Archive for februarie 2009

CASTRARE LA PRIMĂRIA CAPITALEI ÎNCEPÂND CU OPRESCU

Sâmbătă 28 februarie 2009

misu-jimmy-gay

În poză, Mişu (deasupra) şi Jimmy

“Unii au un sistem nervos scalariform ca cel al anelidei: un neuron în cap, unul în cur şi altul în picior”, le-a spus, ieri, Primarul General Sorin Oprescu, liceenilor din Consilul Municipal al Elevilor.

Cristian crede că Doctorul s-a referit la Boc. Nu-l contrazic. Dar eu zic că se gândea la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în frunte cu el însuşi. Din cur.

Primăria Capitalii le-a rezolvat pe toate: traficul, gropile, mizeria, mardeala, şmenuiala, şuţeala şi toate alea-alea care fac deliciul interlopilor. Prioritatea consilierilor în frunte cu Primarul General ca o autostradă suspendată peste inelul median o constituie, de la o vreme, castrarea căţeilor şi pisicilor oamenilor.

În loc să se ocupe de cei 40,000 de căţei comunitari, pentru sterilizarea şi plasarea lor în centre speciale, ca să fie luaţi acasă. Şi să anuleze taxa în acest sens – sunt amărâţi care nu mănâncă ei, cu zilele, doar ca să-şi hrănească pisicile şi/sau căţeii, dar astfel de oameni iubitori de animale nu-şi permit să le ia acasă, din pricina taxei de preluare.

Când, dimpotrivă, Primăria ar trebui să ofere asociaţiilor un fond de bonusuri pentru cei care iau acasă animăluţele şi pentru monitorizarea lor, o vreme, ca să fim siguri că nu sunt supuse la rele tratamente. Dar ce să ne mirăm, că asemenea monitorizare n-are loc, la noi, nici pentru copiii instituţionalizaţi, darămite pentru animăluţele străzii luate acasă.

Deci, nu. Consilierii au propus proiectul castrăzii animăluţelor oamenilor, din case şi din curţi, pur şi simplu patologic, nu doar anticonstituţional şi pasibil să genereze sute de mii de procese care să sufoce Justiţia.

Eu cred că nu doar imbecilitatea e de vină, ci şi cine ştie ce interese de pe lângă Asociaţia Chinologică. Care se vrea instituţionalizată ca Hitler al animalelor. Adică nemernicilor, pe lângă faptul că încalcă grosolan dreptul la viaţă privată, nici nu le dă în gând să facă rezervaţii cu căţei maidanezi româneşti – atât de diferiţi şi de frumoşi cum nu sunt nicăieri în lume şi care ar putea constitui o atracţie turistică. Dimpotrivă, ei vor să extermine tot ce nu e arian, tot ce nu-i de rasă standard. Să nu le strice lor montele şi comisioanele.

Nu l-am auzit pe Oprescu să le scoată consilierilor neuronii din cur.  De fapt, nici nu ne spune care-i poziţia lui în legătură cu acest proiect de hotărâre care în mod sigur intră în analele imbecilităţii mondiale. Imbecilii nu ştiu probabil că motanii sunt predispuşi la afecţiuni renale care pot fi fatale şi că sterilizarea sau castrarea contribuie la instalarea acestor boli. Mă refer la pisicile de casă, care, aşa cum arată felinologii, se manifestă ca o specie diferită de pisicile de-afară, care au un altfel de sistem imunitar.

Motanii mei nu sunt castraţi – pentru că nu suport gândul în principiu şi nu sunt iresponsabilă să-i las să facă pui aiurea, ci doar cu pisici cu stăpâni. Dar nu prea sunt interesaţi, le place unul de celălalt, iar pisicuţa mea, Puşa, îi respinge. Şi totuşi, chiar necastraţi, trebuie să-i ţin numai pe dietă şi tratament cu metionină, pentru că au probleme cu tractul urinar, au făcut pietricele în mod recidivat, ceea ce, netratat, duce la blocaj renal. Dacă i-aş castra, i-aş ucide. Şi chiar dacă n-ar avea probleme, cum să-mi vină mie în casă neinvitaţi de la Primărie şi să-mi ia animăluţele să le castreze?!

Ieri, CGMB a retras proiectul, dar numai provizoriu, pentru rediscutare şi reintroducere în dezbatere. De unde putem înţelege, pentru negocieri între consilierii PSD, care au propus suspendarea şi cei ai PD-L. Liberalii au treabă să-l dea jos pe Tăriceanu şi nu i-am auzit să ne reprezinte, cumva, pe la Primăria Capitalei.

