Archive for the ‘Prieteni’ Category

DE CE O IUBESC PE MAIA. MAIA MORGENSTERN

Duminică 5 mai 2013

Maia Maria jurnalul.ro

O iubesc la infinit pe Maia Morgenstern.

Un alt „Secvenţial” epocal al lui Adrian Ursu.

În prima zi a Sfintelor Paşti, Ursu cu Maia.

Despre filmul lui Mel Gibson. Despre Iisus.

Dacă vreodată Maica Domnului ar alege vreo femeie să o interpreteze, atunci ea ar fi Maia Morgenstern. Ea şi numai ea.

Absolut perfectă, adică, trăire estetică dumnezeiască.

Maia e unică. Maia e vecina mea. Şi ea habar n-are, şi eu sunt fericită că pot să o iubesc fără să ştie. La fel ca şi pe Catrinel. Femeile-astea minunate sunt vecine cu mine, păcătoasa. 🙂

Am văzut-o pe Maia în metrou, ridată, nefardată, superbă: mai frumoasă ca oricând. Adevărată.

Am văzut-o strălucitoare şi la fel de naturală, în vecinătatea noastră, Piaţa Victoriei.

Te iubesc, Maia! Îţi mulţumesc că te iubesc!

Şi pe Mel Gibson îl iubesc, un nebun întru Hristos, un păcătos sublim şi mântuit prin arta lui iubitoare. Dacă el, dintre toate femeile, a putut s-o aleagă pe Maia pentru capodopera lui, alegerea a fost genială.

Şi Maia a interpretat totodată rolul Reginei Maria.

Tot Maria.

Şi un alt regizor drag mie, Sorin Ilieşiu.

După o săptămână – cea a Pătimirilor Domnului – în care aproape n-am urmărit altă televiziune decât cel mult „Trinitas”, redescopăr de ce Antena 3 e singura, în rest. În ciuda tuturor neajunsurilor.

P.S. Maia are un fiu genial. Şi două fiice. Pentru care Ştefan Iordache i-a spus, testamentar, ce deşteaptă a fost ea. Era însărcinată cu aia mică, atunci când se turnau „Patimile”. Iar aia mare trecea printr-un moment prin care nu putea să treacă fără mama ei. Drept pentru care Mel a aflat şi i-a dat voie să meargă acasă, s-o ia din spital şi să o aducă la filmare. Totodată, pe mama ei. Sunt dezvăluiri pe care o introvertită ca Maia Morgenstern nu le-ar fi făcut vreodată. Aţi văzut ce dramatism sublim are în ea? Când o văd îmi amintesc de vorba cu mântuirea prin evrei.

La mulţi ani, Maia! A fost ziua ei în 1 mai. Să ştiţi că fata asta e mai româncă decât foarte mulţi etnici români. În caz că mai trebuia să precizez. 😳

ANTENA 3, ÎN ELITA MONDIALĂ. CRISTI TAMAŞ, IMAGINE DE AUR. DAR TRISTĂ PENTRU ROMÂNIA

Miercuri 10 aprilie 2013

cristi tamas a3

Cristi Tamaş a câştigat Medalia de Aur la New York Festivals World’s Best Television & Film 2013, categoria Best Camerawork, cu reportajul “Pe-un picior de iad”.

A concurat cu elita mondială, a fost competiţia cremei televiziunilor.

Mă bucur din inimă pentru Cristi Tamaş, pentru realizatorii reportajului premiat – Carmen Moise (reporter), Cristian Tamaş (imagine) şi Lenard Zsolt (editor) -, pentru Carmen Avram şi întreaga echipă producătoare a emisiunii „În premieră” şi în general, pentru Antena 3.

Care îşi confirmă locul în elita televiziunilor lumii. Ceea ce o obligă enorm, pe viitor, să se depăşească pe sine, la toate capitolele.

