Archive for the ‘Decembrie 1989’ Category

22 DECEMBRIE

Duminică 22 Decembrie 2013

22 decembrie 1989. S-a terminat revoluţia şi a început emanaţia.

Care continuă.

21 DECEMBRIE. UN AN FĂRĂ MIŞU. LORD JIM

Sâmbătă 21 Decembrie 2013

misu-fotoliu-3

Se împlineşte un an de când l-am pierdut pe Mişu, motanul meu drag. Era o mândreţe şi ajunsese o mânuţă de pisoi, doar lungimea membrelor şi frumuseţea feţei mai aminteau de el. Avea 12 ani şi jumătate. A fost bolnav în ultimul lui an, dar i-a fost în continuare drag să trăiască. Aşa cum putea şi el. I-a fost greu în ultima lui lună şi jumătate, cât mi-a fost redat, fapt pentru care mereu am să-i mulţumesc unui profesor drag, ca nimeni altul, salvator de animăluţe nu doar pentru că ştie, ci şi pentru că le iubeşte. Ce face domnia sa e medicină cu iubire şi adesea face imposibilul. Cum a făcut şi cu Mişu, îi era aşa de rău încât îmi era frică să nu moară pe masa de consultaţii sau pe drum. Vestea oricum m-a luat pe neaşteptate, nu mi-a spus, fiindcă e extrem de delicat, dar nici nu era nevoie, a ştiut să mă facă să înţeleg că şi dacă ar putea face minuni, ele nu pot însemna decât o amânare.

Şi chiar a fost o minune, deşi provizorie. Partea proastă rău e că din pricina tratamentului care i-a prelungit viaţa, atât de dragă lui, s-a chinuit foarte mult până şi-a dat sufletul. Să ştiţi că animăluţele nu doar că au, ci chiar sunt sufleţele. S-a luptat ore în şir pentru viaţa lui, se agăţa, la propriu, de ea, ştia că mai trecuse prin crize similare şi credea că se va scoate. Ei nu ştiu ce-i moartea şi nici n-ar trebui să ştie. Totul e din vina omului, din cauza (de)căderii lui din condiţia edenică. Animalele suferă din cauza noastră. Şi pentru noi. Nu-mi imaginam că o pisică, o făptură mică şi nevinovată poate suferi atât. Goguţu, motanul meu imperial, s-a topit pe picioare rapid şi mi-a murit în braţe. În zori, trist că pleacă, dar liniştit. Asta arăta şi chipul lui, cu ochii larg deschişi. Că aşa se duc pisicile. Cu lumea pe retină.

Mişu, în schimb, şi-a trăit moartea. A fost un calvar, se lupta devastator, sleit de puteri fiind şi cu toate semnele morţii care îl lua. Atunci a fost prima dată când m-am gândit că uneori, la animale, e acceptabilă injecţia letală, care curmă suferinţa şi ia durerea lin. Nu e drept ca un animăluţ să se chinuie aşa. A fost o agonie lucidă, înfiorătoare şi de unde mă rugasem să mi-l mai lase Dumnezeu, mă rugam din tot sufletul să-l ia, să nu se mai chinuie aşa. Mă blamam pentru asta, fiindcă injecţia pe care i-o făcusem de dimineaţă ca să-l ajute să respire, cu umbra lui de plămân, îl împiedica să moară. Îi dădea iluzia că va reuşi, ca şi altă dată. Şi răspundea în continuare la stimuli, dădea din vârful codiţei când ziceam: codiţa, ridica boticul să mă pupe, când mă aplecam spre el. Era ca o rugăciune pentru viaţă, am fost terifiată şi m-am simţit extrem de vinovată. E un păcat să înozi aţa când devine străvezie. S-a chinuit din cauza mea. Ore în şir, de dimineaţă până ce începea să se întunece. A vrut jos din braţele mele. S-a ridicat, a vrut să se ascundă, nu se mai ţinea pe picioare. S-a lăsat pe o parte şi şi-a dat sufletul cu toate puterile lui readunate în ultima clipă. Atunci s-a lungit la loc, s-a făcut din nou marele Mişu. Şi când s-a dus, a strigat. Nu a fost miau, a fost strigătul morţii. Ca al lui Iisus pe cruce. Părintele m-a înţeles când i-am spus. M-a aprobat tăcut. Fiindcă e preot cum respiră. M-a aprobat şi când i-am spus că Muţa s-a chinuit pentru mine. Şi că a fost martiruţul meu.

Mă uit pe fereastră şi văd locul unde e îngropat trupuşorul lui atât de chinuit. Faţa lui – atât de frumoasă – rămăsese doar o expresie a durerii, a nedumeririi împietrite în durere şi a refuzului de a accepta moartea. L-am izolat pe Jimmy, era închis în bibliotecă şi s-a agitat impacientat la geamul glasvandului când a strigat Mişu. Cât a stat la priveghi pe taburetul pe care a stat şi Gogu, Jimmy îl ocolea sfios, se uita nedumerit că nu vine să mănânce. Şi nici să bea, el care bea atât de mult ceiuţ, diabeticul meu drag. Geamăna lui, Puşa, s-a comportat ca sora înţeleaptă, a înţeles că fratele ei s-a dus, aşa cum i s-au dus şi puii pe care i-a avut cu Goguţu. Unicul ei. N-a acceptat niciodată pe altcineva, iar Mişu pentru ea era frăţiorul cu care se pupa şi căruia, uneori, îi dădea peste botic. E mai mică decât jumătate din Mişu care era în vremea lui de glorie. Pe Jimmy, în schimb, Puşa abia îl tolerează, când se apropie mai mult de un metru îl mârâie de zici că e sfârşitul lumii. Rareori se pupă. Atât.

Când l-am dus să-l îngroape, l-am pus într-o faţă de pernă din damasc alb. Când îl puneam în înveliş, în faţa uşii de la ieşire, Jimmy a venit îngrozit, la galop. Nu înţelegea de ce-l bag acolo. I-l mai luasem să-l duc la doctor, dar atunci fie au mers împreună, fie l-am pus într-o sacoşă prin care îşi putea scoate capul, cum am făcut ultima oară sau în cuşca mare, cu promisiunea că i-l aduc înapoi. Se mai cafteau – fiindcă Jimmy îl provoca până îl enerva. Dar erau nedespărţiţi. Când m-am întors acasă fără Mişu, nici n-a vrut să se uite la mine. Ore în şir a stat colac şi m-a ignorat ostentativ. Îl mângâiam din când în când şi-l rugam să mă ierte că nu pot să i-l aduc înapoi de data asta, fiindcă acum e îngeraş şi s-a întors la Doamne-Doamne.

Jimmy era înainte jucăuş, pus pe prostii, căpăţânos şi gurmand. Nu mâncău, dar degrabă alergător. De fiecare dată, însă, aştepta să mănânce Mişu primul. Şi când se întâmpla să ajungă înainte la bliduţul lui, se uita în spate să vadă ce face Mişu. După ce s-a dus, nu mai mânca. Şi partea proastă era că nici nu prea mai bea. Slăbise, era abătut. Încet-încet, a reînceput să mănânce. Dar foarte puţin şi mereu uitându-se în dreapta lui, unde altădată era castronaşul lui Mişu. A trebuit ca o vreme să las două castronaşe, ca să se încumete să bea din al lui. Oricum, era pe linia de plutire. Dar tot trist. Şi absent. Nu se mai bucura, nu mai reacţiona la stimuli ludici. Mereu se uita după Mişu. Şi nu-i mai ziceam Jimmy. Îi ziceam Lord Jim.

Luni în şir a fost aşa. Dacă fizic îşi revenise, comportamental rămânea schimbat. Şi atunci m-am prostit de nedescris cu el, am făcut în toate felurile ca să-l readuc la condiţia anterioară. Fiindcă el era un vesel. Şi foarte sociabil. Mi-am amintit de seria din „Beethoven”, nu mai ştiu a câta, în care fusese încurcat cu „Michelangelo”, iar familiile se mirau de comportamentul diametral diferit al căţelului lor. Beethoven, un zănatic dat la dresaj, în zadar. Michelangelo, un lord. Iar familia lui Beethoven, care tot timpul şi-l dorise dresat, era tristă să constate cât „a devenit” de manierat. Taică-său a făcut toate prostiile posibile, s-a pus în patru labe, tot-tot, ca să-l reînveţe să fie nebun. Aşa şi eu cu Jimmy. Care se uita condescendent.

