Archive for the ‘Externe’ Category

PONTA, EŞEC LAMENTABIL ÎN SUA

Marți 22 octombrie 2013

Trebuie să fii din lumea a treia ca prim-ministru ca să ajungi la Washington şi să nu fii primit de preşedintele SUA – care, de altfel, e şeful guvernului american, deci, omologul tău.

Restul e propagandă. Tot de mâna a treia. Prin intermediul mass media. De mâna a treia. De unde şi Antena 3.

Realitatea e că Ponta a fost la Washington ca să pupe poala şi nici măcar pe cea mare, ci una subalternă. Aşa cum a fost şi în Germania ca să-i facă pantofii coanei Merkel. Biden e tot ce obţine oricine plăteşte din gros.

Jigodiile-astea merg să amaneteze tot ce-a mai rămas de amanetat din România, de parcă ar fi moştenire de la mama lor. 👿 Deci, javrele-astea plătesc ca să fie primite, pentru poză. Poză pentru clientelă furajată.

Un om demn care-şi reprezintă ţara merge în mari capitale de la egal la egal. Sau stă acasă.

LABE TRISTE. SOCIALISTE :)))

Duminică 6 octombrie 2013

Tonta, măi fetiţă, tu chiar eşti definiţia penibilului! :). Adică, arsenalul tău se reduce la socru-tău răspopitul care turna preoţii la Securitate, gaşca de la Cluj care nu-şi mai încape în piele de prostie, caraghiosul de Zgonea şi lăbuţa Swoboda, socialistul lui peşte, lider european în sluj la PPE.

Că lăbuţa Swoboda, dacă era să susţină România, dădea de pământ cu Băsescu, Macovei şi toată adunătura mafiotă care mânca necomestibil pe vremea campaniei pentru referendumul din vara anului trecut şi care l-a spulberat pe impostor. Iar voi, socialiştii organului genital, v-aţi resemnat coabitac, de fapt, ăsta era ordinul transnaţional. De ce? Pentru că sunteţi nişte fătălăi, faţă de coana Merkel, care are mai multe organe decât tot neamul vostru. Şi realitatea e că o pupaţi. Nu că nu m-ar enerva şi că nu-mi menţin înjurăturile anterioare. Tocmai de-aia.

De la Schulz nu mă aşteptam la altceva decât la manevre mafiote transpartinice internaţionaliste, antiliberale. Mă bucur că a câştigat, din nou, coana mare, e infinit preferabilă unei jigodii ca Schulz. Mai mare susţinător al lui Băsescu pe vremea referendumului decât PPE. De la Swoboda mă aşteptam ca măcar la ora actuală să fie un piculeţ mai mult decât un servitor al şulţului. E austriac, îşi face neamul de râs.

Deci, cică, Crin Antonescu ar trebui să manifeste „mai mult respect” faţă de Ponta.

Ei, să mori tu? 😛

Care e, tovarăşe Swoboda, lipsa de respect? în ce a constat ea? În faptul că preşedintele PNLşi co-preşedinte al USL- USL a cărei iniţiativă a avut-o, pe vremea în care Ponta se opunea – n-a mai putut tolera bătaia de joc faţă de angajamentele electorale? Sau ce? I-a zis ceva, l-a făcut în vreun fel pe Ponta?

Jigodii jalnice.

ZGONEA, DE NEOPRIT :)))

Marți 1 octombrie 2013

Recital Zgonea către presa acreditată la Camera Deputaţilor, pe tema ţiganilor de la Paris şi a reacţiilor oficiale: „Mă intrebam dacă nu cumva domnul ministru Valls dacă-l vedea pe Brâncuşi acum 100 de ani, cu barba lui, într-o piaţă să cumpere cele bune, nu-l dădea afară din Franţa. Poate era mai bine pentru noi, că aveam toate sculpturile în România”. 😯

😆 😆 😆

Şi e trimis la Paris, să-şi convingă omologul. 😯

DOI NOI EROI ROMÂNI DE RĂZBOI

Marți 24 septembrie 2013

Militari morti in Afg a3

Foto: Antena 3

Păcat de militarii care mor ucişi mişeleşte! De data asta, românii noştri, sublocotenentul  (pm) Adrian Postelnicu şi sublocotenentul (pm) Vasile Claudiu Popa, ucişi într-o misiune de patrulare de o bombă artizanală (se repetă la nesfârşit morţile din cauza bombelor amplasate la marginea drumurilor).

Suntem în NATO, avem un angajament de reciprocitate. Dar sper că participarea noastră la războaie groteşti va înceta cât de repede. De altfel, state constitutive ale Alianţei au anunţat intenţia de retragere cu mult înaintea României, care nici nu s-a pronunţat oficial.

Extremismul islamic e alimentat de cei care vor să menţină continuu o stare de teroare, în aşa fel încât să globalizeze statul totalitar, poliţia politică, iar oamenii să fie doar sclavii finanţei mondiale.

Dumnezeu să-i odihnească pe eroii noştri şi să le întărească familiile! 😥

SYRIA, OBAMA’S WAG THE DOG

Sâmbătă 31 august 2013

Frauda de Obama anunţă intervenţia militară în Siria, cu amendamentul că nu va da ordinul fără acordul parlamentarilor. Poate păţeşte ca în Regatul Unit, unde Parlamentul a dat cu flit participării britanice la absurditate. Bravo lor!

Oricum, e wag the dog-ul Administraţiei Obama, o diversiune iresponsabilă prin care vrea să acopere marele scandal al poliţiei politice globale, dezvăluit de Snowden.

Ne amintim că Bill Clinton, în plin scandal Lewinski, a bombardat Serbia, în ziua de Paşti.

Şi sluga de Tonta, hop că noi ne conformăm. Fără Parlament, fără nimic. Şi fără să observe că Băsescu joacă aceeaşi carte ca şi Ceauşescu în 1968. Va creşte în sondaje spectaculos, pentru opoziţia faţă de participarea la un război de mascaradă. Dar sângeros.

Deci, din partea mea, Obama, ia-ţi „dimocrăsi” şi ţi-o bagă undeva!

DECLARĂM DOLIU NAŢIONAL?

Vineri 30 august 2013

Accident de circulaţie în Ungaria, cu victime româneşti, trei morţi şi 18 răniţi. Ce face Ponta? Declară doliu naţional? Sau e valabil doar pentru Muntenegru? Apropo, e adevărat că printre morţi s-a aflat şi un ofiţer de informaţii? Au mai fost, de altfel, accidente în care au murit români prin lume sau în ţară, dar goana după imagine e prioritară. Ce rost are să te gândeşti când iniţiezi un precedent?

Oricum, doliu naţional am putea declara. Pentru Roşia Montană.

Şi ghici cine decontează marea ţeapă electorală a USL?

DUBLĂ BULIBĂŞEALĂ. RREGATUL RROMÂNIEI. SAU PROCLAMAREA STATALITĂŢII PARALELE A ŢIGĂNIEI

Vineri 23 august 2013

Cioaba 2 in 1 A3

Foto: Antena 3

Ce se întâmplă de câteva zile la Sibiu nu face decât să pună cruce pe imaginea internaţională a României. România de acum încolo are ca o piatră de mormânt convingerea străinilor că este de fapt Rromânia, ţara internaţională a rromilor, regatul ţiganilor de pretutindeni.

Pentru asta a fost o activitate neobosită, de 23 de ani, începută de Ion Iliescu şi încoronată de Traian Băsescu. Ilici a fondat oficial „Casa Regală Cioabă”, iar Băsea i-a încununat succesul.

Toată tevatura, din Antalya încoace, a consolidat impresia internaţională că România e patria romilor, ţara ţiganilor. Declaraţia „împăratului” Iulian cu privire la Udrea, etnică pe care o vrea de nevastă, a pigmentat ţigăneşte campania de distrugere a României. Fiindcă nu e vorba numai de imagine. E vorba de ţară. Depreciată în ultimul hal.

Dubla bulibăşeală de la Sibiu e imaginea lipită de fruntea României. Câtă activitate diplomatică ar trebui ca să-i convingi pe străini – şi ignoranţi, şi interesaţi de batjocorirea noastră – că România nu-i Rromânia, ci un leagăn al civilizaţiei creştine? Bulibăşeala e totodată menită să maculeze ideea de monarhie şi să blasfemieze Coroana Română, a cărei deviză este Nihil sine Deo. În sfântă tradiţie ortodoxă. Deci, e, de fapt, o triplă bulibăşeală: macularea României, a monarhiei şi a ortodoxiei.

Deci, ce s-au gândit ţiganii? Ia să ne tragem doi regi, ca să fie clar că ţărişoara e un rezervor nesecat de ţigănie. Plus că pe linie penticostală şi baptistă, asta e imaginea care se va cimenta cel puţin în SUA.

Dorin, pe care toţi îl vedeau succesor, şi-a plătit scump declaraţia prostească de ieri, anume că-i va preda sceptrul şi coroana lui Băsescu, „după ce-şi gată mandatul”. Că asta a spus, când l-a numit „al doilea tată”. Deci, a primit un premiu de consolare, o coroană turnată pe loc din monede imense din aur de 24 k, ca „rege internaţional”, adică, o funcţie de reprezentare, prin care lumea să nu uite că Rromânia, ca ţară de baştină, guvernează ţiganii pe plan mondial: adică, mangleala. Dorin Cioabă e de fapt şi fără succesiune, şi cu banii luaţi, pentru că „rege al ţiganilor” din ţară a fost „încoronat” mezinul Daniel, care a moştenit deopotrivă „sceptrul şi coroana”, şi averea, şi „palatul regal”, în care rămâne lângă „regina-mamă”.

Şi ca ţigănia să fie maximă, deci şi ecoul internaţional pe măsură, intervine şi „Împăratul” Iulian pe interval, anunţând o contestare a dublei „încoronări”, spre revolta supuşilor ciobari care-l contestă pe „Împărat”, îl consideră autointitulat, spre deosebire de al lor, care e uns oficial de Iliescu şi confirmat de Băsescu.

S-a băgat moţ la discurs între ţigani şi V.C. Tudor, chiar între cele două „încoronări”, elogiind „Familia Regală Cioabă” – după ce mai mult de două decenii a înjurat ţiganii. A fost acolo din dublu oportunism, confesional şi electoral, fiind prima dată când şi-a recunoscut apartenenţa neoprotestantă, de unde până acum se pretindea ortodox. Dar vin europarlamentarele şi are nevoie de voturi, poate o face în tandem cu EBA – păcat numai că Manţog e la pârnaie, fiindcă el era expertul în distribuit voturi electorale.

A fost o maimuţărire a ceremoniilor de încoronare, s-a strigat, grotesc, „Trăiască regele” pentru ambii fraţi. Şi ce-i extrem de grav, de-o gravitate maximă, e faptul că la Sibiu s-a etalat manifest o STATALITATE PARALELĂ. Inaugurată pe vremea lui Iliescu şi „consacrată” pe vremea lui Băsescu care, la patru ace, a depus la priveghi o coroană semnată „preşedintele Traian Băsescu”. Partener strategic al Casei Regale Cioabă. Sau supus?

Oricum, declaraţia episcopului Tőkés privind protectoratul asupra Transilvaniei – sau a unei părţi din Transilvania – pe care l-a solicitat de la Ungaria păleşte faţă de evenimentul de la Sibiu, care a constituit de fapt proclamarea statalităţii ţigăneşti a României.

În asemenea hal a ajuns România. Şi ironia e că toată „panarama” se petrece chiar de 23 august, data în care Regele Mihai a întors România alături de puterile Aliate, ceea ce avea să scurteze al Doilea Război cu o jumătate de an şi să salveze zeci de mii de vieţi. Şi să ducă la recuperarea părţii de Transilvanie ocupată, salvând totodată ţara noastră de spectrul aglutinării sfâşiate în URSS. Dar cine să dezbată despre această dată? În prim-plan e rregatul Rromâniei.

Băsescu ar trebui convocat în Parlament să explice cum e asta cu dubla statalitate. Dar cine să-l convoace?

În mod sigur am să mai scriu despre proiectul de distrugere ireversibilă a României. 👿

P.S. Felicitări Carminei Othman, reporter de elită, ca de obicei! Un model de reporter special (discreţie informativă, eleganţă a ştirii, ştiinţă a interviului spontan). Antena 3 ar trebui să ţină stacheta jurnalelor la nivelul ei.

