INCORECTĂ POLITIC

După treaba cu R.Moldova, am înţeles de ce vor unii atât de tare să revină Antonescu. Ca să-l trimită pe Ponta în Transnistria. 🙂

Acum, serios, aţi văzut ce băseşte au pontat chirtoacele?

Basarabenii adevăraţi ar trebui să voteze nemţeşte. Cum bine remarca Antonie Popescu, Klaus Werner Iohannis e singurul care a spus: Basarabia. Spre deosebire de rromânaşi.

Oricum, Iohannis l-a exterminat aseară pe Ponta. Lejer de tot. Şi Ponta era crispat rău. Nu mai erau cocalarii cu şişurile lângă el, ca la iRealitatea. 😀

PONTA, CENZURĂ PE FACEBOOK

Dragi prieteni şi cititori ai mei,

Am încercat să-mi deschid cont pe Facebook, special pentru finalul sau finala campaniei prezidenţiale, pentru că am considerat imperativă implicarea activă.

Toate demersurile au fost blocate, dar în mod sigur am să revin.

Intenţionez să încep prin a posta câteva apeluri, mai precis, trei scrisori deschise, intenţie care de altfel a stat în centrul deciziei de a-mi deschide contul Fb.

Dacă scrisorile nu vor apărea în maximum 24 de ore, înseamnă că lucrează din greu cenzura lui Ponta.

Aviz amatorilor!

FUTU-ŢI BĂSESCU MĂ-TII DIN NOU!

După luni în şir de iarnă blândă, s-a făcut, brusc, atât de frig în Bucureşti încât simţi că ţi se opreşte inima, din cauza aerului îngheţat care taie respiraţia. Mi s-a întâmplat astă seară pe ultima sută de metri (la propriu) spre casă şi m-am gândit cu groază la ce trebuie să fi simţit pe frigul ăla crâncen – incomparabil cu ceea ce mie mi s-a părut insuportabil un minut –  supravieţuitorii pilotului Iovan, el însuşi şi foarte tânăra care n-a mai apucat să ajungă medic.

Am ajuns de câteva minute, era pe jos covor din granule îngheţate care ameninţau să se transforme în polei, oricând. Deci, pe vremea-asta, miliţienii din intersecţie s-au isterizat şi au oprit chiar oameni care voiau să traverseze regulamentar, pe verde. Era şi o persoană în vârstă, dar dincolo de vârstă, se poate face infarct din cauza frigului, chestie, uneori, de câteva secunde. Aţi înţeles, urma să treacă Impostorul. Eu abia ajunsesem, l-am văzut de acasă.

A fost în alai de nouă, cu girofare şi mare sfidare. Trebuie să fii grozav de înspăimântat sau doar parvenit nesimţit ca să faci aşa ceva. Şi tot nu ne spune nimeni cât costă distracţia-asta a lui zilnică.

Dacă se acţiona pentru recuperarea oamenilor din avion cu măcar jumătate din promptitudinea zeloasă manifestată cu privire la paza lui Băsescu, poate că supravieţuitorii ar fi fost mai mulţi.

Tata, săracul, avea o vorbă: arde-v-ar terciul mămăligii! Care mai şi explodează, completează fii-sa.

AŢI ÎNFRÂNT! STROE PLEACĂ, OPREA RĂMÂNE

Vedeţi titlul. Radu Stroe şi-a dat demisia, au înfrânt. Ce-ar fi de adăugat?

Ce-a spus şi comisarul Berbeceanu.

Crima organizată face jocurile în România.

Nu-mi imaginam că Crin Antonescu poate ajunge la asemenea nivel.

LA MULŢI ANI, RADU SÂRBU!

Azi e ziua lui Radu Sârbu. Dacă ar fi fost prim-ministru, cred că schimba ceva. N-a fost să fie, fiindcă era o lovitură prea grea pentru Sistem.

Ştiu că răscolesc muşuroiul şi generez resentimente în tabăra PSD, deşi absolut deloc nu-i asta intenţia mea. Ci aceea de a semnala realitatea. Cu date şi fapte. Cauza. Pentru că rari sunt în România actuală oamenii care merg la cauză. Majoritatea reflectă efectele.

