ZIUA DREPTURILOR OMULUI

E o zi care trebuie să existe. Ar trebui să fie în fiecare zi.

Şi cred că principalul drept al omului e ca oamenii să-i respecte drepturile. Şi principala lui datorie e să respecte drepturile celorlalţi. Iar statul să fie garantul drepturilor omului, nu opresorul lor.

Nici statul, nici societatea şi nici alte considerente nu sunt mai presus de om, aşa cum cred totalitarii. Doar Dumnezeu e mai presus.  Pentru însăşi consacrarea omului.

Nici o lume nu e perfectă, nicăieri nu-i raiul pe pământ. Dar o lume normală are mereu în centru respectul faţă de om, preţuirea pentru viaţă.

Unde ele lipsesc, începe iadul.

Şi deşi ONU a stabilit, încă din 1950, 10 decembrie ca zi a drepturilor omului, ele se tot încalcă, inclusiv în democraţii. Tiraniile persistă. Considerentele comerciale în relaţie cu state totalitare primează. Unele sunt chiar membre ale Consiliului de Securitate al ONU, cu drept de veto, am numit China şi Rusia. Drepturile omului sunt, din păcate, mai mult o lozincă fariseică în relaţiile internaţionale.

Dubla măsură se aplică, de altfel, pe faţă. Dau numai un exemplu, că deja masacrele cotidiene contra deţinuţilor politici din China sunt trecute cu vederea sistematic în favoarea considerentelor materiale, aşa încât am să mă refer la Rusia şi la satelitu-i ucrainean.

Nimeni n-a condiţionat relaţiile cu Rusia de elucidarea şi încetarea asasinatelor care au drept ţintă incomozii, de la jurnalişti la opozanţi, mai ales disidenţi din servicii. Nimeni n-a îngheţat relaţia cu Moscova pe motiv de Politkovskaia, jurnalista ucisă pentru că denunţa masacrele din Cecenia. De fapt, Washingtonul susţine Moscova în „lupta contra terorismului cecen”, deşi e în cauză un stat care trebuia să fie independent încă de la căderea URSS, parţial teoretică. Nici mărimile UE n-au răcit relaţiile cu Rusia pe motivul drepturilor omului, mârâielile se produc doar când sunt în joc călcături pe bătături economice.

În schimb, UE a avut faţă de Kiev o atitudine de genul „Cât îmi dai ca să te-mpuşc”, adică, a condiţionat acordul de asociere cu Ucraina, de eliberarea Iuliei Timoşenko, acord pe care puterea filorusă care a băgat-o la puşcărie oricum nu-l voia. Deţinuta cu pricina nu e, de altfel, decât o politiciană versatilă, care s-a plimbat între SUA şi Moscova, şi până la urmă, a picat în gol. Condamnată cu un cap de acuzare la fel de idiot ca şi cele ale DNA, de pe la noi, abuz în serviciu, abuz de putere. Numai că UE bagă la MCV fără număr elogii privind DNA, la fel de admirativă fiind şi Administraţia SUA.

Până la urmă, drepturile omului le apără oamenii. Adesea, de unii singuri sau alături de familiile lor. Cum sunt la noi Ion şi Adriana Olteanu, protestatarii de la Drobeta. Stigmatizaţi precum evreii cu steaua galbenă. Doar că ei nu sunt evrei. Dacă ar fi, nimeni n-ar îndrăzni să-i trateze atât de represiv precum au făcut-o guvernele Boc şi MRU, şi cum continuă să o facă guvernul Ponta.

Ion Olteanu a fost dintre puţinii protestatari de pe vremea lui Ceauşescu, iar justiţia postcomunistă refuză să-i recunoască statutul de deţinut politic. În contrast, Silviu Brucan, un propagandist kominternist criminal şi cinic, a murit elogiat. Că de! A fost „visiting professor” în SUA. Deşi nici nu terminase liceul.

Chiar credeţi că am divagat?

DUMNEZEU SĂ-L IERTE PE NELSON MANDELA!

Nelson Mandela a dat colţul, la o vârstă venerabilă, 95 de ani. Vârsta, nu persoana. Care, din perspectiva mea, nu merită veneraţie. Aşa cum i se acordă fără număr pe plan mondial, în eulogii de-o „corectitudine politică” atât de deşănţată cum numai extremismul poate fi. 🙂

Dar, despre morţi numai de bine, aşa ne învaţă strămoşii noştri romani, de care e bine să fim mândri.

Deci, zic aşa, să-l ierte Dumnezeu!