CAZUL MIRANDA, ABUZ COLOSAL ASUPRA LIBERTĂŢII PRESEI. SUA ANEXEAZĂ LONDRA, EXPUSĂ UNUI CONFLICT DIPLOMATIC CU BRAZILIA

Marți 20 august 2013

Glenn Greenwald and David Miranda

Foto: Ricardo Moraes, Reuters via http://www.theguardian.com/world/2013/aug/19/david-miranda-interview-detention-heathrow

Duminică dimineaţa, un cetăţean brazilian, pe nume David Miranda, a fost reţinut pe aeroportul de tranzit Heathrow şi supus interogatoriului sub ameninţarea detenţiei.

Evenimentul a avut loc cu invocarea Legii Terorismului, al cărui articol 7 permite reţinerea pentru maximum 9 ore a unei persoane aflate în aeroport, port sau alte zone de graniţă, percheziţionarea şi interogarea fără apărare i.e. avocat (doar cel mult unul din oficiu, adică, din servicii).

Poliţia de frontieră – cu suspiciunea că ar fi implicate servicii secrete britanice – l-a interogat pe Miranda cu privire la orice în afară de terorism. Abuz, în sine, uriaş. Moţul pe mizerie l-au constituit întrebările privitoare la Edward Snowden. Şi chiar la mişcările de protest din Brazilia!

David Miranda a relatat toată sinistra păţanie pentru jurnalul „The Guardian”, al cărui corespondent din Brazila este Glenn Greenwald, partenerul lui şi avocat acreditat în SUA, pe care n-a avut voie să-l sune din Marea Britanie.

Corespondentul „The Guardian”, Greenwald, i-a luat interviu lui Snowden şi a scris mai multe articole privind poliţia politică practicată de NSA – Agenţia de Securitate Americană şi de serviciile britanice aferente.

Partenerul lui Greenwald, David Miranda, se întorcea de la Berlin la Rio de Janeiro, via Londra. Şi a fost umflat imediat după debarcarea spre linia aeriană către Brazilia. Mai precis, i-a fost confiscat tot bagajul, cu toate articolele electronice, printre care stick-uri de memorie, un hard-disk detaşabil, un computer şi telefonul mobil. I-au fost cerute parolele sub ameninţarea că dacă nu e „cooperant”, va fi dus în arestul poliţiei, cu toate consecinţele.

Miranda a spus că nici nu ştie ce conţin dispozitivele cu memorie, pentru că el n-a făcut decât un comision între o realizatoare de film din Berlin, cetăţean american, Laura Poitras şi partenerul lui, jurnalistul Greenwald de la Rio.  Laura Poitras e autoare ea însăşi de articole privind dosarele Securităţii Americane pe care Snowden le-a dezvăluit presei interne şi internaţionale. Şi chiar dacă Miranda ar fi (fost) la rândul lui colaborator al anchetelor jurnalistice, tot nu se justifică reţinerea lui. O reţinere scandaloasă, abuzivă şi care a provocat alertă maximă în mediile jurnalistice şi civice din lumea – teoretic, încă – liberă.

După 9 ore de interogatoriu, Miranda a fost eliberat şi condus pe teritorul britanic, de parcă nici n-ar fi fost anterior încadrat ca suspect de terorism. Între timp, brazilianul a ajuns acasă, iar Glen Greenwald a declarat că abuzul la adresa partenerului lui a fost „o tentativă nereuşită de intimidare”, fiindcă de acum încolo va fi şi mai vigilent şi mai dur în anchetarea jurnalistică şi livrarea de dovezi privind caracterul represiv al forţelor britanice.

Libertăţile cetăţeneşti, libertatea de expresie şi cea de manifestare, libertatea presei sunt grav prejudiciate. Cazul Miranda e un precedent extrem de periculos. Şi ispititor pentru autorităţile de pretutindeni, pentru că nu puţini guvernanţi au fantasma botniţei puse presei (doar că nici unul nu-i atât de idiot ca Băsescu, care a vrut să încadreze presa la pericol contra securităţii statului – sluga tot slugă, nici n-a ţinut seama de faptul că stăpânii lui cel puţin păstrează aparenţele). După care orice abuz şi orice crimă sunt posibile. Inclusiv împotriva umanităţii.

