BĂSESCU: ROMÂNIA, COLONIA ISRAELULUI :(((

Băsescu s-a cărat oficial în Israel, din păcate, dus-întors.

Înainte de plecare, a făcut declaraţii atât de scandaloase încât dacă România ar avea bărbaţi de stat, ar fi nu doar demis direct pe cale parlamentară, ci şi arestat. Pentru înaltă trădare.

Dar cum nu sunt bărbaţi în ţărişoară, ci doar nişte nevolnici cărora le ţâţâie partea dorsală,  Băsescu îşi permite orice. De data asta, fără limite.

Nimeni niciodată nu şi-a bătut joc de România în asemenea hal, din postura de demnitar ultim. Au fost în istorie domnitori care au plătit haraci pentru tron, dar implicit au apărat, cu acest preţ, identitatea naţională. Băsescu o calcă în picioare.

Înainte de plecarea la Tel Aviv, a declarat pentru postul de radio Kol Israel, citat de adev.ro/mzldlt, că românii nu sunt educaţi, dar că vor fi învăţaţi să se prosterneze în faţa holocaustului şi să-şi pună cenuşă-n cap, scop în care a fost adoptată legislaţia punitivă privind „interzicerea antisemitismului” şi a „negării holocaustului”, în aşa fel încât românii să fie dresaţi de aşa natură încât să susţină că „istoria holocaustului face parte din istoria României”, cum declarase oficial Vândutul anul trecut, la „comemorarea holocaustului”.

Băsescu a pledat pentru Ministerul Adevărului care, adică, să pedepsească delictul de opinie şi să oblige oamenii să gândească regulamentar, salutând introducerea în manualele şcolare a dresajului în acest sex pedofil.

„Eu am convingerea că dacă vom continua implementarea concluziilor raportului Wiesel, care împlineşte zece ani, anul acesta – sunt zece ani de când România a recunoscut Holocaustul, printr-un raport al unei comisii conduse de Elie Wiesel – dacă vom implementa concluziile acestui raport, cu certitudine, vor fi tot mai puţini români care să aibă atitudini antisemite”.

„Sunt, însă, declaraţii sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici, şi ne amintim cazul ministrului Şova, care creează o impresie care nu reflectă realitatea. Românii, vă pot spune cu certitudine, nu sunt antisemiţi, dar avem de lucru pentru a-i face să înţeleagă şi să recunoască existenţa Holocaustului pe teritoriul României„

Cu ocazia interviului, am aflat că ni se pregăteşte ceva, anume, ca statul român să preia preşedinţia International Holocaust Remembrance Alliance (IHRA) în 2016 – din decizia cui, pe cine au întrebat?

„Vrem să afirmăm şi internaţional că România a recunoscut greşeala trecutului de la începutul anilor 40 şi vrem să vadă şi toţi românii că nu ne este ruşine să ne recunoaştem greşelile, prin asumarea preşedinţiei acestei organizaţii”.Până când? Şi până unde? 👿

P.S. La plecare a declarat că merge în Israel pentru „anti-terorism”.  Motiv pentru care a plecat însoţit de un alai al S.R.I. Ca să nu mai avem vreun dubiu că e guvernat de Mossad.

Despre chestiile-astea cu „interzicerea antisemitismului” şi cu privire la „negarea holocaustului” aş putea spune că urmează o altă postare. Spun – deocamdată – doar că asta-i culmea rasismului şi a totalitarismului.

29 NOIEMBRIE ANUL DE GRAŢIE 2012, DECIZIE ISTORICĂ: ONU RECUNOAŞTE STATUL PALESTINA

Foto: Daily Nation

Adunarea Generală a ONU a recunoscut statul Palestina, prin votul majoritar pentru avansarea statutului de observator de la „entitate” la stat nemembru, conform propunerii liderului palestinian Mahmoud Abbas.

Rezoluţia istorică s-a bucurat de susţinere europeană puternică – Austria, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Franţa, Grecia, Islanda, Irlanda, Luxembourg, Malta, Portugalia, Spania şi Elveţia, iar Marea Britanie şi-a acordat sprijinul condiţionat de respectarea unor angajamente palestiniene.

Susţinerea europeană descurajează intenţia de retaliere din partea Israelului, care dezaprobă rezoluţia. Iar Statele Unite o deploră, de asemenea, constatând că a fost adoptată în ciuda ameninţărilor cu sancţiuni financiare. Secretarul de stat Hillary Clinton a considerat rezoluţia, „nefericită şi contraproductivă”, conform relatărilor Reuters (Andrew Quinn-Eric Beech).

„Unele drepturi nu sunt de vânzare”, a declarat Hanan Ashrawi, într-o conferinţă de presă susţinută la Ramallah. Ea a spus că „palestinienii nu pot fi şantajaţi tot timpul cu bani” şi că Israelul „n-are decât să destabilizeze întreaga zonă, dacă aşa vrea”, însă ameninţările financiare vor fi contracarate prin continuarea susţinerii garantate din partea Uniunii Europene.

Fruntaşa Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei a mai declarat, citată de Reuters: „Aceasta constituie o răscruce istorică şi o ocazie pentru ca lumea să rectifice o gravă nedreptate istorică pe care palestinienii o îndură de la crearea statului Israel din 1948”.

Numai o soluţie politică temeinică poate descuraja până la anihilare deopotrivă terorismul islamic şi terorismul de stat israelian de retaliere.

Rezoluţia poate fi piatra de temelie a aplicării proiectului avansat de George W. Bush, primul preşedinte american care s-a pronunţat pentru statul Palestina, „în contiguitate” cu statul Israel. Un partener de bază al liderului republican a fost Mahmoud Abbas, marele învingător de acum, care a afirmat că rezoluţia ONU reprezintă „certificatul de naştere a statului palestinian”.

Să fie într-un ceas bun!

DECI, CINE L-A AJUTAT PE OMAR HAYSSAM?

Curtea de Apel Oradea i-a achitat pe fraţii lui Omar Hayssam şi pe omul de afaceri Mustafa Tartoussi în dosarul complicităţii la fuga din ţară a „teroristului”. Iar fugarul – care mereu s-a lăudat în convorbiri telefonice interminabile pe la televiziuni că n-a fugit, ci a plecat „parfumat” – şi sigur, nimeni nu l-a depistat – a fost condamnat la 2 ani cu executare pentru „trecerea frauduloasă a frontierei”.

Deci, încă un rateu monumental al bravilor procurori atât de lăudaţi în rapoartele fraudelor de la Bruxelles, de această dată, DIICOT.

Unii au dat ştirea la modul securistic – de exemplu, RTV – anume că Justiţia ar fi decis că „nimeni” nu e vinovat de fuga lui Omar. Ei, aş? 🙂 Tocmai asta-i problema. Dacă acuzaţii au fost achitaţi, cine-i vinovat de complicitate? Sau de favorizare?

Sau a plecat el parfumat, cu avionul, aşa cum se laudă, fără să fie incomodat? 😛

De fapt, SRI mai nou se ocupă de manopere solicitate de Poliţia Rutieră, de exemplu, „să editeze” de pe radar „că bătea soarele-n faţă”, ca să vadă dacă la volan cu 194 pe oră era fiul lui Mazăre sau un prieten al lui.

Serviciile au pe la noi treburi interne. Să asculte telefoane, să fileze, să „transfere” voturi, să se lamenteze că România e, mai nou, „ţintă teroristă”, noroc cu ambasadorul Autorităţii Palestiniene care a dezumflat gogoaşa lui Meleşcanu „ieşit la ştire”, vorba lui Crin, după ce un agent obamezo-gitensteinian islamic anunţase că ne detonează, de unde rezulta să fim cuminţi, că altfel impostorul de la Cotroceni bagă necesitate.

PARANGHELIA NEAMURILOR PROASTE. SÂMBĂTĂ, LA PALATUL SNAGOV, DNA ŞI DIICOT AR AVEA LA DISPOZIŢIE – DINTR-UN FOC – SPUMA MURDARĂ A ADUNĂTURII PENALE CARE A JEFUIT ŢARA. ŞI APROPO, VA FURA CINEVA MIREASA? :) PE EBA

Pe Videanu l-a fătat mă-sa cu „parfait de pasăre cu dulceaţă de ceapă”! Îi spărgea tac-su ceapa-n cap când mergeau în izmene pe câmp. Aşa a venit la Bucureşti, rupt în cur şi cu ceapa în ziar.

Parvenitismul grotesc se adună la Palatul Snagov. Abuzuri grosiere – la adresa unor oameni onorabili ca Radu Enache şi Camelia Şucu, care programaseră din timp nunţilor pentru copiii lor. RAAPPS – stat în stat. A anulat contractele oamenilor, ca să facă loc nunţii loazei. Restricţii mafiote. Invitaţii n-au voie cu camere – că cine ştie ce poate fi în ele şi nu cadrează, totuşi, să treci invitaţii prin filtrul anti-tero.

Uau, vă daţi seama ce concentrare de SPP! Şi SRI! Şi SIE! Şi STS! Şi toate serviciile posibile şi imposibile – tot pe banii noştri – şi bine că i-au expulzat pe prăpădiţii-ăia de opt palestinieni, că de nu, sigur se detonau cu tăvile-n mână printre mesele trădătorilor de ţară şi de umanitate care se adună să sfideze România cu bogăţia lor nesimţită. De prost gust grobian. Din furt ticălos şi din vânzare de ţară.

Dacă Ponta avea sânge şi schimba şefii de la Parchete, sâmbătă, o adevărată DNA avea ocazia să umfle dintr-un foc aproape toată adunătura penală a prădătorilor, distrugătorilor şi trădătorilor de ţară. DIICOT ar fi concurat-o îndeaproape, fiindcă acolo e din gros crimă organizată.

Era super-show demn de cel mai tare thriller cu happy-end – lăsa cu salutări din mers „Once upon a time in America”.

Salivează toţi procurorii, poliţiştii judiciari şi judecătorii autentici când văd lista invitaţilor la nunta băsidă. 🙂

Vă daţi seama? Desant la nunta lu’ EBA? 😛

P.S. Fură cineva mireasa? 😆

FRANŢA ŞI RUSIA, DISPUTĂ DURĂ PE TEMA SIRIEI. BĂSESCU TÂRĂŞTE ROMÂNIA LÂNGĂ MOSCOVA

Foto: skynews.com.au

Preşedintele Franţei, François Hollande, a declarat, azi, la Palatul Élysée, că nu există altă soluţie pentru încetarea măcelului din Siria decât plecarea lui Bashar al-Assad.

Declaraţia a fost făcută în cadrul conferinţei de presă comune cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin care, în schimb, şi-a reafirmat poziţia criminală, pledând în favoarea tiranului de la Damasc, prin afirmaţia în conformitate cu care „şi rebelii au provocat victime”. Putin s-a pronunţat pentru o soluţie de „mediere” între tiran şi reprezentanţii „rebelilor”.

Conferinţa de presă s-a încheiat încordat, printr-o scurtă strângere de mână între cei doi preşedinţi, care aveau expresii dure, reciproc glaciale.

Proba de turnesol în relaţiile internaţionale se dă în situaţii în care trebuie să optezi tranşant, fiindcă în joc se află vieţi omeneşti, deci, drepturi fundamentale ale omului şi totodată, principii de drept internaţional.

Ca de obicei în astfel de situaţii – cum, vă amintiţi, a fost şi în cazul Georgiei agresate teritorial de Moscova -, (încă) preşedintele mult-încercatei noastre ţări, Traian Băsescu, e de partea Rusiei. Tot ce are de-a face cu tirania îi e convenabil. Mai ales că la Damasc se află şi Hayssam Omar.

Guvernul Ponta, în schimb, se situează de partea dreptului internaţional şi a drepturilor omului. Ministrul de Externe, Andrei Marga, a recomandat expulzarea ambasadorului Siriei la Bucureşti şi rechemarea corpului diplomatic român de la Damasc. Preşedintele Băsescu n-a avut nici o reacţie.

Partea revoltătoare e că vor mai muri oameni, dar nu mai e mult până ce tiranul Bashar-al Assad va cădea. Din păcate, s-ar putea să aibă soarta lui Ghaddafi. Zic, din păcate, nu pentru el, ci pentru poporul lui, şi pentru umanitate, care ar merita să vadă judecat şi condamnat pe viaţă unul dintre cei mai sângeroşi tirani. Mubarak a fost mic copil faţă de el, iar în plan internaţional poate fi considerat chiar meritoriu pentru poziţia lui de mediator arabo-israelian, pe care şi-a asumat-o adesea, în colaborare cu SUA. Azi, fostul preşedinte egiptean a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Mi-aş dori ca asta să i se întâmple şi lui al-Assad. Ştiu, e superbă nevastă-sa, dar ea n-are nici o vină, doar că l-a luat ştiind cine este. Deci, să suporte consecinţele văduviei în faţa gratiilor.

Ideea e că Băsescu face România de râs, a nu ştiu câta oară. Poziţie în patru labe faţă de premierul nefrecventabil al Ungariei, complicitate cu preşedintele asasin al Siriei, trădător al intereselor naţionale prin această atitudine şi prin propaganda deşănţată pentru colonizarea României: economică şi politică.

Jos Băsescu! Vive la France!

P.S. Şi Sarko ar fi avut aceeaşi poziţie, ca dovadă cât de tare l-a enervat Băsescu atunci când l-a contrazis la un summit în privinţa oportunităţii intervenţiei comunităţii internaţionale pentru debarcarea tiranului libian. Din această cauză l-a tratat ulterior ca pe un rahat. Nu ca pe un şef de stat. Asta e realitatea.

REQUIEM PENTRU KARIN ELENA ŞI RECHIZITORIU PENTRU DEZAXAŢII C(L)INICI. CA BREIVIK ŞI (REGIMUL) BĂSESCU

Foto via realitatea.net

Legat de oroarea din Norvegia se poate vorbi despre multe – eternul conflict israeliano-palestinian, mereu alimentat în favoarea mentorilor dezaxaţi ai terorii continue; despre Islam; despre dreapta şi despre stânga, despre extremismele lor, la fel de descreierate, pentru că atât comunismul, cât şi nazismul/fascismul, atât sub aspect ideologic, cât şi prin dovezile crâncene ale realităţii, sunt la fel de criminale împotriva umanităţii prin esenţa lor (de fapt, nazismul este egal naţional-socialism, deci extremă stângă, la fel ca şi PRM la noi, cum le atrăgea atenţia Corneliu Coposu interlocutorilor internaţionali). Dar toate astea n-au nici o importanţă şi devin pretexte sau scuze sau inadmisibile, inacceptabile, incalificabile justificări ale crimei, ale asasinatului – în acest caz, chiar în masă.

Foto: anewlifeinnorway

Absolut nimic nu mai are absolut nici o importanţă când e vorba de viaţă. O viaţă. De om, de vietate de la Dumnezeu. Viaţa trebuie apărată mai presus de orice. Viaţa e nepreţuită. Viaţa e darul dumnezeiesc inviolabil altfel decât sub păcatul satanic. Porunca a şasea: să nu ucizi. Nimeni nu are dreptul să ia o viaţă. Nu-i momentul să aducem în discuţie războaiele. Nu-i momentul să aducem în discuţie nimic altceva decât faptul că zeci de oameni, majoritatea tineri şi foarte tineri, chiar copii, au fost masacraţi. N-are absolut nici o importanţă culoarea lor politică – dar smintiţii care susţin asasinatul ori o fac deliberat, ori victimizează involuntar gruparea în rândurile căreia se comite un atentat. Deci, nu-i vreme decât de reculegere şi compasiune, de solidaritate cu familiile victimelor. Cu toate, nu doar cu familia lui Karin-Elena Holst a noastră. Şi a noastră. Şi a lor, a norvegienilor. Şi a umanităţii. Şi acum – a familiei de îngeri. Asta e Karin acum: un înger, ca orice copil cu viaţa neconsumată, cu visele ucise chiar în momentul în care îşi luau zborul. De fapt, visele ei n-au fost ucise, i-au devenit doar aripi în zbor.

Nu e vreme acum decât de flori, lumânări, rugăciuni. Şi solidaritate dârză. Aşa cum manifestă bravii norvegieni, începând cu Suveranii lor. Simbolul pe care aflăm că dezaxatul cinic îl voia decapitat. E o vreme pentru toate, va fi şi vremea judecăţii, şi a evaluărilor, dure şi lucide, inclusiv a Uniunii Europene cu privire la ea însăşi. Şi a SUA, tot aşa. Şi a Islamului, şi a Israelului. Şi a tot ceea ce se leagă mai mult sau mai puţin de ororarea din Norvegia.

E o oroare şi un semn de solidarizare cu oroarea, cu răul, a încerca în aceste zile să teoretizezi, să filosofezi sfertodoct sau chiar strălucit, să speculezi, în loc să te cutremuri de oroare faţă de asasinat, în loc să te rogi la Dumnezeu să ajute umanitatea în derivă, în loc să participi cu toată compasiunea omenească la doliul care ar trebui să fie nu doar al Norvegiei, nu doar al Europei, nu doar al comunităţii internaţionale, ci al umanităţii, pur şi simplu, al planetei ameninţate în însăşi esenţa vieţii.

Foto: www.eurofarm.ro

Şi asta fac, Băsescu şi ai lui, dovedind, încă o dată – şi de data asta întregii lumi, nu doar nouă – că sunt o grupare de crimă organizată la adresa vieţii, un regim criminal care urăşte oamenii, animalele, viaţa, în general şi în particular, un regim de mutanţi incapabili de compasiune – care este însăşi esenţa fiinţei umane, a viului vieţii, pentru că şi animalele sunt capabile de compasiune, de afecţiune, dovedind adesea aceasta chiar împotriva instinctului de conservare, chiar şi unele fiare. Jigodiile regimului Băsescu, nu. Sunt împetriţi în egoism meschin, rapacitate, obsesie de răzbunare, primitivism epidermic. Nu-i interesează decât puterea şi averea, n-au absolut nici un sistem de valori, în nici un caz morale. Sunt odioşi ca moartea. Şi sunt chipuri satanice ale morţii care defilează în lux material.

Foto: msnbc.msn.com

Băsescu nu a trimis mesaj de condoleanţe la Oslo (sigur, pe urmă a pozat la ambasadă). Nici nu-i pasă şi nici nu e capabil de nimic altceva decât să se agaţe cu ghearele şi dinţii de putere. De parcă asta ar dura la nesfârşit. De parcă timpul n-ar trece mai repede decât glonţul pe lângă ureche şi n-ar trebui, într-o zi dreaptă ca o sabie în lumină – vorba poetei Ana Blandiana cu privire la revanşa „poporului vegetal” – să răspundă în faţa lui Dumnezeu. Pe care nu poţi să-l minţi, nu poţi să-l înşeli, nu poţi să-l mituieşti. Deşi soldaţii şi (de)gradaţii regimului Băsescu fac asta în mod cotidian, cu oamenii, care sunt chipuri ale lui Dumnezeu. Şi nu le pasă de cei care suferă, iar suferinţa e şi ea chip al lui Dumnezeu pe cruce pentru noi.

Foto: www.cbs.ca

Cei masacraţi în Norvegia fac parte din mântuirea lumii. Aşa cum din mântuirea lumii fac parte şi evreii nevinovaţi, înfometaţi, gazaţi şi arşi; aşa cum din mântuirea lumii fac parte şi ofiţerii polonezi masacraţi la Katyn de bestiile sovietice;  şi ofiţerii români batjocoriţi şi masacraţi de bolşevici, printre care şi evrei, după pierderea Basarabiei în urma pactului Ribbentrop-Molotiv, criminal la adresa umanităţii; şi Familia Imperială a Rusiei; şi sfinţii închisorilor comuniste, milioanele de deţinuţi politici, unii dintre ei, îngropaţi în gropi comune, uneori, şi de vii;  şi miile de martiri ai ororii de la 11 septembrie asupra (umanităţii) Americii. Şi mulţi, şi mulţi alţii, toţi cei persecutaţi şi masacraţi. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate!

Foto: stareanatiunii.com

Numai că astfel de gânduri n-au loc în inimile reci şi în capetele seci – unele, cu pretenţii sau chiar cu sclipiri intelectuale – ale mutanţilor care alcătuiesc regimul Băsescu. Oricine aderă se sminteşte. Sunt câţiva care au simţit că se alterează şi au plecat, exemplul cel mai credibil fiind Mircia Giurgiu, un om. Cum o inimă de om e şi Sorin Ilieşiu, care amar de aproape 11 ani a rătăcit în deşertul înşelăciunii. Puteţi să vă supăraţi – domnia sa şi-aşa e cronic supărat pe mine, încă de când eram o puştoaică prea sinceră pentru convenţiile lor – dar Andrei Pleşu, nu. Frizează ridicolul mărturisirile dumisale retroactive. Nu-i însă locul şi momentul, risc să cad la rândul meu în păcatul de a scrie acum despre orice altceva decât suferinţa şi compasiunea care ne apropie ca oameni dincolo, dincoace şi mai presus de orice. Pentru că asta suntem, în primă şi în ultimă instanţă, suflete de la Dumnezeu.

Regimul Băsescu îşi bate joc de oameni, roboţii regimului Băsescu îşi bat joc în primul rând de ei, ca oameni automutilaţi pe altarul patimilor pe cât de stupide, pe atât de efemere. Sorina Plăcintă – mamă care se mândreşte cu fiul ei care urinează ostentativ pe troiţe şi îşi exhibă teribilismele sexuale, Iulian Urban – unul care la început părea dintre puţinii civilizaţi şi normali din stabiliment, s-au apucat să justifice oroarea asasinului din Norvegia. Tot aşa cum extremiştii de cealaltă parte au justificat oroarea de la 11 septembrie, pentru cauza Palestinei. De fapt, asta fac exponenţii regimului Băsescu, justifică crima. Iar pe fruntea României se aşează din nou un stigmat nemeritat. Şi extrem de pervers. Băsescu şi ai lui provoacă blamarea României, au depreciat-o sinistru şi acum o vând la litru. De sânge de om.

Foto via princeradu.ro

Norocul nostru – şi talantul nostru neînmulţit, pentru care vom plăti la judecata neamurilor – cu Majestatea Sa Regele Mihai, care ne-a spălat din nou onoarea, când i-a trimis – imediat după atentat – Majestăţii Sale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei o scrisoare plină de căldură umană, cuvinte simple şi pure, care comunică direct compasiune şi comuniune. Măreţia blândă a Regelui Mihai, înţelepciunea lui care ne-ar putea fi călăuză. Şi pe care o ignorăm. Preferăm derizoriul, falsul, surogatul, într-un cuvânt, impostura şi ăsta e păcatul nostru naţional postcomunist. Păcat revărsat dintr-un regim satanic.

Foto: nationalpostnews

Azi e lăsata secului, mâine începe Postul Sfintei Marii, în care ne putem reculege un pic mai aşezat. Şi poate nu uităm să ne rugăm pentru toţi cei ucişi, pentru toţi cei duşi, ştiuţi sau neştiuţi, pentru noi, să nu alungăm lumina lui Dumnezeu care ne călăuzeşte întru viaţă frumoasă. Sigur, postul nu-i obligatoriu. E o absolută libertate, cum e creştinismul însuşi. Eşti liber să alegi. Viaţa sau moartea. Asasinul din Norvegia a ales moartea – cea mai cinică ofensă la adresa religiei pe care a pretins că o îmbrăţişează: până la strangulare. La fel a ales şi regimul Băsescu: moartea. Poporul român a devenit o Irodiadă indiferent de vârstă.

În Grădina Maicii Domnului ţopăie o frunză.

OROAREA DE LA OSLO. MIZA, UN PSEUDOCONCEPT INEPT

Foto: Fox News

Maiestuoasa şi prospera Norvegie a fost acoperită de oroare.  Explozie în inima capitalei, atac laş, aparent smintit, atentat terorist la adresa instituţiilor guvernamentale, urmat de masacrarea prin împuşcare a unui grup de adolescenţi laburişti.

Derută totală în primele ore – ieri seară şi toată noaptea, când autorităţile i-au invitat pe oameni să nu iasă afară. O ţară liniştită, sigură şi plină de bunăstare îşi vedea aruncate în aer reperele. Capitala în care oamenii politici merg cu bicicleta, iar paza securizată se aplică doar la evenimentele de protocol, mai ales internaţional, a fost pusă în faţa unei oglinzi sparte şi obligată, subit, să se îndoiască de sine ca tărâm invulnerabil, de trăinicia propriilor valori care păreau eterne. De libertatea vieţii, pur şi simplu.

În cazul exploziei, indiciile duceau către un atentat tipic terorismului islamic, excepţie făcând faptul că nu a fost sinucigaş. În cazul împuşcării tinerilor de pe insula Utoya- ironie – sub formă de inimă, de lângă Oslo, masacrul, însă de amploare,  aducea cu precedentele asasinate colective comise de psihopaţi americani, occidentali sau naturalizaţi ca atare, cu diferenţa că şi ele au fost urmate de sinucidere. După cum urmează, conform rememorării BBC:

– aprilie 2007, Seung-Hui Cho, 23 de ani, 32 de victime la campusul Virginia Tech – precizăm noi, printre care Liviu Librescu, profesorul din Israel de origine română care şi-a dat viaţa ca să salveze mai mulţi studenţi;

– aprilie 2002 (întunecatul april, vorba minunatului nostru poet Emil Botta), Robert Steinhaeuser, 19 ani, 16 victime în Erfurt, Germania;

– aprilie 1999, Eric Harris, 18 ani şi Dylan Klebold, 17 ani, 13 elevi ucişi la colegiul Columbine din Littleton, Colorado;

– aprilie 1996, Martin Bryant, 29 de ani, 35 de victime în staţiunea maritimă Port Arthur din Tasmania, Australia;

– martie 1996,  Thomas Hamilton, 43 de ani, 16 copii de şcoală primară (clasa întâi, 5 şi 6 ani!) din Dunblane, Scoţia şi învăţătoarea lor.

