BĂSESCU DIN NOU ANGAJEAZĂ ILEGAL ROMÂNIA. ŞI DIN NOU INTERCEPTĂRI DIVERSIONISTE SCOASE DE APARATUL SECURISTIC. MAI AU LOC ALEGERI?

Chiar dacă sau tocmai pentru că televiziunile nu i-au dat atenţie, Băsescu a comis-o din nou, la Bruxelles, angajând de principiu intrarea României în „uniunea bancară”, care e în fază de proiect controversat, dar impostorul de la Cotroceni se comportă ca slugă zeloasă la lesa lui Merkel.

Unu, că nici dacă ar fi preşedinte legitim n-ar avea dreptul, pentru că numai Guvernul are dreptul să negocieze tratate, conform Constituţiei, de care lui Băsescu i se rupe, ca de obicei.

Şi doi, dar nu în ultimul rând, el nu reprezintă pe nimeni şi nimic, fiind un preşedinte demis şi care s-a întors la Palat printr-o lovitură de stat patronată din exterior. Şi Dumnezeule, ce faţă are! A ajuns o caricatură ambulantă. Numai bună ca să inaugureze PPE un cimitir pentru epave.

Ferocitatea cu care stăpânii lui Băsescu de la Washington şi Bruxelles l-au susţinut ca să revină împotriva poporului care l-a demis se explică prin interesele noii Internaţionale de a se folosi de  el împotriva intereselor României, ţara noastră fiind deliberat slăbită, furată şi îngenunchiată, pentru a putea fi supusă experimentelor ca un cobai de serviciu.

Faptul că suntem pe primul loc în lume la prăbuşirea nivelului de trai e realizarea principală a regimului băsist, autor al „reformei statului” împotriva întregului popor.

În ce priveşte presa, am mai observat că băseala e insidioasă chiar şi la Antena 3, şi e suficient să urmăreşti jurnalele de ştiri din anumite zile. De exemplu, modul stupid în care frauda lui Băsescu privind aderarea României la uniunea bancară e dată axiomatic. Apropo, cred că Trustului Intact îi lipseşte o agenţie de ştiri proprie, ca să nu mai depindă de abonamente, ci să le utilizeze doar pentru comparaţie.

Iar interceptările cu Băsescu, Blejnar, Udrea, Cocoş, vărsate în presă sunt inacceptabile, pentru că ele denotă un sistem securistic care deţine puterea din umbră şi periodic, îşi vomită chiar executanţii, ca formă de manipulare. Diversionistă, evident, pentru simplul fapt că e harneală aruncată ca să ocupe timpul presei şi să facă agenda (pre)electorală, acoperind temele zilei (de exemplu, marea hoţie a PD-L). Operaţiune de efect.

Întrebarea care merge la cauză a pus-o preşedintele Antonescu, anume, cum de ajung interceptările în presă? Şi a mai spus Crin ceva mortal: sper ca interceptarea lui Băsescu să fie cu mandat legal. 🙂

USL ar trebui să instituţionalizeze parlamentar întrebarea frontală, printr-o comisie de anchetă rapidă, cu atât mai rapidă cu cât Morar s-a auto-numit şeful şefilor tuturor Parchetelor. Dacă ar fi procedat în asemenea hal discreţionar un Procuror Şef al DNA numit de Guvernul actual, săreau de fund în sus Reding, Barroso şi tot aparatul comisarilor neosovietici. Fiind vorba, însă, de numitul lui Băsescu-Macovei, totul e OK pentru ei. Nu e lovitură de stat, nu e dictatură a Procuraturii. Şi Gitenstein consideră normal. E de aşteptat să salute printr-un comunicat concentrarea întregii puteri a sistemului judiciar în mâinile lui Morar ca măsură preventivă contra „tiraniei majorităţii”, de exemplu, a celor 7, 4 milioane care l-au demis la referendum pe alesul cu 5,2 milioane. Tirania minorităţii, în schimb, e corectă, fiindcă ea nu reprezintă „gloatele” pe care le dezavuează Hilara Clinton. De unde rezultă că nici n-ar mai trebui să aibă loc alegeri, ci să se perpetueze între ei. Falsele elite. Hoaţe şi ticăloase, criminale împotriva umanităţii.

