Archive for the ‘Norvegia’ Category

REQUIEM PENTRU KARIN ELENA ŞI RECHIZITORIU PENTRU DEZAXAŢII C(L)INICI. CA BREIVIK ŞI (REGIMUL) BĂSESCU

Duminică 31 Iulie 2011

Foto via realitatea.net

Legat de oroarea din Norvegia se poate vorbi despre multe – eternul conflict israeliano-palestinian, mereu alimentat în favoarea mentorilor dezaxaţi ai terorii continue; despre Islam; despre dreapta şi despre stânga, despre extremismele lor, la fel de descreierate, pentru că atât comunismul, cât şi nazismul/fascismul, atât sub aspect ideologic, cât şi prin dovezile crâncene ale realităţii, sunt la fel de criminale împotriva umanităţii prin esenţa lor (de fapt, nazismul este egal naţional-socialism, deci extremă stângă, la fel ca şi PRM la noi, cum le atrăgea atenţia Corneliu Coposu interlocutorilor internaţionali). Dar toate astea n-au nici o importanţă şi devin pretexte sau scuze sau inadmisibile, inacceptabile, incalificabile justificări ale crimei, ale asasinatului – în acest caz, chiar în masă.

Foto: anewlifeinnorway

Absolut nimic nu mai are absolut nici o importanţă când e vorba de viaţă. O viaţă. De om, de vietate de la Dumnezeu. Viaţa trebuie apărată mai presus de orice. Viaţa e nepreţuită. Viaţa e darul dumnezeiesc inviolabil altfel decât sub păcatul satanic. Porunca a şasea: să nu ucizi. Nimeni nu are dreptul să ia o viaţă. Nu-i momentul să aducem în discuţie războaiele. Nu-i momentul să aducem în discuţie nimic altceva decât faptul că zeci de oameni, majoritatea tineri şi foarte tineri, chiar copii, au fost masacraţi. N-are absolut nici o importanţă culoarea lor politică – dar smintiţii care susţin asasinatul ori o fac deliberat, ori victimizează involuntar gruparea în rândurile căreia se comite un atentat. Deci, nu-i vreme decât de reculegere şi compasiune, de solidaritate cu familiile victimelor. Cu toate, nu doar cu familia lui Karin-Elena Holst a noastră. Şi a noastră. Şi a lor, a norvegienilor. Şi a umanităţii. Şi acum – a familiei de îngeri. Asta e Karin acum: un înger, ca orice copil cu viaţa neconsumată, cu visele ucise chiar în momentul în care îşi luau zborul. De fapt, visele ei n-au fost ucise, i-au devenit doar aripi în zbor.

Nu e vreme acum decât de flori, lumânări, rugăciuni. Şi solidaritate dârză. Aşa cum manifestă bravii norvegieni, începând cu Suveranii lor. Simbolul pe care aflăm că dezaxatul cinic îl voia decapitat. E o vreme pentru toate, va fi şi vremea judecăţii, şi a evaluărilor, dure şi lucide, inclusiv a Uniunii Europene cu privire la ea însăşi. Şi a SUA, tot aşa. Şi a Islamului, şi a Israelului. Şi a tot ceea ce se leagă mai mult sau mai puţin de ororarea din Norvegia.

E o oroare şi un semn de solidarizare cu oroarea, cu răul, a încerca în aceste zile să teoretizezi, să filosofezi sfertodoct sau chiar strălucit, să speculezi, în loc să te cutremuri de oroare faţă de asasinat, în loc să te rogi la Dumnezeu să ajute umanitatea în derivă, în loc să participi cu toată compasiunea omenească la doliul care ar trebui să fie nu doar al Norvegiei, nu doar al Europei, nu doar al comunităţii internaţionale, ci al umanităţii, pur şi simplu, al planetei ameninţate în însăşi esenţa vieţii.

Foto: www.eurofarm.ro

Şi asta fac, Băsescu şi ai lui, dovedind, încă o dată – şi de data asta întregii lumi, nu doar nouă – că sunt o grupare de crimă organizată la adresa vieţii, un regim criminal care urăşte oamenii, animalele, viaţa, în general şi în particular, un regim de mutanţi incapabili de compasiune – care este însăşi esenţa fiinţei umane, a viului vieţii, pentru că şi animalele sunt capabile de compasiune, de afecţiune, dovedind adesea aceasta chiar împotriva instinctului de conservare, chiar şi unele fiare. Jigodiile regimului Băsescu, nu. Sunt împetriţi în egoism meschin, rapacitate, obsesie de răzbunare, primitivism epidermic. Nu-i interesează decât puterea şi averea, n-au absolut nici un sistem de valori, în nici un caz morale. Sunt odioşi ca moartea. Şi sunt chipuri satanice ale morţii care defilează în lux material.

