E o zi care trebuie să existe. Ar trebui să fie în fiecare zi.
Şi cred că principalul drept al omului e ca oamenii să-i respecte drepturile. Şi principala lui datorie e să respecte drepturile celorlalţi. Iar statul să fie garantul drepturilor omului, nu opresorul lor.
Nici statul, nici societatea şi nici alte considerente nu sunt mai presus de om, aşa cum cred totalitarii. Doar Dumnezeu e mai presus. Pentru însăşi consacrarea omului.
Nici o lume nu e perfectă, nicăieri nu-i raiul pe pământ. Dar o lume normală are mereu în centru respectul faţă de om, preţuirea pentru viaţă.
Unde ele lipsesc, începe iadul.
Şi deşi ONU a stabilit, încă din 1950, 10 decembrie ca zi a drepturilor omului, ele se tot încalcă, inclusiv în democraţii. Tiraniile persistă. Considerentele comerciale în relaţie cu state totalitare primează. Unele sunt chiar membre ale Consiliului de Securitate al ONU, cu drept de veto, am numit China şi Rusia. Drepturile omului sunt, din păcate, mai mult o lozincă fariseică în relaţiile internaţionale.
Dubla măsură se aplică, de altfel, pe faţă. Dau numai un exemplu, că deja masacrele cotidiene contra deţinuţilor politici din China sunt trecute cu vederea sistematic în favoarea considerentelor materiale, aşa încât am să mă refer la Rusia şi la satelitu-i ucrainean.
Nimeni n-a condiţionat relaţiile cu Rusia de elucidarea şi încetarea asasinatelor care au drept ţintă incomozii, de la jurnalişti la opozanţi, mai ales disidenţi din servicii. Nimeni n-a îngheţat relaţia cu Moscova pe motiv de Politkovskaia, jurnalista ucisă pentru că denunţa masacrele din Cecenia. De fapt, Washingtonul susţine Moscova în „lupta contra terorismului cecen”, deşi e în cauză un stat care trebuia să fie independent încă de la căderea URSS, parţial teoretică. Nici mărimile UE n-au răcit relaţiile cu Rusia pe motivul drepturilor omului, mârâielile se produc doar când sunt în joc călcături pe bătături economice.
În schimb, UE a avut faţă de Kiev o atitudine de genul „Cât îmi dai ca să te-mpuşc”, adică, a condiţionat acordul de asociere cu Ucraina, de eliberarea Iuliei Timoşenko, acord pe care puterea filorusă care a băgat-o la puşcărie oricum nu-l voia. Deţinuta cu pricina nu e, de altfel, decât o politiciană versatilă, care s-a plimbat între SUA şi Moscova, şi până la urmă, a picat în gol. Condamnată cu un cap de acuzare la fel de idiot ca şi cele ale DNA, de pe la noi, abuz în serviciu, abuz de putere. Numai că UE bagă la MCV fără număr elogii privind DNA, la fel de admirativă fiind şi Administraţia SUA.
Până la urmă, drepturile omului le apără oamenii. Adesea, de unii singuri sau alături de familiile lor. Cum sunt la noi Ion şi Adriana Olteanu, protestatarii de la Drobeta. Stigmatizaţi precum evreii cu steaua galbenă. Doar că ei nu sunt evrei. Dacă ar fi, nimeni n-ar îndrăzni să-i trateze atât de represiv precum au făcut-o guvernele Boc şi MRU, şi cum continuă să o facă guvernul Ponta.
Ion Olteanu a fost dintre puţinii protestatari de pe vremea lui Ceauşescu, iar justiţia postcomunistă refuză să-i recunoască statutul de deţinut politic. În contrast, Silviu Brucan, un propagandist kominternist criminal şi cinic, a murit elogiat. Că de! A fost „visiting professor” în SUA. Deşi nici nu terminase liceul.
Adunarea Generală a ONU a recunoscut statul Palestina, prin votul majoritar pentru avansarea statutului de observator de la „entitate” la stat nemembru, conform propunerii liderului palestinian Mahmoud Abbas.
Rezoluţia istorică s-a bucurat de susţinere europeană puternică – Austria, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Franţa, Grecia, Islanda, Irlanda, Luxembourg, Malta, Portugalia, Spania şi Elveţia, iar Marea Britanie şi-a acordat sprijinul condiţionat de respectarea unor angajamente palestiniene.
Susţinerea europeană descurajează intenţia de retaliere din partea Israelului, care dezaprobă rezoluţia. Iar Statele Unite o deploră, de asemenea, constatând că a fost adoptată în ciuda ameninţărilor cu sancţiuni financiare. Secretarul de stat Hillary Clinton a considerat rezoluţia, „nefericită şi contraproductivă”, conform relatărilor Reuters (Andrew Quinn-Eric Beech).
„Unele drepturi nu sunt de vânzare”, a declarat Hanan Ashrawi, într-o conferinţă de presă susţinută la Ramallah. Ea a spus că „palestinienii nu pot fi şantajaţi tot timpul cu bani” şi că Israelul „n-are decât să destabilizeze întreaga zonă, dacă aşa vrea”, însă ameninţările financiare vor fi contracarate prin continuarea susţinerii garantate din partea Uniunii Europene.
Fruntaşa Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei a mai declarat, citată de Reuters: „Aceasta constituie o răscruce istorică şi o ocazie pentru ca lumea să rectifice o gravă nedreptate istorică pe care palestinienii o îndură de la crearea statului Israel din 1948”.
Numai o soluţie politică temeinică poate descuraja până la anihilare deopotrivă terorismul islamic şi terorismul de stat israelian de retaliere.
Rezoluţia poate fi piatra de temelie a aplicării proiectului avansat de George W. Bush, primul preşedinte american care s-a pronunţat pentru statul Palestina, „în contiguitate” cu statul Israel. Un partener de bază al liderului republican a fost Mahmoud Abbas, marele învingător de acum, care a afirmat că rezoluţia ONU reprezintă „certificatul de naştere a statului palestinian”.
Băsescu se dă de ceasul morţii, l-a ameninţat pe Ponta cu Parchetul dacă pleacă la Bruxelles, pe urmă, a sesizat Curtea Constituţională cu Zegrean antepronunţatul penal şi suspendabil pe viaţă din profesia de magistrat.
Pus la pământ de Adrian Năstase, Băsescu a încercat să se consoleze cu excursia la Ford, unde n-a luat-o prima dată la umilinţă, fiindcă eroul oamenilor uzinei de la Craiova e Tăriceanu – ceea ce nu înseamnă că trebuie să abandonăm Dacia-Renault. Partea şi mai proastă pentru Băsescu azi la Craiova a fost că şi-a luat-o şi de la Olguţa. 😛
OK, deci e o iresponsabilitate incomensurabilă atitudinea comandantului suprem al forţelor armate, Traian Băsescu, şef al CSAT. Nici premierul nu e departe. Că ori nu ştie care e tema principală de pe agenda zilei, ori i s-a urcat puterea la cap când a anunţat că „unele teme nu sunt publice”.
Ba da, absolut toate temele CSAT sunt publice, pentru că sunt pe bani publici. Confidenţial rămâne conţinutul discuţiilor. Decizia, în nici un caz. Cu atât mai mult cu cât ea implică direct cetăţenii ţării.
Situaţia e fierbinte pe plan internaţional şi noi ne pierdem în ţigănii interne. Principala temă pe ordinea de zi a CSAT nu putea fi alta decât poziţia României faţă de solicitarea Turciei către NATO privind cauza atacării de către Siria.
Turcia a sesizat Consiliul de Securitate al NATO, conform articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic (one 4 all and all 4 one):
The Parties agree that an armed attack against one or more of them in Europe or North America shall be considered an attack against them all and consequently they agree that, if such an armed attack occurs, each of them, in exercise of the right of individual or collective self-defence recognised by Article 51 of the Charter of the United Nations, will assist the Party or Parties so attacked by taking forthwith, individually and in concert with the other Parties, such action as it deems necessary, including the use of armed force, to restore and maintain the security of the North Atlantic area.
Any such armed attack and all measures taken as a result thereof shall immediately be reported to the Security Council. Such measures shall be terminated when the Security Council has taken the measures necessary to restore and maintain international peace and security.
Că nouă nu ni se spune nimic din partea preşedinţiei nu constituie nici o surpriză, dar că nici premierul nu ne informează sau ne dezinformează prin omisiune e o problemă. Gravă.
Sau poate NU s-a discutat în CSAT tema momentului la NATO?
Caz de demitere directă.
P.S. Ceremonia depunerii jurământului din partea liberalului Puiu Haşotti nu putea avea loc fără o mârlănie a lui Băsescu, care şi ea frizează anticonstituţionalitatea, anume, felicitarea ministrului Haşotti că „a luat în serios solicitarea legitimă” privind declaraţia pe proprie răspundere că n-a plagiat. În locul lui Crin îl dădeam afară din PNL, cu tot prestigiul lui, dacă nu se recuza din calitatea de ministru desemnat. Dar sigur, sunt eu prea radicală.
Băsescu a spus că nu-şi dă demisia fiindcă „ştie ce-are de făcut”, pentru că e căpitan de navă şi „a ajuns mereu la destinaţie”. Tiranozaurul însuşi s-a lăudat că e piroman şi în general, borfaş internaţional, bişniţar, el şi cu fratele Mircea, traficant de arme, etc.
Foc pe 3 kilometri, 38 de nave în flăcări, falsificare şi ascundere de probe, răpire de cetăţeni străini (sirieni). Cât de uşor am putut trece peste toate astea? Mărturisirea publică a făcut-o înainte de a fi ales prima dată. Şi nici echipa lui Năstase, nici echipa lui Geoană, nici echipa lui Crin – nimeni n-a fost în stare să facă din pasivul lui Băsescu motiv nu doar de zdrobire electorală, ci şi de anchetă penală. Ca şi cum ar fi ceva din categoria „cap în gură” – oricum dezonorant pentru un candidat prezidenţial.
Băsescu e şantajabil la maximum pe plan internaţional. Toate cancelariile ştiu că au de-a face cu un infractor şi judecă în consecinţă poporul român de pretutindeni pentru faptul că a putut fi (re)ales preşedinte. Lui Băsescu i se poate cere orice, el consimte, în detrimentul intereselor naţionale ale României. Iar legătura cu Siria i se trage de la ostaticii pe care i-a luat el în calitate de căpitan de vas sau de la ostaticii români din Irak? Bashar-al-Assad îl şantajează doar cu Omar Hayssam?
Băsescu s-a dat cocoş faţă de Moscova, dar s-a făcut găină docilă la pintenul Rusiei, raliindu-se Kremlinului în refuzul de a condamna regimul Assad. Rusia şi China şi-au exercitat dreptul de veto în cadrul CSONU, în aşa fel încât Consiliul de Securitate să nu poată adopta o rezoluţie care să-l oblige pe tiranul de la Damasc să plece sau îşi expune ţara unei intervenţii militare din partea comunităţii internaţionale. Plenul ONU, însă, a adoptat o rezoluţie prin care se cere imperativ demisia amicului lui Băsescu.
Rusia şi China nu vor să creeze precedente defavorabile lor şi totodată îşi protejează interesele comerciale, cu preţul sângelui de om. Moscova a refuzat să sisteze exportul de armament cu care asasinul sirian îşi căsăpeşte poporul revoltat. Băsescu alimentează la rândul lui terorismul de stat prin simplul fapt că nu-l condamnă, ceea ce e un blam oribil pentru România. Băsescu reprezintă statul român, pe care l-a solidarizat tacit cu un stat-infractor. Sper că în arsenalul genocidar al lui Bashar nu sunt şi arme din România – ar fi sinistru.
