LA MULŢI ANI, RADU SÂRBU!

Azi e ziua lui Radu Sârbu. Dacă ar fi fost prim-ministru, cred că schimba ceva. N-a fost să fie, fiindcă era o lovitură prea grea pentru Sistem.

Ştiu că răscolesc muşuroiul şi generez resentimente în tabăra PSD, deşi absolut deloc nu-i asta intenţia mea. Ci aceea de a semnala realitatea. Cu date şi fapte. Cauza. Pentru că rari sunt în România actuală oamenii care merg la cauză. Majoritatea reflectă efectele.

Preiau două editoriale ale lui Radu Sârbu din „Bursa”, mereu actuale, deşi sunt din (primă)vara anului trecut:

RATÂND O BUNĂ OCAZIE DE A TĂCEA,

VĂCĂROIU A VORBIT DESPRE PRIVATIZARE

BURSA 08.04.2013

„Privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec, iar România ar fi trebuit să aibă astăzi un PIB de cel puţin trei ori mai mare decât cel actual”, ceea ce nu reuşeşte (şi) pentru că „totul e impus de afară”, a afirmat preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu.
Când Nicolae Văcăroiu vorbeşte despre economia naţională, este ca şi cum un criminal ar vorbi despre consecinţele nefaste ale unor crime, de-taşându-se de orice responsabilitate! Dacă Ion Iliescu este marele responsabil pentru proasta construcţie a statului post decembrist, apoi Nicolae Văcăroiu a fost cel mai important complice în îngreunarea tranziţiei spre capitalism a economiei naţionale.
La începutul anilor ’90, startul României a fost ratat pentru că guvernul nu a început procesul de reformă structurală, nici la nivel macroeconomic şi nici la nivel microeconomic, în fiecare întreprindere în parte. Soluţia principală era atunci, ca şi acum, privatizarea, urmată de capitalizare. Privatizarea a fost esenţa reformei economice în toate ţările fost comuniste. Ţine de evidenţă: ţările care au privatizat mult şi repede o duc mai bine decât celelalte.
Cred că natura unui sistem este definită, mai degrabă decât prin altele, de natura proprietăţii economice. România iliesciană, deşi „decretase” că revoluţia a fost anticomunistă şi că se reorientează spre capitalism, a păstrat cât de mult a putut în mâinile statului proprietatea asupra întreprinderilor economice şi financiare. Interesul a fost dublu: politic şi financiar. Pe de o parte, FSN/FDSN, care – ca organism politic – s-a suprapus administraţiei de stat în mai mare măsură decât o făcuse însuşi partidul comunist, avea nevoie de salariaţii întreprinderilor de stat, ca masă de manevră în arena politică. Pe de altă parte, clientela de sorginte comunisto-securistă nu putea căpuşa decât întreprinderi de stat. S-au construit structuri sindicale puternice, care au fost manipulate prin ofiţerii acoperiţi infiltraţi în conducerile lor, pentru a se opune reformelor, în general, şi privatizării, în special.
*  În timpul guvernării văcăroide:
– S-a furat tot ce s-a putut: comerţul exterior, băncile, fondurile mutuale şi au fost căpuşate întreprinderile din toate sferele economiei şi bugetul de stat. Prima metodă de privatizare folosită în România a fost privatizarea prin furt.
– Au fost aduse sub pragul rentabilităţii sute de societăţi comerciale din ramurile industriei şi serviciilor. În loc să se înceapă cu privatizarea întreprinderilor rentabile, iar cu banii obţinuţi să se restructureze şi să se retehnologizeze celelalte, pentru o privatizare ulterioară, s-a preferat o politică prin care toate întreprinderile au fost coborâte la cel mai mic numitor comun. Metoda prin care s-a reuşit această „performanţă” a fost cea a subvenţionării. În perioada 1992-1996, s-au alocat întreprinderilor cu pierderi „fonduri de restructurare” mai mari decât sumele încasate din privatizare, diferenţa fiind acoperită din dividendele companiilor profitabile.
– Economia naţională a funcţionat pe principiul vaselor comunicante: profiturile companiilor rentabile au fost folosite pentru acoperirea pierderilor celor nerentabile (mineritul, siderurgia, industria de armament, agricultura de stat), cărora li s-a prelungit agonia. De salvat, nu au fost salvate, căci se ştie: boala lungă, moarte sigură, dar s-au înecat şi cele profitabile.
– S-a preferat privatizarea populistă, în favoarea asociaţiilor salariaţilor, adică un fel de cooperativizare: aproape 1900 de societăţi comerciale au fost vândute PAS-urilor, care în marea majoritate a cazurilor nu au fost capabile să le menţină competitivitatea şi fie le-au falimentat, fie au pierdut controlul.
– Numai 11 contracte de privatizare, însumând 36 milioane dolari, s-au încheiat cu investitori străini, ceea ce spune totul despre imaginea României lui Iliescu şi Văcăroiu în mediile de afaceri internaţionale. Investiţiile străine erau necesare nu numai pentru infuzia de capital şi devize, ci, la fel de important, pentru implementarea unui nou tip de cultură organizaţională şi managerială.
Au fost falimentate toate întreprinderile agricole de stat, toate combinatele avicole şi de creştere a porcilor şi majoritatea comcerealurilor, prin limitarea de către guvern a preţurilor de vânzare a produselor lor, în timp ce preţurile la care se aprovizionau au fost lăsate libere. În acelaşi timp, Banca Agricolă a fost obligată să le finanţeze, fiind împinsă la un activ net contabil negativ.
– Băncile de stat, mai ales BANCOREX, au fost jefuite de clientela securisto-politică, din ele volatilizându-se mai mult de 4 miliarde dolari. Singura soluţie pentru recapitalizarea lor a fost privatizarea, iar acum ne văităm că le-am înstrăinat…
– S-au „topit” rezervele valutare ale României, guvernul Văcăroiu lăsând, la plecare, mai nimic: 565 milioane dolari în rezerva BNR, după patru ani, în care indicele inflaţiei s-a situat între 295% şi 59%. Din această cauză, guvernarea CDR a început cu o prăbuşire a cursului leu/dolar şi cu un nou puseu inflaţionist.
– Au fost întrerupte relaţiile Ro-mâniei cu organismele financiare internaţionale, din cauza politicilor nereformiste practicate.
– Justiţia, împănată cu foşti ofiţeri de miliţie şi securitate (doar erau, măcar formal, absolvenţi ai facultăţii de drept), a fost oarbă, dar nu imparţială, ci incapabilă să vadă şi să condamne jefuitorii.

FMI şi Banca Mondială tăiaseră finanţările ţării şi afirmau răspicat că, în anul 1997, când deveneau scadente primele rate la creditele post-ceauşiste, România va intra în incapacitate de plată. Evitarea crahului a fost meritul guvernării ulterioare, a CDR, iar pivotul reformei a fost tocmai privatizarea.
Statisticile demonstrează că privatizare a început să se facă cu adevărat în România abia începând cu anul 1996, când a devenit evident că nu mai exista alternativă. Nerestructurate, întreprinderile se transformaseră în adevărate bombe sociale, al căror ceas ticăia în mâinile guvernului. Ineficienţa şi jaful fuseseră subvenţionate până la sleirea finanţelor publice. Nerestructurându-le tehnologic şi menţinându-le suprapopulate, guvernul Văcăroiu a condamnat întreprinderile la a fi vândute pe nimic. Până la urmă, statul român le-a externalizat, lăsând pe seama cumpărătorilor pachetelor sale de acţiuni restructurarea şi rentabilizarea companiilor din economia naţională. De aici au pornit toate dificultăţile privatizării din România.
Pentru toate acestea, Nicolae Văcăroiu a fost răsplătit: prim ministru în perioada 1992-1996, preşedinte al Senatului în perioada 2001-2004, preşedinte interimar al României, în aprilie-mai 2007, iar din 2008 este preşedintele Curţii de Conturi. Nici un alt român nu a mai acumulat asemenea funcţii! Pentru dânsul nu a fost destul: întrebat ce caută în conducerea băncii lui Sorin Ovidiu Vântu, dl Văcăroiu a răspuns cu modestie: „sunt un Hagi al finanţelor!”. Pare firesc să vorbească, dar poate că era mai bine dacă tăcea…

