Archive for the ‘Pro-life’ Category

CĂTRE CRIN ANTONESCU ŞI TOŢI DECIDENŢII: OPRIŢI MASACRAREA CĂŢEILOR, REVOCAŢI LEGEA ABOMINABILĂ, ROMÂNIA ARE CHIPUL BARBARIEI! PENTRU NUMELE LUI DUMNEZEU, ASCULTAŢI ATENT VOCEA ALEGĂTORILOR DEZINTERESAŢI!

Marți 8 octombrie 2013

killers2

Foto:http://xnici.wordpress.com/2013/10/05/they-are-the-beasts-who-started-the-massacre-of-stray-dogs-in-romania/

Băsiştii şi-au promovat legea criminală cu mâna USL. LEGEA CRUZIMII ASUPRA ANIMALELOR. S-a şi uitat că proiectul a aparţinut PD-L. USL decontează. Mai precis, Crin Antonescu. Se vede şi din montajul foto de mai sus, al unei persoane de bună credinţă, reprezentativă pentru cei care au făcut campanie neobosită pentru USL, printre altele, pentru că USL s-a opus proiectului PD-L de decimare a căţeilor străzii.

Era previzibil şi am avertizat că nelegiuirea de lege a exterminării căţeilor va accentua periculos valul nihilist şi anarhic care străbate (şi) România, ca reacţie de respingere integrală a clasei politice. Din neîncredere şi scârbă cronică faţă de ea. Am mai avertizat că iubitorii de animale sunt o categorie puternică, dinamică, extrem de motivată şi numeroasă. Oana Pellea spunea când cu masacrarea căluţilor de la Letea că dacă nu din convingere, măcar din interes electoral ar trebui ca politicienii să facă în aşa fel încât să-şi atragă iubitorii de animăluţe. Aş adăuga: sau măcar să nu şi-i ostilizeze. Sunt importanţi la alegeri şi dacă îţi atragi adversitatea lor, dezastru electoral scrie pe fruntea ta.

USL a dovedit o prostie colosală, cu consecinţe electorale drastice, în momentul în care deputaţii PSD şi nu puţini ai PNL au votat masacrarea căţeilor cot la cot cu PD-L. Am scris la vremea aceea că votanţii nelegiuirii din USL şi-au negat poziţia anterioară, prin care s-au opus iniţiavei băsiste criminale în fruntea căreia s-a situat Udrea, dovadă că atunci „ai noştri” au făcut-o doar electoral, ca să ne păcălească, iar ulterior să ne batjocorească transpartinic. Ponoasele le trage USL, fiindcă USL e la guvernare. Nu şi la putere, dar asta, din prostie. Prostia doare, totuşi, adică, se plăteşte electoral.

Cea mai mare prostie a făcut-o Crin Antonescu, atunci când s-a pronunţat aberant, împotriva propriilor convingeri şi interese, afirmând că „soluţia lui Băsescu e mai logică”. Soluţia finală! 😯 Nu mi-a venit să cred că a zis-o Crin Antonescu, tătic şi de animale, care a ratat o ocazie colosală de a tăcea, mai ales că s-a întâmplat chiar în preziua trezirii lui din pumni. El a teoretizat stupid, într-o problemă în care e(ra) vorba de viaţă şi de moarte. De parcă ar fi interesat pe cineva peroraţiile pe teme de logică abstractă, un obicei prost pe care îl are liderul liberal în perioadele lui neinspirate, ca să nu le zic, de absenţă din peisajul realităţii concrete. La foarte scurt timp după acea afirmaţie neavenită, Crin Antonescu a ieşit din perioada de letargie care putea deveni sinucigaşă. S-a pronunţat pentru salvarea Roşiei Montane. Numai că neîncrederea în el a fost indusă şi riscă să se cronicizeze, dacă nu face un act decisiv, salvator pentru căţei. Dacă opreşte masacrul, aşa va fi ţinut minte. În caz contrar, alegătorii îşi vor aminti că a fost complice la crimă, chiar dacă nu a votat-o. N-a respins-o. Dacă o respingea, legea nu se vota, aşa cum nu se va vota nici masacrarea Roşiei Montane. Să salvăm ce se mai poate salva!

Fac apel la Crin Antonescu să oprească masacrarea căţeilor, să-şi repare eroarea cu consecinţe criminale, printr-un apel public şi printr-o iniţiativă legislativă de revocare a legii cruzimii împotriva animalelor. Pentru că asta este.

Priviţi şi vă îngroziţi! Priviţi şi dormiţi liniştiţi! Cei cu inima să aibă grijă, că riscă să li se oprească. Aici:

http://xnici.wordpress.com/2013/09/30/bleeding-romania-the-truth-about-stray-dogs-from-romania/

Blogul îi aparţine unei persoane care militează neobosit pentru viaţă, pentru viaţa şi protejarea celor neajutoraţi – animăluţe, copii, dizabilitaţi, abuzaţi, etc. Mergeţi şi vedeţi, neapărat citiţi şi comentariile postate din ţară şi de peste hotare! Neapărat politicienii trebuie să ia act de crunta realitate. Că se anunţă pentru ei la fel de cruntă electoral pe cât de atroce e suferinţa căţeilor, chinuiţi diabolic, torturaţi abominabil, ucişi inuman. 👿 😥

