O FIŢĂ ESTETICĂ A LUI C.NOICA :)

SCRISOARE A LUI CONSTANTIN NOICA, PUBLICATĂ ÎN VEST , CĂTRE FIUL SĂU, RĂZVAN, CÂND A DEVENIT CĂLUGĂRUL RAFAIL

Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Și sunt mulți – mi se spune – care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Ați găsit că o puteți sluji de dincolo de ea?

Nouă, aici, ni se părea că lumea de azi nu mai poate fi boicotată. Este în ea ceva care urcă, și tot ce urcă e sacru. Popoarele ies acum, rând pe rând, din boicotul istoriei (cum spusese Blaga despre neamul acesta al nostru) sau ele ies din somn și animalitate. Dobitoacele și firea se primenesc. Ce e cu putință invadează, cu bogăția lui, lumea lui ce este – și omul însuși, care populează lumea cu noi și stranii făpturi, este pe cale să devină o noua făptură, cu înzestrări sporite.

Sună, poate, naiv optimist tot ce-ți spun. Lasă-mă atunci să spun lucrurile pe limba ta, care mi-e dragă și mie.

În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta. Este cea a lui Augustin, “iubește și fă ce vrei”. Căci dacă iubești cu adevărat – s-a spus – nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărțit pe “fă ce vrei” de “iubește”. Ea și-a luat toate libertățile și face tot ce-i place; dar nu iubește întotdeauna. Asa cum artistul modern adesea nu iubește cuvântul sau materia în care lucrează și acestea se destramă în irealitate – în timp ce un Brâncuși, care-și iubea materia și o mângâia, făcea din ea aceea ce trebuie și este – omul modern trăiește scandalul libertăților și al inimii, pentru că nu stă sub ordo amoris.

Să-l reînvățam dragostea, ai putea spune așadar; și cum orice dragoste adevărată este, până la urmă, dragoste către Dumnezeu, să-l restituim credinței. – Dar iată, aici se despart apele.

Vorba lui Augustin este adevărată, dar abia în dezmințirea ei. Astăzi nu mai putem spune: iubește și fă ce vrei. Trebuie să spunem, cum s-a spus în fapt: cunoaște și fă ce vrei. De vreo trei veacuri așa simte omul modern, și nu-i rămâne decât să-și ducă vorba până la capăt, așadar să intre în ordinea cunoașterii.

Cunoașterea a pus într-adevăr pe om în intimitate cu lucrurile – într-o altă intimitate decât cea magică, mitică ori religioasă – și atunci omul modern începe să facă ce-i place. Poate reface substanțele anorganice, așa cum reface societatea; sau dublează realitățile cu “izotopii” lor și lucrează asupra acestora ca asupra unei noi lumi. Face tot ce vrea: dacă vrea face și arme atomice.

Vei spune: le face, în fapt. Dacă ar iubi, nu ar face din astea, și atâtea alte nefăcute; să-i redăm deci comunitatea de dragoste. – Dar omul de azi nu mai poate să nu cunoască. S-a întâmplat cu el ceva hotărâtor; s-a trezit în el o altă neliniște decât cea a inimii. Augustin spunea: cor irrequietum. Omul modern, însă, e însuflețit de o mens irrequieta. Comunitatea de dragoste i-a devenit prea puțin.

Și ce a ieșit din asta? A ieșit o lume care nu mai seamănă cu cea de până acum a bunului Dumnezeu. Gândește-te așa, concret: dacă bunul Dumnezeu ar spune astăzi unui Noe să-și pregătească arca fiindcă vine potopul peste răutatea lumii – oare ce ar pune în arcă Noe? Ar pune câte o pereche din fiecare soi de vietăți? Nu. Ar pune altceva, straniu de tot – câteva sticluțe cu acizi nucleici, și câteva calculatoare, și câteva pile electrice sau mai știu eu ce. Bunul Dumnezeu ar întreba: ce sunt astea? Și Noe ar răspunde: ce trebuie păstrat din lumea Ta, Doamne. Și ar putea să nu se mai urce nici el, Noe, în arcă.

Lumea aceasta ne place ori nu, dar e lumea noastră. Și ea ne place undeva, căci e o lume a supunerii, a răbdării și a înfrățirii, între noi și cu lucrurile. Dar nu mai e o lume a dragostei. Este una a cunoașterii.

