„ROMÂNIA LIBERALĂ” SE FACE „ŢĂRĂNISTĂ”. CHILIMAN, ÎN CONDUCEREA „PNŢCD. RUINĂ DE PARTID ISTORIC, DEVENIT AFACERE IMOBILIARĂ

Un glorios partid istoric devenit o ruină – mai bine murea odată cu preşedintele Coposu, aşa ar fi rămas în istorie, nemaculat. Dar pe ruina politică a PNŢCD se înalţă edificii profitabile.

Scriam acum câţiva ani că pentru Miluţ, PNŢCD e o afacere imobiliară. La fel şi pentru tovarăşul lui care l-a dat jos şi i-a luat locul, Aiurelian Pavelescu. Pavelescu a pus mâna pe partid în detrimentul lui Victor Ciorbea, cu care s-a asociat doar până să se vadă instalat în sediul central, după care l-a înlăturat – păcat că domnul Ciorbea s-a înhăitat anterior cu el, paralel cu angajamentul pentru care i se cedase conducerea partidului, inclusiv condiţia ca Pavelescu să nu mai aibă ce căuta în PNŢCD, mai ales că îl dăduse jos chiar facţiunea care îl instalase şi care l-a susţinut ulterior pe Victor Ciorbea în ideea unificării (facţiunea cu pricina fiind constituită majoritar din membri care nu mai făcuseră parte din PNŢCD, inclusiv din diaspora) . Acum, Victor Ciorbea e onorabil parlamentar liberal. Ideea era ca să candideze din partea PNL-USL, iar ulterior, să resusciteze PNŢCD – de altfel, o sisifiadă.

Aşa, deci, Pavelescu s-a înhăitat cu – cine altul, decât – Vasile Lupu, ca să-l înlăture pe Ciorbea şi să revendice sediile – că asta e miza, sediile, frumoase, valoroase, la fel şi intravilanele lor.

Lupu la rândul lui nu-şi schimbă năravul, adică, se înhăitează cu oricine îi serveşte interesul oportunist, după care îl înlătură ca să-i ia locul. Aşa a făcut şi cu Pavelescu. În colaborare cu … Sandra Pralong, adusă de Pavelescu şi care arată că ştie să-i întreacă chiar şi pe cei mai abjecţi.

Au ajuns Lupu şi Pralong să revendice legitimitatea PNŢCD, în detrimentul lui Pavelescu! 😯 N-a reuşit comunismul să distrugă partidul istoric şi au reuşit epigonii.

Şi greţos la maximum e că ambele tabere de impostori se întrec în felaţii băsiste.

Favoritul rămâne Pavelescu – Băsescu n-ar merge cu Lupu nici să treacă strada, e la fel ca el, iar Sandra Pralong e cantitate neglijabilă. Deci, Pavelescu face fuziune prin absorbţie cu IRL, adică, penibilii daţi afară de Crin Antonescu din PNL – mă mir doar de Diana Tuşa, o credeam fată deşteaptă. Ar urma fuziunea cu „Forţa Civică” 😆 a lui MRU, care are potrocol cu IRL-ul lui Chiliman, mare autor de lucru manual.Eu cred că dacă Andrei Chiliman ar merge la Crin Antonescu şi ar recita refrenul lui Postelnicu ar mai fi o şansă. 🙂

Ce urmăresc impostorii e să valorifice afacerea imobiliară care a ajuns PNŢCD. Una lucrativă.

Deci, ceea ce urmăreşte sistemul cu PNŢCD e răzbunarea ultimă, până la umilinţă fără margini: dubla confiscare a partidului, politică, pentru cauţionarea falsei drepte şi comercială.

În rest, ce-a mai rămas din PNŢCD e în aer, nişte fraieri idealişti care încă îşi închipuie că s-ar mai putea face vreodată ceva pentru reconstituirea partidului istoric.

Realitatea statistică e că Pavelescu e dator la stat vândut şi că deşi sediul central e păzit de o firmă de pază pentru 8ooo pe lună, în corpul B dorm aurolaci.

Unde eşti, Coposu, Doamne?

SĂ-L VOTEZE ELIE WIESEL!

Terminase cu toate angajamentele electorale de îndeplinit. Crin Antonescu. De-aia a anunţat colegul lui, George Scutaru, că e coiniţiator al unui exces de zel lamentabil. Anume, iniţiativa legislativă în regim de urgenţă! privind modificarea OUG 31/2002. Ea în sine e o mizerie prostească adoptată din cauza faptului că a vorbit gura fără Ion Iliescu, preşedintele de atunci al României, când s-a ridicat din baie şi s-a apucat să nege că a fost holucaust în România. N-o fi fost, dar taci, ca preşedinte al României, dacă nu vrei să-ţi bagi ţara sub piciorul batjocurii mondiale. Şi al şantajului perpetuu. 👿 După declaraţia cu pricina, Ion Iliescu a fost nevoit să-şi pună cenuşă-n cap şi să expună România unor umilinţe de nedescris, printre care ţintuirea la stâlpul infamiei în „Muzeul Holocaustului”, unde Elie Wiesel a numărat şi pentru Bucureşti faptele atribuite Budapestei, mai precis, regimului Horthy – chestia-asta îl enerva foarte tare pe Corneliu Coposu. Deci, Wiesel le-a numărat de două ori şi a recunoscut asta cu cinism, declarând, rânjind, că are dreptul. Şi că ei au dreptul orice. Aşa cum şi Ariel Sharon înainte să ajungă pe aparate a declarat că Washingtonul e la discreţia Israelului, fiindcă ei deţin finanţa, banca federală, alintată FED.

