DAN STANCA, SOMAT SĂ PLECE DE LA „ROMÂNIA LIBERĂ”

Protestăm împotriva intenţiei conducerii ziarului „România liberă” de a-l îndepărta pe jurnalistul Dan Stanca de la Suplimentul „Aldine”.
Protestăm în numele libertăţii de exprimare pentru faptul că i s-a luat dreptul la semnătură tocmai unui ziarist care şi-a demonstrat profesionalismul şi ataşamentul faţă de „România liberă”.
Protestăm contra presiunilor exercitate de conducerea ziarului „România liberă”, bazate pe motive ideologice, pentru a-l sili pe Dan Stanca să-şi părăsească locul câştigat prin muncă şi devotament într-o carieră strălucită de peste 20 de ani.

Mihai Floarea – profesor
Marilena Istrati – profesoară
Roxana Cristian – doctor în ştiinţe medicale
Silvia Radu – artist plastic
Vasile Gorduz – artist plastic
Constantin Roman – consilier economic
Radu Jecu – cercetător
Florin Mihăescu – inginer
Ana Mihaela Pascu – cercetător
Adina Oana Manoilescu – profesoară
Nikos Gousgounis – profesor universitar, Athena
Raluca McIver – ès lettres, Paris
Diana Olar – studentă
Cristian Ungureanu – pictor
Răzvan Codrescu – scriitor
Demostene Andronescu – istoric, fost deţinut politic
Gheorghe Netea – economist, publicist
Nicolae Butnaru – inginer
Marcel Petrişor – scriitor, fost deţinut politic
Silviu-Andrei Vlădăreanu – jurist
Claudiu Târziu – jurnalist

Mihai Creangă – jurnalist

Răzvan Ionescu – scriitor

Gh. Boldur-Lăţescu – doctor în cibernetică, fost deţinut politic

Anca Crivăţ – conferenţiar universitar, Bucureşti

George Ardeleanu – asistent universitar, Bucureşti

Gheorghiţă Ciocioi – publicist

Mălina Andronescu – jurnalist

Sorin Lavric – publicist

Vasile Bănescu – teolog

Gabriel Constantinescu – publicist, fost deţinut politic

Mihnea-Petru Pârvu – jurnalist

Dumitru Manolache – jurnalist

Cătălin Popescu– publicist

George Crasnean – publicist

Octavian Brânzei – regizor film

Liviu Mândruleanu – profesor

Florian Bichir – publicist

Marilena Rotaru – realizator TV

Iulian Capsali – regizor film

Dr. Pavel Chirilă – profesor universitar, Craiova

Andreea Băndoiu – asistent social

Alexandru Anghel – editor

Bogdan Năstăsescu – profesor

Silviu Alupei – jurnalist

Laurenţiu Dumitru – publicist
Radu Teacă – jurist
Daniel-Petre Teacă – economist
Camelia Maximeasa – medic
Sorin Maximeasa – medic
Rafael Udrişte – realizator TV

Florica Andreica – pensionară

Daniela Anane – medic primar

Liliana Urian – profesoară

Erast Călinescu – inginer agronom

Raul Volcinschi – economist, fost deţinut politic

Marius Manciulea – „român din Alba-Iulia”

Miron Cristian – inginer

J. V. Iamandi – fost deţinut politic
Dan Haulică – academician, critic de artă

Costion Nicolescu – teolog

Elena Dulgheru – critic de film

Jean Nedelea – preot, asistent universitar

Cristian Curte – jurnalist

Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice

Elaina Chiru – doctor în ştiinţe farmaceutice şi sănătate publică, S.U.A.

Viorel Pană – Montreal, Qc., Canada

Emilia Corbu – arheolog

Răzvan Bucuroiu – jurnalist, preşedintele A.Z.E.C.

Simona Niculescu – manager
Marius Vasileanu – profesor, jurnalist
Daniel Cristea-Enache – critic literar
Carmen-Maria Mecu – dr. conf. univ.
Nicolae Mecu – cercetător principal I, dr. prof. univ.
Radu Carp – conferenţiar universitar, Bucureşti
Eugenia Ţarălungă – poetă, jurnalistă
Adrian Papahagi – lector universitar, Cluj-Napoca

