S-A STINS PETER O’TOOLE. STEAUA RĂMÂNE

Peter O’Toole a dispărut, discret, la Londra, după o suferinţă lungă şi grea pe care şi-a purtat-o la fel de discret, ca un domn ce a fost mereu. A fost o sărbătoare.

Un artist colosal, o mare stea care nu se va stinge vreodată.

L-am iubit din copilărie, mereu l-am considerat un aristocrat al artei. E una dintre primele fiinţe pe care mi le amintesc.

Era total, şi pe ecran, şi pe scenă – a jucat mult Shakespeare şi poate că dacă nu avea şi cariera cinematografică, epuiza toate personajele grandioase ale marelui Will.

Peter O’Toole era unul dintre motivele pentru care iubesc irlandezii. Şi britanicii. Va rămâne mereu în memoria mea şi am să-i revăd filmele. De altfel, a driblat boala şi moartea fiindcă, deşi anul trecut îşi anunţase retragerea, în toamna acestui an a turnat un ultim rol, în „Katherine of Alexandria”, care va avea premiera la anul, cu el în rolul oratorului roman Cornelius Gallus.

Din păcate, marii dispăruţi sunt adesea expediaţi în clişee. Se spune că s-a definit prin rolul din „Lawrence al Arabiei”. Nu-l poţi reduce la acea realizare epocală de la 27 de ani fără să greşeşti. Ca un veritabil artist complet, a reuşit roluri perfecte, cu alura lui magnifică. El însuşi a spus că nu consideră consacrarea cinematrografică din „Lawrence”, ca determinantă pentru cariera lui artistică. A jucat o mulţime de roluri, foarte diferite şi toate infinitezimal de reuşite. Ca şi umorul lui, fin, mereu adaptat situaţiei. Chiar şi celei tragice.

Juca la fel de magistral comedie şi dramă, istorioară cotidiană şi istorie epică, personaj contemporan şi figură mitică-istorică.

Era absolut delectabil. Pur şi simplu o iubire de om. Chiar dacă uneori juca distanţa inaccesibilă. Putea fi pe cât de flegmatic, pe atât de pasional.

Era un spectacol în sine. Avea arta teatrală şi cinematografică în sânge, în trăsături, în toată alcătuirea-i sofisticată: însăşi apariţia lui era o poveste, o operă de artă. Încântătoare şi incitantă la tinereţe şi devastatoare la senectute. O mărturie continuă a condiţiei umane conştiente de sine. O conştiinţă vie, contorsionată, mult prea chinuitoare ca să şi-o poată stinge în tăriile alcoolului, cu care a coabitat, o vreme. În aşa fel încât a ajuns să joace un rol de alcoolic atât de natural pe scenă de-ai fi zis că un alcoolic joacă rol de actor: povestitor de sine (un jurnalist, Jeffrey Bernard: artistul a fost, de altfel, el însuşi jurnalist în adolescenţă).

Irlandez şi britanic, o alcătuire unică şi inimitabilă. Era superb şi în comedie, şi în dramă, şi în tragedie. Şi-a trăit rolurile până la consum de sine. Roluri atât de diferite şi diverse, pe care deopotrivă le stăpânea şi îl devorau. Mereu a fost o alcătuire shakesperiană, din stofa viselor, longilin, subţiratic, cu ochi de un albastru impenetrabil. Şi pătrunzător. Scânteietori în tinereţea-i cuceritoare şi coborâţi în sine însuşi ca lumina de candelă, la senectutea care l-a consumat ca o boală.

A fost unul dintre cei mai introspectivi artişti, dăruit cu darul rar de a te face părtaş la istoria-i interioară. De altfel, interioriza istoria şi aşa o povestea spectatorului. Rolurile lui regale sunt memorabile – Regele Henric al II-lea, personaj care l-a iubit atât de mult încât i-a dat voie să-l joace în două filme  („Becket”, în tandem de gală cu Richard Burton şi „The Winter of the Lion”, în cuplu cu Katharine Hepburne), Papa Paul al III-lea, în serialul tv „The Tudors” (într-o licenţă artistică, îl excomunică pe Henric al VIII-lea, pentru divorţul de Catherine de Aragon ca să se însoare cu Anne Boleyn, excomunicarea fiind de fapt decizia suveranului pontif antecesor), Hamlet (pe scenă, sub direcţia lui Laurence Olivier).