P.S. USL n-ar trebui să intre în jocul interceptărilor. Ci să atace, în continuare, pe tema hoţiei.

OROAREA DE LA OSLO. MIZA, UN PSEUDOCONCEPT INEPT

Foto: Fox News

Maiestuoasa şi prospera Norvegie a fost acoperită de oroare.  Explozie în inima capitalei, atac laş, aparent smintit, atentat terorist la adresa instituţiilor guvernamentale, urmat de masacrarea prin împuşcare a unui grup de adolescenţi laburişti.

Derută totală în primele ore – ieri seară şi toată noaptea, când autorităţile i-au invitat pe oameni să nu iasă afară. O ţară liniştită, sigură şi plină de bunăstare îşi vedea aruncate în aer reperele. Capitala în care oamenii politici merg cu bicicleta, iar paza securizată se aplică doar la evenimentele de protocol, mai ales internaţional, a fost pusă în faţa unei oglinzi sparte şi obligată, subit, să se îndoiască de sine ca tărâm invulnerabil, de trăinicia propriilor valori care păreau eterne. De libertatea vieţii, pur şi simplu.

În cazul exploziei, indiciile duceau către un atentat tipic terorismului islamic, excepţie făcând faptul că nu a fost sinucigaş. În cazul împuşcării tinerilor de pe insula Utoya- ironie – sub formă de inimă, de lângă Oslo, masacrul, însă de amploare,  aducea cu precedentele asasinate colective comise de psihopaţi americani, occidentali sau naturalizaţi ca atare, cu diferenţa că şi ele au fost urmate de sinucidere. După cum urmează, conform rememorării BBC:

– aprilie 2007, Seung-Hui Cho, 23 de ani, 32 de victime la campusul Virginia Tech – precizăm noi, printre care Liviu Librescu, profesorul din Israel de origine română care şi-a dat viaţa ca să salveze mai mulţi studenţi;

– aprilie 2002 (întunecatul april, vorba minunatului nostru poet Emil Botta), Robert Steinhaeuser, 19 ani, 16 victime în Erfurt, Germania;

– aprilie 1999, Eric Harris, 18 ani şi Dylan Klebold, 17 ani, 13 elevi ucişi la colegiul Columbine din Littleton, Colorado;

– aprilie 1996, Martin Bryant, 29 de ani, 35 de victime în staţiunea maritimă Port Arthur din Tasmania, Australia;

– martie 1996,  Thomas Hamilton, 43 de ani, 16 copii de şcoală primară (clasa întâi, 5 şi 6 ani!) din Dunblane, Scoţia şi învăţătoarea lor.

Foto: BBC

Deşi datele erau amestecate şi deşi suspectul a fost prins aproape imediat, atât presa, cât şi poliţia, ca şi premierul Jens Stoltenberg (foto 3) s-au hazardat în supoziţii care aveau să se dovedească, în scurt timp, false: atac terorist islamic combinat – hilar – cu o demonstraţie de ură politică atroce şi a cui putea să fie decât a fantasmei stângii dintotdeauna, anume, „extrema dreaptă” – ceea ce a prezumat însuşi primul ministru. Ar fi fost perfect dacă s-ar fi limitat la declaraţia superbă conform căreia va institui doliu naţional, pentru că s-a petrecut un atentat fără precedent în Norvegia de la cel de-al doilea război mondial încoace.

Faptul, însă, că Norvegia e o monarhie democratică în care instituţiile statului funcţionează prompt s-a demonstrat prin modul rapid în care autorităţile au acţionat şi au oferit noile date, actualizându-şi ancheta, în aşa fel încât să se evite consolidarea de zvonuri şi o psihoză naţională.

Suspectul a fost prins suspect de repede, după ce a operat succesiv cu explozibilul în inima centrului guvernamental şi cu inepuizabilu-i armament împotriva copiilor, pe insula paradisiacă devenită iad, cum poetic observa premierul.  Suspectul e posibil să fi acţionat cu un complice, încă un tânăr fiind între timp arestat.