Deci, măi băieţi, dacă cumva veţi adopta aşa ceva, eu propun ca în loc de motanii mei, să vă castrăm pe voi. Începând cu tine, Sorine

Deci, Doc, tu ştii că sunt fată bună şi vă dau de ales, ţie şi consilierilor municipali, între trei soluţii:

1. Cosorul lui Moceanu.

2. Tandemul Dr.Ciomu – Lorena Bobbitt.

3. 7.62.

DANIEL MORAR, MULŢUMIT. CODRUŢA, NESATISFĂCUTĂ

Vineri 27 februarie 2009

morar-fine-cut-newsin_ftb_240_222675_0801_laura_codruta_kovesi1

Azi a avut loc o reuniune cu procurorii, patronată de Procurorul General, Laura Codruţa, avându-l la dreapta pe Procurorul-Şef al DNA, Daniel Morar.

Privind activitatea prestată la Parchete – în general şi în particular, Daniel Morar s-a considerat mulţumit. Nemulţumirea lui a vizat doar instanţele.

Codruţa, în schimb, s-a declarat nesatisfăcută, pe motiv de „sub două rezolvări pe cauză”. Criticile au vizat mai ales serviciile teritoriale, pentru că nu au reuşit să penetreze mediul infracţional.

De la întâlnire a lipsit preşedintele Băse, care a preferat să-i frecventeze, ieri, pe judecători, la reuniunea CSM. Cu uşile închise.

Codruţa, în schimb, a declarat public că de câte ori Parlamentul îi respinge cererea privind imunitatea lui Năstase, de tot atâtea ori le-o trimite înapoi. Ca să i-o ridice.

Şi să se facă dreptate în cetate.

UPDATE. Codruţa a declarat la Realitatea TV, vineri, aproape de miezul nopţii, că anul ăsta va avea loc la Bucureşti summit-ul mondial al prim-procurorilor. Şi că românii nici nu vor simţi că are loc chestia-asta.

PALEOLOGU: „CE NE FACEM CÂND N-O MAI FI BĂSESCU?”

Vineri 27 februarie 2009

toader-paleologu

Asta-i întrebarea.

ADRIAN NĂSTASE SAU CUM SE COMPROMITE ANTICORUPŢIA

Joi 26 februarie 2009

adrian-nastase-tricou-sunt-blogger

Dosarele au ajuns în instanţă. Adrian Năstase a trecut azi pe la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca să ceară amânarea procesului cu afişele electorale, în vederea copierii dosarului judiciar. Care cuprinde 942 de martori.

Se ştie că fostul premier a cerut colegilor din PSD să voteze pentru cererea DNA privind începerea urmăririi penale, în ideea trimiterii dosarelor în instanţă.

Se va pune Parlamentul în calea cererii formulate de Adrian Năstase?  N-are importanţă, pentru că DNA a transmis în instanţă dosarul materialelor electorale, considerându-l pe inculpat nu în calitate de premier cu imunitate, ci de preşedinte de partid.

Eu cred că toată mascarada asta judiciară cu termopanele şi afişele electorale are glorioasa menire de a compromite anticorupţia.  Şi de a-l victimiza pe Adrian Năstase, în aşa fel încât el să nu candideze la preşedinţia ţării şi să evite, astfel, o nouă înfrângere în faţa lui Traian Băsescu.

Sistemul îşi protejează copiii, mai ales atunci când ei se joacă de-a războiul.

Adrian Năstase, acum, la Realitatea zilei. Putem comenta în timpul emisiunii. Timp în care îmi puteţi răspunde şi la întrebări. Încă una:

Chiar credeţi că sunt adversari reali Iliescu şi Băsescu, Băsescu şi Năstase?

Eu cred că între timp istoria se scrie cu Troţki de catifea. Părerea mea!

MINISTERUL DE INTERNE, DECREDIBILIZAT CARICATURAL

Joi 26 februarie 2009

nica-geoana-gardianul

Foto: Gardianul

Numai dinamovistă nu sunt, ba dimpotrivă. Dar asta pentru mine n-are chiar nici o importanţă în raport cu tema pe care o propun. Anume, practica judiciară românească a ţapilor ispăşitori, pentru mascaradă mediatică.