Foto: BBC

Deşi datele erau amestecate şi deşi suspectul a fost prins aproape imediat, atât presa, cât şi poliţia, ca şi premierul Jens Stoltenberg (foto 3) s-au hazardat în supoziţii care aveau să se dovedească, în scurt timp, false: atac terorist islamic combinat – hilar – cu o demonstraţie de ură politică atroce şi a cui putea să fie decât a fantasmei stângii dintotdeauna, anume, „extrema dreaptă” – ceea ce a prezumat însuşi primul ministru. Ar fi fost perfect dacă s-ar fi limitat la declaraţia superbă conform căreia va institui doliu naţional, pentru că s-a petrecut un atentat fără precedent în Norvegia de la cel de-al doilea război mondial încoace.

Faptul, însă, că Norvegia e o monarhie democratică în care instituţiile statului funcţionează prompt s-a demonstrat prin modul rapid în care autorităţile au acţionat şi au oferit noile date, actualizându-şi ancheta, în aşa fel încât să se evite consolidarea de zvonuri şi o psihoză naţională.

Suspectul a fost prins suspect de repede, după ce a operat succesiv cu explozibilul în inima centrului guvernamental şi cu inepuizabilu-i armament împotriva copiilor, pe insula paradisiacă devenită iad, cum poetic observa premierul.  Suspectul e posibil să fi acţionat cu un complice, încă un tânăr fiind între timp arestat.

Foto: Scanpix/Reuters

Explozibilul puternic a fost  fabricat, se prezumă, din îngrăşământul pe care autorul ororii l-a cumpărat – 6 tone! – ca fermier. Cu privire la masacrarea tinerilor, cât de perfect de normală şi sigură era viaţa în Norvegia se vede şi din absenţa totală a măsurilor de securitate în jurul reuniunii juniorilor laburişti din insulă, reuniune anuală, o tabără de vară la care participă şi premierul.

Premierul nu era pe insulă când s-a comis oroarea, nici în zona guvernamentală, când s-a detonat bomba. Tristă victimizare a Partidului Laburist, cu preţul secerării a 85 de adolescenţi! Unii nu aveau decât 14 ani şi au fost efectiv vânaţi ca animalele şi împuşcaţi, inclusiv în apă, unde unii s-au aruncat disperaţi să-şi salveze viaţa. Supravieţuitorii sunt în stare de şoc, „speriaţi de moarte”, cum declară un membru laburist, Bjorn Jarle Roberg-Larsen, citat de New York Times.

 

Suspectul principal deja a fost pus sub acuzare. Se numeşte Anders Behrung Breivik (foto 5), divulgat de presă, nu de organe judiciare (pentru că în ţările avansate justiţia nu se face la televizor pe bază de acuzare, ci în instanţă, pe bază de judecare), are 32 de ani, e pasionat de vânătoare, deţine permis port-armă şi armă, şi denunţă pericolul multiculturalismului, mai cu seamă pe cel al imigraţiei islamice, conform unui cont Facebook pe care poliţia i l-a atribuit deocamdată arbitrar, până în momentul în care şi-l revendică sau se dovedeşte. Dar asta nu spune nimeni, nici măcar super-obiectiva instituţie BBC.

La fel de arbitrar, i s-a pus eticheta de „extremist de dreapta”, „neo-nazist” şi – încununarea succesului imbecilităţii – unul din cele mai scandalos de inepte pseudoconcepte fabricate împotriva bunului simţ – „fundamentalist creştin”, conform declaraţiei comise de adjunctul şefului Poliţiei, Roger Andresen, citat de BBC.

Pentru cei cu mintea sumară, „case closed”, cum ar zice şoricii în viaţă. Fără să sesizeze contradicţiile flagrante în termeni. Fără să-şi pună nici un pic de întrebare.  De exemplu, cum să fie neo-nazist, din moment ce se declară un admirator declarat al lui Churchill şi mai ales, al lui May Manus, eroul rezistenţei antinaziste norvegiene?! Şi nu cumva atribuirea naţionalismului – în accepţie negativă, evident –  în monopolul dreptei e un fals stupid, ca orice propagandă împotriva realităţii, ca să nu zic a adevărului? Atunci, Ceauşescu?! O fi fost de extremă dreaptă, te pomeneşti!

Dacă se dovedeşte că tânărul tradus în cauză e autorul, aşa cum, de altfel, între timp a recunoscut, oricine cu o minimă capacitate de judecată îşi dă seama că una din două: ori e un psihopat care s-a situat în centrul atenţiei (inter)naţionale cu preţul unui eveniment de magnitudinea unui cutremur catastrofal, ori e un agent al unei lucrături sinistre.

 

Guvernul laburist e în relaţii precare cu Israelul, se pretinde că atentatorul e anti-musulman. Deci, cum devine situaţia? Şi dacă e anti-musulman, cum de le aplică metodele? Şi mai ales, de ce ţinta n-au fost imigranţii? Ci tocmai guvernul care e pro-palestinian declarativ şi aparent glacial cu Tel Aviv-ul! Deviza taberei de vară a tinerilor laburişti împotriva cărora a fost iniţiat masacrul era: „BOICOTAŢI ISRAELUL!”. Vi se pare absolut logic ca un neonazist antimusulman să facă treaba-asta, nu? Just think about it!

În realitate, deviza extrem de perversă – care, altfel, ar fi doar extrem de stupidă – manipulează în sens contrar. Dintotdeauna stânga, stânga extremă a susţinut extremismul israelian, contrar aparenţelor (care, într-adevăr, cam înşeală, fiindcă sunt şi mulţi). Dreapta este cea care a pledat şi pledează pentru echilibru firesc, pentru normalitate. Preşedintele conservator George W. Bush este cel care a iniţiat campania pro-statul palestinian, contiguu cu cel israelian. A fost primul preşedinte american care s-a pronunţat pentru statul Palestina. Acum, Obama, preşedinte de stânga frizând neocomunismul, aruncă în aer proiectul, din momentul în care s-a pronunţat electoral – că în SUA e foarte greu să reuşeşti dacă nu ai susţinere evreiască – pentru statul Palestina, aşa cum era anterior statului Israel. În treacăt fie spus, recunoscut de ONU. Nu, nu-i nici o contradicţie aici. Dimpotrivă. Mentorilor extremismului conflictual israelian le convine la maximum tensiunea. Normalitatea le-ar ucide obiectul muncii. Repet, detest teoria conspiraţiei, dar nu trebuie să fii teori-conspiraţionist ca să-ţi dai seama că are loc o manipulare planetară împotriva normalităţii.

Un echilibru ar fi atât de simplu, atât de uşor de obţinut, dacă s-ar vrea. Dar tot ce vor cei care se substituie dumnezeirii e să manipuleze conflictual. Ca să divizeze. Şi să stăpânească. Elementar.

Poate că n-are importanţă culoarea politică în cazul de faţă sau nu e de nici o culoare despre opţiuni doctrinare. E vorba despre o crimă împotriva umanităţii şi împotriva rânduielii democratice occidentale, întruchipată până acum exemplar de Norvegia, în majestatea ei cotidiană. Pentru toţi. De la cel mai umil şi până la Suveran. Care, apropo, a fost în mijlocul poporului său la greu. Împreună cu minunea de Regină. Ca să-şi consoleze compatrioţii şi totodată, să prevină o catastrofă, anume, demoralizarea propriului popor, descurajarea democraţiei şi a statului de drept. Şi profanarea valorilor (Europei) creştine.

Pentru că morala îngrozitoare poate fi că nu mai avem voie în normalitate. Nu mai e permisă viaţa firească, liberă ca respiraţia şi trăită în siguranţa pe care ţi-o dă civilizaţia convieţuirii sociale, chiar comunitare. În câteva clipe, s-a spulberat mitul modelului scandinav al liniştii pline de sănătate şi bunăstare. Acum, democraţia e păzită cu armata, în stradă, în plină capitală a libertăţii, până acum, de la sine înţeleasă.

Ţinta ultimă e că se loveşte în inima dreptei creştine. Sau în inima dreptei şi a creştinismului. Propaganda este că asasinul e „de dreapta” – dreapta, asimilată marxist-leninist cu extrema dreaptă, pentru a fi compromisă în rectitudinea ei fundamentată pe valorile creştine. Am arătat mai sus că e pe dos. La fel ca şi preferinţele pretinsului autor al ororii. Propaganda mai este că autorul ororii ar fi „fundamentalist creştin” – de fapt, cheia întregii nemernicii criminale.

Trebuie să fii cretin ca să marşezi la asemenea imbecilitate. E o contradicţie în termeni, dacă raportăm fundamentalismul la „corectitudinea politică”, concept lansat ca să flateze minţile odihnite, deci uşor de furajat. Dacă raportăm termenul la doctrină, atunci conotaţia negativă nu mai are sens, fiindcă ne referim tocmai la fundamente. Adică exact la coloana vertebrală a unei doctrine, convingeri, etc. În cazul creştinismului, nu poate fi ceva mai luminos decât fundamentalismul. Anume, urmarea fără greş a învăţăturii Mântuitorului, privind religia iubirii, conduita genoroasă a creştinului, chiar martirică dacă trebuie, martiriul însemnând sacrificiul pentru celălalt, chiar în detrimentul persoanei proprii. Deci, să fii „fundamentalist creştin” n-ar însemna altceva decât să fii sfânt, pur şi simplu. Pâinea lui Dumnezeu. Crima, genocidul, sunt incompatibile cu fudamentele creştinismului, religia luminoasă a umanităţii. Sensul martiriului în creştinism e mărturisirea lui Hristos, suferinţa necondiţionată pentru adevărul jertfel creştine, care înseamnă iubire de oameni. Chiar cu preţul ultim.

NIMENI, niciodată nu a reuşit o odă perfectă a IUBIRII precum Sfântul Apostol Pavel sau Paul – în funcţie de situarea greografică. Un iudeu fost persecutor nemilos al creştinilor, hulitor al Domnului Nostru Iisus Hristos.

Dar ceea ce au intenţionat mentorii ororii de la Oslo a fost tocmai să compromită caracterul luminos al creştinismului – de parcă ar putea, vreodată, cineva, mai mult decât să-L răstignească la infinit pe Mântuitor, martirizând discipolii Lui, spre gloria umanităţii şi întru salvarea ei eternă.