POIANA RINOCERILOR:

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI

BURSA 10.07.2012

Suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a readus în atenţia opiniei publice Curtea Constituţională a României (CCR).
Toată lumea a aşteptat avizul CCR: susţinătorii pre­şedintelui – cu speranţa obţinerii unui atu în campania care urmează, iar adversarii – conştienţi că un aviz, fie el numai consultativ, poate spăla sau murdări ireversibil obraji politici.
Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Urmate de o fâsâială pe măsură, pentru că, în ciuda clarităţii textului din Constituţie, Curtea „a dat-o remiză”!
Fiind o acţiune pur politică, sus­pendarea este uşor de înţeles în logica politică, dar greu, chiar imposibil, de argumentat constituţional.
Tocmai de aceea, arbitrul de ultimă instanţă, CCR, ar trebui să fie imun la influenţele politicului şi administrativului.
Ceea ce, din păcate, nu este cazul, pentru că CCR este o instanţă numită politic, în mod egal de către Preşedinte, Camera Deputaţilor şi Senat, iar numirea politică a unei Curţi, cel puţin în România, nu duce la independenţă.
* Încovoierea politică a Curţii
Cum poate să ajungă cineva judecător la Curtea Constituţională a României?
În Constituţie scrie că „Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.”
Este incredibil, dar adevărat: componenţii CCR nu trebuie să fie magistraţi de carieră!
Orice jurisconsult poate accede în instanţa care tranşează conflictele între instituţiile puterii în statul român; condiţia sine qua non este să fi servit conştiincios interesele vreunui partid; să fie clar că se poate conta pe omul acela!
CV-ul preşedintelui CCR este ilus­trativ: consilier juridic la COMAT şi BJATM Bistriţa (1980-1989), avocat în baroul Bistriţa (1990-2007) şi – decisiv! – deputat (2004­-2008).
De regulă, judecătorii CCR sunt foşti parlamentari, care s-au evidenţiat mai degrabă prin obedienţă decât prin iniţiative, iar Ion Predescu, Acsinte Gaspar sau Puskas Zoltan – dintre actualii, sau Petre Ninosu ori Nicolae Cochinescu – dintre foştii, exemplifică perfect această teză.
CCR este o poiană paradisiacă, în care nişte rinoceri politici pasc cele mai mari salarii din întreg sistemul bugetar (generatoare şi de pensii pe măsură).
De aceea, nu este de mirare că CCR fie acţionează sub imperiul presiunilor politice, fie nu are curaj să exprime o poziţie clară, care să aibă caracter de precedent pentru cazuri similare.
În repetate rânduri, Curtea a dovedit că e influenţată de presiunile politice, nu numai în cazuri de conflict inter-instituţional, ci şi în cazuri în care ar fi trebuit să apere principii generale ale dreptului (dreptul la proprietate şi garantarea proprietăţii).
Independenţa puterii judecătoreşti este – alături de modernizarea şi simplificarea legislaţiei, integritatea şi corectitudinea judecătorilor, termene rapide în procese – o condiţie fundamentală a unei societăţi bine guvernate, într-un stat de drept. Separaţia autentică a puterilor în Stat poate fi realizată numai prin delimitarea clară a celor trei puteri ale Statului – Legislativă, Executivă şi Judecătorească – şi prin stabilirea unui sistem de verificare şi de echilibru între ele.
* Recuperarea separaţiei
Soluţia, simplă şi evidentă, rezidă în suprimarea Curţii Constituţionale şi preluarea atribuţiilor ei de către o secţie specială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai cărei judecători sunt magistraţi în adevăratul sens al cuvântului, iar numirea lor este făcută prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii, fără intervenţia celorlalte puteri ale Statului.
S-ar reveni, astfel, la sistemul de control al constituţionalităţii, conform tradiţiei româneşti, ce începe la 1912: puterea judecătorească ordinară examina constituţionalitatea legilor.
În plus, pentru degrevarea justiţiei de problemele inerente unui regim semiprezidenţial, bine ar fi ca Româ­nia să adopte un regim parlamentar raţionalizat.

