INTERVIU CU ION DIACONESCU ÎN „ADEVĂRUL”

Foto: Adevărul

Sub titlul „Politicienii sunt subordonaţi banului”, ziarul „Adevărul” publică, azi, un interviu cu domnul Ion Diaconescu, realizat de George Rădulescu. Merită citit integral. Redau câteva fragmente:

„–    Adevărul: Ce aţi face acum, dacă aţi avea conducerea executivă a PNȚCD?–    Ion Diaconescu: Sunt adeptul unei colaborări cu alte forţe politice, aşa cum am făcut deja în Convenţia Democrată. La noi, la partid, de când l-am pus pe picioare, porţile erau larg deschise, aproape nu aveai loc să te mişti în sediu de lume, iar acum porţile sunt ferecate şi trebuie aprobare specială ca să poţi intra, mai teribil ca la minister. Adică s-a creat o atmosferă de constrângere, de antidemocraţie.

–    Domnul Marian Petre Miluţ a venit vreodată să se consulte cu dumneavoastră, să vă ceară părerea în chestiunea legată de eventualele candidaturi ale ţărăniştilor pe listele PNȚCD?

–    Nu, nu a venit niciodată. La şedinţe am constatat de multe ori un lucru: când am fost categoric „contra”, a amânat şedinţa. Știind că părerea mea era potrivnică, m-am dus odată la sediu şi tot aşa cu escortă, cu portar, ca să ajung înăuntru că aveam întâlnire cu el. M-a întrebat dacă îmi place cum a reparat sediul. Eu i-am spus că nu-mi place că parcă ar fi o mânăstire părăsită, o pustietate. Mie îmi plăceau uşile toate deschise şi să nu mă pot mişca de lumea. Miluţ merge pe principiul lui Gigi Becali. Becali a spus ceva foarte interesant când a vrut să trateze cu noi şi ai noştri au pus condiţii: „Eu plătesc muzica, eu comand!”. Pe Gigi Becali îl înţeleg, dar tu, dacă te pretinzi preşedinte, dacă vrei să reprezinţi linia lui Maniu şi a lui Coposu, un asemenea comportament e de neacceptat”.

„–    Credeţi că, acum, liberalii au procedat corect faţă de PNȚCD?–    Nu. Maniu a reînfiinţat, pentru momentul alegerilor din ’46, alianţa cu liberalii de dinainte de război. În 1989 noi am reînfiinţat PNȚCD, iar ulterior liberalii au reînfiinţat PNL şi noi i-am sprijinit. La un moment dat, Radu Câmpeanu i-a retras din Convenţie pe liberali şi a intrat în guvern cu Iliescu.

Pe chestia asta ei nu au luat nimic la alegeri. Pe urmă, după această înfrângere, i-am reprimit în Convenţie cu toate drepturile. Ca urmare la aceasta, când Convenţia s-a destrămat, între loviturile care ni s-au dat a fost cea a liberalilor.

Întâi ne-a dat o lovitură grozavă Emil Constantinescu, care era candidatul nostru ales preşedinte şi care s-a retras din cursă. Liberalii s-au retras din Convenţie. În condiţiile acestea, pentru noi, alegerile din 2000 au fost un dezastru.

–    Cine credeţi că poartă cea mai mare vină pentru faptul că la alegerile din 2000 PNȚCD s-a rupt de primul eşalon politic românesc?

–    Noi am făcut peste 5 la sută şi normal intram în Parlament. Însă făcusem şi o alianţă care nu ne-a mai folosit la nimic. Dacă Constantinescu nu pleca, atunci alianţa avea valoare. Vinovate sunt toate aceste împrejurări teribile şi faptul că guvernarea dintre anii ’96 şi 2000 nu a fost chiar a noastră. În acea alianţă PNȚCD a avut doar 19 la sută.

–    De ce nu aţi acceptat propunerea domnului Ciorbea în ’97 de a organiza alegeri anticipate, astfel încât PNȚCD să câştige peste 50% din voturi?

–    Pentru că am făcut o şedinţă a Comitetului Central de Conducere şi aproape nimeni nu a vrut. Victor Ciorbea a hotărât să demisioneze. Era atacat îndeosebi de Băsescu. În această şedinţă, eu, în calitate de preşedinte al partidului, am propus să ne retragem şi să se ajungă la  noi alegeri. Am supus la vot. Și la vot, Radu Vasile, Ciumara au fost contra. Din 80 şi ceva de membri, 70 au fost împotriva alegerilor anticipate.

–    Credeţi că ar fi fost mai bine dacă erau anticipate?