V-am dat link la imaginile atrocităţii, imagini ale torturii asupra căţeilor, tortură care era previzibilă. Am avertizat că legea serveşte mafia hingherească, fiindcă doar sterilizarea sistematică rezolvă problema căţeilor străzii, pe când uciderea lor nu face decât să favorizeze perpetuarea problemei, în beneficiul crematoriilor, achiziţiilor fictive de substanţe pentru eutanasiere, etc. Am avertizat că medicii veterinari vor refuza să participe la masacru. Legea, de altfel, prevede „eutanasierea” în chinuri. Am avertizat că vor fi prinşi doar cei blânzi, cei creduli. Aşa se întâmplă. Ştiţi că unii sunt jupuiţi de vii? Alţii, spânzuraţi, dezmembraţi, torturaţi ca Iisus pe cruce? Şi pe Drumul Crucii. Nu-i absolut nici o blasfemie şi Părintele Patriarh ar fi trebuit să ştie că animalele sunt mai vechi decât oamenii şi că era o lume perfectă, care nu i-a greşit lui Dumnezeu. Şi că în Rai lupii şi mieii sunt din nou ca-n Ziua Creaţiei. Putea măcar să tacă, fiindcă prin vorba prea nefericită a Preafericirii Sale a aruncat blamul asupra întregii Biserici Ortodoxe, în mod nedrept, pentru că imensa majoritate a credincioşilor şi cei mai mulţi preoţi sunt pentru viaţă, sunt împotriva torturii, privesc lumea prin prisma creaţiei divine. Masacrarea căţeilor e o lucrare a diavolului, un afront adus Creatorului.

Opriţi masacrul! Revocaţi legea! Gândiţi o lege bună, că de-aia aţi fost aleşi!

Vă implor ca om şi vă somez ca alegător: OPRIŢI CRUZIMEA ASUPRA ANIMALELOR!

P.S. În continuare, redau comentariul meu de la postarea cu „panoul criminalilor” de pe blogul „xnici”:

Exagerezi cu privire la Crin Antonescu (care-i alternativa?). NU Senatul a votat legea, ci Camera Deputaţilor! În locul lui Antonescu era potrivită faţa lui Dan Voiculescu, care a ordonat campania criminală a Antenei 3 pentru exterminarea căţeilor (o campanie mai veche şi intensificată paroxistic până la adoptarea legii abonimabile), iar Gâdea şi-a ilustrat numele, cu o perseverenţă diabolică. :evil: Gâdea le-a făcut publicitate părinţilor băieţelului, bipezi incalificabili. Şi a instigat la crimă organizată.

Îţi înţeleg din tot sufletul revolta şi durerea, am coşmaruri la gândul masacrului, îmi vine să urlu când mă gândesc la suferinţa atroce a căţeilor, vietăţi nevinovate, dragi şi unice pe pământ – fiindcă nicăieri în lume nu există căţei atât de diverşi ca ai noştri. :cry: Raiul lui Dumnezeu se populează cu frumuseţe românească masacrată. Dar oricum ar fi, sunt vietăţi şi le doare! :cry:

Sunt cu totul alături de tine şi îţi admir dedicaţia. Dar cred că trebuie atenţie la mijloace, fiindcă din moment ce excluzi orice reper, şansele de a determina încetarea masacrului riscă să fie nule. O campanie nihilistă nu ne atrage aliaţi cu putere de decizie, dimpotrivă.

Nu mi se pare corect şi oportun modul în care generalizezi prostia şi cruzimea ca apanaj al românilor (ai scris anterior că românii au cel mai scăzut IQ din Europa), oferi o imagine sinistră a României. Sigur că exterminarea sadică e sinistră, dar biata ţara nu e de vină, decât că pământul ei îi rabdă pe monştrii diabolici. Din cauza unor asasini, nu-i corect să-i acuzi pe toţi. Eu cred că sunt(em) mai mulţi cei care iubesc animăluţele. Şi cred că ar fi extraordinar dacă s-ar organiza la Bucureşti un protest cu participarea unor personalităţi interne şi internaţionale iubitoare de animale. Un protest mut, un marş al tăcerii care să are Capitala, prin faţa tuturor instituţiilor statului. Iar liniştea să fie spartă, periodic, doar de înregistrări cu urlete de durere ale căţeilor şi plâns copii. Şi la fel să se întâmple în toată ţara. Cei care manifestă pentru salvarea Roşiei Montane sunt în imensa lor majoritate iubitori de animale, se poate demonstra simultan şi pentru viaţa căţeilor. Eu nici nu pot să văd imaginile şi filmele pe care le-ai postat tu, doar din greşeală am văzut două şi mi-a venit să mor, mi-am zis că oamenii sunt animale şi animalele sunt oameni. :cry: Dar asasinii ar merita să le vadă obsesiv, de aşa natură încât să li se imprime pe retină şi să-i tortureze gândul torturilor pe care le patronează, sub pretenţia de oameni. :evil:

Îţi dai seama că toate astea ţi le-am transmis fiindcă vreau din toată inima să înceteze masacrul. Eu am început să postez link-uri la articolele tale, mai ales la cel cu imaginile atrocităţilor inimaginabile, pe blogurile şi site-urile cât mai multora, inclusiv ale personalităţilor vieţii publice şi mai ales, ale celor cu putere de decizie. Totodată, le mulţumesc personal parlamentarilor care s-au opus morţii.Trebuie remarcaţi oamenii, oamenii credibili pe care să-i recomandăm pentru constituirea clasei politice pe care ne-o dorim. Că fără asta nu rămâne decât anarhia, pretext perfect pentru dictatură.

Succes pentru bine, pentru salvarea căţeilor! Şi încearcă să nu mai blestemi, fiindcă e rău pentru tine. Rugăciunea îţi aduce lumină şi încredere în puterea binelui. Pentru că binele e de la Dumnezeu.

Numai bine îţi doresc!

CITIŢI CU ATENŢIE RĂSPUNSURILE LUI NICO, DEŢINĂTOAREA BLOGULUI, la mesajul meu, ciţi şi luaţi aminte! Le-a scris în timp ce eu scriam postarea actuală. Nici nu ştiu cum să-i mulţumesc pentru asemenea dar de sinceritate şi disperare! E o militantă neobosită, o apărătoare fragilă a darului vieţii, îmi e foarte dragă, aş vota-o. E absolut, absolut dezarmant ceea ce scrie! Şi atât de reprezentativ pentru alegătorii dezinteresaţi. De altceva decât binele public. Adică, normalitatea cotidiană în ţara noastră dragă, în care să nu ne mai simţim străini terorizaţi, ci compatrioţi reprezentaţi decent. Atât! E chiar atât de mult?!

