SALVATORI TRIŞTI, FETIŢĂ MOARTĂ, NESIMŢIRE LA PUTERE

Foto: Associated Press

Joi, la câteva minute după vestea tristă a morţii unui copil a cărui salvare o aştepta o ţară întreagă, a venit vestea Comisiei Ridzi. Şi iarăşi politica ne-a captivat, şi iarăşi am uitat că opt ore am fost conectaţi la România reală. Cu nespusele ei dureri şi nevoi. Şi totuşi, concluziile raportului comisiei parlamentare pot fi puse, în opinia mea, în strânsă legătură cu drama de joi.

Probabil că sunteţi la curent cu operaţiunile de salvare a unei fetiţe căzute în puţul din curtea casei sărmane, în Vâlcelele, judeţul Călăraşi. Televiziunile de ştiri au transmis continuu. Cu o participare nu doar profesională a reporterilor şi moderatorilor, ci şi evident afectivă. Ceea ce arată că avem resurse morale ca popor, şi că avem un potenţial uman şi profesional excepţional. De care ne batem joc. Şi de aici drama românească. Şi cercul vicios.

Cred că toţi ne-am rugat ca fetiţa să fie salvată. Salvatorii au făcut tot posibilul. Îi priveam, mă rugam să reuşească şi promiteam că am să scriu în celebrarea lor. Mă ţin de promisiune, chiar dacă, din păcate, nu pot celebra salvarea vieţii fetiţei, ci numai dăruirea celor care au încercat tot ce era posibil în acele circumstanţe imposibile ca să o salveze. Mai precis, fetiţa a alunecat în picioare, cu mâinile sus, într-un puţ cu un diametru de numai 18 cm.

Operaţiunile au fost extrem de dificile, fără precedent, pentru că a trebuit săpat cu excavatoarele şi apoi scoase, rând pe rând, opt din cele zece tuburi ale puţului de 10 metri. Fetiţa, Georgiana Văcăruş, a fost cu jumătatea inferioară a corpului în apa rece. Şi probabil că a murit de hipotermie, dacă n-or fi intervenit şi leziuni în momentul alunecării. O vreme, a fost conştientă. Dar n-a rezistat. Salvatorii mizau pe faptul că o vor scoate în viaţă. Veniseră şi salvatori voluntari de la ISU, din timpul lor liber, să-şi ajute colegii. Eforturile au durat opt ore.

După ce au scos fetiţa fără semne vitale, iar manevrele de resuscitare s-au dovedit inutile, chipurile salvatorilor erau demolate. Parcă le căzuse acoperişul lumii în cap, cu toată tristeţea. Pompierii, echipa de descarcerare, excavatoriştii erau devastaţi. La fel, medicii şi paramedicii.

Nu, în fotografie nu-i vorba de cazul acesta trist. Ci de cazul fericit  din 12 iunie 2001, de la Voluntari-Ilfov, în care adolescenta de 18 ani, Oana Furnică, a salvat-o dintr-un puţ pe fetiţa Alina Pascaru, de aceeaşi vârstă cu fetiţa moartă acum trei zile, doi ani şi jumătate. Invitată la Antena 3, Oana – care între timp a devenit mamă, are o fetiţă şi acum e din nou însărcinată – a povestit că o lună de zile a avut coşmaruri nopţile, se trezea cu groaza că ar fi putut-o scăpa fatal pe fetiţa salvată.

Oana nu-i salvatoare profesionistă. Dar şi profesioniştii tot aşa trăiesc cazurile. Nu în momentul intervenţiilor, când nu trebuie să se lase impresionaţi de emoţii, ci să se concentreze asupra operaţiunii. Ci după. Ceea ce fac ei cum poate fi recompensat? Ce salarii or fi având? Cine ştie, or fi şi ei pe lista tăierii de sporuri?

Oricum, salvatorilor, care se consumă în câteva ore cât alţii într-o viaţă, în mod sigur nu li se dau bani nici pe departe la nivelul aportului lor. Nici medicilor. Nici profesorilor. Nici judecătorilor (care nici n-au voie să aibă altă activitate lucrativă paralelă şi nici n-ar avea vreme). Nici ceferiştilor nu li s-au dat banii. E criză şi criza-i pretextul perfect pentru un guvern incompetent.

Bani pentru categorii vitale nu se găsesc, s-a tăiat chiar şi de la sănătate. În schimb, s-au înfiinţat ministere pentru risipirea banilor publici pe acţiuni publicitare ale unor sinistre şi clientelei partidului lor. Cel mai nesimţit. Ce salariu de mizerie o avea un salvator, în vreme ce pentru curismul electoral se aruncă milioane de euro din banii publici?

Între România reală şi România guvernamentală e o prăpastie. Cine cade în ea?