Foto: Scanpix/Reuters

Explozibilul puternic a fost  fabricat, se prezumă, din îngrăşământul pe care autorul ororii l-a cumpărat – 6 tone! – ca fermier. Cu privire la masacrarea tinerilor, cât de perfect de normală şi sigură era viaţa în Norvegia se vede şi din absenţa totală a măsurilor de securitate în jurul reuniunii juniorilor laburişti din insulă, reuniune anuală, o tabără de vară la care participă şi premierul.

Premierul nu era pe insulă când s-a comis oroarea, nici în zona guvernamentală, când s-a detonat bomba. Tristă victimizare a Partidului Laburist, cu preţul secerării a 85 de adolescenţi! Unii nu aveau decât 14 ani şi au fost efectiv vânaţi ca animalele şi împuşcaţi, inclusiv în apă, unde unii s-au aruncat disperaţi să-şi salveze viaţa. Supravieţuitorii sunt în stare de şoc, „speriaţi de moarte”, cum declară un membru laburist, Bjorn Jarle Roberg-Larsen, citat de New York Times.

 

Suspectul principal deja a fost pus sub acuzare. Se numeşte Anders Behrung Breivik (foto 5), divulgat de presă, nu de organe judiciare (pentru că în ţările avansate justiţia nu se face la televizor pe bază de acuzare, ci în instanţă, pe bază de judecare), are 32 de ani, e pasionat de vânătoare, deţine permis port-armă şi armă, şi denunţă pericolul multiculturalismului, mai cu seamă pe cel al imigraţiei islamice, conform unui cont Facebook pe care poliţia i l-a atribuit deocamdată arbitrar, până în momentul în care şi-l revendică sau se dovedeşte. Dar asta nu spune nimeni, nici măcar super-obiectiva instituţie BBC.

La fel de arbitrar, i s-a pus eticheta de „extremist de dreapta”, „neo-nazist” şi – încununarea succesului imbecilităţii – unul din cele mai scandalos de inepte pseudoconcepte fabricate împotriva bunului simţ – „fundamentalist creştin”, conform declaraţiei comise de adjunctul şefului Poliţiei, Roger Andresen, citat de BBC.

Pentru cei cu mintea sumară, „case closed”, cum ar zice şoricii în viaţă. Fără să sesizeze contradicţiile flagrante în termeni. Fără să-şi pună nici un pic de întrebare.  De exemplu, cum să fie neo-nazist, din moment ce se declară un admirator declarat al lui Churchill şi mai ales, al lui May Manus, eroul rezistenţei antinaziste norvegiene?! Şi nu cumva atribuirea naţionalismului – în accepţie negativă, evident –  în monopolul dreptei e un fals stupid, ca orice propagandă împotriva realităţii, ca să nu zic a adevărului? Atunci, Ceauşescu?! O fi fost de extremă dreaptă, te pomeneşti!

Dacă se dovedeşte că tânărul tradus în cauză e autorul, aşa cum, de altfel, între timp a recunoscut, oricine cu o minimă capacitate de judecată îşi dă seama că una din două: ori e un psihopat care s-a situat în centrul atenţiei (inter)naţionale cu preţul unui eveniment de magnitudinea unui cutremur catastrofal, ori e un agent al unei lucrături sinistre.

 

Guvernul laburist e în relaţii precare cu Israelul, se pretinde că atentatorul e anti-musulman. Deci, cum devine situaţia? Şi dacă e anti-musulman, cum de le aplică metodele? Şi mai ales, de ce ţinta n-au fost imigranţii? Ci tocmai guvernul care e pro-palestinian declarativ şi aparent glacial cu Tel Aviv-ul! Deviza taberei de vară a tinerilor laburişti împotriva cărora a fost iniţiat masacrul era: „BOICOTAŢI ISRAELUL!”. Vi se pare absolut logic ca un neonazist antimusulman să facă treaba-asta, nu? Just think about it!