În rest, adaug doar ce i-am scris Corinei Creţu pe blog, care l-a ridicat în slăvi pe decedat, ca mare caracter: că e singurul terorist ajuns erou internaţional.

În realitate, dacă e cineva care merită statuie pentru Africa de Sud şi pentru liberalizare, el se numeşte Frederick de Clerk.

A civilizat acel stat, timp în care l-a ţinut la pârnaie pe eroul „eliberator” exact cât să pregătească terenul pentru preşedinţia celui pe care îl putea executa şi fără judecată. Pentru acte de terorism. Sabotaje grave.

Despre coana mare, prima lui nevastă, condamnată pentru corupţie, în timp ce el s-a spălat pe mâini şi şi-a tras muiere tânără, chiar nu mai zic nimic. Că l-aş face moş libidinos. Şi nu-i frumos. 😳

P.S. Am fost şi mai rea, i-am scris Corinei Creţu că dacă aş fi rea i-aş spune că are predilecţie pentru negri. 😛

OCHI DE CÂINE

Ea e Penelopa lui Zamfir, de-şi zice Turdeanu’. Că de-acolo este.

E puică. Are şi blog: http://penelopa1.wordpress.com

Oglindiţi-vă!

FIŢI ATENŢI CE-I FACE PONTA LUI NĂSTASE!

Adrian Năstase, pe blogu-şi, azi, un text antologic http://nastase.wordpress.com/2013/10/11/propunerile-ministrului-cazanciuc-pentru-conducerea-dna/:

„Mai mulţi prieteni m-au sunat astăzi să mă întrebe dacă este adevărat că procurorul Daniel Volintiru, propus de către ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, pentru a fi adjunctul secţiei de combatere a corupţiei de la DNA, este cel care a instrumentat dosarul “trofeul calităţii”, referitor la afişele electorale din alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2004, în care eu am fost candidatul PSD.

Răspunsul este Da, procurorul Volintiru a fost adus de la Tg Jiu, de către Daniel Morar, special pentru acel dosar”.

😆 Un text antologic, absolut perfect. 😆

Micul Titulescu, mare caracter.

BĂSESCU REŞAPEAZĂ MINCIUNA CU FLOTA

Nu-l mai urmăresc pe caraghiosul de Băsescu de multă vreme, e degradant şi pierdere de vreme. Am văzut la ştiri o secvenţă cu o declaraţie a lui în care a reşapat vechea minciună că a demisionat din Parlament ca să se pună la dispoziţia „Justiţiei” în cauza Flota.

Declaraţie pentru fraieri, ca să le zic eufemistic.

Minte de îngheaţă apele. Minte prin omisiune. De fapt, prin omisiuni.

Unu, a demisionat ca să candideze din nou în scurt timp şi să intre la loc pe lista PD în Parlament.

Doi. De altfel, demisia a fost de operetă şi dat fiind faptul că a fi parlamentar nu împiedica absolut cu nimic Parchetul să-l trimită în judecată, pentru că nu există imunitate parlamentară judiciară decât pentru ignoranţi, cum ar fi bipezii de la Ambasada SUA care se trezesc vorbind în dispreţul adevărului.

Trei şi în primul rând: demisia lui Băsescu din Parlament, în toamna anului 1996, a fost absolut de operetă, pentru că pe vremea aceea nici nu se pusese în mişcare acţiunea penală în cauza în care Băsescu e incriminabil direct – şi cu semnătură proprie – în dosarul „Flota”, anume, Petroklav. Deci, a demisionat propagandistic, ca să prostească lumea pentru momentul în care ar fi urmat să fie incriminat. Dosarul avea să fie pus în atenţia sistemului judiciar abia în 1997, pe când Băsescu era – din nou – ministru al Transporturilor.

Şeful Departamentului de Control al Guvernului Ciorbea, domnul Valerian Stan (vezi postarea anterioară) a fost demis pentru că şi-a permis să anunţe trimiterea la Parchet a două dosare, care vizau politicieni fără deosebire de partid, inclusiv pe Traian Băsescu – în ambele cauze -, anume, „Apartamentul” şi „Flota-Petroklav”. Omul a fost dat afară fiindcă a deranjat o viespărie.

Deci, Băsescu a reşapat o mare minciună propagandistică, a vorbit gura fără el, ca să lovească în Varujan Vosganian. A nimerit în zid. Numai că presa – care habar n-are – i-a făcut jocul şi nici măcar ministrul demisionar liberal n-a avut datele să-l pună la punct. A zis doar primul din cele trei capete de acuzare ale mele, ăla cu realegerea rapidă ca deputat. După care a redevenit ministru al Transporturilor.

Ce declară Valerian Stan:

„În anii de după 1996, preşedintele Traian Băsescu şi susţinătorii săi au acreditat sistematic ideea că, în cursul anului 1996, acesta a demisionat din Parlament pentru a se pune la dispoziţia Parchetului General, care ar fi avut în instrumentare, în acea perioadă dosarul „Flota”, în care era implicat şi Traian Băsescu – verificări în urma cărora acesta ar fi fost găsit nevinovat. Respectivele afirmaţii sunt neadevărate. Întradevăr, la vremea respectivă au existat câteva verificări ale unei comisii parlamentare de control şi ale Departamentului de Control al Guvernului, făcute de nespecialişti, abandonate neglijent şi fără finalizarea vreunui act de control prin care să fie sesizat Parchetul. În aceste condiţii a demisionat Traian Băsescu din Parlament şi „s-a pus la dispozitia Parchetului”, când mai rămăsese foarte puţin timp până la alegerile din toamna lui 1996, şi ştiind bine că la Parchet nu exista nici un dosar care să-l vizeze. Asemenea verificări, finalizate prin sesizarea Parchetului, au fost făcute numai începînd cu luna ianuarie 1997 când, în calitate de şef al Departamentului de Control la Guvernului, am organizat aceste verificări (ceea ce, în luna august a aceluiaşi an, avea să-mi aducă destituirea din funcţie, la presiunile fostului ministru al Transporturilor de la acea vreme, Traian Băsescu şi ale partidului său – dar şi ale preşedintelui României de atunci Emil Constantinescu).

Verificările pe care le-am iniţiat s-au finalizat în dosarul care în cursul anului 2004 a ajuns pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Inexactitatea afirmaţiilor că Traian Băsescu s-ar fi pus la dispoziţia Parchetului în anul 1996 rezultă şi din răspunsul pe care Inspectoratul General al Poliţiei, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie mi l-au comunicat, la jumătatea anului 2003, în urma unei cereri de informaţii publice cu care m-am adresat celor două instituţii.

Din răspunsul amintit, rezultă că înainte de 1997 Parchetul şi Poliţia au făcut cercetări exclusiv în legătură cu dosarul ERMES, (pierderea proprietăţii a 7 nave prin care s-a produs un prejudiciu de peste 150 de milioane de dolari). Dosarul în care Traian Băsescu a fost şi este implicat este cel în care a fost pierdută proprietatea a 15 nave către Grupul norvegian Torvald Klaveness – un prejudiciu de circa 350 de milioane de dolari”.

În completare, am să redau o parte dintr-un articol al domnului Valerian Stan, intitulat „Pilda conducătorului nelegiuit”:

<În confruntarea cu Băsescu din actualele prezidenţiale, Crin Antonescu i-a imputat pe bună dreptate fostului ministru al Transporturilor una din nenorocirile cele mai mari pe care le-a făcut după 1989 – afacerea „Flota”. Perfect previzibil, Băsescu a scos în emisiune o aşa zisă expertiză, prin care, a pretins el, „dosarul <Flota> a fost închis”. La care liberalul a rămas pur şi simplu fără replică – iar Băsescu a scăpat încă o dată cu faţa curată. Sigur că nu-i putea cere nimeni lui Antonescu să ştie pe dinafară tot dosarul, atât de gros şi destul de complicat, în care actualul prezident are bine-meritata calitate de inculpat. Cu toate acestea, dacă tot a decis să aducă în discuţie această poveste, era absolut obligatoriu să ştie câteva dintre chestiunile elementare (dar şi cele mai semnificative) din acest dosar – unele dintre ele documentate destul de exact chiar de doi sau trei ziarişti de investigaţii mai profesionişti.

În cele mai puţine cuvinte, capitolul din dosarul „Flota” în care a fost şi este implicat Traian Băsescu constă într-o asociere esenţial nelegală şi profund păgubitoare pentru statul român a Companiei de navigaţie maritimă Petromin cu Grupul norvegian Torvald Klaveness. Oficial, obiectul de activitate al societăţii mixte (50% – 50%) urma să-l constituie retehnologizarea şi exploatarea în comun a navelor aparţinînd Petromin (se mai stabilise de asemenea şi retehnologizarea instalaţiilor de descărcare a minereului de fier din portul Constanţa). Afacerea a fost iniţiată la 11 aprilie 1991 prin scrisoarea de intenţie semnată la Oslo de Traian Băsescu (şeful Marinei civile, la acea dată) şi de nu mai puţin celebrul co-inculpat Călin Marinescu, directorul general de atunci al Petromin.