La fel şi România – de fapt, ţara n-are nici o vină, doar că-i locuită de jigodii care constituie clasa politică şi mafia economică – s-a învăţat că trebuie să obţină firman de la Washington pentru prezidenţie. Fals! Băsescu a câştigat fiindcă aşa a vrut sistemul securistic intern, care pe urmă s-a aliat cu cel internaţionalist şi le-a demonstrat că n-ar găsi o slugă mai felaţionistă. Se pare că, totuşi, s-au înşelat. Din moment ce chiar cel pe care îl salutam ca apărător al demnităţii naţionale, Crin Antonescu, face sluj. Incalificabil. 👿

Nu putea să se abţină? Sau ţine să-şi alunge, definitiv, baza electorală? Abia îşi revenise şi nici n-am apucat să salut propunerea de aseară privind organizarea unei reuniuni a USL cu ambasadorii străini, că a ţinut să-şi dea cu tesla. I-o face Niels Schnecker până la urmă, îl bagă-n pământ: mai întâi cu legea uciderii căţeilor în chinuri, pe urmă, cu puparea în cur a unui fals istoric antinaţional, anume că România ar fi exterminat evrei. N-au găsit ei un regim mai favorabil decât ţara românească, asta e realitatea. A spus-o şi Şova, pe când avea demnitate. După care l-a trimis Ponta la Muzeul Holocaustului, să se taie împrejur. După tradiţia mamei lui. Care era la Paris în decembrie 1989, înainte de 16, pe când muritorul de rând nu mai avea voie nicăieri, decât cel mult, prin ţară – fiind şi unii cu domiciliu obligatoriu chiar pe teritoriul scumpei noastre patrii socialiste.

Ponta e de înţeles, e sângele, e apartenenţa. Dar Antonescu? 😯 👿

Înainte să zic ce propune iniţiativa girată de Crin Antonescu, să vă depun mărturie că ştiu personal că raportul Wiesel contra României e o fraudă grosieră. Vă spun ce ştiu, adică, am fost inclusă acolo pe lista neagră şi acuzată de „antisemitism” pe un motiv inventat, pe o măsluire incalificabilă. Era o referire distorsionată la un editorial al meu din „România liberă” şi se susţinea că aş fi susţinut ca evreii să cadă în genunchi în faţa României şi să-şi ceară iertare pentru regimul comunist pe care l-au adus pe tancurile sovietice. Ce-am scris eu, în realitate? Am salutat actul liderilor UDMR, în frunte cu preşedintele de atunci, Domokos Geza, de a merge la Sinagoga centrală şi de a înghenuchia pe treptele ei în faţa Rabinului Şef ca să-şi ceară iertare pentru holocaust, act prin care, totodată, exonerau România, dat fiind Diktatul de la Viena. Şi am adăugat că exemplul liderilor UDMR – despre care am precizat că personal, n-au nici o vină, dar îşi asumă vina istorică – s-ar cuveni urmat de către liderii comunităţii evreieşti din România care, adică, ar fi decent să-şi ceară iertare pentru regimul comunist adus pe tancurile sovietice. Că ei l-au adus. Şi l-au impus. Şi au patronat cea mai atroce represiune din lagărul comunist. Tot Corneliu Coposu avea obiceiul să-i scuze pe românii executanţi ai atrocităţilor, şi să-i acuze pe străinii de neam şi ţară care le-au comandat. 👿 Era Corneliu Coposu, a fost odată, unic şi irepetabil. 😦 Incriminarea mea – o tânără jurnalistă din România postcomunistă -, alături de a altora, chiar personalităţi din acea perioadă, era o dovadă că Raportul Wiesel şi-a excedat grav obiectivul declarat, adică, demonstraţia că a fost holocaust în România, transformată într-un cap de acuzare la adresa românilor, anume, că ar fi funciarmente „antisemiţi”. 👿

Deci, Crin vrea acum să asprească acea fraudă de ordonanţă, în regim de urgenţă. Ce dacă mor oameni, căţei, sunt o mulţime de priorităţi?! Urgent e să-i pupe-n cur pe cei despre care îşi face iluzia că îl vor face preşedinte al României. Acum e chiar terminat, Niels se poate felicita. O să-l mai voteze Elie Wiesel şi fantoma pactului Ribbentrop-Molotov. Mai ales că e şi istoric.

Şi ce vrea iniţiativa incalificabilă? De exemplu, să merg la puşcărie pentru articolu-ăsta. Cu agravanta că îl iubesc pe RADU GYR, care e un poet genial, un poet creştin, un fost deţinut politic. Şi cu agravata că refuz să neg sau măcar să ascund că au fost legionari martiri care, adică şi-au riscat viaţa în puşcăriile comuniste ca să-şi salveze camarazii de suferinţă, indiferent de apartenenţa lor politică, de convingerile lor sau de motivul pentru care se aflau acolo. Şi cu agravanta supremă a mărturiei multor foşti deţinuţi politici că au fost legionari care au salvat evrei deşi puteau muri în locul lor.