Preiau două editoriale ale lui Radu Sârbu din „Bursa”, mereu actuale, deşi sunt din (primă)vara anului trecut:

RATÂND O BUNĂ OCAZIE DE A TĂCEA,

VĂCĂROIU A VORBIT DESPRE PRIVATIZARE

BURSA 08.04.2013

„Privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec, iar România ar fi trebuit să aibă astăzi un PIB de cel puţin trei ori mai mare decât cel actual”, ceea ce nu reuşeşte (şi) pentru că „totul e impus de afară”, a afirmat preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu.
Când Nicolae Văcăroiu vorbeşte despre economia naţională, este ca şi cum un criminal ar vorbi despre consecinţele nefaste ale unor crime, de-taşându-se de orice responsabilitate! Dacă Ion Iliescu este marele responsabil pentru proasta construcţie a statului post decembrist, apoi Nicolae Văcăroiu a fost cel mai important complice în îngreunarea tranziţiei spre capitalism a economiei naţionale.
La începutul anilor ’90, startul României a fost ratat pentru că guvernul nu a început procesul de reformă structurală, nici la nivel macroeconomic şi nici la nivel microeconomic, în fiecare întreprindere în parte. Soluţia principală era atunci, ca şi acum, privatizarea, urmată de capitalizare. Privatizarea a fost esenţa reformei economice în toate ţările fost comuniste. Ţine de evidenţă: ţările care au privatizat mult şi repede o duc mai bine decât celelalte.
Cred că natura unui sistem este definită, mai degrabă decât prin altele, de natura proprietăţii economice. România iliesciană, deşi „decretase” că revoluţia a fost anticomunistă şi că se reorientează spre capitalism, a păstrat cât de mult a putut în mâinile statului proprietatea asupra întreprinderilor economice şi financiare. Interesul a fost dublu: politic şi financiar. Pe de o parte, FSN/FDSN, care – ca organism politic – s-a suprapus administraţiei de stat în mai mare măsură decât o făcuse însuşi partidul comunist, avea nevoie de salariaţii întreprinderilor de stat, ca masă de manevră în arena politică. Pe de altă parte, clientela de sorginte comunisto-securistă nu putea căpuşa decât întreprinderi de stat. S-au construit structuri sindicale puternice, care au fost manipulate prin ofiţerii acoperiţi infiltraţi în conducerile lor, pentru a se opune reformelor, în general, şi privatizării, în special.
*  În timpul guvernării văcăroide:
– S-a furat tot ce s-a putut: comerţul exterior, băncile, fondurile mutuale şi au fost căpuşate întreprinderile din toate sferele economiei şi bugetul de stat. Prima metodă de privatizare folosită în România a fost privatizarea prin furt.
– Au fost aduse sub pragul rentabilităţii sute de societăţi comerciale din ramurile industriei şi serviciilor. În loc să se înceapă cu privatizarea întreprinderilor rentabile, iar cu banii obţinuţi să se restructureze şi să se retehnologizeze celelalte, pentru o privatizare ulterioară, s-a preferat o politică prin care toate întreprinderile au fost coborâte la cel mai mic numitor comun. Metoda prin care s-a reuşit această „performanţă” a fost cea a subvenţionării. În perioada 1992-1996, s-au alocat întreprinderilor cu pierderi „fonduri de restructurare” mai mari decât sumele încasate din privatizare, diferenţa fiind acoperită din dividendele companiilor profitabile.
– Economia naţională a funcţionat pe principiul vaselor comunicante: profiturile companiilor rentabile au fost folosite pentru acoperirea pierderilor celor nerentabile (mineritul, siderurgia, industria de armament, agricultura de stat), cărora li s-a prelungit agonia. De salvat, nu au fost salvate, căci se ştie: boala lungă, moarte sigură, dar s-au înecat şi cele profitabile.
– S-a preferat privatizarea populistă, în favoarea asociaţiilor salariaţilor, adică un fel de cooperativizare: aproape 1900 de societăţi comerciale au fost vândute PAS-urilor, care în marea majoritate a cazurilor nu au fost capabile să le menţină competitivitatea şi fie le-au falimentat, fie au pierdut controlul.
– Numai 11 contracte de privatizare, însumând 36 milioane dolari, s-au încheiat cu investitori străini, ceea ce spune totul despre imaginea României lui Iliescu şi Văcăroiu în mediile de afaceri internaţionale. Investiţiile străine erau necesare nu numai pentru infuzia de capital şi devize, ci, la fel de important, pentru implementarea unui nou tip de cultură organizaţională şi managerială.
Au fost falimentate toate întreprinderile agricole de stat, toate combinatele avicole şi de creştere a porcilor şi majoritatea comcerealurilor, prin limitarea de către guvern a preţurilor de vânzare a produselor lor, în timp ce preţurile la care se aprovizionau au fost lăsate libere. În acelaşi timp, Banca Agricolă a fost obligată să le finanţeze, fiind împinsă la un activ net contabil negativ.
– Băncile de stat, mai ales BANCOREX, au fost jefuite de clientela securisto-politică, din ele volatilizându-se mai mult de 4 miliarde dolari. Singura soluţie pentru recapitalizarea lor a fost privatizarea, iar acum ne văităm că le-am înstrăinat…
– S-au „topit” rezervele valutare ale României, guvernul Văcăroiu lăsând, la plecare, mai nimic: 565 milioane dolari în rezerva BNR, după patru ani, în care indicele inflaţiei s-a situat între 295% şi 59%. Din această cauză, guvernarea CDR a început cu o prăbuşire a cursului leu/dolar şi cu un nou puseu inflaţionist.
– Au fost întrerupte relaţiile Ro-mâniei cu organismele financiare internaţionale, din cauza politicilor nereformiste practicate.
– Justiţia, împănată cu foşti ofiţeri de miliţie şi securitate (doar erau, măcar formal, absolvenţi ai facultăţii de drept), a fost oarbă, dar nu imparţială, ci incapabilă să vadă şi să condamne jefuitorii.