Şirul ilegalităţilor şi actelor păgubitoare pentru statul român a fost nesfârşit, cele mai multe dintre ele nefiind vreodate contestate de Băsescu (nici n-ar fi putut, dată fiind evidenţa lor): constituirea societăţii mixte s-a făcut fără aprobarea Guvernului României (astfel cum la acea dată era obligatoriu potrivit Decretului 52/1975 privind participarea unităţilor economice române la societăţile mixte în străinătate, şi cum se stabilise prin chiar contractul de constituire a societăţii că se va proceda; Traian Băsescu, devenit între timp ministru al Transporturilor, s-a autonumit director al Petroklav (din partea Companie române); Petroklav a deschis conturi şi a efectuat operaţiuni bancare de ordinul milioanelor de dolari la o bancă londoneză, fără aprobarea Băncii naţionale, astfel cum la acea dată era de asemenea obligatoriu; pentru evitarea unor alte aprobări legale, Băsescu a falsificat emiterea unui Ordin al Ministerului Transporturilor (1349/1991) etc etc. Gestionarea abuzivă şi în contra intereselor statului român a afacerii a dus la pierderea proprietăţii a 16 nave (vândute fiecare cu câte un dolar), prejudiciul cauzat find estimat la circa 300 de milioane de dolari. În sfârşit, un fapt mai puţin ştiut e că, în iulie 1999, într-un moment în care dosarul ajunsese de-acum în faza judiciară a instrumentării sale (ca urmare a verificărilor pe care le iniţiasem prin Departamentul de Control al Guvernului), Vasile Matei, reprezentant al Petromin la Oslo până în 1998, s-a sinucis. Matei, care ştia mai bine decât oricine ce grozăvii se petrecuseră în această afacere, îşi luase zilele speriat de consecinţele ce pe atunci păreau să urmeze implacabil.

Dar pretenţiei insolente şi evident manipulatoare a fostului agent al Securităţii la Anvers ar fi trebuit să se replice chiar şi în absenţa toturor acestor informaţii. Între altele ar fi fost de spus că expertiza fluturată telespectatorilor votanţi de candidatul infractor nu a putut şi nu o să poată „închide” dosarul în cauză. Este adevărat că în toamna lui 2007 procurorii de la DNA ai Monicăi Macovei au comandat şi obţinut o aşa zisă expertiză care să-l absolve de răspundere pe camaradul său politic. Dar până la „închiderea dosarului” drumul e lung şi presupune neapărat, între multe altele, ca şi magistraţii (alţii decât marionetele actualului DNA) să-şi însuşească concluziile respectivei „expertize”>.

Fragment din articolul lui Valerian Stan, publicat în New York Magazin, 2 decembrie 2009.

Lecţie şi cu privire la lipsa de consilieri. Că dacă ar fi fost măcar o persoană care să-i fi dat lui Crin Antonescu documentele deţinute de către Valerian Stan sau dacă pe catindat l-ar fi dus mintea să-l contacteze şi să-l roage să facă parte din echipa lui electorală, câştiga alegerile chiar şi fără susţinerea PSD. După care să-l fi numit prim-ministru.

Pe scurt, niciodată nu s-a judecat cazul Băsescu în cauza Flota.

P.S. Faptul că oameni ca Valerian Stan au fost îndepărtaţi a făcut posibilă parvenirea unora ca Băsescu şi mafia. Transpartinică.

ARGUMENT (IGNORAT) AL LUI VALERIAN STAN

„În vara lui 2002, într-un editorial din „Cotidianul” („Legionarii, azi”) încercam să atrag atenţia asupra unuia dintre riscurile pe care cronicizarea prestaţiei sub-mediocre a elitei politice din România l-ar putea aduce cu ea, anume opţiunea alegătorilor pentru formule politice radicale. Era o perioadă în care, cel puţin la Bucuresti, „Miscarea Legionară” se dovedea mai vizibilă ca oricând dupa 1989. Scriam în articolul meu că, ignorînd ascensiunea „Miscării Legionare”, oamenii politici (dar şi presa) nu rezolvau deloc vreo problemă, dimpotrivă. Mai spuneam că, după părerea mea, recenta – la acea dată – interzicere prin lege a „organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist” (celebra Ordonanţă de urgenţă 31/2002) nu rezolva nici ea problema; aminteam, în context, de perspectiva asupra acestor lucruri a unui reputat analist al extremismului european, potrivit căreia „o democraţie bună este aceea în care este loc şi pentru extremisti”. În sfârsit, celor care îşi propuneau să reorganizeze mişcarea legionară (dar şi simpatizanţilor ei), le aduceam aminte de câteva dintre „gravele răspunderi” pe care însişi înaintaşii lor le-au avut în istoria României”.