Legea lui Crin l-ar băga la puşcărie pe Coposu.

Deci, să mă bage Crin la puşcărie, vreau dovezi pentru holocaust. Cel puţin pentru cel din România. Că amendamentele lui Crin te condamnă dacă „minimalizezi holocaustul”. Expresie care vă daţi seama ce plajă de abuzuri favorizează.

Eu îi propun lui Crin Antonescu să reintroducă pedeapsa cu moartea. Strict pentru asta.

Singura şansă a liderului liberal e ca George Scutaru să-şi dea demisia din PNL şi să declare public că a avansat o iniţiativă legislativă la care l-a asociat în mod avuziv pe preşedintele partidului. Altfel, Crin Antonescu nu va fi niciodată preşedintele României. Nu-i vorba că nu l-aş mai vota eu. Să fim serioşi, nu pierde doar un vot. 😦

P.S. „Legea lui Crin” mă bagă la puşcărie pentru opinia că Radu Ioanid e o jigodie, unul dintre cei mai scârboşi urâtori ai României, chiar dacă aduc argumente, de fapt, nici n-aş avea acest drept, tot aşa cum Tribunalul Poporului condamna fără judecată „duşmanii poporului”.  „Legea lui Crin” mă mai bagă la puşcărie şi pentru simplul fapt că am pe blog o categorie numită Ţigănie. Dacă aş mai fuma, aş face schimb de ţigări cu Mădălin Voicu. Printre gratii.

Liberalism înseamnă să am dreptul nelimitat la opinie, deci, la conştiinţă, aşa cum prevedea Constituţia regală a României.

O mulţime neagă holocaustul roşu şi nu doar că nu sunt incriminaţi, ci sunt chiar aplaudaţi. Chiar candidaţi la Premiul Nobel pentru Pace, cum e Putin – şi dacă l-a luat frauda Obama, de ce nu l-ar lua şi el? Uau, deja sunt condamnată pe viaţă, că dacă m-am luat de Obama e rasism. Revin, dacă mergi la originea holocaustului roşu, dai de autorii raportului Wiesel. Asta e realitatea. Şi de-aia niciodată nu va fi procesul comunismului.

OANA STĂNCIULESCU, PANORAMĂ SUPERBĂ

Foto: http://www.princeradublog.ro

„Panorama” Oanei Stănciulescu de aseară a fost superbă, n-am mai stat de o vreme bună sâmbătă seara să văd emisiuni politice. Dar a fost despre cultură politică, politică de dezvoltare, ceea ce ne lipseşte, pentru că guvernanţii n-au viziune. A fost o emisiune cu Nicolae Noica, despre viziunea de dezvoltare a României din perioada regală. Tot ce avem temeinic şi de durată e din acea vreme.

Epigonii de azi nu ştiu decât să lipească călcâiele în faţa finanţei mondiale şi să execute ce li se dictează din afară. Contra României.

Faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi gândiţi-vă unde ar fi azi ţara noastră dacă avea continuitate democratică. Dacă nu ni se exila Regele, dacă nu ni se exterminau elitele – morale, profesionale, politice, spirituale, culturale.

Nostalgia după Ceauşescu e stupidă – şi indusă prin politica postdecembristă nemernică. E stupidă pentru că regimul comunist a însemnat deznaţionalizare, apoi, naţionalism artificial şi falsă dezvoltare, una cu forţa, contra naturii. Generic: dezvoltare „pe stoc”. Ce dezvoltare era aia, prin colectivizare, naţionalizare, exterminare, promovare a nulităţii?

Nicolae Noica: România era respectată, fiindcă avea oameni respectabili.

BĂSESCU E SĂRAC, ÎL ÎNTREŢIN FEMEILE:)

Acum doi-trei ani, Băsescu şi-a luat o maşină cu banii nevesti-sii. Pe atunci, un nou model de la Renault, varianta Piteşti şi a vrut să dea un exemplu pentru populaţie, să le ia nevestele maşini la clasa muncitoare. 🙂 Câteva zeci de mii de euro. Probabil că doamna Maria i-a câştigat din pariuri. Pe Hoţu. 😀

Anul trecut, Băsescu şi-a mai luat o maşină, una bengoasă rău, americancă de la Craiova şi i-a plătit-o fii-sa a mare. Aia cu vânzările anterioare.

Date viitoare probabil că îi cumpără un suvache nepoţica. De la Constanţa. A lui fra Mircea. Cu portul.

P.S. De fapt, nu-i deloc amuzant. Decât pentru el, că îşi bate joc. Până acum, nici o anchetă. Mă refer la presă. Mai precis, la Antena 3. Cu precădere la Oana Stancu. Fiindcă sistemul judiciar e doar târfa sistemului băsecurist.

P.S. 2. Şi nu se găseşte nimeni să-i amintească impostorului că Dacia-Renault e privatizarea PNŢCD, iar Ford-Craiova, reuşita PNL. Asta e realitatea, dar PNŢCD e istorie, iar PNL doarme.

DUMNEZEU SĂ-L IERTE PE RADU VASILE!

Radu Vasile s-a dus, în zori, după o suferinţă purtată discret.

Au fost ani buni în care ne-am înţeles de minune, după care a făcut „grupul de la Braşov” ca să-l dea jos pe Ciorbea, de fapt, o lovitură letală contra PNŢCD, pe care Băsescu, deci, sistemul, o dădea cu mâna ţărănistului Radu Vasile.

Nu l-am putut susţine, era o mizerie, pentru care, de altfel şi Norica Nicolai are de dat explicaţii. Încă nu le-a dat. Doar a declarat cu seninătate că a fost exclusă din PNŢCD împreună cu o gaşcă care ar fi vrut să fie susţinut Stolojan la prezidenţie. Dar asta a fost ceva mai târziu. Drept retaliere contra lui Isărescu, care îi luase locul lui Radu Vasile la Palatul Victoria. Din prostia PNŢCD.

Ştiu tot ce s-a întâmplat atunci, am participat – în sensul că am asistat în exclusivitate – la modul în care miniştrii şi-au dat demisia, în aşa fel încât Radu Vasile să rămână un premier fără guvern. Băsescu n-a demisionat: de sanchi, de fapt, el ştia că sistemul îl folosise suficient pe ţărănistul pe care l-a manipulat. Şi n-a demisionat ca să-i dea cu flit preşedintelui Constantinescu.

Mai târziu, Radu Vasile avea să-şi dea seama că a fost folosit. A declarat că Băsescu – pe care îl ridicase-n slăvi – e răul cel mai mare al României postdecembriste. A declarat-o chiar în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2004. Ceea ce nu-l împiedică pe psihopatul de la Cotroceni să căineze, azi, cu fariseism cinic, moartea celui de care şi-a bătut joc, după care i-a dat cu piciorul. Aşa cum face mereu.

L-am auzit, de altfel şi pe preşedintele Emil Constantinescu regretând dispariţia fizică a lui Radu Vasile, pe care l-a elogiat pentru contribuţia la aderarea la Uniunea Europeană. În locul domniei sale, m-aş fi abţinut. Adică, mi-aş fi exprimat regretul că omul s-a dus şi atât. Că unii mai au memorie, deci reţin ieşirea televizată de atunci a preşedintelui Constantinescu în care a salutat demersurile premierului Radu Vasile la Uniunea Europeană şi totodată, a declarat, voalat, că trebuie să plece, fiindcă e nevoie de o contribuţie superioară. Reţin şi ce s-a întâmplat lunea de după. Dar, n-are sens acum.

Sigur, veţi putea zice că şi eu ar trebui să mă abţin, pentru că l-am troznit neobosit în „România liberă”, din momentul în care a început manevrele contra lui Ciorbea. Poate că da. Dar el oricum ştie acum totul, deci ştie sigur că scriu pentru vremea cea bună. Şi pentru sensibilitatea poetică pe care o avea. Ştie sigur că editorialul pe tema cărţii lui de poezie a fost absolut sincer. Niciodată n-aş truca evaluarea. Ulm Spineanu nu m-a crezut, a crezut că editorialul elogios pe tema cărţii de poezie a fost un mod pervers de a-i transmite că trebuie să plece de la Palatul Victoria şi să se ocupe de scris. L-am contrazis. Dumnezeu să-l ierte şi pe el!

Când evoci pe cineva la dispariţie n-are sens să fii ipocrit. Dacă îl evoci ipocrit nu crezi în Dumnezeu, adică, nu crezi că dispărutul fizic e dispărut doar fizic.

Realitatea – exprimată cât se poate de eufemistic – a fost aşa cum v-am descris-o. Am făcut tot ce depindea de mine jurnalistic şi din punctul de vedere al influenţei personale ca Radu Vasile să cadă din funcţia de premier, pentru că era marioneta lui Băsescu. Dar absolut sub nici o formă n-aş fi vrut să i se întâmple vreun rău omului Radu Vasile şi m-a durut când am aflat de boala lui, m-am rugat să fie bine. Şi m-am bucurat că tratamentul de acum câţiva ani a dat rezultate, atunci când mai toţi îl dădeau deja îngropat.

N-am mai apucat să vorbim vreodată faţă către faţă de atunci de când îl criticam dur pentru mizeria contra lui Ciorbea. Ştiu din sursă credibilă că avea impresia că am ceva personal contra lui, deşi – sau tocmai pentru că – n-avea cum să uite relaţiile noastre cordiale, inclusiv din casa Coposu.

Oricum, de cei duşi se spune că numai de bine. Dar am mai spus mai sus că ar fi o ipocrizie. Sincer, însă, îmi pare tare rău că s-a dus. Nu doar fiindcă mai putea scrie poezie. Ci pentru el, ca om. Şi îmi pare tare rău că n-am mai apucat să vorbim, pur şi simplu.

Vă mai amintesc ceva: când Radu Vasile s-a baricadat în Palatul Victoria că nu demisionează, s-a dus şi i-a luat interviu pentru TVR1 Gabi Firea. Ea avea să devină purtător de cuvânt al premierului Isărescu.