Posted by xnici on 08/10/2013 at 12:40

Buna, Stii ca te apreciez, dar in ceea ce-l priveste pe Antonescu imi mentin parerea. Ia uite aici: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/antonescu-suntem-siliti-sa-recurgem-la-eutanasierea-cainilor-copilul-a-murit-din-cauza-oamenilor.html. Stii bine ca eu am facut lobby puternic pentru USL pentru a veni la putere tocmai datorita acestei promisiuni, pe care au incalcat-o. Si stii ce este mai interesant? Au picat toti in plasa lui Basescu.
Eu sunt sigura ca suntem multi oameni cu mintea intreaga si normali la suflet, dar studitul privind IQ-ul nu este al meu, ci al specialistilor si apoi, la ce bun ca suntem multi, atata timp cat avem o voce care este la fel de neauzita precum a necuvantatorilor? La ce bun am venit cu studii stiintifice si solutii umane, daca au fost ignorate? Daca USL-ul, PNL-ul sau PSD-ul aveau presedinti cu capul pe umeri, nu reactionau asa cum s-a dorit de catre cei care au manipulat aceasta situatie, ci reactionau echilibrat aducand argumentele stiintifice pe care noi le-am pus la dispozitie. Cum sa ai incredere intr-o conducere care este atat de incapabila sa rezolve in mod civilizat o problema atat de simpla?
Si civilizatia nu implica crima.
Daca sunt deranjati domnii de imaginea negativa pe care ei au promovat-o in lume, atunci ar fi trebuit sa se gandeasca sa aplice masurile eficiente si umane, nu crima. Un popor care are o problema reactioneaza initiind un macel, ce se poate spune despre acel popor? Oamenii sunt socati inca, copiii lor plang tot timpul. Este normal? S-a gandit cineva la acesti copiii buni? Un copil a fost gasit mort (inca nu se cunosc cauzele si probele au fost distruse) si o tara intreaga macelareste cainii? Dar celelalte milioane de copii care se joaca cu cainii fara probleme nu conteaza? Conteaza numai copiii macelarilor? Conteaza numai lipsa de educatie?
Crede-ma regret din tot sufletul ca anul trecut am cerut schimbarea. Veneam de la deszapezire inghetati bocna si stateam cat puteam in Piata Universitatii. Ne imbolnaveam, ne vindecam si o luam de la capat. Intrau jandarmii peste noi, ne alergau si a doua zi noi eram acolo. Il salut pe domnul care ne-a filmat cu camera ascunsa. Noi eram aia cu steagul cu labuta rosie. Oamenii ne multumeau si erau plini de speranta ca se va schimba ceva in BINE! Eu am crezut asta din tot sufletul. Si pentru ce? Cand au ridicat armele spre noi jandarmii pentru ca alergam, ne opream si urlam la ei, eram gata sa ne dam viata. Si pentru ce???? Pentru ce??? Pentru ca acest macel sa fie legalizat? Pentru ca aceasta oroare ROSIE sa puna stapanire pe noi? Mi s-a spus anul trecut ca va veni un comunism atroce si iata-l. Asa arata. Asta este inceputul. PDL a dat tonul si ei au continuat. Nu exista cuvinte sa descriu ura pe care o simt. Antonescu este un om slab, cu greu il pot numi om. Ponta este sclavul lui Basescu, iar toti ceilalti parlamentari fac ceea ce li se dicteaza de catre liderii lor de grup. Voteaza ca dobitocii fara sa stie macar ce scrie in legi. Daca nu vedeam cu ochii mei cum voteaza ca prostii si la doua maini, credeam ca se minte. I-am vazut, am strigat la ei si ne-au batjocorit. Ei sunt cei care apar in mass-media si ne dau in cap in mod constant. Nu le este rusine sa iasa si sa spuna ca nu adoptam caini? Nu le este rusine sa ne discrediteze? Au fost oameni batuti la Mihailesti pentru ca au vrut sa adopte caini.
Nu numai ca doresc sa nu aiba nicio sansa la alegeri, dar le doresc moartea in chinuri, moartea maidanezilor. Si apropos, sa nu mai fie nimeni socat ca sunt agresiva si plina de ura. ASTA M-A INVATAT SOCIETATEA! Asta am invatat anul acesta. Am invatat ca moartea, razbunarea si ura aduc bucurie si speranta. Am invatat ca daca cineva te supara, este in regula sa ii doresti moartea. Dinte pentru dinte!
Stiu ca blestemul imi face rau si mie, dar imi asum acest risc. Multumesc, totusi pentru sfaturi. Sper sa-i intalnesc in iad pe toti cei din poza. Promit ca ii voi tortura asa cum au facut-o si ei. Dar, ce vorbesc eu. Iadul e aici!

Posted by xnici on 08/10/2013 at 12:43

Stii care e alternativa? Trebuie sa incetam sa mai alegem intre un rau mic si unul mare. Trebuie sa nu mai alegem mereu tot raul, indiferent de dimensiunea lui. Pentru prima oara nu voi vota anul acesta, ci voi scrie pe buletinul de vot: UCIGASILOR! Consider ca nimeni nu merita votul meu in acest moment, dar imi voi exercita dreptul de a merge la urna, drept pentru care au murit stramosii mei. Cineva zicea ca datorita acestei crime, mai bine alege un PDL-ist. Macar aia au fost psihopati de la inceput pana la sfarsit. Nu prefacuti ordinari precum cei de la USL. Ponta=Antonescu=Basescu. Pentru mine sunt niste gunoaie. Iar eu cu PDL-ul in niciun caz nu votez, nici cu ICCD sau Miscarea Pulii.

Posted by xnici on 08/10/2013 at 12:44

Pe asta sa-l votez: “Antonescu: E mai logic ce a propus Basescu privind cainii; macar o luam pe o cale”?????? Asta care l-a pupat in cur pe Basescu? Chiar trebuie sa fiu nebuna. Pe bune.

Posted by xnici on 08/10/2013 at 12:45

Si iti multumesc ca esti OM, dar e bine sa ai toate informatiile inainte de a inclina balanta spre un alt psihopat. Eu una nu-i mai vreau la conducere.

Si sa stii ca de fiecare data cand cineva comenta de rau USL-ul, pe Antonescu, Ponta etc, veneam cu tone de argumente si nu ma lasam pana nu-i puneam la punct. O faceam GRATIS! Singura mea plata era incetarea macelului. Atat. Nu mi-am dorit bani, averi, nu mi-am dorit case si masini. Am dorit doar ca cei care maltrateaza animale sa fie pedepsiti, sa fie sterilzati toti cainii cu stapan si sa nu fie ucisi cainii de pe strada. Observ ca mi-am primit “rasplata”. Cu placere, dlor! Sa va stea in gat! Si fiecare ban pe care il scot din pielea cainilor, sa fie dati pe medici pentru ei si neamurile lor! Sa-i loveasca boala cea mai cumplita, sa le cada pielea de pe oase! Nu, promit ca nu mai blestem de la anul, dupa ce vad primele rezultate ale blestemelor de anul acesta. Au initiat nu numai un macel, au initiat un razboi. Ori noi am luptat ani de zile sa civilizam si sa educam oamenii, iar ei au distrun intr-o luna toti acesti ani de lupta. Moartea ar fi prea blanda pentru ei, dar daca nu se poate altfel, le-o doresc din tot sufletul! Am ajuns sa ne fie frica sa mangaiem un caine? O vecina de 70 de ani a iesit cu cainele la plimbare, maidanez rasa pura, dar al ei si a fost batuta si data cu capul de copac de un dement? Doar pentru ca a trecut pe langa masina lui? I-a fost frica femeii sa mearga si la politie. Acesta este respectul pentru bunicii nostri?

REQUIEM PENTRU KARIN ELENA ŞI RECHIZITORIU PENTRU DEZAXAŢII C(L)INICI. CA BREIVIK ŞI (REGIMUL) BĂSESCU

Duminică 31 iulie 2011

Foto via realitatea.net

Legat de oroarea din Norvegia se poate vorbi despre multe – eternul conflict israeliano-palestinian, mereu alimentat în favoarea mentorilor dezaxaţi ai terorii continue; despre Islam; despre dreapta şi despre stânga, despre extremismele lor, la fel de descreierate, pentru că atât comunismul, cât şi nazismul/fascismul, atât sub aspect ideologic, cât şi prin dovezile crâncene ale realităţii, sunt la fel de criminale împotriva umanităţii prin esenţa lor (de fapt, nazismul este egal naţional-socialism, deci extremă stângă, la fel ca şi PRM la noi, cum le atrăgea atenţia Corneliu Coposu interlocutorilor internaţionali). Dar toate astea n-au nici o importanţă şi devin pretexte sau scuze sau inadmisibile, inacceptabile, incalificabile justificări ale crimei, ale asasinatului – în acest caz, chiar în masă.

Foto: anewlifeinnorway

Absolut nimic nu mai are absolut nici o importanţă când e vorba de viaţă. O viaţă. De om, de vietate de la Dumnezeu. Viaţa trebuie apărată mai presus de orice. Viaţa e nepreţuită. Viaţa e darul dumnezeiesc inviolabil altfel decât sub păcatul satanic. Porunca a şasea: să nu ucizi. Nimeni nu are dreptul să ia o viaţă. Nu-i momentul să aducem în discuţie războaiele. Nu-i momentul să aducem în discuţie nimic altceva decât faptul că zeci de oameni, majoritatea tineri şi foarte tineri, chiar copii, au fost masacraţi. N-are absolut nici o importanţă culoarea lor politică – dar smintiţii care susţin asasinatul ori o fac deliberat, ori victimizează involuntar gruparea în rândurile căreia se comite un atentat. Deci, nu-i vreme decât de reculegere şi compasiune, de solidaritate cu familiile victimelor. Cu toate, nu doar cu familia lui Karin-Elena Holst a noastră. Şi a noastră. Şi a lor, a norvegienilor. Şi a umanităţii. Şi acum – a familiei de îngeri. Asta e Karin acum: un înger, ca orice copil cu viaţa neconsumată, cu visele ucise chiar în momentul în care îşi luau zborul. De fapt, visele ei n-au fost ucise, i-au devenit doar aripi în zbor.

Nu e vreme acum decât de flori, lumânări, rugăciuni. Şi solidaritate dârză. Aşa cum manifestă bravii norvegieni, începând cu Suveranii lor. Simbolul pe care aflăm că dezaxatul cinic îl voia decapitat. E o vreme pentru toate, va fi şi vremea judecăţii, şi a evaluărilor, dure şi lucide, inclusiv a Uniunii Europene cu privire la ea însăşi. Şi a SUA, tot aşa. Şi a Islamului, şi a Israelului. Şi a tot ceea ce se leagă mai mult sau mai puţin de ororarea din Norvegia.

E o oroare şi un semn de solidarizare cu oroarea, cu răul, a încerca în aceste zile să teoretizezi, să filosofezi sfertodoct sau chiar strălucit, să speculezi, în loc să te cutremuri de oroare faţă de asasinat, în loc să te rogi la Dumnezeu să ajute umanitatea în derivă, în loc să participi cu toată compasiunea omenească la doliul care ar trebui să fie nu doar al Norvegiei, nu doar al Europei, nu doar al comunităţii internaţionale, ci al umanităţii, pur şi simplu, al planetei ameninţate în însăşi esenţa vieţii.

Foto: www.eurofarm.ro

Şi asta fac, Băsescu şi ai lui, dovedind, încă o dată – şi de data asta întregii lumi, nu doar nouă – că sunt o grupare de crimă organizată la adresa vieţii, un regim criminal care urăşte oamenii, animalele, viaţa, în general şi în particular, un regim de mutanţi incapabili de compasiune – care este însăşi esenţa fiinţei umane, a viului vieţii, pentru că şi animalele sunt capabile de compasiune, de afecţiune, dovedind adesea aceasta chiar împotriva instinctului de conservare, chiar şi unele fiare. Jigodiile regimului Băsescu, nu. Sunt împetriţi în egoism meschin, rapacitate, obsesie de răzbunare, primitivism epidermic. Nu-i interesează decât puterea şi averea, n-au absolut nici un sistem de valori, în nici un caz morale. Sunt odioşi ca moartea. Şi sunt chipuri satanice ale morţii care defilează în lux material.

Foto: msnbc.msn.com

Băsescu nu a trimis mesaj de condoleanţe la Oslo (sigur, pe urmă a pozat la ambasadă). Nici nu-i pasă şi nici nu e capabil de nimic altceva decât să se agaţe cu ghearele şi dinţii de putere. De parcă asta ar dura la nesfârşit. De parcă timpul n-ar trece mai repede decât glonţul pe lângă ureche şi n-ar trebui, într-o zi dreaptă ca o sabie în lumină – vorba poetei Ana Blandiana cu privire la revanşa „poporului vegetal” – să răspundă în faţa lui Dumnezeu. Pe care nu poţi să-l minţi, nu poţi să-l înşeli, nu poţi să-l mituieşti. Deşi soldaţii şi (de)gradaţii regimului Băsescu fac asta în mod cotidian, cu oamenii, care sunt chipuri ale lui Dumnezeu. Şi nu le pasă de cei care suferă, iar suferinţa e şi ea chip al lui Dumnezeu pe cruce pentru noi.

Foto: www.cbs.ca

Cei masacraţi în Norvegia fac parte din mântuirea lumii. Aşa cum din mântuirea lumii fac parte şi evreii nevinovaţi, înfometaţi, gazaţi şi arşi; aşa cum din mântuirea lumii fac parte şi ofiţerii polonezi masacraţi la Katyn de bestiile sovietice;  şi ofiţerii români batjocoriţi şi masacraţi de bolşevici, printre care şi evrei, după pierderea Basarabiei în urma pactului Ribbentrop-Molotiv, criminal la adresa umanităţii; şi Familia Imperială a Rusiei; şi sfinţii închisorilor comuniste, milioanele de deţinuţi politici, unii dintre ei, îngropaţi în gropi comune, uneori, şi de vii;  şi miile de martiri ai ororii de la 11 septembrie asupra (umanităţii) Americii. Şi mulţi, şi mulţi alţii, toţi cei persecutaţi şi masacraţi. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate!

Foto: stareanatiunii.com

Numai că astfel de gânduri n-au loc în inimile reci şi în capetele seci – unele, cu pretenţii sau chiar cu sclipiri intelectuale – ale mutanţilor care alcătuiesc regimul Băsescu. Oricine aderă se sminteşte. Sunt câţiva care au simţit că se alterează şi au plecat, exemplul cel mai credibil fiind Mircia Giurgiu, un om. Cum o inimă de om e şi Sorin Ilieşiu, care amar de aproape 11 ani a rătăcit în deşertul înşelăciunii. Puteţi să vă supăraţi – domnia sa şi-aşa e cronic supărat pe mine, încă de când eram o puştoaică prea sinceră pentru convenţiile lor – dar Andrei Pleşu, nu. Frizează ridicolul mărturisirile dumisale retroactive. Nu-i însă locul şi momentul, risc să cad la rândul meu în păcatul de a scrie acum despre orice altceva decât suferinţa şi compasiunea care ne apropie ca oameni dincolo, dincoace şi mai presus de orice. Pentru că asta suntem, în primă şi în ultimă instanţă, suflete de la Dumnezeu.

Regimul Băsescu îşi bate joc de oameni, roboţii regimului Băsescu îşi bat joc în primul rând de ei, ca oameni automutilaţi pe altarul patimilor pe cât de stupide, pe atât de efemere. Sorina Plăcintă – mamă care se mândreşte cu fiul ei care urinează ostentativ pe troiţe şi îşi exhibă teribilismele sexuale, Iulian Urban – unul care la început părea dintre puţinii civilizaţi şi normali din stabiliment, s-au apucat să justifice oroarea asasinului din Norvegia. Tot aşa cum extremiştii de cealaltă parte au justificat oroarea de la 11 septembrie, pentru cauza Palestinei. De fapt, asta fac exponenţii regimului Băsescu, justifică crima. Iar pe fruntea României se aşează din nou un stigmat nemeritat. Şi extrem de pervers. Băsescu şi ai lui provoacă blamarea României, au depreciat-o sinistru şi acum o vând la litru. De sânge de om.

Foto via princeradu.ro

Norocul nostru – şi talantul nostru neînmulţit, pentru care vom plăti la judecata neamurilor – cu Majestatea Sa Regele Mihai, care ne-a spălat din nou onoarea, când i-a trimis – imediat după atentat – Majestăţii Sale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei o scrisoare plină de căldură umană, cuvinte simple şi pure, care comunică direct compasiune şi comuniune. Măreţia blândă a Regelui Mihai, înţelepciunea lui care ne-ar putea fi călăuză. Şi pe care o ignorăm. Preferăm derizoriul, falsul, surogatul, într-un cuvânt, impostura şi ăsta e păcatul nostru naţional postcomunist. Păcat revărsat dintr-un regim satanic.

