Archive for the ‘Dreapta’ Category

DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE! LA VOT! :)

Duminică 16 Noiembrie 2014

Anunțuri

INCORECTĂ POLITIC

Joi 13 Noiembrie 2014

Tonta

După treaba cu R.Moldova, am înţeles de ce vor unii atât de tare să revină Antonescu. Ca să-l trimită pe Ponta în Transnistria. 🙂

Acum, serios, aţi văzut ce băseşte au pontat chirtoacele?

Basarabenii adevăraţi ar trebui să voteze nemţeşte. Cum bine remarca Antonie Popescu, Klaus Werner Iohannis e singurul care a spus: Basarabia. Spre deosebire de rromânaşi.

Oricum, Iohannis l-a exterminat aseară pe Ponta. Lejer de tot. Şi Ponta era crispat rău. Nu mai erau cocalarii cu şişurile lângă el, ca la iRealitatea. 😀

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CRIN ANTONESCU

Vineri 7 Noiembrie 2014

Crin Klaus

Dragă domnule Crin Antonescu,

Nu suport pariurile, dar aş fi făcut excepţia de rigoare, adică puteam paria că veţi avea atitudinea corectă, aceea de susţinere a domnului Iohannis. Vă mulţumesc pentru asta şi sper că veţi continua printr-o implicare activă. E nevoie de mobilizare a absenteiştilor şi a „vot-nuliştilor” din partea dumneavoastră.

De aceea, vă rog să ieşiţi şi să le solicitaţi susţinătorilor dv. blocaţi în proiect -(incredibil de) fanatici în idolatrizarea dv. incompatibilă cu o conduită creştină! – să-l susţină pe Klaus Iohannis, omul pe care îl adulau când l-aţi adus în PNL şi pe care acum îl denigrează (cot la cot cu adversarii).

Amintiţi-le campania sistematică a lui Ponta şi a PSD de dislocare a PNL de la guvernare şi de forţare a retragerii dv., pentru a vă atribui, ulterior – insidios şi oneros – ruperea USL. Pe care ei, baroneţii roşii, au premeditat-o. Iar acum fanaticii dv. se lasă folosiţi în campania mizerabilă contra unui om onorabil.

Mai e nevoie ca, împreună cu – sper – viitorul preşedinte al României, să motivaţi alegătorii liberali în ideea că PNL niciodată nu moare şi că partiduleţele surogate nu-l vor putea distruge niciodată, aşa cum intenţionează Ponta, pe urmele mentorului lui, Băsescu.

Reiterat, altruismul de care aţi dat dovadă în perioada „proiectului Iohannis” va fi o motivaţie pentru o parte decisivă din cei mulţi dezamăgiţi de politică.

Atât. În plus, cu încredere. Şi cred că nu v-aţi spus ultimul cuvânt. Aş putea spune chiar că abia urmează.

P.S. Corneliu Coposu spunea că politica mare se face din linia a doua.

IOHANNIS, PENTRU CĂ MERITĂ(M)

Luni 3 Noiembrie 2014

L-am votat pe Iohannis. Mi se pare normal.

LA MULŢI ANI, RADU SÂRBU!

Miercuri 22 Ianuarie 2014

Azi e ziua lui Radu Sârbu. Dacă ar fi fost prim-ministru, cred că schimba ceva. N-a fost să fie, fiindcă era o lovitură prea grea pentru Sistem.

Ştiu că răscolesc muşuroiul şi generez resentimente în tabăra PSD, deşi absolut deloc nu-i asta intenţia mea. Ci aceea de a semnala realitatea. Cu date şi fapte. Cauza. Pentru că rari sunt în România actuală oamenii care merg la cauză. Majoritatea reflectă efectele.

Preiau două editoriale ale lui Radu Sârbu din „Bursa”, mereu actuale, deşi sunt din (primă)vara anului trecut:

RATÂND O BUNĂ OCAZIE DE A TĂCEA,

VĂCĂROIU A VORBIT DESPRE PRIVATIZARE

BURSA 08.04.2013

„Privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec, iar România ar fi trebuit să aibă astăzi un PIB de cel puţin trei ori mai mare decât cel actual”, ceea ce nu reuşeşte (şi) pentru că „totul e impus de afară”, a afirmat preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu.
Când Nicolae Văcăroiu vorbeşte despre economia naţională, este ca şi cum un criminal ar vorbi despre consecinţele nefaste ale unor crime, de-taşându-se de orice responsabilitate! Dacă Ion Iliescu este marele responsabil pentru proasta construcţie a statului post decembrist, apoi Nicolae Văcăroiu a fost cel mai important complice în îngreunarea tranziţiei spre capitalism a economiei naţionale.
La începutul anilor ’90, startul României a fost ratat pentru că guvernul nu a început procesul de reformă structurală, nici la nivel macroeconomic şi nici la nivel microeconomic, în fiecare întreprindere în parte. Soluţia principală era atunci, ca şi acum, privatizarea, urmată de capitalizare. Privatizarea a fost esenţa reformei economice în toate ţările fost comuniste. Ţine de evidenţă: ţările care au privatizat mult şi repede o duc mai bine decât celelalte.
Cred că natura unui sistem este definită, mai degrabă decât prin altele, de natura proprietăţii economice. România iliesciană, deşi „decretase” că revoluţia a fost anticomunistă şi că se reorientează spre capitalism, a păstrat cât de mult a putut în mâinile statului proprietatea asupra întreprinderilor economice şi financiare. Interesul a fost dublu: politic şi financiar. Pe de o parte, FSN/FDSN, care – ca organism politic – s-a suprapus administraţiei de stat în mai mare măsură decât o făcuse însuşi partidul comunist, avea nevoie de salariaţii întreprinderilor de stat, ca masă de manevră în arena politică. Pe de altă parte, clientela de sorginte comunisto-securistă nu putea căpuşa decât întreprinderi de stat. S-au construit structuri sindicale puternice, care au fost manipulate prin ofiţerii acoperiţi infiltraţi în conducerile lor, pentru a se opune reformelor, în general, şi privatizării, în special.
*  În timpul guvernării văcăroide:
– S-a furat tot ce s-a putut: comerţul exterior, băncile, fondurile mutuale şi au fost căpuşate întreprinderile din toate sferele economiei şi bugetul de stat. Prima metodă de privatizare folosită în România a fost privatizarea prin furt.
– Au fost aduse sub pragul rentabilităţii sute de societăţi comerciale din ramurile industriei şi serviciilor. În loc să se înceapă cu privatizarea întreprinderilor rentabile, iar cu banii obţinuţi să se restructureze şi să se retehnologizeze celelalte, pentru o privatizare ulterioară, s-a preferat o politică prin care toate întreprinderile au fost coborâte la cel mai mic numitor comun. Metoda prin care s-a reuşit această „performanţă” a fost cea a subvenţionării. În perioada 1992-1996, s-au alocat întreprinderilor cu pierderi „fonduri de restructurare” mai mari decât sumele încasate din privatizare, diferenţa fiind acoperită din dividendele companiilor profitabile.
– Economia naţională a funcţionat pe principiul vaselor comunicante: profiturile companiilor rentabile au fost folosite pentru acoperirea pierderilor celor nerentabile (mineritul, siderurgia, industria de armament, agricultura de stat), cărora li s-a prelungit agonia. De salvat, nu au fost salvate, căci se ştie: boala lungă, moarte sigură, dar s-au înecat şi cele profitabile.
– S-a preferat privatizarea populistă, în favoarea asociaţiilor salariaţilor, adică un fel de cooperativizare: aproape 1900 de societăţi comerciale au fost vândute PAS-urilor, care în marea majoritate a cazurilor nu au fost capabile să le menţină competitivitatea şi fie le-au falimentat, fie au pierdut controlul.
– Numai 11 contracte de privatizare, însumând 36 milioane dolari, s-au încheiat cu investitori străini, ceea ce spune totul despre imaginea României lui Iliescu şi Văcăroiu în mediile de afaceri internaţionale. Investiţiile străine erau necesare nu numai pentru infuzia de capital şi devize, ci, la fel de important, pentru implementarea unui nou tip de cultură organizaţională şi managerială.
Au fost falimentate toate întreprinderile agricole de stat, toate combinatele avicole şi de creştere a porcilor şi majoritatea comcerealurilor, prin limitarea de către guvern a preţurilor de vânzare a produselor lor, în timp ce preţurile la care se aprovizionau au fost lăsate libere. În acelaşi timp, Banca Agricolă a fost obligată să le finanţeze, fiind împinsă la un activ net contabil negativ.
– Băncile de stat, mai ales BANCOREX, au fost jefuite de clientela securisto-politică, din ele volatilizându-se mai mult de 4 miliarde dolari. Singura soluţie pentru recapitalizarea lor a fost privatizarea, iar acum ne văităm că le-am înstrăinat…
– S-au „topit” rezervele valutare ale României, guvernul Văcăroiu lăsând, la plecare, mai nimic: 565 milioane dolari în rezerva BNR, după patru ani, în care indicele inflaţiei s-a situat între 295% şi 59%. Din această cauză, guvernarea CDR a început cu o prăbuşire a cursului leu/dolar şi cu un nou puseu inflaţionist.
– Au fost întrerupte relaţiile Ro-mâniei cu organismele financiare internaţionale, din cauza politicilor nereformiste practicate.
– Justiţia, împănată cu foşti ofiţeri de miliţie şi securitate (doar erau, măcar formal, absolvenţi ai facultăţii de drept), a fost oarbă, dar nu imparţială, ci incapabilă să vadă şi să condamne jefuitorii.

