Archive for Noiembrie 2015

După 20 de ani. O mărturie despre Senior

Miercuri 11 Noiembrie 2015

Crucea Coposu via radutudor.ro

20 de ani fără Corneliu Coposu. Seniorul meu. Se stingea aproape de amiază, într-o rezervă de Reanimare. Într-un editorial scris când era în spital, deploram atitudinea incalificabilă a presei faţă de evenimentul tragic. Îi pândeau moartea şi vânau exclusivitatea. Mircea Toma m-a troznit superb în „Caţavencu” original, cam aşa, citez din memorie: „Presa n-are veneraţie, are activitate, presa n-are Senior, are creier. Dar e adevărat că în faţa suferinţei unui asemenea om, creierul poate să plângă”.

Într-un interviu pentru „România liberă” mi-a spus: „Nu e importantă persoana mea, important e să rămână o atitudine”. A rămas absenţa lui. De care marea majoritate nici nu sunt conştienţi, n-au reperul. Corneliu Coposu nu se învaţă la şcoală. Deşi ar trebui să fie probă eliminatorie la examenul promovării în politică. Abia atunci am avea România curată. Curăţată de impostură. Şi nu cu ură. Cu înţelegere infinitezimală faţă de natura umană. Corneliu Coposu nu ştia să urască, în ciuda atâtor suferinţe. Iubea România până la sacrificiu de sine. Îi apăra pe românii care îl huleau, spunea că sunt victime ale ignoranţei altoite cu propaganda marxist-leninistă. L-au mâhnit tare anumite momente ingrate, dar a trecut peste ele cu seninătate.

Veritabil om de stat şi n-a avut nevoie de funcţii pentru asta. A fi om politic şi om de stat, a fi om în politică şi în viaţa personală este dimensiunea Seniorului care ar trebui regăsită în noua clasă politică atât de clamată. Să nu tranzacţionăm principiile. Să nu fim şantajabili. Să nu ne axăm pe valori materiale, ci pe principii şi valori perene. Să ne respectăm ca oameni. Să fim buni la suflet. Să credem în bine, în puterea lui de la Dumnezeu. Să fim integri şi deopotrivă, diplomaţi. Să fim serioşi în faţa problemelor grave şi cu umor în dialog. Umor subţire, cu parfum. Adesea autoironic. Uneori, pantagruelic şi era o delectare să auzi cuvinte grele, înjurătură din gura lui – rar şi tot cu bunătate. Tot cu mult umor. Pentru şcoala care l-a format pe Corneliu Coposu, politica era artă, politeţe. Cuvântul era cuvânt, nu vorbă-n vânt. Un om adevărat, din oameni adevăraţi, care n-a vrut niciodată nimic pentru el. Oh, naturaleţea, subţiimea, discreţia, aristocraţia spiritului! Cel mai tare m-a marcat ceea ce am numit chiliuţa lui. La propriu. O încăpere mititică, în care încape un pat simplu, o bibliotecuţă, o măsuţă şi un scaun. Şi când spun chiliuţă, spun doi pe trei. Şase metri pătraţi în care locuia atâta istorie, atâta memorie, atâta sclipire de spirit, un om fermecător. A fost odată ca niciodată. Corneliu Coposu. A existat în România. Şi asta îmi e mărturia.

Anunțuri