SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE MAGISTRAT(UL CRISTI DANILEŢ)

Stimate domnule judecător,

Am să vă rog să vă rupeţi din timp şi să citiţi cele ce am a vi le transmite, pentru că ele constituie mesajul unui cetăţean către un magistrat pe care încă vrea să-l considere de bună credinţă.

Puteţi trece peste primele paragrafe, după ce le citiţi pe următoarele, cred că veţi reveni să le citiţi şi pe cele omise. Vă asigur că merită. Fiindcă e obligaţia unui magistrat de a cunoaşte opinia unui cetăţean care îşi apără dreptul la libertate şi demnitate. Vă scrie mai mult cetăţeanul, decât publicistul. Sau vă scrie un publicist civic, care a învăţat angajamentul jurnalistic de la Corneliu Coposu (nu ştiu dacă i-aţi citit presa din tinereţe).

Dumneavoastră aţi fost consilierul unei persoane care a instrumentat şi continuă cea mai abjectă şi furibundă campanie antinaţională, Monica Macovei, a cărei unică atenuantă ar putea fi un diagnostic la o expertiză psihiatrică. Sau nu şti(a)ţi că a fost procuror comunist, represiv cu sadism? Nu ştiţi nici că a politizat actul judiciar, l-a condiţionat politic din momentul în care a luat atribuţiile CSM de a desemna şefii Parchetelor şi i le-a dat ministrului Justiţiei? Nu vi se părea jenant faptul că dumneaei era ministru în timp ce părinţii dumneaei, profitori ai comunismului, câştigau în două instanţe contra proprietarilor de drept? Nu vi se pare jenant şi faptul că proprietarii de drept au câştigat, în instanţa ultimă, doar şi imediat după ce numita nu a mai fost ministru al Justiţiei? Extrem de trist că n-aţi avut tresăriri de conştiinţă – măcar profesională – când aţi putut ocupa o funcţie în aparatul acelui personaj din galeria de tip Ana Pauker. Dar o pun pe seama bunei dumneavoastră credinţe. La ea apelez în continuare. Să vă răspundeţi cu onestitate, dumneavoastră înşivă. Fiindcă personal, fac parte dintre milioanele de cetăţeni români care nu mai suportă un regim politic axat pe ură, hoţie, represiune şi cedare a suveranităţii naţionale. Regimul Băsescu, în curând, de tristă – tristă! – amintire. Credeţi că merită să vă expuneţi pentru el? Să vă alteraţi condiţia profesională?

Răspândirea de informaţii false nu trebuie să vă spun eu că e penală. Iar una, în plus, antinaţională, unde s-ar încadra? Vi se pare normal ca drepturile României, pe care Guvernul tocmai le câştigase, prin pledoarie proprie, la recentul Consiliu European, să fie aruncate în aer doar pentru că o grupare politică de tip tribal îşi alimentează agonia cu delaţiuni josnice şi mincinoase?

Guvernările Băsescu, PD-L, au politizat la firul ierbii, absolut toate structurile şi instituţiile. Iar pentru că acum se eliberează ţara de un regim de ocupaţie, ocupanţii demantelaţi acuză eliberatorii, de ocupaţie. Câtă opocrizie agresivă! Propagandă tipică serviciilor secrete sovietice. Şi ce manipulare a unor naivi! Dar asta n-ar avea mare importanţă. De maximă gravitate este, însă, denigrarea României pe plan internaţional, subminarea fără precedent a intereselor naţionale. Pentru interesele disperat-egoiste ale unei clici infractoare (sigur, mă veţi mustra că nu respect prezumţia de nevinovăţie pe care, în schimb, DNA o menajează la fel ca Froch pe Bute). Nu vi se pare că regimul Băsescu a furat fără număr? Nu credeţi că dosarele care zac la DNA şi constituie cauze penale temeinice privitoare la guvernanţii Băsescu şi clientela lor trebuie eliberate din sertare, iar altele, instrumentate? Sau credeţi că tocmai hoţii cei mai fără limite ai României de la regimurile otoman şi fanariot încoace trebuie exceptaţi de la dreapta judecată judiciară?