FMI şi Banca Mondială tăiaseră finanţările ţării şi afirmau răspicat că, în anul 1997, când deveneau scadente primele rate la creditele post-ceauşiste, România va intra în incapacitate de plată. Evitarea crahului a fost meritul guvernării ulterioare, a CDR, iar pivotul reformei a fost tocmai privatizarea.
Statisticile demonstrează că privatizare a început să se facă cu adevărat în România abia începând cu anul 1996, când a devenit evident că nu mai exista alternativă. Nerestructurate, întreprinderile se transformaseră în adevărate bombe sociale, al căror ceas ticăia în mâinile guvernului. Ineficienţa şi jaful fuseseră subvenţionate până la sleirea finanţelor publice. Nerestructurându-le tehnologic şi menţinându-le suprapopulate, guvernul Văcăroiu a condamnat întreprinderile la a fi vândute pe nimic. Până la urmă, statul român le-a externalizat, lăsând pe seama cumpărătorilor pachetelor sale de acţiuni restructurarea şi rentabilizarea companiilor din economia naţională. De aici au pornit toate dificultăţile privatizării din România.
Pentru toate acestea, Nicolae Văcăroiu a fost răsplătit: prim ministru în perioada 1992-1996, preşedinte al Senatului în perioada 2001-2004, preşedinte interimar al României, în aprilie-mai 2007, iar din 2008 este preşedintele Curţii de Conturi. Nici un alt român nu a mai acumulat asemenea funcţii! Pentru dânsul nu a fost destul: întrebat ce caută în conducerea băncii lui Sorin Ovidiu Vântu, dl Văcăroiu a răspuns cu modestie: „sunt un Hagi al finanţelor!”. Pare firesc să vorbească, dar poate că era mai bine dacă tăcea…

POIANA RINOCERILOR:

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI

BURSA 10.07.2012
Suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a readus în atenţia opiniei publice Curtea Constituţională a României (CCR).
Toată lumea a aşteptat avizul CCR: susţinătorii pre­şedintelui – cu speranţa obţinerii unui atu în campania care urmează, iar adversarii – conştienţi că un aviz, fie el numai consultativ, poate spăla sau murdări ireversibil obraji politici.
Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Urmate de o fâsâială pe măsură, pentru că, în ciuda clarităţii textului din Constituţie, Curtea „a dat-o remiză”!
Fiind o acţiune pur politică, sus­pendarea este uşor de înţeles în logica politică, dar greu, chiar imposibil, de argumentat constituţional.
Tocmai de aceea, arbitrul de ultimă instanţă, CCR, ar trebui să fie imun la influenţele politicului şi administrativului.
Ceea ce, din păcate, nu este cazul, pentru că CCR este o instanţă numită politic, în mod egal de către Preşedinte, Camera Deputaţilor şi Senat, iar numirea politică a unei Curţi, cel puţin în România, nu duce la independenţă.
* Încovoierea politică a Curţii
Cum poate să ajungă cineva judecător la Curtea Constituţională a României?
În Constituţie scrie că „Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.”
Este incredibil, dar adevărat: componenţii CCR nu trebuie să fie magistraţi de carieră!
Orice jurisconsult poate accede în instanţa care tranşează conflictele între instituţiile puterii în statul român; condiţia sine qua non este să fi servit conştiincios interesele vreunui partid; să fie clar că se poate conta pe omul acela!
CV-ul preşedintelui CCR este ilus­trativ: consilier juridic la COMAT şi BJATM Bistriţa (1980-1989), avocat în baroul Bistriţa (1990-2007) şi – decisiv! – deputat (2004­-2008).
De regulă, judecătorii CCR sunt foşti parlamentari, care s-au evidenţiat mai degrabă prin obedienţă decât prin iniţiative, iar Ion Predescu, Acsinte Gaspar sau Puskas Zoltan – dintre actualii, sau Petre Ninosu ori Nicolae Cochinescu – dintre foştii, exemplifică perfect această teză.
CCR este o poiană paradisiacă, în care nişte rinoceri politici pasc cele mai mari salarii din întreg sistemul bugetar (generatoare şi de pensii pe măsură).
De aceea, nu este de mirare că CCR fie acţionează sub imperiul presiunilor politice, fie nu are curaj să exprime o poziţie clară, care să aibă caracter de precedent pentru cazuri similare.
În repetate rânduri, Curtea a dovedit că e influenţată de presiunile politice, nu numai în cazuri de conflict inter-instituţional, ci şi în cazuri în care ar fi trebuit să apere principii generale ale dreptului (dreptul la proprietate şi garantarea proprietăţii).
Independenţa puterii judecătoreşti este – alături de modernizarea şi simplificarea legislaţiei, integritatea şi corectitudinea judecătorilor, termene rapide în procese – o condiţie fundamentală a unei societăţi bine guvernate, într-un stat de drept. Separaţia autentică a puterilor în Stat poate fi realizată numai prin delimitarea clară a celor trei puteri ale Statului – Legislativă, Executivă şi Judecătorească – şi prin stabilirea unui sistem de verificare şi de echilibru între ele.
* Recuperarea separaţiei
Soluţia, simplă şi evidentă, rezidă în suprimarea Curţii Constituţionale şi preluarea atribuţiilor ei de către o secţie specială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai cărei judecători sunt magistraţi în adevăratul sens al cuvântului, iar numirea lor este făcută prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii, fără intervenţia celorlalte puteri ale Statului.
S-ar reveni, astfel, la sistemul de control al constituţionalităţii, conform tradiţiei româneşti, ce începe la 1912: puterea judecătorească ordinară examina constituţionalitatea legilor.
În plus, pentru degrevarea justiţiei de problemele inerente unui regim semiprezidenţial, bine ar fi ca Româ­nia să adopte un regim parlamentar raţionalizat.
http://www.bursa.ro/