http://www.bursa.ro/

NULAND L-A UMILIT PE BĂSESCU. PROSTERNAT PATRUPED, BĂSESCU A UMILIT OFICIAL ROMÂNIA

Au fost suficiente câteva secunde pentru ca subsecretara de stat Nuland să-l pună la punct pe Băsescu. A fost o execuţie sumară, glacială, ca de la slugă de stăpân la sclav. Pentru ca sclavul să priceapă că pe măsură ce se umileşte mai mult, mai mult e umilit. Chiar de o subalternă a stăpânului. O lecţie care nu-i mai era necesară, a primit prea multe şi nu i-a păsat. Pentru că de fapt, Băsescu e cel mai laş şi umil individ. Repet, fără Sistem n-ar fi nimic. De fapt, ar fi ceva: un număr de penitenciar în regim psihiatric.

Băsescu s-a umilit în modul cel mai înjositor ori de câte ori a avut interesul să prostească pe cineva, după care s-a răzbunat pentru mărinimia sau prostia persoanelor care i-au permis să se folosească de promisiuni mincinoase ca să-şi atingă interesul. Doar că aşa ceva nu ţine cu (stăpânii) SUA. Nuland i-a tăiat, din start, nasul familiarismelor. Deşi trebuia să fie viceversa. 👿

Băsescu s-a declarat onorat de vizita unei subalterne a omologului lui care îl tratează cu partea dorsală. La fel l-a tratat şi sub-subalterna omologului. În engleza-i stâlcită, pocitania a comis o gafă pentru care Nuland l-a lipit de pereţi. Cică: trebuie să fiţi obosită după călătorie. 😯 Nici n-a terminat bine gafa, că şerpoaica l-a şi injectat: Sunt plătită ca să nu fiu obosită, la fel şi dv. 😆 Schema pentru întârziaţi: băi lăbuţă, vezi cum te porţi, nu-mi faci tu mie avansuri, că te bag sub masă la Alcoolicii Anonimi!

Băsescu a făcut sluj crezând că o drege, adică a zis că vor discuta „problemele”. În sensul că e gata să facă delaţiunile. La care ea: important e parteneriatul stetelor noastre. Jucătorul la cacealma s-a umplut de ridicol: sper ca micile neînţelegeri să nu afecteze relaţia. Iar ea: se împlinesc 10 ani de la aderarea României la NATO. 😆 Serios dacă nu mi-ar plăcea să-i fie anchetatoare, când îi sună ceasul.

Şi atât de mândru e de prosternarea lui încât şi-a postat umilirea pe un site al fanilor lui şi pe facebook! Şi chiar n-ar avea nici o importanţă, dacă, oficial, el n-ar fi, pentru SUA, preşedintele României. Iar când preşedintele României e umilit în asemenea hal de o slujnicuţă a administraţiei americane, e umilită, de fapt România. Şi fără absolut nici un drept.

Pe vremea preşedintelui Constantinescu, coropişniţa-asta subalterna Numan n-ar fi fost admisă nici în escorta domesticilor, necum să deschidă gura în faţa lui. Nici măcar ca să-i facă o plăcere aducătoare de herpes.

În România au venit postdecembrist doi preşedinţi ai SUA, care au onorat ţara noastră: în ordine cronologică şi invers ca importanţă, Bill Clinton şi George W.Bush. Acum am ajuns ca o subsecretară de stat să fie primită cu covorul roşu la Cotroceni şi să-l facă de comandă pe primitor.