Primul adjunct al purtătorului de vorbe al Casei Albe a declarat, la o conferinţă de presă, că Statele Unite nu sunt implicate în eveniment, dar că au fost notificate înainte ca Miranda să fi fost reţinut!

E greu spre imposibil de crezut că nu Washingtonul se află la originea acţiunii de intimidare. Ne amintim că după 11 septembrie, Regatul Unit a fost cel mai năpăstuit de atentate teroriste, după care, Spania – principalii aliaţi în coaliţia din Irak. Toate astea ca să determine adoptarea unei legislaţii draconice, teoretic, antiteroriste, practic, una totalitară, represivă împotriva drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti, culminând cu libertatea cuvântului: deci, a presei.

Ministrul brazilian de Externe a protestat dur şi i-a solicitat omologului britanic să dezavueze abuzul şi să se angajeze că aşa ceva nu se va repeta.

Totodată, în Parlamentul britanic se definitivează iniţiative – aflate deja în pregătire – privind modificarea legislaţiei antiteroriste, în aşa fel încât ea să nu mai pună în pericol valorile democraţiei şi ale statului de drept, libertatea persoanei umane.

Cineva are tot interesul să compromită Regatul Unit, să-l pună în situaţii de conflict diplomatic – pentru început, cu Spania, cu Brazilia -, eventual să-l dezmembreze şi să-l neutralizeze. Pentru că Londra e singura contrapondere puternică din lumea liberă faţă de agresiunea finanţei mondiale. Se opune din interior transformării oficiale a UE în nouă URSS, nu va adopta niciodată euro, iar lira britanică va rămâne cea mai puternică monedă în tranzacţia reală şi nu în ultimul rând, Commonwealth-ul e singura contrapondere temeinică la „globalizare”. În plus, Londra a cam susţinut de-a lungul vremii cauza palestiniană. Prinde bine ca Regatul Unit să fie acuzat de terorism de stat. Şi de aservire faţă de Washington.

Cazul Miranda e un semnal de alertă maximă. Presa din România tace. Absolut nimic nu se pomeneşte. În prim-planul televiziunilor se află înmormântarea lui Florin Cioabă, penticostal autointitulat rege al ţiganilor din România. Care mor de foame şi sunt obligaţi să presteze infracţional, în timp ce mai marii lor îşi permit luxuri, inclusiv sicrie, atât de scumpe încât sumele ar putea întreţine vreme de un an multe familii de ţigani. În aşa fel încât să nu mai fie pericol social şi agenţi ai prejudicierii imaginii internaţionale a României.

În curând, mass media de la noi vor fi libere doar pentru ceremonii funerare. Începând cu funeraliile presei înseşi. Oficiale.

P.S. Şi perversitatea proiectului e că nu poţi să nu te întrebi dacă băieţii-ăştia „parteneri de viaţă” persecutaţi nu sunt ei înşişi agenţi ai scenariului. Ca să te împiedice să te solidarizezi şi să protestezi. Deci, ca să te determine să capitulezi. Înainte de luptă. Pentru asta sunt compromise prin confiscare/înscenare cauzele vitale. Preventiv.

TOT CE LIPSEA DIN TEATRUL (INTER)NAŢIONALIST

Marți 20 august 2013

Gibraltar_tcm5-3906

Foto: www.msccruises.com

Recrudescenţa contenciosului hispano-britanic e tot ce lipsea din peisajul butaforiei internaţionaliste.

Că – forţând un pic (mai mult) – Gibraltarul e pentru britanici şi spanioli comparabil cu Gaza pentru israelieni şi palestinieni.

Activarea bătrânelor resentimente a avut succes chiar dacă premierii celor două ţări imperiale rivale istoric aparţin aceleiaşi familii politice şi – noroc că – amândoi sunt raţionali, iar statele, monarhice. Dar chiar apartenenţa comună de dreapta a celor doi premieri i-a favorizat pe infractorii care au amorsat conflictul în modul cel mai pervers şi mai periculos, la nivelul omului de rând, de unde s-a urcat la stat (încă în surdină şi aşa ar fi bine să rămână, până la aplanare – oricum, regii monarhiilor constituţionale domnesc, nu guvernează, în contextul în care, de exemplu, Juan Carlos e pasional, Elisabeta a II-a, temperată).

Dreapta mereu are orgoliul naţional printre dimensiunile definitorii. Şi evident, interesele ţării-mame primează. Internaţionalismul a fost mereu apanajul stângii.

Asta e realitatea (istorică), fie că vă place, fie că nu.

BĂSESCU SE RIDICĂ DIN BAIE

Luni 12 august 2013

basescu orban viktor mediafax

Băsea când trebuie să vorbească, tace şi când trebuie să tacă, vorbeşte prostii.

A zis-o pe-aia fără precedent cu „operaţiunea neautorizată pe teritoriul altui stat”.

Acum se zborşeşte la Ungaria ca sculatul din baie, pe tema declaraţiei psihopatului de la partiduleţul extremist „Jobbik”, de care Budapesta tocmai s-a delimitat oficial, la solicitarea MAE al României.

Se dă cocoş, zice că „Ungaria a devenit un focar de instabilitate” şi că „România va prelua leadership-ul” punerii la punct a Ungariei. Şi că „e ultimul an” în care liderii de la Budapesta se vântură prin România şi organizează şcoli ca la Tuşnad. Şi că de ce românii de-acolo nu l-au huiduit pe Orban.

Ei, să mori tu? 😛

Astea-s declaraţii pentru tembeli, încă suficienţi ca să înghită harneala, mai ales că liderii USL, de la mic la mare, o ţin tot într-o vacanţă. Sau mai multe. Aşa că găsind subiectul nevorbit, l-a confiscat Băsescu. Mai ales că el a şi favorizat o asemenea debandată a revizionismului pe teritoriul României, dar crede că toată lumea a uitat şi că-l va aplauda pe calul alb salvator. :mrgreen:

???????????????????????????????????????????????????

Foto: Mediafax, dc.news

Câteva întrebări:

1. Are linie directă cu Orban Viktor, de ce n-a pus mâna pe telefon „să-l pună la punct”? Dacă-i dă mâna.

2. Anul trecut când Orban Viktor a venit şi le-a zis cetăţenilor români din Transilvania să nu iasă la referendum, de ce nu le-a zis să-l huiduie?

3. E al nouălea an cu Băsescu la Cotroceni, sminteli din astea revizioniste se petrec an de an şi abia acum se găseşte să le înfiereze şi să ameninţe că nu vor mai avea loc şcolile la care el însuşi a participat ca invitat?

4. Nu cumva anul ăsta e ultimul an, pentru că e ultimul lui an? În sensul că la anul cel târziu nu va mai fi la Cotroceni.

5. Dacă Tokes „nu merită să fie cetăţean român” fiindcă cere protectoratul altui stat, ÎI VA RETRAGE STEAUA ROMÂNIEI? :mrgreen:

Băsescu arăta ca o epavă umflată în pânze.

OBAMA: PROMIT CĂ VĂ URMĂRIM TRANSPARENT:)

Sâmbătă 10 august 2013

big-brother-obamaimages

Foto: http://www.chuckroger.com, http://www.stuartwilde.com

Preşedintele Obama a ţinut, ieri după-amiază (ora SUA) o conferinţă de presă la Casa Albă. Răspunzând unei întrebări, el a spus că nu crede că Snowden e patriot.

Adică, patriot după liderul SUA ar fi însemnat ca Snowden să accepte să rămână un instrument al statului represiv împotriva poporului. Să devină din cetăţean, un agresor al cetăţeanului. Din om, neom. Din urmaş, în trădător al părinţilor fondatori. Din apărător al principiului „We the people”, în supraveghetor al ţarcului „We the sheeple”.

Patriot după Obama înseamnă ca o categorie de cetăţeni să se lase folosiţi pentru reprimarea compatrioţilor lor. O contradicţie în termeni. Acolo unde statul se pretinde deasupra cetăţeanului începe totalitarismul. Iar dacă oamenii trebuie să trăiască, clipă de clipă, în teroare instituţionalizată de stat, ca să fie apăraţi de terorism, atunci statul este teroristul. Terorismul de stat e mai pervers decât terorismul „privat” (că şi ultimul e manipulat tot de stat – sau de state).

Suprimarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti în chiar „The Land of the Free” nu înseamnă altceva decât triumful terorismului. Triumf zdrobitor. E chiar visul de aur al mentorilor terorii.

America a dat mitul lui Superman, supraomul salvator, cel care îşi pune puterile supranaturale în slujba omului. Acum, Superman e înlocuit de adversarul lui, Marele Agresor care pune stăpânire pe omenire.

Sincer, ar trebui un superRocky să le spargă feţele, să le răstoarne mesele, să le smulgă butoanele şi să redea puterea oamenilor, cei care se numesc „We the people”.

Constituţia SUA a început să devină un simplu obiect, din moment ce s-au adoptat legi anti-constituţionale, unele, chiar prin metode anti-constituţionale. Principalele două amendamente sacre pentru american, cele pe care le primeşte în sânge o dată cu laptele mamei, anume, dreptul inviolabil la liberă exprimare, libertatea absolută de opinie şi dreptul la justiţie sunt călcate în picioare. S-au înfiinţat curţi secrete în care se judecă după verdictul trasat înainte de judecată, verdict represiv, care violează dreptul la libertate şi la intimitate a vieţii personale.

Ce poate fi mai absurd decât politica statului care zice: te terorizez ca să te scap de terorism?! :mrgreen: 👿 Te terorizez în fiecare zi şi noapte, în fiecare secundă, ca să previn terorismul, adică, un ipotetic atentat sau o bombă în cap. Uneori, ele sunt evident înscenate ca să bage frica în oase. Sunt suficiente şi câteva alerte false cu bombe la metrou sau în mari clădiri publice, pentru a speria oamenii de aşa natură încât nu doar să accepte, ci chiar să ceară controlul asupra vieţii lor.

Şi să stea cineva permanent cu nasul în fundul omului, pentru ca să nu-i detoneze teroriştii fundul. Asta-i propagandă pentru fraieri. Şi sunt destui. Destui dispuşi să accepte controlul statului asupra vieţii personale, să se închine fenomenului Big Brother ca sălbaticii în faţa mărgelelor de sticlă.

Realitatea e că statul terorist are clientelă. Sunt unii speriaţi de bombe. 😛 Serios, unii chiar cred, chiar le e frică să (nu) dea colţul. De exemplu, o doamnă profesoară respectabilă, o ultraliberală (în sens american) şi obameză din Chicago, Gabi M., colega noastră de forum, care sincer îşi mărturiseşte frica de a ieşi din casă şi a face drumul până la facultate, pentru ca nu cumva cineva să dea cu bomba. 😯 👿 Femeia chiar crede şi pe credulitatea unora de bună credinţă ca ea îşi altoieşte Guvernul Global politica şi propaganda. Că Gabi, la rândul ei, propagă propaganda asta a terorii. Şi nu-şi dă seama, din cauza fricii inoculate, că de fapt teroarea reală o propagă statul, care vrea să facă din om, sclav al fricii şi din cetăţean, supus al regimului represiv, pretins preventiv contra terorismului.

Vă daţi seama câţi bani consumă regimul terorii (SUA alunecă pe panta terorismului de stat de la Revoluţia Franceză)? Şi ce s-ar putea face cu aceste sume imense, pentru vieţile oamenilor, pentru dezvoltare?

Oricum, Obama ne-a liniştit, a zis că de-acum încolo va avea grijă ca procesul de supraveghere să fie „transparent”. 😆 Şi să fie cu „dialog”. 😆 Adică, ăla care te urmăreşte să intervină, uneori, cu sfaturi părinteşti. 😆

Absolut deloc nu e de râs. Rămâne să vedem cum reacţionează poporul american şi la ce (con)duce reacţia. În orice caz, de ei depinde libertatea. Nu doar a Americii. A lumii întregi.

Dar pentru asta ar trebui ca americanii să-şi cureţe subsolurile de şobolani. Să mă ierte şobolanii. 😳

P.S. Voi chiar credeţi că pe bin Laden l-au mâncat peştii? 😉