Ajuns la a cincea carte, jurnalistul şi scriitorul Marius Ghilezan lansează noul său volum Ţigara unui viitor de paie, printr-un turneu prin ţară: la Lugoj (luni, 27 iunie, ora 17.30, ProArte), Caransebeş (marţi, 28 iunie, ora 16.00, Biblioteca Municipală), Timişoara (miercuri, ora 18.00, Cartea de nisip), Arad (joi, 30 iunie, ora 18.00, Librăria Corina) Râmnicu-Vâlcea (vineri 1 iulie), Piteşti (Cafegiu.ro), luni,4 iulie, ora 18.00), împreună cu Doina Uricariu care va lansa Scara leilor, consemnează bookiseala.
Două cărţi frumoase, una de poezie, cea a lui Marius Ghilezan – o poezie nostalgică, ironică şi sarcastică pe tema istoriei recente – şi cealaltă, de memorialistică, a Doinei Uricariu, care continuă „Maxilarul inferior”, o superbă împletire între istoria personală şi istoria naţională, indisolubil legate pe calea regală a României eterne.
Despre cei doi prieteni şi cărţile lor voi scrie în cursul acestei veri, după ce voi savura darurile cu dedicaţie, pentru care mulţumesc. Deocamdată, vă invit să mergeţi la aceste lansări, în oraşele voastre menţionate mai sus.
Băsescu a fost agent publicitar involuntar, după atacurile lui imunde asupra Regelui Mihai, cărţile se cumpără ca pâinea caldă. Ca dovadă că tot răul e spre bine. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Luni 27 iunie 2011 la 11:28:22 am
[…] Original Blog » 27 June 2011 – Blog « [P]: Cine vrea cel mai tare job – Party Manager Tuborg cu 1000 euro/luna? […]
Luni 27 iunie 2011 la 8:50:02 pm
http://www.gsp.ro/international/stranieri/nesu-isi-revine-mihai-se-deplaseaza-intr-un-scaun-cu-rotile-245488.html
Miercuri 29 iunie 2011 la 3:36:19 pm
Super! Mulţumim lui Dumnezeu! Iar aducătorului veştii bune – probabil, prin telepatie, că mă gândeam chiar de dimineaţă ce-o mai fi făcând Mihăiţă – complimente. 😳