În realitate, deviza extrem de perversă – care, altfel, ar fi doar extrem de stupidă – manipulează în sens contrar. Dintotdeauna stânga, stânga extremă a susţinut extremismul israelian, contrar aparenţelor (care, într-adevăr, cam înşeală, fiindcă sunt şi mulţi). Dreapta este cea care a pledat şi pledează pentru echilibru firesc, pentru normalitate. Preşedintele conservator George W. Bush este cel care a iniţiat campania pro-statul palestinian, contiguu cu cel israelian. A fost primul preşedinte american care s-a pronunţat pentru statul Palestina. Acum, Obama, preşedinte de stânga frizând neocomunismul, aruncă în aer proiectul, din momentul în care s-a pronunţat electoral – că în SUA e foarte greu să reuşeşti dacă nu ai susţinere evreiască – pentru statul Palestina, aşa cum era anterior statului Israel. În treacăt fie spus, recunoscut de ONU. Nu, nu-i nici o contradicţie aici. Dimpotrivă. Mentorilor extremismului conflictual israelian le convine la maximum tensiunea. Normalitatea le-ar ucide obiectul muncii. Repet, detest teoria conspiraţiei, dar nu trebuie să fii teori-conspiraţionist ca să-ţi dai seama că are loc o manipulare planetară împotriva normalităţii.

Un echilibru ar fi atât de simplu, atât de uşor de obţinut, dacă s-ar vrea. Dar tot ce vor cei care se substituie dumnezeirii e să manipuleze conflictual. Ca să divizeze. Şi să stăpânească. Elementar.

Poate că n-are importanţă culoarea politică în cazul de faţă sau nu e de nici o culoare despre opţiuni doctrinare. E vorba despre o crimă împotriva umanităţii şi împotriva rânduielii democratice occidentale, întruchipată până acum exemplar de Norvegia, în majestatea ei cotidiană. Pentru toţi. De la cel mai umil şi până la Suveran. Care, apropo, a fost în mijlocul poporului său la greu. Împreună cu minunea de Regină. Ca să-şi consoleze compatrioţii şi totodată, să prevină o catastrofă, anume, demoralizarea propriului popor, descurajarea democraţiei şi a statului de drept. Şi profanarea valorilor (Europei) creştine.

Pentru că morala îngrozitoare poate fi că nu mai avem voie în normalitate. Nu mai e permisă viaţa firească, liberă ca respiraţia şi trăită în siguranţa pe care ţi-o dă civilizaţia convieţuirii sociale, chiar comunitare. În câteva clipe, s-a spulberat mitul modelului scandinav al liniştii pline de sănătate şi bunăstare. Acum, democraţia e păzită cu armata, în stradă, în plină capitală a libertăţii, până acum, de la sine înţeleasă.

Ţinta ultimă e că se loveşte în inima dreptei creştine. Sau în inima dreptei şi a creştinismului. Propaganda este că asasinul e „de dreapta” – dreapta, asimilată marxist-leninist cu extrema dreaptă, pentru a fi compromisă în rectitudinea ei fundamentată pe valorile creştine. Am arătat mai sus că e pe dos. La fel ca şi preferinţele pretinsului autor al ororii. Propaganda mai este că autorul ororii ar fi „fundamentalist creştin” – de fapt, cheia întregii nemernicii criminale.

Trebuie să fii cretin ca să marşezi la asemenea imbecilitate. E o contradicţie în termeni, dacă raportăm fundamentalismul la „corectitudinea politică”, concept lansat ca să flateze minţile odihnite, deci uşor de furajat. Dacă raportăm termenul la doctrină, atunci conotaţia negativă nu mai are sens, fiindcă ne referim tocmai la fundamente. Adică exact la coloana vertebrală a unei doctrine, convingeri, etc. În cazul creştinismului, nu poate fi ceva mai luminos decât fundamentalismul. Anume, urmarea fără greş a învăţăturii Mântuitorului, privind religia iubirii, conduita genoroasă a creştinului, chiar martirică dacă trebuie, martiriul însemnând sacrificiul pentru celălalt, chiar în detrimentul persoanei proprii. Deci, să fii „fundamentalist creştin” n-ar însemna altceva decât să fii sfânt, pur şi simplu. Pâinea lui Dumnezeu. Crima, genocidul, sunt incompatibile cu fudamentele creştinismului, religia luminoasă a umanităţii. Sensul martiriului în creştinism e mărturisirea lui Hristos, suferinţa necondiţionată pentru adevărul jertfel creştine, care înseamnă iubire de oameni. Chiar cu preţul ultim.

NIMENI, niciodată nu a reuşit o odă perfectă a IUBIRII precum Sfântul Apostol Pavel sau Paul – în funcţie de situarea greografică. Un iudeu fost persecutor nemilos al creştinilor, hulitor al Domnului Nostru Iisus Hristos.

