BĂSESCU: ROMÂNIA, COLONIA ISRAELULUI :(((

Băsescu s-a cărat oficial în Israel, din păcate, dus-întors.

Înainte de plecare, a făcut declaraţii atât de scandaloase încât dacă România ar avea bărbaţi de stat, ar fi nu doar demis direct pe cale parlamentară, ci şi arestat. Pentru înaltă trădare.

Dar cum nu sunt bărbaţi în ţărişoară, ci doar nişte nevolnici cărora le ţâţâie partea dorsală,  Băsescu îşi permite orice. De data asta, fără limite.

Nimeni niciodată nu şi-a bătut joc de România în asemenea hal, din postura de demnitar ultim. Au fost în istorie domnitori care au plătit haraci pentru tron, dar implicit au apărat, cu acest preţ, identitatea naţională. Băsescu o calcă în picioare.

Înainte de plecarea la Tel Aviv, a declarat pentru postul de radio Kol Israel, citat de adev.ro/mzldlt, că românii nu sunt educaţi, dar că vor fi învăţaţi să se prosterneze în faţa holocaustului şi să-şi pună cenuşă-n cap, scop în care a fost adoptată legislaţia punitivă privind „interzicerea antisemitismului” şi a „negării holocaustului”, în aşa fel încât românii să fie dresaţi de aşa natură încât să susţină că „istoria holocaustului face parte din istoria României”, cum declarase oficial Vândutul anul trecut, la „comemorarea holocaustului”.

Băsescu a pledat pentru Ministerul Adevărului care, adică, să pedepsească delictul de opinie şi să oblige oamenii să gândească regulamentar, salutând introducerea în manualele şcolare a dresajului în acest sex pedofil.

Eu am convingerea că dacă vom continua implementarea concluziilor raportului Wiesel, care împlineşte zece ani, anul acesta – sunt zece ani de când România a recunoscut Holocaustul, printr-un raport al unei comisii conduse de Elie Wiesel – dacă vom implementa concluziile acestui raport, cu certitudine, vor fi tot mai puţini români care să aibă atitudini antisemite”.
„Sunt, însă, declaraţii sporadice, uneori chiar ale unor oameni politici, şi ne amintim cazul ministrului Şova, care creează o impresie care nu reflectă realitatea. Românii, vă pot spune cu certitudine, nu sunt antisemiţi, dar avem de lucru pentru a-i face să înţeleagă şi să recunoască existenţa Holocaustului pe teritoriul României
Cu ocazia interviului, am aflat că ni se pregăteşte ceva, anume, ca statul român să preia preşedinţia International Holocaust Remembrance Alliance (IHRA) în 2016 – din decizia cui, pe cine au întrebat?
„Vrem să afirmăm şi internaţional că România a recunoscut greşeala trecutului de la începutul anilor 40 şi vrem să vadă şi toţi românii că nu ne este ruşine să ne recunoaştem greşelile, prin asumarea preşedinţiei acestei organizaţii”.Până când? Şi până unde?👿
P.S. La plecare a declarat că merge în Israel pentru „anti-terorism”.  Motiv pentru care a plecat însoţit de un alai al S.R.I. Ca să nu mai avem vreun dubiu că e guvernat de Mossad.
Despre chestiile-astea cu „interzicerea antisemitismului” şi cu privire la „negarea holocaustului” aş putea spune că urmează o altă postare. Spun – deocamdată – doar că asta-i culmea rasismului şi a totalitarismului.

16 Răspunsuri to “BĂSESCU: ROMÂNIA, COLONIA ISRAELULUI :(((”

  1. Sandi Says:

    Nu l-a luat cu el si pe MRU-tza ?

  2. Ghita Bizonu' Says:

    Nu doar barbati .
    Lipsesc doar oamnii ceva mai informati care sa aiba si ceva acces la comunicarea publica…
    Ca iata ce se intampla acu ceva timp …Pe 17 februarie a.c.(2013), la Centrul Comunitar Evreiesc din Bucureşti, a avut loc Simpozionul „Evreii din România”. Au participat Andrei Pleşu, Neagu Djuvara, Andrei Oişteanu şi Adrian Cioroianu (http://www.romlit.ro/de_ce_sunt_evreii_din_romnia_altfel) Subectu este de altfle “generos” si8 ar merita tratat insa isteririi nostri e ocupati sa se bata cu comunismu’ (ca tot comunosmu ala I-a facut pa ei si fameliille lor teleptuali).
    La zisa cufurita Andrei Oişteanu ( de fapt Oigenstein , familie de evrei rusi cominternisti, netopt de a lu Lente Rautu care fu8 amrele tartor cultural pana si dupa caderea lu Ceasca si sfant patron spiritual si spirtula al GDS ului) bate campii cu intraga aprobare a zaharistului ala de nigerian din neamu Djuvara:

    Se spune că prin 1843 un englez de la Royal Geographical Society a făcut nişte calcule matematice şi a ajuns la concluzia că „centrul” geografic al Europei se află într-un ştetl de pe Prut, din Bucovina, numit Noua Suliţă. Tot acolo se întâlneau graniţele celor trei mari imperii (triplex confinum). Vrând să petreacă aceeaşi zi în trei imperii diferite, el s-ar fi dus în singurul loc de pe pământ unde această performanţă era atunci posibilă. Călătorul englez ar fi băut ceai în Rusia, cafea în Turcia şi vin în Austria, stând aşezat pe un scaun cu trei picioare, fiecare înfipt în alt imperiu.

    O comite bine si grav rau de tot. In primul rand ca in Bucovina (provincie habsburga) se gasea satul Sadagura (unde se nascura Bizonii) iar Noua Sulita era in Rusia, peste paraul care trecea prin fundu curtii lu’ bunicu’ Gheorghe! (asa ca povestea cu stau pe scun nu tine .. pe motov de parau – ca 70 cm latime, pana la mijlocu pulpei cu ceva “mal de roziuine” mai inalt, latime totala cc 203 metri in 90!!! Sa nu mai zic ca Romania era dincolo de Prut , care era destul de lat (astazi poa e si mia lat ca ua scos blasatru.. plus raul s-a mutat prin 50 dupa o viitura teribila. Da asta fara inervemtia alaui de Sus de la Kremlin ca oricum partea care fusese romaneasca a fost hrapita in 40)
    A doua si mai grava gavisima gravidisima ca-n luna a 9a e ca zice ştetl despre Noua Suliţă. Ba p-a ma-si cu pardon da’ cat oi fi io de “goi” stiu ca ştetl este un targusor evreiesc , populat total sau cam asa ceva (minus jandaru daca il aveau si poa fieraru care poa era tigan) de evrei intemeiat de evrei, la initiativa lor!!! Adica cel mult intemeietorii ştetlului au obtinut o aprobare adtiva “permitem ca in locu numit .. evreii X, Y, W si Z sa faca pravbalii si case pentru ei in limitele dintre piatra cuare, panturile lu baron Von Partz si raul Seaca”. Nu era cazul cu Noua Sulita .. desi erua evrei multi in ea ..
    Dar rsusu kominternist Oigenstein nu e la prima afirmatie mincinoasa. Cu ani in urma in Cotrafort zicea ca progronul din Chisnau s-ar fgi datort lu AC Cuza “uitand” cu amabilitate reolul Ogranei si a Sutelor Negre (eu goi stiu. El evreu cu buniciic din Chisanu nu stie?! Da atunci ca ma-sa stie “ostoricu” asta?!)

    Ins ainmabele amandoua datile “istoricu” Oigenstein a avut alaturi istorici romani. Acu nu ca am pretnetia ca Cioroianu sa sdtie ce e aia un ştetl (ca e doctor nu bizon!) insa Neagu Africanu cel Sorbonit ?!
    Sorbonitu venerabil insa zicea ceva despre mari români cu origini evreiești cunoscute sau nemărturisite de exemplu Alecsandri. Insa cand am zis io ceva despre faptu ca Adolf s-a nascut Schiklgruber au sarit pe mine si filonazistii si sionistii la dfel de furiosi. A da si Diavolu din Praga era Halbjudau – astea se zic da problema este Alecandri si Xenopol .. In rest Sehr Fut ptr Neagu .. Nhoua Sdulita era un ştetl (poimaine o sa auzim si dde Dorohoi si juma din targurile Moldovei!!) si habar n-are de emigratia evreiasca din sex XIX!!!

    Ca tot pe aici ia sa vedem asta : Elevii români vor studia istoria Holocaustului la şcoală – Adevarul 24 octombrie 2013. Hm … a nspea incercare. Care are toate sanslele sa fie la del de “reusita” ca si precedentele.. Stiti de ce? Fiindca este vorba despre o “materie” care se preda 1 ora pe saptamana un an (scolar) intreg si de fapt este “”Istoria evreilor. Holocaustul” (http://administraresite.edu.ro/index.php/articles/2987) . Asa ca in caslele unde parintii au binevoit sa accepte aceasta materie facultaiva .. dupa un trimestru au cerut sa se renunte la ea !! (Adica in mod normal iti inchipui ca vor fi vreo 2 ,hai 3 ore.. INSA nu un an inbtreg sa inceapa cu Evreii în lumea antică şi medievală si sa se termine cu Evreii în lumea contemporană. [a. Sionismul.,b. Constituirea statului Israel., c. Conflictul din Orientul Apropiat. Palestina şi Israel., d. Israelul azi.] si Contribuţia evreilor la dezvoltarea patrimoniului economic şi cultural românesc.) Pe pariu ca va capota si asta? Si nu din cauza antisemitismului ci pentri ca este pru si simplu prea mult effort si ptr ce?!

    Ma rog asta cu programa ar pute-o cunoaste si ziaristele .. si sa o discute!!

  3. pozedecat Says:

    M-am intors de acolo saptamana trecuta cu un gust amar. Aia au o abundenta de legume si verdeturi si fructe de toate felurile pe care le produc ei insisi pe pamantul ala imposibil, cu tevusca de picurare a apei, cu celofanul intins pe brazda. Numai la noi e pamantul cat vezi cu ochii, negru si fertil de ne arde buza dupa rosiile turcesti si usturoiul din China … D’asta am zis ca am plecat in „tara sfanta” dar a trebuit s ama intorc in pacatoasa asta de tara …

  4. Ileana Andersson Says:

  5. virgilvirgil Says:

    Pai daca e colonie jidaneasca , si e , cum dracu sa aibe Romania barbati de stat ?!…

  6. Marius Mina Says:

    S-a dus dupa protectie dar… guess what ? O suge !

  7. Sandi Says:

    Cica Basea s-a hotarat. Il va sustine pe MRUnguent la presedintie !

  8. Ghita Bizonu' Says:

    Ca de obiceai se scapa esentialul ..

    Stadiul procesului de retrocedare a proprietăţilor evreieşti în România – maximum 40%

    Întrebat despre stadiul procesului de restituire a proprietăţilor evreieşti în România, Băsescu a explicat că acesta se află la maximum 40%, retrocedare în natură, fiind “în linii mari cam acelaşi cu al tuturor proprietăţilor, respectiv un procent de circa 30, 35, maxim 40% retrocedare în natură“
    .
    “După 50 de ani, nu a mai fost posibil să restituim, întotdeauna, pământul acolo unde a existat, pentru că între timp s-a construit altceva sau să restituim casa care a fost demolată“, a spus şeful statului, în interviul acordat postului de radio menţionat.

    El a ţinut să menţioneze faptul că procesul de naţionalizare s-a aplicat în mod egal românilor şi evreilor de pe teritoriul României.

    “Cu tot acest proces, în care România este singura ţară care şi-a asumat procesul sub principiul «restitutio in integrum», tot acest proces trece acum într-o următoare fază, în care statul acordă despăgubiri, în natură sau în bani, la valoarea integrală a bunului care a fost naţionalizat“, a mai declarat Traian Băsescu.

    El a explicat că, dacă s-au pierdut terenuri, acolo va începe să se retrocedeze din terenurile aparţinând statului, către moştenitori, iar dacă se refuză acest lucru se va face restituirea în bani.

    “Sunt valori foarte mari, este estimat ca procesul să se încheie în circa zece ani, dar o vom face, pentru că rămâne opţiunea statului român să nu facă retrocedări parţiale de genul 20%, 30%, cum au făcut alte state, ci mergem pe principiul «restitutio in integrum» şi vă asigur că este un proces pe care fiecare român îl suportă şi o vom face până la capăt“, a mai declarat Traian Băsescu.

    adev.ro/mzldlt

    Deci asadar si prin urmare cam asta este iecsplicatia unicitatii romanesti in ce priveste impunera lui «restitutio in integrum» .. fata de celelate state foste socialiste .
    Aici gasim si iecsplicatia galagiei cu Holoco$$$$$$$tu si transformarea permisunii (unice!!) de a emigra in “emigratie fortata” . Foarte multi $$$$$$$$ care ne vor co$$$$ta enorm si va duce la transferuri banesti importante.

    Rstu e poezie – ca Wiesel , ca antisemitismul (in Ungaria este mai important INSA fiindca Ungaria nu a permis emigrarile e cam greu s aexplici unui evreu ungur ca le trebe sa stranga cureau ca sa fie «restitutio in integrum» in favoarea sa zicem a lu Soros ca imedoiat si-ar aduce aminte “unele amnanunte”cam neplacute ptr Gicu ala)

    Ma rog noi am avut o optiune “morala”. Ca “moral” inseamnma bani co$$$$$$t nu inseamna decat de obicei morala e imorala!!
    Adica unii cu revolutia si jertfa altii cu $$$$$$$!!! Aia cu $$$$$$$ e si cu morala …

  9. Donkeypapuas Says:

    @Ghiţă Bizonu’

    Sunt chiar unii din neamul lor care afirmă sus şi tare că avem de-a face în realitate cu un HoloCASH foarte lucrativ pentru d-alde Wiesel & Co.

  10. Ghita Bizonu' Says:

    Donkeypapuas

    din varii motive nici toti evreii nu achieseaza la Holoco$$$$t. Poa unii nu suopoeta escrocii, poa alti condisera ca este obscen cum unii se imbogatesc iar evreii care au fots victime raman tit sarace …Poa alti se gandesc la zicala aia cu fundu j..lui care sufera din czua obrazului evreului ..
    Oricum ai citit romanul Maesturl a lui Grisham? Cheia sunt „despagubirle colective” .. Hoclco$$$t ul are mai putin de-a face cu antisemitismul cat cu $$$$$$$$$$ multi cat mai multi bani!!! Difernta este ca nu se urmareste firma X care ar fi pagubit niste clienti …. da principiul este acelasi !!!!

    Insa nu uita : vom transfera o suma enorma Israelului. Din „proprie” initativa … Si fi afara grija vom returna mai mult decat a fost !!! Si vor urma si latii care sa ceara – deja in Ardeal se „returneaza” mosii ptr care Romania aplatit bani grei in anii 30!!

  11. Radu Humor Says:

    Astora le datorăm situaţia dezastruoasă în care a ajuns România.
    De la Ceauşescu care-i juca pe degete şi-i şi uşura de bani, făcea şi-o faptă bună şi scăpa ţara de ei ( deştept gagiu, păcat că a sfârşit-o prost, că de aia îl urau ei de moarte : ei care se pretind mari şmecheri o luau în bot pe săturate🙄 ), am ajuns să avem în fruntea statului panarame de astea.
    Nişte sugaci la licurici, şi pentru că-i prea departe peste Baltă, se-mbulzesc la Marea Moartă🙄
    Ei credeau că se duc la mai bine, deşi alţii de prin alte ţări refuzau să se ducă şi atunci, marii lor idiologi au băgat comunismul, cu care au reuşit să-i bage-n ţarc. Deşi mulţi au întins-o apoi în alte ţări . Cei mai mulţi în America . De aia le merge şi americanilor din ce în ce mai bine😉
    Că i-au sufocat cu totul la vârf !
    Numai că acolo, între ei, nu se mai puteau înşela şi fura şi acum încep a se întoarce în masă ( li se face şi un cartier rezidenţial în Bucureşti, şi nu numai:roll: )
    Acum s-au răzbunat şi ei pe români şi cu ajutorul unor trădători de neam şi vânzători de ţară ajung să recunoască pe faţă că ne-au cumpărat ca pe vite-n târg. ( vezi clipul Ilenei Anderson!)
    Au ajuns din kibutz, sau ştetl să se întindă ca pecinginea peste tot🙄

  12. Radu Humor Says:

    „…zicala aia cu fundu j..lui care sufera din czua obrazului evreului ..”, e taman inversă :
    fundul evreului, care suferă din cauza obrazului jidanului …
    Că în lagăre n-au fost rockfelerii şi alţi oculţi, nici măcar viseli, dar de luat banii, pe de-a moaca ei îi iau:mrgreen:

  13. BĂSESCU: ROMÂNIA, COLONIA ISRAELULUI :((( » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  14. Donkeypapuas Says:

    http://www.gandul.info/politica/elan-schwartzenberg-aparitie-surpriza-in-timpul-vizitei-lui-basescu-in-israel-11931176

  15. mihai444 Says:

    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/FOTO+Traian+Basescu+la+Zidul+Plangerii+din+Ierusalim

  16. Ghita Bizonu' Says:

    Toarshu propagandist Humor

    ma intrtristai f mult. In ian 90 am avut doar o mica speranta – sa fiu scutit de interventiile neavenite ale unor propaganditsi care EI trebuie sa aiba ultimi cubant6 si sa ma invete pe mine ce nu cunsoc ei.
    Vorba aia cu fundu si obrazu este din Fuancu Varlamului rtoman scris de Ionel teodoreanu. Ionel Teodoreanu arve amult mai8 multe motive sa cunoasca bine evreii ca in copilaria si tinertea sa erua f multi in Iasi . Plus ca s epare ca uneori le-a fost avocat (erau si avocati evrei .. insa Teodoreanu era unul f bun .. asa ca la naiba cu solidaritatea de religie daca „premiul” este cativa ani de zbarna !!)

    I(n fara de asta matele nu prea gandesti cand scrii fundul evreului, care suferă din cauza obrazului jidanului …Că în lagăre n-au fost rockfelerii şi alţi oculţi Ai9a de zici matel sunt zisi evrei nu j…i. Asa cum evreii Fischer ale caror abuzuri au provocat rascoala din 1907 nu au avut de suferit .. insa niste marati injurati ca j..i parsivi si paduchiosi au zis mersi cand s-au ales doar cu suturi in tuhas ..
    E cam aceiasi distinctie intre „domni” si taranoi . In neamu lor taranoilor li se zice j…i.

    Dar ar mai fi ceva. Un Rostschid a refuzat sa isi predea uzina de tractoare lu Krupp. A ajuns in lagar unde a si murit . De un se vede ca Krupp era mai tare (ca a scapat cu cativa ani de „denazificare” desi la diligentelke sale un Rotschild a murit)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: