-ar fi temut de excludere, ci ar fi plecat ei singuri dintr-un partid muribund. Proiectul solidar era de natură chiar să favorizeze o mişcare de stradă masivă, de milioane, în Bucureşti şi în toată ţara, fără să fie nevoie de grevă generală, o mişcare în care liderii opoziţiei politice ar fi ieşit împreună cu liderii sindicali şi ar fi convins populaţia revoltată că e momentul să redevină un popor motivat, cu finalitatea propriei demnităţi regăsite. În caz contrar, protestele de stradă rămân doar zbateri izolate.

Regimul Băsescu a şi mizat pe dezbinarea opoziţiei, de natură să descurajeze populaţia înfometată. Televiziunile „mogulilor” fac în plus jocul puterii, mai ales când, pentru a masca nevolnicia lui Ponta, arată cu degetul spre Antonescu şi preiau imbecilitatea lansată de PD-L privind refacerea alianţei cu PNL.

Video de hailarevolutie

PSD nu s-a pronunţat niciodată pentru dispariţia politică a PD-L, aşa cum a făcut PNL, prin liderul Crin Antonescu. Faptul că e primul în sondajele prezidenţiale în condiţiile actuale denotă că e forţă. Nu-i lipseşte decât un „siloz atomic” în spate.

Din păcate, nu îl are, iar România se va afunda, sub un regim de ocupaţie care se va consolida până la dictat de fier. O turmă de nulităţi arogante, un pretext pentru fiinţa umană ca Flutur şi o lezare a statutului de femeie ca Udrea, patronaţi de un psihopat decompensat, vor continua să conducă ţara spre dezastrul ireversibil, după ce vor fi furat tot ce mai e de furat şi vor fi amanetat tot ce-ar mai rămâne.

Regimul personal Băsescu, prin toate pârghiile puterii, se poate perpetua până la căderea recordului stabilit de Ceauşescu. Guvernul va fura fără absolut nici un pic de ruşine, va continua să fure totul şi va fura ostentativ alegerile, dovedit fiind că nu suportă consecinţele, va fura cu acelaşi tupeu grobian ca şi Borfeta. Şi mai înainte va mitui populaţia. Au înfometat-o şi au umilit-o ca să o remotiveze electoral, prin revocarea parţială a măsurilor criminale pe care le-au luat, fiindcă românul uită repede şi se mulţumeşte cu puţin: nici vorbă să-şi cunoască drepturile, necum să le exercite.

Cazul clinic de la Cotroceni declara, ieri, à la Hitler şi Stalin, că în anumite situaţii trebuie guvernat nu pentru popor, ci pentru ţară. Mătuşa mea, Olimpia, pensionară, fostă profesoară, are o întrebare: şi cine e ţara?!

Mai spunea, tot ieri, Băsescu privind greva foamei asumată de Cristiana Anghel (despre care singura lui remarcă a fost că nu e profesoară, ci învăţătoare): nu aşa se rezolvă lucrurile. Într-adevăr, nu aşa. Dar pentru asta trebuie bărbaţi.

SFINŢII DIMITRIE. LEMN SFÂNT LA PATRIARHIE

Marți 26 Octombrie 2010

Astăzi şi mâine sunt sărbătoriţi, succesiv, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir şi Sfântul Dimitrie cel Nou de la Basarabi ale cărui moaşte de află în biserica Patriarhiei şi sunt scoase zilele acestea, până vineri inclusiv, într-un baldachin, împreună cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pentru pelerinaj.

Cu totul deosebit în anul acesta este faptul că pe Dealul Patriarhiei a fost adus, din Grecia, un fragment de lemn sfânt. Ca să ne închinăm Patimilor Domnului pentru noi.

25 OCTOMBRIE, DUBLĂ ANIVERSARE, DUBLĂ BATJOCURĂ

Marți 26 Octombrie 2010

Ieri a fost Ziua Regelui şi Ziua Armatei. Protest dur al rezerviştilor. Dur verbal, pe lângă Cotroceni. Protest degeaba. Băsescu se şterge la cur cu Armata, şeful mafiei lui personale l-a decorat pe Boc cu cea mai înaltă distincţie militară. Grotesc regim, nevolnic popor. Populaţia foamei resemnate.