Dar ceea ce au intenţionat mentorii ororii de la Oslo a fost tocmai să compromită caracterul luminos al creştinismului – de parcă ar putea, vreodată, cineva, mai mult decât să-L răstignească la infinit pe Mântuitor, martirizând discipolii Lui, spre gloria umanităţii şi întru salvarea ei eternă.

Morala: să uităm terorismul (anti)semit, care tot aia e. Să me îndreptăm minţile furajate asupra ţintei false, „fundamentalismul creştin”. Concept pentru cretini.

De altfel, mă leşi, ce organul calului „fundamentalist creştin” poate fi un mason?! 😯

P.S. Totodată, evenimentul monstruos de la Oslo acoperă evenimentul zilei precedente, anume, decizia Comisiei Europene de a acoperi astronomic gaura neagră din furtul guvernamental al Greciei, cu un nou împrumut, extins pe 30 de ani şi cu iertarea unei părţi din datoria anterioară: fiindcă falimentul Greciei ar însemna falimentul experimentului euro. Aţi mai auzit vorbindu-se despre asta? Că cică atentatorul e anti-UE.

UPDATE: Cum de-am uitat? Aţi observat sau poate vă place modul în care presa l-a descris pe suspect? Cică, blond cu ochi albaştri. Sau nu pricepeţi nimic? 😆 

GRECIA RATEAZĂ ŞANSA DE A FACE DIN NOU ISTORIE VIE

Video de DELIJENAVIJANJE1989

Grevă generală, anarhie, isterie, revoluţie haotică, dirijată chiar la adresa propriei istorii de ţară care trăieşte, de sute de ani, (d)in propria-i postumitate. Cum altfel poţi interpreta furia cu care unii sparg marmură antică, doar ca să dea cu ea în forţele de ordine?

Dar ordinea cui? Asta-i întrebarea. Gen mănăstire-ntr-un picior. Este reţeta falimentului criminal al ţărilor şi popoarelor, prescrisă cu mult spor de FMI. Adică, simplu. Îşi pierduse obiectul muncii şi atunci băncile – sau mătcile lor – au declanşat „criza bancară” care, ca să le salveze şi deci, să reabiliteze FMI, a devenit „criză financiară”, pe urmă, economică, pe urmă, recesiune euro-americană şi deci, mondială. Care revine, suntem preveniţi. Vremuri grele, vorba clasicului britanic.

Detest teoria conspiraţiei, pentru că, prin starea de panică pe care o induce, deformează psiho-mental. Dar asta nu înseamnă că sămânţa teoriei nu e viabilă. Într-atât încât rodeşte letal. Guvernele vândute se împrumută la FMI cu sume uriaşe, le fură din gros, în parandărături cu băncile şi alte reţele. Se întâmplă la noi, s-a întâmplat, astronimic, în Grecia, iar acum populaţia e pusă să deconteze tâlhăria internaţională.

Parlamentul Greciei a ratat, azi, şansa ca ţara lor să facă din nou istorie vie şi legea în Europa. Dacă vota contra planului de pretinsă austeritate – de fapt, de jupuire a oamenilor de rând şi a mediilor de afaceri onorabile, în timp ce hoţii îşi îngraşă conturile oneroase – Grecia dădea lovitura de graţie monedei euro şi neosclaviei de tip sovietic în care degenerează, progresiv, Uniunea Europeană, iniţial, un proiect generos, creştin-democrat. Confiscat şi deturnat chiar de cei care au făcut totul pentru ca Europa, în Constituţia ei, să-şi renege originile constitutive creştine. N-au acceptat nici măcar formularea ” origini iudeo-creştine”, fiindcă ar presupune o evoluţie cu care patronii finanţei mondiale nu sunt de acord. Deşi sau tocmai pentru că e de bine.

Iar Grecia se autoprofanează, chiar în zi de sfântă sărbătoare, a Apostolilor Petru şi Pavel care sunt, de drept şi de fapt, patronii spirituali ai Europei.

Ar fi fost prea frumos ca grecii să dezumfle băşica euro. Era dureros pe moment, dar sănătos în perspectivă, ca după o operaţie de extirpare de tumoare malignă şi de terapie ulterioară pentru a nu recidiva.