FMI şi Banca Mondială tăiaseră finanţările ţării şi afirmau răspicat că, în anul 1997, când deveneau scadente primele rate la creditele post-ceauşiste, România va intra în incapacitate de plată. Evitarea crahului a fost meritul guvernării ulterioare, a CDR, iar pivotul reformei a fost tocmai privatizarea.
Statisticile demonstrează că privatizare a început să se facă cu adevărat în România abia începând cu anul 1996, când a devenit evident că nu mai exista alternativă. Nerestructurate, întreprinderile se transformaseră în adevărate bombe sociale, al căror ceas ticăia în mâinile guvernului. Ineficienţa şi jaful fuseseră subvenţionate până la sleirea finanţelor publice. Nerestructurându-le tehnologic şi menţinându-le suprapopulate, guvernul Văcăroiu a condamnat întreprinderile la a fi vândute pe nimic. Până la urmă, statul român le-a externalizat, lăsând pe seama cumpărătorilor pachetelor sale de acţiuni restructurarea şi rentabilizarea companiilor din economia naţională. De aici au pornit toate dificultăţile privatizării din România.
Pentru toate acestea, Nicolae Văcăroiu a fost răsplătit: prim ministru în perioada 1992-1996, preşedinte al Senatului în perioada 2001-2004, preşedinte interimar al României, în aprilie-mai 2007, iar din 2008 este preşedintele Curţii de Conturi. Nici un alt român nu a mai acumulat asemenea funcţii! Pentru dânsul nu a fost destul: întrebat ce caută în conducerea băncii lui Sorin Ovidiu Vântu, dl Văcăroiu a răspuns cu modestie: „sunt un Hagi al finanţelor!”. Pare firesc să vorbească, dar poate că era mai bine dacă tăcea…

POIANA RINOCERILOR:

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI

BURSA 10.07.2012

Suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a readus în atenţia opiniei publice Curtea Constituţională a României (CCR).
Toată lumea a aşteptat avizul CCR: susţinătorii pre­şedintelui – cu speranţa obţinerii unui atu în campania care urmează, iar adversarii – conştienţi că un aviz, fie el numai consultativ, poate spăla sau murdări ireversibil obraji politici.
Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Urmate de o fâsâială pe măsură, pentru că, în ciuda clarităţii textului din Constituţie, Curtea „a dat-o remiză”!
Fiind o acţiune pur politică, sus­pendarea este uşor de înţeles în logica politică, dar greu, chiar imposibil, de argumentat constituţional.
Tocmai de aceea, arbitrul de ultimă instanţă, CCR, ar trebui să fie imun la influenţele politicului şi administrativului.
Ceea ce, din păcate, nu este cazul, pentru că CCR este o instanţă numită politic, în mod egal de către Preşedinte, Camera Deputaţilor şi Senat, iar numirea politică a unei Curţi, cel puţin în România, nu duce la independenţă.
* Încovoierea politică a Curţii
Cum poate să ajungă cineva judecător la Curtea Constituţională a României?
În Constituţie scrie că „Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.”
Este incredibil, dar adevărat: componenţii CCR nu trebuie să fie magistraţi de carieră!
Orice jurisconsult poate accede în instanţa care tranşează conflictele între instituţiile puterii în statul român; condiţia sine qua non este să fi servit conştiincios interesele vreunui partid; să fie clar că se poate conta pe omul acela!
CV-ul preşedintelui CCR este ilus­trativ: consilier juridic la COMAT şi BJATM Bistriţa (1980-1989), avocat în baroul Bistriţa (1990-2007) şi – decisiv! – deputat (2004­-2008).
De regulă, judecătorii CCR sunt foşti parlamentari, care s-au evidenţiat mai degrabă prin obedienţă decât prin iniţiative, iar Ion Predescu, Acsinte Gaspar sau Puskas Zoltan – dintre actualii, sau Petre Ninosu ori Nicolae Cochinescu – dintre foştii, exemplifică perfect această teză.
CCR este o poiană paradisiacă, în care nişte rinoceri politici pasc cele mai mari salarii din întreg sistemul bugetar (generatoare şi de pensii pe măsură).
De aceea, nu este de mirare că CCR fie acţionează sub imperiul presiunilor politice, fie nu are curaj să exprime o poziţie clară, care să aibă caracter de precedent pentru cazuri similare.
În repetate rânduri, Curtea a dovedit că e influenţată de presiunile politice, nu numai în cazuri de conflict inter-instituţional, ci şi în cazuri în care ar fi trebuit să apere principii generale ale dreptului (dreptul la proprietate şi garantarea proprietăţii).
Independenţa puterii judecătoreşti este – alături de modernizarea şi simplificarea legislaţiei, integritatea şi corectitudinea judecătorilor, termene rapide în procese – o condiţie fundamentală a unei societăţi bine guvernate, într-un stat de drept. Separaţia autentică a puterilor în Stat poate fi realizată numai prin delimitarea clară a celor trei puteri ale Statului – Legislativă, Executivă şi Judecătorească – şi prin stabilirea unui sistem de verificare şi de echilibru între ele.
* Recuperarea separaţiei
Soluţia, simplă şi evidentă, rezidă în suprimarea Curţii Constituţionale şi preluarea atribuţiilor ei de către o secţie specială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ai cărei judecători sunt magistraţi în adevăratul sens al cuvântului, iar numirea lor este făcută prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii, fără intervenţia celorlalte puteri ale Statului.
S-ar reveni, astfel, la sistemul de control al constituţionalităţii, conform tradiţiei româneşti, ce începe la 1912: puterea judecătorească ordinară examina constituţionalitatea legilor.
În plus, pentru degrevarea justiţiei de problemele inerente unui regim semiprezidenţial, bine ar fi ca Româ­nia să adopte un regim parlamentar raţionalizat.

http://www.bursa.ro/

L-AU UCIS PE IOVAN CA SĂ SCAPE DE STROE?

Semnalez de multă vreme – de fapt, de când a fost numit – faptul că băsecuritatea face totul ca să scape de Radu Stroe.

A fost o naivitate să credem că pentru a-şi atinge scopul, serviciile antinaţionale s-ar da în lături de la asasinat.

Ne amintim că Băsescu l-a înaintat în grad pe şeful serviciului de Informaţii al Internelor care l-a dezinformat pe ministrul Stroe, ascunzându-i memoriul comisarului Traian Berbeceanu cu privire la crima organizată care parazitează sistemul judiciar. Băsescu a comis înaintarea în grad după ce ministrul anunţase că urmează să-l demită pe şeful DGIPI, Gelu Oltean. Şi l-a demis, pe 3 decembrie anul trecut, în ciuda lui Băsescu. Şi băsecuriştii din PSD sapă pentru debarcarea lui Radu Stroe. Ei preferă colegi liberali docili, care să nu deranjeze viespăria.

Totuşi, n-aş crede că preşedintele PNL, Crin Antonescu, ar accepta sinuciderea electorală.

P.S. Cristi Maior îi dă la gioale lui Radu Stroe. Mai inteligent ar fi să-l susţină la Interne. Nu de alta, dar s-ar putea să-i ia locul. La SRI. 😛

UPDATE. Ponta anunţă că va cere demisia şefului STS, Marcel Opriş, în cadrul CSAT. Slugile din mass-media s-au chinuit degeaba cu campania ordonată împotriva lui Stroe.

P.S. Salut sincer atitudinea lui Ponta de azi. Dacă s-ar fi comportat mereu aşa, USL mergea unsă. Încă nu e prea târziu, condiţia fiind să-şi pună ceară în urechi faţă de (bă)secta de la Cluj. Nu de alta, dar în afară de intrigi, îi toarnă şi otravă.

BĂSESCU: ROMÂNIA, COLONIA ISRAELULUI :(((

Băsescu s-a cărat oficial în Israel, din păcate, dus-întors.

Înainte de plecare, a făcut declaraţii atât de scandaloase încât dacă România ar avea bărbaţi de stat, ar fi nu doar demis direct pe cale parlamentară, ci şi arestat. Pentru înaltă trădare.

Dar cum nu sunt bărbaţi în ţărişoară, ci doar nişte nevolnici cărora le ţâţâie partea dorsală,  Băsescu îşi permite orice. De data asta, fără limite.

Nimeni niciodată nu şi-a bătut joc de România în asemenea hal, din postura de demnitar ultim. Au fost în istorie domnitori care au plătit haraci pentru tron, dar implicit au apărat, cu acest preţ, identitatea naţională. Băsescu o calcă în picioare.

Înainte de plecarea la Tel Aviv, a declarat pentru postul de radio Kol Israel, citat de adev.ro/mzldlt, că românii nu sunt educaţi, dar că vor fi învăţaţi să se prosterneze în faţa holocaustului şi să-şi pună cenuşă-n cap, scop în care a fost adoptată legislaţia punitivă privind „interzicerea antisemitismului” şi a „negării holocaustului”, în aşa fel încât românii să fie dresaţi de aşa natură încât să susţină că „istoria holocaustului face parte din istoria României”, cum declarase oficial Vândutul anul trecut, la „comemorarea holocaustului”.

Băsescu a pledat pentru Ministerul Adevărului care, adică, să pedepsească delictul de opinie şi să oblige oamenii să gândească regulamentar, salutând introducerea în manualele şcolare a dresajului în acest sex pedofil.

„Eu am convingerea că dacă vom continua implementarea concluziilor raportului Wiesel, care împlineşte zece ani, anul acesta – sunt zece ani de când România a recunoscut Holocaustul, printr-un raport al unei comisii conduse de Elie Wiesel – dacă vom implementa concluziile acestui raport, cu certitudine, vor fi tot mai puţini români care să aibă atitudini antisemite”.

„Sunt, însă, declaraţii sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici, şi ne amintim cazul ministrului Şova, care creează o impresie care nu reflectă realitatea. Românii, vă pot spune cu certitudine, nu sunt antisemiţi, dar avem de lucru pentru a-i face să înţeleagă şi să recunoască existenţa Holocaustului pe teritoriul României„

Cu ocazia interviului, am aflat că ni se pregăteşte ceva, anume, ca statul român să preia preşedinţia International Holocaust Remembrance Alliance (IHRA) în 2016 – din decizia cui, pe cine au întrebat?

„Vrem să afirmăm şi internaţional că România a recunoscut greşeala trecutului de la începutul anilor 40 şi vrem să vadă şi toţi românii că nu ne este ruşine să ne recunoaştem greşelile, prin asumarea preşedinţiei acestei organizaţii”.Până când? Şi până unde? 👿

P.S. La plecare a declarat că merge în Israel pentru „anti-terorism”.  Motiv pentru care a plecat însoţit de un alai al S.R.I. Ca să nu mai avem vreun dubiu că e guvernat de Mossad.

Despre chestiile-astea cu „interzicerea antisemitismului” şi cu privire la „negarea holocaustului” aş putea spune că urmează o altă postare. Spun – deocamdată – doar că asta-i culmea rasismului şi a totalitarismului.

FRAŢILOR SĂ MERGEM, FLORICELE SĂ CULEGEM!:)

Hai să facem o faptă bună, să mergem cu milioanele la cules de muşeţel! Decamdată e iarnă, chiar dacă blândă, n-avem de unde şi e situaţie de urgenţă, deci să cumpărăm şi să donăm.

Ar trebui cam o tonă pentru un concentrat la o cană.

Pentru bietul Băsescu.

MAI PROASTĂ DECÂT EA E DOAR EBA :)))

Foto via dcnews

Viviane Reding a zis că vrea „Statele Unite ale Europei”, ca să se sature statele de revendicat interesele naţionale.

Aceeaşi idioată a zis că e preocupată de situaţia justiţiei şi a statului de drept din România.

Şi ar trebui să fie. Dar nu aşa cum a stabilit cu Monica Macovei la vodkă. Ci aşa cum e realitatea, adică halul de mafie a famigliei prezidenţiale, protejată de sistemul judiciar mafiot.

MOTIVUL SECRET AL VIZITEI EMISAREI SUA

Am văzut la ştiri declaraţia lui Ponta că Nuland a venit „cu un motiv confidenţial”. A spus-o cu seninătate, fără să fie deranjat cu întrebări suplimentare. Că Gâdea e omul lui de serviciu, de când i-a ordonat Felix să presteze aşa.

Ştirile au fost la şase dimineaţa, ele reluau o declaraţie de aseară. Şi nimic. Nici o reacţie. Pentru că în USL nu-i decât o complicitate din interese personale şi fără interes pentru interesele naţionale. Iar presa e sub nivelul mării.

Avem absolut tot dreptul să ştim ce a cerut administraţia SUA slugilor din România. Chestia-asta cu aranjamentele „confidenţiale” peste capul popoarelor e scandaloasă, inacceptabilă. Numai că poporul român e tratat de prost.

Ce alt premier dintr-o ţară euroatlantică şi-ar fi permis să facă o asemenea declaraţie fără să-şi dea demisia în consecinţă? Nu de alta, dar ca să nu plece în şuturi.

CAZANCIUC ŞI BORDEA, DEMISIA! ŞI MAIOR OT SRI

Pe cine-au întrebat ministrul Justiţiei şi preşedintele CSM, plătiţi din bani publici, când au răspuns ca nişte slugi în patru labe la convocarea pe care le-a făcut-o Ambasada SUA? Adrian Bordea, cică: „ni s-a solicitat intempestiv o întrevedere la Ambasada SUA” şi „discuţia s-a purtat pe câteva minute, nu au fost decât trasate cred că punctele care vor constitui baza de discuţii mai ample în viitoarea întâlnire”. 😯 👿 Aş jigni boul. Grav de tot.

Ce-ar fi fost dacă ministrul de Externe al României convoca ataşatul american – că nu s-au învrednicit de mai bine de un an să trimită un nou ambasador – să-l întrebe dacă oficialii statului român au fost spionaţi ca şi ceilalţi demnitari europeni şi dacă da, pa?!

În ce-l priveşte pe naşul Cristi Maior ot SRI, el a făcut cea mai penibilă declaraţie posibilă când a băgat capul ca struţul declarând că „nu a existat acord cu NSA pentru ascultarea demnitarilor din România”. 😆 😯 👿 Declaraţia pentru imbecili a comis-o cu luni în urmă şi n-a avut nici un ecou, fiindcă ăsta-i nivelul la care nevolnicii au adus statul român. Dacă o asemenea declaraţie ar fi fost făcută, prin absurd, de către şeful principalului serviciu de informaţii , de exemplu, al Germaniei, nu doar că zbura, ci era arestat. Imediat.

Deci, impotenţilor care ar trebui să asiguraţi securitatea României şi să-i serviţi interesele, demisia! Ieri.