Foto: Ovidiu Micsik
Cum se explică poziţia devertebrată a diplomaţiei de la Bucureşti faţă de problema siriană? Cum se explică tăcerea complice a lui Băsescu? În problema Libiei, a reuşit să-l enerveze la culme pe preşedintele francez, al cărui demers a fost stricat doar de stupidul asasinat orchestrat de cine nu avea interesul ca Ghadaffi să fie judecat. Ne amintim că atunci Băsescu s-a solidarizat cu defunctul libian. Acum, nu delimitează România de cadavrul politic Bashar-al-Assad. N-a convocat nici CSAT şi nici n-a invitat partidele parlamentare să se poziţioneze faţă de tirania din Siria. Ghici ghicitoarea mea.
Iar ambasadorul SUA – probabil, cel mai lamentabil ever – scoate porumbelul cu Siria, mustrându-ne că ar trebui să zicem mersi că nu suntem împuşcaţi de pe acoperişuri când protestăm, într-o ţară membră a NATO. În loc ca domnul Gitenstein să se trezească vorbind neîntrebat, mai bine ar observa că preşedintele pe care-l tot dă cu talc e amic cu inamicul SUA, şef al unui stat aflat pe lista neagră a terorismului internaţional. Sau i se trece cu vederea tăcerea, în schimbul achiziţionării de avioane americane depăşite? F-32 ar face toţi banii, dar nici opoziţia n-are forţa să o afirme.
Există cumva opoziţie politică pe la noi? Îl întreabă cineva pe Băsescu de ce izolează România în problema Siriei? Îl întreabă cineva pe ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, de ce nu-l retrage pe ambasadorul României de la Damasc? Evacuarea cetăţenilor români e un pretext, o puteau face preventiv sau măcar în ultima lună, dacă Baconschi n-ar fi avut treabă să înfiereze protestatarii anti-Băsescu.
N-am auzit pe nimeni din USL să-l atace pe Băsescu pe teme letale, cât se poate de concrete – cum sunt cele oferite pe tavă de către infractor însuşi. Ponta face lugu-lugu cu puterea, Crin e pus într-o situaţie delicată, din care doar prin contraatacuri fulgerătoare poate ieşi, în favoarea USL. Opoziţia e cazul să pună Siria pe agenda lui Băsescu. Unii vor contraargumenta, politicianist, că ar fi fără impact electoral intern. Oare? N-au observat că şi protestatarii anti-Băsescu din România s-au solidarizat cu poporul masacrat din Siria? Oare nu-i vorba tot de un tiran care refuză să plece, diferenţa, ager observată de ambasadorul SUA, fiind că al lui Niels Schnecker nu şi-a scos lunetiştii să ne zboare creierele: că-s periculoase, pot sesiza, printre altele, genul proxim şi diferenţa specifică.
Din toată opoziţia, doar Corina Creţu a solicitat autorităţilor române să ia poziţie. Cu atât mai imperativă cu cât europarlamentarii reuniţi în plen la Strasbourg au adoptat o rezoluţie prin care cer, printre altele, încetarea relaţiilor diplomatice cu Siria din partea statelor membre ale Uniunii Europene.
P.S. Tot aşa cum Crin Antonescu a angajat USL în încetarea relaţiilor diplomatice cu regimul infractor de la Bucureşti, pentru ca să le reia Victor Ponta, prin discursul despre care aceeaşi amică menţionată mai sus afirmă că „trebuie aplaudat”. Disonanţă cognitivă, vorba fostului preşedinte al PSD sau ce? Cumva e Corina Creţu de acord cu excelenţa sa, domnul Gitenstein?
După zeci de ani de război civil cu Nordul, soldat cu un milion şi jumătate de morţi, Sudanul de Sud şi-a obţinut independenţa, recunoscută de ONU şi de Sudan însuşi. A fost cel mai lung război civil de pe continentul negru.
Este al 193-lea stat recunoscut de Naţiunile Unite şi al 54-lea membru african al ONU.
Azi şi-au arborat drapelul, bucuria e mare, dar situaţia e dramatică. Una din cele mai retardate ţări şi cu o rată tristă de mortalitate infantilă.
Miza cea mare este, evident, petrolul – o bogăţie, în contrast flagrant cu sărăcia locului.
Oricum, dacă nu-i recunoaşte Băsescu, tot degeaba. 🙂
Preşedintele SUA, Barack Obama, a dat ultimatum regimului Gaddafi să înceteze focul împotriva populaţiei civile şi să părăsească puterea. A spus că nu vor fi desfăşurări de forţe terestre în Libia după înlăturarea dictatorului, nu şi înainte. Preşedintele american a anunţat foarte clar intervenţia militară şi a adăugat că libienii sunt liberi să-şi aleagă noua guvernare democratică.
Mâine va avea loc la Paris o reuniune internaţională pe tema Libiei, după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie în care a autorizat „orice fel de mijloace” pentru înlăturarea regimului criminal împotriva umanităţii de la Tripoli.
După rezoluţia CSONU, ministrul de Externe al României a dat-o la-ntors ca să dreagă busuiocul stricat de Băsescu. Teodor Baconski declarase azi, la Tg. Mureş, că dată fiind rezoluţia CSONU, România e gata să participe la o intervenţie militară – sau „ingerinţă umanitară” – sub coordonarea NATO. Dacă tăcea, teolog rămânea, că dacă ai acordul CSONU, nu mai e nevoie de egida NATO. Acordul CSONU e de drept internaţional.
Băsescu îl enervase la culme pe preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, declarând, la summitul UE care a avut loc exact acum o săptămână, că România nu susţine o intervenţie militară în Libia, negând legitimitatea acţiunii revoluţionare.
Cât de iresponsabil poate fi Băsescu şi adversar al logicii – cu care, din păcate, nici poporul român spălat pe creier nu-i prea prieten – se vede din întrebarea, credea el, retorică, pe care a adresat-o la începutul săptămânii la TVR în interviul cu simpatica. A zis el, cu ce se deosebesc acei membri ai guvernului Gaddafi care s-au alăturat revoluţiei iasomiei din Libia, de dictator. Trebuie să fii cretin ca să nu-ţi dai seama cu ce. Cu ce s-ar fi deosebit orice ministru din guvernul lui Ceauşescu, care ar fi avut curajul să i se opună, trecând de partea revoluţiei de la Timişoara. Deosebirea e salutară. Pentru că e vorba de război împotriva propriului popor, dublat de război civil.
Azi, Rusia a anunţat că exclude participarea la o intervenţie militară în Libia. Dar pe care a autorizat-o, totuşi, ca şi China, prin faptul că nu şi-au exercitat dreptul de veto la sesiunea CSONU.
Băsescu, o ruşine pentru România. Ne-a izolat pe plan internaţional. Din prostie.
Ce se întâmplă acum la Chişinău este partea cea mai proastă a scenariului represiunii. Proastă pentru demonstranţi şi pentru viitorul democratic al provinciei româneşti.
Mai precis, regim de teroare, eficient, cel puţin pe moment. Ameninţările proferate ieri de ministrul de Interne primul ministru, acea tovarăşă Zenaida Greceanîi, că se va trage în demonstranţi, i-au descurajat pe oameni şi nu mai are loc marea manifestaţie anunţată, fiind prezenţi doar câteva sute de oameni, cei mai curajoşi dintre toţi, plus, probabil, agenţii provocatori gata de lucru.
Opoziţia politică s-a delimitat mai clar ca oricând de opoziţia civică. Liderii celor trei partide democratice, Filat, Chirtoacă şi Urechianu, sunt în genunchi. Au reafirmat – ceea ce se dovedeşte lamentabil de adevărat – că n-au nici o legătură cu protestele, le-au cerut tinerilor să nu iasă în stradă şi le-au trădat din nou expunerea din stradă.
Opoziţia a făcut cea mai proastă concesie posibilă: a acceptat renumărarea voturilor, care se poate solda cu o catastrofă pentru democraţie, în sensul că exact procentul care le lipseşte comuniştilor poate fi inventat, în aşa fel încât să se poată alege preşedintele. Deşi opoziţia promisese că nu va renunţa la revendicările iniţiale. După cum se prezintă, partidele de opoziţie nu par capabile de curajul politic ultim, acela de a-şi depune mandatele pentru a determina alegeri anticipate. Şi asta, deşi li s-au făcut dosare penale şi sunt călcaţi în picioare.
Sunt sute de tineri reţinuţi, bătuţi, anchetaţi, familiile lor sunt disperate, le-au fost luaţi copiii de acasă, unii fiind minori. Jurnaliştii incomozi sunt săltaţi de pe stradă şi supuşi unor presiuni sinistre. Cum s-a întâmplat cu doamna Rodica Mahu, redactor-şef la „Jurnalul de Chişinău”, care are 60 de ani şi a fost eliberată după ce a fost avertizată să tacă. Directorul publicaţiei, Val Butnaru, a declarat pentru Antena 3 că va continua activitatea jurnalistică fie şi în ilegalitate. De la Chişinău a fost transmis un film în care se vedea cum Val Butnaru îi întreabă pe poliţişti dacă nu vor să mărturisească referitor la răpirea colegei lui care avusese loc sub ochii lor şi ei tăceau, jenaţi. Cam aşa se întâmplă cu poliţiştii, din relatările mai multor martori. Sunt intimidaţi de SIS şi au o poziţie de simpli executanţi. Acum am înţeles ce spunea ieri, la Antena 3, Mircea Druc, că forţele de poliţie şi de carabinieri, înfiinţate de el pe când era premier, nu-i sunt fidele lui Voronin, iar generalul rus ştie şi se bazează pe forţele de securitate şi intervenţie – SIS.
Tot azi a fost reţinut ilegal câteva ore corespondentul TVR, Doru Dendiu care, eliberat de poliţie. El se află în stare de şoc.
CRP – Clubul Român de Presă a binevoit abia după aproape o săptămână să se întrunească şi să înainteze către Asociaţia Internaţională a Ziarelor o sesizare. Slabă şi penibilă mişcare. Ar fi trebuit sesizate toate organismele de specialitate şi instituţii ale drepturilor omului, inclusiv Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor – FIJ şi Reporters sans Frontieres. Şi nu doar ca să li se semnaleze o reprimare flagrantă a drepturilor jurnaliştilor, ci mai ales, pentru a determina mass media internaţionale să-şi trimită reprezentanţi la Chişinău.
Noroc că Renate Weber a cerut PNL să facă respectiva sesizare în termeni clari şi duri către toate instituţiile de impact, inclusiv Amnesty International. Mulţumesc, Renate! Rămâi aceeaşi luptătoare.
Corespondentul Antenei 3, Ion Terguţă, a fost arestat la Chişinău.
La nivel de stat, ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, anunţă că va adresa zilnic note verbale până ce va primi răspuns la întrebarea cu privire la cetăţenii români reţinuţi sau arestaţi în R. Moldova. Nici un răspuns până acum. Deşi Procuratura R.Moldova a dat un comunicat în care a recunoscut că a fost reţinut cel puţin un cetăţean român, „pentru subminare a puterii de stat”. Şi nici un semn de agrement pentru noul ambasador, Mihnea Constantinescu. Cum spunea Marian Enache, fost ambasador la Chişinău, la Antena 3, România nu are, practic, la ora actuală relaţii diplomatice cu Chişinăul.
Iar Petre Roman, tot la „Ordinea zilei” Danei Grecu, spune că s-a convenit în cadrul Comisiei reunite de Politică Externă a Parlamentului României să se manifeste moderaţie. La care Renate Weber dă replica legitimă că ne-am săturat de diplomaţie în genunchi şi că ar trebui ca statul român să intervină energic la Bruxelles.