„Argumentul” e vechi de câţiva ani şi deschide site-ul semnat Valerian Stan. Ştiţi, omul care ne putea scăpa de Băsescu preventiv, dacă nu era demis din Guvernul Ciorbea.

http://www.valerianstan.ro/index.html?pagina=1

Cam profetice spusele lui, nu? Şi la fel de ignorate. Însuşi Iisus a spus că nu eşti profet în ţara ta.

Cert e că Şmecherul care l-a montat pe Crin Antonescu îşi atinge scopul: îl compromite electoral. Pe banii lui!

Nu vi se pare tipic?

NUMAI ADEVĂRUL NE FACE LIBERI. CĂŢEI ŞI COPII

Video de Redactia NewsM

Îi mulţumesc lui Marius Mina pentru link.

DESPRE LIBERTATEA PRESEI, CĂTRE RADU TUDOR

Foto via http://radu-tudor.ro/crucea-dreptatii-se-ridica-la-apusul-vietii-lor/

Dragă Radu Tudor,

Scrii pe blogul tău o poemă la fel de frumoasă ca şi titlul: „Crucea dreptăţii se ridică la apusul vieţii lor”. Susţii, adică, iartă-mă, o iluzie. Faptul că li s-ar face dreptate la apusul vieţii puţinilor supravieţuitori ai holocaustului comunist prin incriminarea unor torţionari, gardieni şi a altor elemente marginale. Deci, omagiul tău mi se pare gândire doritoare, nu reflectare a realităţii.

Şi e foarte frumos gândit şi foarte frumos scris, Radule! Şi foarte inspirat să ilustrezi cu Crucea Coposu. Numai că, din păcate, n-ai dreptate, nu se ridică nici o cruce a dreptăţii. Doar aia, simbolică, din poză. Se tratează efectele, nu cauza. Sistemul se protejează pervers, livrează la devorare plevuşca, executanţii, nu autorii, criminalii, instigatorii. De mult intenţionez să scriu despre asta şi am s-o fac.

Îmi permit să-ţi transmit şi un mesaj, cel puţin aparent, în afara subiectului tău. Eu cred că se leagă.

Te înţeleg. N-ai unde merge în altă parte în presă – m-ai înţeles, în sensul că toată presa e controlată – şi tu personal ai toată libertatea editorială. Cine n-ar profita de ea? Doar atât, că ar fi corect – pentru tine şi pentru cauza libertăţii – să nu mai blamezi demonstranţii din Piaţa Universităţii pentru faptul că denunţă controlul asupra presei. Ar trebui să le mulţumeşti, că strigă ceea ce tu trebuie să taci. Singurul lucru pe care-l taci, când e vorba de nedreptate. Şi repet, te înţeleg. Dar poţi tăcea şi când e vorba să nu te legi la cap fără să te doară. Ştii prea bine că presa e în regim de ocupaţie, iar faptul că tu eşti excepţia care confirmă regula nu-i corect să te determine să afirmi că libertatea presei din România e o regulă, iar cazurile de ocupaţie, excepţii.

Ştii că sunt sinceră, deci, nu te mint nici prin omisiune. Adică, nu ţi se pare că de când cu Sorin Alexandrescu la DNA, Antena 3 a semnat pactul de coabitare? 😐

Dar chiar şi aşa, deci, ar fi de înţeles o anumită prudenţă, etc. Ceea ce e inacceptabil şi grav detestabil e excesul de zel. Refuz să mai urmăresc Antena 3, din pricina prestatorilor de servicii oneroase – deci, greţoase – în care s-au transformat Gâdea şi Badea. Numai când mă gândesc la halul de prostituţie la care au ajuns să se preteze – şi despre Badea, chiar n-aş fi crezut – mă apucă o profundă senzaţie de vomă. Cum să nu speculeze sistemul aşa ceva? Curvele – mai ales cele de lux – se şantajează după care se lichidează din chiar cauza propriului consimţământ la obiectul şantajului. De aici şi diversiunea extrem de perversă comisă de trimişii băsecurişti cu afişul prin care se cere moartea lor. Chestie prin care sunteţi manipulaţi să vă solidarizaţi contra extremiştilor infiltraţi în Piaţa Universităţii şi să-i denunţaţi de-a valma cu demonstranţii autentici care denunţă controlul sistemului asupra presei. Control pe care, până la „coabitare”, nu oboseau să-l denunţe chiar jurnaliştii de elită ai Antenei 3, în frunte cu tine.

Îţi dai seama că am să înţeleg dacă respingi comentariul meu. Doar că cocoloşirea gunoiului sub covor înseamnă epidemie. Şi chiar nu-mi pot închipui că oameni ca tine şi Oana Stănciulescu s-ar putea molipsi.

Îţi spun la fel de sincer pe cât te-am criticat, tu şi Oana Stănciulescu sunteţi singurii care nu „prestează” (ea greşeşte doar prin vehemenţa nereflectată contra Bisericii Apostolice în care e botezată. Chiar şi Oana Stancu s-a prostituat. 😦 Sau poate doar s-a prostit, ceea ce e lamentabil: am văzut-o într-o ipostază în care presta smiorcăindu-se ca urmare a unei manipulări grosiere, blamând stupid bieţii căţei ai străzii, diversiune prin care s-a mascat o crimă oribilă – şi o întreagă reţea, şi s-au servit interesele mafiei hinghereşti -, crimă pe care vechea Oana Stancu nu s-ar fi lăsat până n-ar fi dat-o la iveală după o anchetă impecabilă. Acum, se mulţumeşte cu teme servite de sistem.

În loc de vituperarea protestelor legitime contra presei de ocupaţie, era de aşteptat din partea ta şi a Oanei Stănciulescu să vă solidarizaţi cu Lucian Avramescu, Sorin Roşca Stănescu, Monica Ghiurco, Miruna Munteanu şi ceilalţi jurnalişti adevăraţi cenzuraţi la porunca sistemului. De fapt, eliminaţi. Mira-m-aş ca Moise Guran să nu fie cenzurat pentru că l-a călcat, elegant, în picioare pe premierul Ponta.

Sigur că n-ave(a)ţi cum să vă solidarizaţi deschis, repet şi repet, înţeleg asta. Dar e regretabil faptul că tu cauţionezi cu verticalitatea ta statutul ancilar pe care îl are presa din România la ora actuală.

E un motiv de adâncă tristeţe.

Motiv pentru care îţi scriu această scrisoare deschisă. Cu drag.

UPDATE. Urmează răspunsul lui Radu Tudor de pe blogul lui. După care, micul meu rămas bun, nici nu contează dacă îl publică sau nu, e dreptul lui orice ar decide. Cu precizarea că niciodată nu am scris în vreo postare ceva împotriva lui, aşa cum susţine. Totuşi, îl înţeleg, nu oricine poate plăti preţul demnităţii. Era vorba de o chestiune de principiu, tocmai despre cum se vede presa din afară, adică, din partea celor cărora se presupune că le e adresată. Pentru informare, nu pentru manipulare. Manipularea e o formă de a insulta inteligenţa.

Radu Tudor says:

September 19, 2013 at 12:19 pm

sunt foarte multe de spus referitoare la mesajul tau, roxana. cu siguranta insa folosind alte cuvinte, calificative la adresa unor oameni pe care nu-i cunosti personal, aprecieri extrem de subiective despre situatii pe care le vezi din afara, nu din interior. e nefericita si generalizarea cu “toata presa”. respectindu-ti punctul de vedere, da-mi voie sa nu fiu de acord cu trei sferturi din el. si cu felul in care jignesti nepermis o jurnalista ca oana stancu. cu siguranta n-ai vazut toate emisiunile si atitudinele celor pe care-i califici in fel si chip. ai fi vazut o atitudine corecta a lor in cele mai multe cazuri. pornite ca un demers legitim si frumos anti-cianura, protestele se concentreaza acum f mult pe ceea ce-si doreste basescu mai mult ca oricand : distrugerea singurului adversar credibil, presa. si mai precis, antena 3. sorin rosca stanescu e aproape zilnic in studiorile noastre si mai multa solidaritate decit asta nu exista. habar n-am ce-a facut ghiurco. cit despre lucian avramescu, pentru mine PIZDA nu este un cuvint de exprimat in public, mai ales in calitate de jurnalist batrin si respectat. postarea ta de azi si altele din trecutul apropiat – inclusiv la adresa mea – sunt dovezi ale faptului ca subiectivismul extrem si radical poate umbri o judecata calma, dorita de cele mai multe ori de oamenii rationali. iti doresc sanatate deplina si credinta !