Știu, în lumea dragostei se întâmplau lucruri adânci de tot: omul se înfrățea cu oamenii, se înfrățea cu firea, și putea prelua, în creșterea lui spirituală, până și materia lipsită de simțire. Citesc câteodată Mineiurile Bisericii Ortodoxe, care-mi plac pentru limba lor românească fără pereche, și găsesc în Mineiul pe septembrie, la ziua lui Simion Stâlpnicul, rândurile acestea uluitoare: “Cuvioase părinte, de ar avea graiu stâlpul, n-ar înceta a vesti durerile, ostenelile și suspinurile tale; însă acela nu el te ținea pe tine, ci mai ales umezindu-l tu, fericite, cu lacrimile tale, ca un pom îl țineai”.

Ce minune de gând și de vorbă – pentru o faptă dincolo de orice judecată. Dar se întâmplă ca acum, în lumea cunoașterii, nu omul singuratic și nu cu lacrimile sale, ca un pom totuși ține stâlpii lucrurilor și-i preia în creșterea sa.

Este o altă înfrățire, cu lucrurile și cu oamenii. S-a sfârșit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim și se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îți scriu de departe, dragul meu, și că-ți scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca și cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii.

Dar nu te dezaprob și nu i-aș dezaproba nici pe ceilalți, chiar dacă ar fi oaste și biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aș teme ca trăiți într-o lume gata făcută – și care nu mai are ce face.

Pentru că aveți ce face. Aveți, tocmai pe linia cunoașterii. Ființa Domnului n-o puteți cunoaște și n-au cunoscut-o nici marii Părinți. Ființa lucrurilor încearcă s-o cunoască știința. Ființa ca ființă este de vreo 2500 de ani lotul gândirii filosofice. Ființa istorică, la rândul ei, o caută iarăși alții (ai citit vreuna din admirabilele cărți ale lui Mircea Eliade?).

Vouă vă e dată ființa omului. E datoria voastră să spuneți despre om ceva mai adânc și mai adevărat decât pot spune sîrmana psihologie, sau biata antropologie și biata istorie. Se legaseră nădejdi de științele acestea, dar nici una din ele n-a putut arunca în om sondele pe care le-a aruncat teologia, cândva.

Veți consimți voi să vedeți în teologie o știință a omului? Veți înțelege să faceți din comunitățile voastre de dragoste comunități de cunoaștere? Veți consimți să nu spuneți nu unei lumi care urcă sau să spuneți, ca vechii greci, un nu care sa fie mai slab decât da?

Eu nu am a-ți da lecții. Spre capătul vieții, văd că nu știu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până și într-o viață ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e ființa care jubilează. Omul a făcut bucuria, și a văzut că era bună.

Dar nu te poți bucura cu adevărat dacă nu ai cunoaștere, dacă nu ai deschidere în lumină, dacă oamenii suferă, dacă sunt strâmbătăți în jurul tău, dacă sunt adevăruri neștiute în jurul tău, dacă nu vibrezi de toată bogăția lumii tale, dacă nu te desfeți cu joaca asta extraordinară a umanității din veacul nostru cu fluizii electrici și cu undele – dacă nu știi tot și nu iubești tot.

Îmi vine atunci în minte că, dincolo de iubire și cunoaștere, ba cu ele cu tot, exista o ordo gaudii. Și-ți spun numai: bucură-te și fă ce vrei !”

 rafailnoica.wordpress.com

Publicată sub titlul “Scrisoare către Rafail” în penultimul număr apărut din revista “Prodromos” (număr dublu, 8-9 din 1968 ) editată de Paul Miron și Ioan Cușa în Germania Federală și Franța

http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/06/25/constantin-noica-scrisoare-catre-rafail-1968/

Anunțuri

12 răspunsuri to “O FIŢĂ ESTETICĂ A LUI C.NOICA :)”

  1. O FIŢĂ ESTETICĂ A LUI C.NOICA :) » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  2. Un simpatizant poate neautentic Says:

    Nu citisem niciodata scrisoarea aceasta, superba de altfel! Nu stiu cat de mult a contat aceasta scrisoare pentru drumul „celuilalt Noica”, insa stiu ca el a ajuns cumva sa vada si ce i-a scapat genialului sau tata. 🙂 .Dintre cei doi Noica, tin de fapt mult mai mult la… „celalalt”.

    Convingerea mea este ca iubirea dumnezeiasca absoluta, acea asimptota spre care ne indreptam permanent fara sa o putem atinge, include in ea cunoasterea absoluta, bucuria absoluta, deschiderea absoluta in lumina, vibratia adevaratelor minuni ale acestei lumi nu ale celor pe care doar le numim si le percepem noi asa. Toate cele de mai sus converg in dragostea absoluta si n-ar putea exista la modul absolut, altfel decat alaturi de dragoste si prin dragoste.

    Cunoasterea in absenta dragostei nu va fi cunoastere, ci o noua mica lectie stiintifica; bucuria va insemna doar un zambet fugar in viata noastra; fericirea doar o adiere si un presentiment al celei reale.