În rest, rămâne cum am stabilit în postarea anterioară: trebuie să ai un tupeu colosal şi o nesimţire pe măsură ca să dai lecţii cu privire la statul de drept când reprezinţi Sistemul Big Brother. Şi s-a lăudat că „a primit asigurări de la Guvernul României”. Asigurările normale nu puteau fi decât acelea că după ce pică Băsescu, România va face chiar absolut totul pentru ca să redevină independentă justiţia pe care puşcăriabilul de la Cotroceni a prostituat-o ca în stalinism.

Bine a făcut Ponta că nu s-a coborât ca premier al României să aibă o întrevedere cu o subalternă a omologului american. Care e şi prim-ministru. Ministrul de Externe a fost, însă, prea mult pentru ea. Era suficient un subsecretar de stat.

URMEAZĂ GRAŢIEREA LUI POPA ŞI OMAR HAYSSAM

Vă amintiţi cum tuna Băsea despre Necolaiciuc şi ce mai ameninţări profera în legătură cu ex-trădarea lui? După, s-a întâmplat că a fost eliberat, şi-a administrat averea şi acum a fost achitat. Că doar nu era s-o tragă după el pe Anca Boagiu!

Precedentul anunţă graţierea lui Nicolae Popa şi Omar Hayssam.

FAMILIA NĂSTASE, CONDAMNATĂ DE BOBOTEAZĂ

Completul de cinci executanţi de la Înalta Curte (înaltă, până la copita guvernatoare) a anulat sentinţa de fond, care îi achita pe Adrian şi Dana Năstase, în grosolănia judiciară „Zambaccian”. Şi i-a mai dat un an.

Era previzibil că Adrian Năstase va fi trimis înapoi la închisoare, din moment ce instanţa a rămas în pronunţare până azi, de Bobotează. Ca să fie bâlciul judiciar într-o zi de mare sărbătoare creştină, Botezul Domnului. Şi în pragul altei sărbători uriaşe, cea a Sfântului Ioan Botezătorul. O vindicaţie meschină.

Meschinărie cu atât mai greţoasă cu cât a fost condamnată şi Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, în sensul că executabili în libertate supravegheată. Şi evident, pentru amândoi, interzicerea drepturilor civile pentru câţiva ani. Cineva nu uită că Dana Năstase şi fiii ei au fost printre cei mai matinali votanţi la referendumul pentru demiterea Smintitului.

Şi pentru că pe Andrei şi Mihnea chiar n-aveau cum să-i condamne şi nici să le interzică drepturile cetăţeneşti, le-au confiscat moştenirea.

Chestia-asta îi pică de minune lui Ponta. Din toate punctele de vedere. La fel şi lui Băsescu, care fură cu nesimţire pe faţă împreună cu famiglia, fără ca sistemul judiciar să-l deranjeze. Şi cum ar putea să o facă, din moment ce e patronat de crima organizată?!

Cum spuneam cu anumite ocazii, păcat pentru Adrian Năstase că nu şi-a păstrat în totalitate verticalitatea după (prima) eliberare. Era clar că nici un compromis n-are cum să-l salveze. Dimpotrivă.

Răzbunarea Sistemului e satanică. Mai ales atunci când ai făcut parte din el.

Oricum, să tot faci politică în România.

O LEGE A MINELOR GENERATOARE DE ABUZURI

Dacă se va adopta legea minelor amendată de aşa natură încât să permită exploatări care prejudiciază ţara şi poporul, şi exproprieri discreţionare înseamnă că, din păcate, am avut dreptate când am anticipat că respingerea proiectului Roşia Montană n-a fost decât praf în ochi, urmând să fie promovată o lege de generalizare a proiectului respins. 👿

Şi să vedeţi jogodiile de la PD-L cum vor face opoziţie, după ce au făcut toate mizeriile şi au comis toate hoţiile!

Credeţi că vor expropria mafioţi ca Băsescu? Vor expropria amărâţi şi pe urmă îi vor urca în dube, cum fac cu cei de la Pungeşti. Şi cum au mai făcut pe vremea tancurilor sovietice.

Chiar nu e nimeni care să apere ce-a mai rămas de apărat din România?

BOTEZUL NEPOATEI LUI BĂSESCU, PE BANI PUBLICI

Foto: libertatea.ro

Azi a avut loc botezul fetiţei loazei lui Băsescu. Bineînţeles, la Sf. Spiridon Nou, ca să fie o biserică foarte mare, în care să poată intra toată presa doritoare de a le face parveniţilor publicitate pe gratis şi acreditată în acest sens. În rest, sita a fost deasă, agenţi ai serviciilor şi foarte puţini invitaţi, ca să fie suficient spaţiu de manevră pentru jurnalişti. N-a lipsit Udrea, mai jenantă apariţie decât oricând, într-o rochie albă de dantelă ca nuca-n perete cu evenimentul şi cu ea însăşi (grasă şi albul mulat o îngrăşa suplimentar, iar golurile porno din dantela scumpă n-au făcut decât să-i evidenţieze vulgaritatea). Iar EBA şi-a asortat roz-lila-ul veşmintelor cu pantofi verde-brotac. Ioana şi-a tras rochie cu buline imense şi un gigolo cu care să marcheze ulterior vânzări anterioare.

Biserica a fost împodobită de parcă se boteza prinţesa moştenitoare. Ce-a căutat P.S. Varlaam Ploieşteanul sau trebuia neapărat să fie şi un vicar patriarhal, pe lângă ceilalţi oficianţi? I-a mai şi dăruit fetiţei o icoană ferecată în argint. Aşa face membrul Sfântului Sinod cu toţi copiii după ce sunt botezaţi?

O taină sfântă a fost pentru ei doar un eveniment monden şi prilej de nouă spălare de bani. Trăncăneau în timpul slujbei, mai ales EBA cu taică-său. Biserica, evident, blindată. Şi evident, atâta securitate plătită din bani publici pentru un eveniment privat. De famiglie.

Tot din bani publici şi reuniunea de la Vila Lac?

Ostentaţie din convingerea că nu vor suporta vreodată consecinţele.

Sfidează fără margini.

DNA CERE 20 DE ANI PENTRU DR. BRĂDIŞTEANU

Foto: ziarulring.ro

În cauza aparatură medicală pentru penitenciare, DNA cere 20 de ani de închisoare pentru dr. Brădişteanu, rămas singurul judecat într-un dosar în care toţi ceilalţi acuzaţi au fost scoşi de sub urmărire penală.

În plus, DNA cere menţinerea sechestrului pe averea medicului şi condamnarea lui la plata prejudiciului evaluat la aproximativ 14 milioane de euro, plus presupusa mită de 500000, pentru care, de altfel, se cer 10 din cei 20 de ani.

Ce s-ar mai putea comenta la aşa ceva? Să tot faci medicină în România!

Instanţa e în pronunţare (Tribunalul Bucureşti).

BĂSESCU L-A AVANSAT PE CHESTORUL CARE NU L-A INFORMAT PE MINISTRUL STROE CU PRIVIRE LA RAPORTUL TRIMIS DE COMISARUL BERBECEANU

Într-un noian de decrete privind avansări în grad sau treceri în rezervă, Băsescu a inclus avansarea profesională la grad de chestor şef principal de poliţie a chestorului Gelu Marin Oltean, şeful serviciului de informaţii interne referitor la care ministrul Radu Stroe a declarat că nu l-a informat despre raportul trimis de comisarul Berbeceanu.

Cu alte cuvinte, chestorul avansat de Băsescu l-a dezinformat prin omisiune pe ministrul de Interne, al cărui subordonat direct este, ca secretar de stat şi l-a privat de protecţie pe comisarul ulterior arestat, deşi atribuţiile funcţiei de şef al DIPI includ protecţia internă a (angajaţilor) ministerului.

Ministrul anunţase că sunt probabile sancţiunile la adresa celor care nu şi-au îndeplinit datoriile profesionale în cauza Berbeceanu, dintre care şeful DIPI a fost vizat direct. După care Băsescu l-a avansat.

Ca să aibă Radu Stroe o jenă să-l demită.

Deci, băsiştii să facă gura mică în corul oportuniştilor susţinători ai comisarului Berbeceanu! Idolul lor de lut tocmai l-a recompensat pe unul din care au favorizat reţinerea şi deţinerea comisarului la intimidare şi distrugere profesională.

Se pare că Băsescu a uitat precedentul Arafat. Şi am merita să ne scutească de încă un an de mizerii. N-are decât să se reunească cu Chirtoacă.

Când Ministerul de Interne, în general, sistemul judiciar şi serviciile de informaţii vor fi controlate de oameni ca Traian Berbeceanu, va sucomba mafia din România. Până atunci, mafioţii sunt organizaţi şi avansaţi în toate structurile statului. Ei sunt Sistemul. Băsescu e doar musca.

PREMIERUL CHINEZ ŞI AFINITĂŢILE LUI ZGONEA :)

Cine tânjea după plenarele lui Ceauşescu a avut azi ocazia să-şi satisfacă nostalgia urmărind discursul premierului chinez din Parlamentul României. Cu aplauzele finale cu tot. Furtunoase.

Zgonea nu putea rata ocazia să se producă, mai monumental ca oricând, chiar de la microfonul prezidiului plenurilor mobilizate regulamentar: „Avem afinităţi evidente”. 😯  🙄  😆

Măcar de-ar ieşi vreo pricopseală cel puţin comercială, dacă nu şi economică, pentru România! Dar n-aş crede că în afară de piaţă de desfacere pentru rebuturi chinezeşti am putea fi altceva, cu actuala conducere. Cât priveşte importurile româneşti pe care le-a clamat Lică pekinică mă înfior când mă gândesc la bietele animale preconizate să fie trimise la sacrificiu într-un colos de ţară plină de cruzime şi care nu pune nici un preţ pe viaţă, pe vietate, indiferent de numărul picioarelor.

Nu ne pasă că acolo suferă şi mor, atâţia dintre ei, neştiuţi, opozanţi sau pur şi simplu oameni luaţi de pe străzi fiindcă i s-a părut cuiva că n-au fost suficient de supuşi.

Nu ne pasă de represiunea sadică la adresa creştinilor din China.

Şi considerăm compatibilă o ţară în care se mănâncă creier de maimuţă vie. 👿

China e o putere totalitară, care vine evident din interese anti-europene, într-o ţară considerată  cea mai vulnerabilă şi pasibilă de colonizare asiatică – având în vedere şi tipul cel mai crud de tiranie comunistă care a existat la noi: ceva similar fenomenului Piteşti doar în China s-a practicat şi pe urmă au experimentat şi ruşii, dar mai palid. La asta s-o fi referit Zgonea, cu afinităţile. Experimente fără număr pe o populaţie pasivă. Numai că până să devină aşa, România era chiar o forţă europeană în devenire – „metafora” cu tigrul e stupidă şi ea poate flata doar minţile puţintele.

Până una-alta, China pentru România înseamnă rebuturi importate la tonă şi vândute cu detaliul de comercianţi simili-interlopi, dumpinguri toxice,  mână de lucru eufemistic spus ieftină în detrimentul lucrătoarelor românce din domeniul confecţiilor şi un început de crimă galbenă în curs de organizare.

Singura afacere ar fi să investească în construcţii de autostrăzi şi în reţeaua de irigaţii. În rest, vorbe goale şi poze pompoase. Şi o tentativă de nou C.A.E.R.

Repet, e bună lecţia administrată UE, numai că am căzut în extrema cealaltă. E pe cât de dezgustătoare, pe atât de stupidă prosternarea în faţa Marelui Zid.

Afaceri profitabile s-ar putea face cu Taiwanul, dacă ar avea cine. Că Japonia e un vis economic prea îndepărtat. Sunt prea cinstiţi şi prea minuţioşi, acolo pentru onoare se face sepukku. Iar noi preferăm balivernele anticorupţiei din China, la fel de viabilă ca şi cea băsecuristă din România. Ca să vezi că are dreptate Zgonea, iacă altă afinitate! Plus capitaliştii roşii.

Se mai observă că jigodiile de la PD-L n-au venit să asculte discursul Regelui Mihai, dar s-au mobilizat exemplar ca să-l ovaţioneze pe premierul chinez aflat în drum spre Băsescu. Că doar erau împreună cu PSD în FSN când România spărgea embargoul la adresa Chinei după masacrul de la Tiananmen. Altă afinitate, că doar şi la noi se spălase în sânge Piaţa Universităţii.

P.S. Dacă l-am exporta pe Zgonea, l-ar sacrifica sau i-ar mânca de viu conţinutul cutiei craniene?

COMISARUL BERBECEANU, ELIBERAT

Foto: adevarul.ro

Instanţa supremă a admis recursul comisarului Berbeceanu contra prelungirii „detenţiei preventive”cu 30 de zile.

Eliberat, a spus că are încredere în Justiţie şi în „ministrul nostru”.

Îi spun doar atât, cu voce tare: CRED ÎN TINE, COMISARE!

E acel senzor care nu mă înşeală. Uneori, nu l-am ascultat şi am exagerat cu încrederea în oameni. De data asta, nu-i nevoie să exagerez. 🙂

Are un profil acvilin, de justiţiar roman. El chiar onorează un nume de Traian. Are  acele cearcăne de luptător pentru dreptate şi de cătrănit din pricina mizeriei mafiei. Cu care s-a luat frontal.

Rămân idealistă şi cred că oamenii ca Traian Berbeceanu vor învinge. Fiindcă dreptatea e de partea lor. De partea noastră, a milioanelor de oameni pe care îi apără. Şi pentru care a fost pedepsit.

Acum zice că îşi va demonstra nevinovăţia, chestie care mă enervează la maximum. Fiindcă asta se întâmplă doar în totalitarism. Într-un stat de drept, acuzatorul trebuie să demonstreze vinovăţia.

Vinovat e sistemul împotriva căruia s-a pronunţat comisarul arestat.

Încă o dată: cred în tine, Traian Berbeceanu! Aş folosi pluralul, ca să simţi respectul. Prefer să folosesc adresarea fraternă, ca să simţi solidaritatea. Rugăciunile oamenilor pentru dreptate şi adevăr sigur le-ai simţit.

Cred în tine, Traian Berbeceanu! Şi cred că eşti prea tare ca să te laşi doborât de cântecele de sirenă care îţi cer să devii altceva decât eşti prin vocaţie maximă: poliţist adevărat. Intrarea ta în politică ar fi o abdicare. Cred că n-ai să te laşi folosit şi că ai să fii acelaşi model judiciar pentru băieţelul tău.

Poţi să fii mândru, eşti un reper. Rămâi aşa!

Comisarul a anunţat pentru Antena 3 – care mereu are probleme tehnice mai ales când e vorba de mesaje importante – că va face plângere penală pentru abuz în serviciu şi represiune din partea celor care i-au instrumentat batjocura judiciară.

P.S. În ce priveşte Antena 3, e o performanţă fără egal în topul prostiei să ai un interviu în exclusivitate şi să-l difuzezi fără sonor.

RADU STROE: DACĂ ERAM INFORMAT CU PRIVIRE LA RAPORTUL CMS BERBECEANU, CRED CĂ OMUL NOSTRU NU S-AR FI AFLAT ÎN SITUAŢIA DE ACUM

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3, că nici şeful Poliţiei, nici DGIPI, nici IPI nu l-au informat cu privire la raportul pe care comisarul Berbeceanu l-a trimis în iulie. Ministrul a adăugat că dacă ar fi primit raportul comisarului, omul nu ajungea în situaţia de acum.

O declaraţie pe cât de lapidară, pe atât de incendiară. Extrem de dură. Radu Stroe a acuzat, cu alte cuvinte, DIICOT de complicitate cu crima organizată.

La întrebarea Cătălinei Porumbel dacă urmează măsuri la adresa responsabililor din structurile Internelor care nu l-au informat, ministrul a răspuns afirmativ, solicitând să nu i se ceară precizări, pentru că ele vor fi făcute în cel mai scurt timp.