RADU AL ROMÂNIEI LA ION CRISTOIU. SĂ COMENTĂM LIVE!

Principele Radu al României este invitatul domnului Ion Cristoiu la emisiunea „Zig Zag”, de la Antena 3. Urmează actualizări.

UPDATE. Ion Cristoiu: Înainte de 89 am fost directorul rev. Teatrul. Printre actorii tineri pe care i-a cultivat revista, s-a numărat şi actorul Radu Duda. Am publicat o dată pe coperta revistei o poză cu dv. şi Carmen Tănase, teatrul din Iaşi, „Doi pe-un balansoar”

Radu al României: Din păcate, s-a sistat spectacolul.

Ion Cristoiu: V-am făcut un rău fără să ştiu.

Radu al României: S-a jucat fără să fie trecut pe afiş, piesa era americană.

Ce se întâmplă în interiorul Palatului Elisabeta?

Palatul are o activitate foarte puternică. Dar altfel decât celelalte instituţii. Familia n-a făcut paşi altfel decât i-ar fi făcut dacă România ar fi fost astăzi monarhie. „Serile Palatului Elisabeta” e unul dintre evenimente. În fiecare lună. Avem o sută până acum, fiecare cu o temă. Pe urmă, avem serile regionale, care purtau numele judeţului, cât am fost reprezentant special a trei guverne.

Acolo stau şi două familii. Cum arată viaţa?

La etajul unu sunt două apartamente, ale Majestăţilor Lor şi al nostru. Restul Palatului e folosit pe activităţi, pe temeiul Casei Regale.

Deci este o instituţie acolo.

Ca şi la Palatul Buckingham. Regina Elisabeta, în camera în care primeşte la ceai şi care nu e mai mare decât acest studio, îşi fierbe apa singură.

E un protocol, luaţi mesele împreună?

Da, dar nu la micul dejun, pentru că Regelui nu-i place să piardă vremea cu masa. El şi acum la 87 de ani dacă îmbracă uniforma de la 27 de ani, se încheie la toţi nasturii. Se bagă sub maşini şi şurubăreşte, îşi verifică corespondenţa, primeşte o serie de oaspeţi, conduce maşina personal.

La fel ca mulţi români, aveam impresia că nu face nimic. Dv. aţi hotărât să candidaţi sau Majestatea Sa a zis?

Momentul a fost în 2007, vara, în Parcul de la Săvârşin. Sunt foarte mult plecat prin ţară, eu cred în puterea comunităţii locale.

Dv. i-aţi spus?

I-am spus că acest subiect a revenit mereu în discuţiile publice şi că aş vrea să ştie acest fapt, pt că e ceva cu totul şi cu totul ieşit din comun. Şi atunci Regele a spus textual, după o pauză destul de lungă: „Aceasta e o sabie cu două tăişuri”. Şi eu am fost de acord cu el. Familia Regală e un fel de custode al statului român modern.

Dar Majestatea Sa e apropiat de dv. ca om.

Între timp discuţiile au continuat. Însă Regele a făcut de fiecare dată o luare de cunoştinţă, subiectul a fost întors pe toate părţile. Într-o zi, în 21 februarie 2009 a spus: „O să mergem înainte aşa, cred că este un lucru bun”. Doi ani a fost discutat acest lucru.

Ezita?

Nu. Am vorbit acest lucru lunar, au început să-i spună diverşi oameni acest lucru direct. La începutul anului am fost amândoi în Elveţia.

Aţi vorbit la masă?

Regele mănâncă f. puţin şi scurt. A dat răspunsul atunci, pentru că 2009 era relevant fiind an electoral.

Pot să constat că a vorbit cu dv. ca un şef de stat, nu ca un socru?

Da. Absolut. În toţi aceşti ani nu a încetat să fie Regele meu.

Deci în faţa dv. a fost Regele Mihai, nu tatăl Margaretei.

Absolut. Zilele acestea m-am întâlnit cu MS. Regele Juan Carlos şi deşi e jucăuş în conversaţie, nu uit nici o clipă cine e. Pentru că regalitatea nu e un profesie, e un destin.