Până la urmă, şi-a revenit oarecum, metoda a fost joaca cu sfoara. O vreme, nici la ea nu reacţiona, ceea ce a fost de natură să mă îngrijoreze. L-am lăsat mai mult cu Puşa, iar caftelile primite de la ea l-au mai distras. S-a reaprins în el scânteia jucăuşă. Dar niciodată n-a mai luminat aşa ca atunci când trăia Mişu. Tovărăşelul lui, camarad de motănie. Mişu, de altfel, a rupt prietenia cu Gogu pentru el. Gogu era pâinea lui Dumnezeu, l-a primit cu drag pe Jimmy, când l-am adus cu manierele de la ţărănişti. Mai mulţi ani au convieţuit fericiţi, pentru că Goguţu trecea aristocratic peste toate provocările lui Jimmy, tupeiste la maximum. Uneori exagera şi atunci Gogu doar se întorcea la el, că Jimmy imediat se ascundea după un fotoliu. Armonia a durat până ce Jimiţu-tembeluţu l-a raşchetat pe un ochi. De atunci, a trebuit să-i separ şi să-i ţin separaţi. Pentru că fusese prea mult pentru motanul imperial, cu atât mai mult cu cât Mişu, pe care îl crescuse de când nici nu deschisese ochii, se aliase cu Jimmy contra lui.

Aşa că Jimmy era nedespărţit de Mişu.

Acum nu mai e aşa de exuberant pe cât era înainte să se ducă Mihuţ, n-a redevenit „Beethoven”, dar nici n-a rămas întru totul „Michelangelo”. E comunicativ şi foarte cuminte.

Deci, anul trecut pe 21 decembrie am plâns deopotrivă pentru martiruţul meu şi pentru martirii din Piaţa Universităţii Bucureşti, din Cluj, Cugir, Arad,Tg. Mureş, ridicaţi din solidaritate cu Timişoara şi căzuţi pentru libertate.

Libertatea noastră pe care nu prea ştim să o preţuim şi de care ne-am bătut joc 24 de ani.

PUNGEŞTI. REZILIAŢI CONTRACTUL CU CHEVRON!

Sâmbătă 7 Decembrie 2013

Pungesti gandul.info

Foto: gandul.info

Am scris de mai multe ori că era previzibil ca Pungeştii să devină punga cu explozibil electoral prin instrumentarea locală a violenţei jandarmeriei împotriva populaţiei civile revoltate, violenţă de natură să se spargă în capul ministrului liberal de Interne, deci, să explodeze în faţa PNL, ca acţiune de pre-campanie pentru europarlamentare.

Spre deosebire de PNL, PSD – să mă ierte susţinătorii admirabili şi dragii de bizoni înşişi – are suficienţi bizoni ca să-i asigure 25-30% şi în cele mai crâncene perioade de scădere a încrederii şi simpatiei.

Pungesti realit.net

Foto: realitatea.net

Oricum, Ponta se joacă cu focul, fiindcă scânteia de acolo poate cuprinde capitala. Şi în consecinţă, ţara.

Mai ales că şi vremea e frumoasă, aşa era în decembrie 1989.

Deci, ministrul de Interne ar face bine să-l demită pe responsabilul acţiunii represive şi să dispună anchetă la adresa celor care au executat-o cu zel. Altfel, riscă o mişcare anarhică. Şi anarhistă. Scăpată de sub control.  Tot ceea ce vizează Sistemul care o instrumentează ca să justifice măsuri de forţă şi regim totalitar.

pungesti-adrian-arnautu mediafax

Foto: Adrian Arnăutu, Mediafax

Şi să nu fie de mirare când Băsescu va face conferinţă de presă special ca să înfiereze „violenţa guvernamentală”, satisfăcut, în acelaşi timp, că proiectul coabitac Chevron e în desfăşurare. De altfel, presa băsecuristă pregăteşte terenul. Cu zel.

Aşa încât ministrul Stroe ar fi cazul să joace bărbăteşte şi să dispună măsuri dure. Poate chiar să ia taurul de coarne şi să meargă personal la faţa locului. După ce-i demite pe (i)responsabili. Dacă mai poate, după prostia cu descentralizarea. Dacă nu, din păcate s-ar putea ca Sistemul să-i obţină demisia. Că nu trebuie să numere el voturile. :mrgreen:

pungesti

Vreau să spun că n-are altă şansă decât să joace tare şi să câştige simpatia civică în cazanul de la Pungeşti. Altfel, PNL pierde grav. Şi asta-i secundar. Principalul e că o revoltă violentă ar fi tot ce poate fi mai neavenit pentru România. Liberalii ar trebui să ceară, frontal, rezilierea contractului cu Chevron.

Chiar în mijlocul marii manifestaţii naţionale care se anunţă mâine, la Pungeşti.

PREMIERUL CHINEZ ŞI AFINITĂŢILE LUI ZGONEA :)

Miercuri 27 Noiembrie 2013

Cine tânjea după plenarele lui Ceauşescu a avut azi ocazia să-şi satisfacă nostalgia urmărind discursul premierului chinez din Parlamentul României. Cu aplauzele finale cu tot. Furtunoase.

Zgonea nu putea rata ocazia să se producă, mai monumental ca oricând, chiar de la microfonul prezidiului plenurilor mobilizate regulamentar: „Avem afinităţi evidente”. 😯  🙄  😆

Măcar de-ar ieşi vreo pricopseală cel puţin comercială, dacă nu şi economică, pentru România! Dar n-aş crede că în afară de piaţă de desfacere pentru rebuturi chinezeşti am putea fi altceva, cu actuala conducere. Cât priveşte importurile româneşti pe care le-a clamat Lică pekinică mă înfior când mă gândesc la bietele animale preconizate să fie trimise la sacrificiu într-un colos de ţară plină de cruzime şi care nu pune nici un preţ pe viaţă, pe vietate, indiferent de numărul picioarelor.

Nu ne pasă că acolo suferă şi mor, atâţia dintre ei, neştiuţi, opozanţi sau pur şi simplu oameni luaţi de pe străzi fiindcă i s-a părut cuiva că n-au fost suficient de supuşi.

Nu ne pasă de represiunea sadică la adresa creştinilor din China.

Şi considerăm compatibilă o ţară în care se mănâncă creier de maimuţă vie. 👿

China e o putere totalitară, care vine evident din interese anti-europene, într-o ţară considerată  cea mai vulnerabilă şi pasibilă de colonizare asiatică – având în vedere şi tipul cel mai crud de tiranie comunistă care a existat la noi: ceva similar fenomenului Piteşti doar în China s-a practicat şi pe urmă au experimentat şi ruşii, dar mai palid. La asta s-o fi referit Zgonea, cu afinităţile. :mrgreen: Experimente fără număr pe o populaţie pasivă. Numai că până să devină aşa, România era chiar o forţă europeană în devenire – „metafora” cu tigrul e stupidă şi ea poate flata doar minţile puţintele.

Până una-alta, China pentru România înseamnă rebuturi importate la tonă şi vândute cu detaliul de comercianţi simili-interlopi, dumpinguri toxice,  mână de lucru eufemistic spus ieftină în detrimentul lucrătoarelor românce din domeniul confecţiilor şi un început de crimă galbenă în curs de organizare.

Singura afacere ar fi să investească în construcţii de autostrăzi şi în reţeaua de irigaţii. În rest, vorbe goale şi poze pompoase. Şi o tentativă de nou C.A.E.R. :mrgreen:

Repet, e bună lecţia administrată UE, numai că am căzut în extrema cealaltă. E pe cât de dezgustătoare, pe atât de stupidă prosternarea în faţa Marelui Zid.

Afaceri profitabile s-ar putea face cu Taiwanul, dacă ar avea cine. Că Japonia e un vis economic prea îndepărtat. Sunt prea cinstiţi şi prea minuţioşi, acolo pentru onoare se face sepukku. Iar noi preferăm balivernele anticorupţiei din China, la fel de viabilă ca şi cea băsecuristă din România. Ca să vezi că are dreptate Zgonea, iacă altă afinitate! :mrgreen: Plus capitaliştii roşii.

Se mai observă că jigodiile de la PD-L n-au venit să asculte discursul Regelui Mihai, dar s-au mobilizat exemplar ca să-l ovaţioneze pe premierul chinez aflat în drum spre Băsescu. Că doar erau împreună cu PSD în FSN când România spărgea embargoul la adresa Chinei după masacrul de la Tiananmen. Altă afinitate, că doar şi la noi se spălase în sânge Piaţa Universităţii.

P.S. Dacă l-am exporta pe Zgonea, l-ar sacrifica sau i-ar mânca de viu conţinutul cutiei craniene?

15 NOIEMBRIE 1987

Vineri 15 Noiembrie 2013

15noiembrie1987.ro

Foto: www.15noiembrie1987.ro

Mai ştie cineva ce-a fost atunci? La Braşov.

În 15 noiembrie 1990, în Piaţa Palatului din Bucureşti, peste o jumătate de milion de participanţi au decis ca în fiecare an de 15 noiembrie să marcăm ziua naţională de luptă împotriva comunismului şi în general, a totalitarismului.

Decizie uitată, totalitarism ostentativ.

P.S. Poza, pentru imbecilii care au nostalgia regimului Ceauşescu.