Dar e oare judecata dreaptă, când e vorba de cauze care implică persoane politice sau e doar un efect de imagine pentru cauza MCV? Vi se pare normal? Vi se pare normal ca oameni cu imaginea făcută pulbere să fie ţinuţi în aresturi preventive interminabile, fără ca uneori acţiunea penală să se finalizeze în instanţă? Pe mine mă îngrozeşte, domnule, aşa cum m-au îngrozit şi mascaradele judiciare, şi mai ales, condamnarea cu executare a lui Adrian Năstase, pe cauze inventate, cu 970 de martori ai acuzării, dintre care nici unul nu l-a acuzat şi cu doar 5 martori la care apărararea a avut dreptul. Vi se pare simetric? Vi se par normale motivările din hotărâri judecătoreşti care proclamă criterii antijudiciare pentru reţineri sau condamnări, cum ar fi aşteptările opiniei publice, imperativul de a se da un exemplu sau pur şi simplu, textual, necesitatea scoaterii cuiva din viaţa politică, aşa cum s-a motivat în sentinţa contra lui Adrian Năstase? Pe mine mă îngrozesc toate astea, domnule judecător, pentru că dacă justiţia nu e corectă, deci dreaptă, înseamnă că suntem nu într-un stat de drept, ci sub domnia arbitrariului. Stat de drepţi, mai degrabă, numiri de magistraţi, din păcate, şantajabili, în înalte funcţii. Iar alţii, timoraţi, intimidaţi, ameninţaţi – chiar cu moartea. Am invocat persoana fostului preşedinte al PSD şi fost premier, Adrian Năstase, ca pe o chestiune de principiu: am fost criticul lui cel mai dur ca editorialist al „României libere” într-o perioadă în care era demnitar. Dur, dar mereu argumentat. Justiţia cu atât mai mult nu are voie să fie viscerală şi partizană.

CINE a lansat tema justiţiei ca miză politică? Exact cine controlează, încă, justiţia, prin rămăşiţele unui regim agonic, represiv ca în anii 1950, care şi-a bătut joc de sistemul judiciar şi dumneavoastră trebuie să ştiţi prea bine, domnule magistrat. Aţi intrat într-un joc politic de campanie azi-dimineaţă. Vi se pare corect din partea unui magistrat?

Porniţi de la premisa falsă, cea lansată de aparatul de propagandă al regimului Băsescu, în ultima sa tentativă de a se salva: că toţi sunt la fel. Oare? Dar oamenii politici, ca şi magistraţii, nu provin tot din rândurile noastre, ale poporului? Oare toţi suntem la fel? Oare chiar şi cei care pornesc din mijlocul nostru să fie nereprezentativi pentru diferenţă? E un sofism toxic.

Sincer, chiar vi se pare că preşedintele interimar Crin Antonescu e la fel ca preşedintele suspendat Traian Băsescu? În general şi în particular, cei doi, ca oameni, vi se par la fel? E o diferenţă esenţială între ei, sunt exponenţii a două lumi: una a normalităţii reprezentative şi cealaltă, a privilegiului represiv.

L-aţi văzut aseară pe preşedintele interimar? Aţi constatat cum poate fi România respectului de sine? A respectului instituţional? A respectului cotidian, a politeţii ca mod de a fi. A garanţiei privind separaţia puterilor în stat şi a protejării tuturor cetăţenilor români conform legii fundamentale. Domnul Antonescu este primul preşedinte CARE NU PROVINE DIN SISTEM şi asta-i miza cea mare. Pentru că numai un om care provine dintr-o familie persecutată politic şi numai un om a cărui ascensiune e fundamentată exclusiv pe merit, de la firul ierbii, până la cea mai înaltă magistratură în stat, poate garanta respectarea valorilor fundamentale ale democraţiei şi statului de drept. Nu cineva mereu privilegiat, cineva ale cărui criterii de ascensiune au fost, din start, oneroase (de unde şi dependenţa de poliţia politică).

Aspir cu toată fiinţa mea la libertate, la condiţia de om liber în ţara mea eliberată de un regim de ocupaţie. Sunt milioane ca mine. Sigur, majoritatea nu deţine din oficiu legitimitatea – s-a văzut clar în timpul regimului Băsescu. Dar sau tocmai de aceea, poporul în anumite vremuri simte momentul de graţie când deţine, în mod absolut, pentru sine şi pentru o zi, puterea, care nu trebuie să fie niciodată absolută, ci distribuită, dar pentru asta e nevoie ca poporul să-şi exercite dreptul suveran la vot. Unii au făcut totul ca să limiteze dreptul poporului român de a-şi decide, liber, viitorul, condiţionându-i libera voinţă, adică modificând legea referendumului în aşa fel încât un preşedinte să nu poată fi demis decât cu dublul voturilor prin care a fost ales. Vi se pare normal? Vi se pare normală toată mascarada în raport cu OUG care restabileşte libertăţile electorale ale poporului român? Dar despre Curtea Constituţională ce ziceţi? Vi se pare normală politizarea acelei instituţii, vi se pare normal ca magistraţii să fie numiţi politic şi să voteze politic, deci conform unor criterii exterioare reperului constituţional pe care ar trebui să-l aibă exclusiv în vedere? Şi vi se pare normal ca din CCR să facă parte şi politruci care nu au fost în viaţa lor judecători, cum e însuşi preşedintele CCR şi care, mai mult, provin din rândurile factorului politic? Mie nu, domnule judecător. Mie mi se pare o anomalie şi cred că instituţia Curţii Constituţionale trebuie fie alcătuită în exclusivitate din magistraţi de la Înalta Curte, aşa cum a considerat Crin Antonescu, fie ca rolul ei – aşa cum personal cred – să fie exercitat de ÎCCJ.