Dv. eraţi actorul Radu Duda, un român. V-a schimbat intrarea în această lume a Casei Regale?

O anumită parte a personalităţii nu are cum să se schimbe. Am fost educat aşa de la vârsta de zero ani. Mama avea 22 de ani când m-a născut. M-au crescut oameni bătrâni pentru mine, bunicii din partea mamei, intelectuali fini. Bunicul a murit când aveam zece ani, era un model, a murit într-un mod cât se poate de dramatic, făcând infarct şi căzând într-o cofetărie la rând. Educaţia a venit de la ei, în acel oraş patriarhal, în Bârlad. M-am întors înapoi la părinţi, la Iaşi, unde am găsit nişte oameni surprinzător de tineri, pe care nu ştiam cum să-i numesc părinţi, au rămas nişte prieteni, a fost un fel de complicitate, eram cu toţii copiii unor oameni care la un moment dat n-au mai fost. Am fost crescut într-o anumită sobrietate. Apoi când am intrat în casa Regelui – care e un om foarte simplu, dar are ceva în sensul datoriei, este Rege pentru că el crede că are o datorie, este ceea ce-l ţine în viaţă, îi dă un sens. Cât a fost plecat şi n-a putut să-şi facă datoria faţă de România aşa cum credea el, a fost o pierdere.

Au fost anumite elemente de protocol la care v-aţi adaptat mai greu, la Buckingham?

Nu, nu mi-a fost greu.

Sunteţi actor.

Poate că există şi ceva din asta care m-a ajutat. Dar în primul rând pt că toate ritualurile vieţii noastre au un anume sens. Ritualul de la Buckingham nu e respectat prosteşte. Ci pt că exprimă un conţinut. Totul are un rost undeva. George Washington nu era pedant din superficialitate, ci pentru că voia să-l onoreze pe celălalt.

Cât e personalul la Palat?

Trei fete, cameriste, o bucătărească, Gina, care e excepţională, mai ales la patiserie, câţiva lucrători SPP, personalul de la Secretariat.

Care-i criteriul de angajare?

Secretariatul Regelui decide.

Regretaţi că v-aţi anunţat candidatura?

Nu! Pt că este o extraordinară ocazie de verificare pentru mine, e un angajament pe care Principesa şi cu mine l-am luat. Ai nevoie să-ţi răspunzi la o întrebare: eşti util acestei ţări sau nu. E o lume a meritului. Există un anume fel de a fi util ţării pe care îl are de evaluat chiar şi cineva care s-a născut într-o familie regală, dar cu atât mai mult cine s-a născut într-o familie simplă.

Dacă nu eraţi Principele Radu Duda aţi fi candidat?

Niciodată! Este exclusiv rodul poziţiei mele actuale. Eram un om de artă şi aş fi sfârşit ca un om de artă. Soţia Regelui Suediei, Silvia, care era o femeie simplă, nici măcar suedeză, a ajuns cea mai iubită, Regina Suediei, un om care nu numai că întruchipează gustul suedez, dar este şi un liant în societate.

MS Juan Carlos a făcut vreo remarcă privind candidatura dv.?

E foarte interesat.

Nu v-a descurajat?

N-ar face asta. Juan Carlos este, poate, cel mai prezidenţial Rege din lume. El este singurul care a ajuns Rege prin meritul personal.

Nu era la rând?

Nu era la rând. Toţi spaniolii sunt juancarlişti, nu neapărat monarhişti. Juan Carlos e un mare un de stat, o legendă vie. În două ore şi jumătate cât a durat întâlnirea, Principesa şi cu mine i-am sorbit cuvintele. Niciodată nu a fost atât de afectuos cu noi. Un om  care a trecut prin ce a trecut el înţelege bine că ţările din Est ieşite din comunism au o anumită vulnerabilitate democratică.

Dv. vă enervaţi?

O, da!

Nu se vede.

Aceasta e meseria! O acopăr. A te enerva e o mare slăbiciune şi nu trebuie permisă.

Majestatea Sa se enervează?

O, da!

Nu arată.

Nu arată. Dar uneori se enervează teribil.

Există o acuzaţie care v-a supărat?