–    Era mai bine. Dar ăştia toţi se temeau. Unii ziceau: „Am stat în opoziţie 50 de ani şi prin aceste împrejurări am ajuns şi noi la putere. Acum, după un an şi ceva de guvernare, îi dăm cu piciorul?”. Și toţi aceia erau deputaţi. N-au vrut să piardă şi eu nu puteam să le impun demisia. Atunci s-a pus problema pe cine propunem noi ca prim-ministru în locul lui Ciorbea. Au fost propuşi Radu Vasile, parcă Ciumara şi încă vreo patru, cinci. A ieşit Radu Vasile, care avea o oarecare simpatie.

–    A fost o mişcare inspirată desemnarea lui Radu Vasile?

–    Sigur că nu. După puţin timp de la începerea mandatului său am intrat în conflict cu el. Până la urmă, tot partidul a trebuit să-i retragă sprijinul politic. Și am recurs la al treilea prim-ministru. Deci în acea guvernare a Convenţiei Democrate trebuie înţeles că una e când ai o majoritate şi alta când un cabinet este făcut din nu-ştiu-câte crâmpeie.

–    Credeţi că domnul Ciorbea mai putea fi util PNȚCD?

–    Nici cu el nu ne-am înţeles atunci. I-am spus: „Rămâi primar al Capitalei!”. El, nimic. S-a retras şi din Primăria Capitalei. În scurt timp a demisionat şi din partid. Pe urmă şi-a dea seama că nu merge şi a revenit în partid. L-am făcut în 2002 preşedinte al partidului. A stat un an, doi. Nemulţumit după alegerile din 2004, s-a retras. Trebuie să vă spun că eu, după moartea lui Corneliu Coposu, nu mi-am dorit să fiu preşedintele PNȚCD. Am fost fericit că l-am avut contracandidat pe Ion Raţiu. Am zis că poate iese Raţiu. Nu mă interesa. N-am suferit atât ca să ajung preşedinte de partid.

–    Vasile Lupu, Andrei Marga, Victor Ciorbea, Radu Sârbu sunt nişte nume de care se leagă istoria recentă a partidului. Cum i-aţi aranja, acum, pe tabla de şah a politicii?

–    La ora actuală, singurul care este încă pe linie şi se mai vede cu noi – ne dăm telefoane – este Ciorbea. Vasile Lupu era cu Miluţ şi nu ştiu la ora actuală care mai e poziţia lui. Iar mulţi alţii nu mai sunt activi în politică.

–    Nu credeţi că au o datorie morală să strângă rândurile pentru a ridica partidul?

–    Păi au, dar dacă nu vin, nu pot să-i forţez.

–    Nici soluţia cu Gheorghe Ciuhandu preşedinte nu s-a dovedit prea inspirată…

–    L-am ales pe Ciuhandu pe considerentul că era primar în Timişoara. Practic nu a fost o soluţie pentru că el nu poate fi primar în Timişoara şi preşedinte la Bucureşti. Pe vremea lui Coposu, pe vremea mea, în fiecare zi eram pe la sediul partidului. Acum trebuia să aştepţi câteva săptămâni să vină Ciuhandu de la Timişoara. Și aşa a apărut acest Miluţ.

–    Mai păstraţi legătura cu fostul preşedinte Constantinescu?

–    Constantinescu mi-a spus, la o întrevedere pe care am avut-o, că îi propusese Ciorbea să preia preşedinţia PNȚCD. El a spus că nu-l interesează şi că l-ar interesa preşedinţia unui bloc, cum a fost CDR, format din PNL, PNȚCD şi AP. Și eu
zic: „Dar AP-ul cine sunt?”. „Păi partidul meu”, îmi spune Constantinescu, dezamăgit.

–    De ce credeţi că s-a opus doamna Doina Cornea congresului extraordinar la care a fost ales preşedinte Radu Sârbu în locul lui Marian Petre Miluţ?

–    S-a zis că se va genera o ruptură. Bun, dar ne convine situaţia aceasta, ca partidul să facă această alianţă cu liberalii, de maniera asta? Adică demisionăm din PNȚCD, ne înscriem la liberali şi poate câţiva dintre noi vor ajunge deputaţi… Înainte de toate, am făcut 17 ani de puşcărie ca ţărănist şi acum să schimb partidul?

–    Dar o alianţă cu liberalii în adevăratul sens al cuvântului aţi fi acceptat-o?

–    Am spus-o din capul locului: chiar şi o alianţă cu partidul lui Băsescu. Care dintre partide mi-ar fi oferit condiţii mai bune în alianţă, pe acela l-aş fi ales. Sigur că, într-o vreme era de preferat Băsescu, pentru că era mai tare. Aveam şanse să obţinem locuri mai multe în Parlament.

–    Vorbiţi despre PDL spunând „partidul lui Băsescu”. Credeţi că preşedintele îl controlează?

–    Sigur că da. Nu cunosc eu toată bucătăria, dar aşa se vede. Oricum, e greşită chestia că dacă este preşedinte nu are dreptul să aibă un partid. El a fost ales prin acest partid. De acolo a provenit”.