Foto: ziare.ro
Premierul Victor Ponta a susţinut o conferinţă de presă la Bruxelles:
S-a adoptat Pactul pentru creştere economică şi locuri de muncă, un rol important având preşedintele Franţei, d-l Hollande. Sunt 12o de miliarde de euro pentru creştere economică şi locuri de muncă.
Cred că e un mesaj foarte bun pentru Europa.
Nu se iau bani din fondurile europene afectate României, dimpotrivă, s-a trecut în mod expres posibilitatea de a transfera fonduri de la un program operaţional la altul.
Cred că România poate să beneficieze direct, dacă vom şti să depunem proiecte şi să folosim această oportunitate.
Propunerile noastre pentru Pact au fost adoptate.
Este şi un semn de schimbare politică. Disciplina bugetară, reformele structurale rămân în continuare, dar faptul că se adaugă măsuri concrete de creştere economică şi locuri de muncă nu poate fi decât îmbucurător.
Analiza de ţară prezentată de preşedintele C.E. a arătat că România îşi menţine toate ţintele (helas!), ceea ce ne păstrează şi ratingurile.
S-a adoptat oficial intenţia de finalizare până la sfârşitul anului, în preşedinţia cipriotă, a principalelor decizii privind bugetul, în care România, dacă are capacitate administrativă, va beneficia mult mai bine de fondurile europene. Deocamdată, important e că România n-are fonduri dezangajate – o solicitare a noastră expresă, care a fost acceptată.
Am avut discuţii informale pe tema Schengen, cu un rezultat favorabil în toamnă.
Cred că propunerea Poloniei ca România şi Bulgaria să intre în spaţiul aerian şi naval din toamnă, şi din primăvara anului viitor, şi în spaţiul terestru Schengen, va fi concretizată. Am o relaţie foarte bună cu premierul Donald Tusk, ţin la parteneriatul strategic al României cu Polonia.
Au fost discuţii lungi, tensionate. Cuvântul cel mai des apărut a fost cel privind relaţia guvernelor cu parlamentele ţărilor lor. Am solicitat sesiune extraordinară, pentru a prezenta rezultatele şi a începe să luăm măsurile necesare pentru a beneficia de pactul de creştere.
Îl voi informa pe preşedintele României asupra tuturor aspectelor.
Rezultatele acestui Consiliu European pentru ţara noastră sunt pozitive, mult mai bune decât am fi crezut ieri. Cred că am reprezentat cât am putut de bine România.
În final, premierul Ponta a anunţat că Ecaterina Andronescu va fi ministrul Educaţiei. Şi că dacă decizia instanţei rămâne de condamnare, va părăsi funcţia ca şi Mircea Diaconu 🙄 E o tâmpenie, fiindcă şi dacă decizia ar fi împotriva d-nei Andronescu, nu retroactivează! Cred că Ponta o comite deliberat. 😛
Ministrul interimar Liviu Pop a anunţat telefonic, la Antena 3, că ştia de câteva zile.
Notă: Premierul Ponta şi-a făcut botezul focului în Europa. A făcut o impresie foarte bună. Aş putea spune, chiar excelentă, din moment ce s-a bucurat de cuvinte elogioase din partea unei personalităţi ca premierul Ducatului Luxembourg, cel mai logenviv prim-ministru din Uniunea Europeană, Jean-Claude Juncker: clasic om de dreapta. Şi om. Să mai adaug şi nobil ar părea tautologic – dar este, nu doar la figurat. 🙂
Şi aşa, ca fapt divers: poză de familie, al nostru e cel mai înalt. 😛
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.