Deloc. Există două circumstanţe atenuante. E cât de poate de normal ca un candidat să fie scrutat de societate. Şi acuza privind colaborarea cu Securitatea porneşte de la un document. Şi eu sunt intrigat, cum să nu fie alţii? Şi eu în locul lor aş pune întrebarea de ce există documentul.

Vă aşteptaţi la şi mai multe mizerii?

Sunt convins că vor apărea.

O să rezistaţi?

Da. Sunt un luptător.

Da?

Da. E adevărat că la început am luptat cu cuvântul, acum lupt cu sabia.

Un taifas istoric aş spune, cu Principele Radu Duda. Mi-aţi amintit că am făcut primul interviu împreună.

Primul interviu, acum şapte-opt ani.

Văd cartea „Altfel”, cu Nicolae Drăguşin. Altfel, ce?

Altfel de generaţie regală, întâi şi-ntâi, prima generaţie regală care nu va moşteni decât un tron virtual. Altfel de stat – statul român este acum într-una din cele mai vulnerabile stări de la crearea lui de către Regele Carol I, altfel de democraţie, altfel de instituţii…

Altfel de preşedinte?

Da. Preşedintele actual n-a făcut decât să îngroaşe tuşele unei devieri de la statalitate.

Crin Antonescu.

Toţi trei au două trăsături comune importante, sunt oameni politici şi nu sunt buni de preşedinte.

Nici unul, în afară de dv.

Absolut!

Spuneţi-mi un lucru bun despre Traian Băsescu.

Cel mai redutabil om politic pe care l-a avut România în ultimii 20 de ani.

Şi decât Ion Iliescu?

Da, pentru că e un om care provoacă frica.

Ce are specific?

Setea de putere. Plăcerea ei..

Îi place puterea.

Nu, lupta pentru putere.  E o mare plăcere, aşa cum vă place să fumaţi. Omul poate înceta să iubească, dar nu va înceta să-i fie foame şi sete. La Cotroceni trebuie să fie un om de stat, să acţioneze statal, nu politic, să respire statalitate. Adenauer nu era un monarh, dar respira statalitate. Marea dramă a statului român e că-l are în frunte pe cel mai talentat om politic. Succesul lui e insuccesul statului român. N-ar trebui să fie acolo, ar trebui să fie în altă parte.

Ar fi bun de şef al opoziţiei?

E bun de şef. Iar preşedintele nu scrie nicăieri că e şef.

Despre ceilalţi contracandidaţi să vă întreb?

Nu mă-ntrebaţi, că n-are rost.

Vă înscrieţi oficial în cursă?

Da.

Dacă nu intraţi în turul II, cui daţi voturile?

Nimănui. Mie. Le păstrez pentru tezaurul Casei Regale.

Notă. Splendid interviu! Frumos, domnule Cristoiu! Dacă e vorba de naivitate, vă felicit, sunteţi mai naiv decât mine. Ocazie cu care vă mulţumesc pentru compliment. Dacă acceptaţi să echivalez naivitatea cu idealismul. Aşa, v-aş întoarce complimentul.

P.S. În frumoasa lui prestaţie, Principele Radu a comis o singură eroare, după părerea mea. Când l-a socotit pe Băsescu cel mai redutabil om politic din ultimii 20 de ani. E o jignire involuntară la adresa ideii de om politic. Există extrem de puţini oameni politici, exact cei care au şi dimensiunea omului de stat. Cum a fost Corneliu Coposu. Un Adenauer al României care, din păcate, aşa cum arăta şi preşedintele PPE, domnul Wilfried Martens, în telegrama de condoleanţe, din păcate pentru ţara noastră şi pentru Europa, n-a guvernat România. Pe lângă Coposu şi chiar pe lângă Iliescu, Băsescu e un saltimbanc. Dar rămâne, realmente, cel mai redutabil politician din ultimii 20 de ani. Un animal. Pe care l-am jignit prin comparaţie.

De fapt, Radu al României a comis o simplă eroare de terminologie. L-a situat clar pe Băsescu la nivel de politician, încadrându-l la performanţă instinctuală.