Renate mai spune că tăcerea preşedintelui Băsescu, marele jucător, e inadmisibilă.
Revenind la procesul alegerilor fraudate, Iosif Buble a prezentat o metodă sigură de furt electoral în R.Moldova, anume votul multiplu cu foile de însoţire a cărţii de identitate, care poartă fiecare adrese diferite, deci posesorul poate vota de mai multe ori. Renate Weber spune că e imposibil de verificat pe atâtea liste şi de demonstrat frauda pe această cale, dar că observatorii ar fi trebuit să procedeze aşa cum a procedat ea când a fost observator din partea UE, anume să prevină frauda, sesizând dinainte de alegeri că astfel de acte de identitate sunt un indiciu al fraudei care poate avea loc.
Analistul Dan Dungaciu, de la Institutul de Studii Politice al Academiei Române, a semnalat că opoziţia se păcăleşte dur dacă acceptă doar renumărarea voturilor, ceea ce se poate întoarce împotriva ei, când de fapt trebuia să ceară reverificarea listelor electorale şi anularea alegerilor.
Cert este că partidele democratice de la Chişinău sunt de-o slăbiciune lamentabilă din punct de vedere politic şi de-o laşitate incalificabilă faţă de acei tineri cu care, într-adevăr, n-au legătură. Cel mai grav e că aceste partide dovedesc iresponsabilitate faţă de statul moldovean, pentru al cărui viitor democratic ar fi trebuit să fie gata de orice sacrificiu politic şi civic. Când colo, Chirtoacă s-a fofilat, Urechianu s-a eschivat, iar Filat nu ştia cum să se mai justifice şi să-şi ceară iertare, într-o declaraţie către Antena 3. Filat? Pilat. Şi Iuda. Că tot suntem în prag de Săptămâna Mare a ortodocşilor şi în Vinerea Mare a catolicilor. Atât sunt de bezmetici liderii opoziţiei, încât recunosc că abia acum strâng probe, după ce se lăudau că deja le au.
Sper ca măcar PNL, la insistenţele lui Renate, să facă toate demersurile la instituţiile şi forurile internaţionale. Contez pe Renate, cu tenacitatea ei, să-i determine pe liberali să facă toate demersurile la FIJ şi Reporters sans Frontieres, pentru ca marile agenţii internaţionale, jurnale şi mai ales televiziuni să se solidarizeze cu colegii lor români şi cu jurnaliştii reprimaţi din R.Moldova, pentru libertatea presei, pentru demnitatea profesiei şi să facă absolut tot ce-i posibil şi chiar imposibil ca să primească accesul în Chişinău şi să relateze de acolo, să informeze întreaga lume cu privire la teroarea instituţionalizată de ultimul regim comunist-stalinist din Europa.
I-am scris şi lui Ioşka Buble pe blog şi fac un apel către toţi jurnaliştii care au relatat eroic şi au suportat consecinţe inadmisibile în R.Moldova să sesizeze asociaţiile internaţionale ale jurnaliştilor mai sus-menţionate, organizaţiile pentru drepturile omului şi chiar se adreseze, în solidar CEDO. Iar statul român să-i susţină.
AFP relatează o nouă declaraţie a lui Voronin că are „dovezi solide” ale implicării României în proteste. Păcat numai că nu a fost aşa. Vorba Ancăi Florea, ne-am străduit din răsputeri să nu ne implicăm. Dacă ne implicam inteligent, Voronin era azi la Moscova. Partea proastă e că halul de opoziţie nu pare capabilă să conducă. Dar n-ar avea importanţă, fiindcă i-am ajuta pe nevolnici. Deocamdată, e cazul ca MAE al României să capaciteze UE să intervină energic.
P.S. Poate acum ne dăm seama ce ar fi însemnat, în acest context geografic şi geopolitic, neapartenenaţa României la NATO şi Uniunea Europeană.
UPDATE. Voronin declară public că autorităţile anchetează modul în care cetăţeni români au organizat protestele şi spioni români au participat la revoltă, precum şi modul în care mass-media din România au reflectat evenimentele.
Dana Grecu a citit această ştire fierbinte la Antena 3, iar ministrul de Interne, Dan Nica a luat ştirea la mişto şi a râs ca prostul.
Deşi statul român e luat la mişto de Chişinău, în acord cu Moscova.
UPDATE 2. Jurnalistul Ion Terguţă a fost eliberat, în jurul orei 18. El a relatat telefonic pentru Antena 3 că a fost reţinut 6 ore, timp în care nu a fost întrebat nimic, a fost purtat din birou în birou, a urmărit un meci internaţional la televizor, a mâncat cu poliţiştii, care apoi l-au eliberat şi s-au scuzat. Fratele lui, Petru Terguţă, care a venit aseară în ţară, prezent în studioul de ştiri al Antenei 3, a spus că probabil autorităţile de la Chişinău îl căutau pe el şi l-au confundat cu fratele lui. Petru a adăugat că a vorbit la telefon cu doi corespondenţi basarabeni ai presei din România şi deocamdată erau OK.
UPDATE 3. AJR – Asociaţia Jurnaliştilor Români dă un comunicat de protest.
UPDATE 4. Antena 3 prezintă o declaraţie a unui tânăr basarabean de 29 23 de ani, arestat mai multe zile şi bătut îngrozitor – ceea ce se vedea din imagini – doar pentru că a fost traducător pentru nişte jurnalişti suedezi. El relatează că era cu alţi 23 în celulă şi toţi au fost bătuţi. De asemenea, reţinut şi bătut a fost şi Anatol Mătăsaru, un mai vechi protestatar paşnic la adresa regimului comunist.
UPDATE 5. Geoană face o declaraţie tâmpită, preluată de Antena 3, cum că declaraţia mai veche a lui Băsescu privind integrarea României R.Moldova în UE poate fi acum folosită împotriva noastră. Prostănacul nu observă că în comunicatul MAE al României de alaltăieri se subliniază intenţia României de a continua susţinerea procesului de aderare a R.Moldova la UE. Decât să spui prostii, mai bine taci.
UPDATE 6. Ediţie specială la Antena 3, cu Maria Coman şi Andrei Bădin. Fostul premier Mircea Druc e de părerea că nimeni nu trebuie să rezolve problema, în afară de România şi Rusia, respectiv, Băsescu şi Medvedev, pentru că de fapt în joc sunt interesele directe ale ambelor ţări. „Eu sunt fericit că România există. Faptul că România există e o garanţie că nu vom dispărea nici noi de-acolo”, spune Mircea Druc.
Cătălin Harnagea, fost director al SIE: Voronin şi-a dat singur o lovitură de stat ca să se perpetueze la putere. România ar trebui să acţioneze prin intermediul europarlamentarilor la Parlamentul European şi să sesizeze ONU, organizaţia tutelară a drepturilor omului.
Mircea Druc: e normal pentru partidele de opoziţie, sunt noi, e prima dată când cele două liberale au trecut pragul în Parlament. Iar partidele pro-ruseşti n-au mai trecut pragul. E neseriozitate, sunt 15 partide care au intrat în Parlament, 14 de opoziţie, dintre care patru liberale, două-trei creştin democrate, două socialiste, nu sunt în stare să facă o opoziţie unitară, pe când comuniştii sunt uniţi, fac un bloc.
Mircea Druc: toţi cei care au ajuns preşedinţi la Chişinău au aplicat o tactică, s-au pretins fie cu Bucureştiul, care le-a dat sprijinul să fie aleşi, fie cu Moscova, care le-a dat sprijinul să fie aleşi. Uneori, aceiaşi, cum ar fi Voronin.
UPDATE 7. SIS dă un comunicat în care îşi declară îngrijorarea că presa română încearcă să influenţete opinia publică internaţională (!).
UPDATE 8. Andrei Bădin: ce-a făcut SIE, din moment ce au existat informaţii că deja se golesc de documente sediile instituţiilor, cu o lună înainte de a fi fost devastate?
Cătălin Harnagea: reacţia la nivel înalt a României mi se pare cel puţin ciudată, preşedintele unei ţări trebuie să-şi arate măcar interesul cu privire la altă ţară care acuză România.
Maria Coman: este programată o reacţie a preşedintelui, pentru luni, în Parlament.
UPDATE 9. Miting de susţinere în Piaţa Universităţii Bucureşti.
UPDATE 10. Antena 3 difuzează imagini care demonstrează că violenţa a fost programată. Andrei Bădin: poliţia a scos pietre din asfalt şi le-a dat manifestanţilor (ca la noi, pe 13 iunie), s-au adus vidanje din care s-a aruncat peste demonstranţi care s-au enervat, au apărut nişte tineri raşi în cap care au instigat la violenţă şi au devastat, s-au urcat alături de poliţişti cu steagurile României şi UE pe sediul Preşedinţiei, ministrul de Interne Papuc a stat cu demonstranţii în Parlament – înscenare pentru violenţă care să fie folosită politic.
Harnagea: în prima zi, Poliţia a dat un comunicat că nu intervine în forţă, ca şi cum ar fi invitat demonstranţii de dezordine.
UPDATE 11. „Ştirea zilei” cu Cristian Diaconescu: România va sesiza cazul R.Moldova la Parlamentul European, Comisia Europeană şi NATO.
Gabi Firea reaminteşte telefoanele MAE la care pot apela cei ale căror rude cetăţeni români din R.Moldova nu mai pot fi contactate sau sunt date dispărute: 021.431.15.11. (orele 8:00-20:00) şi 021.431.12.03 (după ora 20:00). Cristian Dinaconescu spune că sunt persoane care au apelat, dar, la sesizarea MAE al României, Chişinăul nu a dat nici un răspuns.
Cristian Pârvulescu: au fost nişte măsuri anterioare alegerilor care au pregătit scenariul acuzării României.
Cristian Diaconescu: autorităţile de la Chişinău fac o mare greşeală îndepărtându-şi un foarte bun prieten european şi acuzând România de implicare, pe care n-a avut-o şi n-o va avea, pentru că nu avem interesul să ne creem probleme în zonă.
Cristian Pârvulescu: partea care putea sigura înnoirea R.Moldova a plecat din ţară, pentru că nu avea oportunităţi. A rămas o populaţie de asistaţi.
Cristian Diaconescu: Autorităţile de la Chişinău au dus R. Moldova cu un pas înapoi în istorie, fac o mare gafă că arată cu degetul spre România şi îşi fac iluzii dacă cred că îşi pot face loc în dialogul european cu asemenea atitudine înapoiată şi acuze ridicole.
Cristian Pârvulescu: nici Rusia nu mai e ce-a fost şi nu mai poate şantaja energetic. Cred că trebuie să ne obişnuim că sunt realităţi politice şi realităţi istorice, nu putem deci să ne raportăm la Moldova decât ca la un stat.
Gabi Firea: la ce-i foloseşte lui Voronin aruncarea pisicii spre gardul României, din moment ce totul s-a privatizat cu Rusia?
Cristian Pârvulescu: Voronin apelează la propaganda de tip sovietic pentru că e singura pe care o cunoaşte şi care dă randament. Ce-a vrut Voronin? Păi ce să vrea un ofiţer KGB?
Cristian Diaconescu: noi nu ne amestecăm în treburile interne ale R.Moldova, dar nu se poate să arestezi cetăţeni pe stradă şi apoi, din fericire, unora să le dai drumul şi nu se poate să blochezi libertatea presei. Nu vom solicita sancţionarea R.Moldova, dar când sunt în cauză cetăţeni români, statul român are dreptul de a-i apăra. S-a generat instabilitate la graniţa UE şi NATO, la Nordul Mării Negre, de aceea România are dreptul să aducă problema în interiorul Uniunii Europene.
