PĂRINTELE NICOLAE AL BANATULUI A PLECAT LA RAI

Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Corneanu va fi mereu Părintele Nicolae al Banatului, pentru mine. De fapt, al României, ca şi Părintele Nicolae de la Rohia. Dar chiar mai definitoriu decât acela, Părintele Nicolae al Banatului îmi amintea – şi îmi va aminti mereu – cel mai mult de Sfântul Nicolae.

Ca fizionomie – seamănă uluitor cu sfântul din icoane! Dar şi – sau mai ales – ca mod de viaţă. Cred că de aceea şi-a păstrat numele de botez, ca monah şi sfinţit ierarh. Reper călăuzitor, în viaţa-i nonagenară, dintre care 52 de ani a fost arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului.

Cărturar rar şi spirit caritabil. Discret, nobil. Extraodinar de bun. Simţeai bunătatea lui ca pe o vietate diafană care te învăluie. Ocrotitor. Şi consolator. Pentru toate relele lumii. Căci toate relele lumii nu mai au nici o putere în faţa bunătăţii necondiţionate. Şi neîncetate. Bunătatea necondiţionată şi neîncetată e binele care defineşte sfinţenia.

Asemenea linişte n-am mai simţit decât în proximitatea Regelui Mihai, un înger de om. Sau un om cu suflet de înger. Aşa era şi Părinte Nicolae. Al Banatului. Şi al întregii ţări.

Era dintre spiritele nobile ale umanităţii, avea o cultură cum puţini dobândesc: un mare erudit şi cu atât mai smerit. Teolog, filolog clasic, cercetător, scriitor, tâlcuitor, învăţător, înalt păstor, mereu aplecat spre oile mângâiate cu blândeţe. Suflet generos, spirit comunional. Compasiune de pelican, dispus să-şi hrănească puii cu propriu-i trup, vocaţie martirică, primea cele mai nedrepte lovituri cu aceeaşi bunătate. Avea şcoala dăruirii şi era, de aceea, atât de iubit. Păcat pentru noi că în ultimii ani a fost exilat, tacit, în propriu-i mitropoliat. În Banat. Timişoara, dragostea mea.

Îmi amintesc de acolo anul 1991, de Crăciun, în Catedrală, slujba oficiată în absenţa Majestăţii Sale Regelui Mihai, pe care Înaltul Îl invitase în ciuda autorităţilor bolşevice. Eram acolo atât de mulţi, din Timişoara şi din toată ţara, umpleam spaţiile din jurul Catedralei, ca la revoluţia furată. Aveam privilegiul să fiu în interior, privilegiu datorat Înaltului, care ne primise în seara de Moş Ajun la reşedinţa mitropolitană, echipa de jurnalişti de la „România liberă”, pe vremea legendară a adevăratului ziar. Eram cu Sandi Piekalski, Marius Ghilezan, Andrei Antică şi alţi tineri nebuni întru monarhie, ca viitor puternic al României. Viitor furat. Ca totul în ţara noastră.

Şi totuşi, „Grădina Maicii Domnului” va dăinui mereu. Pentru că oameni şi sfinţi ca Părintele Nicolae depun mărturie. În faţa lui Dumnezeu.

Dumnezeu să-l odihnească în Gloria lui!

S-A DUS MĂTUŞA MEA MARTIRĂ, OLIMPIA

Absolut deloc nu exagerez în titlu.

S-a dus subit, pentru că punea prea mult la inimă, pentru că toată viaţa ei a fost pentru ceilalţi, foarte mult, pentru mine, pentru că avea pe umeri o povară insuportabilă, de mult prea mult timp.

Nu mai vreau şi nici nu mai pot să zic nimic altceva, doar atât că nu concep viaţa fără ea.

Era ca şi mama. Şi era cel mai cinstit om. Şi cea mai credincioasă.

Se enerva uneori, dar asta era din pricina altora. Şi a Sistemului. Nu a blestemat niciodată, deşi ar fi fost atâţia.