Cristi Tamaş, citat de Jurnalul Naţional: “N-am visat niciodată că voi ajunge aici. E cu siguranţă vârful carierei mele, dar nu mă opresc aici, fiţi siguri de asta. Am trăit cele mai mari emoţii din viaţa mea în seara asta. Eu sunt obişnuit să stau în spatele camerei, nu mă pricep la cuvinte sau la discursuri. Dar aş vrea tare mult să îi multumesc tatălui meu, care mi-a pus prima dată camera de filmat în mână, băieţelului meu care, deşi e mic, nu se supără niciodată pe mine că stau prea mult la lucru şi colegilor mei, alături de care am trăit poate cele mai frumoase momente din viaţa mea, în ultimii ani.”

E un motiv de bucurie naţională, de mândrie. Sau ar trebui să fie. Şi nu mă refer la „detractorii inepţi” cărora Mircea Badea le arată degetul, din Las Vegas. Mă refer la cu totul altceva, un aspect dureros al premiului.

Cristi Tamaş e premiat pentru măiestria profesională de a da imagine cel puţin la fel de grăitoare ca şi glasul reportajului – febleţea mea, Carmen Moise. A luat marele premiu din elita mondială pentru imagine. Magistrală profesional. Dar devastatoare ca imagine naţională.

Premiu de aur pentru o imagine de coşmar a României. „A Hell of a Living” este despre mizeria în care se agaţă de viaţă ţiganii de la periferia capitalei de judeţ Baia Mare.

Le urez ca următorul premiu de aur să fie pentru o imagine a României magnifice!

Îmi pare tare rău, aş fi vrut mult de tot ca Antena 3 să fi luat şi aurul pentru „Ultima frontieră”, documentar cu totul excepţional, oricum recunoscut în topul internaţional, din moment ce a fost nominalizat de două ori, la categoriile „Best Editing” şi „Docudrama”.

Felicitări, cu drag!

Bravo, Mihai Gâdea! Şi vino mai repede acasă, că ţi-a cam ocupat Răzvan Dumitrescu locul! 😆

P.S. Oana Stănciulescu acoperă de minune intervalul zilnic 17-18, cu Ediţie Specială. Poate comprimaţi „Esenţialul”. 🙂

PONTA, UN ÎNTÂI APRILIE CONTINUU :)))

Luni 1 aprilie 2013

Video de securitate

Am renunţat să postez păcăleala zilei, pentru că avem deja păcăleala anului. Poate chiar a deceniului.

Aţi ghicit, Victor Ponta!

Mai precis, Tonta – poreclă a cărei paternitate şi-o dispută doi comentatori ai mei, un prieten real şi un tachinator virtual, deci, un nume şi un pseudonim, Virgil Ilie şi @Ghita Bizonu’. Eu pe Virgil l-am auzit primul, n-au decât să se încontreze pe forum. 🙂 Oricum, amândoi au dreptate. 😀 Cert e că porecla a devenit virală şi au preluat-o tonomatele băsiste, plagiatori de duzină, pentru care fantezia şi imaginaţia sunt noţiuni astronomice. 😆

Bun, deci, Victor Ponta azi a întrecut orice record de prostie, pardon, de tonterie. Dialogul lui Crin de aseară cu un Radu Tudor de zile mari a reuşit să-l enerveze. Rău de tot. În aşa fel încât nu s-a mai controlat la întrebările jurnaliştilor şi a abandonat masca mortuară flegmatică pe care Dâncu l-a învăţat că e bine s-o afişeze. Bine pentru cine? Pentru Păcălici. În plus, declaraţiile au fost şi ele scuipate.

Aşadar, Ponta s-a enervat şi şi-a dat măsura secreţiei verzi-amare pe care sistemul lui o resimte în raport cu Antonescu. Ştiţi, Crin Antonescu, preşedintele PNL, co-preşedinte al USL, uniune a cărei iniţiativă a avut-o, încă de pe vremea în care Victor Ponta o respingea categoric. Şi public. Prin rezoluţie PSD. Noroc cu Adrian Năstase, care a pledat pentru alianţa cu PNL, aşa cum făcuse şi anterior. În consecinţă, era nevoie să stea, un pic, la răcoare. Pentru acest gen de „justiţie” e nevoie de un sistem judiciar controlat de personaje ca Kovesi, fata tatălui ei (bietul ex, cred că-şi trage la perete de când când a acceptat să-i lase numele după divorţ, ca să-l acopere pe fostul socru), Morar, Hăineală, Ghica, Dănileţ, Stanciu şi toţi ceilalţi executanţi ai comenzii politice de tip mafiot, fraude carieriste şi şantajabile. Ăsta e sistemul judiciar din România.

Iar Ponta, ca să-şi acopere moşmoanda cu Băsescu, vine cu sofisme penibile, prin care aplică publicului prezumţia de prostie. Şi mai ales, jigneşte inteligenţa electoratului PSD. Considerându-l o turmă predispusă la furajare. Şi la victimizare, de unde atacul la Crin, atac plagiat, cică, „trebuie să şi faci, nu doar să vorbeşti”. Ei, lasă-mă! Că m-ai dat pe spate! Dacă ar fi vorba doar de tine, mi-ar plăcea să te văd ce faci fără Crin Antonescu. Fără PNL. 😛

Ce-a zis, deci, Tonta? A zis că îşi bagă ceva în ea de logică.

Unu, a zis că numirea procurorilor – NUMIREA, reţineţi – nu e o chestiune politică, ea nu se discută în partide, nici în USL. Sofism grosolan, pentru că el e ministru interimar al Justiţiei, care este el preşedinte al PSD şi co-preşedinte al USL – sau ar trebui să credem că are o schizoidie funcţională? :mrgreen: Adică, e apolitic când desemnează şefii Parchetelor şi redevine politic, atunci când îşi aminteşte că e lider de partid şi co-lider de alianţă politică înregistrată la tribunal şi aflată la guvernare. :mrgreen: Dar subconştientul pontănac e şi mai tare, fiindcă el s-a referit în mod repetat la numire, care înseamnă semnătura preşedintelui ţării. Ce să-i faci, „naşul din suflet”.

Doi, a zis că el e solidar cu partenerii de guvernare, fiindcă n-a obiectat, ba chiar a justificat venirile lui Frunzăverde şi Stănişoară în PNL. Lasă că fără venirea lui Frunzăverde nu mai pupa el la Palatul Victoriei. Şi lasă că Antonescu a trecut, delicat, peste alianţa cu Aia a generalului Izmană, nici nu mai ştiu cum îi spune, UNPR sau aşa ceva, pe acelaşi considerent pe care Ponta se face că-l ignoră, anume, oportunitatea politică.

Ponta compară mere cu stele. Şi se şi afundă singur, când spune că n-o ia pe Kovesi în conducerea PSD, ci e vorba de DNA. El s-o fi ascultat ce debitează? Din partea mea, să şi-o ia la partid, că ar însemna să şi-o ia de la partid! 😛 Dar e grosier să amesteci planurile ca un gâgă indignat.  În logică asta se numeşte genul proxim şi diferenţa specifică.

De fapt, Ponta l-a plagiat pe Mircea Badea care, aseară, ca să diminueze, cumva, termenul de impecabil folosit referitor la Crin Antonescu, a zis că dacă e aşa intransigent, atunci să fie şi când „ia pedelişti pe bandă rulantă”. Ceea ce sigur că e în dezacord cu realitatea – mai pe bandă a luat PSD. Dar asta n-are importanţă, importante sunt scopul şi finalitatea.  Şi de primă importanţă e logica, fiindcă nu poţi compara un act politic de partid, cu o decizie de stat, fără să rişti ridicolul. Mircea Badea a riscat să(-şi) faulteze logica. Iar Tonta l-a plagiat.

Să-l înţelegem, era cu atât mai nervos cu cât, înainte de dialogul cu preşedintele Antonescu, Radu Tudor avusese un dialog cu profesorul Athanasiu. Ştiţi, Alexandru Athanasiu, împreună cu care Adrian Năstase a fondat PSD şi i-a dat pedigree istoric. Şi culmea supărării lui Ponta o fi provocat-o viralul lui Radu Tudor, anume, propunerea ca Alexandru Athanasiu să fie ministru al Justiţiei.

De ce s-o fi supărat? În loc să fi salutat intenţia PNL de a ceda ministerul Justiţiei către PSD, iar ministru să fie o asemenea personalitate a partidului pe care îl conduce. Dar nu doar asta-i problema, ci şi faptul că ar trebui să facă un schimb de ministere, ceea ce a părut să-l deranjeze pe Liviu Dragnea. 🙂 Nu şi pe Dan Şova. 😀

În timp ce scriam, Ponta s-a dus la Senat, să se întâlnească inopinat cu Antonescu. S-a speriat. Cam tare. Crin Antonescu nu e fraierul lui, pentru ca pe urmă să dea vina pe el pentru ruperea USL.  😆 Şi mai ales, preşedintele PNL nu-i iresponsabil să facă jocul adversarului pe care a promis că-l dă jos.

Pe asta n-a mai pus-o la cale Tonta cu Băsescu, deşi Băsescu asta vrea, dizolvarea singurului obstacol în calea eternizării sistemului antinaţional la putere. Ponta asta nu vrea, nu acum, dimpotrivă, se teme de spargerea USL, fiindcă ar însemna să rămână în fundul gol când face vizite la Cotroceni.

Mai învaţă, copile! 😉

P.S. În acest timp, Elan-Guşă TV îl atacă pe Radu Stroe. De ce oare? Ghici, ghicitoarea mea? 😛 Degeaba. 😆

LA PLECAREA LUI VICTOR CIUTACU

Luni 25 martie 2013

victor-ciutacu-header

N-am crezut până ce n-am văzut pe blogul lui Victor Ciutacu scris de el însuşi că pleacă de la Trustul „Intact”, la RTV. Părerea mea i-am comunicat-o:

Băi, dar ţi-ai ales şi tu un moment de plecare! 😆

Serios, îţi urez succes. Oricum, aş minţi să spun că nu îmi pare rău să te ştiu plecat într-o cocină. Pentru că nu eşti. 😦

Faţă de tine am să am mereu o afecţiune chiar necondiţionată. Chiar nici nu mă interesează mai departe ce faci. Nu vreau să ştiu.

De exemplu, eu la B1 nu doar că nu mă uit niciodată, dar nici nu am băgat aia în memorie. Şi ştii de ce? Nu doar pentru că viaţa e scurtă şi frumoasă, un dar de la Dumnezeu care nu merită pierdut pe nimicuri. Ci în egală măsură pentru faptul că NU am vrut să ştiu ce face Bădin acolo. Vreau să-l ştiu pe Andrei Bădin doar aşa cum îl ştiu.

Aşa şi cu tine. De aceea, am să scot şi RTV din memoria televizorului.

Cu drag.

P.S. Aveţi grijă la limbaj, tai orice insultă explicită. 😳 🙂

REMEŞ ŞI MUREŞAN, 3 ANI CU EXECUTARE. NĂSTASE, ÎN ÎNCHISOARE. BĂSESCU ŞI FAMIGLIA, ÎN LIBERTATE. JUSTIŢIA DIN ROMÂNIA

Luni 25 februarie 2013

Remes Muresan A3AN www.informatia-zilei.ro

Foto: Antena 3

Justiţia organului băsecurist l-a condamnat pe Traian Remeş la trei ani cu executare. După o mizerie a porcuraturii, făcătura cu „caltaboşul”, o mascaradă care nu dovedeşte nimic, decât modul de lucru al poliţiei politice care conduce România regimului Băsescu. Perpetuat fără probleme după alegerile din 9 decembrie, câştigate zdrobitor de USL. Pentru ca oamenii să fie zdrobiţi în continuare de băsecuritate, iar liderii USL să asiste impotent. Sau complice.

În acest fel, guvernanţii validează impresia pentru export că justiţia e tare din moment ce bagă miniştri – chiar prim-miniştri – la închisoare şi că, evident, corupţia e apanajul celorlalţi, mai ales din USL, spre deosebire de băsiştii de la dreapta stângii, care sunt imaculaţi şi justiţiari.

Nelu Mureşan a fost condamnat tot la trei ani cu executare, dar deja stă să moară în închisoare, după condamnarea la 7 ani din altă mascaradă judiciară, pentru că a refuzat să depună mărturie mincinoasă contra lui Remeş. Iar lui i-au fost refuzaţi martorii în proces.

Asta e justiţia din România.

Magistraţii au nu doar dreptul, au obligaţia de a duce la bun sfârşit revoluţia lor. Contra slugilor băsecurităţii care îi compromit pe toţi şi compromit însăşi ideea de justiţie.

Magistraţii sunt condamnaţi să învingă sistemul corupt care guvernează magistratura. Altfel, nimic nu se schimbă şi totul continuă împotriva drepturilor omului, a democraţiei şi statului de drept clamate fariseic de distrugătorii lor. Care se erijează, cinic şi satanic, în apărători.

UPDATE. Uitasem: Nelu Mureşan a fost condamnat în urma unei făcături judiciare instrumentate de Ponta pe când era şef al Corpului de Control al Guvernului Năstase. Atunci se răzbuna pe fosta guvernare, adică, pe ţărănişti. Acum, pe băsişti nu-i atinge nici cu o floare. Şi nu-i vorba de răzbunare. Ci de dreptate.

SIR GRAHAM WATSON: E O ZI MARE PENTRU PNL. CRIN ARE RESPONSABILITĂŢI ISTORICE. DUPĂ BĂSESCU, ROMÂNIA VA RĂMÂNE FĂRĂ NIMIC ŞI VA TREBUI DIN NOU SĂ CONSTRUIASCĂ DE LA ZERO

Sâmbătă 23 februarie 2013

graham-watson3

Foto: http://www.publicservice.com

Liderul liberalilor europeni a formulat, atât la Congresul PNL, cât şi la Antena 3 (emisiunea Oanei Stancu), adevăruri deosebite despre ţara noastră. Le-a spus atât de lucid şi totodată, ataşat, de parcă ar fi român. De fapt, Sir Graham Watson ar merita titlul de român de onoare.

L-a felicitat pe Crin, a punctat, subtil, continuitatea ascendentă a PNL şi a adăugat că se bucură să-l găsească în partid pe prietenul lui, Klaus Johannis.

A spus că realizările Guvernului Tăriceanu au fost distruse de guvernarea băsistă: Băsescu şi Boc au trecut cu buldozerul peste România, a zis el.

Şi a adăugat că e o zi mare pentru PNL, căruia, împreună cu aliaţii din USL, îi revine responsabilitatea de a construi, de a reface ţara în lung şi-n lat, pe măsura potenţialului ei, atât natural, cât şi uman. Graham Watson a dovedit din nou cunoaştere vie şi ataşament faţă de ţara noastră. Despre care a spus că trebuie să devină o putere a Europei.

Şi a mai spus ceva uluitor, că după Băsescu probabil vom rămâne fără nimic şi asta s-ar putea să fie o şansă, aceea de a construi, din nou, totul de la zero, ca de atâtea ori în istorie.

Crin a avut dreptate să salute în Sir Graham Watson cel mai bun prieten al României. Cred că primul act pe care s-ar cuveni să-l facă în calitate de preşedinte ales ar fi să-i confere „Steaua României” în cel mai înalt grad.

„ORA REGELUI” SUPERBĂ! ŞI MAI ALES, VERITABILĂ. DE MARILENA ROTARU

Sâmbătă 26 ianuarie 2013

mr_038

N-am urmărit această emisiune, „Ora Regelui”, pentru că, neurmărind TVR, am ignorat-o din obişnuinţă, mai ales că e sâmbăta la ora 13, deci e previzibil că o urmăresc doar deja monarhiştii, pe când cei care ar trebui să constituie publicul-ţintă habar n-au de ea. În acest scop a şi fost exilată, probabil, de aşa natură.

Săptămâna trecută am nimerit acolo butonând din greşeală şi am văzut o emisiune despre trenul regal –  Camelia Csiki mi-a dat impresia că la fel ar fi realizat şi o ediţie cu trenul prezidenţial. Lucrul excepţional a fost, pentru mine, finalul, în care realizatoarea a anunţat că următoarea ediţie îi aparţine Marilenei Rotaru.

În consecinţă, azi am urmărit emisiunea. Absolut superbă. Mai ales argumentaţia unui tânăr pentru monarhie – sper să o regăsesc postată pe Youtube, promit să o preiau.

TRĂIASCĂ REGELE!

P.S. Restul e frecţie. 😛

UNUI PRIETEN DRAG, LA ANIVERSARĂ :)

Sâmbătă 26 ianuarie 2013

pisu aniversar trilulilu.ro

Foto: trilulilu.ro

Nu e adevărat că nu există prietenie între un bărbat şi o femeie. Dimpotrivă, e cea mai tare. Şi poate singura adevărată.

Nu e adevărat că există o incompatibilitate între iubire şi prietenie. Dimpotrivă, prietenia e chiar iubire, iubirea absolută, autentică, deci, necondiţionată. Fără iubire nu există prietenie, aşa cum fără prietenie nu există iubire, ci doar o patimă geamănă cu ura. Pasageră.

Trăinicia o dă caracterul necondiţionat al faptelor. Faptă e şi să-i fii cuiva sau să-ţi fie cineva mereu aproape, chiar dacă e departe.

Prietenia este să te gândeşti mereu la persoana prietenă aşa cum se întâmplă când deschizi fereastra şi aerul îţi împrospătează respiraţia.

La mulţi ani, prieten drag! 🙂

LA MULŢI ANI, CĂLIN TĂRICEANU! LÂNGĂ CRIN :)))

Luni 14 ianuarie 2013

coposu-tariceanu-patriciu-chiliman corneliu-coposu.ro

Foto via coposu.ro

Azi e ziua lui Călin Tăriceanu, pentru care îi urez sănătate, bucurii şi aceeaşi înţelepciune care i-a asigurat ascensiunea în ultimii ani.

Din perspectiva mea, a fost cel mai bun prim-ministru al României de la Rădescu încoace şi dacă beneficia de şansa de a avea în spate USL, probabil că astăzi s-ar fi vorbit despre România ca şi despre Polonia, adică, aproape neatinsă de criză. Pentru că deja anunţase măsurile de natură să o confrunte. Şi scosese ţara de sub tutela FMI.

Tocmai azi e o şedinţă la PNL – despre care vom vorbi separat, ca şi despre multe altele şi nu mărunte – drept pentru care eu cred că va da mâna cu preşedintele Antonescu şi vor face un tandem de forţă pentru Partidul Naţional Liberal  şi pentru USL, în general.

E mare diferenţa, de altfel, între atitudinea lui Călin şi isteria unora care zbiară băsist, probabil, contra celui mai tare rezultat al PNL din perioada interbelică încoace.

Priviţi poza, e pe-acolo şi Andrei Chiliman. Vreau să-mi amintesc acum doar respectabilitatea lui, de dragul lui Călin Tăriceanu, pe care a încercat să-l tragă într-o aventură stupidă. Ca să nu zic sordidă.

Dar nu-i momentul, deocamdată aştept doar să-i faceţi urări sărbătoritului, urmând ca despre balonaşele de săpun din PNL să vorbim, în mod sigur, tot azi.

La mulţi ani, Călin! Cu drag. 🙂

UPDATE. Şi Căline, uite, îţi fac o urare: cu cât ajunge Crin mai repede la Cotroceni, cu atât mai repede ajungi şi tu din nou preşedinte al PNL. 😛

LA MULŢI ANI DOAMNEI FLAVIA COPOSU-BĂLESCU!

Vineri 7 decembrie 2012

Surorile Coposu

Sora cea mare a Seniorului, Flavia Bălescu (Uchi) s-a născut de Moş Nicolae.

Îi urez multă sănătate şi să-şi vadă visul cu ochii – Regele Mihai revenit pe tronul ţării, monarhia, la locul ei în România!

La mulţi ani, cu toată dragostea!

Aceleaşi urări şi pentru tanti Rodi.

Păcat că n-au vrut să intre în politică, sunt senatoare de drept.

DOUĂ MONEDE DIN AUR FIN, DE 24 K, PENTRU DOUĂ REPERE FEMININE ALE ROMÂNIEI ETERNE

Duminică 25 noiembrie 2012

Foto: regina-maria-a-romaniei.blogspot.com

Am aşteptat să le treacă pata lui Badea şi Ciutacu, fiindcă ei sunt, dar când li se pune câte o pată aberantă – id est, totalitară, în sensul că miştocăresc o iniţiativă cu titlul de deţinători ai dreptului şi adevărului absolut, deşi, de regulă, se situează pe poziţii liberale – o iau zdravăn pe arătură :).

Carevasăzică, de ceva vreme, n-au mai reluat placa stupizică împotriva iniţiativei ALTFEM privind prima femeie pe o bancnotă românească.

Paranteză: am râs de prostia lui Ciutacu când a zis live telefonic în dialog cu Badea să se pună moaştele Sfintei Parascheva. Simpaticule, sunt prea nepreţuite ca să le converteşti material, ţi-au fulgerat neuronii? 😆 În rest, evident că eşti mai genial ca mine. 😆

Paranteză închisă.

Deci, subsemnata, ca antifeministă notorie, declar, susţin şi semnez că o bancnotă ar fi prea puţin.

Prin urmare, propun ca BNR să bată două monede din aur fin de 24 k – aşa cum erau pe vremea în care leul României era valută forte, vezi anii de după Reîntregire.

Am propus două monede simultan, pentru că ar fi o discriminare imposibilă să alegi între două efigii complementare, capitale pentru istoria României, ca repere şi aport, anume, Regina Maria şi Elisabeta Rizea.

Hai, bateţi monedele! Că destul aţi bătut femeile. :mrgreen:

Foto: Marius Vasilică

P.S. Am avut privilegiul să-i sărut mâna Elisabetei Rizea, eroina din Nucşoara, învingătoarea senină. S-a întâmplat în primăvara binecuvântată a anului 1997, în Piaţa Palatului, în sediul fostei Direcţii a 5-a, incendiat în 22 decembrie 1989. Acolo se comemorau eroii rezistenţei naţionale. Şi privilegiul pentru care nu mi-ar ajunge mai multe vieţi ca să-i mulţumesc lui Dumnezeu a fost că în acea incintă se aflau, simultan, Regele Mihai, Regina Ana, Corneliu Coposu, Ticu Dumitrescu, mulţi alţi foşti deţinuţi politici şi foarte mulţi tineri. Care eram.

Regina Maria şi Elisabeta Rizea, o aristocrată de elită şi o ţărancă regală, binecuvântate sunt ele între femei!

În veci, amin!