Archive for the ‘Prostia nu doare’ Category

MESAJ CĂTRE FRAIERII DIN R.MOLDOVA

Vineri 29 noiembrie 2013

Mare entuziasm mare pentru semnarea acordului R.Moldova cu UE! Mare entuziasm şi pentru vizita lui Băsescu la Chişinău. Fraierii nu-şi dau seama cât a putut să-i ostilizeze Băsescu pe români cu privire la ideea „unionistă”. Nu-şi dau seama nici câtă UE urmează să ia. Le zic aşa, cum le-am zis şi pe blogul euro-aspirantului Roman Mihăeş:

O să vedeţi voi ce-nseamnă UE! A avut dreptate Bukovski, UE e noua URSS. Dar până nu vă daţi cu capul, n-o să credeţi.

Cât priveşte extazul că vine Băsescu la Chişinău, n-aţi vrea voi să-l ţineţi acolo? Că la noi, de două ori cât populaţia voastră am votat ca să scăpăm de el.

Ştiţi de ce vă curtează acum? Fiindcă are nevoie de voturi pentru loaza de fii-sa la europarlamentare. Aşa cum v-a folosit şi în turul al doilea la prezidenţiale. Sau credeţi că nu mai poate de dragul şi dorul vostru, şi chiar vrea reîntregirea? Că reîntregire se numeşte, nu unire.

Ştiţi ce făcea Băsescu când o mână de fraieri ca mine protestau la minus 15 grade în faţa ambasadei URSS de la Bucureşti pentru voi? Bea cu asasinii. Dar dacă vreţi să fiţi fraieri, n-aveţi decât să fiţi până la capăt. Condiţia fiind să nu ne prejudiciaţi şi pe noi, cum aţi mai făcut-o. Ca să se facă reîntregire, trebuie să fiţi cu scaun la cap, nu cu gura căscată după muşte.

Tot ce face Băsescu mereu e să se folosească de fraieri şi pe urmă să-i arunce. Nu-i pasă decât de interesul personal, de putere şi avere. Acum vrea să fie preşedinte la Chişinău ca să-şi menţină im(p)unitatea şi să nu fie judecat pentru hoţiile colosale şi imensele prejudicii pe care le-a adus României.

Deci, luaţi-l la voi, spălaţi-l, spălaţi-i banii şi spălaţi-vă cu el pe cap!

CE FAC ĂŞTIA CU MÂINILE ? :)

Miercuri 27 noiembrie 2013

basescu-geoana-prostanac-cotid

Foto: cotidianul.ro

Geoană pierde, vorba lui Adrian Năstase, o competiţie pe care era aproape imposibil să n-o câştige, purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale fiindu-i Victor Ponta, care pe urmă îl dă jos, după care îl exclude din PSD, cu şuturi, după care îl primeşte, cu pupături, pe lista senatorială a USL şi acum îl face înalt reprezentant al Guvernului pentru relaţii externe, imediat după ce Ţopăilă se zborşise la PNL, victimizând PSD ca „atacat în fiecare zi”. 😀

Geonacule, vezi că te aşteaptă cineva la spa! Dar de data asta ia-o şi pe Mihaela! Dragostea ta. 😛

Şi să nu uiţi talcul! Nu de alta, dar nu ştii când vine Biden să joace tenis. Poate faceţi un dublu mixt. Cu Tonta. 😳

PONTA ÎŞI BATE JOC DE ROMÂNIA

Marți 26 noiembrie 2013

Ponta a făcut o delaţiune cu privire la situaţia din România către satrapii chinezi aflaţi în vizită oficială la Bucureşti. În plus, ridicarea poalelor a avut loc în prezenţa liderilor din ţările Europei Centrale şi de Est participanţi la forumul cu China.

Şi nu doar că Tonta a făcut către chinezi ceea ce au făcut Băsescu, Macovei şi compania către UE şi SUA, ci a mai citit şi în engleză. Cu accent de elev mediocru.

Limba română nu era bună, nici măcar la ea acasă. Până o simţi în nas povestea cu grebla. 👿

PONTA NU VREA DEMISIA LUI BĂSEA :)

Vineri 22 noiembrie 2013

Unele căpetenii coabitace din PSD s-au atacat rău ieri după conferinţa de presă a preşedintelui PNL, le-a căzut greu de tot faptul că în loc să se lase prostit de prostănaci, Crin Antonescu a ripostat şi i-a proiectat de toţi pereţii. Scurt.  Şi simultan. Acolo unde le e(ra) locul, de altfel. Fiindcă unii din PSD sunt ca nuca-n perete. Ei şi marii lor consilieri-consultanţi.

L-au atacat pe Crin cu vechile lor clişee, mai precis, unul, care de atâta vreme sună a gol, ameninţarea prostească privind candidatura prezidenţială. Că altceva n-au. 🙂 Deci, n-au nimic. N-au cum să rupă PSD, fără să-l sinucidă pe Ponta. Că Ponta n-are cum să rupă PSD USL, fără să ia de la Băsescu. 😀

Deci, PNL face jocurile. Dacă nu le-a plăcut parteneriatul cinstit şi au lucrat sub centură, să suporte consecinţele. Mă refer la acei lideri oneroşi din PSD, nu la partid şi cu atât mai puţin la susţinători, care aşteaptă, ca toţi votanţii USL, dreptatea până la capăt, adică, demolarea nu doar a lui Băsescu, nici numai a regimului Băsescu, ci a sistemului postcomunist în totalitate.

USL putea fi şi ar putea fi un parteniat cinstit, o alianţă serioasă, care să se mai gândească şi la ţară, şi la oameni, nu doar la mizerii politicianiste şi câştiguri maloneste. Numai că sistemul atacă (prin) veriga slabă din alianţă, adică, şantajabilii, cum ar fi Felix Voiculescu, Liviu Dragnea, Ilie Sârbu ca să nu zic Victor Ponta et compania.

S-a văzut din avion că reprezentanţii PSD l-au atacat pe Crin la televiziuni, dar au tăcut ca mortu-n păpuşoi cu privire la cererea de demisie a lui Băsescu. Sau poate asta i-o fi deranjat aşa de tare. 🙂

Ergo(nomic): Ponta nu vrea demisia lui Băsescu, nici PSD, de vreme ce coli-derul socialist al USL nu o cere, alături de co-preşedintele liberal.

Ce-ar fi dacă ar declara aşa ceva purtătorul de cuvânt, Cristina Pocora şi alţi lideri liberali?

Ar fi oricum mai puţin sofism şi infinit mai puţin ticălos decât propaganda abjectă a taicii socru contra (liderului) PNL.

Ponta are anunţată o conferinţă de presă. Spre deosebire de Crin Antonescu, Victor Ponta chiar n-are de ales. Va anunţa că totul e OK în USL şi că atunci când a vorbit cu Crin Antonescu a uitat să-l invite ca să facă anunţul privind comisia Băsescu-Nana într-o conferinţă de presă extraordinară – cum vor face – nu pe un colţ de hol de scandal de presă.

Ideea e că Ponta dacă vrea să rămână premier, trebuie să menţină USL şi să anunţe, periodic, precum – îl citez – cucul din ceas, candidatura prezidenţială a lui Antonescu. Că altfel, ori PSD rupe USL şi Ponta cade, ori PSD nu rupe USL dar îşi trimite candidat prezidenţial, ceea ce înseamnă că PNL preia guvernarea. Deci, Ponta n-are de ales. Tertium non datur. 😉

GEORGE SCUTARU, CÂRTIŢA DIN PNL. DECLARAŢIE CU POTENŢIAL CATASTROFAL ASUPRA LUI CRIN

Miercuri 20 noiembrie 2013

E a doua lovitură pe care George Scutaru – liderul?! deputaţilor PNL – i-o trage lui Crin Antonescu. De data asta, probabil, letal, dacă Antonescu nu-l dă afară.

Declaraţia că liberalii nu au fost consultaţi cu privire la înfiinţarea comisiei parlamentare privind anchetarea moşmoandei famigliei Băsescu cu terenul agricol de la Nana va fi echivalată propagandistic cu refuzul PNL de a-l ancheta pe Băsescu. Ceea ce probabil că s-a şi urmărit atunci când Ponta a anunţat constituirea comisiei. După care, cârtiţa Scutaru a ieşit şi a vorbit în numele lui Crin Antonescu, declarând că are mandat să declare că liberalii n-au fost consultaţi. Cu privire la comisia de la deputaţi, paralelă cu a senatorilor, care prin comparaţie, pare o frecţie, limitându-se la „controlul asupra activităţii C.E.C.”.

Mesajul subliminal – construit bob cu bob de coabitaci – este cel al amorului subit aprins între Antonescu şi Băsescu. Şi al antibăsismului înflăcărat al lui Ponta. Mesaj pe care îl consolidează însuşi liderul deputaţilor PNL. E un mesaj care n-ar fi avut nici o şansă, în ciuda eforturilor caraghioase ale unora ca Felix Voiculescu, Dragnea sau ciripitoarea PSD, Cătălin Ivan. Faptul, însă, că un liberal cu funcţie reprezentativă se delimitează de o iniţiativă anti-Băsescu e ultima palmă de pământ pe candidatura prezidenţială a lui Crin Antonescu şi mai înainte, pe şansele PNL de a obţine mai mult de 14% la europarlamentare.

Şi uite cum, din situaţie aparent fără ieşire judiciară pentru Băsescu şi famiglia, afacerea Nana devine un mijloc de (auto)distrugere a PNL. Coabitacii se pare că au lucrat-o mai performant chiar decât la referendumul pentru demiterea lui Băsescu.

Culmea grotescului e că a ajuns Zgonea să pozeze în campion al antibăsismului, contra băsistului Antonescu! 😯 👿

Crin Antonescu dacă nu contrează, rapid, ceea ce se anunţă o catastrofă – nu doar electorală, ci şi politică – înseamnă că i-a pus cineva în pahar o substanţă care anihilează personalitatea. Pare că nu vede cum bulgărele deja se rostogoleşte. Peste el. Partea gravă e că se distruge şi (tot ce a făcut atât de remarcabil pentru) PNL. Partea şi mai gravă e că lipsa de alternativă alimentează valul anarhic şi anarhist. Atât de dorit de sistem pentru (re)instaurarea oficială a totalitarismului.

Dar Crin Antonescu nu doar că n-a contrat, ci a confirmat, adică, a declarat că Ponta nu l-a sunat ca să-i obţină acordul cu privire la comisie, aşa cum a anunţat Ponta aseară. Deci, l-a făcut mincinos. Dar asta nu va conta. Imaginea rostogolită e aceea că PNL se opune distrugerii lui Băsescu. Pe când PSD face totul. La fel şi PC. :mrgreen:

Precizări: George Scutaru provine din ApR, e (fostă?) mână dreaptă a lui Meleşcanu şi autor al iniţiativei privind legiferarea delictului de opinie, mai precis, condamnarea penală nu doar în cazul negării, ci şi al „minimalizării holocaustului”. Clar, nu?

NASOL SĂ FII ŞI ŢUŢER, ŞI DATOR :)

Marți 19 noiembrie 2013

Felix Constantin

MERGEM LA C.E.C., FACEM CREDITE DE 1 MILION DE EURO. ŞI GARANTĂM CU FAMIGLIA BĂSESCU :)

Luni 18 noiembrie 2013

eba ioana bazavan.tabu.ro

Foto: tabu.ro

Vă băgaţi? 🙂

PNL, SĂ VĂ VOTEZE BĂSESCU ŞI FAMIGLIA!

Luni 11 noiembrie 2013

Doar cinci caractere în conducerea superioară a PNL. Restul de 47 au votat secret pentru excluderea lui Sorin Roşca Stănescu. Un corp străin. Îi deranja în mediocritatea lor politicianistă.

Crin Antonescu şi ţuţerii lui nu mă lasă deloc să combat tendinţele anarhice periculoase. Trebuie neapărat să confirm şi eu că nu mai am nimic de votat.

După mizeria cu excluderea lui SRS, pulea vot din partea mea pentru PNL! Scuze pentru vot. 😳

Deci, să-i voteze famiglia Băsescu, care se bucură sec sau cu gheaţă, fiecare după preferinţe. Că SRS i-a deranjat tare, pe tot neamul lor, inclusiv pe Ioana, care din cauza lui a scos monumentul cu vânzările anterioare.

N-am ce vota în România. La europarlamentare votez PNL contra jigodiilor socialiste în frunte cu Schulz – sincer duşman al României, că coana mare era doar interesată să aibă un pupător ca Băsescu, pe când liderul socialist avea interesul să nu fie un liberal preşedinte al României, de-aia a fost cu Băsescu la referendum. Aşadar, la europarlamentare votez PNL pentru Renate, Norica şi Sir Graham Watson. Atât.

Mă hotărâsem ca în ciuda tuturor mizeriilor de până acum să-i dau lui Crin la prezidenţiale un 5 cu scârbă, deci, vot negativ – contra oricărei jigodii feseniste sau a altui gen de impostură. Doar că acum Crin Antonescu însuşi a devenit un impostor faţă de propriu-i profil anterior. Deci, pulea vot din partea mea la prezidenţiale! Merg şi-i tai pe toţi, cum am făcut la finala Ilici-V.C. Şi le-am pus şi cruce neagră.

Deci, pa! Chiar nu tolerez nesimţirea. Şi cum spuneam, Crin Antonescu se dovedeşte un prost. Că s-ar putea să nu-l mai susţină nimeni. Iar dacă devenit păpuşel al sistemului va fi ales, va fi ales tot pentru ei. Nu pentru noi.

P.S. I-a zis Schmeker că dacă îl dă afară pe SRS deodată cu respingerea proiectului Roşia Montană, se amortizează. Consultantul îl termină pe banii lui. De fapt, urmează o lege care să permită oficial deposedarea României. De toate resursele. Şi nu le pasă. Nu le pasă decât de poziţii şi avere. Nu le pasă nici măcar că nu sunt la putere. Le convine să fie marionete ale sistemului şi să ia dividende.

DACĂ CRIN ÎL DĂ AFARĂ PE S.R.S.

Duminică 10 noiembrie 2013

Dacă Sorin Roşca Stănescu e exclus din PNL, aşa cum s-a lăudat Crin Antonescu – cel guvernat de Schnecker -, e o dovadă nu doar de nesimţire, ci şi de prostie.

„ROMÂNIA LIBERALĂ” SE FACE „ŢĂRĂNISTĂ”. CHILIMAN, ÎN CONDUCEREA „PNŢCD. RUINĂ DE PARTID ISTORIC, DEVENIT AFACERE IMOBILIARĂ

Vineri 1 noiembrie 2013

Un glorios partid istoric devenit o ruină – mai bine murea odată cu preşedintele Coposu, aşa ar fi rămas în istorie, nemaculat. Dar pe ruina politică a PNŢCD se înalţă edificii profitabile.

Scriam acum câţiva ani că pentru Miluţ, PNŢCD e o afacere imobiliară. La fel şi pentru tovarăşul lui care l-a dat jos şi i-a luat locul, Aiurelian Pavelescu. Pavelescu a pus mâna pe partid în detrimentul lui Victor Ciorbea, cu care s-a asociat doar până să se vadă instalat în sediul central, după care l-a înlăturat – păcat că domnul Ciorbea s-a înhăitat anterior cu el, paralel cu angajamentul pentru care i se cedase conducerea partidului, inclusiv condiţia ca Pavelescu să nu mai aibă ce căuta în PNŢCD, mai ales că îl dăduse jos chiar facţiunea care îl instalase şi care l-a susţinut ulterior pe Victor Ciorbea în ideea unificării (facţiunea cu pricina fiind constituită majoritar din membri care nu mai făcuseră parte din PNŢCD, inclusiv din diaspora) . Acum, Victor Ciorbea e onorabil parlamentar liberal. Ideea era ca să candideze din partea PNL-USL, iar ulterior, să resusciteze PNŢCD – de altfel, o sisifiadă.

Aşa, deci, Pavelescu s-a înhăitat cu – cine altul, decât – Vasile Lupu, ca să-l înlăture pe Ciorbea şi să revendice sediile – că asta e miza, sediile, frumoase, valoroase, la fel şi intravilanele lor.

Lupu la rândul lui nu-şi schimbă năravul, adică, se înhăitează cu oricine îi serveşte interesul oportunist, după care îl înlătură ca să-i ia locul. Aşa a făcut şi cu Pavelescu. În colaborare cu … Sandra Pralong, adusă de Pavelescu şi care arată că ştie să-i întreacă chiar şi pe cei mai abjecţi.

Au ajuns Lupu şi Pralong să revendice legitimitatea PNŢCD, în detrimentul lui Pavelescu! 😯 N-a reuşit comunismul să distrugă partidul istoric şi au reuşit epigonii.

Şi greţos la maximum e că ambele tabere de impostori se întrec în felaţii băsiste.

Favoritul rămâne Pavelescu – Băsescu n-ar merge cu Lupu nici să treacă strada, e la fel ca el, iar Sandra Pralong e cantitate neglijabilă. Deci, Pavelescu face fuziune prin absorbţie cu IRL, adică, penibilii daţi afară de Crin Antonescu din PNL – mă mir doar de Diana Tuşa, o credeam fată deşteaptă. Ar urma fuziunea cu „Forţa Civică” 😆 a lui MRU, care are potrocol cu IRL-ul lui Chiliman, mare autor de lucru manual.Eu cred că dacă Andrei Chiliman ar merge la Crin Antonescu şi ar recita refrenul lui Postelnicu ar mai fi o şansă. 🙂

Ce urmăresc impostorii e să valorifice afacerea imobiliară care a ajuns PNŢCD. Una lucrativă.

Deci, ceea ce urmăreşte sistemul cu PNŢCD e răzbunarea ultimă, până la umilinţă fără margini: dubla confiscare a partidului, politică, pentru cauţionarea falsei drepte şi comercială.

În rest, ce-a mai rămas din PNŢCD e în aer, nişte fraieri idealişti care încă îşi închipuie că s-ar mai putea face vreodată ceva pentru reconstituirea partidului istoric.

Realitatea statistică e că Pavelescu e dator la stat vândut şi că deşi sediul central e păzit de o firmă de pază pentru 8ooo pe lună, în corpul B dorm aurolaci.

Unde eşti, Coposu, Doamne?

PONTA, EŞEC LAMENTABIL ÎN SUA

Marți 22 octombrie 2013

Trebuie să fii din lumea a treia ca prim-ministru ca să ajungi la Washington şi să nu fii primit de preşedintele SUA – care, de altfel, e şeful guvernului american, deci, omologul tău.

Restul e propagandă. Tot de mâna a treia. Prin intermediul mass media. De mâna a treia. De unde şi Antena 3.

Realitatea e că Ponta a fost la Washington ca să pupe poala şi nici măcar pe cea mare, ci una subalternă. Aşa cum a fost şi în Germania ca să-i facă pantofii coanei Merkel. Biden e tot ce obţine oricine plăteşte din gros.

Jigodiile-astea merg să amaneteze tot ce-a mai rămas de amanetat din România, de parcă ar fi moştenire de la mama lor. 👿 Deci, javrele-astea plătesc ca să fie primite, pentru poză. Poză pentru clientelă furajată.

Un om demn care-şi reprezintă ţara merge în mari capitale de la egal la egal. Sau stă acasă.