Morala: să uităm terorismul (anti)semit, care tot aia e. Să me îndreptăm minţile furajate asupra ţintei false, „fundamentalismul creştin”. Concept pentru cretini.

De altfel, mă leşi, ce organul calului „fundamentalist creştin” poate fi un mason?! 😯

P.S. Totodată, evenimentul monstruos de la Oslo acoperă evenimentul zilei precedente, anume, decizia Comisiei Europene de a acoperi astronomic gaura neagră din furtul guvernamental al Greciei, cu un nou împrumut, extins pe 30 de ani şi cu iertarea unei părţi din datoria anterioară: fiindcă falimentul Greciei ar însemna falimentul experimentului euro. Aţi mai auzit vorbindu-se despre asta? Că cică atentatorul e anti-UE.

UPDATE: Cum de-am uitat? Aţi observat sau poate vă place modul în care presa l-a descris pe suspect? Cică, blond cu ochi albaştri. Sau nu pricepeţi nimic? 😆 

OBAMA: PENTRU CĂ W.BUSH A REFUZAT SĂ ATACE IRANUL

Foto: Eric Draper, White House

Preşedintele Bush a refuzat, anul trecut, solicitarea Israelului de a ataca, împreună, Iranul, mai precis, facilităţile nucleare.

Au urmat criza financiară şi victoria lui Obama.

ATAC ÎN GAZA. HAMAS, ALIAT DE NĂDEJDE AL ISRAELULUI

Imagine Sky News, surprinsă de Guardian

Israelul a invadat militar Gaza, au fost victime colaterale, printre care primul mort, un copil de 10-12 ani, intens mediatizat – şi care te impresiona în mod deosebit, prin ochii lui mari deschişi miraţi în moarte – un cinic s-ar putea întreba dacă tot cu asemenea expresie moare un copil-atentator sinucigaş, aşa cum sunt crescuţi de Hamas.

Hamas, evident, a ripostat, de fapt a ameninţat că „va fi cumplit” pentru Israel dacă atacă terestru. Şi aşa mor civili nevinovaţi din cauza unor terorişti descreieraţi. Descreieraţi? Aşa sunt doar executanţii, mentorii sunt extrem de calculaţi. Premeditează toată demenţa israeliano-palestiniană. Prejudiciază orice demers de pace. Subminează formarea statului Palestina. Raţiunea existenţei Hamas e teroarea – obiect al muncii pentru care sunt şi sponsorizaţi de UE, prin aripa, zisă umanitară.

Stare de fapt care le convine războinicilor israelieni şi acelor oficiali care în realitate nu sunt doritori să retrocedeze o parte din teritoriul Israelului către palestinieni, pentru (re)fondarea statului Palestina. Ministrul de Externe Tzipi Livni – această Ana Pauker a Israelului – ofiţer Mossad cu cele mai mari şanse de a deveni prim-ministru după alegerile din februarie şi bună prietenă cu preşedintele ales al SUA, Barack Obama, întrebată cu privire la criza umanitară, a declarat, senină, că „nu există nici o criză umanitară în Fâşia Gaza”.

În realitate, părţile nu doresc pacea şi nici existenţa a două state. Mentorii extremismului din ambele tabere întreţin conflictul. Hamas este aliatul de nădejde al Israelului, care prejudiciază toate demersurile Fatah, ale preşedintelui Mahmoud Abbas, pentru pace şi pentru statul Palestina.

Comunitatea internaţională este, în continuare, neputincioasă. Consiliul de Securitate al ONU, convocat azi-noapte târziu (ora New York-ului) a eşuat în adoptarea unei simple rezoluţii care cerea încetarea focului. SUA – reprezentate de eşalonul al doilea, adjunctul ambasadorului la ONU, Alejandro D. Wolff – au motivat, la fel ca în radio-adresa de ieri dimineaţă a preşedintelui Bush, că ar fi inutil un nou armistiţiu provizoriu, atâta vreme cât o organizaţie teroristă precum Hamas este previzibil că îl va încălca iarăşi şi iarăşi.

Iar Israelul va ataca, iarăşi şi iarăşi, populaţia civilă, făcând victime cu sutele şi distrugând infrastructura în Gaza. Iar UE şi alţi filantropi simţitori vor sponsoriza în consecinţă din nou Hamas, pe motive de refacere umanitară. Cerc vicios. Propagat în rândurile opiniei publice internaţionale, divizată între suporterii necondiţionaţi ai Israelului, oriunde s-ar afla şi suporterii anti-israelieni ai cauzei palestiniene, oriunde s-ar afla: primii nu acceptă drepturile statului Palestina iar ceilalţi nu acceptă nici măcar ideea existenţei statului Israel. Şi astfel toată omenirea este antrenată în acest conflict, iar cei care se implică, de o parte sau alta, incapabili sau nedoritori de obiectivitate, sunt folosiţi într-un război care nu-i al lor şi de pe urma căruia câştigă doar mentorii terorismului: internaţional şi de stat.

Atât Israelul, cât şi Hamas, care, ambele, au susţinut şi au salutat alegerea lui Barack Obama, au dat, în aceste ultime 10 zile, Americii şi lumii întregi un semnal foarte clar cu privire la starea de fapt pe care ţin să o perpetueze. Până când – asta numai Dumnezeu ştie.