Era la fel de convingător ca spirit răzvrătit şi înger divin. Saltul de la rolurile istorice antice şi medievale, la cele ale istorice contemporane au fost pentru el la fel de fireşti ca salturile mortale pentru acrobaţii fără plasă de siguranţă.

Era un jucător în artă, alegea miza mare. Mereu. Ştia că poate reuşi acolo unde artişti consacraţi înaintea lui refuzaseră să rişte. Aşa, de altfel, s-a născut şi „Lawrence al Arabiei”.

Şi câtă diferenţă faţă de „Lord Jim”! Roluri antologice a reuşit şi în comedie, de exemplu, „Cum să furi un milion”, în cuplu cu Audrey Hepburn. Şi cât de diametral diferit de rolul din „Noaptea generalilor”!

Era colosal ca artist, dar era uman şi nimic din ce e omenesc nu i-a fost străin. Nici eşecul. A avut şi câteva eşecuri, la fel de răsunătoare ca reuşitele. Dar cine le mai ţine minte?

Toate filmele lui geniale ne rămân nouă. El rămâne doar cu sufletul întors la Dumnezeu. A fost catolic, de la copil de altar, la rătăcitor al credinţei. Dar a spus mereu că nimeni nu i-l poate lua pe Iisus.

Dumnezeu să-l odihnească!

BĂTAIA DE JOC BĂSECURISTĂ

Tonta degeaba se scuză că n-a ştiut. Ca să demonstreze că într-adevăr n-a ştiut, îi cere demisia lui Zgonea. Dacă nu i-o cere, ori a ştiut, ori îl guvernează Zgonea pe linie ierarhică.

A fost un exerciţiu-şcoală al serviciilor, absolvit cu brio, din cauză că ţinta era vulnerabilă până la prostie. Adică, în Parlament, mai precis, inclusiv printre USL-iştii din Parlament, sunt băsecurişti care fac jocurile. Şi au băgat modificările hilare la Codul Penal, de natură să facă, din nou, din România o colonie, iar ambasadorii unor state să se ridice de pe ouă şi să cotcodăcească punitiv la impotenţii noştri de guvernanţi.

Dacă erau bărbaţi, le-ar fi pus în vedere că România e stat aliat, deci membru al NATO cu victime pentru o cauză care nu e a ei şi stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, unde nimeni nu e mai egal decât celălalt decât dacă vrem să dovedim totalitarismul orwellian al UE, noua URSS.

Oricum, bine le face Băsescu că le cere demisia, lui Ponta şi lui Crin, precum şi dizolvarea Parlamentului cu 70% USL, din moment ce l-au avut în mână şi în loc să-l spulbere, l-au graţiat, de frica mărimile 😳 mărimilor mondialiste. De ei ar putea să-şi bată joc cât vrea. Partea proastă e că dezaxatul de la Cotroceni îşi bate joc de popor. Din cauza nevolnicilor pe care i-am votat şi nu sunt în stare să ne apere. Dimpotrivă, îşi văd doar de interesele lor meschine. Deci, continuă să facă ce au făcut şi cei pe care i-au dat jos doar ca să le ia locul.

Demisia ar trebui să şi-o dea toţi. Şi să vină la putere nişte oameni normali. Care nu uită de unde au plecat.

Din păcate, e o utopie. Deci trebuie să ne mulţumim cu ce avem.

Numai că şi ei ar trebui să nu se mai atace pentru că îi troznim de proşti ce sunt. Faptul că sunt mai acceptabili fiindcă nu le mai vedem feţele celorlalţi nu-i face scuzabili. Dimpotrivă, îi obligă să se pună în patru labe în faţa alegătorilor. Nu de alta, dar fiindcă mai urmează alegeri.