USL BĂSEŞTE. PONTA ÎL CONTINUĂ PE BOC. CODUL PENAL CONTRA LIBERTĂŢII CUVÂNTULUI ŞI A DREPTULUI CETĂŢENESC LA INFORMARE

Joi 24 Octombrie 2013

CEA MAI ANTILIBERALĂ MĂSURĂ:

Art. 276 :Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare În curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecator sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.

Este din proiectul de Cod Penal Boc-Predoiu, adoptat de Ponta, votat în Parlamentul cu majoritate USL de 70%.

Orice sau oricine poate fi încadrat. Statul antiliberal e proclamat ostentativ prin reprimarea libertăţii de exprimare şi a dreptului cetăţenesc la liberă informare.

Doar că e şi un analfabetism semantic în articol – analizaţi ce înseamnă „declaraţii publice nereale”. Dacă nu cumva iniţiatorul nu şi-a anulat involuntar articolul. Că „declaraţii publice nereale” nu înseamnă altceva decât că n-au fost reale, adică, n-au fost făcute, adică, le-a inventat cineva. Declaraţiile, nu faptele.

Aşa-i când parvenitismul, deci, prostia şi ticăloşia, guvernează. În n combinaţii, false alternanţe.

Dacă PNL nu se delimitează, încasează pentru tot, de aşa natură încât o să-i caute cu lupa după europarlamentare. Fiindcă se sancţionează mult mai dur complicitatea celor pe care-i credeai diferiţi, decât fapta totalitară a celor de la care ştiai că te poţi aştepta la orice.

De fapt, electoratul PSD s-ar putea chiar să agreeze cenzura, fiindcă stânga e adepta reglementării.

O asemenea ispravă antiliberală loveşte direct în intenţia de vot pentru PNL.

Cel mai grav e însă că se instituţionalizează cenzura. Nu le ajunge că şi-aşa au distrus toată presa, şi-au anexat penal patronii mass-media, i-au încăierat securistic şi i-au încălecat prin şantaj. Nu le ajunge că şi-aşa presa preia exact ceea ce vor laboratoarele din servicii să fie propagat. Presa oricum era distrusă, dar mai avea cel puţin teoretic dreptul la anchetă jurnalistică, drept care acum e cenzurat, deci, anulat.

Prin acest articol penal se urmăreşte, de fapt şi fără nici un drept, să se distrugă si libertatea cetăţenească de exprimare şi dreptul la liberă informare. Şi să cenzureze însăşi libertatea politică, dreptul la declaraţii politice, dreptul la protest. Adică, manifestanţii care au protestat în faţa DNA contra halului de subordonare politică la care a ajuns sunt încadrabili penal şi pot fi băgaţi la puşcărie sau amendaţi cât venitul pe-o viaţă de om de rând. Se urmăreşte, deci, înrobirea prin frică a poporului, transformarea lui în populaţie servilă.

Articolul e anticonstituţional şi n-ar fi de mirare să-l vedeţi pe Băsescu ieşind la 18:30 în apărarea libertăţii presei şi a dreptului cetăţenesc la liberă exprimare. :mrgreen:

Să-l vedeţi şi pe Boc cum se zborşeşte, aşa cum s-a zborşit şi MRU în Senat, contra propriei decizii guvernamentale.

Data viitoare s-ar putea introduce un articol care să prevadă că se interzice râsul. Poate fi o formă de intimidare şi influenţare a procedurii penale. :mrgreen:

HOLOCAUSTUL ROŞU

Sâmbătă 12 Octombrie 2013

Dialog cu dr. Florin Mătrescu, autorul carţii  (apărute la Libraria „Sophia”)

– Domnule doctor Florin Matrescu, ati realizat o carte fundamentala pentru întelegerea istoriei moderne si contemporane a României, a Europei si chiar a lumii. De ce i-ati spus “Holocaustul Rosu”?
– Întrebarea este legitima pentru ca aceasta sintagma îmi apartine, fara lipsa de modestie. Nu a fost asa de greu sa gasesc aceasta sintagma. Nu cred ca este rezultatul cautarii mele, cât al faptului ca am avut curajul sa folosesc acest termen care era rezervat în exclusivitate “holocaustului negru” sau “holocaustului nazist” si de aici paralela cu ceea ce au facut comunistii mi s-a parut absolut fireasca. Aproape nu-mi vine sa cred ca sunt primul care m-am gândit la aceasta sintagma. N-a fost o chestiune de inovatie, cât mai mult o problema de curaj. Fiindca în lumea vestica – ma refer în special la Germania – se spun atât de multe lucruri despre tragedia nazismului si despre holocaustul fascist, încât aproape nimeni nu are curajul sa vorbeasca despre cealalta tragedie care i-a urmat nazismului.

Complexul vinovatiei

– De ce?
– Pentru ca în Germania, complexul vinovatiei se cultiva într-un fel. Un autor celebru si un om de mare corectitudine – este vorba de Norman Finkelstein – a avut curajul chiar sa scrie o carte despre Industria holocaustului – reflectii cu privire la exploatarea suferintei evreilor. Exista cercuri care, din aceasta tragedie a poporului evreu, au facut un obiect aducator de bani. Va reamintesc ca, în afara de Procesul de la Nürenberg, care a fost, în principal un proces împotriva poporului german, vinovat de holocaustul negru, s-au adaugat despagubirile date nu numai evreilor care au suferit direct, dar si generatiilor care au urmat si care însumeaza deja circa 180 de miliarde de euro. Bani platiti de-a lungul timpului. Când ai în urma un asemenea trecut istoric tragic, aducator de bani si daca îti întareste si pozitia în societate, este firesc sa-ti aperi cu dintii aceasta lume ciudata a holocaustului. Ba chiar s-a deviat mai mult si s-a spus ca, daca cineva ar îndrazni sa compare holocaustul cu alta tragedie din istoria omenirii, înseamna ca relativizeaza un soclu de care n-ai voie sa te-atingi. Rezulta de-aici o anumita teama pentru istoricii de mare faima care au încercat sa compare cele doua tragedii. Exista chiar un caz celebru al unui mare istoric german actual, Helmuth von Mollte, care spune ca n-ar fi existat fascismul fara procesiunea comunismului. Ca fascismul a fost o contrareactie la comunizarea Europei.
– Este justificata o asemenea perceptie?
– Este oricând de discutat, cu argumente pro si contra. Este foarte greu de spus daca este în întregime adevarata si cred ca aici e cheia problemei. Fara îndoiala ca Mollte are în parte dreptate, dar nu sunt istoric si nici contemporan cu cele doua tragedii. Nu stiu daca chiar asa a fost. În orice caz, este evidenta asemanarea dintre doctrinele fascismului si comunismului si mai ales mentinerea acestor regimuri la putere printr-un aparat de teroare, cu o componenta specifica fascismului. Hitler, spre deosebire de Stalin, a dus la început o politica economica benefica pentru Germania. A rezolvat problema celor sapte milioane de someri, a restabilit putin demnitatea poporului german, foarte umilit prin Pacea de la Versailles, a creat locuri de munca, a facut autostrazi, o masina pentru popor – Volkswagen etc. Manipularea multimii prin doctrina, alaturi de acoperirea monstruozitatii – ma refer la lagare, la Aushcwitz si celelalte – i-au creat o oarecare popularitate legitima. Ce popularitate aveau Lenin sau Stalin care au provocat o întreaga tragedie?

Dumnezeu si propaganda

– Totusi, exista astazi rusi care-i fac din nou statuie lui Stalin, pe care îl vad ca pe un erou al Uniunii Sovietice. Ca el ar fi salvat Uniunea Sovietica de la disparitie, ca daca n-ar fi fost el, Hitler ar fi reusit sa distruga URSS. Exista si o asemenea perceptie în Rasarit.
– Teza aceasta are si ea un dram de legitimitate. Numai ca este si aici o imensa manipulare. Sa vedem legitimitatea. Stalin a stiut sa mobilizeze poporul rus într-un mod foarte abil, în acea parte a razboiului când nemtii au ajuns la portile Moscovei. Este vorba de acel act de tradare, decisiva pentru razboi, când armata germana în loc sa prinda ca într-o punga zeci de divizii sovietice, printr-un avertisment de la Orchestra Rosie din Elvetia, sovieticii au fost preveniti, au început atacurile de artilerie mai devreme si asa au evitat o catastrofa militara de proportii, care probabil ar fi deschis întreaga Rusie armatei germane. Au fost deci erori militare, dar si imense greseli politice, care nu se datoreaza Wermachtului, cât aparatului de propaganda al SS. Si anume politica rasiala, de discriminare a oamenilor si de tratare a rusilor ca popor inferior, ca neoameni, desi sunt rasa nordica, la fel ca germanii. Sunt înruditi.
– Este interesant ca germanii de astazi ar avea suficiente motive sa vorbeasca despre “Holocausutul Rosu”, dar totusi n-o fac.
– Asa e. Prin urmare, au fost greseli militare, au fost erori politice îngrozitoare fata de poporul rus. Iar Stalin si-a tras de partea lui, printr-un discurs demagogic, Biserica. E cunoscuta demonstratia facuta cu trei mii de preoti devotati KGB-ului, care s-au rugat la Dumnezeu, în Piata Rosie, pentru Matuska Rossia. Ideea ca Stalin apara Rusia, ca are de partea lui pe Dumnezeu si Biserica pravoslavnica a fost un factor de propaganda foarte important. Deci, în afara de aceasta efervescenta a fermentului national rus în fata agresiunii germane, imperiul sovietic avea o experienta tragica de pe urma lui Stalin. Pe de alta parte, masele reactioneaza identic la victorie sau la înfrângere. Desi tara era distrusa, chiar daca 38000 de militari de elita fusesera casapite de Stalin înainte de razboi, desi economia era la pamânt, URSS a supravietuit numai cu infuzie de capital si tehnologie occidentala. Cel mai mare transfer venea din America.

