Archive for Decembrie 2011

PENTRU VOI, DE CRĂCIUN

Duminică 25 Decembrie 2011

Video de gardea23

INCOMPATIBILITATE. DORU MĂRIEŞ A AVUT DREPTATE

Marți 20 Decembrie 2011

Video de CioaraDPgard

De mai multă vreme nu-mi mai pierd timpul cu prostiile pseudopoliticii de pe la noi, dar azi am făcut o excepţie de câteva minute, tocmai pentru că am aflat de şedinţa dedicată revoluţiei (las termenul ăsta, pentru că nimic nu se compară cu regimul comunist şi chiar dacă acum e perpetuat la modul pervers, cel puţin nu mai e instituţionalizat ca înainte de 1989 – sigur că mai e timp, dar nu mult, că un an trece repede).

Deci, câteva minute pe televiziunile de ştiri. Doru Mărieş spune adevărul care supără, anume că Ion Iliescu a profitat de revoluţie şi e vinovat de morţii de după 22. PSD-ul iese din sală. Mai înainte, un exponent al altei asociaţii decembriste o făcuse praf pe Borfeta Anastase. PD-L înghite, că de! Îşi revendică anticomunismul. Fraude feseniste. Mutanţi abjecţi, ultimul produs al regimului comunist. Pe scurt: incompatibilitate.

Atâta vreme cât PSD nu se poate delimita de propriile fapte nefaste – ca să nu le zic crime antinaţionale şi împotriva (drepturilor) omului – nu se deosebeşte cu nimic esenţial de fratele-i PD(-L). Mama lor e „emanaţia” din decembrie 1989: FSN.

Să ne înţelegem:  România n-a avut nici opoziţie, nici disidenţă, nici rezistenţă, deci e clar că nu avea cine face, mai precis, conduce, revoluţia – nici de catifea, nici altcumva şi e clar că n-avea cine naibii să vină la putere, din afara fostului aparat. Crima a fost că gaşca staliniştilor şi a progeniturilor lor, în frunte cu tov. Iliescu, n-au declarat cinstit care e situaţia, cine sunt şi ce vor, ci au sacrificat peste 1000 de vieţi ca să pretindă că emană la putere ca „salvatori” ai revoluţiei.

Orizontul de aşteptare al românului era extrem de scăzut: nu visa să cadă Ceauşescu, tot ce-şi dorea era o cât de mică schimbare, un licăr de liberalizare, să vină Nicu, ceva de genul ăsta, deci oamenii ar fi acceptat succesiunea, bucuroşi că au scăpat de ceea ce nu sperau să scape vreodată. Uciderea, însă, a unui număr dublu de oameni faţă de represiunea de până în 22 decembrie a radicalizat spiritele şi a ridicat până la cer orizontul de aşteptare al luptătorilor, al curajoşilor din 21 decembrie, pe măsura aspiraţiilor celor de la Timişoara. De unde şi scandarea FĂRĂ COMUNIŞTI!, din sute de mii de piepturi, în Piaţa Palatului, la ora 17, ziua de 22 decembrie 1989. Totodată, aversiunea poporului român faţă de Moscova era extrem de puternică.

Dacă Ion Iliescu nu asculta de toate lichelele care l-au împiedicat să aibă dialogul promis cu delegaţia Pieţii Universităţii, s-ar fi scutit 10 ani de retardare a României. Era şi prea blocat în anchilozele marxist-leniniste: în timp, a evoluat democratic, fără să-şi abandoneze convingerile. PSD, însă, nici acum nu-i în stare să recunoască adevărul istoriei recente şi să se delimiteze de trecutu-i nefast pentru ţară, tocmai pentru a se putea angaja pe linia unei evoluţii ireversibile către susţinerea valorilor democraţiei şi statului de drept: călcate în picioare şi în prima parte a anilor 90, şi după ce nomenclaturistul Traian Băsescu a devenit pentru a doua oară preşedinte al României.

Cel puţin în pactul de la Timişoara, care a fost precursorul USL, din campania pentru turul al doilea prezidenţial, Geoană îşi asumase greşelile trecutului în numele PSD. Acum, PSD – cu măscărici ceghevarişti ca Ponta şi Mazăre şi alţi spălaţi pe creier – revine la atitudinea FSN din 1990, care ne-a retardat cu 10 ani. PNL ar fi trebuit să păstreze diferenţa, să rămână echidistant ca angajament politic faţă de cele două părţi ale FSN. Sigur – repet ceea ce am susţinut cu mult înainte de constituirea USL -, se impunea o alianţă cu PSD, dar numai electorală: şi extrem de eficientă. În caz contrar, mai bine lipsă, pentru că în condiţiile actuale, e clar ce va urma la anul: reîntregirea familiei, o altă guvernare PD-PSD, plus tot felul de fragmente de râmă. UDMR să nu se mire dacă va rămâne pe dinafară. Şi nici Crin.

HAVEL

Luni 19 Decembrie 2011

„Mihai Eminescu credea că doliul este umbra pe care cei plecaţi dintre noi o lasă asupra celor rămaşi. Vaclav Havel ne lasă în conul de lumină al unor idealuri înalte pentru care a luptat neîncetat, fără nici un compromis. Nu e uşor să trăieşti sub cerul curat al acestor idealuri, dar orice încercare de a trăi astfel este adevăratul omagiu pe care îl putem aduce marelui dispărut”.

Cred că nu se poate spune ceva mai adevărat despre minunea de om care a părăsit această lume, la a cărei credinţă în victoria binelui a contribuit cu toată viaţa lui. Spusele de mai sus îi aparţin preşedintelui Emil Constantinescu şi profesorul român este dintre cei mai îndreptăţiţi să vorbească despre Havel. Pentru că erau prieteni apropiaţi şi i-a unit o afecţiune dintre cele care se dovedesc prin fapte.

Am avut privilegiul să-l cunosc pe reprezentantul puterii celor fără de putere – cum obişnuia să se considere şi cum a rămas mereu Vaclav Havel, mai ales când a ajuns la putere, putere pe care nu şi-a dorit-o niciodată pentru el, ci pentru poporul lui, pe care l-a condus la eliberarea paşnică de regimul comunist. Chiar nu vreau acum să fac o comparaţie cu nefericita noastră ţară locuită de pasivitate anesteziată cu iluzii.

Marea eroare e să facem confuzie între idealuri şi iluzii, a spus Havel în discursul de recepţie a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, în Aula Facultăţii de Drept, ceremonie la care am avut onoarea să particip, graţie invitaţiei adresate de profesorul Constantinescu, pe atunci, rector al Universităţii Bucureşti: ştia că liderul ceh e un reper al meu şi a avut delicateţea să-şi amintească. Mai mult, i-a spus şi lui, după ceremonie, în sala de consiliu în care laureatul a dat autografe: Havel şi o floare întoarsă din coada l-ului.

Video de Euronews

A fost una din zilele de graţie ale vieţii mele în care mi s-a îndeplinit visul de a-i strânge mâna unui om care trăieşte pentru ideal şi totodată, iubeşte nespus oamenii aşa cum sunt, inclusiv cu iluziile lor: şi de aceea face istorie vie – împreună cu ei.  Subţire şi perfect educat, Havel a fost cu adevărat un lider politic atipic, poate singurul, în sensul că lideri ca el, care să reprezinte şi totodată, să exercite negreşit puterea celor fără de putere, nu există decât în domeniul religiei. Modelul absolut e însuşi Mântuitorul, iar Havel l-a imitat, pe cât de discret, pe atât de eficient.

Termenul de charismatic s-a depreciat prin vulgarizare, după folosirea lui aberantă. La propriu li se potriveşte doar celor cu totul deosebiţi, în exclusivitate misionarilor binelui, celor care urnesc lumea din inerţii cu forţa blândeţii, cu puterea propriului exemplu de fiinţă fragilă în faţa forţei brute, dar pe care o domină prin credinţa neclintită în bine, în puterea lui ca finalitate ultimă, ca să zic aşa.

Aşa a fost Havel: un aristocrat la propriu şi la figurat. Un spirit vertical şi un suflet delicat. Un om excepţional de frumos, care inspira încredere şi transmitea iubire. Valorile supreme ale vieţii lui au fost libertatea şi demnitatea. Cu alte cuvinte, iubirea de oameni, pe care i-a vrut mereu liberi şi demni, şi i-a condus la libertate. Nu i-a minţit niciodată, i-a încurajat în idealuri şi i-a descurajat în iluzii: total atipic pentru politică.

Lângă Havel nu i-aş aşeza dintre contemporani decât pe Reagan, Coposu şi Regele Mihai. Poate şi pe Walesa. Idealişti pragmatici, incoruptibli.

Foto 1,2: ziarelive.ro

Dincolo de afecţiunea spontană pe care mi-a inspirat-o mereu, ceea ce cred că l-a deosebit esenţial e faptul că n-a făcut nici o secundă de politicianism. Şi-a urmat cu naturaleţe crezul. Mandatul lui a fost reprezentarea alegătorilor. Cu cinste şi graţie. De fapt, atipic fiind, el a reabilitat politica. Şi cei care aspiră să ne reprezinte ar fi cazul să-i urmeze exemplul – mai precis, un tip cu nume de floare. Crinii noştri, care de când s-au pretins uslaşi n-au făcut decât să declare că nu pot să facă nimic, ar trebui să facă nişte duşuri scoţiene după ce-şi dau seama că a fost odată o revoluţie de catifea, când noi pe-aici nu făceam decât să ne complacem în gândul comod că nu se poate face nimic, decât dacă ne pică din cer: fără ca măcar să credem.

Havel nici n-a vrut puterea. A vrut eliberarea poporului din regimul răului. În rest, nu voia decât să scrie, să facă artă. Cu alte cuvinte, avea cu totul altă profesie decât politica. De aceea a şi fost atât de profesionist în reprezentarea oamenilor, a intereselor superioare.

Dumnezeu să-l odihnească!

P.S. Viaţa unui om înseamnă infinite nuanţe. În esenţă, însă, definitorie rămâne situarea între bine şi rău, mai precis, înclinaţia către bine sau rău. Condus de ideal, Havel a condus către bine. Simbolic, în timp ce Havel s-a stins în somn, după o lungă suferinţă (aviz fumătorilor!), a crăpat Kim Jong Il, un exponent al domniei răului, condus de iluzia eternităţii puterii efemere (aviz amatorilor!).

DE CE N-AM MAI SCRIS PE BLOG

Miercuri 14 Decembrie 2011

Video de duraacefreak