MERLIN, ULTIMUL EPISOD

Dacă nu l-aţi văzut aseară, nu rataţi şansa azi, de la 12:40, pe AXN. Eu sigur îl revăd. 🙂

Un serial genial, cu scenarişti de-o inspiraţie magnifică, realizatori pe măsură şi o distribuţie perfectă.

E ca şi cum legenda Albionului şi-ar fi visat personajele şi ele s-ar fi întrupat aievea.

Colin Morgan – Merlin, Bradley James – Arthur, Katie McGrath – Morgana, Angel Coulby – Guinevere, Richard Wilson – Gaius. Şi nedreptăţesc restul distribuţiei, mai ales Cavalerii Mesei Rotunde.

Un regal fără egal.

CRIN ANTONESCU SE TREZEŞTE DIN PUMNI: „PROIECTUL ROŞIA MONTANĂ TREBUIE RESPINS”!

Scrisesem un text şi când să-l postez, s-a blocat computerul, am restartat şi textul a dispărut, deşi era salvat.

Am să recuperez din memorie.

Până atunci: Piaţa Universităţii-Cloaca Politică: K.D. Crin Antonescu-Victor Ponta – nasol, cineva e cu pantalonii în vine. Noroc că se anunţă Băsea cu declaraţii de susţinere. 😉

Carevasăzică, am să reiterez la update.

UPDATE. Scrisesem cam aşa:

Crin Antonescu a declarat, tranşant: “Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut, proiectul ar trebui retras. Eu cred că trebuie respins”.

Declaraţia, iniţial pentru RFI şi reluată ulterioar într-o declaraţie de presă, e o lovitură dură dată samsarilor României.

Se vede treaba că preşedintele Antonescu îşi revine din hibernarea de vreo jumătate de an în care a părut o clonă a lui Ponta. Trebuia un eveniment de magnitudine ca să facă uitată acea perioadă, arătând că redevine liderul – nu în ultimul rând, de opinie – care era.

Deci, cam tare. Adică, proiectul guvernamental ar trebui retras, ca să nu ajungem în situaţia de a fi respins parlamentar. Pentru că evident Parlamentul îl va respinge, din moment ce nici iniţiatorul, adică Guvernul, nu-l susţine. Adică, însuşi premierul Ponta declară că respinge proiectul ca deputat. 😀

Lovitură irefutabilă. Extrem, extrem de dură. Şi extrem de oportună, fiindcă va opri o nefericire pentru România.

E, deci, salutar, faptul că liderul liberal se trezeşte din pumni, ca urmare a atitudinii opiniei publice. E o intervenţie determinantă, salvatoare pentru Roşia Montană. Băsescu şi restul pot să se dea de ceasul morţii.

Atitudinea tranşantă a preşedintelui Antonescu a provocat reacţii deplorabile. Ponta a ieşit pe holul Parlamentului flancat de Zgonea ca să-şi exprime îmbufnarea – de parcă nu el singur ar fi declarat că nu votează proiectul Roşia Montană pe care l-a adoptat ca premier. Şi l-a acuzat pe Crin Antonescu de faptul că e în campanie electorală, de parcă nu el ar fi zis la începutul anului când a fost reconfirmat preşedinte al PSD că partidul lui intră în campanie electorală pentru europarlamentare. Aşa e când eşti Tonta.  Şi s-a smiorcăit că dacă reziliem contractul, „toţi vom plăti”. N-ar putea să plătească exact cine l-a angajat? Iar bietul Zgonea scria pe vagoane: excursie parlamentară la Roşia Montană, ca să dezbatem pro şi contra. 😆 La care însuşi Ponta l-a pus l-a punct, că nu mai are rost nimic.

Eu zic că mai are. Adică, preşedintele Antonescu are nevoie să fie la fel de tranşant şi în salvarea căţeilor – mai ales că la referendum ieşim şi-i spulberăm pe adepţii canicidului şi veţi vedea că Doctorul care e băiat deştept va merge cu majoritatea, care majoritate nu vrea moartea căţeilor, ci adunarea lor în adăposturi de unde să fie adoptate – şi nu eutanasiate. Modelul britanic e perfect. Oricum, miile de demonstranţi pentru salvarea Roşiei Montane sunt şi iubitori de animale. În mod cert. Aşa că liderul PNL e dator o declaraţie către primarii de sectoare – că Rareş oricum nu-i culpabil 😉 -, de genul: mai puţine panseluţe, mai multe adăposturi pentru căţei şi pentru oameni ai străzii benigni. Iar pentru cei infracţionali, adăposturi cu gratii.