Dumnezeu s-o odihnească! Şi să mă ierte. 😥

P.S. Prima poză e dintr-un unghi scurt, de fapt, avea o mână foarte frumoasă. Şi fină. Şi-a distrus-o pentru ceilalţi. 😥

Şi dacă vreţi să vă rugaţi pentru ea, rugaţi-vă pentru Ioana! Numele de botez. De onomastică, şi-a dus la biserică, făcuţi de mâna ei, cartofi de ciocolată. 😥

CINE AR MERITA SĂ CONDUCĂ INTERNELE

Foto: ziarullumina.ro/ DC News‎

Unii vor zice că Traian Berbeceanu ar merita să conducă Ministerul de Interne. De acord, doar că i-au legat tinicheaua penală ca să-l ţină în loc.

Am să fac o altă referire, un alt om care ar putea reforma Internele din interior. L-am văzut la „Trinitas”, într-un interviu-portret al unui poliţist care este totodată şi istoric, autor a nouă cărţi şi 60 de studii, la 43 de ani. Printre care şi „Monografia satului meu, Pietriceaua” (Brebu, Prahova).

Are în pregătire, pentru lansarea de Bunavestire – când e şi Ziua Poliţiei -, cartea „Martirii Poliţiei Române”, despre poliţiştii reprimaţi şi trimişi în detenţie politică pe vremea regimului comunist.

Se numeşte Florin Şinca şi este comisar-şef la Operaţiuni Speciale din I.G.P. Armonizează vocaţia de istoric şi profilul poliţistului angajat în cele mai complicate misiuni.

Un om deosebit. Un om. Doi oameni. Ar face un tandem remarcabil, nu credeţi?

O ZI ÎN CARE ROMÂNII AU FOST DEŞTEPŢI

Foto via http://www.ziarulunirea.ro

ADRIAN IOVAN MORT, DUPĂ O ATERIZARE EROICĂ

Foto: index-stiri.ro

Adrian Iovan a reuşit o aterizare forţată, care l-a costat viaţa, dar a salvat patru pasageri şi copilotul avionului medical. Din păcate, nici studenta însoţitoare n-a supravieţuit.

Probabil că a fost o urgenţă cu prelevare de organ pentru transplant, altfel nu se explică zborul (Bucureşti-Oradea) în condiţii improprii (ceaţă deasă).

Aterizarea forţată a avut loc în creierii munţilor Apuseni (Beliş), la ora 4 după-amiază, iar supravieţuitorii au fost recuperaţi după şase ore şi transportaţi la Cluj. Pilotul anunţase Romatsa că urmează să scadă altitudinea din cauza vizibilităţii precare.

Avioanele de la Interne şi Armată n-au putut interveni, din pricina vremii. Zona e impracticabilă şi pentru autovehicule. Localnicii din zonă s-au mobilizat şi au pornit căutările, după mărturiile pădurarului care i-a găsit, şi împreună cu alţi confraţi şi salvamontişti i-a transportat pe tărgi improvizate. La operaţiunea de salvare au participat ISU Alba, Bihor, Cluj şi Mureş. STS-ul nu a fost atât de eficient ca la alegeri.

Tânărul medic de la Oradea, care a suferit leziuni minore, a declarat că victimele fuseseră scoase din avion imediat după aterizarea printre copaci, cu excepţia pilotului încarcerat. Cel care i-a găsit a spus că Adrian Iovan era prins în avionul distrus, cu semne tragice de hemoragie internă şi imposibil de salvat. Şi-a dat viaţa pentru ceilalţi, ca un erou, onorând profesia de aviator. Profesie pentru a cărei demnitate s-a bătut, de altfel, tot timpul, denunţând umilinţele la care au fost supuşi piloţii prin micşorarea pensiilor, cu toate consecinţele dramatice.

După o viaţă zbuciumată, Adrian Iovan s-a izbăvit.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Aceeaşi rugăciune pentru studenta răpusă înainte de a apuca să devină doctoriţă. 😥

Şi poate că acest accident ne va învăţa mai multe şi cu totul altceva decât vituperări vindicative fără date exacte.