Dacă dumneavoastră preferaţi să intraţi într-un joc perdant e dreptul dumneavoastră. Dar intrarea în acest joc imund încalcă flagrant datoria de magistrat, aceea de a fi obiectiv şi imparţial, indiferent de afectele lui, deci şi de simpatia politică.

Prin asemenea practici se prelungeşte oribil agonia unui regim disperat. Sistemul judiciar este folosit în acest sens. Ceea ce e inadmisibil. Este inadmisibilă folosirea în scop politic a actului judiciar, care devine doar mascaradă de bâlci sângeros.

M-a oripilat până la oroare ce se poate întâmpla în România. Rechizitorii improvizate la comandă politică, procese trucate, condamnări fără probe. Şi tot spectacolul grotesc al casei de filme de groază DNA, care calcă în picioare drepturile fundamentale ale omului şi libertăţile cetăţeneşti.

Să fie distruse în câteva minute, prin expunere mediatică, vieţile şi carierele unor oameni, doar pentru că unii se cramponează de putere pe viaţă şi pe moarte e inadmisibil, domnule magistrat şi dumneavoastră ar trebui să o ştiţi prea bine. Altădată aţi intervenit în apărarea libertăţii justiţiei, în faţa agresiunii din partea preşedintelui – pe atunci nesuspendat – Băsescu şi v-am admirat, şi v-am salutat.

Cum puteţi acum să apăraţi însuşi factorul agresiunii la adresa integrităţii dumneavoastră profesionale? Şi morale.

De ce mi s-a părut lamentabil că v-aţi implicat mediatic v-am menţionat mai sus. În plus, aţi riscat să vă prejudiciaţi imaginea şi statutul profesional, cauţionând o execuţie sumară, în piaţa publică, a prezumţiei de nevinovăţie. Transformată în contrariu, în manieră totalitară.

Dacă aş fi magistrat, m-aş simţi îngrozitor în condiţiile în care justiţia a fost coborâtă în piaţa publică şi folosită – iertaţi-mă – ca un prezervativ într-un război politic între două lumi: pur şi simplu, între civilizaţie şi barbarie.

Justiţie la televizor, oameni condamnaţi anticipat, încă anterior declanşării unei acţiuni penale, uneori, chiar anterior cercetării înseşi. Vi se pare normal să reiterăm metodele anilor 50, în care Tribunalul Poporului condamna conform demascărilor din oficiosul de partid şi de stat? Pe mine mă îngrozeşte, domnule judecător şi mă revoltă faptul că niciodată nu vă gândiţi şi la noi, subiecţii de drept, ca să zic aşa. Nu vă gândiţi la noi, poporul român. Vă raportaţi doar la propriile interese în raport cu puterea politică.

Noi, cetăţenii de rând suntem frunze-n vânt, la discreţia unui aparat care execută comenzi politice vindicative. Dacă viaţa privată a însuşi primului ministru e violată, la ce să se aştepte simplul cetăţean? Vi se pare normală poliţia politică? Vreţi să trăiţi în continuare într-un regim poliţienesc, în care înseşi drepturile elementare statuate de condiţia umană să (vă) fie călcate în picioare? Într.un stat în care omul se simte oricând pasibil de a deveni victimă a unui sistem discreţionar cum se poate trăi? Nu se mai poate nici măcar supravieţui.

Scuzaţi-mă că am abuzat de timpul dumneavoastră, dar – vreau să sper! – ştiţi cum e: dixi et salvavi.

Vă urez toate cele bune şi mult discernământ. Şi vorba dumneavoastră: să se dea drumul la dosare! La toate. Dar toate să fie corect instrumentate.

Roxana Iordache