Imediat după declaraţia lui Crin Antonescu, Cotrocenii au anunţat că urmează să se băsească o declaraţie de presă. Fiindcă Impostorul e turbat. De-aia am şi zis că propun să fie eutanasiat. 😀

UPDATE 2. Băsea bagă o diversiune cu Siria, în care se arată viteaz după ce au decis alţii.

UPDATE 3. Băieţii sunt extrordinar de disperaţi că vom salva Roşia Montană. De unde şi tentativa penibilă a lui Băsea de a muta atenţia pe Siria (sic!). Ar fi interesant să aflăm cât au fost comisioanele, cât, adică, a luat Băsescu şi cât, Ponta?

La întrebările presei – bravo, din nou, Ionuţ Cristache! – Băsul se învârte în căldare, spune că tema e Siria, nu Roşia Montană. 😉

SYRIA, OBAMA’S WAG THE DOG

Frauda de Obama anunţă intervenţia militară în Siria, cu amendamentul că nu va da ordinul fără acordul parlamentarilor. Poate păţeşte ca în Regatul Unit, unde Parlamentul a dat cu flit participării britanice la absurditate. Bravo lor!

Oricum, e wag the dog-ul Administraţiei Obama, o diversiune iresponsabilă prin care vrea să acopere marele scandal al poliţiei politice globale, dezvăluit de Snowden.

Ne amintim că Bill Clinton, în plin scandal Lewinski, a bombardat Serbia, în ziua de Paşti.

Şi sluga de Tonta, hop că noi ne conformăm. Fără Parlament, fără nimic. Şi fără să observe că Băsescu joacă aceeaşi carte ca şi Ceauşescu în 1968. Va creşte în sondaje spectaculos, pentru opoziţia faţă de participarea la un război de mascaradă. Dar sângeros.

Deci, din partea mea, Obama, ia-ţi „dimocrăsi” şi ţi-o bagă undeva!

DE CE ÎMI PLAC IRLANDEZII

CAZUL MIRANDA, ABUZ COLOSAL ASUPRA LIBERTĂŢII PRESEI. SUA ANEXEAZĂ LONDRA, EXPUSĂ UNUI CONFLICT DIPLOMATIC CU BRAZILIA

Foto: Ricardo Moraes, Reuters via http://www.theguardian.com/world/2013/aug/19/david-miranda-interview-detention-heathrow

Duminică dimineaţa, un cetăţean brazilian, pe nume David Miranda, a fost reţinut pe aeroportul de tranzit Heathrow şi supus interogatoriului sub ameninţarea detenţiei.

Evenimentul a avut loc cu invocarea Legii Terorismului, al cărui articol 7 permite reţinerea pentru maximum 9 ore a unei persoane aflate în aeroport, port sau alte zone de graniţă, percheziţionarea şi interogarea fără apărare i.e. avocat (doar cel mult unul din oficiu, adică, din servicii).

Poliţia de frontieră – cu suspiciunea că ar fi implicate servicii secrete britanice – l-a interogat pe Miranda cu privire la orice în afară de terorism. Abuz, în sine, uriaş. Moţul pe mizerie l-au constituit întrebările privitoare la Edward Snowden. Şi chiar la mişcările de protest din Brazilia!

David Miranda a relatat toată sinistra păţanie pentru jurnalul „The Guardian”, al cărui corespondent din Brazila este Glenn Greenwald, partenerul lui şi avocat acreditat în SUA, pe care n-a avut voie să-l sune din Marea Britanie.

Corespondentul „The Guardian”, Greenwald, i-a luat interviu lui Snowden şi a scris mai multe articole privind poliţia politică practicată de NSA – Agenţia de Securitate Americană şi de serviciile britanice aferente.

Partenerul lui Greenwald, David Miranda, se întorcea de la Berlin la Rio de Janeiro, via Londra. Şi a fost umflat imediat după debarcarea spre linia aeriană către Brazilia. Mai precis, i-a fost confiscat tot bagajul, cu toate articolele electronice, printre care stick-uri de memorie, un hard-disk detaşabil, un computer şi telefonul mobil. I-au fost cerute parolele sub ameninţarea că dacă nu e „cooperant”, va fi dus în arestul poliţiei, cu toate consecinţele.

Miranda a spus că nici nu ştie ce conţin dispozitivele cu memorie, pentru că el n-a făcut decât un comision între o realizatoare de film din Berlin, cetăţean american, Laura Poitras şi partenerul lui, jurnalistul Greenwald de la Rio.  Laura Poitras e autoare ea însăşi de articole privind dosarele Securităţii Americane pe care Snowden le-a dezvăluit presei interne şi internaţionale. Şi chiar dacă Miranda ar fi (fost) la rândul lui colaborator al anchetelor jurnalistice, tot nu se justifică reţinerea lui. O reţinere scandaloasă, abuzivă şi care a provocat alertă maximă în mediile jurnalistice şi civice din lumea – teoretic, încă – liberă.

După 9 ore de interogatoriu, Miranda a fost eliberat şi condus pe teritorul britanic, de parcă nici n-ar fi fost anterior încadrat ca suspect de terorism. Între timp, brazilianul a ajuns acasă, iar Glen Greenwald a declarat că abuzul la adresa partenerului lui a fost „o tentativă nereuşită de intimidare”, fiindcă de acum încolo va fi şi mai vigilent şi mai dur în anchetarea jurnalistică şi livrarea de dovezi privind caracterul represiv al forţelor britanice.

Libertăţile cetăţeneşti, libertatea de expresie şi cea de manifestare, libertatea presei sunt grav prejudiciate. Cazul Miranda e un precedent extrem de periculos. Şi ispititor pentru autorităţile de pretutindeni, pentru că nu puţini guvernanţi au fantasma botniţei puse presei (doar că nici unul nu-i atât de idiot ca Băsescu, care a vrut să încadreze presa la pericol contra securităţii statului – sluga tot slugă, nici n-a ţinut seama de faptul că stăpânii lui cel puţin păstrează aparenţele). După care orice abuz şi orice crimă sunt posibile. Inclusiv împotriva umanităţii.

Primul adjunct al purtătorului de vorbe al Casei Albe a declarat, la o conferinţă de presă, că Statele Unite nu sunt implicate în eveniment, dar că au fost notificate înainte ca Miranda să fi fost reţinut!

E greu spre imposibil de crezut că nu Washingtonul se află la originea acţiunii de intimidare. Ne amintim că după 11 septembrie, Regatul Unit a fost cel mai năpăstuit de atentate teroriste, după care, Spania – principalii aliaţi în coaliţia din Irak. Toate astea ca să determine adoptarea unei legislaţii draconice, teoretic, antiteroriste, practic, una totalitară, represivă împotriva drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti, culminând cu libertatea cuvântului: deci, a presei.

Ministrul brazilian de Externe a protestat dur şi i-a solicitat omologului britanic să dezavueze abuzul şi să se angajeze că aşa ceva nu se va repeta.

Totodată, în Parlamentul britanic se definitivează iniţiative – aflate deja în pregătire – privind modificarea legislaţiei antiteroriste, în aşa fel încât ea să nu mai pună în pericol valorile democraţiei şi ale statului de drept, libertatea persoanei umane.

Cineva are tot interesul să compromită Regatul Unit, să-l pună în situaţii de conflict diplomatic – pentru început, cu Spania, cu Brazilia -, eventual să-l dezmembreze şi să-l neutralizeze. Pentru că Londra e singura contrapondere puternică din lumea liberă faţă de agresiunea finanţei mondiale. Se opune din interior transformării oficiale a UE în nouă URSS, nu va adopta niciodată euro, iar lira britanică va rămâne cea mai puternică monedă în tranzacţia reală şi nu în ultimul rând, Commonwealth-ul e singura contrapondere temeinică la „globalizare”. În plus, Londra a cam susţinut de-a lungul vremii cauza palestiniană. Prinde bine ca Regatul Unit să fie acuzat de terorism de stat. Şi de aservire faţă de Washington.

Cazul Miranda e un semnal de alertă maximă. Presa din România tace. Absolut nimic nu se pomeneşte. În prim-planul televiziunilor se află înmormântarea lui Florin Cioabă, penticostal autointitulat rege al ţiganilor din România. Care mor de foame şi sunt obligaţi să presteze infracţional, în timp ce mai marii lor îşi permit luxuri, inclusiv sicrie, atât de scumpe încât sumele ar putea întreţine vreme de un an multe familii de ţigani. În aşa fel încât să nu mai fie pericol social şi agenţi ai prejudicierii imaginii internaţionale a României.

În curând, mass media de la noi vor fi libere doar pentru ceremonii funerare. Începând cu funeraliile presei înseşi. Oficiale.

P.S. Şi perversitatea proiectului e că nu poţi să nu te întrebi dacă băieţii-ăştia „parteneri de viaţă” persecutaţi nu sunt ei înşişi agenţi ai scenariului. Ca să te împiedice să te solidarizezi şi să protestezi. Deci, ca să te determine să capitulezi. Înainte de luptă. Pentru asta sunt compromise prin confiscare/înscenare cauzele vitale. Preventiv.

PRINCE CROWN GEORGE VICTOR ARTHUR! :)

Foto: BBC

Fericit poporul britanic! Moştenitorul Coroanei are deja moştenitor! Un bebe mare, frumos şi sănătos. Şi indignat că e deranjat de atâta zarvă populară. 🙂 Tatăl lui spune că are plămânii tari. 😀

Cuplu principar superb, copil superb, bunic altruist, care şi-a depus succesiunea în mâinile primului născut. Fericit popor!

În zilele smintelilor satanice, cuplul William-Catherine e dovada vie şi strălucitoare a esenţei şi rostului căsătoriei, ca sfântă uniune între bărbat şi femeie. Iar când ei sunt regali, sunt un dar pentru ţara lor, un reper pentru umanitate.

Moştenitorul moştenitorului e un bursuc de aproape 4 kg, a chinuit-o pe maică-sa în 14 ore de travaliu pentru o naştere normală.

Ca mulţi alţii, m-am gândit instantaneu la numele de George pentru botez. Nu doar fiindcă e al stră-străbunicului lui, tatăl Reginei Elisabeta a II-a. Ci mai ales pentru că Gheorghe e sfântul patron al Regatului Unit, protectorul Coroanei Britanice. Care niciodată nu va fi învinsă. Anglia, în general, Marea Britanie, va rămâne aşa cum a poetizat-o în nemurire Marele Will: „This precious stone, set into the silver sea, this England”! Şi acum, în vremurile mondialismului devastator, avem nevoie ca Regatul Unit să rămână un reper de independenţă şi suveranitate, iar Regatul Unit are nevoie mai mult ca oricând să dea dovada puternică de suveranitate intangibilă. Naşterea „copilului Cambridge” e un eveniment magnific, un triumf pentru monarhie, garanţie a perenităţii statale. Şi a statalităţii puternice a unei ţări.

Dar cum moştenitorii Coroanei britanice primesc mai multe nume, m-am gândit că poate îl va chema şi Victor. De la Victoria. 🙂

Străbunica Regelui Mihai. Care în mod sigur va fi printre invitaţii de onoare la botez. Alături de Principesa Moştenitoare Margareta, căreia Ducesa de Cambridge îi face reverenţe şi de Principele Radu, veri şi prieteni apropiaţi ai Prinţului Charles.

Iar noi stăm cu ducă-se-pe-pustii la Cotroceni. 😡

Revenind la nou-născutul moştenitor, frumos îl poate chema şi Arthur, de la legendarul rege al Camelot-ului, fondator al Albionului.

Dumnezeul să-l binecuvânteze pe nou-născutul regal! 🙂

VIVE LE ROI!

