Ultima reverență în fața Regelui meu

Fotografie de Florin Eșanu

După 20 de ani. O mărturie despre Senior

20 de ani fără Corneliu Coposu. Seniorul meu. Se stingea aproape de amiază, într-o rezervă de Reanimare. Într-un editorial scris când era în spital, deploram atitudinea incalificabilă a presei faţă de evenimentul tragic. Îi pândeau moartea şi vânau exclusivitatea. Mircea Toma m-a troznit superb în „Caţavencu” original, cam aşa, citez din memorie: „Presa n-are veneraţie, are activitate, presa n-are Senior, are creier. Dar e adevărat că în faţa suferinţei unui asemenea om, creierul poate să plângă”.

Într-un interviu pentru „România liberă” mi-a spus: „Nu e importantă persoana mea, important e să rămână o atitudine”. A rămas absenţa lui. De care marea majoritate nici nu sunt conştienţi, n-au reperul. Corneliu Coposu nu se învaţă la şcoală. Deşi ar trebui să fie probă eliminatorie la examenul promovării în politică. Abia atunci am avea România curată. Curăţată de impostură. Şi nu cu ură. Cu înţelegere infinitezimală faţă de natura umană. Corneliu Coposu nu ştia să urască, în ciuda atâtor suferinţe. Iubea România până la sacrificiu de sine. Îi apăra pe românii care îl huleau, spunea că sunt victime ale ignoranţei altoite cu propaganda marxist-leninistă. L-au mâhnit tare anumite momente ingrate, dar a trecut peste ele cu seninătate.

Veritabil om de stat şi n-a avut nevoie de funcţii pentru asta. A fi om politic şi om de stat, a fi om în politică şi în viaţa personală este dimensiunea Seniorului care ar trebui regăsită în noua clasă politică atât de clamată. Să nu tranzacţionăm principiile. Să nu fim şantajabili. Să nu ne axăm pe valori materiale, ci pe principii şi valori perene. Să ne respectăm ca oameni. Să fim buni la suflet. Să credem în bine, în puterea lui de la Dumnezeu. Să fim integri şi deopotrivă, diplomaţi. Să fim serioşi în faţa problemelor grave şi cu umor în dialog. Umor subţire, cu parfum. Adesea autoironic. Uneori, pantagruelic şi era o delectare să auzi cuvinte grele, înjurătură din gura lui – rar şi tot cu bunătate. Tot cu mult umor. Pentru şcoala care l-a format pe Corneliu Coposu, politica era artă, politeţe. Cuvântul era cuvânt, nu vorbă-n vânt. Un om adevărat, din oameni adevăraţi, care n-a vrut niciodată nimic pentru el. Oh, naturaleţea, subţiimea, discreţia, aristocraţia spiritului! Cel mai tare m-a marcat ceea ce am numit chiliuţa lui. La propriu. O încăpere mititică, în care încape un pat simplu, o bibliotecuţă, o măsuţă şi un scaun. Şi când spun chiliuţă, spun doi pe trei. Şase metri pătraţi în care locuia atâta istorie, atâta memorie, atâta sclipire de spirit, un om fermecător. A fost odată ca niciodată. Corneliu Coposu. A existat în România. Şi asta îmi e mărturia.

Jimmy e înger

DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE! LA VOT! :)

MESAJUL LUI PONTA: VOTAŢI IOHANNIS!

INCORECTĂ POLITIC

După treaba cu R.Moldova, am înţeles de ce vor unii atât de tare să revină Antonescu. Ca să-l trimită pe Ponta în Transnistria. 🙂

Acum, serios, aţi văzut ce băseşte au pontat chirtoacele?

Basarabenii adevăraţi ar trebui să voteze nemţeşte. Cum bine remarca Antonie Popescu, Klaus Werner Iohannis e singurul care a spus: Basarabia. Spre deosebire de rromânaşi.

Oricum, Iohannis l-a exterminat aseară pe Ponta. Lejer de tot. Şi Ponta era crispat rău. Nu mai erau cocalarii cu şişurile lângă el, ca la iRealitatea. 😀

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CRIN ANTONESCU

Dragă domnule Crin Antonescu,

Nu suport pariurile, dar aş fi făcut excepţia de rigoare, adică puteam paria că veţi avea atitudinea corectă, aceea de susţinere a domnului Iohannis. Vă mulţumesc pentru asta şi sper că veţi continua printr-o implicare activă. E nevoie de mobilizare a absenteiştilor şi a „vot-nuliştilor” din partea dumneavoastră.

De aceea, vă rog să ieşiţi şi să le solicitaţi susţinătorilor dv. blocaţi în proiect -(incredibil de) fanatici în idolatrizarea dv. incompatibilă cu o conduită creştină! – să-l susţină pe Klaus Iohannis, omul pe care îl adulau când l-aţi adus în PNL şi pe care acum îl denigrează (cot la cot cu adversarii).

Amintiţi-le campania sistematică a lui Ponta şi a PSD de dislocare a PNL de la guvernare şi de forţare a retragerii dv., pentru a vă atribui, ulterior – insidios şi oneros – ruperea USL. Pe care ei, baroneţii roşii, au premeditat-o. Iar acum fanaticii dv. se lasă folosiţi în campania mizerabilă contra unui om onorabil.

Mai e nevoie ca, împreună cu – sper – viitorul preşedinte al României, să motivaţi alegătorii liberali în ideea că PNL niciodată nu moare şi că partiduleţele surogate nu-l vor putea distruge niciodată, aşa cum intenţionează Ponta, pe urmele mentorului lui, Băsescu.

Reiterat, altruismul de care aţi dat dovadă în perioada „proiectului Iohannis” va fi o motivaţie pentru o parte decisivă din cei mulţi dezamăgiţi de politică.

Atât. În plus, cu încredere. Şi cred că nu v-aţi spus ultimul cuvânt. Aş putea spune chiar că abia urmează.

P.S. Corneliu Coposu spunea că politica mare se face din linia a doua.

PONTA, CENZURĂ PE FACEBOOK

Dragi prieteni şi cititori ai mei,

Am încercat să-mi deschid cont pe Facebook, special pentru finalul sau finala campaniei prezidenţiale, pentru că am considerat imperativă implicarea activă.

Toate demersurile au fost blocate, dar în mod sigur am să revin.

Intenţionez să încep prin a posta câteva apeluri, mai precis, trei scrisori deschise, intenţie care de altfel a stat în centrul deciziei de a-mi deschide contul Fb.

Dacă scrisorile nu vor apărea în maximum 24 de ore, înseamnă că lucrează din greu cenzura lui Ponta.

Aviz amatorilor!

IOHANNIS, PENTRU CĂ MERITĂ(M)

L-am votat pe Iohannis. Mi se pare normal.

PĂRINTELE NICOLAE AL BANATULUI A PLECAT LA RAI

Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Corneanu va fi mereu Părintele Nicolae al Banatului, pentru mine. De fapt, al României, ca şi Părintele Nicolae de la Rohia. Dar chiar mai definitoriu decât acela, Părintele Nicolae al Banatului îmi amintea – şi îmi va aminti mereu – cel mai mult de Sfântul Nicolae.

Ca fizionomie – seamănă uluitor cu sfântul din icoane! Dar şi – sau mai ales – ca mod de viaţă. Cred că de aceea şi-a păstrat numele de botez, ca monah şi sfinţit ierarh. Reper călăuzitor, în viaţa-i nonagenară, dintre care 52 de ani a fost arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului.

Cărturar rar şi spirit caritabil. Discret, nobil. Extraodinar de bun. Simţeai bunătatea lui ca pe o vietate diafană care te învăluie. Ocrotitor. Şi consolator. Pentru toate relele lumii. Căci toate relele lumii nu mai au nici o putere în faţa bunătăţii necondiţionate. Şi neîncetate. Bunătatea necondiţionată şi neîncetată e binele care defineşte sfinţenia.

Asemenea linişte n-am mai simţit decât în proximitatea Regelui Mihai, un înger de om. Sau un om cu suflet de înger. Aşa era şi Părinte Nicolae. Al Banatului. Şi al întregii ţări.

Era dintre spiritele nobile ale umanităţii, avea o cultură cum puţini dobândesc: un mare erudit şi cu atât mai smerit. Teolog, filolog clasic, cercetător, scriitor, tâlcuitor, învăţător, înalt păstor, mereu aplecat spre oile mângâiate cu blândeţe. Suflet generos, spirit comunional. Compasiune de pelican, dispus să-şi hrănească puii cu propriu-i trup, vocaţie martirică, primea cele mai nedrepte lovituri cu aceeaşi bunătate. Avea şcoala dăruirii şi era, de aceea, atât de iubit. Păcat pentru noi că în ultimii ani a fost exilat, tacit, în propriu-i mitropoliat. În Banat. Timişoara, dragostea mea.

Îmi amintesc de acolo anul 1991, de Crăciun, în Catedrală, slujba oficiată în absenţa Majestăţii Sale Regelui Mihai, pe care Înaltul Îl invitase în ciuda autorităţilor bolşevice. Eram acolo atât de mulţi, din Timişoara şi din toată ţara, umpleam spaţiile din jurul Catedralei, ca la revoluţia furată. Aveam privilegiul să fiu în interior, privilegiu datorat Înaltului, care ne primise în seara de Moş Ajun la reşedinţa mitropolitană, echipa de jurnalişti de la „România liberă”, pe vremea legendară a adevăratului ziar. Eram cu Sandi Piekalski, Marius Ghilezan, Andrei Antică şi alţi tineri nebuni întru monarhie, ca viitor puternic al României. Viitor furat. Ca totul în ţara noastră.

Şi totuşi, „Grădina Maicii Domnului” va dăinui mereu. Pentru că oameni şi sfinţi ca Părintele Nicolae depun mărturie. În faţa lui Dumnezeu.

Dumnezeu să-l odihnească în Gloria lui!

S-A DUS ŞI FOX