Deci, Radu Vasile chiar avea o naivitate. Îmi pare tare rău. Nu se poate întoarce timpul şi nu se poate opri în momentele pe care le-ai vrea continue. Unul fiind cel al amiciţiei noastre. La fel cum a fost şi cu Mircea Ciumara. Şi cu Ulm Spineanu. Toţi, Doamne şi toţi trei s-au dus! Şi toţi, ţărănişti.

Mircea Ciumara şi Radu Vasile, de cancer. Primul, la începutul anului trecut. Ulm Spineanu, de infarct, la Direcţia Cercetări Penale a IGP care îl chemase la audieri, în 2006. Băsescu şi Isterica Macovei se pot felicita.

Mă rog pentru odihna sufletelor lui Radu Vasile, Mircea Ciumara, Ulm Spineanu! Şi mă rog ca Nelu Mureşan să iasă viu din închisoarea la care a fost condamnat aberant. La fel şi Remeş.

P.S. Dacă am să găsesc editorialul despre poezia lui Radu Vasile, am să-l redau aici. Dacă nu-l public, înseamnă că nu l-am găsit. Oricum, el l-a citit. Şi mi-a dat dedicaţie pe carte, eu n-am putut merge la lansare, i-a transmis un coleg drag al meu. Care mi-a povestit că Radu a scris dedicaţia imediat, fără ezitare. Îmi pare aşa de rău că politica desparte oamenii. Adesea. 😥

O DATĂ UITATĂ. CÂMPIA LIBERTĂŢII. ŞI ALTE AMNEZII. CA SĂ UITĂM DESPRE ROMÂNIA TARE

Adunarea de la Blaj din 1848 – cheia fiind unitatea episcopilor Şaguna şi Lemeni, ortodox şi greco-catolic – cel ortodox a fost, de curând, canonizat, adică, recunoscut ca sfânt. Al românilor. Guvernul unguresc de la Cluj făcuse totul ca să-i dezbine. Pe români, începând cu cei doi înalţi ierarhi.

Protestul contra dualismului austro-ungar a fost reiterat 20 de ani mai târziu, prin Pronunciamentul de la Blaj.

În 15 mai 1948, foarte mulţi tineri – mai ales ţărănişti, liberali, dar şi socialişti nevânduţi, pur şi simplu, români – au ieşit în stradă ca să marcheze 100 de ani de la Câmpia Libertăţii şi să revendice libertatea pentru România, transformând evenimentul în protest la adresa ocupantului sovietic. Evident că tinerii – printre care şi Costel Ciacu, naţional-ţărănist care mi-a şi povestit – au fost arestaţi. La 8 noiembrie 1945 scăpase. Avea să facă vreo 16 ani de închisoare. Îmi povestea cu veneraţie, era numai piele şi os, foarte bolnav şi aproape muritor de foame, dar mai mare era foamea lui de dreptate. De libertate. De adevăr pentru România.

Dar cine îşi mai aminteşte de tripla semnificaţie a acestei date de 15 mai ? Şi mai ales, cui îi mai pasă? Că tot suntem în mai şi nu ne-a mai păsat nici de 10. 10 Mai, Ziua Independenţei României – singura dată legitimă pentru a fi sărbătorită ca Zi naţională: 1 Decembrie, Alba Iulia, e doar o consecinţă, una sublimă, ultima, care avea să fie încoronarea ei, sub guvernarea unui prim-ministru colosal, Ionel Brătianu – oare ce se mai învaţă despre el la şcoală? Şi despre părintele lui („republican convins” care şi-a depăşit convingerea personală pentru interesul naţional)? Şi despre o familie care se identifică inseparabil cu istoria ţării?  În general şi în particular, nu ne mai pasă. De nimic. Şi de aceea se şi poate face orice cu noi ca popor. De către orice conducător şi mai ales, aservit ocupantului. În vremea noastră, unul subtil, care pretinde că nici nu ne ocupă. Totul. Şi tot timpul. Cu tot felul de minciuni, diversiuni şi alte forme de ocupaţie.

Şi-atunci, cum să celebrezi o dată care marchează libertatea? Sigur, unii s-ar putea să scoată din contextul istoric şi să spună că românii din Transilvania voiau autonomia, sub sceptrul şi coroana Vienei. Lor li se poate replica irefutabil: în 1918, Iuliu Maniu, tânăr locotenent, a revanşat fabulos eşecul sublim al Crăişorului Avram Iancu, ocupând Viena, de fapt, eliberând-o, aflat la comanda regimentelor româneşti. Care regimente româneşti subordonau armata imperială. Tot aşa cum în 1877, Principele Carol, viitor prim Rege al României recunoscute ca atare, deci, ca stat, comandase Armata Imperială a Rusiei, la solicitarea Ţarului Nicolae. Şi tot aşa cum în 1921, Regele Ferdinand, în fruntea Armatei Române, avea să ocupe, de fapt, să elibereze Budapesta. De regimul bolşevic. Mereu am să regret că nu am revendicat Ungaria, cu acea ocazie. 🙂 Aveam tot dreptul. 😛

Am evocat momente sublime ale istoriei naţionale, gloria ţării noastre. Copiii de lapte ar trebui să afle despre ele aşa cum plozii Americii capătă conştiinţa naţională din cordonul ombilical. Sunt date care marchează măreţia României. Momente pe care toată suflarea românească ar trebui să le ştie ca pe Tatăl Nostru. Dar se face totul ca să fim spălaţi pe creier, ca să putem fi dominaţi ca popor complexat, resemnat şi de aceea, exploatat cu uşurinţă.

