REGIMUL BĂSESCU: 2009-2011, TREI OAMENI DRAGI, MORŢI CU ZILE ÎN TREI ANI. S-A DUS ŞI UNCHIUL MEU ARDELEAN

Sistemul de sănătate din România, distrus de regimul Băsescu, respectiv, Spitalul Militar Central, transformat în partener de corupţie criminală, cu preţul vieţii oamenilor. Principalii vinovaţi: Băsescu şi Udrea-Cocoş. Vor plăti pentru asta.

N-are sens să vă dau detalii. Vă spun esenţialul:

2009: unchiul Cici, fratele mamei. Mort cu zile, din pricina germenilor din SMC, răspândiţi din cauza mizeriei firmei lui Cocoş, „încredinţată” să facă „renovarea”, inclusiv la Reanimare.  

2010: mama, viaţa mea. Din aceeaşi cauză, plus incompetenţa unor medici rămaşi fără concurenţă. Că doar i-a trimis nemernicul de la Cotroceni afară din ţară. Să rămână el cu nulităţile lui bolnave după putere şi avere.

2011: unchiul Puiu, bărbatul ardelean al Ninei, sora cea mică a mamei. A prins Crăciunul – îl merita -, toate cele trei zilele şi s-a dus pe 28 decembrie dimineaţa. Liniştit, împăcat – spovedit şi împărtăşit. Din fericire, acasă. Avea 67 de ani, un pic mai mic decât Cici. Ştia că se duce şi în acelaşi timp, îi era dragă viaţa, ar mai fi vrut să trăiască şi spera asta – realist fiind, în acelaşi timp. Avea păcatele lui, ca noi toţi, dar minore şi rămase fără importanţă în faţa credinţei în Dumnezeu.

El şi Cici mi-au rămas în loc de tată, pierdut subit când eram fetiţă. Puteau trăi până la adânci bătrâneţe, dacă ţara era normală. De fapt, ţara n-are nici o vină.

Deci, Puiu. Numele de alint. Numele de botez: Terentie-Constantin. Superficialitate medicală şi cinism – repet, din lipsă de concurenţă. Oncologul le zicea oamenilor: dacă nu vă convine, mergeţi la Fundeni! Repet, repet: din pricina lipsei de concurenţă îşi permitea mizeria. Am suportat de la acel personaj incalificabil afronturi pe care nu le-aş fi crezut posibile, dar am făcut-o pentru unchiul meu şi medicul pe asta miza, şantaja aparţinătorii. Un fel de Mengele, pentru care medicina nu era nici pe departe apostolat – cum a fost pentru mama şi alţi medici magnifici, mama, care a lucrat 30 de ani în acel spital, de fapt, şi-a dedicat viaţa – ci experiment cinic (un poponar psihopat, atipic, fiindcă homosexualii pe care i-am întâlnit anterior sunt fără excepţie de-o delicateţe rară).

Casa de asigurări – OPSNAJ – nu i-a aprobat medicamentul salvator, mai multe luni. Călcând legea în picioare, pentru că avea dreptul, din moment ce a contribuit toată viaţa cu CAS-uri. Imensa majoritate a contribuabililor nu beneficiază niciodată de drepturile lor, adică plătesc degeaba, fiindcă n-au treabă cu spitalele toată viaţa lor. Iar minoritatea celor care au nevoie la un moment dat se pomenesc cu drepturile refuzate (trebuie să plătească şi seringile de unică folosinţă, iar medicamentele la care ar avea dreptul gratuit nu le sunt asigurate). Unde s-au dus banii? Nimeni cu putere de reprezentare n-a întrebat. Adică, opoziţia de kkt.

Răspuns de oncolog. L-am întrebat, penultima dată, ce facem dacă nu ni se aprobă nici luna asta medicamentul – ar fi fost vreo 700 de milioane cura, ceea ce nici într-un milion de ani nu ne puteam permite. Şi ce-a răspuns? Cică: ne rugăm la Doamne-Doamne să se îmbogăţească statul!

Pe scurt, nu s-a făcut nici pe departe ceea ce putea şi trebuia să fie făcut pentru unchiul meu. Iar ultimele trei luni nu i-au mai făcut nimic. A slăbit 20 de kg în 2 luni. Toată viaţa lui a fost înalt şi subţire, dar în ultima vreme, era pur şi simplu eteric.

Mizeria cu „aprobarea” medicamentelor – neprevăzută în nici o lege şi cu atât mai puţin în Constituţie – se bazează pe faptul că e vorba mereu de pseudo-licitaţii: în realitate, sunt încredinţări directe, cu multe parandărături. La asta se reduce totul pentru secăturile de la putere. Dar vor primi ceea ce merită.

Sigur că asta nu mi-i va aduce pe cei dragi înapoi. Dar va se va face dreptate (nu-mi fac iluzii şi nu-mi pasă că opoziţia e proastă, aş vota şi o broască râioasă, am mai spus, numai să-i văd pe nemernici la puşcărie – şi mai întâi târâţi pe la televiziuni cu cătuşele).

Îi mai sunt datoare lui Puiu următoarele precizări: era monarhist, monarhist curat, i-a spus moş Terente, moşul lui şi strămoşul Alinei, că nimic nu se va face în ţara asta fără monarhie şi că trebuie să vină la locul lui Regele Mihai – era 22 decembrie 1989. L-a susţinut pe Principele Radu şi după ce s-a retras, pe Crin (vota PNL, în lipsă de PNŢCD, partidul ardelenilor conştienţi, dar sigur, cu condiţia să mai existe, deci, să merite succesiunea istorică).

Îmi e foarte dor de unchiul meu ardelean. Şi de toţi cei dragi. Să nu-şi facă iluzii nemernicii: am să fac în continuare tot ce depinde de mine ca să se facă dreptate.

P.S. Raed Arafat, prim-ministru! Medic adevărat, căruia îi mulţumesc personal pentru că i-a pus la dispoziţie avionul, unchiului meu, Cici, fără să ştie că e unchiul meu. Doar un pacient care merită: viaţa. Despre Raed, va urma. Negreşit!