DEMISIA, ACT UNILATERAL. ZBOARĂ, FIREA! :)

Marți 14 Ianuarie 2014

Video de agyongyvirag

Problema Găbiţii Firea era că Petrache deranjează mafia lui Pandele din Ilfov. 😀

Nu că Petrache ar fi uşă de biserică, dar nici politica nu e.

Bietul Ivan, el e categorie chiar mai uşoară decât demisionara Firea. A îngânat-o prosteşte, fără să-şi dea seama că obiectivul ei e(ra) să-i ia locul ca PR al PSD. 😛

Demisia e un act unilateral, ea nu se acceptă sau se respinge, doar se ia act de ea. Mascarada că Ponta „nu-i acceptă demisia”  denotă moşmoandă anterioară.

Iar Crin Antonescu acceptă abulic orice. Numai să ajungă preşedintele ţării.

Ca să ce?

P.S. Despre chestia cu referendumul, data viitoare.

ONCE UPON A TIME IN ROMANIA. FUCK OBAMA!

Miercuri 11 Decembrie 2013

tariceanu-bush-mediafax

Realitatea e că Administraţia republicană a respectat România, pe când administraţia „democrată” Obama a batjocorit ţara noastră fără precedent. Şi continuă să o facă. Pentru care ar merita să-i explodeze aroganţa-n faţă.

Puşlamaua de Obama ar trebui să asculte bine „Amazing Grace”. Poate pricepe ceva, înainte să ardă în iad.

PONTA NU VREA DEMISIA LUI BĂSEA :)

Vineri 22 Noiembrie 2013

Unele căpetenii coabitace din PSD s-au atacat rău ieri după conferinţa de presă a preşedintelui PNL, le-a căzut greu de tot faptul că în loc să se lase prostit de prostănaci, Crin Antonescu a ripostat şi i-a proiectat de toţi pereţii. Scurt.  Şi simultan. Acolo unde le e(ra) locul, de altfel. Fiindcă unii din PSD sunt ca nuca-n perete. Ei şi marii lor consilieri-consultanţi.

L-au atacat pe Crin cu vechile lor clişee, mai precis, unul, care de atâta vreme sună a gol, ameninţarea prostească privind candidatura prezidenţială. Că altceva n-au. 🙂 Deci, n-au nimic. N-au cum să rupă PSD, fără să-l sinucidă pe Ponta. Că Ponta n-are cum să rupă PSD USL, fără să ia de la Băsescu. 😀

Deci, PNL face jocurile. Dacă nu le-a plăcut parteneriatul cinstit şi au lucrat sub centură, să suporte consecinţele. Mă refer la acei lideri oneroşi din PSD, nu la partid şi cu atât mai puţin la susţinători, care aşteaptă, ca toţi votanţii USL, dreptatea până la capăt, adică, demolarea nu doar a lui Băsescu, nici numai a regimului Băsescu, ci a sistemului postcomunist în totalitate.

