Ceea ce se întâmplă ar trebui decontat doar de jumătatea care l-a votat pe Băsescu. Retardaţi.
1. Adică, trebuie să fii tâmpit ca să nu-ţi dai seama de bătaia de joc numită cazul Ciorogârla. Băsescu a felicitat „forţele” anticipat, pe 23 decembrie, atunci când l-a reaşezat oficial pe buldog la Interne. Presupunând prin absurd că furtul ar fi fost pe bune şi operaţiunea pe bune, Băsescu ce făcea, speria vânatul? 
Şi apropo de reflectarea mediatică a cazului Ciorogârla, diferenţa între Lidia (Popeangă) Mitchievici şi Nicoleta Savin e flagrantă. Între un jurnalist de investigaţii autentic, cu credibilitate consolidată pentru că (îşi) pune întrebări, refuzând să accepte proteze propagandistice în locul verigilor lipsă şi un mercenar deprofesionalizat prin prostituţie.
2. Austeritate pentru popor, dezmăţ pentru guvernanţi, în frunte cu iubitul conducător. Bugete nesimţite pentru ministere îmbuibate, cum e cel al gâştei îndopate sau al ascultătorilor de telefoane şi genocid pentru categorii oricum defavorizate, de exemplu, pensionarii discriminaţi prin înverşunarea lui Boc de a le refuza dreptul la venit suplimentar. Imbecilitatea de a tăia 15000 de posturi în învăţământ loveşte profesorii – poate ultimii – cu carte. Adică tâmpiţi, conform preşedintelui ţării. Ideea fiind că trebuie să fii tâmpit ca să ai o educaţie şi să înveţi, când modelul reuşitei în regimul Băsescu e cel de manelist învârtit, respectiv, pipiţă cu tupeu.
În ce-l priveşte pe Daniel Funeriu, e din categoria Cătălin Avramescu. Paralel cu realitatea. Şi constructor fanatic al unei realităţi paralele. Fixisme tipice ideologilor şi executanţilor regimurilor totalitare. Cu precădere, personale.
3. Colegiul 1, Bucureşti, alegeri parţiale. 😆 Aşa-ţi trebuie, Viorel Tudorache! Toate mizeriile cu interlopii din campania prezidenţială nu i-au servit la nimic şi să se înveţe minte fiindcă nu i-a ascultat pe cei care l-au avertizat că e doar folosit pentru a fi abandonat. Fostul penegist caftangiu de tineri liberali cu gorilele lui era convins că PD-L îşi va ţine promisiunea şi-l va face catindat – mergeţi de (re)citiţi din urmă şi de acum pe blogul lui Marius Mina. Când colo, Boc a micţionat pe propria-i semnătură şi l-a convins pe Tudorache că n-are ce promisiune să respecte PD-L, deoarece el oricum trebuia să-l servească pe Băsescu, fiind şantajabil.
Şi cine e recompensat fiindcă a prestat mai întâi pentru loaza lui Băsescu, apoi, pentru Băsescu însuşi? Loaza lui Prigoană. Gunoierul cu noroc, care i-a luat lui fiu-său elicopter decapotabil (!) şi maşină cum au sub 200 în lume. Că dacă asta e ţara care, cum spune Crin, a făcut vedete din toate pipiţele, trebuie să facă şi din papiţoi. Modelele regimului Băsescu, adorate de o jumătate de Românie electorală, adică de populaţia manelistă. Şi manelisto-intelectuală. Idioţii care l-au votat pe patronul bordelului şi tractirului în care a transformat România.
4. Legat de parţialele din colegiul 1, s-a lansat cu toate forţele o dublă campanie: promovarea deşănţată a lui Honorius Prigoană, după precedentul EBA şi culpabilizarea PSD pentru susţinerea candidatului PNL. O nouă mizerie propagandistică a flaşnetelor portocalii, în al căror cor a intrat însuşi Răzban Dumitrescu – de Corina Drăgotescu de mult nu mă mai mir: păcat, totuşi, că s-a învăţat cu prostituţia. RealitateaTv a urlat toată ziua înfierând PSD că, vezi Doamne!, cum poate un partid aşa de mare să nu vină cu candidat propriu şi să susţină candidatul PNL, pe Radu Stroe?! Tactică de grupa mare cu grupa mică, care face parte din tentativa susţinută de a submina consolidarea opoziţiei la adresa partidului-stat. Se încearcă pe toate căile antagonizarea PNL cu PSD. Ceea ce prinde la idioţi şi s-a dovedit eficient electoral, la alegerile prezidenţiale. Greşeala exponenţilor PNL şi PSD este să accepte defensiva şi să se justifice.
Foarte tare e că parţialele pentru colegiul 1 vor fi un nou duel, de data asta, la distanţă, între Băsescu şi Crin.
5. Drobul lui Călin Tăriceanu, de sare. Ceea ce a scris el pe blogu-i ca pledoarie pentru guvernare cu PD-L poate fi material didactic la capitolul: defectiv de logică. Dar despre asta, curând. N-am avut timp şi nici nu-mi face plăcere. Dar trebuie.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.