Aspecte teritoriale în acest moment nu se discută în Europa. Nimeni nu-şi pune problema să se schimbe o astfel de situaţie.
UPDATE 12. TVM difuzează un film în alb-negru.
UPDATE 13. Corespondentul TVR în R.Moldova, Doru Dendiu, care a fost azi reţinut 6 ore, declară la jurnalul de ora 21 al Antenei 3, că poliţiştii l-au informat că verifică dacă a dat cu pietre, dar că s-au purtat destul de bine, l-au dus la masă, iar comandantul poliţiei s-a mirat la sfârşit ce caută el acolo. El spune că atunci când a fost ridicat, poliţiştii nu s-au legitimat, pentru că n-au obiceiul.
UPDATE 14. News alert UNIMEDIA citată de Realitatea TV: întreaga redacţie a televiziunii online „jurnal.tv” a cerut azil politic în SUA. Cererea a fost depusă la Ambasada SUA din Chişinău. Bravo! Aşa Washingtonul va fi obligat să scoată capul din nisip şi să ia o poziţie.
Ministrul de Externe al Federaţiei Ruse a declarat, azi, că „nu se pune problema repetării alegerilor din Republica Moldova” şi că protestele de la Chişinău, ca şi acuzele de fraudă sunt nefondate. Asta după ce, ieri, preşedintele Medvedev îi ceruse – ! – public lui Voronin să lichideze violenţele.
Putem reacţiona aşa, afectiv. Fie facem pe noi de frică şi demonstrăm că nu merităm apartenenţa euro-atlantică. Fie – şi pe deplin justificat, în calitate de persoane particulare, zicem : cine mumă-ta eşti tu, băi Serioja lui Mânăstire-într-un picior, să te amesteci în treburile interne ale unei ţări suverane şi independente, care s-a rupt de imperiul vostru decedat, URSS, după ce voi aţi rupt provincia basarabeană din trupul ţării noastre?! Ia du-te tu un pic şi plimbă ursul prin Siberia! Executa-rea!
Bun. Acum ne-am răcorit. Putem trece la rece. Adică, să evaluăm politic declaraţia lui Lavrov şi putem să-l pupăm – dacă ne punem şi masca de gaze. Pentru că declaraţia ministrului de Externe al Rusiei e inestimabilă pentru Basarabia şi pentru România. Adică Lavrov a recunoscut, de fapt, cine este implicat în evenimentele de la Chişinău: onor Rusia. Şi cine se amestecă în treburile interne ale R.Moldova? Tot ea. Ca dovadă şi declaraţia.
Deci ori Lavrov are o aroganţă imperialistă de la Petru cel Mare moştenire, trecând prin URSS încoace, care l-a făcut să scoată porumbelul păcii involuntare. Ori a declarat deliberat că Voronin e terminat. Kanieţ filma. Nu doar pentru că mâine îi expiră mandatul. Ci pentru că Rusia e posibil că doar a plusat, în ideea că poate să păstreze în gheară şi Basarabia, dacă românii basarabeni şi românii din România continuă să fie timoraţi şi proşti, ca UE, de exemplu, care face sluj gratuit în faţa Moscovei – cuţu-cuţu, Solana! Să mă ierte câinele. Care e demn. Şi domn. Solana, un soi de nevertebrată funcţionară europeană.
Deci, Rusia n-aş crede că are interes să ţină o zonă conflictuală la frontiera NATO şi a UE. A putut mima, un pic, interesul. Care de fapt se axează pe Ucraina şi Georgia. Sigur că noi suntem solidari cu ele, mai ales cu ultima, că prima ne e cam datoare. Dar pe primul plan punem interesul naţional. Care spune că acum e momentul să scoatem Basarabia din sfera teoretică sau inerţială de influenţă a Moscovei şi să o readucem acasă, unde vrea ea. În Europa. Noi suntem Europa, ca stat membru al UE. Din moment ce vor copiii ăştia, după trei generaţii, înseamnă că Basarabia vrea. Şi ne spune că-i a noastră. Iar asta nu-i doar apartenenţă sentimentală şi istorică. Poate deveni politică şi actuală, dacă suntem inteligenţi şi demni.
Dacă, adică, terminăm cu mentalitatea subalternă, la care renunţasem pe vremea căposului Tăriceanu – care şi-a propus să devenim ceea ce suntem, a şaptea ţară europeană – şi facem, cu isteţime şi graţie, politică „prin noi înşine”, evident ca stat aliat în NATO şi în Uniunea Europeană. Adică terminăm cu atitudinea ancilară şi reactivă, şi aplicăm o strategie proactivă, naţională în limitele apartenenţei internaţionale. Şi nu ne mai temem să avem atitudini clare şi verticale precum aceea din comunicatul MAE de azi şi al Comisiei pentru Relaţii Externe a Parlamentului României.
Şi nu ne limităm la declaraţii. Mai mult. Nu ne delimităm. Ne exprimăm solidaritatea cu Basarabia, în aspiraţiile ei europene. Ne exprimăm atitudinea anticomunistă, adică la adresa unui regim criminal împotriva umanităţii. Ne exprimăm solidaritatea cu tinerii demonstranţi pentru libertate, democraţie şi – da – reîntregire cu România. Când va fi ceasul. Dar ceasul trebuie întors. Şi pus să sune. În urechile asurzite ale UE, de câte palme şi-a înfundat ca să nu audă ce ar fi putut-o deranja şi pune rău cu Moscova. Mai mult, să audă Uniunea Europeană că ea suntem şi noi, cu drepturi depline. Şi avem un cuvânt interesant de spus, cu bătaie strategică. La fel şi în NATO. Ne-a spus-o W.Bush din 2002, de când a venit să salute primirea noastră în Alianţă. Dar noi n-am priceput că vecinătatea cu Federaţia Rusă înseamnă reîntregirea cu Basarabia. Şi am neglijat-o. La fel cum ne-a neglijat Occidentul pe noi în vremea comunismului. Adrian Cioroianu a lăsat la MAE o strategie de politică externă care numai neglijabilă nu e. Ea trebuie preluată şi dezvoltată. Şi ne trebuie şi o strategie economică de reintegrare a Basarabiei.
Acum am primit o lecţie de la acei tineri din Chişinău. Cum o lecţie au primit şi marile instituţii ale comunităţii internaţionale, care au avut o atitudine de-o laşitate incalificabilă şi de-un servilism faţă de Moscova, cum n-au mai prestat de pe vremea Războiului Rece, care, fără SUA Reagan şi H.W.Bush, probabil ar fi durat nedefinit, chiar şi când economic ar fi crăpat regimul comunist. Se făcea şi prin Europa postcomunistă vreo chestie ca-n China.
E cazul să nu ratăm momentul. Nimeni nu ne-a dat niciodată nimic în istorie, până ce nu ne-am luat singuri. Îndrăzneala ne-a făcut norocoşi, iar marile puteri ne-au recunoscut faptul împlinit. Acum nu se mai pune problema în termeni subalterni. Trebuie să ne debarasăm de mentalitatea subalternă, aşa cum de mult au făcut Polonia şi Cehia. Suntem aliaţi cu drepturi egale. Şi cu obligaţii. Am dovedit-o pe teatrele de operaţiuni, cu misiuni de elită. Merităm reciprocitate. Basarabia înapoi. Evident, în etape. Mai întâi să cadă comuniştii. Apoi să vină la putere unioniştii. Şi să asculte vocea străzii care i-a adus la putere.
Tinerii de la Chişinău sunt cei care duc în spate partidele democratice, nu invers. Ele s-au speriat, au făcut pasul înapoi, erau gata să cedeze. Dar tinerii n-au cedat, în ciuda presiunilor inimaginabile. Protestul lor i-a determinat pe liderii partidelor democratice să revină la revendicarea invalidării alegerilor, angajându-se că vor prezenta Occidentului probe ale fraudei grosiere. Nu vă temeţi! Soarta îi ajută pe cei îndrăzneţi.
x
UPDATE. Borbely László a prezentat o declaraţie foarte bună a Comisiilor reunite pentru Politică Externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, în care, pe lângă punctele similare cu cele conţinute în comunicatul MAE, se exprimă şi solidaritatea cu tinerii demonstranţi.
Premierul Boc, după şedinţa de guvern în care s-a adoptat, spre înaintare către Parlament, proiectul de lege, de extremă stângă, care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, întrebat despre Basarabia, a citit comunicatul MAE şi bine a făcut. O singură voce oficială a României. Bine că tace Băsescu, decât să o comită.
UPDATE 2. Mihnea Constantinescu, nominalizat pentru postul de ambasador la Chişinău. Ultima funcţie deţinută, director de cabinet al premierului Tăriceanu. Singura declaraţie de presă pe care a făcut-o, după nominalizare, a fost răspunsul zâmbitor la întrebarea cum va administra situaţia: cu înţelepciune. El urmează să fie audiat la Comisia reunită de politică Externă, la ora 20. Succes!
UPDATE 3. Antena 3 prezintă apelul unor părinţi disperaţi că le-au dispărut copiii.
UPDATE 4. Tinerii din Piaţă, care nu mai au nici amplificare, comunică prin portavoce. Unul din ei citeşte un ultimatum în patru puncte: eliberarea necondiţionată a arestaţilor şi scoaterea lor de sub urmărire penală, acces la televiziunea publică, dialog direct al lui Voronin cu ei, repetarea alegerilor. În caz contrar, tinerii ameninţă că vor fi consecinţe.
UPDATE 5. Numărul demonstranţilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale se triplează. TVM a transmis, pentru prima dată, imagini live, de sus, cu manifestanţi dispersaţi, poate ca să sugereze că sunt mai puţini decât în zilele trecute, dar efectul a fost contrar.
UPDATE 6. CSAT restrâns la Cotroceni – preşedintele, premierul, miniştrii de specialitate (Interne, Externe), şefii SRI şi SIE.
UPDATE 7. Partidul comuniştilor dă un comunicat în care vorbeşte de contramanifestaţii în toată ţara. Vine mineriada?
UPDATE 8. Dan Niţescu transmite pentru Antena 3 din Piaţă de la Chişinău că e o linişte ciudată, care prevesteşte ceva. Demonstranţii sunt departe de a fi intimidaţi. Este ora 19:30.
UPDATE 9. Mădălina Puşcalău relatează, în studioul de ştiri al Antenei 3, că patru reporteri au fost agresaţi de persoane în negru, în scuarul din spatele Parlamentului. Andrei Bădin spune şi că un ziar relatează online că azi la 18:30 ar fi fost răpiţi oameni de pe stradă.
UPDATE 10. Ora 20. Manifestaţii de solidaritate cu Basarabia. Vlad Dunea, vicepreşedintele studenţilor basarabeni din România, declară că au decis să înfiinţeze un comitet ad-hoc şi să solicite tuturor organismelor internaţionale şi SUA să urmărească atent evenimentele din Basarabia, să solicite eliberarea celor peste 200 de arestaţi, guvernul comunist să recunoască fraudarea alegerilor şi să asigure libera circulaţie.
UPDATE 11. Ora 22. Radu Tudor anunţă că Mădălina Sârb este în drum spre Bucureşti, fiind obligată să plece, pentru că a fost urmărită şi filmată de organele de securitate, azi-noapte nu a dormit deloc, pentru că se făceau arestări în case ale participanţilor la miting şi a trebuit să se întoarcă acasă, având şi o iritaţie de la gazele poliţiştilor.
Mihai Gâdea informează că Laurenţiu Rădulescu nu a putut intra în Basarabia şi că la Chişinău sunt căutaţi jurnaliştii români ca să fie expulzaţi.