    Rafail Noica stie si intelege DRAGOSTEA de la Siluan, prin parintele Sofronie, intr-un mod cu probabil putini oameni ajung sa o cunoasca…

    PS: Stejarule, ce pana mea a fost mai cu acceleratia aia pe care o doreai in vederea aterizarii unui autocar? 😀 .Nu iti mai ajung nici 90Km/ora, doreai mai mult ca sa poti controla tu aterizarea ?! 🙂 Auzi, da’ turn de control nu doreai ?! 🙂 …Heh, pe cutia neagra cred ca aparea scris mesajul : „a inebunit pilotul”…. 🙂

    Heh, din motive personale am simtit nevoia sa fac incheierea comentariului intr-un alt ton 🙂

  3. Radu Humor Says:

    Vreau să vă fac o mărturisire care aparent n-are nici o legătură cu acest subiect.
    De ceva vreme am tot luat în zeflemea nişte persoane dragi mie, ce îşi pierdeau timpul ( în opinia mea) cu nişte seriale turceşti ( unul cu Suleiman Magnificul, ţin minte) şi comentau tot timpul între ele diferite episoade, direct sau prin telefon.
    Până de curând când am văzut şi eu vreo două episoade din serialul IFFET, care m-a făcut să-mi schimb aproape radical părerea .
    Nişte actori foarte buni ( frumoşi, dar mai ales extrem de talentaţi), scenariu de mare efect psihologic, lucrat ca la carte, în cele mai mici detalii, dar mai ales subiecte de mare interes social, tratate cu foarte mult discernământ şi atenţie educaţională.
    A! Şi o muzică minunată ce se pretează de minune temei tratate, puţin cam siropoase, ce-i drept !
    Mi te-am scos plângând din suflet, ţi-am dat jos plângând şi fotografia de pe perete, şi mare mi-a fost mirarea când am văzut că plângea şi el, plângeam amândoi, din păcate doar noi : eu şi peretele ( redat cu aproximaţie 😉 ).
    Nu râdeţi !
    Când e vorba de dragoste, ar trebui să vă abţineţi ! 🙄

  4. Radu Humor Says:

    Lipsa urmelor de frânare nu este un indiciu că autocarul nu avea frâne.
    Cel mai des indică adormirea la volan sau vreun accident vascular suferit de şofer, caz în care este salutară intervenţia celui de al doilea şofer sau a oricărei alte persoane aflată în imediata lui apropiere !
    Dar după război, mulţi viteji şi după asemenea accidente multe presupuneri, dar mai ales concluzia că mortul este cel vinovat !

  5. Un simpatizant poate neautentic Says:

    De ceva vreme am tot luat în zeflemea nişte persoane dragi mie, ce îşi pierdeau timpul ( în opinia mea) cu nişte seriale turceşti ( unul cu Suleiman Magnificul, ţin minte) şi comentau tot timpul între ele diferite episoade, direct sau prin telefon.
    Până de curând când am văzut şi eu vreo două episoade din serialul IFFET, care m-a făcut să-mi schimb aproape radical părerea .
    _________________________________________
    @Radule

    Am patit si eu candva ceva asemanator cu niste carti. Stii concluzia mea ? Ca daca nu iti erau dragi acele persoane ci nu stiu…ti-ar fi fost profund antipatice sau indiferente, n-ai fi resusit niciodata sa treci peste ideile preconcepute referitoare la acea categorie de filme si n-ai fi descoperit farmecul simplu al unor astfel de lucruri.

    Cred ca orice lucru iubit de o persoana draga noua, isi schimba si pentru noi esenta 🙂

  6. Marius Mina Says:

    Radule, eu ma uit la desene animate in ultima vreme si sa mor daca-mi pare rau 😉

  7. Radu Humor Says:

    Dragilor ( mă refer special la @Marius Mina şi la @ Neautenticul atât de autentic), mă bucur că nu sunt singur, dar mai ales de calitatea acestei companii !
    Cineva remarca „cât de puţin îi trebuie unui Om să fie fericit” 🙄 , numai că de multe ori ne încăpăţânăm să avem prea multul, de care alte ori, abia mai putem scăpa 😉

  8. Radu Humor Says:

    Sfantul Ardealului – Pr.Arsenie Boca
    Ziceri-Parintele Arsenie Boca(continuare) • Nu-l judeca pe cersetor cã fumeazã. • Mai bine o rugãciune pentru cel care înjurã decât observatie. • Nu da cu bâta in viespile sectare. • Asa-i firesc omului pãcãtos, cînd îi lovesti dracii, zice cã tu esti drac. • Iertând, stergi ce ierti. Ce ierti la altul, tie ti se sterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecatã. • Nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mântuiesc. • Unii dintre cãlugãri nu sunt cãlugãri, ci cuiere de haine cãlugãresti. • De vrei sã te faci cãlugãr, fã-te ca focul! • Cãlugãria slãbeste in suflete slabe si se întãreste in suflete mari. • Lepãdarea de lume e o convingere, pe care poti s-o ai si-n mijlocul lumii stand, precum poti sã n-o ai in mijlocul pustiei petrecând. • Mirenii mai vin la mãnãstire pentru rugãciune, cãlugãrii nu se mai duc in lume sã se odihneascã. Toate profesiunile au vacantã sau concediu, numai cãlugãria nu. Asa ceva ar însemna încetarea cãlugãriei. • Un cãlugãr trist este un cãlugãr cu luminile stinse. • Dintre cele trei fãgãduinte monahale, cea mai grea e ascultarea, pentru ca are de biruit mai mult patimile mintii care „discutã” cu Dumnezeu, in loc sã asculte fãrã discutie. • Adevãrul este fiintã vie. • Cel mai greu pãcat, vesnic fãrã iertare, este starea omului împotriva adevãrului. • Focul iubirii divine, de dragul Adevãrului, între potrivnici se aprinde si se mentine. • Asa sunt gândurile de hula: rãbufniri de pãcurã în raza de soare. • Credinciosul in Dumnezeu depãseste limitele omului. • Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentalã a naturii umane. • Necredinciosii, spre rusinea noastrã, îsi cred necredintei lor mai mult decât credem noi credinta noastrã. • Religia nu face stiintã, ci constiintã. • Iisus a tãmãduit orbirea ochilor, dar n-a putut tãmãdui orbia rãutãtii. Orbia rãutãtii nu are leac, dar are pedeapsã. • Nimic mai greu, mai periculos decât sã te lupti cu îngustimea si cu formalismul. • Din cauza avorturilor românilor ne vor stãpâni tiganii. • Nu suntem din maimutã, dar mergem cu pasi repezi spre ea. • Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi in cumpãnã cu slava noastrã viitoare. • Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de douã mii de ani neamul crestinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este fãcut destinul care ne atrage Acasã. • Sã ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia in prigoana de la sfârsit. • Relele de pe pãmânt asa de mult vor strânge oamenii, încât nu mai rãmâne istoriei altã solutie decât sfârsitul ei. • Doar Sfânta Liturghie mai tine lumea. • Chinurile cele de pe urmã, cele de la Antihrist, in care va lucra toatã puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au întetit asupra crestinilor, de la început pânã in zilele acelea. •În zilele noastre se vãd multi cãlãtori la iad cu Scriptura in mânã. • Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.

  9. Un simpatizant poate neautentic Says:

    „Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentalã a naturii umane.”

    La asta parca as crede mai curand ca ateismul este doar o cautare nereusita a lui Dumnezeu, poate de multe ori mai onesta decat orbirea celor care au impresia ca au gasit ceva si de fapt privesc doar in gol.

    Deh, eu ca fost ateu nu pot condamna asa de aspru ateismul 🙂 .

    Mult mai rau decat ateismul imi pare un sentiment pseudo-religios sau o religie pervertita. Astea da, sunt chiar o monstruozitate…

  10. olimpiu65 Says:

    off topic:
    cum e cu CCR?? ce a spus azi?? dupa un an …Hypnos did you wake up????

  11. olimpiu65 Says:

    iata reactia unui analfabet..Zgonea: ,,sansele de trecere al constitutiei,, deci constitutia are aceeasi,,origine” gramaticala cu pp mea??? pardon gen!!! ce misto, organul masculin in lb romana are gen feminin si i se aplica a cu al parca…!!! scuze e vb de denumirea populara nu cea stintiifiica cu penisul e altceva!!!
    Doamne cat de mult poti rade in zi de doliul national!!!!

  12. Roxana Iordache Says:

    Mulţumesc mult pentru comentarii.

    Simpa, nu-i frumos să te dai după Stejar. 🙂 E superb ce-ai spus, lasă-aşa!

    Apropo de serialul pomenit de Radu, ştiu o doamnă senzaţională, profesor universitar, care urmăreşte serialul şi îl recomandă. Eu o iubesc, dar n-am încercat. Nu de alta, dar nu vreau să mă bag la stăpân. Am deja câteva seriale pe care le urmăresc cu plăcere şi chiar dacă pierd din ele, nu contează. De exemplu, Jordan. Super!

    Marius Mina 😆 Corect! 😆

    Olimpiu, asta e situaţia. :mrgreen:

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: