Archive for the ‘Life’ Category

WAKE ME UP WHEN SEPTEMBER ENDS. CELOR RĂMAŞI FĂRĂ PĂRINŢI. INDIFERENT DE ANOTIMP

Luni 30 Septembrie 2013

Video de BunnyTheMean

SMURD

Miercuri 5 Septembrie 2012

Aşa am eu parte, probabil că asta trebuie să mi se întâmple.

Cu puţine minute înainte de a mă apuca să scriu, am fost martora unui eveniment abisal.

Eram peste drum de o staţie de tramvai, când am ajuns, acolo era un om prăbuşit pe refugiu şi un echipaj SMURD care făcea manevre de resuscitare.

Am împietrit,  am plâns şi m-am rugat. Salvatorii erau trei băieţi şi o fată, polişiştii de la circulaţie aveau grijă ca lumea să nu-i incomodeze.

Nu mă puteam mişca, simţeam că timpul s-a oprit. Vedeam şosetele omului şi panfofii negri, fără şireturi, pantaloni tot negri şi bluză albă, nici tânăr, nici bătrân. Şi îmi venea să urlu gândindu-mă la familia lui dacă moare, îmi era milă de el de nu mai puteam suporta gândul că se întâmplă în faţa mea, dar cel mai milă îmi era de familie, de cei dragi ai lui, care îl aşteaptă şi care pot primi oricând o veste cumplită. Pe neaşteptate.

Şi ne facem planuri, şi de enervăm adesea fără sens, pentru chestii derizorii, şi credem că avem o eternitate în această viaţă. Oricând ni se poate întâmpla. Şi ce-i mai trist, şi ce-i mai insuportabil, oricând li se poate întâmpla celor dragi. Atunci, în egoismul tău te gândeşti că mai bine să te duci tu decât cei mai dragi pe lumea asta.

Deci, i-au făcut masaj cardiac, după care injecţie în inimă, respiraţie gură la gură, intubaţie şi deşi omul nu mişca, n-a mişcat nici un milimetru şi nici eu – mi se părea o impietate să fac vreo mişcare, totuşi, a fost ridicat cu grijă, pus pe targă şi dus cu ambulanţa în viteză maximă, cu tot dispozitivul de urgenţă activat – sirenă, girofar.

Am mulţumit în gând şi am plecat – dacă nu-l resuscitau, n-avea sens să mai bage alerta. Pentru morgă nu-i nevoie de girofar.

Am un cult pentru dr. Raed Arafat. Şi pentru echipa lui. De mult.

P.S. Acasă, am deschis televizorul şi l-am închis la loc, pe toate canalele – deşertăciune.

GRIVEI A ÎMPLINIT 20 DE ANI. CUŢU NOSTRU DRAG, CREDINCIOS, SCUMP, IUBIT ŞI ÎNŢELEPT :)

Sâmbătă 25 August 2012

Grivei a primit numele din greşeală, trebuia să îl poarte frăţiorul lui, care s-a dus de mititel, otrăvit 👿 şi el chiar era grivă. Mama şi unchiul meu apucaseră să-i zică Azor celui otrăvit şi Grivei, roşcovanului. Aşa au apucat şi aşa a rămas.

El e mare, falnic, înalt în picioare şi cu talie mare  – sigur, acum a slăbit, e ca un căprior, ca un cerb bâtrân – dar tot şef peste pădurea fără prădători. Mămica lui, Laika, era cea mai dulce şi cea mai scumpă şi cea mai iubită căţeluşă, o vulpiţă de talie medie şi o minune jucăuşă, sociabilă, adorabilă. A călcat-o un nenorocit cu maşina, care mergea cu o viteză de dement pe o uliţă comunală. Iar aia mică era obişnuită cu alt ritm. Noroc că n-a suferit. 😥

La mulţi ani, Grivei! Cuţu scump, drag, iubit, frumos şi credincios. Dintre toţi căţeii noştri, doar el latră când trebuie. Dacă latră Griva, se ştie, chiar e ceva. Ceilalţi se află-n treabă. 🙂

Când era mic, nu dormea decât afară, iarna, direct în zăpadă, cu motanii pe el, care nici ăia la început nu intrau în casă, fiindcă le plăcea mai mult pe blana lui. Michi şi Pichi s-au dus între timp, au rămas pisicile mai vechi şi mai noi, cu care se pupă. La fel şi cu găinile, cu porumbeii, raţele. Îi mănâncă din blide. Apropo – Griva mănâncă şi prune, zarzăre, în general, fructe, legume, boabe de grâu şi porumb de la găini, la schimb cu mâncatul păsărilor din papa lui bun. Că evident o mănâncă şi pe-aia. Dar nu se supără când vin şi obrăznicăturile cu pricina să ciugule cu el. 🙂

P.S. Şi dacă am zis de Lăicuţa că era cea mai scumpă, tot cea mai scumpă a fost şi Fetiţa, o scumpă gri şi care a avut cancer. De ce trebuie să sufere animăluţele? 😥

MIHĂIŢĂ NEŞU ÎŞI FOLOSEŞTE MÂINILE. VA PUTEA VOTA!

Sâmbătă 18 August 2012

Foto: gsp.ro

Mihăiţă Neşu face progrese minunate, informează GSP. El în curând îşi va putea folosi mâinile la capacitate normală şi deci va avea acces la computer ca noi toţi. Va putea mângâia o pisică, pufoasă care în mod sigur îl va ajuta în recuperare. La fel, un căţel.

Credinţa, voinţa şi bunătatea acestui tânăr îi dau puterea de a reveni. Repet ceea ce cred: într-o sfântă zi, Mihăiţă Neşu va merge din nou. Şi paşii lui vor simţi din nou pământul României, ţara pe care n-a încetat s-o iubească. Şi va intra într-o biserică, unde va mulţumi. Ceea ce oricum face.

„În sfîrşit, un progres real. Singur, fără ajutor. Sînt atît de fericit„, îl citează GSP de pe twitter. Câţi dintre noi îşi dau seama cât suntem de fericiţi? Şi cât de puţin îţi trebuie, de la Dumnezeu, pentru fericire? Viaţa, pur şi simplu, cu splendoarea ei. Necondiţionată.

Mihăiţă Neşu e un reper pentru noi toţi. Un model moral. Cu tenacitatea lui senină. Cu generozitatea lui, de unde şi fundaţia. Şi dincolo de fundaţia pentru copiii cu dizabilităţi, el se implică în ajutorarea celor aflaţi în tot felul de alte nevoi, participând la campanii umanitare din ţară cu donaţii şi susţinere publicitară.

Nu în ultimul rând, Mihăiţă Neşu e un model civic. E conectat la România. E interesat continuu de ţara lui – şi a noastră. Suferă şi se bucură cu noi, compatrioţii lui. La referendum a vrut să voteze, a sunat-o pe Oana Stancu s-o întrebe cum poate face să găsească o maşină specială ca să se deplaseze 150 km în SUA, acolo unde face recuperarea, pentru că pe teritoriu străin, în spital nu i se permite urnă mobilă. E regretabil că MAE n-a făcut tot ceea ce putea face pentru un campion, ca să-i asigure dreptul de-a vota. E nevoie de un ambasador al României puternic şi demn în America.

Mihăiţă, te iubim şi îţi mulţumim pentru tot ceea ce eşti şi pentru tot ceea ce faci! Într-o bună zi ai să fii decorat. Poate chiar cu „Steaua României” în grad şi cu onoruri maxime. Ai merita din plin.

Succes, campionule! Ne rugăm în continuare pentru tine. Şi tu pentru noi. Cu mult drag!

Dumnezeu să-ţi dea puterea să revii total! Ca slăbănogul credincios din parabola cu Vindecătorul.

P.S. Kovesi, nu rata momentul de a-l ancheta pentru intenţia de a vota! Precis că ar fi comis o fraudă. De lezbăsism.

ANTENA 3, MARELE PREMIU AL PROFESIONIŞTILOR TV

Marți 29 Mai 2012

APTR a decernat mai multe premii Antenei 3, printre care şi Marele Premiu, pe numele mai multor realizatori: Mihai Gâdea, Oana Stancu, Radu Tudor, Răzvan Dumitrescu, Adrian Ursu, Alessandra Stoicescu.

Premiul Calderon le-a revenit reporterilor cu adevărat speciali, Carmina Othman, Petre Nechita, Simona Boţog, pentru relatările din Piaţa Universităţii (ar fi meritat şi pentru relatările din satele înzăpezite).

Emisiunea „În premieră” a primit premiul pentru Reportaj. Am pus majuscula deliberat. Chiar şi dacă ar fi fost doar reportajul – epocal – despre Cernobîl, ar fi meritat din plin. Carmen Avram a crescut fabulos ca „manager” de echipă.

A fost frumos că au făcut o emisiune despre ei ca mare echipă, menţionându-i şi pe cei care nu au fost premiaţi de data asta. Şi mai ales, vorbind despre oamenii din culise, fără de care nimic n-ar fi posibil. Pe unii i-au şi adus în platou.

Felicitări pentru premii! Deşi am ezitat să-i felicit, dat fiind faptul că un premiu a primit şi Adriana Nedelea, de la Realitatea TV, pentru cea mai bună prezentatoare de ştiri. 😯

ÎNCĂ AM CĂŢEI PE INIMĂ. PENTRU BUTE. AŞTEPT REVANŞA INTELIGENŢEI LA ADRESA FORŢEI BRUTE

Duminică 27 Mai 2012

Am dormit două ore, se lumina la culcare. Dimineaţa când m-am trezit, am văzut o gaură-n tavan. 😛 Era de la adrenalina mea. De azi-noapte. M-am culcat cu furie şi m-am trezit la fel. Somnul n-a făcut decât să-mi administreze resursele de revoltă. 🙂 Motanii erau sideraţi, doar pisica a priceput mai mult. 🙂

Azi vă povestec despre mine, adică am fost plecată de-acasă, alea-alea, nu m-a interesat nimic din ce s-o fi întâmplat în rest (politic, etc) şi tot nu mi-a trecut furia. Nici durerea. Una dură, ofensivă, setoasă de revanşă. Revanşă în sensul cel mai pur, că detest răzbunarea – răzbunarea face parte tot din povestea brutalităţii în care se înscrie victoria lui Froch, adică a omului raportat la statutul de brută; revanşa e altceva, poate chiar contrariul răzbunării, e pur şi simplu sportivitate, o poveste despre elevaţie – cum să spun, cum să spun, deci, cum să spun ca să mă înţelegeţi? Adică e atunci când tu îţi baţi adversarul din respect: în sensul că din respect, nu din ură. Ca să-i demonstrezi ce înseamnă respectul de sine, nu ca să-l omori. Adică Tarzan mănâncă bătaie ca să priceapă că e om (nu brută): asta aştept de la revanşă.

Da, asta e situaţia, mă oftic la maximum pentru înfrângerea lui Bute. Evident că Froch a câştigat meritat, fiindcă Luci s-a bătut singur. Aşa cum fac românii. Şi m-a lovit în inimă că a făcut-o, chiar şi el, un român ieşit din rând, un român superb, un învingător. Prin forţa inteligenţei. Şi un băiat cu bun simţ, un băiat natural şi rafinat care nu a uitat de unde a plecat, şi căruia gloria nu i s-a urcat la cap. Dimpotrivă. Un model al nostru, de erou contemporan. Pur şi simplu, Luci Bute şi iubita lui, şi toată familia lui, şi toată Pechea lui atât de tristă, dar demnă, azi, sunt pentru mine ca nişte fraţi. Adică îmi amintesc că avem o ţară împreună, pe care o reprezintă unul dintre noi: la cele mai înalte cote. Şi de fiecare dată se întoarce acasă. Şi de fiecare dată e acelaşi.

Îmi e foarte drag Lucian Bute. Sunt mândră de el, mă mândresc cu el pentru România. Sunt onorată de prestaţia lui, de felul lui de-a fi, înţelept, cuminte, echilibrat. Plin de viaţă şi totodată, discret. De-o eleganţă aristocratică dobândită prin merit. Modestia lui e un omagiu adus statutului de campion, modelului de excelenţă. E un model de meritocraţie din alte vremuri, vremuri în care marile valori ale României veneau de la ţară. Ţară de la ţăran. În sensul fundamental, nu peiorativ, de azi.

Lucian Bute e un om frumos. La propriu şi la figurat. E absolut o splendoare, din cap până-n picioare. Cum să nu-mi placă? Cum poţi să fii român şi să nu-ţi placă Bute? E o întrebare proastă, fiecare are dreptul la opinie, gusturile nu se discută, se execută. 🙂 Mătuşa mea, Olimpia, cel mai bun şi totodată, cel mai exigent om, spune despre Bute: „e foarte frumos băiatul nostru”. Frumuseţea lui fizică e un omagiu adus frumuseţii morale. Şi sunt furioasă pur şi simplu la gândul că faţa lui simpatică e tumefiată. Faţa lui aproape neatinsă până acum. Fiindcă l-a păzit inteligenţa. Aseară, inteligenţa s-a dat bătută, fiindcă n-a putut presta cum intenţiona, din cauză că a fost bătută fizic. Luci a declarat că a vrut să-l atragă în corzi ca să folosească, decisiv, stânga. Numai că bruta s-a prins că poate să-l distrugă în corzi şi că forţa lui fizică poate anihila viteza lui Bute, deci agilitatea lui. Bute a pierdut fiindcă s-a pomenit uluit de pumni fără număr în figură. Cred că nu doar fizic s-a clătinat – dar oricum a rămas în picioare -, cred că în primul rând a cedat moral – sau psihic, cum vreţi – în momentul în care s-a pomenit măcelărit: era uimit că unui om, unui sportiv i se poate întâmpla aşa ceva, fiindcă el, un campion fair-play, deci un adevărat campion, de fiecare dată când a câştigat prin KO  – şi a făcut-o des – a făcut-o aproape numai dintr-o lovitură, gândită şi aplicată în aşa fel încât adversarul să cadă direct şi să nu se mai ridice, fără să fie umilit. Doar învins sportiv. Pur şi simplu. Pe când Froch e genul de brută pentru care boxul înseamnă să-ţi iei adversarul la omor, să-i cari la pumni până îl desfigurezi. Asta i se pare lui că înseamnă victoria. Şi ce-i mai trist, asta cred unii – chiar elevaţi – că înseamnă „lumea reală” a boxului. M-aş lipsi!

Am mai spus că înfrângerea lui Bute am luat-o personal: ca pe o umilinţă. În sensul că mizez pe forţa spiritului şi deci consider o umilinţă faptul că forţa brută poate bate inteligenţa, uneori. Am mai spus că după acel „KO tehnic” m-am simţit ca o premiantă bătută în curtea şcolii de repetenta clasei. Repet, unii consideră că întâmplarea de aseară înseamnă  „înalta societate a boxului”, şi spun că un derbedeu cu tupeu şi care i-a dat borşul inteligenţei e un adevărat mare campion; nu Bute, care de fapt – zic ei, acum – n-a fost decât un produs comercial. Şi că nici nu va mai avea curajul să boxeze vreodată, necum să-şi ia revanşa, pentru că aşa „a văzut în ochii lui” de-alde Floch.

A văzut gorila în ochii omului că poate să-l omoare. Despre asta-i vorba. Iar dacă asta înseamnă să fii campion şi dacă asta înseamnă boxul, mă dau bătută, îl las amatorilor de măceluri.  Eu credeam şi cred în continuare că boxul e o sărbătoare a inteligenţei virile (sincer, nu consider că boxul sau fotbalul pot fi de gen feminin:  „omoi”  zicea bunică-mea despre anumite femei cu ostentaţii bărbătoase).

Luci a greşit, a greşit grav – el şi/sau antrenorul lui: sunt sigură că domnul Felix Păun, primul lui antrenor, l-ar fi pregătit exact cum trebuie, deci, nu zic că l-ar fi pregătit mai bine, că aici nu încape comparativul, ci pur şi simplu, bine, adecvat. Adică nu l-ar fi lăsat să se apropie de brută, ci să-l domine pe Froch de la distanţă, să-l scoată din minţi, în aşa fel încât să se expună şi să primească lovitura de graţie. Sau oricum, să fie bătut la puncte. Fiindcă astea tot despre inteligenţă sunt, nu despre forţă sau nu în primul rând despre cafteală fizică. Sunt mai ales despre strategie, tactică. Tocmai ele, pe care de regulă e stăpân, i-au jucat feste lui Bute. S-a expus forţei brute, iluzionându-se că o poate contracara prin forţa inteligenţei, pentru ca ulterior s-o învingă, ca de obicei. N-a mai avut nici o şansă, fiindcă Froch a făcut singurul lucru pe care îl ştie şi despre care crede că e sensul lui în viaţă: să bată fizic, să-şi lovească fără număr adversarul în mufă. Şi Lucian nu a mai avut cum să se replieze. N-a mai avut nici agilitatea lui felină, viteza fenomenală, nici forţa psihică de a se apăra şi nici resursele de a riposta. A fost bătut fizic, s-a pomenit că încasează una după alta peste faţă şi asta l-a dezarmat, fiindcă şi-a dat seama că din acea situaţie de agresiune fizică brutală, din partea unei gorile pe care a provocat-o (în sens) greşit, nu mai are scăpare. Asta a văzut Froch în ochii lui Bute şi s-a lăudat că l-a anihilat pentru totdeauna, că l-a scos din viaţa sportivă. Sportivă? Ce are tot ceea ce s-a întâmplat aseară (inclusiv huiduirea imnului României) cu sportul, cu sportivitatea? Unora le place bâlciul, bâlciul sângeros. Ei au avut satisfacţie. Antrenorul a înţeles că Bute a cedat şi a avut responsabilitatea de a opri jocul. Fiindcă nu mai era un joc: era o barbarie. Cred că dacă ar fi continuat, Lucian Bute risca să facă infarct: inimă uluită.

OK, mi-a trecut, aveam nevoie să consum furia asta, ca să nu mă consume ea pe mine. 😛 Furia e o fiară, pe care dacă n-o domesticeşti, te nimiceşte.

Deci, Luci, tu eşti campionul nostru. Stai de vorbă cu primul tău antrenor, ia-l acolo, în noua ta ţară, în care se simte că te simţi extraordinar de acasă. Şi ia-ţi revanşa: domesticeşte bruta. Umanizează-l pe Froch. Bate-l fără sânge.

Succes, Doamne ajută!

P.S. Expresia privind căţeii pe inimă e tot de la bunică-mea.

ANA A ROMÂNIEI, 88 DE ANI, CU DEMNITATE ŞI GRAŢIE

Duminică 18 Septembrie 2011

Este pentru mine unul din reperele feminităţii, care înseamnă delicateţe, forţă morală, demnitate şi graţie, singura inteligenţă autentică, adică inteligenţa bunătăţii, a generozităţii şi dăruirii care guvernează natural ca respiraţia.

Am privilegiul de a o cunoaşte pe această doamnă regală şi mi-a spus cuvinte vii – cuvinte, nu vorbe – adică făpturi care îţi rămân în memorie şi îţi reapar, luminoase, ori de câte ori te gândeşti la esenţa vieţii.

Ana de Bourbon Parma şi Mihai al României sunt în mod minunat destinaţi vieţii împreună, suflete-pereche, frumuseţi verticale, caractere perene.

Rafinamentul lor e clasa simplicităţii.

Mi-a spus Regina Ana la Versoix, când eram numai noi două şi motanul Tiger, că lecţia vieţii ei e smerenia şi că asta e tot ce contează în raport cu dumnezeirea: din om. Printre multe altele, la fel de preţioase, mi-a mai spus că iubeşte Imnul Regal al României pentru că este o rugăciune.

Această doamnă este povestea în sine a sângelui albastru care se aşterne covor roşu pentru oamenii de rând către nobleţe şi nemurire. De ce? Pentru că toată viaţa ei a cunoscut esenţa vieţii şi a istorisit-o prin propriu-i exemplu deopotrivă de modestie şi strălucire.

A muncit ca un om simplu, şi-a asumat crucea destinului. Strălucirea ei vine din adâncul sufletului, care-i luminează frumuseţea. Din liniştea sufletului vine seninătatea. Uşoara aură de melancolie pe care i-o vedem uneori e reflexul tristeţii că România nu (mai) are ce merită: monarhia. Tristeţea că Regele Mihai nu are ce merită: posibilitatea de a face totul pentru România din condiţia de şef al statului, nu doar de fiinţă regală.

Ana de Bourbon Parma şi-a purtat condiţia princiară în anonimat şi a fost soră de caritate, şoferiţă şi camaradă a ostaşilor francezi în al doilea război. Era o copilă. Aşa cum a fost şi când l-a cunoscut pe Regele Mihai. Omul vieţii ei, cum îl numeşte. Vezi în ochii lor fericirea iubirii, completitudinea convieţuirii, bucuria continuă a comuniunii. Aşa, orice povară e uşoară.

Foto via prince radu blog

Este o floare a Franţei pentru România, o floare rară. Iubeşte România aşa cum numai reginele ştiu să iubească. Iubirea ca destin. Iubea ţara noastră încă de pe vremea în care nu o cunoştea personal. Era visul vieţii ei să o cunoască. Era visul pentru care a renunţat la totul ca să fie cu al nostru Rege exilat Mihai Întâiul, într-un peregrinaj auster de 45 de ani.

Pentru astfel de regi, ţara e cu adevărat totul. Dar nu doar ţara. Ci şi poporul sau mai ales poporul, considerat sufletul ţării şi de care Majestăţile Lor ştiu să se apropie ca nimeni alţii. De altfel, sunt iubiţi spontan. Poate de aceea regimul satanic face totul ca să-i separe de popor, fiindcă nici o inimă de om care îi cunoaşte nu poate să nu-i iubească.

Ceea ce au aceşti oameni suveran este faptul că sunt oameni esenţiali, adică scot la iveală binele din om. Privesc oamenii cu prezumţia de bine şi de bunătate. Privesc oamenii cu bunătate. Iar oamenii simt. Iubirea, preţuirea. Confortul de a fi respectaţi, alinaţi, încurajaţi în forţele proprii. Ei, românii mereu depreciaţi, mereu călcaţi în picioare şi învăţaţi să se (des)considere subalterni. Pe unde merg Regele şi Regina, Principesa Moştenitoare şi Principele Consort, Familia de România, renaşte energia. Se redescoperă încrederea. Încrederea în oameni. Şi a românilor în ei înşişi. Şi în destinul suveran al României.

La Mulţi Ani, din toată inima! Şi fie să poarte pe frunte coroana Reginei Maria!

POSTUL SFINTEI MĂRII. TREI REŢETE PENTRU MENIUL ZILEI

Luni 1 August 2011

                                 Motto: „… când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii!”

                                                                   Matei 6, 16-18

Postul Adormirii Maicii Domnului e în principiu sever, nu atât de aspru ca ca Păresimile, dar nici atât de relativ lejer ca Postul Naşterii Domnului. Doar că e scurt, are două săptămâni.

Pentru lumea monahală, lunea, miercurea şi vinerea se ajunează până seara, când se mănâncă legume fierte fără ulei, pe când marţea şi joia, untdelemnul e permis, iar sâmbăta şi duminica e dezlegare la peşte şi vin.

Pentru mireni, însă, postul e mult mai permisiv, mai ales că, vorba Mamei Rada, străbunica mea (mama bunicii materne), contează mai ales ce scoţi din gură şi mai puţin ce mâncare bagi, atâta vreme cât postul e asumat sufleteşte. (Ea era pâinea lui Dumnezeu, o bunătate de femeie şi ţinea posturile, cu bucurie – mâţili lor şi cuţeii nu simţeau diferenţa, că ea făcea papa bun 🙂 ).

O întrebare pentru voi, răspunsul e, fireşte, facultativ: ţineţi postul? Şi mă refer nu la regimul alimentar. Ar fi totuşi frumos să răspundeţi cum vă raportaţi la post, la ideea de post şi la posturile propriu-zise.

Ca să-mi răspundeţi, fac ca Nastratin Hogea cu cititul, câte o plăcintă pe fiecare foaie. 😛 Deci, vă promit meniul zilei, în fiecare zi din acest post, pe care îl alcătuiesc propunându-vă combinaţii din cartea savuroasă a presbiterei GAROAFA COMAN, „Mâncăruri şi Dulciuri de Post”, apărută şi reeditată la Editura Bizantină (eu am ediţia princeps, tivită cu galben 🙂 ).

Precizez că am să aleg reţetele cele mai dietetice, deci le exclud pe cele care implică prăjeli, căliri, etc. – şi autoarea cărţii are destule grele, cam toate. 🙂

Mai precizez că personal am să mânânc în post  supe uşoare şi în rest, legume şi fructe ca atare (e bine ca fructele să fie mâncate pe stomacul gol şi/sau oricum să păstrăm un interval de cel puţin 20 de minute până ce mâncăm altceva). 😛 Şi pâine sănătoasă, simplă, iar la supe, crutoane tot fără aditivi, preparate la cuptor, cu multe seminţe, alune, măsline. Buni şi fulgii de porumb, cu ceai, suc de roşii sau supe.

Ocazional, câte-o ciocolată de post (musai mare şi musai toată deodată, savurată bucată cu bucată  🙂 ), ceva cornuleţe cu mere (feriţi-vă de cele de la Boromir, că dau dependenţă 😛 ), oareşce napolitane de post (Alfers, foarte bune şi uşoare sau Joe) şi posibil, covrigei criminali de la Alina şi Cristi – de fapt, toate „ocazionalele”-astea le ronţăi la ei.   😳 

Nu se depune nimic dacă aveţi arderi puternice prin mişcare şi consum nervos pozitiv, ca să zic aşa. 😀

Postul e reculegere şi totodată, voie bună, adică, inimă uşoară – că altfel nu-i decât regim alimentar fără sens.

Deci, vă propun pentru astăzi:

Felul întâi:  Borş de legume

Ingrediente: 2 cartofi, o ţelină, o ceapă, 2 morcovi, o legătură de pătrunjel şi una de leuştean, 1 păstârnac, un sfert de varză, o mână de fasole verde, un dovlecel, 3-4 roşii, 2 ardei graşi, 1 litru de borş.

Preparare: Într-o oală mare, se pun la fiert în 3 litri de apă, moovul, pătrunjelul şi păstârnacul date pe răzătoarea mare, varza tăiată fideluţă, ardeii şi ţelina tăiate cubuleţe. Se acoperă şi se lasă să fiarbă. Când sunt aproape fierte se pun cartofii, dovleceii tăiaţi cubuleţe şi roşiile date pe răzătoare, decojite în prealabil şi fără seminţe. Când sunt bine fierte se adaugă borşul şi sarea. Se lasă să dea câteva clocote şi se adaugă verdeaţa fin tocată. După preferinţă, se adaugă şi câteva linguri de ulei (dacă puteţi, de măsline, dacă nu, mai bine lipsă, n.Rox.).

Felul doi: Orez cu roşii la cuptor

Ingrediente: 1 kg de roşii bine coapte, o căpăţână de usturoi, o ceaşcă de ulei, 500 g de orez, 3 ardei tăiaţi solzişori, o legătură de pătrunjel fin tocat, o jumătate de cănuţă cu măsline negre tăiate felii (facultativ).

Preparare: Roşiile fără coajă şi seminţe se taie mărunt şi o jumătate din cantitate se pune într-o tavă tapetată cu ulei. Se presară deasupra sare, piper, pătrunjel, usturoi tăiat felioare şi zolzişorii de ardei. Se amenstecă orezul nefiert cu măslinele şi pătrunjelul. Jumătate din amestecul de orez se aşează în tavă peste stratul de roşii, iar deasupra se toarnă jumătate din cantitatea rămasă de roşii, apoi se presară ulei, sare, piper, pătrunjel, usturoi, ardei. Cealaltă jumătate din orez şi restul de roşii se adaugă tot în straturi. Se lasă la cuptor, să fiarbă încet la foc potrivit, cel puţin o jumătate de oră. Se mănâncă rece.

Desert: Prăjitură rapidă

Ingrediente: 1kg de mere, 200 g de făină,200 g de gris de grâu, 200 g de zahăr, 50 g de margarină (Becel sau Mega cu omega 3 🙂  – pe bune!, dar în cazul ăsta, fiindcă e doar pentru uns tava, merge orice margarină, vegetală, evident).

Preparare: Se unge o tavă cu toată margarina. Se amestecă făina, grisul şi zahărul (fără apă) şi se toarnă în tavă. Deasupra se întind în strat uniform merele curăţate şi rase pe răzătoarea mare. Compoziţia se dă la cuptor potrivit, 30 de minute.

Poftă bună şi post uşor! La inimă.

BUTE A FOST LA BON JOVI CU DOUĂ BRUNETE SUPERBE

Luni 11 Iulie 2011

Foto: cancan

Lucian Bute a fost aseară la concertul trupei Bon Jovi împreună cu prietena lui şi altă brunetă superbă. Păcat numai că n-a fost şi John Bon Jovi la Lucian Bute. Poate, data viitoare. 🙂

Naturaleţea lui Bute, modul lui firesc de a se purta sunt admirabile. Un supercampion care rămâne un om. Slabă speranţă să înveţe de la el neamurile proaste pentru care ostentaţia parvenirii e un mod de viaţă.

Şi fetele pot fi modele. Campionul are nu doar bun simţ, ci şi bun gust. 🙂

LA MULŢI ANI, MARIUS MINA! EL ŞTIE TOATE CULISELE PD-L

Joi 7 Iulie 2011

Video de sprite250

Ieri a fost ziua preşedintelui George W. Bush, azi e ziua lui Marius Mina – alt american de dreapta. 🙂

Omul e coşmarul PD-L Bucureşti, al Udrei personal. Nu vor şti niciodată de unde ştie ce ştie şi de unde are ce deţine. 😀

La fel cum la mine vine @Mâţa, pe care ei o cred felină fidelă, tot aşa la prietenul american vin diverse mâţe care-i torc tot ce se întâmplă în interiorul stabilimentului oranj. Iar Udrea se pupă cu ele. 😆

La mulţi ani, prietene! Sănătate şi prosperitate, pentru tine, pentru minunata-ţi nevastă şi pentru toţi cei dragi vouă! Cu două şi cu patru picioare.

God bless U!

NUNTĂ MINUNATĂ A PRINŢULUI ALBERT DE MONACO

Duminică 3 Iulie 2011

Video de FashionTV