În primul rând, cred că se impune o reconstituire minuţioasă, urmată de relatarea ei către opinia publică. Şi de învăţăturile de rigoare.

UPDATE. Tânărul medic de la spitalul din Oradea, Radu Zamfir, revenit în Bucureşti, a declarat la o conferinţă de presă organizată de spitalul Fundeni că avionul a pierdut un motor şi că datorită pilotului Adrian Iovan au fost salvaţi.

BĂSESCU: ROMÂNIA, COLONIA ISRAELULUI :(((

Băsescu s-a cărat oficial în Israel, din păcate, dus-întors.

Înainte de plecare, a făcut declaraţii atât de scandaloase încât dacă România ar avea bărbaţi de stat, ar fi nu doar demis direct pe cale parlamentară, ci şi arestat. Pentru înaltă trădare.

Dar cum nu sunt bărbaţi în ţărişoară, ci doar nişte nevolnici cărora le ţâţâie partea dorsală,  Băsescu îşi permite orice. De data asta, fără limite.

Nimeni niciodată nu şi-a bătut joc de România în asemenea hal, din postura de demnitar ultim. Au fost în istorie domnitori care au plătit haraci pentru tron, dar implicit au apărat, cu acest preţ, identitatea naţională. Băsescu o calcă în picioare.

Înainte de plecarea la Tel Aviv, a declarat pentru postul de radio Kol Israel, citat de adev.ro/mzldlt, că românii nu sunt educaţi, dar că vor fi învăţaţi să se prosterneze în faţa holocaustului şi să-şi pună cenuşă-n cap, scop în care a fost adoptată legislaţia punitivă privind „interzicerea antisemitismului” şi a „negării holocaustului”, în aşa fel încât românii să fie dresaţi de aşa natură încât să susţină că „istoria holocaustului face parte din istoria României”, cum declarase oficial Vândutul anul trecut, la „comemorarea holocaustului”.

Băsescu a pledat pentru Ministerul Adevărului care, adică, să pedepsească delictul de opinie şi să oblige oamenii să gândească regulamentar, salutând introducerea în manualele şcolare a dresajului în acest sex pedofil.

„Eu am convingerea că dacă vom continua implementarea concluziilor raportului Wiesel, care împlineşte zece ani, anul acesta – sunt zece ani de când România a recunoscut Holocaustul, printr-un raport al unei comisii conduse de Elie Wiesel – dacă vom implementa concluziile acestui raport, cu certitudine, vor fi tot mai puţini români care să aibă atitudini antisemite”.

„Sunt, însă, declaraţii sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici, şi ne amintim cazul ministrului Şova, care creează o impresie care nu reflectă realitatea. Românii, vă pot spune cu certitudine, nu sunt antisemiţi, dar avem de lucru pentru a-i face să înţeleagă şi să recunoască existenţa Holocaustului pe teritoriul României„

Cu ocazia interviului, am aflat că ni se pregăteşte ceva, anume, ca statul român să preia preşedinţia International Holocaust Remembrance Alliance (IHRA) în 2016 – din decizia cui, pe cine au întrebat?

„Vrem să afirmăm şi internaţional că România a recunoscut greşeala trecutului de la începutul anilor 40 şi vrem să vadă şi toţi românii că nu ne este ruşine să ne recunoaştem greşelile, prin asumarea preşedinţiei acestei organizaţii”.Până când? Şi până unde? 👿

P.S. La plecare a declarat că merge în Israel pentru „anti-terorism”.  Motiv pentru care a plecat însoţit de un alai al S.R.I. Ca să nu mai avem vreun dubiu că e guvernat de Mossad.

Despre chestiile-astea cu „interzicerea antisemitismului” şi cu privire la „negarea holocaustului” aş putea spune că urmează o altă postare. Spun – deocamdată – doar că asta-i culmea rasismului şi a totalitarismului.