Liviu Antonesei – scriitor

Radu Iliescu – traducător

Romeo-Valentin Muscă – teolog

Alex Ştefănescu – critic şi istoric literar
Cassian Maria Spiridon – scriitor, redactor-şef Convorbiri literare
Mihail Neamţu – teolog
Radu Voinescu – scriitor
Ciprian Voicilă – publicist, etnolog Muzeul Ţăranului Român
Ion Zubaşcu – publicist
Petruţ Pârvescu – scriitor
Luiza Barcan – critic de artă
Ruxandra Cesereanu – scriitor
Constantin Secară – muzicolog, cercetător ştiinţific
Ioana Ganea – specialist comunicare şi relaţii publice
Dumitru Augustin Doman – scriitor
Cătălin Ghiţă – lector universitar doctor, Craiova
Mircea Petean – scriitor şi editor
Marian Ilea – scriitor

Ioan Es. Pop – scriitor

Laurenţiu Teodorescu – medic
Gabriela Creţan – scriitor, cercetător ştiinţific
Niculina Oprea – scriitor, jurist
Lidia Lazu – scriitor
Ion Lazu – scriitor

Claudiu Dobrotă – economist

Alexandru Valentin Crăciun – publicist

Diana Micu – inginer

Ovidiu Constantinescu – inginer

Ion Alexandru Mizgan – preot

Dan C. Badea – cercetător ştiinţele educaţiei

Răzvan Petrescu – scriitor

Carmen Lăzărescu – consilier juridic

Radu Paraschivescu – scriitor, traducător

Monica Pillat – poetă, profesoară

Roxana Iordache – publicist

Dan C. Mihăilescu – critic şi istoric literar
Alexandru Mihalcea – jurnalist

Marin Gherasim – pictor

Amelia Diamandescu – pictor

Alina Rizea – scenograf

Mădălin Iacob – jurnalist

Ştefan Dumitru Afrimescu – jurnalist, poet
Radu Drăgan – arhitect, scriitor (Paris)
Stela Gheţie – scriitor
Gabriel Stănescu – scriitor, editor
Liviu Ioan Stoiciu – scriitor

Călin Stănculescu – critic de fim

Corneliu Vlad – jurnalist

Iulia Blaga – critic de film

Florina Săndoiu – profesoară

Gabriel Săndoiu – profesor

Theodor Peiu – preot

Bogdan Slăbescu – medic

Eliza Drăgănoiu – cadru medical

Ileana Mohora – medic

Florin Constantiniu – istoric, academician

Mircea Puşcaşu – medic

Paul Curcă – publicist

Adrian Majuru – istoric

Tudorel Urian – critic literar

Simona-Grazia Dima – scriitor, secretar al PEN-Clubului român
Marius Marian Solea – scriitor

Marian Moise – documentarist

Ovidiu Hurduzeu – scriitor

Elena Iordache – medic

Ioana Negreanu – profesoară

Jean Negreanu – merceolog

Dida Marc – bibliotecară

Constantin Terente Marc – metodist

 

MIHAI CREANGĂ, SCRISOARE CĂTRE DAN GRIGORE ADAMESCU

 

Sunt Mihai Creangă, cel care – între altele – a creat şi a condus suplimentul Aldine al ziarului România liberă timp de 10 ani (1996-2005), interval în care suplimentul şi-a cucerit un prestigiu deosebit. Desigur, a stîrnit şi animozităţi, căci dosarele şi documentarele Aldine, consacrate istoriei recente a României, relevau adevăruri multă vreme ascunse sau distorsionate. Fiind preocupat de viitorul acestui supliment, înainte de pensionarea mea, l-am recomandat pe Dan Stanca succesor la conducerea Aldinelor. M-am bucurat că a fost acceptată sugestia mea şi consider şi astăzi că n-am greşit. Dan Stanca este un om integru, ziarist cu o îndelungată experienţă, de mare suprafaţă culturală, romancier premiat de Uniunea Scriitorilor. În acelaşi timp. este un om modest, care n-a făcut paradă de calităţile sale şi adesea a preferat să accepte observaţii şi mustrări care nu i se cuveneau decît să stîrnească un conflict cît de mic.

Deşi în ultimii ani suplimentului Aldine i-au fost impuse condiţii care i-au amputat statura publicistică, nu mi-am manifestat public mîhnirea, cu toate că moralmente aş fi avut tot dreptul. Acum însă, cînd este pe cale să se producă o gravă nedreptate, care va afecta şi prestigiul ziarului, trebuie să fac acest apel public împotriva deciziei redactorului şef al ziarului România liberă, Dan Cristian Turturică, de a-i aplica o dublă sancţiune (!) lui Dan Stanca: a) interdicţia de a mai semna în ziar, implicit în suplimentul Aldine, şi b) desfacerea contractului de muncă, cu promisiunea că va fi reangajat “cînd se mai liniştesc lucrurile” (?!), dar numai în calitate de colaborator extern, şi doar cu condiţia expresă ca Dan Stanca să ceară el însuşi desfacerea contractului său de muncă!!! Manifestîndu-şi plenar curajul şi responsabilitatea, actualul redactor-şef i-a comunicat lui Dan Stanca aceste decizii doar verbal, astfel încît să poată oricînd nega hotărîrile sale abuzive şi injuste, care încalcă drepturi fundamentale şi constituţionale ale oricărui cetăţean al României, în speţă ale jurnalistului Dan Stanca, ce munceşte onest de ani mulţi la România liberă, un ziar care s-a distins în trecut tocmai prin apărarea dreptului la liberă exprimare a opiniilor.
Dar… a greşit Dan Stanca?

În Aldine, nr. 641/3 octombrie a. c., documentarul de greutate se referea la “tragedia Holocaustului, frontiera Ardealului de Nord între viaţă şi moarte” (pp. 17-18), mai precis la operaţiunile de ajutorare a evreilor – rămaşi în teritoriul ocupat de Ungaria şi ameninţaţi cu “soluţia finală” – să treacă graniţa în Regatul României, pentru a fi salvaţi de la moarte. În operaţiuni au fost implicaţi mulţi români. În editorialul său, “Orori din veacul trecut”, Dan Stanca scrie, după pasajul “… România îşi recunoştea vinovăţia faţă de masacrele comise împotriva evreilor în Transnistria şi în ale locuri, din anii 40”, următorul fragment: “Pe de altă parte, tot România, sub conducerea lui Ion Antonescu, nu a trimis evreii din Regat în lagărele morţii din Polonia, aşa cum nemţii ne cereau, ci a tolerat fuga evreilor peste graniţa Ardealului de Nord, ocupat de unguri, ca să-şi găsească astfel scăparea”. Acest fragment a fost scos spre seară, când a sosit în Redacţie, de Dan Turturică. A doua zi i-a anunţat lui Dan Stanca sancţiunile, deşi, fie cu acest pasaj, fie fără el, orice om de bună-credinţă înţelege clar, citind editorialul pînă la capăt, că Dan Stanca nu numai că nu-l apără în vreun fel pe Ion Antonescu, ci chiar se delimitează de persoane care-l “adoră” pe acesta, ca Vadim Tudor şi Gh. Buzatu. Finalul articolului este foarte limpede: “Binele şi răul, lumina şi întunericul (…), graniţa Ardealului de Nord şi… Transnistria”. Mai clar: Dan Stanca nu sugerează nicăieri că binele făcut evreilor din nordul Ardealului ar contrabalansa crimele împotriva celor deportaţi în Transnistria. Dimpotrivă. Dar oare binele făcut trebuie ignorat, trecut sub tăcere? Iată ce declara cunoscutul istoric evreu J. Ancel: “Dacă considerăm Stalingradul ca eveniment hotărîtor în istoria celui de-al doilea război mondial, moment care marchează începutul sfîrşitului dominaţiei naziste în Europa, atunci refuzul guvernului român de a-şi preda evreii poate fi considerat ca unul dintre marile acte de rezistenţă din Europa, într-uin moment cînd Germania se afla în culmea puterii sale”. Şi citatele de acest fel nu sînt deloc o raritate în operele istoricilor evrei.

Cum justifică atunci D. C. Turturică gravele pedepse pe care vrea să le aplice lui D. Stanca? Prin protestele care ar fi venit de la Comisia Wiesel? Unde? Cînd? De ce? Mai ales că în ziarul propriu-zis referirea la Ion Antonescu nici nu mai apare, graţie vigilenţei de oră tîrzie a lui D. C. Turturică. Dar membrii Comisiei Wiesel sînt, mai nou, şi o comisie oficială de cenzură a presei româneşti? Fireşte, dacă ar fi vorba de grave răstălmăciri ale faptelor, de negarea Holocaustului şi a responsabilităţilor ce revin conducătorului României din anii 40-44, atunci protestele ar justifica cele mai aspre pedepse administrative, ba chiar trimiterea în judecată a vinovaţilor. Dar aici este vorba doar de un proces de intenţie pe care D. C. Turtuică i-l face lui D. Stanca, încercarea sa dezonorantă de a prezenta o foarte vagă – de fapt, inexistentă – greşeală într-o constantă de atitudine manifestată în Aldine. Prin manipulări succesive, D. C. Turturică încearcă să creeze un caz Dan Stanca. Cui prodest? Oricum, nu ziarului România liberă. Nici măcar lui D. C. Turturică.