America, o tara de stânga

– De ce credeti ca, dintre cele doua rele, americanii, care faceau comert si cu URSS, si cu Germania nazista, au optat în final pentru ciuma rosie?
– Întrebarea nu este asa de simpla. În primul rând, nu este cunoscuta o atitudine de dreapta a Statelor Unite în secolul XX. America a facut permanent caz de democratie si s-a pretins tara cu cel mai democratic regim din lume, chiar daca un asemenea statut de obârsie a democratiei apartine Angliei. America nu a avut niciodata o înclinatie spre ceea ce noi numim “centru-dreapta”. Si mai ales, catre o doctrina crestina. Nu putem defini nici acum curentele politice din SUA. Stim ca exista doua partide care alterneaza la putere, dar mi-ar fi greu sa încadrez politica dusa de republicani sau de democrati într-un curent politic sau doctrina. Ceea ce este sigur – democratii au fost asezati mai la stânga decât republicanii. Atunci avem dintr-odata o tara care, la aparitia comunismului în Europa, n-a reactionat cum ar fi trebuit sa reactioneze o tara crestina. America este un stat în care Biserica este secularizata, unde religia nu se preda în scoli, unde se depune juramânt masonic de multe ori, dar nu se jura pe Biblie. Prin urmare, americanii nu au avut imediat o reactie de respingere a comunismului.

În al doilea rând, destule cercuri americane au sustinut financiar comunismul. De la Trotki si Lenin. Prin urmare, a fost colaborare, nu s-a cultivat repulsia fata de comunism. Imediat dupa Revolutia din Octombrie, Rockefeller avea exploatari petroliere în Caucaz. Avea banca în centrul Moscovei, existau schimburi comerciale si de tehnologii. Numai pentru opinia publica sovietica, America a fost prezentata ca un adversar al comunismului. În realitate, între cele doua razboaie mondiale, a existat o colaborare perfecta între URSS si SUA. Aproape 20 de ani. S-a adaugat apoi un pretext, un alibi extraordinar pentru americani: ajutându-i pe sovietici, s-au opus fascismului. Acest alibi le-a favorizat sa continue ajutorul masiv pentru URSS, carte trebuia sa se mentina pe linia de plutire. Cum a ajuns un sistem falimentar la o asemena forta militara? Nu doar printr-un buget militar urias. Existau apoi 17 orase din seria “X”, care au adus prizonieri germani din toate orasele Germaniei cucerite. Toata intelighentia germana era adusa dupa invazia sovietica în aceste orase cu circuit închis, cu unele conditii de viata chiar foarte bune. Asa au ajuns sovieticii la o tehnica militara, care sa-i concureze pe americani.

Mare parte din tehnologia nucleara au furat-o. Este un adevar axiomatic. Toti erau agenti KGB. Au fost cercuri de stânga din SUA, care puteau ceda din convingere. Demonstrate sunt multe, cum a fost procesul sotilor Rosenberg, condamnati la moarte pentru tehnologia furata, fiindca aveau resentimente fata de America. Se adauga fizicienii germani, confiscati dupa razboi. Exista documente ca americanii acordau ajutoare URSS în domeniul nuclear, chiar si ulterior.

Juramântul masonic

– Ati vorbit de juramântul masonic în societatea americana. La ce va referiti?
– La un lucru foarte simplu.

Nu exista America fara masoni. Este statul masonic ideal. În nici un alt stat din lume, lojile masonice nu exercita o influenta mai mare în tot ce se numeste viata politica, economica, financiara, sociala. În calatoriile mele prin toata lumea, nu am vazut nici un oras în care, în centrul localitatii sa fie temple masonice de rit scotian, etalate precum catedralele în Europa crestina. Am vazut la intrarea în orasul Sedona din Arizona, pe o placa de lemn, ziua si locul unde au loc întrunirile lojii. Este de notorietate. Un stat care se pretinde crestin are peste 400 de religii si culte. Vicepresedintele Dick Cheney a fost fotografiat când depunea juramântul: avea cele doua coloane masonice ale templului lui Solomon în spate.
Mai este valabil astazi juramântul masonic, de care vorbeste Nicolae Paulescu, ritualul cu tapul pe care ciracul, legat la ochi si în patru labe, trebuie sa-l sarute sub coada?
– Fara îndoiala.
Multi americani obisnuiti cred ca tara lor este crestina, dar ei stiu ca trebuie sa faca si compromisuri ca sa promoveze într-o functie. Trebuie sa ai un anumit loc în ierarhia masonica, altfel nu poti promova în Statele Unite. Acasa, americanul poate sa fie un bun tata de familie, sa-si doreasca sa aiba copii, sa-si creasca familia conform moralei crestine. Exista deci o duplicitate pe care noi am trait-o în comunism.
O asemenea duplicitate a început sa se exporte si în România dupa 1990.
– Exact.
Nu este o acuza la adresa poporului american, un conglomerat de natiuni, unde putem gasi orice stare de fapt, ca în orice tara.

Cu siguranta însa, politica americana se face la nivelul lojilor. Într-un interviu, Dan Lazarescu spunea ca nu poporul american îsi alege presedintele, ci lojile din Washington si Baltimore. Procesul electoral nu are nimic de-a face cu democratia. Asa cum George Bush si John Kerry au facut parte din loja “Oasele si Craniul”. Democratia este un joc pentru multime. În realitate, hotarârea apartine lojilor. Ce se întâmpla cu pax americana nu are nici o legatura cu ce crede poprul american despre politica. Am fost în America de sase ori. Am înteles ca pe Coasta Atlanticului este ingerinta lojilor de stânga sau a Marelui Orient. Coasta Pacificului e controlata de masoneria de dreapta, are tot o politica straina poporului american, pe care-l gasim în orasele mici, în ferme, acolo unde oamenii nu sunt contaminati de politica.

Cupola Ocultei

Nu este falsa disjunctia masonerie de dreapta – masonerie de stânga?
– În parte, da. Între ei, exista, prin definitie si prin regulamente, o armonie, cuvânt auzit frecvent în televizor, un semnal care arata ca în subteran noi ne întelegem si putem discuta orice tema din politica lumii. Concurenta apare numai atunci când vine vorba de aria de actiune si influenta, de teritoriu. Deci o adevarata lupta între ei apare numai când se creeaza grupuri de interese. În subsol, acolo unde se întâlnesc cei de gradul 33 de Rit Scotian sau Marele Orient, este o concordanta totala
. De fapt, la masa dintre cele doua ordine care guverneaza lumea, are loc o împartire a teritoriului. O sa spuneti ca este o fabulatie; e dreptul dumneavoastra.
– În perioada interbelica, s-au realizat studii care arata ca Loja B’nai B’rith de la New York ar fi capacul universal pentru toate aceste jocuri, cu aparenta de stânga sau de dreapta. Care este adevarul?
– Este o afirmatie incorecta ca B’nai B’rith ar fi vârful ierarhiei. Noi stim ceva despre ierarhia masonica mondiala dupa aparitia descrierii piramidei masonice a unui individ, John Todd, care a fost mason de gradul 33 si a facut parte din Tribunalul Rotschild – o grupare de 13 – forul suprem al masoneriei mondiale. El a atras atentia ca pe dolarul american se afla treptele piramidei masonice, care detin puterea mondiala suprema. Cam doua treimi din aceasta piramida o formeaza asa numitii iluminati: ei detin puterea efectiva a masoneriei mondiale – cam 5000 de persoane. Estimari relative din literatura de specialitate. B’nai B’rith este ordin exclusiv kazar. Nu are nici o legatura cu evreii. Kazarii sunt o populatie turcica, trecuta la mozaism, în secolele VIII-IX. Are cam 500.000 de membri în lume si se încadreaza în treptele superioare ale masoneriei a lui Todd, deci nu se afla în vârful piramidei. A doua mentiune: exista însa structuri masonice în care kazarii au o reprezentare prevalenta, dar nu avem spatiu aici. La întrebarea cât de puternic este ordinul kazar în structura masoneriei mondiale, raspunsul este: covârsitor.
Asadar, masoneria este implicata în toate procesele politice mondiale, inclusiv în construirea comunismului, a epocii de aur. Nu le atribuim prea multe masonilor?
– Este un lucru pe care l-am aflat destul de târziu. Sloganul era ca tancurile rusesti – rareori spuneam “tancurile sovietice” – ne-au adus comunismul.
Taranul român a venit în contact direct cu mujicul rus, care avea mitraliera, prada, viola. El nu stia cum arata un NKVD-ist. În schimb, acelasi taran român, contrar propagandei comuniste, a ramas cu o imagine rezonabila, chiar frumoasa, despre soldatul german, care platea fiecare gaina, fiecare litru de vin.
Sistemul nazist a fost un epifenomen, doar de câtiva ani. Actele de cruzime au fost opera unui numar redus de germani. Pe când sistemul sovietic si doctrina bolsevica, cu Ilia Erenburg – un ucigas cu sânge rece prin instigare la crima – au creat un soldat bolsevic reeducat, cu o morala de lupta îngrozitoare. A ucide facea parte din doctrina de ocupant a soldatului sovietic. Pe când armata germana a venit ca partenera în România. Când un neamt aparea în tramvai, cei din jur aveau senzatia de securitate. Si când intra soldatul sovietic, sareau pe geamuri, ascundeau femeile, tuica era rasturnata în sant. Se confruntau doua civilizatii doua armate.
– Cartea Holocaustul Rosu demonstreaza ca sistemul comunist este un experiment de distrugere sociala. De ce?
– Nici un sistem politic nu se poate edifica fara o baza materiala. Idei politice, de transformare revolutionara, au avut si altii în istoria lumii. Pentru a trasnforma o ideologie în dorinta de a acapara un teritoriu, de a lua puterea politica de la altcineva, trebuie multi bani si forta materiala. Când am vazut ce se întâmpla în lumea vestica, m-am întrebat imediat: Cine a finantat comunismul? Pentru ca eu, organizând demonstratii anticomuniste cu doar câteva zeci de oameni, initial, facând un sediu al Congresului Mondial Românesc si al Natiunilor Captive, platind chiria pentru acea camera, organizând ziua natiunilor captive pe banii mei si o conferinta de presa la care nu venea nimeni si vazând cât ma costa, normal ca mi-am pus întrebarea fireasca: daca noi, pentru o eficienta atât de redusa, depunem eforturi financiare atât de mari, oare ce-a însemnat sa organizezi revolutia bolsevica? Trotki n-a venit cu o gentuta în Europa, ci a traversat Atlanticul însotit de circa 500 de camarazi, care de fapt erau ostasi de elita, instruiti pe un teren oferit de Rockfeller. Astfel încât, dintr-un idealist cum parea Trotki – pentru ca idealistul poate avea toate culorile – am vazut dintr-odata o persoana pragmatica, pregatita pentru a face revolutie, cu o mica armata lânga el. S-au adaugat ulterior finantarea americana pentru statul sovietic, fondurile alocate pentru partidele comuniste. În Germania, la un moment dat, fonduri ale Bisericii Evanghelice erau deturnate catre sandinistii din Nicaragua. Dintr-o discutie la televizor a rezultat ca bietul contribuabil german îsi vedea donatiile facute pentru Biserica mergând spre o miscare de gherila comunista. Asa s-a închegat mecanismul explicarii punerii pe scena a comunismului, mentinerea lui ca sistem si mai ales extensia lui, printr-o finantare care tine de anumite cercuri financiare. Încercând sa esalonam cronologic expansiunea acestui monstru, m-am lamurit ca revolutia bolsevica nu este o miscare spontana, într-o situatie speciala – o armata tarista vlaguita de razboi, mujicul rus satul de saracie si de razboi – a existat un factor subiectiv, au fost agitatorii care au dat scânteia, au stiut unde sa actioneze pentru a face revolutie.

Doctrina si ingineria sociala

Din cartea dumneavoastra rezulta clar ca de experimentul comunist tot masonii se fac vinovati si tot ei l-au distrus, pe principiul “Eu te-am facut, eu te omor!”. Este aici o anume continuitate?
– Fara îndoiala! Asta pentru ca a intervenit altceva. Este continuitate, dar cu alte mijloace. Mai întâi afirmatia ca nu exista doctrina masonica de dreapta. Chiar lojile de Rit Scotian din care fac parte familiile regale din Europa sau Ritul Scotian din America, mult mai de dreapta decât Marele Orient.
– Nu este tot o iluzie întretinuta? Am întâlnit masoni români care pretind ca fac parte din loja de dreapta “Bujor Sion”…
– Nu, nu este o iluzie. Este în parte si un act de manipulare. Eu trebuie sa demonstrez alegatorului ca am ceva cu dreapta sau ca sunt opus stângii macar. Altfel, cum s-ar întâmpla ca în loji masonice de dreapta au intrat o multime de ofiteri de securitate? Prin urmare, este un joc politic.
Experimentul comunist are legatura cu ideologia masoneriei, care este atee si internationalista. Deci nu are cum sa fie de dreapta.
– Daca parcurgem toate etapele, de la Revolutia Franceza pâna la constructia europeana actuala, care este scopul politic discret al masoneriei?
– Nici nu mai este discret pentru cei care citesc. Am facut comunismul fiindca este foarte apropiat de ideologia masoneriei, care tinde spre un guvern mondial si un stat masonic unic. Iar pasii catre acest stat masonic unic sunt Statele Unite ale Americii si Statele Unite ale Europei. Iar ce va urma este un guvern mondial cu dependinta politica socialista sau comunista, conform ritualurilor masonice. Prin urmare ne îndreptam spre un guvern mondial, care nu va avea alaturi Biserica, în calitate de sfatuitor. Ne îndreptam catre un stat care tinde catre distrugerea natiunilor, a familiei si a religiei. Se doreste concentrarea puterii într-un singur centru sau în câteva centre de putere. De aceea, internationalistii, mondialistii, globalistii nu sunt în nici un caz de dreapta. Ei doar mimeaza un joc al dreptei. Problema vizeaza doar concentrarea puterii.

Consumismul

– În aceasta lupta teribila pentru putere, care mai este adversarul redutabil al masoneriei?
– Nationalismul
.
Mai întâi trebuie însa precizat ca sucombarea imperiului comunist a fost un act deliberat si calculat. Sistemul nu mai functiona, îsi facuse deja datoria. Una din misiuni era sa mentina o mare parte a Globului într-o stare de subdezvoltare, de dictatura, provocând erodarea statului national. Sa ne imaginam ca, daca tari mici, ca Singapore sau Coreea de Sud, au devenit concurenti comerciali puternici pe piata mondiala, ce-ar fi fost tari cu traditie ca România, Polonia sau China, ce concurenta uriasa ar fi creat aceste state pentru cei vreo 5000 de indivizi care vor sa tina în mâini puterea lumii? Daca aceste state ar fi beneficiat de un regim democratic? Experimentul comunist de inginerie sociala a tinut în mare parte din lume nu numai sub dictaturi odioase, care au distrus destine individuale, dar care au anihilat economiile nationale. Prin tratate comerciale subterane, bogatiile acestor tari au fost spoliate. Ne aflam într-o tara de unde s-au defrisat padurile, s-au furat resursele de uraniu si de alte rezerve strategice. Scenariul este valabil pentru toate statele ex-comuniste. În acest timp, lumea occidcentala a progresat. Nivelul de bunastare a crescut. Concomitent, statul masonic bine organizat are grija sa satisfaca niste nevoi elementare ale omului obisnuit. Asta este deosebirea colosala între Europa Occidentala si tarile post-comuniste. Asa s-a ajuns ca nivelul de viata al omului mediu din vest sa fie cu mult superior fata de conditiile de viata ale individului din spatiul comunist.
Sa întelegem ca se pregateste un imperiu mult mai subtil, mai pervers decât comunismul, un imperiu al consumismului?
– Un imperiu mondial, iar consumismul si datoria – traitul “înainte” pe carti de credit – a te face dator, a te împovara pâna la sfârsitul vietii pentru casa, pentru masina, pentru studiile copiilor – pe de o parte, este singura sansa a oamenilor tineri, pe de alta parte îi împovareaza tot restul vietii cu rate lunare si vor avea foarte putin spatiu de respiratie
. Iar dobânzile de la leasing, de la credite, care sunt uriase, în comparatie cu averile acumulate, nu fac decât sa-i îndatoreze pe tineri. Anumite drepturi ale omului se reduc si mai mult. În comunism, îmi era frica sa vad daca nu s-a oprit masina neagra a Securitatii în fata casei, ca sa-l aresteze pe tata, pe bunicul sau pe un vecin. Masina neagra dispare acum. Cei care vorbesc limbajul politic corect sau care se comporta politic corect vor fi oamenii viitorului, pe care mondialistii se sprijina. Este o varianta a lui homo sovieticus.