Votul de azi din Grecia, din păcate, declanşează metastaza multiplă în trupul Europei. Noroc cu Marea Britanie, care e logic că ar fi ajutat Grecia, numai să scape Europa de artificiul vicios al monedei euro. Europa, în loc de o idee generoasă şi un leagăn de prosperitate, devine un lagăr al morţii. În care nici măcar n-ai voie să mai pui cruce.

P.S. Iar SUA riscă să degenereze, din păcate, în simplu bârlog al FMI şi Băncii Mondiale. Helas!

POPULISMUL STÂNGII, LA ORIGINILE CRIZEI FINANCIARE

Foto: Săptămâna financiară

LA ORIGINILE CRIZEI – de FLORIN AFTALION

Băncile sunt de mult timp acuzate că nu împrumută decât bogaţilor. Mai puţin în Statele Unite, unde reglementarea si instituţiile specializate le incită, ba chiar le obligă, să finanţeze locuinţele celor mai dezavantajaţi. Iată de ce s-a ajuns aici.

           În 1977, sub mandatul presedintelui Carter, a fost promulgată o lege intitulată Community Reinvestment Act. Aceasta forţează băncile si casele de economii să acorde împrumuturi comunităţilor dezavantajate. Mult timp, această lege, înăsprită si apoi relaxată sub mandatele lui Clinton si Bush-fiul, a fost aplicată fără prea multă rigoare.
           Cel puţin până în momentul în care „grupurile comunitare“ si-au dat seama de puterea pe care le-o dă legea. Ele pot, într-adevăr, să blocheze operaţiuni precum deschiderea unor noi sucursale sau realizarea unor fuziuni bancare protes-tând pe lângă cele patru organisme care reglementează acest sector. Din acel moment, băncile care deserveau cartierele sărace au avut de ales între a renunţa la dezvoltare sau a da împrumuturi foarte riscante. Ca urmare, ele nu pot nici măcar cere rate ale dobânzii care corespund riscului pe care si-l asumă, căci ar fi acuzate de camătă si condamnate ca atare. Remarcăm, în trecere, că unul dintre cele mai active grupuri comunitare este ACORN, unde a militat Barack Obama.  
           Băncile nu au iesit din capcana în care căzuseră decât atunci când lobby-ul constructorilor si al intermediarilor financiari a început să reclame locuinţe accesibile pentru toată lumea. A trebuit astfel să se găsească mijloacele de a finanţa cantităţi uriase de creanţe ipotecare de proastă calitate (subprime). Instituţii sponsorizate de guvern (dintre care cele mai importante sunt Fannie Mae si Freddie Mac) au găsit, cu încurajarea Congresului, soluţia problemei. Ele urmau să cumpere creanţele ipotecare de pe piaţă (aceasta era misiunea lor), păstrând o parte pe propriile bilanţuri si revânzându-le pe celelalte sub formă de Mortgage Backed Securities (MBS), adică „pachete“ ce regrupau sute de creanţe primare a căror rambursare o garantau. Fiind diversificate geografic, aceste MBS păreau cu atât mai puţin riscante cu cât dădeau iluzia că ar fi garantate de stat. Sectorul privat a avut contribuţia sa. Jocul titrizării a fost cu atât mai stimulativ cu cât preţul imobilelor nu înceta să urce, ca urmare a ratelor joase ale dobânzilor practicate cu încăpăţânare de Fed, pentru a iesi din recesiunea ce a avut loc în 2001.
            Inflaţia bunurilor imobiliare le convenea de minune celor care îsi cumpăraseră deja locuinţele si vedeau cum valoarea propriilor active se apreciază de la o zi la alta. Dar acest fapt nu era valabil si pentru noii cumpărători, deoarece cheltuielile ridicate cu ipotecile le puneau din ce în ce mai multe probleme. Lucrurile nu puteau ţine la nesfârsit în felul acesta. Pentru ca toţi americanii să poată continua să achiziţioneze locuinţe, urma să li se ofere, cu binecuvântarea guvernului, a Congresului si a instanţelor de reglementare, împrumuturi ipotecare fără avans si cu dobânzi iniţiale foarte reduse (dar care urmau să se majoreze ulterior). Chiar si familiile fără niciun venit erau autorizate să profite de acestea.
           Cresterea preţurilor nu se putea prelungi la infinit. Fed a sfârsit prin a majora dobânda de politică monetară si bula imobiliară s-a spart. Căderea preţurilor a provocat un efect de bulgăre de zăpadă. Proprietarii ale căror avansuri de cumpărare a locuinţelor erau mici sau chiar nule au văzut cum datoriile le depăsesc veniturile. Ca urmare, nu le-a mai convenit să-si plătească ratele lunare. S-au văzut, de asemenea, cumpărători cu venituri modeste care nu-si mai puteau achita datoriile. În ambele cazuri, casele erau preluate de bănci si revândute, fapt ce accelera căderea preţurilor. Prăbusirea valorii capitalurilor imobiliare a antrenat prăbusirea produselor financiare derivate. Generalizarea tehnicilor inaugurate de Fannie Mae si Freddie Mac, precum si noile reguli contabile care impuneau evaluarea acti-velor la cursul pieţei dădeau o amploare înspăimântătoare crizei.
           Dar să nu pierdem din vedere că la originea dezordinii financiare actuale se află emisiunile masive de creanţe ipotecare subprime destinate comunităţilor dezavantajate. Prin urmare, voinţa politică de a oferi locuinţe tuturor este cea care trebuie reformată înainte de toate.

Florin Aftalion este Profesor emerit la ESSEC Business School Paris.

Articol apărut în numărul din 14 octombrie 2008 al cotidianului francez „La Tribune“

Reprodus în Săptămâna financiară

PREŞEDINTELE BUSH, SUMMIT ECONOMIC ÎN SUA

Aseară, preşedintele George W. Bush i-a primit la Camp David, Maryland, pe preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy şi pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso.

La conferinţa de presă comună cu preşedintele Franţei, preşedinte în exerciţiu al Uniunii Europene, preşedintele Bush a anunţat că va organiza un summit mondial pentru sincronizarea în aplicarea soluţiilor pentru prevenirea consecinţelor crizei financiare asupra economiei mondiale. 

La summit vor participa atât ţări dezvoltate, cât şi ţări în proces de dezvoltare. Preşedintele Sarkozy a reiterat declaraţia că la probleme globale trebuie un program mondial de soluţionare.

Preşedintele Bush a precizat că summitul din America va avea loc la foarte scurt timp după alegerile prezidenţiale din 4 noiembrie.

GUVERNUL UK INJECTEAZĂ CAPITAL ÎN SISTEMUL BANCAR

 Foto: Reuters

„Problemele globale necesită soluţii globale”, a spus, acum câteva minute, premierul britanic Gordon Brown, în declaraţia de presă prin care a anunţat „acţiunea fără precedent” conform căreia Guvernul pe care îl conduce va injecta 63 de miliarde USD în sistemul bancar – RBS, HBOS, Lloyds TSB.

Măsura vine după întâlnirea miniştrilor de Finanţe ai G7 de la Washington, în cadrul căreia şeful Trezoreriei SUA, Henry Paulson, a anunţat decizia Guvernului american de a cumpăra pachete minoritare de acţiuni la o gamă largă de instituţii bancare.

Premierul Gordon Brown a declarat că măsura este nu doar preventivă din punct de vedere economic, ci şi asiguratoare moral şi psihologic, fiind menită să refacă încrederea în sistemul bancar. În aşa fel încât procesul economiilor să se reia şi să continue „în siguranţă şi în mod sănătos”.

Răspunzând unei întrebări, şeful Executivului britanic a asigurat că măsura reprezintă nu doar „o pompare de capital”, ci şi o investiţie pentru naţiune. La rândul lui, ministrul de finanţe Alistair Darling a precizat că Guvernul îşi va recupera investiţia şi va încasa dividende.

GUVERNUL CUMPĂRĂ ACŢIUNI LA INSTITUŢII FINANCIARE

Secretarul Trezoreriei Americane, Henry Paulson, a anunţat ieri că Guvernul va pune în aplicare Planul Bush de redresare a sistemului financiar naţional, începând prin a cumpăra acţiuni la instituţii financiare. Programul standardizat vizează „o gamă largă de instituţii financiare”.

Declaraţia de presă a avut loc la sfârşitul reuniunii miniştrilor de Finanţe ai G7 de la Washington. Răspunzând unei întrebări, şeful Finanţelor SUA a precizat că pachetele cumpărate vor fi minoritare, astfel încât Guvernul nu va avea putere de decizie asupra companiilor în cauză.

CONGRESUL SUA A APROBAT PLANUL BUSH DE REDRESARE

Preşedintele Bush a salutat evenimentul şi a promulgat legea.

On Friday, October 3, 2008, the President signed into law:

H.R. 1424, the Emergency Economic Stabilization Act of 2008, Energy Improvement and Extension Act of 2008, and Tax Extenders and Alternative Minimum Tax Relief Act of 2008, which authorizes the Secretary of the Treasury to establish a Troubled Assets Relief Program to purchase troubled assets from financial institutions; provides Alternative Minimum Tax relief; extends expiring tax provisions and establishes energy tax incentives; and temporarily increases Federal Deposit Insurance limits.

THE PRESIDENT: A short time ago, the House of Representatives passed a bill that is essential to helping America’s economy weather the financial crisis. The Senate passed the same legislation on Wednesday night. And when Congress sends me the final bill, I’m going to sign it into law.

There were moments this week when some thought the federal government could not rise to the challenge. But thanks to the hard work of members of both parties in both Houses – and a spirit of cooperation between Capitol Hill and my administration – we completed this bill in a timely manner. I’m especially grateful for the contributions of Speaker Nancy Pelosi, Minority Leader John Boehner, Majority Leader Steny Hoyer, Minority Whip Roy Blunt, Chairman Barney Frank, Ranking Member Spencer Bachus.

By coming together on this legislation, we have acted boldly to help prevent the crisis on Wall Street from becoming a crisis in communities across our country. We have shown the world that the United States of America will stabilize our financial markets and maintain a leading role in the global economy.

A major problem in our financial system is that banks have restricted the flow of credit to businesses and consumers; many of the assets these banks are holding have lost value. The legislation Congress passed today addresses this problem head on by providing a variety of new tools to the government – such as allowing us to purchase some of the troubled assets, and creating a new government insurance program that will guarantee the value of others. The bill also ensures that these new programs are carried out in a way that protects taxpayers. It prevents failed executives from receiving windfalls from taxpayers’ dollars. It establishes a bipartisan board to oversee the plan’s implementation.

Taken together, these steps represent decisive action to ease the credit crunch that is now threatening our economy. With a smoother flow of credit, more businesses will be able to stock their shelves and meet their payrolls. More families will be able to get loans for cars and homes and college education. More state and local governments will be able to fund basic services.

The bill includes other provisions to help American consumers and businesses. It includes tax incentives for businesses to invest and create jobs. It temporarily expands federal insurance for bank and credit union deposits from $100,000 to $250,000 – a vital safeguard for consumers and small businesses. It provides families with relief from the Alternative Minimum Tax, which would otherwise increase taxes for 26 million taxpayers by an average of $2,200.

I know some Americans have concerns about this legislation, especially about the government’s role and the bill’s cost. As a strong supporter of free enterprise, I believe government intervention should occur only when necessary. In this situation, action is clearly necessary. And ultimately, the cost – ultimately, the cost to taxpayers will be far less than the initial outlay. See, the government will purchase troubled assets and once the market recovers, it is likely that many of the assets will go up in value. And over time, Americans should expect that much – if not all – of the tax dollars we invest will be paid back.

Americans should also expect that it will take some time for this legislation to have its full impact on our economy. Exercising the authorities in this bill in a responsible way will require a careful analysis and deliberation. This will be done as expeditiously as possible, but it cannot be accomplished overnight. We’ll take the time necessary to design an effective program that achieves its objectives – and does not waste taxpayer dollars.

Our economy continues to face serious challenges. This morning, we learned that America lost jobs again in September – disappointing news that underscores the urgency of the bill that Congress passed today. It will take more time and determined effort to get through this difficult period. But with confidence and leadership and bipartisan cooperation, we’ll overcome the challenges we face, return our nation to a path of growth, and job creation, and long-term economic prosperity. Thank you.