Roxana Iordache says:

Your comment is awaiting moderation.

September 19, 2013 at 1:48 pm

Scuză-mă că te-am deranjat! Nu se va repeta. Pentru o înjurătură, nu era nevoie de atâtea cuvinte.

P.S. Avramescu n-a scris cuvântu-ăla la Felix pe privată. Ci pe site-ul agenţiei lui de ştiri.

Nu ştiam că îţi e chiar frică să nu te dea afară.

„SCHALKE 03”. DUŞUL RECE NECESAR LUI REGHE

Vai de Steaua noastră cum a luat-o aseară la temelie de la Schalke 04! Cinismul cu „Schalke 03” îi aparţine unui comentator caustic al meu, Matei Florin, autor, de asemenea, al denumirii Ilie Scârbu. 😆

Sincer, n-am râs neam pentru rezultat. Neamţul nostru a meritat corecţia de la nemţii lor. Care au stat de-a-ncălarea şi au sancţionat antijocul. Când face antijoc, Steaua e AntiSteaua. Nici n-aş fi ţinut cu ea, din copilărie, dacă n-ar fi fost spectacolul pe care l-a promovat în arenă, un spectacol pe care ştia să-l orienteze pragmatic. Prin joc în viteză, ţesătură de pase, spirit ofensiv, garnitură de jucători compleţi, care acoperă la fel de bine faza de atac şi faza de apărare, care ştiu şi cu mingea, şi la combinaţie, care fac şi poezie, şi geometrie. Sau ceea ce se numeşte fotbal sinergic – iar acum e doar sinergie a faptelor în meandrele concretului.

Era Steaua care, de altfel, a devenit campioana Europei, iar în următorii doi ani a ajuns din nou în semifinală şi apoi, în finală. Era acolo o stare-de-echipă, o pregătire formidabilă – şi n-am să încetez să-l amintesc pe maestrul Florentin Marinescu. Pregătitorul lui Reghe nu are arta maestrului care ştia cu moralul. Ataci, eşti învingător. Te bazi în corzi, eşti luzăr (sic!). Din păcate, preparatorul nici fizic nu-i pregăteşte suficient. Se vede că n-au încă suflu competitiv de top european. De-aia le şi cade moralul, dacă simt că adversarii îi copleşesc fizic şi tactic.

Îl apreciez foarte pe Reghe, e un antrenor excelent, echilibrat. Sigur că îmi pare rău pentru rezultat dar, totodată, e bine că am încasat-o la început de turneu, altfel, ni se urca şi mai mult la cap. Iar dacă Reghe a reuşit performanţe a fost tocmai fiindcă nu s-a pierdut cu firea succesului.

Mă rog, acum o fi fost şi blestemul lui Piţi.

UPDATE. La mulţi ani! Reghe împlineşte 38 de ani.

PUBLICITATE :D

Foto via realitatea,net

Ca să vedeţi ce proşti sunt ăştia! S-a sistat publicitatea pe blogul meu de când am atacat mafia de la Roşia Montană şi mafia hingherească – aceeaşi.

Mă bucur că nu mai iau alţii bani pe scrisul meu. 🙂

În realitate, câştigul publicitar merge la WordPress, pe seama articolelor mele – pentru că refuz să plătesc „taxă de protecţie” – ceva aberant, ori e platformă gratuită şi mă protejează de spam, ori mă condiţionează. Şi mai mult, mă fură. Că nu eu ar trebui să plătesc o sumă ca să nu-mi intre publicitate de pe urma căreia nu câştig nimic. Ci ei ar trebui să împartă cu mine câştigul publicitar.

Următorul pas înţeleg că va fi interzicerea blogului meu sau ce? Poate ca pretext bagă ceva jegos cum a fost mizeria din raportul Wiesel contra României.

P.S. Urmează despre potop.

OBAMA: PROMIT CĂ VĂ URMĂRIM TRANSPARENT:)

Foto: http://www.chuckroger.com, http://www.stuartwilde.com

Preşedintele Obama a ţinut, ieri după-amiază (ora SUA) o conferinţă de presă la Casa Albă. Răspunzând unei întrebări, el a spus că nu crede că Snowden e patriot.

Adică, patriot după liderul SUA ar fi însemnat ca Snowden să accepte să rămână un instrument al statului represiv împotriva poporului. Să devină din cetăţean, un agresor al cetăţeanului. Din om, neom. Din urmaş, în trădător al părinţilor fondatori. Din apărător al principiului „We the people”, în supraveghetor al ţarcului „We the sheeple”.