Strategia

– De ce mondializarea este perceputa de unii observatori drept marea revansa, ultima, fata de toate natiunile lumii?
– Fara îndoiala ca este o perceptie corecta. Asa cum masoneria a contribuit si la faurirea statului român. Dar atunci ne aflam în momentul în care se lucra la erodarea imperiilor, a regatelor si trebuiau stimulate statele nationale. Deci acceptarea statelor nationale era un pas fiindca dusmanul numarul unu al masonilor atunci erau imperiile. În acel context, România si-a dobândit independenta nationala. Dupa ce-am terminat imperiile, am ajuns la faza în care avem în fata natiunile. Întâi monarhiile, pe care, daca nu le-am terminat, le distrugem din interior prin compromiterea familiilor regale.

Printesa Diana a fost transformata, dintr-o posibila purtatoare a coroanei regale britanice, într-o femeie de proasta calitate. În familiile regale din Suedia, Danemarca, Norvegia, au patruns prin casatorii – probabil dirijate – componenti ce nu fac cinste acestor familii. Cuvântul “regalitate” nu mai trezeste respect total si supunere ca oameni dati de Dumnezeu pentru conducerea natiunii. Monarhia devine un dusman de baza, dar din ea n-a ramas mare lucru. Sa nu uitam ca seful de la London City, care este mare mason, merge înainte, iar regina Elisabeta a II-a vine dupa el. Prin urmare, regii ramasi au putere consultativa, drepturile lor s-au redus foarte mult. Regele Spaniei colaboreaza mult cu prim-ministrul, are discutii private, dar hotarârile guvernului socialist nu se luau de acord cu regele. Socialistii fac tot ce se spune de la lojile superioare. De aceea, si regelui Mihai, care face si el parte din Ritul Scotian, nu i s-a dat dreptul sa ramâna în România. Am convingerea ca asa a fost. Când s-au adunat un milion de oameni în fata lui, putea sa ramâna în România. Dar se hotarâse sa nu mai fie regalitate. Dupa distrugerea monarhiilor, se anihileaza natiunile. Acesta este procesul la nivel macroscopic. La scara microscopica, institutiile care ne sunt adversare si care trebuie sa dispara sunt Biserica, Armata si Familia. Aceasta erodare continua arata planul foarte clar al unei institutii ce nu are a face cu morala noastra crestina.

Aurul lumii

– Exista în Vechiul Testament un dicton straniu: “Voi veti înghiti aurul lumii!”. Nici o natiune nu are înscris ceva similar în cartea ei fundamentala. Unde merge aurul lumii moderne?
– La ora actuala, nu se mai poate raspunde simplu, nici cunoscatorii nu pot spune unde este trezorierul principal. Ca sa evaluam unde se concentreaza banii, va amintesc un lucru. Daca vrei sa faci o excursie în Statele Unite, am cerut bani de la banca în dolari. De fiecare data, primeam bancnote noi. Toti turistii germani, care pleaca peste Atlantic, primesc bani noi. Dolarul circula în întreaga lume. Cum sa tiparesti atâtia dolari noi? Trebuie sa ai acoperire. Nici o tara din lume nu are însa acoperire în aur, platina sau actiuni bancare pentru emisiunea de dolari. Prin urmare, emisiunea de dolari costa doar hârtia, cerneala si manopera. Nu mai are nici o acoperire. Si atunci, cum raspundem la întrebarea unde este depozitul bancar al lumii? Înainte se facea trimiterea la depozitul de lingouri din aur al Bancii Nationale. Astazi, vedem niste virgule care se muta în computer. Am trait în Germania un episod interesant. Fara sa dau detalii, o anumita firma avea o datorie foarte mare si era în pericol de faliment. Printr-un simplu joc cu mouse-ul, datoria s-a transformat dintr-o suma fabuloasa într-una ridicola, a unei familii obisnuite. Deci se joaca cum vor ei cu bunastarea unei tari. Am devenit tributari cartilor de credit si manipularii financiare prin banca. Banul ca atare îl folosim pentru cumparaturi marunte. Se dau deja pensii pe carduri si în România.
Înseamna ca nu trebuia sa aruncam cartile de marxism, în care se scria ca banii vor disparea, natiunile vor disparea…
– Sigur ca da, se lucreaza deja. Se vor implanta cipuri sub piele si vom arata în fata cititorului electronic si vom beneficia de cumparaturi în toate magazinele. Fara bani. Cartea de credit este o etapa intermediara. Dupa cum numerele recente de înmatriculare ale masinilor sunt urmarite prin satelit. Nu sunt povesti.

Masoneria si democratia

– Unde este salvarea, domnule doctor?
– Trebuie o precizare. Ca sa ajungi la etapa în care te dizolvi în creuzetul globalizarii, trebuie sa fi trecut prin etapa democratiei. Democratia este asociata de români cu notiunea de bunastare. Ei nu vor doar sa-si expuna liber opiniile, fara sa scoata cineva pistolul pe masa. Democratia presupune, chiar în regulile fixate de masonerie, o realizare cât de cât a individului. De ce? Un mason care conduce un trust international – si ei le conduc în totalitate – nu-si poate permite sa aiba salariati niste incapabili. Notiunea de concentrare a puterii si de acumulare a banilor se leaga de competenta subordonatilor. Un sef de firma este foarte important – cazul Kruppului. Ultimul descendent al trustului era un homosexual si voia sa transforme Insula Capri într-un paradis al homosexualilor. Nu a trezit rezonante favorabile în familie. N-a fost dezmostenit, a primit o renta viagera, dar n-a ramas conducator. Kruppul s-a desfiintat si a devenit societate pe actiuni. Preluata de masoni, fara îndoiala. Prin urmare, democratia în lumea vestica a însemnat competenta, eficienta. Societatea a produs bani si a permis un nivel de viata. Din considerente de calcul politic, nu din considerente crestine, masonii vorbesc frecvent de liniste sociala. Ca sa le tihneasca procesul lent de cucerire a lumii, nu e nevoie de demonstratii în strada.
– Nu au învatat asta de la marxisti?
– Posibil. Rezultanta a fost însa un nivel de trai ridicat.
– Ceausescu a fost mason?
– Asa zic unii. Eu nu stiu nimic concret. Se zice ca era în masoneria albastra, care nici macar nu este structura masonica. Este o organizatie pentru prostirea prostilor, care si asa sunt prosti. Masoneria albastra acorda trei grade: este vorba de oameni care platesc cotizatie la masonerie, le satisfac vanitatile ca au intrat si ei într-o organizatie secreta, care conduce lumea, de care au auzit si ei de la a saptea mâna. În realitate, nu au nici un fel de acces la operatiunile de împartire a profitului.

Secreta, nu “discreta”

Se alimenteaza deja discret iluzia ca numai intrând în masonerie poti sa ai parte de afaceri manoase, de cariera stralucita, numai asa poti sa ai acces la functii în stat, chiar la recunoasterea valorii artistice a operei…
– În parte, este valabil. Pare de necrezut, dar eu, care sunt un om foarte obisnuit, am primit invitatia sa fac parte din loja Paneuropa, în care se afla Otto de Habsburg, ultimul urmas al dinastiei. Am refuzat si am fost admonestat într-o situatie îngrozitoare de un mason din New York. Cum de mi-am permis sa refuz?! Mi-a cerut chiar si scrisoarea înapoi. I-am restituit-o. Am refuzat de patru ori sa fac informari pentru Securitate pentru a putea pleca în strainatate, tot asa am refuzat si intrarea în masonerie. Fiindca o consider la fel de pernicioasa. Daca noi, românii, dorim sa ne însusim democratia, sa construim un stat democratic, o facem în speranta sa ne putem exprima opiniile, sa nu mai vedem monstruozitatile de nedreptate sociala de astazi, sa avem un nivel de trai comparabil cu al statelor occidentale. Dar pentru asta nu trebuie platit tributul de a trece de la calitatea de membru de partid comunist la membru de loja. Fiindca asta echivaleaza cu tradarea sistemului nostru de educatie, a credintei noastre în Dumnezeu. Ar însemna sa subordonam interesele prin loja care îsi zice nationala unor loji internationale. Nu pot ca intelectual sa accept formularea masonica a laboratoarelor de idei. Întrunirile din loji se numesc “laboratoare de idei”. Sorin Rosca Stanescu îsi pune ca motto la editorial “Unele idei, înainte de a deveni evenimente, sunt pregatite în laboratoare”. Un cuvânt care nu e ales întâmplator. Si-atunci te-ntrebi ce rost mai au partidele? Din moment ce, parasind Parlamentul, Guvernul, Biserica, Tribunalul, Banca Nationala, ne întâlnim în loja, unde se iau realele hotarâri? Daca optam pentru o societate democratica deschisa, cu egalitate, fraternitate, cu libertate, atunci de ce va ascundeti, domnule? De ce va faceti adunarile în locuri inaccesibile publicului? De ce nu se iau notite, în afara de protocoalele încheieate, pe care nu le vede nimeni? În New Mexic, la Santa Fe, am vazut un centru masonic, unde scria mare “Accesibil publicului între orele cutare si cutare”. De trei ori, am fost acolo în intervalul orar indicat: tot timpul era închis. Omul obisnuit, când vede afisul, chiar crede ca se poate intra acolo, dar nu-l intereseaza problema pentru ca are alte griji. Iar Marele Orient din Franta face si spectacole de vizionare. Îsi permite uneori sa arate ca ar fi deschisi publicului si se considera societate discreta, iar nu secreta. Este o cacealma. În concluzie, eu zic sa nu mai vorbim despre democratie, îi lasam în plata Domnului, desfiintam partidele politice, îi lasam sa tipareasca dolari cu ce vor, hotarâti împartirea tarilor, demolati biserici, faceti ce vreti!

Pionul

– Din cartea dumneavoastra rezulta ca George Soros are un rol deosebit în construirea societatilor deschise. De ce-l preocupa un asemenea obiectiv?
– În momentul de fata, îl consider pe Soros principalul pion al jocurilor financiare mondiale. Este un om care aduce un folos urias pentru masonerie.
– Este un altruist?
– Asa zice el. Eu nu cred. El ofera o capcana foarte atractiva: bursele Soros. Foarte multi tineri straluciti din tarile ex-comuniste, încatusati de neociocoimea rosie, nu au nici o sansa de promovare. Trebuie sa plece. Putine firme îi cauta. Si atunci agentii lui Soros le fac aceasta oferta, care presupune completarea unui formular. Trebuie sa raspunda la întrebari privind atitudinea fata de Biserica, de familie, monarhie, fata de principiile morale. Numai o parte sunt apoi racolati ca bursieri si dintre acestia aproape toti intra în mecanismul masoneriei mondiale. Initial, în lojile de tineret, apoi li se dau functii tot mai mari. Cazul lui Mihai Razvan Ungureanu, ministrul de Externe, este cunoscut. Tot Iasiul stie ca este mason, ca a beneficiat de numeroase burse de care nu au beneficiat alti tineri. Ei trec din burse-n burse, iar copiii nostri sunt prosti!
– Nu ati primit nici un avertisment elegant din partea discretilor lumii?
– N-am primit, probabil pentru ca nu ma considera o persoana atât de importanta, încât sa strice glontul pe mine. Iar eu nu sunt un veleitar. Pot cugeta si asta am facut toata viata si am avut curajul s-o fac în scris. Nimeni nu-mi poate lua dreptul de a spune adevarul si de a ma oferi tarii mele pentru un guvern care ar avea realmente nevoie de sfaturile mele. Mai ales în domeniul sanitar, pentru învatamântul medical superior, dar niciodata încolonat în organizatiile lor.”

Sursa: http://carteromaneasca.wordpress.com/2012/06/27/dialog-cu-dr-florin-matrescu-autorul-cartii-holocaustul-rosu/

BĂSESCU MINTE FRICOS

Miercuri 4 Septembrie 2013

Ce-a băsit aseară la Cotroceni că nu-i poate retrage decoraţia episcopului Tokes decât dacă se pronunţă în acest sens consiliul cavalerilor ordinului e vrăjeală de prost gust.

Dacă tot am băgat băţul prin gard cu întrebarea despre retragerea decoraţiei, atunci să fie până la capăt.

Unu: preşedintele ţării e responsabil personal de conferirea decoraţiei atunci când evenimentul vizează o persoană, cum a fost cazul cu domnul episcop. Când e vorba de decoraţii în grup/lot sau cum vreţi să-i spuneţi, atunci e un moment în care consilierii trebuie să-şi justifice funcţia.

S-a întâmplat lamentabil ca un consilier al preşedintelui Constantinescu să nu observe cu atenţie lista cu propuneri dată la semnat de către subalternii lui. Şi s-a petrecut ruşinea decorării lui Ciolpan, chiar directorul „închisorii miniştrilor”.

Imediat ce presa a semnalat gogomănia, preşedintele Constantinescu i-a retras torţionarului decoraţia, cu scuze publice. Şi-a asumat responsabilitatea pentru o greşeală care nu-i aparţinea, dar care purta semnătura preşedintelui ţării şi a reparat-o. Rapid.

Deci, dacă ar fi bărbat, Băsescu nu s-ar mai învârti în căldare.

Doi: totuşi, fără Tokes Laszlo, cine ar mai fi avut ocazia să-i conteste decoraţia? Fiindcă a primit-o explicit pentru decembrie 1989.

Deci, dacă ar fi bărbat şi om de onoare sau om pur şi simplu, Băsescu ar spune că nu vrea să-i retragă lui Tokes decoraţia acordată pentru iniţierea revoluţiei. Fără ghilimele.

A mia oară întreb: de ce a trebuit să fie un etnic scânteia căderii teoretice a regimului comunist din România? De ce nu s-a declanşat revoluţia sub balconul doamnei Cornea sau al domnului Dorin Tudoran? Că Paul Goma a fost prea avangardist ca să avem pretenţii (era exact perioada „liberală” a lui Ceauşescu, după ce păcălise Occidentul cu „disidenţa” din 1968 şi încă se găseau de toate în magazine, ca să-şi consolideze puterea, până a păpat împrumutul extern şi pe urmă a jupuit populaţia ca să-l plătească).

Apropo, are Băsescu sânge să-i confere „Steaua României” lui Paul Goma? Că Ponta tot uită să-i „restituie” cetăţenia şi toate drepturile aferente. Ăsta poate fi şi pretextul pentru care să nu-l decoreze. Coabitare, de! :mrgreen:

ADORMIREA MAICII DOMNULUI. ŞI O MICĂ ISTORIE

Joi 15 August 2013

Adormirea Maicii Domnului razbointrucuvant2

Foto via http://www.razbointrucuvant.ro

Azi e mare sărbătoare sfântă, numită în popor Sfânta Maria Mare. Că mai mare e adormirea ei, decât însăşi naşterea – şi ea dăruită pentru (ca să fie) biserică.

Măicuţa Domnului a fost luată cu trup cu tot în viaţa veşnică. Pentru că trupul ei era deja îndumnezeit. Fiul ei a luat-o în cer, biserică vie în care a fost purtat şi din care S-a născut, Dumnezeu şi om.

Din nou Apostolul Toma joacă un rol de mărturisitor pentru îndoielnici. Dacă la Învierea Domnului, Toma a zis că nu crede până nu vede mâinile lui puse în urma cuielor Domnului din palme şi în urma suliţei din piept, la Adormirea Maicii Domnului, Toma a ajuns după înmormântare şi întristat că nu a văzut-o pe urmă, ceilalţi au deschis mormântul. Şi l-au găsit gol, ca şi atunci când înviase Iisus.

Sfânta Fecioară e cea mai dulce şi mai ajutătoare, ea e însăşi dăruire. A fost dăruire de sine încă de la naştere. Hărăzită pentru mântuire.

Sfinţii Părinţi spun că Măicuţa Domnului plânge când cineva are nevoie de ajutor şi nu-i cere să se roage.

Ea tot timpul se roagă pentru noi, ca o maică preacurată, unica făptură pur omenească ireproşabilă, deci, fără de păcat. De unde şi Muntele Athos, unde femeile n-au voie, pentru că nici una dintre noi, oricât de perfectă în viaţă şi sfinţenie, nu poate fi vreodată ca Maica Domnului.

Maica Domnului – personal – l-a salvat pe bunicul meu când era la Canal. Toţi îl dădeau mort şi el a înviat. A văzut-o, profilată pe mare, cu Pruncul Sfânt. Era ca şi mort la infirmerie, dar Măicuţa Domnului l-a luat în vedenie pe malul mării. Şi dimineaţa s-a trezit sănătos, spre uimirea tuturor. Inexplicabil. Pentru cei fără de credinţă. Că el i se încredinţase ei, Măicuţei Sfinte, atunci când simţise că moare. Era încă tânăr – şi cu cinci copii acasă -, avea să se ducă la aproape 90 de ani;  îmi pare rău că n-a apucat decembrie 1989, tare mult aş fi vrut să apuce căderea teoretică a regimului comunist şi să văd ce spune practic.

La mulţi ani, tuturor celor care poartă sfântul nume! Nu vă luaţi după cine spune că nu se sărbătoreşte azi, ci doar la naştere (8 septembrie). E o prostie, fiindcă toţi sfinţii se sărbătoresc la adormirea lor. Adică, la naşterea în viaţa veşnică. Părintele Grigore Mazilescu dixit.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii!