S-A STINS MIŞU FOTINO

Am mai pierdut un mare actor şi un om adevărat: Mişu Fotino.

S-a dus discret, la 83 de ani, cum discret şi-a trăit viaţa personală. Şi suferinţa.

Îl ştiu de când mă ştiu, eram mică de tot şi priveam cu ochi mari la televizorul alb-negru cupletele lui cu Dem Rădulescu, Carmen Stănescu şi alţi mari artişti români dintre care foarte mulţi s-au dus. L-am văzut şi pe scenă, era natural ca aerul. Se vedea pe el educaţia.

Mereu vertical.

N-a făcut compromisuri, nici în artă, nici în viaţă. Venea din vremea regală a României.

Dumnezeu să-l odihnească!

P.S. De ce oamenii-ăştia, câţi mai sunt, nu constituie un Sfat al Înţelepţilor României?

NULAND L-A UMILIT PE BĂSESCU. PROSTERNAT PATRUPED, BĂSESCU A UMILIT OFICIAL ROMÂNIA

Au fost suficiente câteva secunde pentru ca subsecretara de stat Nuland să-l pună la punct pe Băsescu. A fost o execuţie sumară, glacială, ca de la slugă de stăpân la sclav. Pentru ca sclavul să priceapă că pe măsură ce se umileşte mai mult, mai mult e umilit. Chiar de o subalternă a stăpânului. O lecţie care nu-i mai era necesară, a primit prea multe şi nu i-a păsat. Pentru că de fapt, Băsescu e cel mai laş şi umil individ. Repet, fără Sistem n-ar fi nimic. De fapt, ar fi ceva: un număr de penitenciar în regim psihiatric.

Băsescu s-a umilit în modul cel mai înjositor ori de câte ori a avut interesul să prostească pe cineva, după care s-a răzbunat pentru mărinimia sau prostia persoanelor care i-au permis să se folosească de promisiuni mincinoase ca să-şi atingă interesul. Doar că aşa ceva nu ţine cu (stăpânii) SUA. Nuland i-a tăiat, din start, nasul familiarismelor. Deşi trebuia să fie viceversa. 👿

Băsescu s-a declarat onorat de vizita unei subalterne a omologului lui care îl tratează cu partea dorsală. La fel l-a tratat şi sub-subalterna omologului. În engleza-i stâlcită, pocitania a comis o gafă pentru care Nuland l-a lipit de pereţi. Cică: trebuie să fiţi obosită după călătorie. 😯 Nici n-a terminat bine gafa, că şerpoaica l-a şi injectat: Sunt plătită ca să nu fiu obosită, la fel şi dv. 😆 Schema pentru întârziaţi: băi lăbuţă, vezi cum te porţi, nu-mi faci tu mie avansuri, că te bag sub masă la Alcoolicii Anonimi!

Băsescu a făcut sluj crezând că o drege, adică a zis că vor discuta „problemele”. În sensul că e gata să facă delaţiunile. La care ea: important e parteneriatul stetelor noastre. Jucătorul la cacealma s-a umplut de ridicol: sper ca micile neînţelegeri să nu afecteze relaţia. Iar ea: se împlinesc 10 ani de la aderarea României la NATO. 😆 Serios dacă nu mi-ar plăcea să-i fie anchetatoare, când îi sună ceasul.

Şi atât de mândru e de prosternarea lui încât şi-a postat umilirea pe un site al fanilor lui şi pe facebook! Şi chiar n-ar avea nici o importanţă, dacă, oficial, el n-ar fi, pentru SUA, preşedintele României. Iar când preşedintele României e umilit în asemenea hal de o slujnicuţă a administraţiei americane, e umilită, de fapt România. Şi fără absolut nici un drept.

Pe vremea preşedintelui Constantinescu, coropişniţa-asta subalterna Numan n-ar fi fost admisă nici în escorta domesticilor, necum să deschidă gura în faţa lui. Nici măcar ca să-i facă o plăcere aducătoare de herpes.

În România au venit postdecembrist doi preşedinţi ai SUA, care au onorat ţara noastră: în ordine cronologică şi invers ca importanţă, Bill Clinton şi George W.Bush. Acum am ajuns ca o subsecretară de stat să fie primită cu covorul roşu la Cotroceni şi să-l facă de comandă pe primitor.

În rest, rămâne cum am stabilit în postarea anterioară: trebuie să ai un tupeu colosal şi o nesimţire pe măsură ca să dai lecţii cu privire la statul de drept când reprezinţi Sistemul Big Brother. Şi s-a lăudat că „a primit asigurări de la Guvernul României”. Asigurările normale nu puteau fi decât acelea că după ce pică Băsescu, România va face chiar absolut totul pentru ca să redevină independentă justiţia pe care puşcăriabilul de la Cotroceni a prostituat-o ca în stalinism.

Bine a făcut Ponta că nu s-a coborât ca premier al României să aibă o întrevedere cu o subalternă a omologului american. Care e şi prim-ministru. Ministrul de Externe a fost, însă, prea mult pentru ea. Era suficient un subsecretar de stat.

CE TINERI ŞI FRUMOŞI ERAM!

Foto: wowbiz.ro

Întâmplător am revăzut „Declaraţie de dragoste”.  Cu Teodora Mareş, Adrian Păduraru, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu-Botez, Adela Mărculescu, Constantin Diplan. Regia: Nicolae Corjos. Absolut coios, nu-mi cer scuze în faţa fariseilor.

Nu m-am mişcat din faţa ecranului, am iubit filmul la fel ca atunci când l-am văzut prima dată. Nici acum nu înţeleg cum a driblat cenzura. Pentru că singurul compromis a fost folosirea termenului de tovarăş în câteva scene. În rest, artă. Şi viaţă. Adevărată. Şi chiar subversiune a regimului comunist. Mereu am crezut că tatăl Ioanei a fost, de fapt, deţinut politic.

Ne identificam total cu personajele, a fost filmul românesc al adolescenţei noastre.

L-aş revedea oricând.

Şi chiar nu mă interesează alţii cum sunt. Dacă sunt din generaţia mea ( elevi, studenţi pe atunci) şi spun că nu le-a plăcut, ori mint, ori sunt făcuţi din iască.

Şi nici nu trebuie să fii din generaţia mea ca să-ţi placă un film fără vârstă. O capodoperă, în felul ei. Unic şi inimitabil.

INCALIFICABIL! ŞTIRE FALSĂ DESPRE MIHAI NEŞU

Foto: realitatea.net

Mass-media din România vehiculează cu iresponsabilitate o ştire falsă despre Mihăiţă Neşu. Cineva grăbit să inventeze o bombă pentru succes de moment în lipsă de evenimente a lansat pe net câteva rânduri conform cărora ar fi avut loc o minune de Crăciun şi Mihăiţă Neşu s-ar fi ridicat în picioare, „după ce timp de doi ani a fost complet imobilizat”.

Ştirea e atât de grosier falsă încât cine a preluat-o – şi au preluat-o toate televiziunile şi presa scrisă (de fapt, online) – ar fi trebuit să-şi pună întrebări numai când a citit ultima parte a „veştii”. În realitate, Mihăiţă Neşu a făcut, în timp, mari progrese pentru condiţia lui, deşi fusese considerat aproape 100% irecuperabil.

Încă din primăvara anului 2011 a început să mişte o mână, de fapt, să-şi simtă partea dreaptă şi chiar să mişte puţin piciorul. Ulterior a început să folosească ambele mâini, după exerciţii tenace, care au urmat operaţiei pe coloană. Prima minune a fost că a putut să vorbească, după care a înfiinţat fundaţia pentru ajutorarea copiilor cu dizabilităţi.

În 2012 s-a internat la o clinică din SUA, unde a făcut foarte multe exerciţii şi chiar de la început a fost prins pe un aparat care l-a ridicat în picioare, evident, cu membrele inferioare legate kinetoterapeutic. DE ATUNCI (mai 2012) e fotografia pe care răspândacul copiat în masă a prezentat-o ca fiind „minunea de Crăciun” a anului actual. 👿

Presa nu mai are documentare? Ce să mai zici de bun simţ şi responsabilitate! Profesionalismul e prea departe pentru mass media din România. Chiar toţi sunt cu ţuica-n nas şi sarmaua-n gât, atât de îmbibaţi cu nesimţire încât să difuzeze un asemenea fals scandalos? Cine l-a lansat putea fi mangă sau inconştient(ă) în foamea de succes pe cât de rapid, pe atât de efemer, prin senzaţionalismul fraudulos. Dar cine l-a preluat e iresponsabil la pătrat. De fapt, fără număr. Şi – repet – frauda a fost propagată în toată presa. Ce pretenţii am mai avea de la internauţi să verifice ei, din moment ce televiziunile şi publicaţiile scrise nu s-au obosit?

Şi-acum, ce-o să facă? Să iasă toţi pe sticlă, pe net şi să recite în cor refrenul lui Postelnicu? N-ar mai folosi la nimic, doar că ar jigni grav animalele. Cum să faci amendă onorabilă pentru asemenea gogomănie iresponsabilă, de natură să calce în picioare un suflet de luptător care tocmai a depăşit o perioadă de depresie?! 👿

A fost în prima parte a acestui an, când marile aşteptări privind o recuperare locomotorie spectaculoasă după tratamentul din SUA nu s-au confirmat. Atunci, Mihăiţă Neşu a fost, o vreme, deprimat, n-a mai comunicat pe net, şi-a delegat integral coordonarea fundaţiei, dar nu ca să abandoneze lupta, cum s-a grăbit presa noastră urechistă şi guristă să anunţe în primăvară. Ci tocmai ca să se adune şi să lupte din nou. Mai ales că trebuia să depăşească şi momentul divorţului anunţat de soţia lui.

Sprijin constant în perioadele cele mai grele i-a fost şi îi rămâne prietenul lui cel mai bun, George Ogăraru (foto), care a rămas acelaşi caracter din vremea de la Steaua – de altfel, creştin practicant alături de soţia lui, Andreea şi de cei trei copii ai lor.

Mai amintesc că Mihăiţă Neşu n-a abandonat nici atitudinea civică, s-a dovedit un luptător, ne-a îndemnat să ne exercităm dreptul la vot şi să votăm la referendum. A făcut mai multe demersuri pentru a fi transportat de la clinica din SUA la cea mai apropiată secţie de votare ca să spună DA pentru demiterea lui Băsescu. Nu l-a ajutat nimeni. De fapt, corpul diplomatic securistic avea ordin să saboteze cvorumul.

Acum, cineva i-a lezat, în mod criminal, sentimentele lui Mihai Neşu. A atentat la starea lui de spirit. A jucat fotbal cu moralul lui. De fapt, zeci de presari au multiplicat ştirea falsă, care a ajuns la milioane de oameni de bună credinţă. Era suficient să dateze fotografia ca să depisteze frauda.

Oricum, nemernicia trebuie dezminţită cu cenuşă-n cap. Şi cu scuze în genunchi.

Şi staţi, că asta nu-i totul! Mai e şi vestea că soţia lui Neşu l-a vizitat de Crăciun şi l-a anunţat că renunţă la divorţ. Dacă şi partea asta e la fel de reală! Măcar de-ar fi!

Pentru Mihăiţă Neşu, aceleaşi urări de sănătate, acelaşi respect şi aceleaşi sentimente de solidaritate. Fie ca sfintele sărbători ale Crăciunului şi Anului Nou să-l bucure!

Mihai Neşu a spus ceva memorabil, una din cele mai înţelepte maxime dintotdeauna: minunea trebuie să o meriţi.

El chiar merită. Până la capăt.

22 DECEMBRIE

22 decembrie 1989. S-a terminat revoluţia şi a început emanaţia.

Care continuă.