
Foto: http://www.actualmm.ro
Trăieşte, e printre noi, se numeşte Iustinian, Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului.
Şi ştiţi de ce ştiu că e sfânt? Fiindcă îmi aduce o stare de fericire peste fire, numai când îl văd. Când îl mai şi aud, ar fi deja înălţare, dacă tina păcatelor nu m-ar trage atât de tare.
Aceeaşi stare de fericire a revelaţiei sfinţeniei am avut-o când mi-a apărut în faţă Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, eram la Patriarhie şi când m-a binecuvântat aş fi vrut să nu se termine vreodată. Adică, era deja Raiul, prefigurarea fără greş. Şi ştiţi că era acolo o păcătoasă poate chiar un pic mai mare decât mine, nu doar ca vârstă şi tot Roxana, şi mi-a zis: „Ştii, sunt atât de fericită! Atât de fericită!”. Într-un milion de ani n-ar fi zis ea asta. Acum e în Grecia, după sângele ei. Şi eu aş putea merge acolo, după picătura din sângele meu. Dar e mai puternică apartenenţa. Iar Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist era pur şi simplu Preafericit. Radia. Radiau împreună, cei doi Prea Înalţi. Sfântul Părinte ştia că România e izvor de sfinţenie.
Părintele Iustinian e pâinea lui Dumnezeu. Atât de bun, de dumnezeiesc de bun în exigenţa-i atât de înţelegătoare a fragilităţii firii.
Şi ştiţi de ce e sfânt? Pentru că dezrobeşte imediat în tine izvorul iubirii nemărginite, al iubirii fără sfârşit. Al setei de dăruire.
România e o ţară binecuvântată, ţara noastră e o minune a lui Dumnezeu pe pământ. Şi va rămâne, şi va trece peste toate încercările. Ea e vizată spre distrugere, tocmai pentru că în mod evident este aleasă, este o mireasă dumnezeiască. Grădina Maicii Domnului.
N-aveţi decât să vă râdeţi, unii fraieri, şi pe voi vă iubesc, prostilor! 🙂
Deci, părintele Iustinian, adică, nevoia irepresibilă de a-i mulţumi că îl iubeşti. Îl iubesc la infinit, uitaţi-vă la mâinile lui care vorbesc neobosit, militant şi delicat. Că ăsta este sfântul în viaţă pe pământ: militant şi delicat.
Sărut mâna, Înalt Prea Sfinţite Părinte!
Şi înainte să închei, să vă zic o frântură din acest sfânt, adică a zis că omul nu mai poate de frig iarna sub minus şi o păsărică micuţă cât o nucă sare veselă din creangă-n creangă deşi te-ai aştepta să îngheţe, şi dacă asta nu-i minune de la Dumnezeu atunci ce e?
E sfânt fiindcă e bun. E numai bunătate. Izvor nesecat.
Fie cât mai îndepărtată plecarea-i la Dumnezeu, dar sunt sigură că la un moment dat vrednicii urmaşi vor descoperi moaştele lui ca spicele.
El a mai zis că dacă eşti botezat şi nu zici Hristos a înviat înseamnă laşitate. Că nu poate fi laşitate mai mare decât să fii creştin şi să ai o jenă să-L mărturiseşti pe Hristos.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.