Foto: msnbc.msn.com

Băsescu nu a trimis mesaj de condoleanţe la Oslo (sigur, pe urmă a pozat la ambasadă). Nici nu-i pasă şi nici nu e capabil de nimic altceva decât să se agaţe cu ghearele şi dinţii de putere. De parcă asta ar dura la nesfârşit. De parcă timpul n-ar trece mai repede decât glonţul pe lângă ureche şi n-ar trebui, într-o zi dreaptă ca o sabie în lumină – vorba poetei Ana Blandiana cu privire la revanşa „poporului vegetal” – să răspundă în faţa lui Dumnezeu. Pe care nu poţi să-l minţi, nu poţi să-l înşeli, nu poţi să-l mituieşti. Deşi soldaţii şi (de)gradaţii regimului Băsescu fac asta în mod cotidian, cu oamenii, care sunt chipuri ale lui Dumnezeu. Şi nu le pasă de cei care suferă, iar suferinţa e şi ea chip al lui Dumnezeu pe cruce pentru noi.

Foto: www.cbs.ca

Cei masacraţi în Norvegia fac parte din mântuirea lumii. Aşa cum din mântuirea lumii fac parte şi evreii nevinovaţi, înfometaţi, gazaţi şi arşi; aşa cum din mântuirea lumii fac parte şi ofiţerii polonezi masacraţi la Katyn de bestiile sovietice;  şi ofiţerii români batjocoriţi şi masacraţi de bolşevici, printre care şi evrei, după pierderea Basarabiei în urma pactului Ribbentrop-Molotiv, criminal la adresa umanităţii; şi Familia Imperială a Rusiei; şi sfinţii închisorilor comuniste, milioanele de deţinuţi politici, unii dintre ei, îngropaţi în gropi comune, uneori, şi de vii;  şi miile de martiri ai ororii de la 11 septembrie asupra (umanităţii) Americii. Şi mulţi, şi mulţi alţii, toţi cei persecutaţi şi masacraţi. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate!

Foto: stareanatiunii.com

Numai că astfel de gânduri n-au loc în inimile reci şi în capetele seci – unele, cu pretenţii sau chiar cu sclipiri intelectuale – ale mutanţilor care alcătuiesc regimul Băsescu. Oricine aderă se sminteşte. Sunt câţiva care au simţit că se alterează şi au plecat, exemplul cel mai credibil fiind Mircia Giurgiu, un om. Cum o inimă de om e şi Sorin Ilieşiu, care amar de aproape 11 ani a rătăcit în deşertul înşelăciunii. Puteţi să vă supăraţi – domnia sa şi-aşa e cronic supărat pe mine, încă de când eram o puştoaică prea sinceră pentru convenţiile lor – dar Andrei Pleşu, nu. Frizează ridicolul mărturisirile dumisale retroactive. Nu-i însă locul şi momentul, risc să cad la rândul meu în păcatul de a scrie acum despre orice altceva decât suferinţa şi compasiunea care ne apropie ca oameni dincolo, dincoace şi mai presus de orice. Pentru că asta suntem, în primă şi în ultimă instanţă, suflete de la Dumnezeu.

Regimul Băsescu îşi bate joc de oameni, roboţii regimului Băsescu îşi bat joc în primul rând de ei, ca oameni automutilaţi pe altarul patimilor pe cât de stupide, pe atât de efemere. Sorina Plăcintă – mamă care se mândreşte cu fiul ei care urinează ostentativ pe troiţe şi îşi exhibă teribilismele sexuale, Iulian Urban – unul care la început părea dintre puţinii civilizaţi şi normali din stabiliment, s-au apucat să justifice oroarea asasinului din Norvegia. Tot aşa cum extremiştii de cealaltă parte au justificat oroarea de la 11 septembrie, pentru cauza Palestinei. De fapt, asta fac exponenţii regimului Băsescu, justifică crima. Iar pe fruntea României se aşează din nou un stigmat nemeritat. Şi extrem de pervers. Băsescu şi ai lui provoacă blamarea României, au depreciat-o sinistru şi acum o vând la litru. De sânge de om.

Foto via princeradu.ro

Norocul nostru – şi talantul nostru neînmulţit, pentru care vom plăti la judecata neamurilor – cu Majestatea Sa Regele Mihai, care ne-a spălat din nou onoarea, când i-a trimis – imediat după atentat – Majestăţii Sale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei o scrisoare plină de căldură umană, cuvinte simple şi pure, care comunică direct compasiune şi comuniune. Măreţia blândă a Regelui Mihai, înţelepciunea lui care ne-ar putea fi călăuză. Şi pe care o ignorăm. Preferăm derizoriul, falsul, surogatul, într-un cuvânt, impostura şi ăsta e păcatul nostru naţional postcomunist. Păcat revărsat dintr-un regim satanic.

Foto: nationalpostnews

Azi e lăsata secului, mâine începe Postul Sfintei Marii, în care ne putem reculege un pic mai aşezat. Şi poate nu uităm să ne rugăm pentru toţi cei ucişi, pentru toţi cei duşi, ştiuţi sau neştiuţi, pentru noi, să nu alungăm lumina lui Dumnezeu care ne călăuzeşte întru viaţă frumoasă. Sigur, postul nu-i obligatoriu. E o absolută libertate, cum e creştinismul însuşi. Eşti liber să alegi. Viaţa sau moartea. Asasinul din Norvegia a ales moartea – cea mai cinică ofensă la adresa religiei pe care a pretins că o îmbrăţişează: până la strangulare. La fel a ales şi regimul Băsescu: moartea. Poporul român a devenit o Irodiadă indiferent de vârstă.

În Grădina Maicii Domnului ţopăie o frunză.

Anunțuri