Această “punere în scenă” ridicolă, manipulare şi profundă nedreptate făcută unui om care a muncit cu cinste amar de ani pentru ziarul România liberă nu are absolut nici o justificare, deşi conducerea de astăzi a ziarului pretinde că este presată de “cercuri evreieşti din Germania”, influente în staff-ul WAZ [trust co-proprietar al ziarului RL – n. mea], “care cer expres îndepărtarea lui Dan Stanca din Redacţie”. Absolut stupefiant! Nici un om normal nu poate crede asemenea baliverne. Eu unul, în orice caz, nu cred. Şi voi trimite această scrisoare (la care de la România liberă n-am primit răspuns*) şi conducerii trustului WAZ.

N.R.I. : (Pre)Textele pentru care a fost incriminat Dan Stanca le puteţi citi pe blogul lui Răzvan Codrescu.

DAN STANCA, PRECIZĂRI

Cred că a venit momentul să vorbesc. Întîi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au semnat Protestul şi au fost alături de mine. Lor le sînt dator o explicaţie, iar nu acelora care pun la îndoială cuvintele mele.

Ultimul număr din Aldine pe care l-am realizat a fost cel din 3 octombrie. Întrucît 6 octombrie e Ziua Internaţională a Comemorării Holocaustului, am considerat că se cade să marchez publicistic acest moment. Primisem un articol despre o carte a unui istoric maghiar care se ocupă de fuga evreilor din Ardealul de Nord în cel de Sud, în perioada 40-44. L-am publicat şi, alături, am scris editorialul meu pe aceeaşi temă, într-un registru antitetic, punînd în evidenţă răul şi binele din respectiva perioadă: Transnistria masacrelor antievreieşti, precum şi decizia – tot a lui Antonescu – de a nu trimite evrei din Regat în lagărele morţii din Polonia. Dan Turturică nu a fost prezent la şedinţa din dimineaţa zilei de joi 2 octombrie. A venit după-amiaza în Redacţie şi a intrat în panică. A tăiat din editorialul meu fragmentul referitor la faptele bune ale lui Antonescu. A doua zi m-a chemat la Redacţie şi mi-a spus să-mi caut de lucru pînă la sfîrşitul lunii. L-am întrebat ce vină am, de vreme ce nu am făcut decît să prezint un adevăr istoric recunoscut şi de cei mai mulţi istorici evrei. Mi-a răspuns că articolul în sine nu prezintă importanţă, dar eu aş fi “recidivist”, fiindcă în urmă cu un an publicasem în Aldine un articol al unui bătrîn ţărănist pe aceeaşi temă.

Este de neînchipuit: cum să pedepseşti un om pentru ceva petrecut în urmă cu un an? Emil Hurezeanu, la acel moment directorul ziarului, a considerat cazul clasat, mustrîndu-mă însă sever, deoarece, prezentînd punctul de vedere al bătrînului ţărănist, nu am citat şi un fragment din raportul Comisiei Wiesel despre Holocaustul din România. Ironia face ca în articolul din 2008, reţinînd observaţia d-lui Hurezeanu, să dau un asemenea citat. Aceasta nu a mai contat, însă, pentru Dan Turturică. Verbal, mi-a retras dreptul la semnătură în ziar. Un articol predat Sabinei Fati, ce urma să apară marţi 7 octombrie, a fost oprit. Ce dovadă mai bună că măsura interdicţiei era pusă în aplicare?! Am intrat în concediu de odihnă şi apoi în concediu medical. Întorcîndu-mă la lucru pe 15 decembrie, mi s-a comunicat că se aşteaptă de la mine demisia, oferindu-mi-se varianta unei colaborări externe. Nu am răspuns unei asemenea oferte, pentru că în felul acesta mi-aş fi recunoscut o vină pe care nu o aveam.

Abia astăzi, 19 decembrie, nu ştiu dacă în urma Protestului sau din alte motive, redactorul-şef adjunct Sabina Fati mi-a solicitat un articol pe care ar urma să-l publice marţi 23 decembrie. În continuare, eu nu-mi recunosc nici o vină şi nutresc speranţa că lucrurile vor intra în normal.

NOTĂ ROXANA IORDACHE:

Sunt pupincuriştii preşedintelui Băsescu, care au făcut din „România liberă”, varză. Faţă de Dan Stanca, personaje ca Turturică, Fati şi alţii asemenea sunt nulităţi patetice.

Şi dacă v-aş spune cât de greţoasă este explicaţia şi ce motiv de rivalitate economică se ascunde visceral în spatele orientării oranj a „R.l.”, mi-aţi cere lămâia liberală. Şi repede.