Poate că numai o adunare organizată de Prea Fericitul Daniel, împreună cu Eminenţa Sa, Lucian Mureşan şi patronată de unsul cu Mirul Sfânt, Regele Mihai al tuturor românilor – indiferent de apartenenţa lor, etnică, politică, socială, confesională, etc. – ne mai poate verticaliza.

Oricum, România nu va fi îngenunchiată. Niciodată. Chiar dacă poporul român e nemernic. Adică nu mai merită. Nu 10, nu 15 mai. Nu, nimic. Ba da, 1 mai. Dar nu Armindeni cum era, nu bătaie cu flori – la ţară, la şosea. Ci bătaie pe burtă. Şi pe de-ale gurii.

Chiar crede cineva că dacă România rămânea monarhie sau măcar redevenea, în decembrie 1989, îşi mai putea bate joc cineva de ea? Am fi între primele ţări. Nu doar europene.

NIHIL SINE DEO.

Trăiască Regele!

REMEŞ ŞI MUREŞAN, 3 ANI CU EXECUTARE. NĂSTASE, ÎN ÎNCHISOARE. BĂSESCU ŞI FAMIGLIA, ÎN LIBERTATE. JUSTIŢIA DIN ROMÂNIA

Foto: Antena 3

Justiţia organului băsecurist l-a condamnat pe Traian Remeş la trei ani cu executare. După o mizerie a porcuraturii, făcătura cu „caltaboşul”, o mascaradă care nu dovedeşte nimic, decât modul de lucru al poliţiei politice care conduce România regimului Băsescu. Perpetuat fără probleme după alegerile din 9 decembrie, câştigate zdrobitor de USL. Pentru ca oamenii să fie zdrobiţi în continuare de băsecuritate, iar liderii USL să asiste impotent. Sau complice.

În acest fel, guvernanţii validează impresia pentru export că justiţia e tare din moment ce bagă miniştri – chiar prim-miniştri – la închisoare şi că, evident, corupţia e apanajul celorlalţi, mai ales din USL, spre deosebire de băsiştii de la dreapta stângii, care sunt imaculaţi şi justiţiari.

Nelu Mureşan a fost condamnat tot la trei ani cu executare, dar deja stă să moară în închisoare, după condamnarea la 7 ani din altă mascaradă judiciară, pentru că a refuzat să depună mărturie mincinoasă contra lui Remeş. Iar lui i-au fost refuzaţi martorii în proces.

Asta e justiţia din România.

Magistraţii au nu doar dreptul, au obligaţia de a duce la bun sfârşit revoluţia lor. Contra slugilor băsecurităţii care îi compromit pe toţi şi compromit însăşi ideea de justiţie.

Magistraţii sunt condamnaţi să învingă sistemul corupt care guvernează magistratura. Altfel, nimic nu se schimbă şi totul continuă împotriva drepturilor omului, a democraţiei şi statului de drept clamate fariseic de distrugătorii lor. Care se erijează, cinic şi satanic, în apărători.

UPDATE. Uitasem: Nelu Mureşan a fost condamnat în urma unei făcături judiciare instrumentate de Ponta pe când era şef al Corpului de Control al Guvernului Năstase. Atunci se răzbuna pe fosta guvernare, adică, pe ţărănişti. Acum, pe băsişti nu-i atinge nici cu o floare. Şi nu-i vorba de răzbunare. Ci de dreptate.

CAPCANA ÎNTINSĂ PNL-ULUI PENTRU PERPETUAREA SISTEMULUI MAFIOT POSTCOMUNIST: REPUBLICA. MAI ALES CEA PARLAMENTARĂ. TOTUL E ACUM ÎN MÂNA LUI CRIN ANTONESCU, ÎNSUŞI DESTINUL NAŢIONAL

Mă uit la monarhiştii din PNL şi mi se face jenă de lipsa lor de jenă. I-a lovit republicanismul, acum când au şansa istorică de a propune şi de a obţine în sfârşit o schimbare radicală, care să scoată ţara din ghearele sistemului postcomunist, mai precis, ale mafiei care guvernează România.

Mafia înseamnă republica măreaţă vatră de hoţie patronată securistic, prin ţinerea sistemului judiciar în lesa serviciilor care sunt curele de transmisie ale corupţiei instituţionalizate. „Naşul din suflet”, preşedintele republicii, la care cotizează toţi şi în acest fel se produce „balanţa controlului” între capii corupţiei, şantajabili reciproc. Şi toţi de către servicii.

În loc de control instituţional, în republica noastră are loc un control între naşii instituţionali. Ai crimei organizate pe plan transinstituţional. Republica la români este un izvor nesecat de hoţie antinaţională. Perpetuată transpartinic şi patronată din subsolul serviciilor structurate poliţienesc politic.

Republica este despre persoane. Adică, axată pe persoane. Monarhia este despre instituţii. Adică, axul funcţional, constituţional, al instituţiilor. Garantul lor. Nu intru acum în detalii, ar trebui cel puţin un an de dezbatere, pentru ca oamenii să înţeleagă ce au de ales. Şi să-şi cunoască istoria naţională. TOTUL E ACUM ÎN MÂNA LUI CRIN ANTONESCU, ÎNSUŞI DESTINUL NAŢIONAL.

Am încredere în el că nu se va complace în mizeria postcomunistă. Adică, în ultimii 23 de ani, tot ce s-a schimbat – Constituţie, legi, reglementări – a fost nu în funcţie de interese naţionale, ci de conjuncturi oportune pentru anumite persoane.

Şi acum se pregăteşte repetarea metodei politicianiste oportuniste. Deci, egoiste. Adică, eu, Ponta, am ajuns premier şi PSD te susţine pe tine, Antonescu, pentru Cotroceni, timp în care băsecuritatea se consolidează, iar noi CASTRĂM INSTITUŢIA PREZIDENŢIALĂ în aşa fel încât tu să nu deranjezi sistemul. Mai mult, să se perpetueze sub domnia ta.

OAMENII DE STAT, deci, oamenii politici care se raportează la valori superioare, raţionează şi acţionează în funcţie de oportunităţile naţionale.  Fac totul pentru a valorifica şi chiar pentru a genera oportunităţi pentru ţară.

Politicienii raportează totul la propriile interese conjucturale. Pe termen scurt, ca şi viaţa personală. Oportunismul e legea lor.

Eu îl susţin pe Crin Antonescu pentru că îl creditez ca om de stat.

A promis, ARE OBLIGAŢIA POLITICĂ ŞI MORALĂ de a propune PNL să propună USL să propună Parlamentului revenirea la MONARHIE CONSTITUŢIONALĂ. Nu intru acum în detalii, am să fac precizări zilele următoare.

Republica parlamentară n-ar face decât să perpetueze sistemul mafiot în vârf cu liberalul Crin Antonescu, folosit ca simbol al lipsei de putere. Fiindcă asta se face prin revizuirea Constituţiei în continuitate republicană: SE CASTREAZĂ INSTITUŢIA PREZIDENŢIALĂ în aşa fel încât preşedintele Antonescu să fie un figurant, fără absolut nici o pârghie de control asupra sistemului. Un muţunache.

L-am auzit azi pe respectabilul Ioan Ghişe susţinând republica parlamentară, fără să pară că-şi dă seama ce susţine de fapt: jubilaţia zburdalnică a sistemului mafiot transnaţional.

L-am auzit, tot azi, pe respectabilul Puiu Haşotti formulând dileme cu privire la forma de republică. Fiindcă de-aia l-a decorat REGELE, ca să susţină republica. Şi pe atâţia alţii.

L-am auzit săptămânile trecute pe respectabilul Călin Tăriceanu uitând că doar cu alte câteva săptămâni în urmă se pronunţase pentru monarhie constituţională – fără efect, fiindcă preşedintele Antonescu şi-a reiterat, la rându-i, opţiunea monarhică – dar cu defetismul inacceptabil că nu crede că va fi acceptată,  justificare anticipată pentru lipsa de încercare? În consecinţă, mai nou, Tăriceanu a băsit o tâmpenie atât de evident antipersoană, mai precis, anti-Antonescu, încât m-am gândit că nu poate fi el, ci o sosie a lui, un Popescu-Băsiceanu oarecare, guvernat visceral. Aia cu alesul candidatului prezidenţial în interiorul PNL, dar cât mai aproape de 2014 – şi dacă Băsescu ajunge în imposibilitate biologică anul ăsta devreme?

Pe Radu Stroe nu l-am auzit zicând nimic, dar în mod sigur se va pronunţa, măcar să ştie pentru ce îl dă Ponta afară. 🙂 E monarhist dintotdeauna. Dacă tace, nu e nici el decât un laş. Şi e păcat de tot ce intenţionează în materie de schimbare radicală, pe care ştie că nu o poate determina în domeniul lui – atât de important – până ce nu cade şandramaua.

Dacă liberalii au sânge – istoric – în ei, atunci propun revenirea la monarhie constituţională. În mod sigur că dacă vor, vor putea să-şi convingă aliaţii şi mai ales, naţiunea. Presupunând, însă, că n-ar face propunerea decât din BUN SIMŢ ELEMENTAR faţă de monarhiştii care i-au votat, iar partenerii de la PSD nu s-ar lăsa convinşi (deşi, repet, ar putea fi convinşi), atunci să pledeze pentru republică prezidenţială, cu preşedinte de tip francez, care să-l guverneze pe premier. 😛 De fapt, nu-i de râs. Să vadă şi Ponta ce-i aia coabitare. La propriu. Şi curat constituţională. Că dacă tot e s-o continuăm conjuctural, măcar s-o facem şi în sens naţional.

Important este ca preşedintele Antonescu să aibă în mână toate pârghiile pentru a deratiza România. Toate pârghiile prin care să poată eradica din temelii sistemul postcomunist. CEL PUŢIN pârghiile pe care le are acum Băsescu – însă clarificate, ca să nu mai fie loc de interpretare.

Ponta, însă, vrea să-l castreze. Pe Antonescu. Nu pe sistem. Fiindcă din sistem face parte Ponta însuşi, doar nu s-ar lăsa deratizat.

Sigur, dacă susţine legitimitatea naţională, adică revenirea la monarhie constituţională, Ponta dovedeşte că merită susţinut – încă un mandat de premier. Şi numai aşa (să-l ajute Dumnezeu).

În orice caz, comisia pentru revizuirea Constituţiei e prezidată de Crin Antonescu. Resposabilitatea îi revine copleşitor. Una istorică. De ea depinde însăşi existenţa României ca stat. Nu se poate să nu ştie. Şi nu se poate să fie doar un mărunt politician. A spus că e urmaşul lui Coposu.

P.S. Când vorbeşte astă-seară, aş vrea ca istoricul Crin Antonescu să nu uite că azi se împlinesc 60 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu în „temniţa miniştrilor” de la Sighet şi 50 de ani de la moartea lui Ion Mihalache, în temniţa izolării totale de la Rm.Sărat.

LA MULŢI ANI, CĂLIN TĂRICEANU! LÂNGĂ CRIN :)))

Foto via coposu.ro

Azi e ziua lui Călin Tăriceanu, pentru care îi urez sănătate, bucurii şi aceeaşi înţelepciune care i-a asigurat ascensiunea în ultimii ani.

Din perspectiva mea, a fost cel mai bun prim-ministru al României de la Rădescu încoace şi dacă beneficia de şansa de a avea în spate USL, probabil că astăzi s-ar fi vorbit despre România ca şi despre Polonia, adică, aproape neatinsă de criză. Pentru că deja anunţase măsurile de natură să o confrunte. Şi scosese ţara de sub tutela FMI.

Tocmai azi e o şedinţă la PNL – despre care vom vorbi separat, ca şi despre multe altele şi nu mărunte – drept pentru care eu cred că va da mâna cu preşedintele Antonescu şi vor face un tandem de forţă pentru Partidul Naţional Liberal  şi pentru USL, în general.

E mare diferenţa, de altfel, între atitudinea lui Călin şi isteria unora care zbiară băsist, probabil, contra celui mai tare rezultat al PNL din perioada interbelică încoace.

Priviţi poza, e pe-acolo şi Andrei Chiliman. Vreau să-mi amintesc acum doar respectabilitatea lui, de dragul lui Călin Tăriceanu, pe care a încercat să-l tragă într-o aventură stupidă. Ca să nu zic sordidă.

Dar nu-i momentul, deocamdată aştept doar să-i faceţi urări sărbătoritului, urmând ca despre balonaşele de săpun din PNL să vorbim, în mod sigur, tot azi.

La mulţi ani, Călin! Cu drag. 🙂

UPDATE. Şi Căline, uite, îţi fac o urare: cu cât ajunge Crin mai repede la Cotroceni, cu atât mai repede ajungi şi tu din nou preşedinte al PNL. 😛

LA MULŢI ANI DOAMNEI FLAVIA COPOSU-BĂLESCU!

Sora cea mare a Seniorului, Flavia Bălescu (Uchi) s-a născut de Moş Nicolae.

Îi urez multă sănătate şi să-şi vadă visul cu ochii – Regele Mihai revenit pe tronul ţării, monarhia, la locul ei în România!

La mulţi ani, cu toată dragostea!

Aceleaşi urări şi pentru tanti Rodi.

Păcat că n-au vrut să intre în politică, sunt senatoare de drept.

17 ANI DE LA DISPARIŢIA SENIORULUI

Azi se împlinesc 17 ani de la întoarcerea la Dumnezeu a lui Corneliu Coposu.

Chiar n-aş vrea să spun mai multe. Doar atât: măcar câteva luni dacă mai trăia, Băsescu n-ar fi fost cu putinţă.

În rest, vedeţi fotografia, e o capodoperă, pentru că îl surprinde în intimitate – în public era mereu surâzător şi asta tot din discreţia lui funciară.

Am mai spus-o şi o repet – în deşert, evident: fotografia îi aparţine lui Pascal Ilie Virgil, adică, el e autorul, am fost împreună la Senior acasă. Şi mi-a dăruit-o, iar Seniorul mi-a scris o dedicaţie pe ea.

Când am publicat pe blogul meu prima oară fotografia de mai sus, am precizat că ea poate fi preluată doar cu menţionarea autorului, dacă nu există şi atâta bun simţ încât să fie precizată şi sursa.

Aiurea! Poza e multiplicată pe net ca şi cum ar fi o marfă de Obor, Dumnezeu să mă ierte! Şi să mă ierte minunea de om că am postat-o. Azi am aflat că până şi psihopaţii de la „Noua republică” au preluat fotografia, evident, ca şi cum s-ar revendica. Şi ca şi cum Corneliu Coposu n-ar fi fost monarhist aşa cum respira.

Corneliu Coposu a existat. Depun mărturie.