TOKES SE IUBEŞTE CU ORBAN ŞI TONTA E COPILOT

Duminică 28 Iulie 2013

orban ponta jurnalul.ro

Ştiţi deja că mie îmi place Tokes (chiar e foarte cald şi îmi e foarte lene să caut să-i pun alea ale limbii maghiare 🙂 ). Deci, domnul episcop  – care e foarte mişto, chiar şi aşa, albit şi cam buhăit -, nu face decât să confirme propaganda securistică pentru multe milioane de români frustraţi – dacă nu cam toţi – anume că de fapt Ceauşescu a fost un erou naţional, ucis pentru că şi-a apărt patria, iar la rivoluţie de fapt ruşii şi cu ungurii au dat o lovitură de stat ca să rupă Transilvania de România. Trebuie neapărat activată eroizarea lui Ceaşcă acum, pentru că nostalgia pentru părintili naţiunii, genial şi discreţionar, e folositoare pentru noi fraieriri electorale. Şi sigur că totodată iubăreala anuală de la Tuşnad e o bună diversiune, dacă, în loc s-o administrezi, te laşi jucat.

Domnul episcop îşi face misiunea cu tenacitate. Susţinut de coabitaci. Care tac ca mortu-n păpuşoi. De-aia şi-au şi pus gura în gips, Băsea, la mare, Tonta, la munte, pe post de copilot. Ca să se zică că ei sunt în concediu, deci, de-aia n-au fost la post ca să-i pună la punct pe Tokes şi pe Orban Viktor, penetrant ca-n brânză pe teritoriul României, care autorităţi din România respectă libertatea de exprimare a oricui în afară de jurnalişti şi oameni de rând. În rest, toată lumea are voie. Mai ales dacă în cauză e bătaia de joc de România. Sigur că ar fi o idioţenie ca tu, demnitar român, să te cobori la mintea lor, să le faci jocul conflictual. Dar o idioţenie impardonabilă e şi să-i ignori, laş. În loc să-i execuţi cu umor şi graţie.

Poporul român poate avea impresia îndreptăţită că nimeni nu apără România. Şi că ea e lăsată pradă tuturor celor care satisfac interesele de putere şi avere ale celor – deopotrivă – de la putere şi din opoziţie. E o licitaţie în toi. De cele mai multe ori, o încredinţare directă.

Ce-ar fi dacă Ponta s-ar duce la Budapesta şi un lider al minorităţii române i-ar spune să acorde protectorat teritoriului pe care România l-a retrocedat Ungariei după ce a eliberat-o de bolşevici? Vă închipuiţi scandal diplomatic? Eu nu, pentru că demnitarul român nici n-ar apuca să deschidă gura despre aşa ceva. Poliţia lui Orban i-ar pune în vedere, mai mult sau mai puţin politicos, să se care de pe teritoriul naţional al Ungariei. Şi să-l ia şi pe minoritarul căruia i s-a urât cu binele din patria care îl hrăneşte.

Nici la referendum Tonta n-a făcut nimic, a aşteptat 6 seara ca să iasă la vot şi l-a lăsat pe Orban Viktor să-şi facă de cap, să dicteze cetăţenilor români din Transilvania ce să facă. În mod normal, până în prânz, Orban trebuia pus la punct, iar cetăţenii români, invitaţi să-şi exercite drepturile naţionale şi nu să asculte de un lider străin care poate să fie arogant doar fiindcă i se permite. Îşi cunoaşte interesul, joacă pentru ţara lui. Ceea ce îi urez şi României.

Mai ales că şi lui Crin al nostru pare că i-a mâncat pisica limba.

P.S. Deci, Tokes, simpaticule, dacă vreţi protectorat, vorbesc eu cu ministrul de Interne. Şi vă promit că veţi fi pe deplin protejat, va fi linişte, nu veţi fi deranjat. 🙂 Acum, sincer, meritaţi din plin, că altfel nu ne-am fi mişcat fundurile atât de româneşti ca să scăpăm de regimul Ceauşescu. Deci, eu pentru aia vă iubesc, chiar dacă pentru restul vă detest. Cum se zice, dragoste cu năbădăi. Şi vă asigur că biciul e moale. Doar efectul e foarte tare. 😳

Basescu tokes cotid

UPDATE. Cum de uitasem? Băsescu l-a decorat pe Tokes cu „Steaua României#, în grad de cavaler.

FOTO: cotidianul.ro. jurnalul.ro

UN EROU AL ZILELOR NOASTRE: BARBU DĂNESCU

Joi 11 Iulie 2013

Barbu Danescu salvator erou

Un om de 62 de ani a salvat de la moarte doi copii, cu preţul vieţii lui.

Aşa va fi ţinut minte. Aşa (i) se va consola familia. Aşa va fi pomenirea lui. În veci.

Barbu Dănescu s-a aruncat în mare văzând doi copii care se zbat în apa învolburată şi pe mamele lor luptându-se cu valurile pentru ei.

La Constanţa, la Trei Papuci. Salvamarii, citaţi de Neptun TV, spun că salvatorul şi-a făcut din trup o plută vie, pe care copiii au fost purtaţi cu bine la mal. Şi mamele au scăpat.

Funcţiile vitale ale salvatorului au fost, în schimb, avariate ireversibil. A murit erou. Nu ca un erou. Ci erou. Pur şi simplu.

Fiica lui vine din SUA ca să-şi îngroape tatăl şi în mod sigur americanii vor şti să-l considere erou cum se cuvine, când le va povesti.

Din păcate, nu-i şi cazul nostru. Presa trece evenimentul la fapt divers. Nu-i suficient de senzaţional şi n-are izul de ţigănie necesar pentru mediatizare. Se macină în continuare isprăvile parchetarilor, imbecilităţile CSM şi alte securisme ieftine, care ocupă tot timpul televiziunilor. Iar Antena 3 o ţine cu narcisismele ei.

Barbu Dănescu a fost primul primar al Constanţei de după 1989, primul preşedinte al CPUN local – nu CFSN, cum măcăne presarii inculţi care au preluat nereflectat ştirea falsă din „Adevărul”. Dacă au ajuns jurnalişti şi nu ştiu care e diferenţa între cele două, atunci habar n-au nici care-i diferenţa între totalitarism şi democraţie, între partid-stat şi stat de drept, între Iliescu din decembrie 1989 şi Coposu care îi punea sula-n coaste. Din acea rană s-a născut CPUN, primul parlament de după noaptea comunistă.

Barbu Dănescu a fost între primii trei care, în 22 decembrie 89, au intrat în cabinetul primului-secretar, după ce a escaladat, împreună cu ceilalţi – Doru Baciu și Aurel Ungureanu – coloanele „Casei Albe” (denumire generică pentru judeţenele de partid).

Chiar nu ştiu ce a făcut după aceea şi cum a fost ca primar – doar ştirea că a avut o contribuţie la înfiinţarea Universităţii Ovidius. Şi chiar nu mai contează.

Contează doar clipele de curaj din decembrie 1989 şi martiriul lui pentru salvarea celor doi copii. I-au spălat toate păcatele. Ştiute şi neştiute. Sunt sigură că acum e în grija Maicii Domnului.

N-are cum să nu fi fost un om bun, dacă a putut face asta. Un asemenea spirit de sacrificiu e caracteristic sfinţilor. Celor care se leapădă de sine pentru aproapele. Şi clipa de sfinţenie l-a nemurit.

Două mame îl vor pomeni cât vor trăi. Doi copii vor şti că lui îşi datorează viaţa. Va fi eroul lor, reper pentru ei.

Din păcate, nu şi pentru noi toţi.

Eu cred că pentru un asemenea om ar merita cu adevărat să ţinem doliu naţional.

Asemenea om ar merita obligatoriu să fie decorat post-mortem cu Steaua României. Ar merita funeralii naţionale. Cu armata. Cu onoruri.

Dar premierul e prea preocupat de propria imagine – a dat bine doliul naţional pentru accidentul din Muntenegru. În acest caz de eroism, eroism ultim – nu de moarte accidentală – ar fi fără sens ca Guvernul măcar să-l menţioneze. Prin contrast, s-ar evidenţia şi mai tare micimea mărimilor. Deci, nici vorbă de contribuţie guvernamentală la funeralii. Trebuie, repet, să ţi se întâmple un accident, nu să fii propriu-zis erou, ca să binemeriţi de la cei care servesc patria. Adică, se servesc de ea.

Băsescu nu decorează post-mortem decât atunci când ar fi avut ocazia să decoreze oamenii în viaţă, dar a preferat să aştepte să moară ca să se împăuneze pe lângă ei (după ce pe unii chiar i-a hulit sau nedreptăţit), cum a făcut când a venit în pulover bleu la catafalcul Patriarhului Teoctist şi s-a hăhăit cu bula în mână. A Ordinului Naţional. Acum, când chiar se impune decoraţia post-mortem – e caz definitoriu, perfect ilustrativ – nu o face.

Măcar de ar face-o! Pentru că acest OM merită înmormântare cu onoruri militare.

Oricum, importantă e recunoştinţa. Şi rugăciunea. Să ne ierte Dumnezeu că nu ştim să cinstim un erou. 😥

Dumnezeu să-l odihnească în rând cu drepţii lui!

P.S. Pentru Barbu Dănescu, în decembrie 1989 chiar a fost revoluţie. Citiţi aici:

http://www.reporterntv.ro/stire/amintiri-cu-barbu-danescu-de-la-revolutie