Furajată cu propaganda (post)comunistă. De aceea e posibil să avem în fruntea ţării un preşedinte care a condamnat comunismul ca să prostească prostimea intelectuală, care, blocată în extaz, nici n-a mai sesizat că o condamnare autentică a unui regim criminal trebuia să însemne nu propagandă pro domo din partea unui profitor al comunismului, membru al nomenclaturii, ci însăşi anularea consecinţelor la fel de criminale. Cum este republica noastră, măreaţă vatră de prostie. Eroii naţionali se răsucesc în mormânt.

La Mulţi Ani, Majestate! Şi iertaţi-ne că suntem idioţi. De fapt, Majestatea Voastră ne-a iertat. Deşi ceea ce facem cu ţara asta şi cu noi înşine prin pasivitate e de neiertat.

La Mulţi Ani, Armată! Umilită, degradată.

Nulităţile de la guvernare rânjesc, triumfătoare. Ca şi victoria socialismului, „reforma statului” împotriva întregului popor. Care popor?

Somn uşor, române!

P.S. Splendidă emisiune-interviu la TVR, cu Majestatea Sa Regele Mihai, despre maşini, realizată de Bogdan-Şerban Iancu. Întreaga echipă merită felicitări. Spală obrazul unei instituţii ancilare.

DAN VIZANTI, ROMÂN DE ELITĂ ŞI ÎN CONSECINŢĂ, EROU IGNORAT. PERSONAJ AL PROPRIEI VIEŢI DE THRILLER RASAT. PILOT DE VÂNĂTOARE, DECI ÎNCHISORI RECUNOSCĂTOARE. INDUSTRIA AERONAUTICĂ ROMÂNĂ, DEMONTATĂ ŞI FURATĂ DE MOSCOVA, BUCATĂ CU BUCATĂ

Duminică 24 Octombrie 2010

Video de razastegaru

Am citit de curând o carte extraordinară, poate n-o să vă vină să credeţi, dar ea se referă la un erou naţional. De pe vremea în care eroii contau. România regală.

Video de igorks

Cartea, apărută la Editura Institutul European din Iaşi, sub titlul “Destinul unui pilot de vânătoare” îl are ca erou pe Dan Vizanti. Dan Valentin Vizanti. Vizanti, de la Bizanţ, cum arată domnul Neagu Djuvara în prefaţă. Nobleţea pilotului e, însă, nu doar de sânge, ci şi de caracter.

 

Cartea pune în lumină un destin emblematic pentru o ţară care nu mai este decât în memoria supravieţuitorilor temniţelor comuniste şi în memoriile celor care nu mai sunt printre noi. Şi nici poporul nu mai e acelaşi. Chiar dimpotrivă. Adică împotriva lui însuşi.

Pentru că dacă n-am fi un popor care se urăşte pe sine, atunci nu ne-am ignora reperele. Noi o facem şi acceptăm să ni se impună false repere, oameni mici, impostori, manelişti. S-a gândit vreodată cineva să organizeze un miting pentru istoria adevărată a poporului român? Preferăm să fim spălaţi pe creier.

Video de sebipatru

Dacă s-ar face un chestionar, cred că, din păcate, 99% n-ar şti cine este Dan Vizanti. Procentele n-ar fi cu mult mai breze nici în privinţa lui Iuliu Maniu, Ionel Brătianu, ce să mai vorbim de Rică Georgescu! Nu ştim şi nici nu ne pasă că avem cu adevărat eroi, eroi naţionali, care ar trebui să fie motivul nostru de mândrie naţională, nu în ultimul rând Majestatea Sa Regele Mihai I, a cărui aniversare este mâine.

Tot mâine e ziua Armatei şi tot aşa cum Ana Maria Vizanti a ţinut ca această carte să apară la centenarul tatălui ei, la fel ţin şi eu să scriu despre ea în pragul unei aniversări pe care eroi ca acest pilot de elită au făcut-o posibilă.