Patriot după Obama înseamnă ca o categorie de cetăţeni să se lase folosiţi pentru reprimarea compatrioţilor lor. O contradicţie în termeni. Acolo unde statul se pretinde deasupra cetăţeanului începe totalitarismul. Iar dacă oamenii trebuie să trăiască, clipă de clipă, în teroare instituţionalizată de stat, ca să fie apăraţi de terorism, atunci statul este teroristul. Terorismul de stat e mai pervers decât terorismul „privat” (că şi ultimul e manipulat tot de stat – sau de state).

Suprimarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti în chiar „The Land of the Free” nu înseamnă altceva decât triumful terorismului. Triumf zdrobitor. E chiar visul de aur al mentorilor terorii.

America a dat mitul lui Superman, supraomul salvator, cel care îşi pune puterile supranaturale în slujba omului. Acum, Superman e înlocuit de adversarul lui, Marele Agresor care pune stăpânire pe omenire.

Sincer, ar trebui un superRocky să le spargă feţele, să le răstoarne mesele, să le smulgă butoanele şi să redea puterea oamenilor, cei care se numesc „We the people”.

Constituţia SUA a început să devină un simplu obiect, din moment ce s-au adoptat legi anti-constituţionale, unele, chiar prin metode anti-constituţionale. Principalele două amendamente sacre pentru american, cele pe care le primeşte în sânge o dată cu laptele mamei, anume, dreptul inviolabil la liberă exprimare, libertatea absolută de opinie şi dreptul la justiţie sunt călcate în picioare. S-au înfiinţat curţi secrete în care se judecă după verdictul trasat înainte de judecată, verdict represiv, care violează dreptul la libertate şi la intimitate a vieţii personale.

Ce poate fi mai absurd decât politica statului care zice: te terorizez ca să te scap de terorism?! 👿 Te terorizez în fiecare zi şi noapte, în fiecare secundă, ca să previn terorismul, adică, un ipotetic atentat sau o bombă în cap. Uneori, ele sunt evident înscenate ca să bage frica în oase. Sunt suficiente şi câteva alerte false cu bombe la metrou sau în mari clădiri publice, pentru a speria oamenii de aşa natură încât nu doar să accepte, ci chiar să ceară controlul asupra vieţii lor.

Şi să stea cineva permanent cu nasul în fundul omului, pentru ca să nu-i detoneze teroriştii fundul. Asta-i propagandă pentru fraieri. Şi sunt destui. Destui dispuşi să accepte controlul statului asupra vieţii personale, să se închine fenomenului Big Brother ca sălbaticii în faţa mărgelelor de sticlă.

Realitatea e că statul terorist are clientelă. Sunt unii speriaţi de bombe. 😛 Serios, unii chiar cred, chiar le e frică să (nu) dea colţul. De exemplu, o doamnă profesoară respectabilă, o ultraliberală (în sens american) şi obameză din Chicago, Gabi M., colega noastră de forum, care sincer îşi mărturiseşte frica de a ieşi din casă şi a face drumul până la facultate, pentru ca nu cumva cineva să dea cu bomba. 😯 👿 Femeia chiar crede şi pe credulitatea unora de bună credinţă ca ea îşi altoieşte Guvernul Global politica şi propaganda. Că Gabi, la rândul ei, propagă propaganda asta a terorii. Şi nu-şi dă seama, din cauza fricii inoculate, că de fapt teroarea reală o propagă statul, care vrea să facă din om, sclav al fricii şi din cetăţean, supus al regimului represiv, pretins preventiv contra terorismului.

Vă daţi seama câţi bani consumă regimul terorii (SUA alunecă pe panta terorismului de stat de la Revoluţia Franceză)? Şi ce s-ar putea face cu aceste sume imense, pentru vieţile oamenilor, pentru dezvoltare?

Oricum, Obama ne-a liniştit, a zis că de-acum încolo va avea grijă ca procesul de supraveghere să fie „transparent”. 😆 Şi să fie cu „dialog”. 😆 Adică, ăla care te urmăreşte să intervină, uneori, cu sfaturi părinteşti. 😆

Absolut deloc nu e de râs. Rămâne să vedem cum reacţionează poporul american şi la ce (con)duce reacţia. În orice caz, de ei depinde libertatea. Nu doar a Americii. A lumii întregi.

Dar pentru asta ar trebui ca americanii să-şi cureţe subsolurile de şobolani. Să mă ierte şobolanii. 😳

P.S. Voi chiar credeţi că pe bin Laden l-au mâncat peştii? 😉