UPDATE 12. TVM transmite declaraţii de la Soroca, unele în rusă, ale unor persoane „revoltate” de ce se întâmplă la Chişinău. Ca ăia şi alea care aplaudau minerii pe 14 iunie 1990.
UPDATE 13. Mihai Gâdea citează declaraţia Dumei ruseşti că arborarea drapelelor denotă implicarea României.
UPDATE 14. Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, prezent la „Sinteza zilei”, spune că oficialii UE aşteaptă poziţia noastră.
UPDATE 15. TVM incită la violenţă împotriva României şi a demonstranţilor, prin difuzarea obsesivă a imaginilor cu distrugeri şi a declaraţiilor unor cetăţeni indignaţi.
UPDATE 16. Cristian Diaconescu afirmă că, practic, România nu poate afirma că alegerile au fost fraudate, dar nu poate admite expluzarea ambasadorului, în condiţiile în care nici un ambasador din UE nu a fost declarat persona non grata.
Cristian Diaconescu spune că au fost arestaţi cetăţeni români la Chişinău, ceea ce e inadmisibil.
UPDATE 17. Valentin Stan iarăşi intră cu suficienţă omniscientă la Sinteză telefonic şi spune că pe display-ul lui revoluţia s-a terminat. Îl mustră pe Radu Tudor că nu-i place democraţia de la Chişinău. Stan spune că nu ne dăm seama cât de periculoase sunt afirmaţiile de la Bucureşti care n-au validarea Occidentului şi a Moscovei. Geniu carpatin. Valentin Stan a rămas cu mentalitatea Războiului Rece şi crede că toată lumea care nu gândeşte ca el e în eroare. Să nu-l contrazicem! Mai ales că invocă rapoarte despre democraţie ale tuturor funcţionăraşilor papiţoi de la Consiliul Europei (marea instituţie) care criticau „mişcările extremei drepte de la Chişinău”, în 2002. Iar noi trebuie să ne ferim, că, păzea!, să nu creadă Vestul că suntem implicaţi acum. Fiindcă în Moldova se fac interese din afara Moldovei şi să nu facem nici o declaraţie imprudentă care să fie folosită împotriva noastră. Jenant!
UPDATE 18. Un cameraman de la jurnaltv, Oleg Brega, a fost agresat. El declară telefonic la Antena 3 că a fost solicitat de demonstranţi să filmeze agresarea unor colegi ai lor. A fost depistat, prins şi bătut, doborât, i s-a luat camera, a strigat şi l-au lăsat în pace, după care s-au întors şi i-au luat şi camera mică. Printre ei era şi un poliţist – cu cască şi baston, relatează jurnalistul, care mai precizează că şi nişte colegi jurnalişti au fost agresaţi şi că seara la spital erau zeci de tineri bătuţi rău – fracturi, lovituri, etc.
UPDATE 19. Autorităţile de la Tiraspol vor să solicite suplimentarea de trupe ruseşti, relatează Antena 3.
UPDATE 20.Printre cei 193 de protestatari arestaţi este şi jurnalista Natalia Morar, care, deşi scrie la un ziar rusesc şi e căsătorită cu un cetăţean rus, are interdicţie în Federaţia Rusă.
UPDATE 21. Liderul PPCD, Iurie Roşca, a susţinut, într-o conferinţă de presă, că printre autorii violenţelor s-ar afla Gabriel Stati, apropiat al lui Lucinshi, care reprezintă interesele Moscovei în R.Moldova. PPCD nu a mai intrat în Parlament, din cauza alianţei parlamentare cu Voronin.
Splendidă manifestaţie de protest a tinerilor la Chişinău!
Se întâmplă după alegerile de duminică, în care partidele democratice sperau în schimbare, iar exit-poll-urile şi rezultatele au indicat victoria Partidului Comuniştilor, cu aproximativ 50%.
Tinerii acuză falsificarea alegerilor şi cer repetarea lor. S-au organizat spontan, după apeluri pe Internet în care erau chemaţi la statuia lui Ştefan cel Mare cu o lumânare în semn de doliu faţă de democraţia din Basarabia.
Ei au ieşit masiv pe străzile Chişinăului, au obţinut autorizaţie pentru miting şi marş de la primarul liberal Dorin Chirtoacă şi scandează slogane anticomuniste care îmi amintesc fidel de noi, cei din Piaţa Universităţii 1990. La ei, nici după 20 de ani nu s-a schimbat. E tot o jale de tip comunist, vegheată îndeaproape de Moscova.
Tinerii ăştia fabuloşi sunt pur şi simplu o minune! Ei vor debarasarea de ciuma roşie, democratizarea şi integrarea euro-atlantică. Dar cel mai important, ei vor reîntregirea cu ţara! E fabulos că după toată propaganda nenorocită există aceşti tineri extraordinari!
Procuratura Generală din Chişinău şi Ministerul de Interne au declarat ilegale mişcările de protest. Aşa a fost şi la noi, pe 12 iunie 1990 seara târziu, după care s-a produs represiunea din zorii de 13 iunie, înscenarea violenţelor asupra instituţiilor şi apoi mineriada.
Se aude că la Chişinău deja s-a deschis focul asupra demonstranţilor. Mădălina Sârb relatează pentru Antena 3 de la Chişinău că are loc intifada tinerilor cu forţele de ordine. Aşa ne-au provocat şi pe noi, în 13 iunie, când puterea a vrut violenţă, ca să justifice represiunea. Tinerii poartă steagurile României şi Uniunii Europene.
CE FACE ROMÂNIA?
Noi avem treabă cu mascarade judiciare şi ignorăm acea mişcare care ne cheamă. Nu-i nevoie ca MAE să încalce vreo uzanţă diplomatică. Ar fi suficient ca ministrul Cristian Diaconescu să dea un simplu comunicat de protest faţă de represiunea de la Chişinău.
Iar noi ar trebui să organizăm la Bucureşti, la Iaşi şi dacă s-ar putea, în toate reşedinţele de judeţ, mitinguri de solidaritate care să aibă loc atâta timp cât vor dura şi cele de la Chişinău. Sau chiar mai mult decât atât, dacă acolo represiunea va deveni criminală. În beneficiul Moscovei, care n-ar ezita să trimită „forţe de menţinere a păcii”. La graniţa NATO.
UPDATE. Victor Alistar, de la Transparency International, spune, la Antena 3, că frauda s-a produs la circumscripţii, nu la secţiile de vot. Diferenţa faţă de sondajele de dinainte de alegeri şi de exit-polluri e de 6-15 procente.
UPDATE 2. Andrei Bădin a amintit că aseară demonstranţii scandau: „România nu uita, Basarabia e a ta„. Trebuie înţelepciune maximă în evaluarea situaţiei şi abordarea ei din partea statului român. Pasivitatea e cea mai proastă alegere. Cred că trebuie să profităm la maximum de împrejurare şi să-i susţinem pe tineri, cu metode de diplomaţie activă. Şi cu alte mijloace inteligente.
Eu cred că indiferent de dezastrul lor economic şi social, indiferent că ne-am lua o piatră de moară pe moment, ar merita să o facem. Se poate specula diplomatic. Există mijloace. Articole diplomatice care să fie invocate.
Dacă nu intrăm noi, ca forţă NATO de intervenţie pentru calmarea unui conflict de la frontiera de est a Alianţei, atunci intră Rusia. Şi Basarabia ar fi pierdută pentru totdeauna.
România trebuie să aibă reacţie rapidă, Bucureştiul trebuie să fie cu un pas înaintea Moscovei şi să aibă pregătită intervenţia la ONU, pentru convocarea Consiliului de Securitate.
România ar trebui să convoace CSAT.
UPDATE 3. Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie lansează tocmai acum Scrisoarea Magistraţilor, de protest la adresa campaniei de depreciere a Justiţiei, mai cu seamă de intervenţie a politicului în actul de justiţie. Pentru prima dată magistraţii atacă deschis încercarea de blamare a justiţiei pentru nereuşitele guvernanţilor şi afirmă că rolul magistraţilor este mai presus chiar de preşedintele ţării. Referirea a fost şi la salariile magistraţilor. Scrisoarea a fost citită live de preşedintele ÎCCJ, Nicolae Popa.
Una din două: ori revoluţia de la Basarabia va trece, deja, în ignorare, ori scrisoarea magistraţilor va fi prea puţin luată în considerare. Amândouă sunt evenimente de importanţă excepţională. Vor reuşi televiziunile o abordare profesionistă, în aşa fel încât să ţină la ordinea zilei ambele teme şi să dribleze diversiunile, semnalându-le, dar neinsistând asupra lor?
UPDATE 4. Un mort la Chişinău, anunţă Maria Coman, la Antena 3. După care continuă dezbaterea, cu Victor Alistar şi Lucian Bolcaş, pe tema Scrisorii Magistraţilor.
Realitatea TV tratează evenimentele de la Chişinău. Liana Alexandru anunţă că sunt câteva zeci de studenţi români care s-au îndreptat spre Basarabia şi au fost opriţi la Vama Sculeni. Tudor Florea, corespondent de la Iaşi, relatează că e vorba de 40 de studenţi basarabeni, care au fost întorşi de la graniţă, cu toate că au cetăţenia R.Moldova.
Tot Realitatea TV relatează că televiziunea de stat din Chişinău procedează ca televiziunea de stat de la Bucureşti în 13 iunie şi pe tot parcursul manifestaţiei din Piaţa Universităţii, prezentând-o distorsionat şi mincinos – beţivi, distrugeri, etc. Cu televizorul, la Chişinău se minte poporul. Jurnalistul Constantin Tănase, de la ziarul „Timpul”, confirmă blocajul informaţional – site-uri private, etc. Alina Petrescu anunţă că radioul de stat se difuzează muzică populară. Aşa a fost şi pe 22 decembrie 1989.
La Antena 3 transmite Mădălina Sârb, un reporter excepţional, care este singurul corespondent al unei televiziuni din afara R.Moldovei. Ea relatează că printre manifestanţi sunt persoane în costum negru care filmează cu mici camere, atât demonstranţii, cât şi reprezentanţii presei. Mădălina mai spune că poliţia a blocat accesul spre Chişinău al tuturor celor care ar vrea să se alăture mişcării tinerilor. Televiziunea de stat nu arată nimic din Piaţa Centrală de la Chişinău. Ca şi cum nu ar fi revoluţia. Nu le-a spus nimeni că trebuie să ocupe televiziunea? Să sperăm că urmează.
UPDATE 5. Pe YouTube şi pe Flickr.com, tinerii basarabeni au postat filme şi fotografii. În sfârşit, Televiziunea eu.tv transmite live, preluată de Antena 3. Scriitorul Valeriu Matei afirmă că s-ar putea ca partidele de opoziţie să le ceară tinerilor să înceteze protestele, de teama consecinţelor asupra vieţilor tinerilor, unii, probabil minori.
UPDATE 6. Tot Antena 3 relatează că sunt doi poliţişti morţi.
UPDATE 7. SPP din Moldova s-a predat. Preşedintele Voronin urmează să facă o declaraţie la 19:30. Sediul Preşedinţiei a fost ocupat paşnic.
UPDATE 8. Prima luare de poziţie simili-oficială din România, Titus Corlăţean, din partea Comisiei de Politică Externă a Senatului, face o declaraţie în care afirmă că Biroul Permanent i-a mandatat să monitorizeze situaţia. Corlăţean a mai spus că acuzele de fraudare a alegerilor trebuie să primească un răspuns corect.
Andrei Bădin precizează că a mai fost o declaraţie a premierului Boc la RRA, în care a făcut apel la calm şi a afirmat că România susţine integrarea europeană a R.Moldova.
Atrag atenţia că astea nu sunt poziţii oficiale ale României. Sunt doar declaraţii de presă. Poziţie oficială înseamnă Comunicat de la Cotroceni şi/sau Declaraţie a preşedintelui ţării, Comunicat al MAE şi/sau declaraţie a ministrului de Externe.
Indiferent de acuzele previzibile ale oficialităţilor de la Chişinău privind implicarea României, statul român trebuie să aibă o poziţie oficială şi să facă toate demersurile diplomatice şi inteligente care se impun.
Cristian Pohrib şi Andrei Bădin reamintesc că Senatul SUA a considerat deja că alegerile din R.Moldova au fost parţial libere, dar nu corecte.
UPDATE 9. Din declaraţiile de la Antena 3 ale liderilor, partidele democratice par incapabile de unitate şi de a administra, politic, situaţia.
UPDATE 10. Cristian Pohrib anticipează că Voronin va apela la trupele ruseşti.
UPDATE 11. După o perioadă în care forţele de poliţie s-au retras, iar manifestanţii au tratat cu militarii Armatei pentru a-i convinge să treacă de partea lor, forţele de ordine pregătesc o acţiune în forţă şi chiar acţionează brutal împotriva demonstranţilor, care au spart sediile Preşedinţiei şi Parlamentului, relatează live Mădălina Sârb, care precizează că „are loc un adevărat măcel„.
UPDATE 12. Dana Grecu anunţă că Javier Solana a exprimat îngrijorarea UE cu privire la evenimentele de la Chişinău. Un pic mai puţin vag n-ar strica.
UPDATE 13. După ce a difuzat, ore în şir, imagini cu preoţi şi călugări, ignorând evenimentele de la Chişinău ca şi când nu s-ar petrece, televiziunea de stat din Moldova relatează, la jurnalul orei 16, despre violenţele demonstranţilor şi eforturile forţelor de ordine de a rezista. Aşa s-a întâmplat şi pe 13 iunie, la Bucureşti.
S.R.S. declară că violenţele au fost iniţiate, mereu, de agenţi provocatori, ca să justifice represiunea, ca şi la noi.
UPDATE 14. Se anunţă manifestaţii de solidaritate în România, de la ora 20:00, la Iaşi, Cluj şi în Piaţa Universităţii-Bucureşti.
UPDATE 15. Agenţiile de presă ruseşti pun revolta pe seama României.
UPDATE 16. Un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne de la Chişinău, în care li se cere părinţilor să nu le permită copiilor să participe la „destabilizare”, pregăteşte, probabil, anunţul lui Voronin de diseară privind decretarea stării de necesitate.
UPDATE 17. Dana Grecu anunţă, după BASA-PRESS, că este convocată o şedinţă extraordinară a guvernului, cu participarea lui Voronin.
UPDATE 18. Claudiu Săftoiu se teme că s-ar putea ca totul să fie pus pe seama României, ceea ce ar fi „foarte riscant”. Să mori tu?
UPDATE 19. Fraţilor, dacă tot ne acuză ăştia şi e clar că ne vor acuza la nivel de stat, hai s-o punem! Sunt tineri de 14-18-20 de ani care ne spun să nu uităm că Basarabia-i a noastră şi noi ce facem? Să sperăm că inteligenţa română va determina, cu susţinerea SUA, căderea comunismului din Basarabia şi reîntregirea cu ţara noastră. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
P.S. Chiar dacă vom avea de tras tare multe. O adevărată povară. Povara noastră dragă. Uitată, trădată mereu: BASARABIA!
UPDATE 20. Felicitări Mădălinei Sârb şi cameramanului Dan Niţescu, pentru profesionismul şi eroismul cu care transmit, pentru noi, în direct, riscându-şi, la propriu, viaţa. Pentru una din cele mai nobile cauze.
UPDATE 21. Demonstranţii au pus steagurile României şi Uniunii Europene pe sediul Preşedinţiei de la Chişinău, fapt consemnat de agenţiile occidentale de presă.
UPDATE 22. TV Moldova transmite varietăţi pentru copii, preluate, în chenar, de Antena 3, în contrast cu imaginile transmite de Dan Niţescu din stradă, de la Chişinău.
UPDATE 23. O jigodie de analist rus, Serghei Markov, directorul Institutului de Studii Politice de la Moscova, denunţă, pe Interfax, „amprenta românească” a revoluţiei de la Chişinău. Păi e normal, pentru că basarabenii sunt români! Cască ochii, tovarăşe ciumete roşu, cu tot neamul vostru abrutizat, care ne-aţi adus doar pacoste în istorie, cască ochii şi vezi copiii şi tinerii în care bate inima româna şi care îşi revendică apartenenţa la România! Ticăloşilor care ne-aţi distrus ţara şi ne-aţi oprit zeci de ani, într-o istorie arestată şi impusă de la Moscova. Ajunge!
UPDATE 24. Deputatul Ion Neagu, de la Mişcarea Acţiunea Europeană, declară pentru Antena 3 că el nu crede că Voronin va trece la represiune armată, fiindcă ar fi prea grav pentru el. Referitor la programul televiziunii de stat din Moldova, domnul Neagu a spus că e o veche practică a comuniştilor, care pe vremea puciului de la Moscova dădeau desene animate.
Ion Neagu precizează că le-a cerut partidelor democratice unitate şi îşi exprimă speranţa că alegerile vor fi repetate. De asemenea, domnul Neagu dezvăluie dublul limbaj al OSCE, care au declarat alegerile corecte, după ce opozanţilor basarabeni le spuneau că sunt fraudate.
UPDATE 25. Radu Tudor anunţă că ambasadorul Rusiei la Bucureşti a refuzat să dea curs convocării MAE al României, pentru o discuţie pe tema necesităţii protejării cetăţenilor români din R.Moldova.
UPDATE 26. Televiziunea Moldova 1, preluată de Antena 3 şi-a întrerupt divertismentul pentru copii, ca să transmită imagini manipulate de la Chişinău, imagini trunchiate, ca să sugereze o apocalipsă huliganică. Un bou de reporter, Vasile Munteanu, a transmis telefonic că manifestanţii „atacă cu sălbăticie”, dau foc, etc. La fel cum făcea TVR pe 13 iunie 1990. Sunt furajaţi cu propaganda de la Moscova.
Tocmai când mă pregăteam să scriu că urmează să apară Voronin, aşa cum atunci a apărut Iliescu, televiziunea de stat din Moldova chiar l-au dat pe Voronin prezidând „comitetul pentru situaţii internaţionale”şi minţind că informează. Despre distrugeri, despre respectarea voturilor, apel către concetăţeni, „foarte frumos, foarte calm, foarte cinstit pentru alegătorii noştri, cu mulţumiri”. Şi alt apel către „toţi cei care sunt îngrijoraţi de tot ce se întâmplă în centrul capitalei noastre, Chişinău”. Voronin se întreabă „în interesul cui şi cu ajutorul cui” Asta după ce televiziunea de stat tocmai dăduse imagini cu drapele ale României. Voronin ameninţă că va face dezvăluiri după „anchetă”, fiind posibil să se ajungă la „vărsare de sânge„. Voronin vorbeşte de „acte de vandalism” şi că „nu-ţi poate permite un patriot să facă aşa ceva” şi că „se vede clar scopul lor principal”. „Această operaţiune este bine plămădită, bine gândită şi bine organizată şi se vede că şi bine plătită”. Jigodie kaghebistă.
UPDATE 26. Purtătorul de cuvânt al PNL, Varujan Vosganian, exprimă îngrijorarea PNL cu privire la caracterul violent şi face apelul ca toate părţile să nu cedeze în faţa violenţelor sau a provocării. PNL reaminteşte tuturor forţelor politice din R.Moldova că acestea au asumat valorile europene şi că în virtutea acestor valori trebuie să definească şi comportamentul, iar autorităţile nu trebuie să reacţioneze violent. Purtătorul de cuvânt al PNL a spus că imaginile ne amintesc de decembrie 1989, iar discursul lui Voronin, de discursurile lui Ceauşescu, premergătoare masacrelor din decembrie 1989. Varujan Vosganian, în numele PNL, a mai făcut apel ca toatre contestaţiile să fie evaluate potrivit principiilor democratice şi că situaţia din R. Moldova trebuie să stea în atenţia comunităţii internaţionale. Poziţia PNL fiind ca la un moment dat România şi Moldova să se reunească în procesul integrării europene.
Slab comunicat. Ca să nu-i spun laş. Pentru că mesajul PNL către partidele democratice este ca să nu se bage în manifestaţia tinerilor de care, cu jenantă laşitate, nu s-a amintit nimic.
UPDATE 27. Interfax îl citează pe adjunctul ministrului de Externe rus cu privire la violenţele de la Chişinău, „provocate”, adăugând că toţi observatorii au dat „aprecieri pozitive” alegerilor.
UPDATE 28. Deutsche Welle relatează că grupuri de protestatari se îndreaptă spre televiziunea naţională. Asta-i cheia. Doamne ajută! Înainte ca Voronin să apuce să-şi lanseze mesajul şi să intervină în forţă.
UPDATE 29. S.R.S remarcă o manipulare ticăloasă a TV Moldova 1, prin prezentarea unui film cu Grigore Vieru.
UPDATE 30. Mircea Geoană, flancat de Adrian Severin, Rovana Plumb şi I.M. Paşcu, declară că la răsăritul graniţei noastre riscă să cadă o nouă cortină de fier şi că susţine principiul neamestecului în treburile interne. În schimb, Geoană semnalează revolta tinerilor, dar spune că excessele de ambele părţi trebuie evitate, pentru că violenţa naşte violenţă. Geoană a făcut apel către Europa să nu abandoneze Moldova şi a atras atenţia că autorităţile, prin practicile democratice, îndepărtează R.Moldova de Europa. Geoană a mai remarcat, în stilu-i caracteristic, „instabilitatea de la răsăritul nostru”. De asemenea, preşedintele PSD a făcut apel şi la SUA să observe evenimentele.
UPDATE 31. SRS arată că mesajul PSD este mai consistent decît al PNL, pentru care a vorbit purtătorul de cuvânt, într-o chestiune cardinală.
SRS a adăugat că, în acord cu ministrul de Externe, preşedintele României era primul care trebuia să se pronunţe.
UPDATE 32. Dana Grecu anunţă că o delegaţie a opoziţiei se află la Guvern, ca să susţină o declaraţie comună privind fraudarea alegerilor şi în care solicită renumărarea voturilor.
UPDATE 33. Manifestanţii de strâng în număr tot mai mare în Piaţa Sfatului, în aşteptarea unui mesaj al liderilor opoziţiei.
UPDATE 34. Săftoiu justifică tăcerea lui Băsescu, garantând că nu e indiferent faţă de Basarabia şi că n-avea de ce să vorbească, din moment ce Voronin nu a acuzat, direct, România.
UPDATE 35. TV Moldova transmite imagini simpatice cu veveriţe.
UPDATE 36. Corespondentul Evghenia Kironaki relatează pentru Realitatea TV că demonstranţii au ocupat clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei. De asemenea, ea relatează că primarul Dorin Chirtoacă s-a adresat manifestanţilor să păstreze calmul. În acest timp, Voronin negociază cu liderii celor trei partide de opoziţie.
UPDATE 37. Mădălina Sârb relateată că televizoarele, telefoanele şi Internetul sunt oprite într-o parte a Chişinăului.
UPDATE 38. MAE comunică faptul că susţine poziţia UE şi respinge orice provocări adresate statului român, anunţă Antena 3.
UPDATE 39. Analistul Iulian Chifu spune că negocierile au eşuat şi ele denotă limitele preşedintelui Voronin, dar că negocierile ar trebui să continue, iar România să manifeste echilibru, nu voluntarism excesiv.
Iulian Chifu salută solidaritatea studenţilor români şi afirmă că atitudinea UE denotă lipsa de soluţii faţă de această situaţie.
UPDATE 40. Maria Coman anunţă că puterea şi opoziţia au căzut de acord asupra numărării voturilor.
UPDATE 41. Soţia lui Andrei Ivaţoc anunţă că patriotul român a fost rănit la cap, se află la spital şi după ce va primi toate îngrijirile, se vor întoarce în Piaţă. Doamna Ivanţoc a mai spus că sunt foarte mulţi tineri răniţi, că oraşul e blocat şi e un măcel.
UPDATE 42. Sever Voinescu exprimă poziţia PD-L cu privire la faptul că autorităţile de la Chişinău vor şti să administreze cu maturitate situaţia. Voinescu mai semnalează că o generaţie de tineri s-a ridicat pentru că spera în viitorul democratic al ţării lor şi că e necesar ca guvernul de la Chişinău să trateze cu maximă seriozitate „alegaţiile” opoziţiei şi să se evite violenţele de ambele părţi. Guvernul trebuie să ţină seama de proteste, atâta vreme cât ele sunt exprimate paşnic. Bla-bla şi că PD-L va folosi toate pârghiile, inclusiv ale PPE, dar că România nu va interveni în treburile altui stat. ALEGAŢII?!
UPDATE 43. Fostul premier al R. Modova, Mircea Druc, demontează tactica autorităţilor de la Chişinău de a provoca violenţă, pentru a da vina apoi pe demonstranţi. Dar că şi demonstranţii trebuie să nu se lase provocaţi, pentru că distrugerile tot populaţia le va suporta.
UPDATE 44. Mădălina Sârb spune că demonstranţii au arborat steagurile României atât pe clădirea Preşedinţiei, cât şi pe cea a Parlamentului. Ea ne mai informează că mai mulţi manifestanţi s-au îndreptat spre sediul televiziunii publice.
Corespondenta Antenei 3 a mai precizat că demonstranţii se tem de represiuni în timpul nopţii, mai ales că zona nu e prea luminată iar comunicaţiile sunt blocate.
UPDATE 45. Agenţia France Presse relatează, preluând o televiziune din Basarabia, că o femeie a murit asfixiată în clădirea Parlamentului.
UPDATE 46. Andrei Bădin, care a fost observator la alegerile din 2005, spune că observatorii străini, de regulă, stau în birouri luxoase şi nu merg prin ţară ca să observe, cu adevărat, alegerile.
UPDATE 47. Moise Guran susţine că e vorba de fapt de o manifestaţie pro-unioniastă. Ion Nistor şi Mircea Druc afirmă că în primul rând e vorba de alegerile care au fost fraudate. Mircea Druc spune că autorităţile au întrecut măsura şi au recurs la fals, fiind conştienţi că partidele, cele trei, democratice, nu mai pot fi cumpărate, cum s-a întâmplat în 2005, cu Partidul Socialist şi Partidul Creştin-Democrat.
Mircea Druc a interpretat arborarea drapelelor prin faptul că tinerii ar vedea în România, calea spre Uniunea Europeană.
Moise Guran afirmă că, dimpotrivă, la Chişinău ar fi „un know-how rusesc”, cum a fost şi în România.
UPDATE 48. Costin Georgescu, fostul director al SRI, prezent la Realitatea TV, spune că Rusia nu poate fi de acord cu integrarea R.Moldova în UE, pe motiv de Transnistria. El a adăugat că Voronin este la finalul mandatului prezidenţial şi vizează preşedinţia Parlamentului. Costin Georgescu e de părere că partidele de opoziţie trebuie să fie unite şi să nu se prezinte în Parlament.
Iosif Boda se întreabă dacă România ar putea susţine unionismul acum, când nici UE, nici SUA nu sunt pregătite, iar Rusia n-are nici un interes.
Borbely Laszlo afirmă, superb, că R.Moldova e singura ţară unde s-a întors timpul înapoi şi e clar că acest regim trebuie să se termine, cumva.
UPDATE 49. România a ratat o ocazie istorică atunci când dv. eraţi prim-ministru şi România a recunoscut independenţa, i-a spus Moise Guran lui Mircea Druc, la Antena 3. Fostul premier basarabean a spus că nu ne-am sincronizat, pentru că atunci când basarabenii manifestau pentru independenţă, noi aveam al 14-lea congres şi că nici în 1992 n-am fost de acord cu introducerea leului, atunci când premierul Druc ne-a cerut-o.
UPDATE 50. Mădălina Sârb relatează din faţa televiziunii că n-au ajuns manifestanţii, dar că nici Voronin nu a sosit să susţină discursul anunţat pentru 19:30, acum fiind 19:33 şi e posibil să fie vorba de un mesaj întregistrat de la o vilă de protocol. În faţa televiziunii nu sunt decât jurnalişti şi forţe de ordine. Mădălina Sârb a adăugat că decizia manifestanţilor pentru perioada următoare depinde de mesajul lui Voronin. Demonstranţii nu sunt mulţumiţi cu renumărarea voturilor, pentru că n-ar fi decât validarea fraudei.
UPDATE 51. Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă la TV Moldova 1, preluată de Antena 3, spune că partidele n-au legătură cu demonstranţii, dar că i-au salutat şi că atunci când manifestaţiile au degenerat în violenţe, atitudinea partidelor a fost de a-i chema în Piaţa Marii Adunări Naţionale, aceasta fiind singura lor implicare. Dar din păcate autorităţile au acuzat partidele de opoziţie de lovitură de stat şi speră ca acuzaţia să fie dezminţită. Referitor la devastări, eforturile partidelor vor fi să cheme oamenii în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Chirtoacă a cerut să se pornească de la premisa neutră a neimplicării nici unui partid în demonstraţii, să nu se dea un mesaj obstrucţionist, opoziţia să aibă acces la televiziunea publică iar solicitarea demonstranţilor de invalidare a scrutinului şi de repetare a alegerilor să fie ascultată.
UDPATE 52. Andrei Bădin semnalează faptul că nu s-a căzut de acord asupra punctelor esenţiale, accesul echitabil la televiziunea publică şi mai ales, repetarea alegerilor.
UPDATE 53. Pe Televiziunea publică se transmite un mesaj înregistrat cu voce, în limba rusă, a lui Vladimir Voronin, peste poza lui, mesaj pe care, în esenţă, îl traduce Mircea Druc la Antena 3, ideea fiind că e vorba de o lovitură de stat cu implicare externă. Deci, urmează represiune.
UPDATE 54. Ion Nistor exprimă temerea că ar putea urma o evoluţie de tip Belarus.
Moise Guran spune că accesul jurnaliştilor în R.Moldova a fost blocat şi că oricum, nimeni în afară de România nu e interesat de Basarabia, nici măcar Rusia, care e interesată doar de Transnistria.
UPDATE 55. Răzvan Dumitrescu anunţă la Realitatea TV că ambasadorul R.Moldova a fost rechemat la Chişinău.
Realitatea TV dezbate problema – de altfel, foarte importantă – a magistraţilor, exprimată în scrisoarea lor.
UPDATE 56. Maria Coman anunţă la Antena 3 că demonstranţii sunt în faţa sediului Guvernului şi cer demisia Executivului. Este ora 20:00.
Mircea Druc spune că basarabenii ar trebui să facă tot posibilul să acopere România, care n-are nici o implicare în evenimentele din Basarabia. „România să ceară ca indiferenţa europeană să fie un pic mai zdruncinată, e prea multă indiferenţă”, să-şi dea seama că e prea multă frământare la granţia Uniunii Europene, măcar de-aceea şi să-i întrebe delicat de ce unele state sunt atât de interesate în menţinerea lui Voronin.
UPDATE 57. La jurnalul orei 21 a Antenei3, Mădălina Sârb anunţă că în continuare Chişinăul fierbe şi că au început să se adune demonstranţi şi la televiziune (autorităţile anunţaseră încă din cursul zilei angajaţii radio-televiziunii publice să părăsească instituţiile).
UPDATE 58. La jurnalul de la aceeaşi oră a Realităţii TV, se transmit imagini din Piaţa Universităţii, unde reporterul consideră că sunt peste 2000 de manifestanţi solidari cu Basarabia. Un student basarabean anunţă că a vorbit acasă şi părinţii lui sunt foarte speriaţi, nimeni nu ştie ce se întâmplă, pentru că sunt dezinformaţi prin mass-media oficiale, iar Internetul e tăiat, pe când televiziunile alternative nu bat în zona rurală.
UPDATE 59. La Sinteza zilei, Mihai Gâdea îl citează pe Voronin care a declarat că „România a început isteria” şi că „în lipsă de succese, Băsescu a negociat cu Ucraina ca să cedeze Bucovina în locul Transnistriei„.
UPDATE 60. BĂSESCU TACE DE PARCĂ NU AR EXISTA. APROPO, MAI ESTE PREŞEDINTE?
Mihai Gâdea redă o declaraţie video a preşedintelui Băsescu din 6 iulie 2006, în care spune că a oferit posibilitatea R.Moldova de a intra o dată cu noi în Uniunea Europeană. Şi că noi nu ne vom uni decât în UE.
Atât SRS, cât şi Petre Roman spun că a fost o declaraţie iresponsabilă.
UPDATE 61. Mugur Ciuvică spune la Antena 3 că teama demonstranţilor este nu atât de intervenţia celor din Rusia, cât mai ales a celor din Transnistria.
SRS spune că fraudele au fost pe toate procedurile. Oameni şantajaţi cu familiile, oameni expulzaţi, voturi multiple, numărarea voturilor într-un minister (morţi care au votat cu zecile de mii). Observatorii n-au avut acces la nimic, au stat în nişte săli. Au avut orbul găinii. Sunt inutili. Nu, sunt ceva rău, pentru că vin şi validează o fraudă.
Pe urmă Voronin irită pe toată lumea, pentru că spune că el nu negociază cu nimeni, nici cu partidele, nici cu societatea civilă. Tinerii ies în stradă, au loc vandalismele pe care nu ştim dacă le-au produs elevii şi studenţii sau agenţii provocatori, aşa cum se obişnuieşte.
După care vine Solana şi dă o declaraţie de-a binelea tâmpită, periculoasă, că UE nu e de acord cu demonstraţiile violente de la Chişinău. Solana a răsuflat uşurat că sunt violenţe, pentru ca UE să nu se implice. Mai mult, pentru a-i lăsa mână liberă lui Voronin să facă o prostie în noaptea-asta şi totul să se transforme în revoluţie? Poate că-i un joc de şah. Dacă nu, e o declaraţie tâmpită, conchide SRS.
UPDATE 62. La ora 10 seara, televiziunea din Moldova transmite teatru de păpuşi cu un papagal uriaş. Mai înainte, un tânăr crainic prezentase cu voce tremurândă declaraţia lui Solana, alt papagal.
Mihai Gâdea pune întrebarea pe care ne-o tot punem de azi de la prânz: de ce demonstranţii nu ocupă televiziunea?
UPDATE 63. Ciutacu joacă rol de avocat al diavolului, afirmând că nu e normal să modificăm rezultate ale alegerilor recunoscute de organisme internaţionale.
UPDATE 64. Imagini live Reuters la Antena 3. Flăcări uriaşe dintr-o clădire. Mădălina Sârb din nou în direct. Ea relatează că forţele de ordine sunt în spatele Parlamentului în flăcări. În continuare se scandează lozinci anticomuniste. Se grupează din nou forţele de ordine. Pe tot parcursul zilei, protestatarii au fost oarecum provocaţi să riposteze.
Mihai Gâdea întreabă dacă oamenii au fost intimidaţi de zvonurile represiunii. Mădălina spune că în nici un caz tinerii nu s-au lăsat intimidaţi, au rămas şi n-au ascultat nici de liderii opoziţiei care le-au cerut să renunţe la revoltă, pentru că ei încearcă să negocieze cu Voronin.
Mihai Gâdea o felicită pe Mădălina pentru modul excepţional în care a transmis. O felicităm şi noi, din nou.
UPDATE 65. Voronin a declarat că demonstranţii sunt nişte fascişti beţivi care vor să dea o lovitură de stat.
UPDATE 66. Valentin Stan intră telefonic şi iarăşi face pe grozavul, afirmând că salută poziţia lui Victor Ciutacu şi că această acţiune de la Chişinău şi modul în care o reflectă televiziunile din România aduc grave prejudicii României şi că SRS a comis grave erori în orele de azi pe televiziuni.
Gâdea îl întreabă dacă n-avem de-a face cu o revoltă care să dea jos comunismul. Stan afirmă că dacă e o revoltă, nu e a poporului moldovean şi că Moscova a avut deja reacţii la nivel înalt , iar declaraţia lui Solana este ce ar trebui să declarăm şi noi, pentru că altfel confirmăm teoria conspiraţiei vehiculată de Tiraspol.
Helloooo! Mister Laptop?! Cu rudotel aţi încercat?
Mugur Ciuvică îl contrazice şi spune că el spune ce vede şi ce crede, şi vede o revoltă spontană a unor tineri, care probabil au fost infiltraţi şi unii din ei s-or mai fi înfierbântat, dar asta nu ne împiedică să observăm realitatea protestului şi îndreptăţirea lui.
Petre Roman spune că nu putem închide ochii, cum ne cere Valentin Stan. Jenant. Pentru că atitudinea pe care o susţine cu aroganţă nu e diplomaţie, e prostie. Sau diplomaţie în genunchi, pe care Valentin Stan o justifică prin argumentaţii pe care le pretinde inteligente, fiind, de fapt, stupide, cum ar fi că trebuie să facem jocul adversarului, ca să nu se spună că-i facem jocul.
SRS îl contrazice spunând că acolo are loc o revoltă, care nu este a unor grupuri extremiste sau naţionaliste ori violente, ci a unor tineri care au avut contact cu valorile lumii libere şi înţeleg că alegerile au fost trucate cap-coadă, existând probe pe care partidele le pun pe masă. SRS a arătat că are mari îndoieli cu privire la aceşti observatori. Ne pregătim pentru o noapte grea, având în vedere cuvintele grele ale lui Voronin, care indică elemente ale stării de necesitate. Represiunea va duce la revoluţie.
Ciutacu se face avocat din oficiu al comuniştilor şi întreabă de ce trebuie crezute pe cuvânt partidele de opoziţie.
Radu Tudor aminteşte de listele cu sute de morţi care au votat. Dar Ciutacu e obiectiv, iubeşte ruşii. Poţi să te superi, Victore, dar nu-mi place de tine când aperi nelegiuirile, invocând tocmai argumente ale democraţiei şi statului de drept, pe care nelegiuiţii apăraţi de tine – sau comuniştii – le calcă în picioare. Dar le invocă şi se folosesc de ele împotriva adevăraţilor democraţi. Iar tu vii şi spui că un regim se dă jos prin alegeri libere, nu prin forţa străzii. Pot să te întreb şi eu, tu de ce trebuie să crezi pe cuvânt partidul comuniştilor şi pe Voronin? Şi invoci în apărarea opiniei tale politica spălatului pe mâini a la Solana, politică din cauza căreia s-a perpetuat, zeci de ani, comunismul.
Cu privire la faptul că Voronin şi-a citit komunicatul în limba rusă, Victor Ciutacu şi Valentin Stan n-au ridicat obiecţii. Li s-o fi părut normal. Mie nu.
Radu Tudor spune că dacă Moscova îşi ia mâinile de pe Voronin, revoluţia va reuşi. Dacă se va ambiţiona să ţină în continuare prin forţă un regim comunist la Chişinău, vom avea măcel.
Valentin Stan iar rânjeşte la telefon că mâine va fi linişte la Chişinău, pentru că toate partidele s-au delimitat de violenţă. Problema lui Stan e că de ce spunem că Moldova e a noastră, din moment ce e în sfera de influenţă a Rusiei. Faţă de care, în opinia lui, trebuie să luăm poziţia de drepţi. Atenţie! Diplomaţie în genunchi.
Încă o chestie, ca să mai terminăm cu clămpăneala despre violenţă. Ştie domnul expert în drept internaţional cum a fost dat jos Egon Krenz? Da, tovarăşul din partea de Germanie comunistă. S-a dat foc cât cuprinde şi nimeni n-a mai zis nimic. A urmat reunirea Germaniei.
Preşedintele George W. Bush i-a invitat, ieri, la masă, pe preşedintele ales, Barack Obama, împreună cu foştii preşedinţi George Herbert Walker Bush, Jimmy Carter şi Bill Clinton.
Întâlnirea istorică a marcat, simbolic, responsabilitatea transpartinică a funcţiei de preşedinte al SUA, ca şi faptul că această funcţie „transcende persoana”, cum a declarat presei preşedintele în exerciţiu, urându-i succes succesorului în nume personal şi în numele celor trei foşti preşedinţi invitaţi, pentru că, „indiferent de apartenenţa democrată sau republicană, toţi iubim profund această ţară”.
La rândul lui, preşedintele ales a salutat iniţiativa preşedintelui Bush, i-a mulţumit şi s-a declarat onorat de ocazia ca patru predecesori să-l sfătuiască, şi să-i împărtăşească din necunoscutele şi experienţa funcţiei prezidenţiale.
Responsabilitatea cea mai mare din lume. Pentru America şi pentru toată lumea. Întâlnirea, festivă dar nu festivistă, a fost fără precedent şi cu atât mai oportună cu cât contextul internaţional e mai complicat – criza financiară mondială, criza energetică europeană din cauza conflictului Rusia-Ucraina pe tema gazelor naturale şi criza din Orientul Mijlociu, în condiţiile în care o altă organizaţie teroristă, Hezbollah, şi-a anunţat solidarizarea cu Hamas şi a atacat cu rachete, din Liban, nordul Israelului , chiar după ce CS-ONU manifestase optimism în vederea adoptării unei rezoluţii privind un armistiţiu israeliano-palestinian imediat.
Preşedinţii George H.W. Bush şi Bill Clinton au la activ mai multe misiuni politice şi umanitare, interne şi internaţionale, ca trimişi ai preşedintelui George W. Bush. Iar între preşedintele ales şi preşedintele în exerciţiu e o neaşteptată colaborare, Obama declarându-se uimit de tranziţia extraordinar de lină între mandate. Şi asumându-şi o continuitate care-i va surprinde pe neavizaţi.
Tot ieri au avut o întâlnire la dejun actuala şi viitorul purtător de cuvânt al Casei Albe, Dana Perino şi Robert Gibbs, iar vineri urmează să ia masa împreună la Casa Albă actualul şi viitorul vicepreşedinte al SUA, Dick Cheney şi Joe Biden.
Dick Cheney deja a declarat că succesorii, pentru binele Americii, au datoria să continue politica de securitate care a prevenit noi atacuri teroriste asupra teritoriului SUA după 11 septembrie 2001.
De altfel, încă din noaptea alegerilor, preşedintele ales nu a mai formulat nici o critică la adresa Administraţiei Bush, prefigurând, dimpotrivă, o continuitate pe care votanţii lui Obama o contestau vehement în campanie, alături de cel considerat un „mesia al schimbării Americii şi a lumii”.
Nimic mai fals. Evident, în afară de afirmaţiile şi promisiunile PD-L şi PSD din campania electorală pentru alegerile parlamentare din România.
Israelul a invadat militar Gaza, au fost victime colaterale, printre care primul mort, un copil de 10-12 ani, intens mediatizat – şi care te impresiona în mod deosebit, prin ochii lui mari deschişi miraţi în moarte – un cinic s-ar putea întreba dacă tot cu asemenea expresie moare un copil-atentator sinucigaş, aşa cum sunt crescuţi de Hamas.
Hamas, evident, a ripostat, de fapt a ameninţat că „va fi cumplit” pentru Israel dacă atacă terestru. Şi aşa mor civili nevinovaţi din cauza unor terorişti descreieraţi. Descreieraţi? Aşa sunt doar executanţii, mentorii sunt extrem de calculaţi. Premeditează toată demenţa israeliano-palestiniană. Prejudiciază orice demers de pace. Subminează formarea statului Palestina. Raţiunea existenţei Hamas e teroarea – obiect al muncii pentru care sunt şi sponsorizaţi de UE, prin aripa, zisă umanitară.
Stare de fapt care le convine războinicilor israelieni şi acelor oficiali care în realitate nu sunt doritori să retrocedeze o parte din teritoriul Israelului către palestinieni, pentru (re)fondarea statului Palestina. Ministrul de Externe Tzipi Livni – această Ana Pauker a Israelului – ofiţer Mossad cu cele mai mari şanse de a deveni prim-ministru după alegerile din februarie şi bună prietenă cu preşedintele ales al SUA, Barack Obama, întrebată cu privire la criza umanitară, a declarat, senină, că „nu există nici o criză umanitară în Fâşia Gaza”.
În realitate, părţile nu doresc pacea şi nici existenţa a două state. Mentorii extremismului din ambele tabere întreţin conflictul. Hamas este aliatul de nădejde al Israelului, care prejudiciază toate demersurile Fatah, ale preşedintelui Mahmoud Abbas, pentru pace şi pentru statul Palestina.
Comunitatea internaţională este, în continuare, neputincioasă. Consiliul de Securitate al ONU, convocat azi-noapte târziu (ora New York-ului) a eşuat în adoptarea unei simple rezoluţii care cerea încetarea focului. SUA – reprezentate de eşalonul al doilea, adjunctul ambasadorului la ONU, Alejandro D. Wolff – au motivat, la fel ca în radio-adresa de ieri dimineaţă a preşedintelui Bush, că ar fi inutil un nou armistiţiu provizoriu, atâta vreme cât o organizaţie teroristă precum Hamas este previzibil că îl va încălca iarăşi şi iarăşi.
Iar Israelul va ataca, iarăşi şi iarăşi, populaţia civilă, făcând victime cu sutele şi distrugând infrastructura în Gaza. Iar UE şi alţi filantropi simţitori vor sponsoriza în consecinţă din nou Hamas, pe motive de refacere umanitară. Cerc vicios. Propagat în rândurile opiniei publice internaţionale, divizată între suporterii necondiţionaţi ai Israelului, oriunde s-ar afla şi suporterii anti-israelieni ai cauzei palestiniene, oriunde s-ar afla: primii nu acceptă drepturile statului Palestina iar ceilalţi nu acceptă nici măcar ideea existenţei statului Israel. Şi astfel toată omenirea este antrenată în acest conflict, iar cei care se implică, de o parte sau alta, incapabili sau nedoritori de obiectivitate, sunt folosiţi într-un război care nu-i al lor şi de pe urma căruia câştigă doar mentorii terorismului: internaţional şi de stat.
Atât Israelul, cât şi Hamas, care, ambele, au susţinut şi au salutat alegerea lui Barack Obama, au dat, în aceste ultime 10 zile, Americii şi lumii întregi un semnal foarte clar cu privire la starea de fapt pe care ţin să o perpetueze. Până când – asta numai Dumnezeu ştie.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.