Se pare că ministrului Nica nu i-a fost de ajuns găluşca pe care a înghiţit-o după ce i-a fost servită ca să se facă de râs monumental prin prezentarea prinderii „suspectului” Grivenco, în cazul jafului armat asupra casei de schimb de la Braşov. Deconspirat involuntar de însuşi ministrul de Interne, în calitate de colaborator al lor. Ca şi Gorbunov, probabil.

Deci, după tâmpenia-aia, ministrul Nica vine acum cu o lovitură de imagine la adresa şefului clubului Dinamo, chestorul Marcel Popescu, cercetat, împreună cu alţi cinci subordonaţi, pentru complicitate cu interlopul Eugen Preda de la mall-ul Vitan, sportiv cu grad de ofiţer de Interne, tocmai dat afară de la Dinamo Braşov, subordonat clubului Dinamo Bucureşti.

Cum majoritatatea suporterilor sunt stelişti şi cum majoritatea sunt fanatici anti-dinamovişti, şi cum populaţia este de peluză de fotbal, ce şi-o fi zis ministrul Nica? Ia să le dau eu satisfacţie şi să-l umplu de cacao pe Marcel Popescu. Şi să prezint clubul Dinamo ca adunătură de clanuri mafiote la drumul mare, patronate de însuşi şeful clubului.

Cineva vrea să ne determine să ajungem la concluzia care oricum se impunea: Dan Nica, demisia! Ar fi a patra. Şi o nouă piatră în pavajul spre un regim autoritar. Evident, prezidenţial.

CĂTĂLIN PREDOIU, OM POLITIC CU UN VIITOR STRĂLUCIT

Joi 26 februarie 2009

predoiu-pnl-gardianul1

Foto: Gardianul

„Această agendă tehnică este singura raţiune pentru care am rămas la Ministerul Justiţiei”.

Declaraţie de presă la Guvern, 25 februarie

BĂSESCU VORBEŞTE DE MUCENICI

Miercuri 25 februarie 2009

basescu_tigan

Preşedintele Băsescu va vorbi în Parlament de 9 martie, adică de Mucenici, care Biserica zice că e Ziua Bărbatului.

Ce ziceţi, se victimizează?

VORBA GREA A ZILEI. MĂDĂLIN VOICU DESPRE ROMÂNIA

Miercuri 25 februarie 2009

basescu-tiganca-mare

„România se va scrie cu doi de r”.

La Antena 3, emisiunea „La ordinea zilei”, cu Dana Grecu, 24 februarie

UN TÂNĂR LIBERAL A PRIMIT O DEMITERE DE ZIUA LUI

Miercuri 25 februarie 2009

TCD - PNTCD - CONFERINTA

Foto: Mediafax

Victor Ionescu, vicepreşedinte al TNL, îşi aniversează, azi, ziua de naştere, în braţe cu un cadou primit de la premierul Boc: demiterea de la A.N.T. – Autoritatea Naţională pentru Tineret.

E un tânăr membru al PNL şi nu aveau loc de el cei din turma de boci aduşi de la Cluj. Rămâne de văzut ce va zice justiţia.

La mulţi ani, Victore! Ce să-ţi fac dacă nu te-ai orientat, să fi făcut şi tu stânga-mprejur, ceva?!

PROSTĂNACUL S-A ÎNTÂLNIT CU BLONDA. CA SĂ RĂMÂNĂ

Miercuri 25 februarie 2009

20a1

Foto: Artistul

Astăzi a avut loc Delegaţia Permanentă a alianţei PSD-PC.

Au urmat declaraţii de presă comune.

Prostănacul s-a întâlnit cu Blonda ca s-o convingă să rămână. Şi a convins-o.

PSD are nevoie de PC pentru trustul lui Felix. Felix are nevoie de PSD reciproc avantajos.

Peciştii vor mârâi în continuare prin culise şi pe la televiziuni, dar vor înghiţi găluşca, inclusiv oralul Codrin Ştefănescu, care a învăţat între timp că nu mai are de unde să se întoarcă. Deci, rămâne şi el. Cu spatele la Geoană.

UPDATE. Felix a ieşit şi el la declaraţii şi a spus, unde altundeva decât la Antena 3, că sunt nemulţumiri în teritoriu pentru rele tratamente la care mai marii de la PSD îi supun pe „rudele sărace” de la PC.

Totuşi, a confirmat Felix, ăsta-i nu-i un motiv suficient ca să se rupă alianţa. Dimpotrivă. Mai ales că, a continuat vorbitorul, „PC îşi cauză identitatea”. Şi speră că „o va găsi în iunie, la alegerile europarlamentare”. Dacă va mai fi cazul. Dacă nu, nu. Dacă, adică, la mijlocul lui martie se decide să se meargă pe liste comune, identitatea nu mai e o problemă.

Despre frauda politică pe care o vehiculează Dan Voiculescu prin uzurparea ideii de „conservatorism” şi substituirea ei cu o porcărie de stânga pentru a comprimite ideea conservatorismului în România – cu altă ocazie.

DIN NOU CONTRA CURENTULUI. ITALIENII AU DREPTATE

Marți 24 februarie 2009

berlusconi-deget-b

Aseară s-au întâlnit, la Roma şi pe urmă au susţinut o conferinţă de presă comună miniştii de externe ai Italiei şi României, Franco Frattini şi Cristian Diaconescu.

Pe fra Frattini îl ştiu de mult, un simpatic, nu dau doi bani pe el. Ar putea figura ca material didactic în dicţionare drept ilustrare la capitolul fariseism. Dar aseară consider că a avut dreptate. Nu doar pentru ţara lui. Ci în principiu. Deci şi pentru ţara mea. M-a onorat prin delimitare, pentru că nu m-a considerat de aceeaşi teapă cu infractorii.

Cristi Diaconescu e patetic. Mi-a fost jenă că sunt româncă aseară, din cauza lui, la fel de jenă ca şi din cauza infractorilor din Italia. Pe care el i-a apărat şi m-a pus pe mine în aceeaşi categorie cu ei.

Să spui că refuzi să-ţi monitorizezi infractorii, şi că-i laşi să plece în lume şi să-ţi facă de râs ţara e o iresponsabilitate fudulă. În felul ăsta compromiţi dreptul la liberă circulaţie, pe care îl invoci în apărarea celor ce-l compromit, legând de coada ţării tale o tinichea sinistră.

Şi m-a mai deranjat foarte tare aerul puber al ministrului român de Externe, indignarea lui deloc retorică, deci, necontrolată. E jenant să constat că ţara mea are un ministru de Externe căruia îi tremură vocea. Prestaţia ministrului Diaconescu a fost ca o erupţie de acnee juvenilă pe obrazul României.

Italienilor nu le reproşez în toată atitudinea decât imbecilitatea ligo-nordistă cu gărzile civile. Ceea ce e o prostie. Orice mişcare paramilitară e un semn de impotenţă guvernamentală. Şi orice extremism e jalnic. Cum ar fi asimilarea românilor, cu ţiganii. Şi stigmatizarea ca popor infracţional.

Dar nici noi nu vrem să recunoaştem că nu toţi infractorii români din Italia sunt ţigani. De fapt, nici toţi infractorii din România nu sunt ţigani. Nici pe departe. Dar mulţi din ei sunt amici cu poliţiştii, veri cu procurorii şi nu constituie pericol social în ochii judecătorilor. Care îi eliberează (ne)condiţionat.

Iar noi, sincer, zicem slavă Domnului când se cară cât mai mulţi din ţară să-i terorizeze pe alţii, şi să ne scutească pe noi. Poate că asta a fost ideea nemărturisită a ministrului Diaconescu. Caz în care şi el e fariseu.

Dar noi preferăm să dăm vina pe ţigani, pe americani, pe ruşi, pe evrei, pe conspiraţia internaţională, pe noua ordine mondială, pe oricine, numai să nu recunoaştem cumva că am avea şi noi vreo vină.

În rest, mai bine ne-am pune în locul lor şi ne-am gândi – dacă nu e un efort prea mare – cum am fi reacţionat dacă măcar un sfert din ce li s-a întâmplat italienilor la ei acasă din cauza unor români, ni s-ar fi întâmplat la noi acasă din cauza unor italieni.

Nu cumva am fi generalizat? N-am fi avut, deloc, această tendinţă, dată fiind recurenţa cazurilor şi atrocitatea lor? N-am fi zis, oare, brutele de macaronari, aşa cum zic ei, ţiganii de români? Şi nu i-am fi trimis acasă?

Partea proastă e că dacă ţiganii nu s-au integrat, românii s-au ţigănit. Fie că au rămas, fie că au plecat. Şi din ţigănie noi am luat inclusiv obiceiul lor prost de a nu ne recunoaşte tarele. Şi a nu vrea să ne îndreptăm.

V-am mai spus, nu-mi place Frattini, dar asta nu mă împiedică să observ când are dreptate. Omul vrea să-şi protejeze ţara. Şi naţia. Principiu corect şi sănătos. Şi cred că ne-ar jigni dacă ne-ar pune pe toţi în aceeaşi categorie cu infractorii români de acolo. Cum a făcut ministrul nostru de Externe.

Şi cred că a mai avut dreptate Frattini atunci când a spus să ne luăm infractorii în ţară să-şi ispăşească pedepsele. Acum, sincer, după ce că i-au terorizat, să le mai şi suporte contribuabilii italieni întreţinerea?  Sunt sute!

Subiectiv, evident că i-aş vrea pe infractorii români cât mai departe de ţară. Dar ca ministru de Externe tu trebuie să discuţi la nivel de stat, nu mânat de impulsuri emoţionale. Cristian Diaconescu i-a apărat pe infractori, nu pe oamenii cinstiţi din România.

Şi au mai fost şi istericalele mass-media. Aseară, după conferinţa de presă transmisă live, şi trustul lui Felix, şi cel al lui SOV au prestat pe un ton indignat. Într-o isterie anti-italiană. Sinistră (la propriu – de stânga).

Ore în şir. Şi Realitatea, şi Antena 3. Atâta indignare de parcă italienii ar fi venit peste noi să ne tâlhărească şi să ne violeze, nu românii s-ar fi dus peste ei. Şi psihoza i-a cuprins nu doar pe realizatorii de emisiuni tv disperaţi după rating prin flatarea deficienţelor naţionale. Ci şi doi foşti premieri, Petre Roman şi Adrian Năstase.

Evident că n-au fost invitaţi premierii care au relaţii de la egal la egal cu omologul Berlusconi, anume, Victor Ciorbea – autorul parteneriatului strategic cu Italia şi amic cu Il Cavaliere şi Călin Popescu Tăriceanu – premierul care, acum doi ani, a făcut demersuri rapide şi cu succes pentru prevenirea unei reacţii care risca să degenereze în psihoză antiromânească.

După isteria care era pe punctul să se declanşeze în cazul Mailat – vara lui 2007 şi după intervenţia rapidă a premierului Tăriceanu – care a fost primit subito şi de Papa Benedict al XVI-lea, şi de premierul, pe atunci, Prodi, aţi mai auzit ceva în neregulă în relaţiile bilaterale italo-române? În ultimele luni ale lui 2007 şi pe tot parcursul anului trecut? Ia gândiţi-vă! Evident că nu. Dimpotrivă.

Colaborare la nivel înalt şi întâlniri cordiale româno-italiene. Inclusiv cu Guvernul Berlusconi, care a urmat. Un premier care l-a elogiat pe al nostru, la scenă deschisă şi a onorat România. Pentru că  Tăriceanu era un premier respectabil şi cu autoritate. Aşa că domnul Valentin Stan, regrete eterne, dar a mâncat alterat atunci când a acuzat inclusiv Guvernul anterior, mizând, probabil, pe amnezia oamenilor.

De fapt e ordin la înjurat Tăriceanu şi singurul din presă care nu îl execută e domnul Ion Cristoiu, pentru care s-a şi retras preventiv de la „Sinteză”. A anticipat.

Dacă n-ar fi ghiolbănia postcomunistă din România, ar exista şi un minimum de responsabilitate guvernamentală ca formă de patriotism. Anume, un preşedinte de ţară normal şi un premier asemenea ar profita, ar exploata la maximum pentru ţară prestigiul european şi relaţiile unor (foşti guvernanţi) români. Aşa cum preşedintele Bush i-a trimis în misiuni internaţionale cu mandat al statului american pe preşedinţii Bush Sr. şi Bill Clinton, şi Băsescu şi Boc puteau face asta în misiuni mixte cu Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Călin Tăriceanu. Dar – ce mă-sa-n partea dorsală – e an electoral, doar nu ne compromitem noi şansele electorale pentru interesele naţionale?!

Isteria artificială construită prin mass-media din ţară e un semn de neputinţă românească fudulă. Reacţii sănătoase au avut în schimb românii din Italia, care sunt la rândul lor terorizaţi de conaţionalii noştri infracţionali. Şi de care se delimitează. Şi pentru care îşi cer scuze poporului şi statului italian. Ceea ce pe Diaconescu nu l-am auzit să facă. De unde Frattini a putut înţelege că şi-i asumă pe infractori. Şi – repet – ne asimilează pe toţi cu ei.

Acum, înjuraţi-mă!