Foto via Mediafax

Regele Albert al II-lea al Belgiei a urmat exemplul fostei suverane a Olandei, Beatrix şi a abdicat în favoarea fiului său, Philippe. Ceea ce nu e cazul în Regatul Unit.

Ieri a avut loc ceremonia de încoronare.

Jurământul regal prevede apărarea independenţei şi a integrităţii teritoriale a Belgiei.

De altfel, monarhia a fost şi rămâne liantul naţional.

ROMÂNIA, CEL MAI MARE DRAPEL DIN LUME. ŞI TOTUŞI, NU BATE CEDRUL LIBANULUI. DIN CAUZĂ CĂ NU ŞTIM SĂ REUŞIM. LIPSEŞTE ÎNSĂŞI STEMA NAŢIONALĂ. RECORDUL GUINESS, TRANSFORMAT ÎN EVENIMENT PROPAGANDISTIC PENTRU PONTA

Am spus cam totul în titlu. Adică, era necesară o asemenea iniţiativă, în condiţiile în care România a fost batjocorită, tratată ca slugă subalternă. Să intri în Guiness Book cu drapelul naţional cel mai mare e o performanţă. Dar ca să te poţi bucura pe deplin şi ca să nu ai un gust amar al eşecului în reuşita aparentă, e necesar ca tu, ca popor, să ştii să-ţi preţuieşti ţara în ceea ce are reuşită durabilă. Constitutivă ca stat.

Ceea ce a făcut Antena 3 s-a depreciat.  Am un sentiment de tristeţe preliminară – că nu poţi să nu fii trist atunci când ştii că e răstignit Iisus. Mai departe, aştepţi Învierea. Şi viaţa veacului ce va să fie. Că, din păcate – păcate ancestrale – mă tem că numai atunci vom renaşte ca popor şi vom învia cu statura de ţară. Păcat de Armată! Înduioşătoare reprezentaţia de la Clinceni – artistică, aviatică.

Anteniştii au ales data de 27 mai fiindcă atunci şi-a împlinit Mihai Viteazul „pohta ce-a pohtit”. Deci, celebrăm efemerul. Nu durata. Nu 10 Mai. Nu Independenţa. Nu suveranitatea. Ci un accident medieval sublim. Dar accident. Deci, efemer. După 1 Decembrie 1918, drapelul Regatului României s.a întins peste ţara întregită. Drapelul avea în centru STEMA REGALĂ, STEMA NAŢIONALĂ. Coroana de oţel a României, vulturul purtător de cruce. Numai prin acest semn învingem. Restul e fală deşartă, metanii pentru Necuratul.

Sărbătoare era azi dacă acest steag avea stema. Unii vor zice că intervenea riscul să nu fie omologat. Asta e ca aia cu drobul de sare, simbol perpetuu la români. Unu, să zicem că nu se omologa, dar toată lumea vedea şi mai ales noi, românii, un record naţional: recunoaşterea propriei istorii, deci, a adevărului naţional. Doi, de fapt, unu: stema se putea pune la loc pe drapel prin OUG. Dacă de lege nu s-au învrednicit.

Dar ca să fie promiscuitatea deplină, evenimentul Guiness pentru Antena 3 şi pentru România – în ordine alfabetică – a fost transformat în nou şi cel mai grotesc eveniment propagandistic pentru Ponta. Care şi-a terminat discursul cu prostia penibilă: „Şi ce nu ne-a dat Dumnezeu, să facem noi”. Asta, în loc de NIHIL SINE DEO.

Mai lipsea să-l fi invitat şi pe Băsescu. Totul ar fi fost de-o beatitudine coabitacă. Şi cum de mână cu Ponta a venit Daniel Constantin, e încununarea semnelor că Felix are ouăle numărate.

Deci, părerea mea e că recordul Libanului nu a fost bătut. Libanul are CEDRUL. Îi fusese luat. L-a replantat. L-a reînviat. Şi l-a înălţat.

Rafik Hariri e un martir.

Dacă vă gândiţi, are legătură.

UE :))))))))))))

Spasspirat