Foto: nationalpostnews

Azi e lăsata secului, mâine începe Postul Sfintei Marii, în care ne putem reculege un pic mai aşezat. Şi poate nu uităm să ne rugăm pentru toţi cei ucişi, pentru toţi cei duşi, ştiuţi sau neştiuţi, pentru noi, să nu alungăm lumina lui Dumnezeu care ne călăuzeşte întru viaţă frumoasă. Sigur, postul nu-i obligatoriu. E o absolută libertate, cum e creştinismul însuşi. Eşti liber să alegi. Viaţa sau moartea. Asasinul din Norvegia a ales moartea – cea mai cinică ofensă la adresa religiei pe care a pretins că o îmbrăţişează: până la strangulare. La fel a ales şi regimul Băsescu: moartea. Poporul român a devenit o Irodiadă indiferent de vârstă.

În Grădina Maicii Domnului ţopăie o frunză.

DUMINICA ORTODOXIEI. PASTORALĂ, PROCESIUNE CU ICOANA ŞI O COLECTĂ PENTRU FONDUL CENTRAL MISIONAR

Duminică 13 martie 2011

Foto: basilica.ro

În prima duminică din Postul Mare, creştinii ortodocşi sărbătoresc Duminica Ortodoxiei sau a Dreptei Credinţe.

Cu această ocazie, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit organizarea, în toate locaşurile de cult din ţară şi de peste hotare, a colectei pentru Fondul Central Misionar, destinat ajutorării parohiilor sărace şi altor activităţi misionare.

De asemenea, P.F.P.P. Daniel a elaborat o Pastorală, care a fost citită în toate bisericile şi mânăstirile care ţin de B.O.R., iar la Biserica Icoanei din Capitală a avut loc o procesiune, începută încă de aseară, cu aducerea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mânăstirea Ghighiu, numită „Maica Domnului Siriaca”, fiindcă a fost adusă în 1958 de un episcop din Siria, căruia Sfânta Fecioară i s-a arătat de mai multe ori şi i-a cerut să-i ducă icoana într-o ţară unde va fi mai mult cinstită, iar episcopul a avut o viziune în care i s-a arătat România.

În Duminica Ortodoxiei este sărbătoarea icoanei ca „fereastră spre Dumnezeu”, comemorându-se synodiconul din 843, împotriva ereziei iconoclaste.

„Viaţa persoanei umane este cel mai mare dar al lui Dumnezeu, iar această viaţă începe în momentul conceperii, al apariţiei embrionului viu. Din acel moment, omul este „suflet viu”, adică persoană care poartă în sine chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi este chemată la viaţa veşnică. De la concepere până la naştere şi apoi până la sfârşitul vieţii pământeşti, omul creşte, se maturizează şi se împlineşte în comuniune cu Dumnezeu şi cu se-menii săi, iar după moartea trupului, sufletul omului rămâne viu, având conştiinţă şi memorie spirituală, întrucât este chemat la viaţa veşnică.

Prin urmare, dacă suntem creştini, trebuie să afirmăm mereu că viaţa omului, ca dar sfânt al lui Dumnezeu, îşi are începutul în momentul conceperii sau al apariţiei embrionului viu. Ca atare, dreptul la viaţă începe cu dreptul embrionului de a se dezvolta în pântecele mamei sale şi dreptul fătului de a se naşte. Cine ucide viaţa embrionului sau a fătului săvârşeşte păcatul omuciderii. Din nefericire, crima avortului, fie că este provocat prin medicamente, fie prin operaţie chirurgicală, este astăzi foarte răspândită în lume, iar România se află, din păcate, pe lista primelor ţări din lume în ceea ce priveşte rata avorturilor. Păcatul acesta înfricoşător nu rămâne fără urmări asupra sănătăţii celor ce-l săvârşesc, asupra familiei şi asupra societăţii umane. Fericirea întemeiată pe crimă nu poate fi binecuvântată de Dumnezeu, deoarece prin crimă asupra omului este ucisă iubirea de oameni.

Cele mai multe suferinţe în lumea de astăzi vin tocmai din lipsa iubirii milostive şi mărinimoase dintre oameni şi din lipsa de întrajutorare. Mulţi oameni se simt singuri, părăsiţi, descurajaţi, neînţeleşi; îşi caută scăpare în alcool, în desfrâu, în droguri sau în patimi egoiste, care îi distrug treptat sufleteşte şi trupeşte. De aceea, ei au nevoie de ajutorul Bisericii, pe care Sfinţii Părinţi o numesc „spital duhovnicesc”. În Biserică, în starea de comuniune cu Dumnezeu, cu Sfinţii Lui şi cu ceilalţi credincioşi, oamenii trăiesc intens viaţa ca dar al lui Dumnezeu, care trebuie apărat, cultivat şi sfinţit. Desigur, astăzi multe suferinţe vin şi din starea de sărăcie materială, care se adânceşte mereu în ţara noastră şi în lume, pentru că a crescut lăcomia celor ce vor să se îmbogăţească rapid şi cu orice preţ. Din acest motiv, Biserica încearcă să organizeze o asistenţă social-caritabilă cât mai extinsă, îndemnând pe cei ce au mai multe bunuri materiale să ofere celor care au mai puţin sau nu au nimic. Astfel, prin contribuţia credincioşilor săi, în primul rând, dar şi prin alte contribuţii, Biserica noastră a dezvoltat până acum numeroase programe de asistenţă socială, filantropică sau caritabilă, ca de pildă: cantine pentru săraci, cămine pentru copii, case pentru bătrâni, unităţi medicale pentru bolnavi ş.a”, se arată în Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei.