USL putea fi şi ar putea fi un parteniat cinstit, o alianţă serioasă, care să se mai gândească şi la ţară, şi la oameni, nu doar la mizerii politicianiste şi câştiguri maloneste. Numai că sistemul atacă (prin) veriga slabă din alianţă, adică, şantajabilii, cum ar fi Felix Voiculescu, Liviu Dragnea, Ilie Sârbu ca să nu zic Victor Ponta et compania.

S-a văzut din avion că reprezentanţii PSD l-au atacat pe Crin la televiziuni, dar au tăcut ca mortu-n păpuşoi cu privire la cererea de demisie a lui Băsescu. Sau poate asta i-o fi deranjat aşa de tare. 🙂

Ergo(nomic): Ponta nu vrea demisia lui Băsescu, nici PSD, de vreme ce coli-derul socialist al USL nu o cere, alături de co-preşedintele liberal.

Ce-ar fi dacă ar declara aşa ceva purtătorul de cuvânt, Cristina Pocora şi alţi lideri liberali?

Ar fi oricum mai puţin sofism şi infinit mai puţin ticălos decât propaganda abjectă a taicii socru contra (liderului) PNL.

Ponta are anunţată o conferinţă de presă. Spre deosebire de Crin Antonescu, Victor Ponta chiar n-are de ales. Va anunţa că totul e OK în USL şi că atunci când a vorbit cu Crin Antonescu a uitat să-l invite ca să facă anunţul privind comisia Băsescu-Nana într-o conferinţă de presă extraordinară – cum vor face – nu pe un colţ de hol de scandal de presă.

Ideea e că Ponta dacă vrea să rămână premier, trebuie să menţină USL şi să anunţe, periodic, precum – îl citez – cucul din ceas, candidatura prezidenţială a lui Antonescu. Că altfel, ori PSD rupe USL şi Ponta cade, ori PSD nu rupe USL dar îşi trimite candidat prezidenţial, ceea ce înseamnă că PNL preia guvernarea. Deci, Ponta n-are de ales. Tertium non datur. 😉

CRIN CERE DEMISIA LUI BĂSESCU

Joi 21 Noiembrie 2013

S-a scos. Spectaculos. 🙂

P.S. Mingea e la simpletonii care l-au provocat. Tocmai o aşează la centrul terenului.

UPDATE. „Nimeni nu poate da ultimatum Partidului Naţional Liberal, vreodată”.

Actualizare. Comisia pentru anchetarea cazului Băsescu-Nana să fie condusă de Ilie Sârbu. 😆

Actualizare 2. Ponta: E o glumă. Nu totdeauna glumele lui Crin Antonescu sunt bune.

Crin: Să spui că e o glumă e un afront la adresa domnului Sârbu. Propunerea e foarte serioasă. E liderul senatorilor PSD şi în ultimele două zile l-am văzut foarte hotărât. 😆

CUM ÎL CENZUREAZĂ ANTENA 3 PE CRIN :)

Duminică 17 Noiembrie 2013

voiculescu-umil-basesccu

Declaraţia domnului Voiculescu conform căreia PNL s-ar apropia şi i-ar zâmbi preşedintelui Traian Băsescu este o declaraţie profund neruşinată. PNL a fost adversarul permanent şi radical şi va rămâne adversarul lui Traian Băsescu, al sistemului politic al lui Traian Băsescu până când acest sistem va fi eliminat. Nu am avut niciun moment o apropiere de Traian Băsescu, dimpotrivă tensiunile în interiorul USL, între PNL şi PSD, între mine şi Victor Ponta au fost generate de momentul coabitării, de momentul negocierii şefilor parchetelor cu Traian Băsescu şi nicidecum invers. De aceea afirm că declaraţia privitoare la apropierea PNL de Traian Băsescu, coroborată cu declaraţia că PNL ar avea o atitudine imorală faţă de PSD, din partea lui Voiculescu este o declaraţie profund neruşinată”.

Din replica lui Crin Antonescu, Antena 3 a omis frazele subliniate. Deci, Felix se face că nu există.

Unii încă nu înţeleg că dacă se iau în clonţ cu Crin Antonescu, ies anticipat pe locul doi. Unica lor şansă e să recurgă la mirositul în ciorapi.

CRIN, CĂTRE CONSILIUL PSD

Sâmbătă 9 Noiembrie 2013

Crin Antonescu – ignorat de televiziuni – a declarat la către Consiliul Naţional al PSD că fără PNL nu există guvernare legitimă.

Cu alte cuvinte, rupeţi USL şi vă bagă Băsea mortu-n casă. :mrgreen:

Aşa, ca fapt divers. 😉