Video de MGB1977Red

Dan Vizanti a avut un destin fabulos şi o vocaţie a evocării literare la fel de fabuloasă. Din păcate, nu şi-a scris memoriile, iar cartea este o colecţie de articole evocatoare apărute în prestigioase publicaţii străine. Succesiunea articolelor, traduse din franceză de fiica lui,  sugerează un fragment de jurnal, jurnalul unei vieţi binemeritate. O viaţă plină de evenimente, trăite la maximum. O viaţă ca o profesiune de credinţă.

„Zborul era adevărata lui identitate”, scrie Ana Maria în Postfaţă. La propriu şi la figurat. Pe cât de măiastru zburător era, pe atât de iscusit causeur, devotat camarad şi etern îndrăgostit. La concurenţă pentru inima femeilor cu alt as al aviaţiei române, Bâzu Cantacuzino.

Ceea ce-i caracteriza pe amândoi era generozitatea. Prea-plinul şi dorinţa permanentă de a da tot ce au mai bun în ei, spiritul de dăruire ca desăvârşire a vocaţiei. Camaraderia de arme şi de dincolo de arme este una din cele mai frumoase poveşti apuse a poporului român. Din tot ceea ce scrie Dan Vizanti rezultă solidaritatea. Devotamentul, abnegaţia, frumoasa nebunie a riscului pentru victorie. Şi în plus, plusul din harul de la Dumnezeu, gratuitatea spectacolului. Tot ca dar. Pentru privitor. Dar asta, bineînţeles, la zborul de frumuseţe. La cel de război, iscusinţa făcea corp comun cu pragmatismul. Decizia imediată, pe viaţă şi pe moarte.

Constat că, de fapt, nu v-am spus nimic despre ce scrie propriu-zis în carte. Şi tare m-ar tenta să vă spun: mai departe, scrie-n carte. Ca s-o citiţi. Fiindcă merită din plin. Bref, Dan Vizanti a comandat Grupul 6 Vânătoare care, în principal, a apărat cu succes rafinăriile de la Ploieşti în faţa bombardamentelor americane şi după 23 august 1944, Bucureştiul de bombardamentele germane. Eroul a participat şi la campania pentru care nu ni s-a recunoscut cobeligeranţa.

Dan Vizanti, monarhist ca toţi militarii României antecomuniste şi ca tot poporul român înainte să fie spălat pe creier, avea să devină personajul unui teatru al absurdului, după încetarea războiului. În cadrul unei misiuni a Crucii Roşii la Viena, aviatorul se bucură de zbor şi totodată, la aterizare, are presentimente negre. Nu doar din pricina îngrijorării cu privire la cizma sovietică. Absurdul a făcut ca Dan Vizanti să fie arestat de un ofiţer al serviciului britanic de informaţii beat şi care s-a enervat pentru că a citit în ochii interlocutorului intenţia de a-l corija, în momentul în care a batjocorit cea mai înaltă decoraţie a statului român, Ordinul Mihai Viteazu, confundându-l, probabil, în ignoranţa lui căutătoare de pretexte, cu vreo decoraţie germană. După o detenţie pe cât de absurdă, pe atât de stupidă şi de natură să contrarieze la maximum filobritanicii ca mine – citiţi ca să aflaţi despre ce este vorba – Dan Vizanti revine în ţară şi măreaţa vatră îl condamnă, la rândul ei, la închisoare. Drept recompensă pentru patrie. Care n-are nici o legătură cu statul comunist. Dat în judecată de Vizanti, după ieşirea din închisoare. Şi obligat să-i plătească daune morale şi materiale.

Recunoscut pe plan internaţional ca aviator de elită, Dan Vizanti pleacă din ţară cu ocazia unui simpozion şi se stabileşte la Paris, visul lui de om crescut în educaţie franceză. La 67 de ani, ia viaţa de la capăt. Dar tot legat de aviaţie.

Articolele evocatoare publicate în afara ţării constituie omagii la adresa unor camarazi. Şi imortalizări ale unor evenimente de glorie pentru Aviaţia Română în particular, pentru Armata României, în general. Mai ales ziua de 10 iunie 1944, o glorie, probabil, absolută pentru România în materie de victorii în război faţă de adversarii cei mai performanţi. În cazul acela, americanii. Veniseră cu zecile şi credeau că vor distruge Ploieştii surprinzând la pământ flotila românească. Rezultatul a fost pe dos. Un contraatac de 24 k.

„Ofensiva noastră fulgerătoare a fost o surpriză totală. Într-adevăr, cu toţii, ca un singur om, într-un picaj vertiginos, ne-am năpustit asupra Lightning-urilor care, în acel moment, se aflau la nivelul liniei de centură a capitalei şi se pregăteau să ne nimicească la sol. Cădea cerul peste ei, la propriu şi la figurat. Recunosc, primul nostru atac a fost decisiv şi am avut norocul, chiar din primele clipe, să-l doborâm pe comandantul formaţiei care, de altfel, a fost singurul supravieţuitor dintre piloţii americani participanţi la raid”.

Video de JohnyKage

Sincer, mi-a fost greu să înţeleg de ce autor al cărţii figurează istoricul Daniel Focşa şi nu eroul însuşi. Mai ales că trei sferturi din sfertul de carte scris de istoric se compune din citate. Pe care le regăsim, apoi, evident, în evocările pilotului de vânătoare. Pe Daniel Focşa îl mustră şi mai zdravăn domnul Neagu Djuvara, în prefaţă, referitor la modul superficial în care se pronunţă cu privire la 23 august 1944, ca şi cum noi am mai fi avut de ales şi ca şi cum decizia Regelui-erou n-ar fi fost ceea ce americanul numeşte damage control: la maximum. Domnul Djuvara o mărturiseşte, Antonescu tergiversa orice iniţiativă de armistiţiu, continua să spere într-o rezistenţă pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi care era încă în construcţie!

Totodată, ceea ce m-a deranjat din consideraţiile domnului Focşa a fost desconsiderarea IAR-urilor sau a industriei aeronautice româneşti, în contrast flagrant cu elogiul pe care Dan Vizanti i l-a adus atât în evocarea victoriei din 10 iunie, în care pomeneşte despre modul în care românii dominau lupta cu americanii prin IAR-uri 80, „datorită extraordinarei lor manevrabilităţi” cât şi într-un articol special privind performanţele Industriei Aeronautice Române – de unde I.A.R. – , demontată şi furată de Moscova bucată cu bucată. Îmi permit să adaug că nici tembelii de guvernanţi postcomunişti nu s-au învrednicit să păstreze şi să perfecţioneze o mină de aur a industriei şi inteligenţei româneşti: industria aeronautică.

Merită, în schimb, apreciat efortul de documentare pe care în mod evident l-a depus istoricul Daniel Focşa. Dacă şi-ar fi intitulat contribuţia „Cuvânt înainte” ar fi fost adecvat. Somităţi culturale au făcut asta, pe zeci de pagini, neîndrăznind să-şi aroge meritele eroului în cauză: adevăratul autor.

Dan Vizanti era un om credincios, tot timpul a considerat că Dumnezeu l-a ajutat, adesea, prin miracole, în situaţii-limită. Citiţi şi aflaţi! Merită să renunţaţi la pierderea de vreme cu televizorul şi alte prostii.

Video de miruna11

Citind asemenea cărţi vom afla cât de puţin ne cunoaştem istoria. Faptele de atunci. Eroii. Şi cum era România. Cum era poporul român. Care erau reperele. Cum în momente cruciale nu factorul politic, ci profesionistul determina decizia. Cum s-a întâmplat cu Dan Vizanti. Nu ministrul Aerului a avut ultimul cuvânt într-o situaţie crucială, ci aviatorul de elită. Dar cui îi mai pasă, azi? În afara unora foarte-foarte puţini. Cu care la rându-le ar trebui să ne mândrim, dar îi ignorăm.

N-avem cultura vieţii. Şi nici cultul eroilor. N-avem respect de sine. Caut vreo două ore pe net să văd ce găsesc cu aviaţia română, ce găsesc despre 10 iunie 1944. Şi nu găsesc decât câteva postări patriotice ale unor entuziaşti, despre IAR-uri şi despre câţiva aşi ai aviaţiei de vânătoare. O singură postare despre Dan Vizanti. Două despre Bâzu Cantacuzino. Câte una despre Milu, Ciocănel, Agarici şi vreo doi-trei alţii, iar faptul că acum nu-mi amintesc numele lor spune acelaşi lucru şi despre mine. Că nu merităm eroi.

Americanii au băgat contrafaceri propagandistice despre „Tidal Wave”. Tidal Wave like shit, că a fost un fâs. I-au contracarat ai noştri big time, conduşi de Vizanti. Daunele pentru români au fost minore, în comparaţie cu operaţiunea grandioasă de distrugere programată. Dar despre 1 august 1943 aşa spune netul. Că a fost cea mai mare desfăşurare de forţe din istoria aviaţiei de război – ceea ce e real, dar şi că americanii ne-au zdrobit, ceea ce e ridicol de fals. Că altfel n-ar fi revenit cu bombardamente asupra rafinăriei. Ploieştiul, benzinăria lui Hitler. Şi pânzele albe ale lui Antonescu. Cât despre 10 iunie 1944, o glorie a aviaţiei române, victorie cu care orice ţară s-ar mândri, nimic. Pe net apare doar data dezastrului francez de la Oradour. Suntem lamentabili ca naţie.

Dacă Dan Vizanti şi-ar fi aniversat centenarul ar fi constatat că actualii guvernanţi se nutresc de la acelaşi izvor al recunoştinţei sovietice: pensia i s-ar fi tăiat. Diferenţa e că, dacă trăia, în mod sigur şi la 100 de ani s-ar fi bătut pentru dreptate. Ar fi însufleţit naţia să-şi apere Armata. Şi reciproca.

SCRISOARE DESCHISĂ DOAMNEI CRISTIANA ANGHEL

Sâmbătă 23 Octombrie 2010

Foto: Adevărul

Dragă Doamnă Anghel,

Apreciez în mod deosebit integritatea şi respectul dumneavoastră faţă de limba română. În egală măsură vă admir inteligenţa, calmul şi luciditatea. Aţi fi un om politic excepţional, ceea ce vă doresc sau îmi doresc pentru România.

Am înţeles, totodată, că aveţi credinţă în Dumnezeu şi îi mulţumiţi pentru sănătatea perfectă, care v-a permis să faceţi greva foamei peste 60 de zile, în numele tuturor celor care fac foamea şi nu-şi permit să se solidarizeze cu dumneavoastră în act.

Urmărindu-vă sacrificiul şi modul elegant în care vi-l asumaţi, am ajuns nu doar să vă respect, ci şi să vă port afecţiune. Nu-mi poate fi indiferent ceea ce se întâmplă cu dumneavoastră. Nu puteţi să nu vă daţi seama cu cine aveţi de-a face.

Ex nihilo nihil. De la nulităţi n-ai la ce să te aştepţi. Rezultate zero.

Deci, nu vă distrugeţi forţa, cu graţie, ci folosiţi-vă graţia, cu forţă. În acţiune. În politică sau nu, dar în deplinătatea unei sănătăţi pe care aţi prejudiciat-o prin exagerare. Iertaţi-mă, dar să vrei să depăşeşti cele 40 de zile ale lui Hristos nu mai e eroism.

Poate am să vă par cinică, dar vă atrag atenţia că sinuciderea e un păcat.

Şi ar fi păcat de o conştiinţă ca dumneavoastră. Dacă alegeţi să continuaţi înseamnă că nu mai vreţi să luptaţi. Pentru că nu veţi mai putea. În curând, organismul dumneavoastră va ceda. Şi cui îi va folosi moartea dumneavoastră? Nimeni nu va fi acolo pentru familia dumneavoastră distrusă de durere. Mai mult decât un gând pasager de compasiune nu vor primi şi oricum nu îi va putea consola nimeni, cu nimic. Sunteţi prea lucidă ca să vă faceţi iluzii: românii uită repede şi nu sunt capabili de solidarităţi eroice. Poate vă gândiţi la decembrie 1989, dar nu sunteţi Tokes Laszlo. Răsturnarea de atunci nu a pornit din faţa casei doamnei Cornea. Şi n-ar fi pornit nici într-un milion de ani.

Apropo, nici doamna Doina Cornea nu şi-a permis să depăşească recordul lui Iisus.

A nu renunţa la greva foamei înseamnă, deja, a renunţa la viaţă. Deci, la Arcadia. Nu cred că vreţi să muriţi pentru nişte nesimţiţi. Le-aţi da satisfacţie.