Şi, vorba părintelui Nicolae Steinhardt: „dăruind vei dobândi”.

ROBERT DUVALL: JOHN MCCAIN, PORTRET DE EROU

Vineri 5 septembrie 2008

TOUGH LADY. SARAH PALIN L-A PĂLIT PE BARACK OBAMA

Joi 4 septembrie 2008

Cine se întreba dacă America mai are o personalitate feminină care să o poată egala pe Condi Rice a avut răspunsul, în seara a treia a Convenţiei Naţionale Republicane, urmărind-o pe Sarah Palin, guvernator de Alaska, partenera viceprezidenţială a senatorului John McCain, candidatul dreptei la preşedinţia SUA.

 

Sarah Palin a luat cuvântul după regalul trioului solidar format din foştii contracandidaţi ai lui John McCain, republicanii de elită Mit Romney, Mike Hukabee şi legendarul Rudy Giuliani, fostul primar al New Yorkului, al toleranţei zero faţă de corupţie. De altfel, antevorbitorii subliniaseră caracterul de leadership puternic şi integru al tandemului McCain-Palin, apărători prin forţa propriului exemplu ai valorilor americane tradiţionale: credinţa în Dumnezeu, patriotismul generos şi cultul familiei.

 

OFENSIVA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI

 

Rudy Giuliani a semnalat aportul lui Sarah Palin inclusiv sub aspectul reformării clasei politice americane, al eradicării corupţiei, chiar din interiorul Partidului Republican, date fiind măsurile radicale pe care ea le-a luat în statul Alaska. Contracandidata avea să sublinieze că nefăcând parte din sistemul de la Washington, îi descurajează inerţiile şi intenţionează să-l reformeze, chiar dacă pentru aceasta preşedintele John McCain va trebui să recurgă la dreptul de veto în Congresul naţional, aşa cum a procedat şi ea, împotriva unor măsuri de menţinere a status quo-ului propuse de Congresul statului Alaska.

 

VALORILE FAMILIEI CA FORMĂ DE PATRIOTISM

 

Deopotrivă fermă şi feminină, determinată şi degajată, Sarah Palin a susţinut un discurs complet, tonic, prin care s-a prezentat în ipostază de fiică, soţie, mamă a cinci copii, şi lider politic mândru, în slujba comunităţii şi a ţării. În stil tipic american, ea şi-a lăudat simplu părinţii, soţul şi copiii, electrizând audienţa entuziastă, care i-a ovaţionat aproape fiecare propoziţie. Avea şi de ce. O familie americană normală, formată din oameni obişnuiţi şi totodată, deosebiţi.

 

Sarah Palin este prima femeie cu potenţial de a ajunge vicepreşedinte al Statelor Unite. Ea a pus accentul pe valorile familiei, mereu mândră de apartenenţa ei americană. Şi primă lovitură dată contracandidatului democrat, a cărui soţie, Michelle, a declarat că prima dată în viaţa de adult a fost mândră de America în momentul candidaturii bărbatului ei.

 

Candidata viceprezidenţială s-a adresat familiilor cu fii şi fiice înrolate în trupele americane trimise în misiune, prezentându-l pe fiul ei de 19 ani care urmează să plece săptămâna viitoare, chiar în prag de 11 septembrie, în Irak, unde se află mobilizat şi un nepot al ei. Sarah Palin a vorbit şi despre bebeluşul ei, pe care l-a adus pe lume deşi ştia că are sindromul Down, şi a promis că familiile cu astfel de copii, care te angajează într-o dragoste aparte, vor avea în ea un avocat la Casa Albă.

 

EXPERIENŢA CA RESPONSABILITATE COMUNITARĂ

 

Sarah Palin a trecut în revistă deopotrivă problemele sociale, economice şi strategice ale SUA, demonstrând că este calificată pentru a doua funcţie în stat. Ea a persiflat reprezentanţii presei centrale şi acei analişti care au considerat-o nepotrivită pentru Washington, afirmând că nu vine la Washington pentru ei, ci pentru a se pune în slujba poporului american.

 

Sarah Palin a ironizat echipa democrată care a acuzat-o de lipsă de experienţă şi a pretins că poate fi pusă pe acelaşi plan cu lipsa de experienţă de care echipa republicană îl acuză pe Obama. Dar vicecandidata republicană a spus că le explică lor în ce constă experienţa ei, atât de fost primar într-un mic oraş, cât şi de guvernator al statului Alaska: în responsabilitatea însăşi faţă de comunităţile locale, în raport cu bilanţul senatorial steril al lui Obama. Semnalat ca atare: nici o iniţiativă legislativă. Deci, nici un fel de reprezentare a alegătorilor.

 

Ea a punctat reformele pe care le-a realizat în mai puţin de doi ani în statul Alaska, nu în ultimul rând, în domeniile fiscal şi economic. Şi a arătat cum va transfera această experienţă la nivel naţional.

 

STRATEGIA FISCALĂ

 

Sarah Palin a demontat retorica demagogică pesimistă a lui Obama, care doar se pretinde popular, dar este numai populist, în tentativa de demolare a principiilor economice şi sociale republicane. Pentru că proiectul anunţat de candidatul Partidului Democrat, departe de a favoriza categoriile defavorizate şi clasa de mijloc, în realitate, le defavorizează, prin fiscalitate sufocantă, care ar rezulta din creşterea taxelor şi introducerea unora noi: „inclusiv pe deces”. Deci, departe de schimbarea promisă, reforma propusă de Obama echivalează cu un regres spre genul de guvernare denunţată de Ronald Reagan în discursul istoric, „Yes, We Can”, căruia democratul i-a confiscat titlul, ca să-i contrazică sensul. Obama ar amplifica guvernarea, deci birocraţia, centralizarea, cheltuielile publice şi s-ar distanţa, astfel, de popor.

 

INDEPENDENŢA ENERGETICĂ

 

În plan economic, Sarah Palin a formulat imperativul independenţei energetice a SUA, care se poate realiza deopotrivă prin valorificarea marilor resurse de petrol şi gaze naturale din Alaska, şi prin construirea de uzine şi facilităţi care să asigure energia allternativă, ecologică (surse eoliene, solare, etc.). Candidata viceprezidenţială a plasat, totodată, acest imperativ în contextul securităţii strategice transatlantice, el constituind o măsură majoră de contracarare a şantajului energetic inadmisibil pe care îl practică Rusia, mai ales la adresa aliaţilor europeni. De asemenea, Sarah Palin a arătat că SUA trebuie să nu mai fie în nici un fel dependentă nici de resursele energetice din Orientul Mijociu, respectiv, Arabia Saudită, expuse riscului terorist, nici de resursele din Venezuela, ţară cu un regim antidemocratic.

 

SECURITATEA NAŢIONALĂ ŞI APĂRAREA

 

Sarah Palin a desfiinţat defetismul lui Barack Obama sub aspectul securităţii naţionale şi al Apărării, arătând că tendinţa lui de capitulare în războiul antiterorist este neavenită, riscând „să submineze puterea Americii în această vreme plină de primejdii”, inclusiv prin intenţia de retragere prematură din Irak, de natură să compromită obiectivele americane vizând capacitatea irakienilor de a-şi consolida securitatea pe cont propriu. Totodată, Sarah Palin l-a ironizat pe Obama arătând că prioritatea lui în raport cu strategia de securitate naţională şi globală este „grija faţă de drepturile teroriştilor”.

 

Candidata viceprezidenţială republicană a subliniat faptul că niciodată Obama şi ai lui nu pronunţă cuvântul victorie referitor la campaniile Americii.

  

GARANŢIA MCCAIN

 

Vorbitoarea a consolidat ceea ce au spus toţi antevorbitorii, anume că, spre deosebire de Obama care se schimbă în funcţie de conjucturi şi îşi modifică discursul în funcţie de statele vizitate, John McCain este mereu acelaşi. Ea a semnalat că Obama nu-i poate înşela pe republicanii şi independenţii de la care vrea voturi, din moment ce, în prezenţa lor, îi elogiază şi îi desconsideră în absenţă.

 

Sarah Palin a arătat că John McCain, cel care a pus în permanenţă America pe primul plan, va garanta consecvent, împreună cu ea, unitatea naţională mai presus de interesele partizane şi consolidarea rolului Americii în lume, ca apărătoare a valorilor vieţii, libertăţii şi democraţiei.

 

La finalul discursului a venit pe scenă familia lui Sarah Palin, care a fost felicitată de John McCain, în aclamaţiile delegaţilor.

 

Formaţia country a popularului John Rich a cântat, apoi, Imnul Electoral, „Raisin’ McCain”.

 

Iar reprezentanţii statelor au prezentat voturile delegaţilor şi John McCain a fost nominalizat candidat prezidenţial al Partidului Republican, împreună cu partenera viceprezidenţială, Sarah Palin.

 

Urmează seara lui John McCain. Un erou naţional.

AM ANTICIPAT: SARAH PALIN, VICECANDIDAT PREZIDENŢIAL

Vineri 29 august 2008

Ceea ce chiar în SUA s-a considerat „un secret bine păstrat”, a fost anticipat exact acum o săptămână în Roxania.

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, PROTOCOL CU PATRIARHIA

Joi 24 iulie 2008

Foto: Răzvan Chiriţă

Astăzi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a semnat un protocol cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, conform căruia Patriarhia va avea o reţea sanitară proprie, va păstori spitale, în spiritul Sfântului Vasile cel Mare.

Este o iniţiativă istorică şi binecuvântată, de natură să restabilească legătura din România regală între medicină şi Biserică, în spiritul apostolatului pentru oameni.

AVORTUL E O CRIMĂ

Joi 26 iunie 2008

La cererea familiei, comisia special constituită a Ministerului Sănătăţii a decis că ţigăncuşa de 11 ani, care a fost violată de unchiul ei de 19 ani şi a rămas gravidă, să poată face avort, deşi sarcina depăşeşte patru luni.

Avortul este o crimă. O fiinţă micuţă este ucisă cu o chiuretă şi alte instrumente, fiind total lipsită de apărare. O fiinţă micuţă, un sufleţel de la Dumnezeu este masacrat, pentru că oamenii îşi bat joc de condiţia lor umană.

Violul ar trebui să fie pedepsit cu pedeapsa maximă a Codului Penal, pentru că este o crimă, poate mai mare decât omuciderea. Poate ucide o femeie pe viaţă. Violul incestuos, cu agravantă.

Dar fiinţa micuţă şi fără apărare este chiar mai nevinovată. Într-adevăr, s-ar naşte damnată, fiind rodul unui incest. Dar dacă acel copil ar fi adoptat încă de la naştere de o familie cu nivel înalt de educaţie ar creşte frumos.

Din păcate, se pare că la noi zarurile sunt aruncate, iar copilul va fi avortat. Rămâne de văzut care medic va performa crima.

În orice caz, când şi dacă nu vrem copii, să folosim metode contraceptive, pentru că e un mare păcat pe care – cel puţin noi, femeile – îl purtăm toată viaţa, dacă ajungem să recurgem la avort.

Există metode contraceptive comode şi curate, şi care nu afectează bucuria erotică. Prezervativul nu e prea fericit, e ca şi cum ai face duş îmbrăcat. Mie îmi place duş adevărat. Scuze pentru divagaţie. Dar ţine de formaţie. Umană.

LOVE IS BEAUTIFUL! LIFE IS BEAUTIFUL, TOO.