CHAT NOIR A PLECAT, DISCRET, ÎN LUMINĂ. TESTAMENTUL LUI PENTRU ROMÂNIA

Un OM adevărat a plecat dintre noi, EUGEN NADRAG, bloggerul CHAT NOIR.

Vestea m-a îndurerat indicibil şi m-a lăsat interzisă. Pisicile mele, motanii şi mâţa, sunt siderate. E clar că au senzori necunoscuţi pentru om. Simt absolut tot ce se întâmplă, mai ales cu mine. Şi stau acum, tustrei, cu ochii deschişi ca antenele de satelit: în mod sigur aceste vietăţi îngereşti au acces la vedenia de dincolo de vederea omenească.

Dragul nostru pierdut le iubea. De fapt, era iubire el însuşi, prin felul de a fi. Una dintre persoanele rare faţă de care am simţit o afinitate spontană. Şi parcă ancestrală. Parcă deja îl ştiam de mult.

Regele Mihai are o vorbă – veche, românească, pe care o folosea şi bunica mea maternă: te unge pe suflet. Era Chat Noir. Eugen Nădrag.

De regulă, din păcate – mai ales noi, românii – spunem lucruri frumoase doar despre cei care nu mai sunt pe pământ sau mai cu seamă atunci când pleacă fără întoarcere pentru percepţia noastră senzorială. Eu aşa gândeam şi simţeam despre el şi când era în viaţă – şi de fapt acum e cu mult mai viaţă decât noi. Aşa cum era şi când trăia. Şi suferea discret. De boala cea rea. N-a vrut să ştim că e pe ducă. Delicateţe şi tărie de caracter. Bărbat adevărat – o cruce de bărbat, ca un izvor de bunătate şi nobleţe sufletească.

Inteligenţă caldă şi umor. Ironie fină. Şi din prea-plinul inteligenţei lui, autoironie. Minte brici şi generozitate sufletească. Îşi zicea „rebusache”. Mergeţi pe blogu-i şi (re)vedeţi. Păcat pentru noi că n-am mers mai des sau mai ales, că nu i-am lăsat mai multe mesaje. Dar el ştia, e imposibil la sensibilitatea lui să nu fi ştiut că îl iubim. Şi îl preţuim la valoarea lui, din păcate, nevalorificată pentru ţara asta care pierde caractere şi profesionişti, fără ca măcar să poarte doliu. A fost într-adevăr minunat. Nu-i doar un fel de-a spune. Dimpotrivă, nici nu putem spune cum a fost cu adevărat, fiindcă ne-ar ajuta doar cuvintele tăcute ca animăluţele sau cuvintele ca muzicile, care merg direct la inimă, suflet şi minte, într-o revelaţie simfonică.

De câte ori moare câte un om de asemenea calibru moral şi intelectual ca Eugen Nădrag, România ar trebui să fie în doliu naţional. Dar în mod sigur, inima de mamă a României profunde plânge, acum. Împreună cu noi.

M-am rugat pentru el să-i fie calea lină în lumină, să-l însoţească îngerii buni şi să-l călăuzească în braţele fericirii fără sfârşit.

Era pentru mine dintre cei rari, la care pur şi simplu e o bucurie şi o garanţie de bine în sine simplul fapt să te gândeşti că există. Acum mă gândesc că sigur va avea are acces la aleşi, iar de acolo se va ruga pentru noi şi ne va ocroti.

Vă daţi seama ce minunăţie de om putea fi, din moment ce el a lăsat testamentar urarea să facem România frumoasă?! Şi să avem grijă de noi. Şi Doamne ajută România!

Şi toate valorile în care credea, pe care le afirma, pentru care se lupta, ferm şi senin. Elegant şi cald. Necruţător şi bun ca pâinea caldă. Le-a lăsat pe marginea blogului lui. Monarhia, Regele Mihai, Crin Antonescu, Stop unui nou împrumut de la F.M.I., Pune punct regimului Băsescu, Susţin Rugby-ul din Romania, Să păstrăm România curată, Susţine campania „Spune nu drogurilor”, Eu păstrez România curată.

Lilick, autoarea frumosului mesaj-necrolog scris în numele bloggerilor liberali, spune că speră ca blogul Chat Noir să se păstreze. Are dreptate.

Cred că trebuie să acţionăm ca să-i păstrăm blogul. Din câte am aflat, dacă un blog aministrat pe o patformă gratuită nu e actualizat un an, intervine riscul să se şteargă. Noi îl putem menţine actual dacă ne angajăm că vom posta în fiecare zi pe blogul Chat Noir, pe forumul urării pentru Regele Mihai, un mesaj al zilei. Să-i povestim ce se mai întâmplă pe aici, să facem o cronică. În memoria lui Eugen şi pentru ai lui.

Cealaltă modalitate de a-i păstra blogul pentru totdeauna ar fi la îndemâna Clubului Bloggerilor Liberali, care poate cumpăra un domeniu.ro pe care să transfere blogul Chat Noir de pe WordPress. Nu trebuie să lăsăm să se piardă.

Marius Mina mi-a trimis următorul mesaj:

…ultima convorbire pe FB a lui Eugen:
ultimul chat cu chat noir :
Mircea Nicolae Dindeal
n-am vb din iunie 2011, cam rar te mai vad pe fb, sper ca esti bine…sanatate !

23 februarie
Eugen Nadrag
Sunt pe moarte Mircea ! Adio ! Sa faceti o Romanie frumoasa !

23 februarie
Mircea Nicolae Dindeal
n-am …cuvinte….nu mai putem face… nimic?

23 februarie
Eugen Nadrag
Nici spitalele nu ma mai primesc. Aveti grija de voi ! Doamne ajuta Romania!

23 februarieMircea Nicolae Dindeal
pot sa…spun lumii ?

23 februarieEugen Nadrag
Nu. Te rog, inca nu. Multumesc. Stie sora-mea Marinela Vladescu. De la ea, dupa ce mor poti scrie. Adio !

23 februarie
Mircea Nicolae Dindeal

nu vreau/pot sa cred…..chat noir….
plang….

Era reconfortant şi consolator pur şi simplu gândul că există. Acum avem o obligaţie în plus. Să facem România frumoasă. Să avem grijă de noi ca să nu rătăcim de pe acest drum. Drumul drept, al adevărului, credinţei şi dragostei. Că fără iubire nimic nu e – ne-a spus-o testamentar şi Emil Hossu.

Crin ştie ce cruce poartă. El e radical pentru că e conştient de obligaţia copleşitoare în care s-a angajat nu doar ca reprezentant al aspiraţiilor de bine şi frumos naţional ale supravieţuitorilor (post)comunismului, ci şi – sau mai ales – ca legatar testamentar al celor care nu mai sunt printre noi şi au plecat având încredere în el. După o lungă suferinţă asumată. Printre care mama, unchii mei, Emil Hossu şi acum Eugen Nădrag.

Chat Noir, dragul nostru Eugen Nădrag, a plecat la Dumnezeu cu încrederea în noi ca luptători şi în Crin ca învingător.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Şi din vinul victoriei să plângem câte o lacrimă în memoria lui Eugen. Şi a tuturor celor care nu mai sunt cu noi să se bucure.

Dumnezeu să-l odihnească pe Eugen Nădrag, iar pe noi să ne neodihnească până când reuşim să eliberăm ţara noastră!