PAN IZVERNA, PE ULTIMUL DRUM, ÎNTR-O ZI CU LUMINĂ DEPLINĂ. „A ONORAT CONDIŢIA DE OM”. IAR PREOŢII I-AU CÂNTAT „HRISTOS A ÎNVIAT”

IMG_0361

Se dedică doamnei Mioara Izverna

Ieri a fost înmormântarea domnului Pan Izverna, într-o lumină care apare doar uneori în câte o zi de iarnă ca mesageră a verii eterne. O zi pe care o merita din plin. Cu lumină deplină. Balsam peste suferinţa lui. Cumplită.

Mereu când mă întreb de ce trebuie să sufere oamenii buni îmi amintesc de Hristos.

Pan Izverna – robul numai al lui Dumnezeu, Pantelie Tărăbâc – a fost dintre acei oameni care au făcut foarte mult bine semenilor. A fost şi salvator de animale (am să vă povestesc, într-o zi).

A făcut bine adevărat, adică, necondiţionat. A fost un medic fără de arginţi, misionar, după modelul sfântului lui tutelar, Pantelimon. Şi a făcut medicină la firul ierbii, pentru amărâţi, prin ţară. La ţară. Spunea că asta i-a adus binefacerea de a cunoaşte ţara în cotloanele ei, în locuri neştiute, de o frumuseţe uimitoare. Mi-a povestit că îşi aminteşte de ele când urmăreşte câte o emisiune la „Trinitas” despre preoţi din parohii sărace, clăditori, apostolici, majoritatea lor, foarte tineri şi la început de preoţie, întemeindu-şi familiile în sate depărtate, unele, chiar izolate de lume. Spunea că acolo e adevărata Românie, adevărata preoţie, inima ortodoxiei care ne ţine. Inima mireană.

Aşa era şi el, foarte tânăr medic stagiar. Făcea medicină în astfel de localităţi rămase nealterate şi în comunism, prin ascunzişul lor sălbatic. O făcea cu drag, cu pasiune, cu vie compasiune.

Şi după ce a venit în Bucureşti a continuat să practice medicină misionară. Şi după ce n-a mai lucrat profesional ca medic, pentru a se dedica mai mult scrisului, el tot medic a rămas, tot timpul, până la ultima răsuflare. Ajuta mai mult decât vom putea şti. Fiindcă o făcea ca la evanghelie, fără să se ştie. Dar se afla, pentru că oamenii simţeau nevoia să spună cât bine le-a făcut lor domnul Pan Izverna. Şi vor simţi această recunoştinţă cât vor trăi. Oameni de toate stările, dar mai ales amărâţi. Prieteni, cunoscuţi, simpli oameni. Cu precădere oameni simpli. Se ataşau de el spontan, pentru că simţeau iubirea, bunătatea, generozitatea lui. Dăruirea.

Dăruirea a fost sensul vieţii lui Pan Izverna. De aceea şi părintele Dan Toader, în cuvântul de prohodire, a continuat să-l numească domnul  Pan Izverna. Şi îmi amintesc ce spunea bunica mea, că Domn e numai Dumnezeu. Deci ar trebui să folosim cu grijă acest cuvânt. Părintele Dănuţ a spus că o formă a smereniei creştine e şi discreţia. Iar discreţia l-a caracterizat pe domnul Pan Izverna. Era la antipodul chimvalului sunător.

Reuşea să facă atât de multe, să ajute şi să scrie atât de mult, puternic şi totodată, minuţios. Pentru că le făcea temeinic, aşa ca pentru Dumnezeu. Că ajutând oamenii, el vedea chipul lui Dumnezeu. Şi adesea le dădea jos cununa de spini, iar atunci când ştia că nu se mai poate face nimic medical pentru ei, îi mângâia astfel încât să uite. Să uite că există un hotar între viaţă şi moarte, şi să păşească în gândul că trec de la viaţă la Viaţă.

Era o mână de om, de fapt, o mână de domn, cu energie a dăruirii inepuizabile. Acum rămăsese o părere de umbră, după atâta suferinţă care l-a consumat şi pe care şi-a purtat-o elegant. Vă daţi seama ce înseamnă să fii medic iscusit şi să-ţi petreci agonia? Era credincios practicant. Se spovedea şi se împărtăşea des, la părintele nostru Grigore Mazilescu, preot profesor, un vechi prieten al lui, care îl vizita şi la spital. Şi care e atât de misionar încât s-a ocupat singur de tot parastasul Irinucăi Izverna şi de cel al Irinei Mavrodin, atunci când Pan Izverna nu putea, fiind internat, iar doamna Izverna, fragilă ca o floare. Dar cu sclipire de spirit şi voioşie chiar în suferinţă, aşa cum a fost şi omul dumneaei. În câţiva ani, i-a pierdut pe cei mai dragi, fiica, sora şi soţul ei. O ţine doar puntea, puntea vie, apartenenţa de fiică a Tatălui ceresc şi gândul datoriei faţă de cei care nu-şi mai pot (re)edita şi publica operele. Mioara Izverna însăşi e o traducătoare desăvârşită. Seamănă frapant cu Irina Mavrodin, sora dumneaei.

Îi simt ca pe o familie, am sentimentul unei relaţii de apropiere ca prin rudenie. Domnul Pan Izverna era pentru mine nu doar un prieten mai mare, ci şi un fel de frate patern, pe care nu-l meritam şi care a fost printre privilegiile vieţii mele. Îl situez cu drag şi dor alături de Corneliu Coposu. De fapt, viaţa lui l-a situat alături de mari oameni. Era atât de reconfortant când îl vedeam! El era adevăratul intelectual, omul de rasă, omul între oameni, nu gomoşii aseptici ex-cathedra. Rareori poţi vedea atâta preţuire din partea oamenilor simpli pentru un intelectual, cum vedeam, de exemplu, la florăreasa din faţa bisericii duminicile şi la sărbători. Şi când mă întreba, cu îngrijorare în ochi, ce face Domnul Doctor, de fiecare dată când internările sau afecţiunile de acasă îl împiedicau să vină la biserică. Îngrijorarea din ochii unei femei simple, ca o apă mirată. Acum e tristă fiindcă niciodată nu-l va mai vedea. Nu doar fiindcă nu va mai cumpăra flori de la ea – o făcea adesea, mereu îi ducea acasă doamnei Izverna. Florăreasa pur şi simplu îl îndrăgea. Fiindcă îi inspira afecţiune. Era omul care mereu vorbea cu oamenii, pe lungimea lor de undă. Pe mintea lor. E şi o ţigăncuşă, fiica mai mică a îngrijitoarei de la biserică, pe care o alinta cu dulciuri şi diverse lucruri rămase de la Irinuca, printre care o vestuţă de când era mică. Mă uitam la copilul preşcolar cum i se luminau ochii şi cum se ridica pisiceşte de pe scăunelul din holul bisericii când îl vedea. Şi cum se rupea în figuri, la propriu. Ştii tu ce frumoasă eşti? Îi spunea.

La biserică l-am şi cunoscut. Biserica „Sfânta Parascheva” sau „Sfânta Vineri Nouă”, de pe Şoseaua Titulescu. Mi-a povestit că prima dată când a venit în Bucureşti a locuit în casa parohială. De altfel, părintele Dănuţ a amintit, ieri, că printre ctitorii bisericii se numără şi unchiul lui Pan Izverna, preot care a şi slujit în biserica în care nepotul lui avea să fie prohodit. Au participat scriitori şi medici, colegi, prieteni, învăţăcei.

O doamnă doctor a povestit, în eulogie, că l-a cunoscut în 1967, la un cenaclu select din Bucureşti, Cenaclul Scriitorilor Medici. Şi că de atunci a rămas la fel de devotat oamenilor şi scrisului, reuşind deopotrivă să făptuiască şi să scrie foarte mult. La superlativ. A publicat 15 volume. Părintele Dănuţ a precizat că în cea mai mare parte acest deziderat i s-a împlinit în ultimii doi ani, graţie Editurii „Timpul”, din Iaşi. Care a ştiut să preţuiască scrisul adevărat, dincolo de tentaţiile literaturii comerciale. Domnul Pan Izverna îmi spunea că poeziile plus traducerile poetice şi le-a regrupat în volume şi le-a publicat la insistenţa cumnatei lui, Irina Mavrodin.

Profesorul Ion Coja a amintit că Pan Izverna era un medic foarte bun şi ajuta cât putea, i se zicea medicul scriitorilor. Mai ales al celor bătrâni şi nevoiaşi.

Toţi vorbitorii, de altfel, s-au referit la omenia celui de care ne despărţeam trupeşte, despre disponibilitatea lui permanentă de a ajuta. De fapt, era mai mult decât atât, era solicitudine. De atâtea ori se oferea să ajute, ducea oamenii la colegi medici, pricepuţi şi care nu le luau bani. A dus şi femeile de serviciu de la blocuri, le vedea cu probleme de sănătate şi în imposibilitate de a se trata fiind sărace. La fel s-a ocupat şi de o fată, Laura, lumânăreasă la biserică, foarte bolnavă, cu o formă de cancer care s-a metastazat general şi a murit la 29 de ani. O invita şi acasă, unde se bucura de gingăşia doamnei Izverna, o compensaţie pentru faptul că şi-a pierdut mama de foarte mică. Consolarea era o profesiune de credinţă pentru Pan Izverna. Medicina ca terapie nu în ultimul rând sufletească.

Îmi amintea atât de mult de mama. De fapt, a fost primul om care m-a sunat după înmormântarea ei, cu acea voce dulce, inconfundabilă, cu acel graseiat liniştitor. Şi a reuşit ceea ce nu credeam să reuşească în asemenea situaţii cineva: să mă facă să simt consolarea ca pe o mângâiere pe suflet. M-a ajutat foarte mult în perioada de convalescenţă post-partum – da, la propriu, fiindcă de fapt cordonul ombilicat nu se rupe niciodată. Mă bucuram când ne întâlneam, ştia firesc să mă facă să zâmbesc. Şi chiar când mă durea mai tare. Îmi pare rău că nu i-am spus niciodată cât de mult m-a ajutat în primul an fără mama, dar cred că ştia. Făcea parte din vocaţia lui. Vindecătoare.

Dar ajutorarea se manifesta nu doar în domeniul medical, ci şi scriitoricesc. Îşi ajuta colegii cu sfaturi bune. Exigente şi tot atât de credibile, dată fiind persoana care le rostea. Un om al faptelor pe cât era şi al cuvintelor. Se pricepea şi la vorbe, dar nu era un bavard, nicidecum un manierist al conversaţiei, ci un om al comunicării vii, până la comuniune. Era prin excelenţă ceea ce Octavian Paler numea un polemist cordial. El nu ştia ce-i ura, chiar şi când erau în cauză antipatii. Nu putea uita, însă, trădarea şi colaboraţionismul. Pentru că iubea România aşa cum respira. Şi ca un adevărat iubitor de ţară, n-a făcut niciodată paradă nici de naţionalism, nici de patriotism. Erau pentru el un mod de viaţă cotidiană. Îşi iubea ţara prin tot ce făcea. Pe cât de blând şi bun era, pe atât de intransigent când vitupera micimea de caracter şi impostura. Avea un cuvânt inspirat pentru omul de nimic: secătură. O dată mi-a zis că a apărut o nouă boală, băsida. Şi m-a rugat să dau de veste pe blog. Am dat. În ultimii ani îşi instalase internet ca să citească blogurile prietenilor, site-uri culturale şi de ştiri. M-am ruşinat când am auzit că îmi citeşte blogul, pentru vorbele spurcate pe care trebuie să le scriu, uneori.

Îl ştiu de atâta vreme, era atât de bine când îl vedeam. Nu pot crede că nu se va mai întâmpla în viaţa asta. Adesea, ne întâlneam la un supermarket din apropiere, ne opream din cumpărături şi tot vorbeam, şi tot nu mai terminam de vorbit, despre multe şi de toate, şi nu în ultimul rând, politică. Polemizam, nu o dată, deşi aveam aceleaşi opţiuni. Îmi va lipsi şi nu ştiu cum am să pot suporta lipsa, altfel decât rememorând şi închipuindu-l ca apariţie care urmează, undeva în peisajul vecinătăţii noastre.

O dată, într-o seară de vară, aproape de închidere, la acelaşi Mega, de la parterul blocului scriitorilor în care locuia, eu mă pregăteam să plătesc şi el tocmai venea, căuta coli. Coli de scris. Mi-a spus că-i trebuie neapărat, fiindcă trebuie să scrie în noaptea aia, că altfel nu poate să doarmă. M-am mirat că încă scrie de mână – nici măcar la maşină! – i-am spus că nu ştie ce facilităţi îi oferă computerul, el mi-a răspuns că nu-l interesează, fiindcă scrisul e să-l simţi cum îţi iese din mână pe hârtie. Direct.

Vorbitorii de ieri, de la biserică, n-au vorbit mult, ci au spus mult(e). În cuvinte vii, inspirate de cel care era Pan Izverna. Şi va fi mereu.

Părintele Dănuţ a citit o poezie din volumul „Epifaniile poetului şi ale poeziei”, care se termină cu versul că poetul ştie că trebuie să moară ca să intre în eternitate. De fapt, un verset.

Profesorul Coja a spus că Pan Izverna era un om de onoare şi că a onorat condiţia de om. A mai spus, la fel de esenţial, că e o excepţie între scriitori, fiind singurul care a avut doar prieteni printre colegi. Nici nu putea fi altfel.

Pan Izverna l-a îngrijit pe Petre Ţuţea, erau apropiaţi. Era prieten cu doctorul Pavel Chirilă, care l-a îngrijit de asemenea. A cunoscut atâtea personalităţi, ştia atât de multe şi e păcat să se piardă memoria lui. Atât aş fi vrut să scrie memorialistică şi l-am rugat, încă sper să existe măcar câteva evocări prin sertare. Dacă nu, sunt extrem de vinovată, fiindcă ar fi trebuit să-i pun reportofonul în faţă.

În ultimele luni era slăbit, dar nu se lăsa. Se interna periodic şi când revenea, ţinea să iasă la plimbare, la cumpărături. M-am bucurat mult când ne-am întâlnit de Paşti, la Învierea Mică, eram cu inima strânsă fiindcă tocmai fusese din nou internat şi nu ştiam exact starea lui, mă întorceam acasă şi el mergea măcar să-şi facă o cruce şi să schimbe urări cu preoţii. Îi părea rău că nu mai poate participa la toată liturghia. Ajungea când putea. Uneori, chiar şi după ce se termina. Numai să intre în biserică.

Pe urmă, ne-am întâlnit la Mega mică, l-am aşteptat şi l-am condus spre blocul lui, după care m-a condus el înapoi. Intrase să ia îngheţată pentru doamna Izverna. Flori şi îngheţată – combinaţia ideală pentru femeia iubită. Mereu îi lua flori, am mai spus asta şi o repet pentru că el repeta darul. Până şi pe holul de la intrarea în apartamentul lor sunt flori. Multe, superbe. Când am fost şi l-am văzut ultima oară erau crizanteme lila, mari, somptuoase. Iar în casă, albe.

Înainte să iasă ultima dată din spital m-a sunat imperativ să merg să-mi dea cărţi, că se externează a doua zi. Telefonul a fost dureros, avea voce stinsă, îl simţeam extrem de slăbit – dar mai trecuse cu brio prin asta. Noutatea era tonul de capitulare, a medicului care ştie şi nu se minte. Mi-a spus că viaţa lui s-a sfârşit, dar nu-i e frică de moarte. Că vă întâlniţi cu Irinuca, i-am zis. Una la mână, a răspuns. Există Dumnezeu!

Doamna doctor-scriitoare care l-a cunoscut din tinereţe a făcut ieri o mărturisire în biserică, la cuvântul eulogic. A spus că l-a vizitat la Reanimare, unde l-a auzit rostind, cât de tare putea: Există Dumnezeu! Când şi-a revenit şi l-au mutat la Cardiologie, doctoriţa i-a povestit ce a spus. Şi el s-a bucurat că până şi inconştient l-a mărturisit pe Dumnezeu.

La acelaşi telefon în care mi-a spus că nu-i e frică de moarte, a adăugat sentimentul că n-a terminat tot ce avea de făcut. I-am răspuns că dacă fiecare om ar face măcar un strop din ce a făcut el ar fi raiul pe pământ. Era trist, mi-a spus: „M-au părăsit toţi prietenii! Zic că vin, dar nu vin”. Ieri au venit. Şi până la urmă, unii l-au vizitat şi în ultimele zile, acasă. De fapt, cei care n-au venit nu voiau să-l vadă suferind, nu voiau să creadă că se duce. Am găsit justificarea asta. De fapt, recunosc că şi mie mi-a fost extrem de greu să merg să-l văd ştiind că probabil e pentru ultima oară, dar m-am dispreţuit pentru gândul meschin. Era un egoism incalificabil. Să vrei să-ţi rămână în gând aşa cum era când încă avea puteri. Şi să-l laşi să sufere cu sentimentul părăsirii.

A suferit demn şi credincios. A suferit atroce. A vrut să sfârşească acasă, în patul Irinucăi, cu biroul ei în faţă, pe care acum îl folosea dumnealui şi cu privirea pe pozele ei agăţate pe pereţi în locul tablourilor date jos pentru asta. Şi unele vândute pentru existenţă. A fost medic şi scriitor, iar doamna Izverna, cercetător chimist-doctor şi traducător. Vă daţi seama de nivelul pensiilor, că doar n-au fost torţionari sau activişti comunişti ori securişti ca să primească cvadruplu. Mi-a mai zis la telefon că nu mai ştie nimic din actualitatea politică şi i-am răspuns că e foarte bine, fiindcă n-a pierdut nimic. Dăţile trecute când a fost internat se uita la televizorul din rezervă. De data asta nu s-a mai uitat. Nu mai avea importanţă.

Acasă, era răstignit pe acel pat, urma să vină să-i pună perfuzie. „Îmi pare rău că mă vezi aşa”. N-am ştiut ce să-i spun şi am remarcat stativul improvizat, era amuzantă ingeniozitatea, aşa că am găsit un pretext să râd: o coadă de mătură ataşată de o etajeră. Am trăncănit că am şi eu etajeră ca aia. După care i-am zis că putem face rost de un stativ adevărat şi a spus că nu-i nevoie, vorbea profesional. S-a scuzat pentru braţe, erau pline de vânătăi de la perfuzii. Mi-a spus că nu mai au unde să-i găsească vene, că sunt colmatate – a râs stins. Am trăncănit că ar putea să-i pună la picior. A zis că nu vrea. Doar i-am strâns mâna, i-am spus că nu îndrăznesc să-l pup, fiindcă am fost răcită, motiv pentru care şi întârziasem vizita. Motiv real, dar şi pretext de amânare. De parcă amânarea vizitei mele i-ar fi putut amâna sfârşitul. Ştiam că se duce şi ştiam că nu vreau să cred. Şi nu voiam să cred. Dar teama că pleacă fără să apuc să-i onorez invitaţia era mai mare. Nu mi-aş fi putut ierta. Era seară şi ardea o candelă. Ştia că se poate întâmpla oricând. Am trăncănit despre şapca mea, i-am spus că am venit cu alta, fiindcă n-am mai vrut s-o iau pe-aia pe care a numit-o de anarhistă. L-am salutat cu promisiunea că revin. N-am apucat.

Îl vedeam că se stinge şi îmi era dor de el. Mereu îmi va fi.

Preoţii au făcut o derogare, în finalul slujbei au cântat „Hristos a înviat” – împreună cu mirenii – ceea ce se face doar la prohodirile preoţilor şi călugărilor.

Dumnezeu să-l odihnească în splendoarea fiinţei!

Condoleanţe şi tărie doamnei Mioara Izverna!

Ei sunt din România eternă. Mereu vor fi.

16 Răspunsuri to “PAN IZVERNA, PE ULTIMUL DRUM, ÎNTR-O ZI CU LUMINĂ DEPLINĂ. „A ONORAT CONDIŢIA DE OM”. IAR PREOŢII I-AU CÂNTAT „HRISTOS A ÎNVIAT””

  1. ada1957 Says:

    Dumnezeu sa-l ierte.
    Tie Roxana multe felicitari… ai un stil de scris care mie imi aduce aminte de cel a lui Calistrat Hogas… descriere prin cuvinte incat parca ai scis un mic filmulet. Imi lasii impresia ca l-am cunoscut si eu la fel de bine ca si tine.Ma doare si pe mine sufletul ca Dumnezeu cheama la el numai oameni buni si puri , si pe nemernici ii las aici pe pamint sa ne chinuie pe noi. Esti o finete de om.

  2. PAN IZVERNA, PE ULTIMUL DRUM, ÎNTR-O ZI CU LUMINĂ DEPLINĂ. “A ONORAT CONDIŢIA DE OM”. IAR PREOŢII I-AU CÂNTAT “HRISTOS A ÎNVIAT” » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  3. Roxana Iordache Says:

    Ada, nu sunt nimic, el era deosebit. Dacă am reuşit să te fac să simţi asta înseamnă că poate mi-am spălat din păcate.

  4. Radu Humor Says:

    Condoleanţe Doamnei Mioara Izverna şi Dumnezeu să-l odihnească în pace pe robul său !
    Condoleanţe se cuvin şi Roxanei Iordache a cărei regret a născut adevărate nestemate literare .
    Aş zice, pentru a mai uita de necaz, că să tot mori, când laşi în urmă asemenea fapte, dar şi asemenea prieteni !🙄

    P.S.
    Cineva spunea, că ceea ce numim viaţă, este drumul către moarte, iar ceea ce numim moarte, nu-i decât poartă către Viaţă .

  5. Mihai Hristea Says:

    Condoleante familiei!
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

  6. ada1957 Says:

    Categoric DA , sa fii sanatoasa.

  7. Radu Humor Says:

    “Trădarea de țară ne omoară!

    Jandarmii au intervenit dis de dimineață la Pungești ca să reinstaureze ordinea. Ordinea lucrurilor a fost astfel impusă, plasând pe primul loc o companie americană și interesele sale economice. Libertatea propriilor cetățeni, mediul curat, apele ce întrețin un sistem agricol milenar rămân pe ultimele locuri. Noua ordine este acum clarificată pentru toți cetățenii: dacă ești companie americană, primești totul. Iar dacă oamenilor li se dă otravă, ar fi bine să nu se arate nemulțumiți de darul primit.

    Sclavii moderni sunt politicienii de azi, cei pentru care ordinea începe să se clatine. Ei nu sunt obișnuiți cu oameni cărora nu le e frică, oameni ce au curajul să se ridice și să lupte, să organizeze o ripostă, poate chiar o revoluție. Sclavul nu știe cum să reacționeze la probleme de ordin moral, doar la cele de ordin financiar. Prin urmare, dacă în acel ordin al oamenilor cu bani cineva mainifestă un interes, acel interes devine ordin și poruncă pentru sclav. Și îl duce la îndeplinire fără să se gândească la consecințe de ordin non-material. Doar sclavii consideră a fi în ordine să bată niște oameni liberi, unii bătrâni, alții bolnavi, toți văzăndu-și viața amenințată și luând în mod legitim atitudine.

    Adevărul greu de digerat pentru actuala clasă politică, ce stă la ordinul companiilor, este că oamenii de la Pungești sunt de fapt cei liberi, măcar ei sunt liberi să lupte. Și mulți alți oameni liberi sunt dispuși să li se alăture. Ordinea de zi se rescrie în fiecare dimineață, iar biletul la ordin încasat ieri de actuala clasă politică, într-o bună zi îi va priva de libertate. Sclavi ordinari precum Ponta sau Stroe nu au ce căuta în fruntea oamenilor liberi.”

  8. Radu Humor Says:

    Sapte ani de brambureala: Romania a platit UE dublu fata de cit a reusit sa absoarba
    04 Decembrie 2013 – Romaniacurata.ro

    Tările periferice cu administraţii slabe, care nu respectă principiile bunei guvernări nu sunt capabile să beneficieze de efectele pozitive ale integrării în UE, în schimb au parte de cele negative, cum ar fi migraţia creierelor consideră Alina Mungiu Pippidi. Mungiu Pippidi a evaluat în urmă cu o lună, după anunţul făcut de ministrul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici privind corecţia de 1 miliard de euro, deficitul în relaţia cu Uniunea Europeană după integrare, în condiţiile în care contribuţia este net superioară cuantumului banilor europeni absorbiţi.
    Citeşte aici analiza Alinei Mungiu Pippidi: Stirea anului. Degeaba am intrat in UE .
    Cotidianul Gândul a publicat o analiză care confirmă deficitul prognozat de Mungiu Pippidi: România a contribut cu că 9 miliarde de euro la bugetul Uniunii începând cu 2007 şi a reusit să absoarbă doar 4,8 miliarde.

    Unde pierdem:
    1. Absorbţia fondurilor europene vs. contribuţie
    Ziarul Gândul arată că: “România a reuşit să atragă în ultimii şapte ani fonduri europene în valoare de 4,8 miliarde de euro, mai exact 25% din suma totală alocată de UE pentru exerciţiul financiar 2007 – 2013, de 19,21 miliarde de euro. Valoarea totală a fondurilor europene alocate României, inclusiv cofinanţarea, s-a ridicat la 33,5 miliarde de euro.
    Deşi suntem sub jumătate din ţinta pentru 2013, rata de absorbţie a crescut considerabil de la cele 5,5 procente de la finele lui 2011. Anul acesta, valoarea fondurilor structurale şi de coeziune rambursate în contul proiectelor derulate atât de către beneficiari din sectorul public, cât şi de către beneficiari din sectorul privat a ajuns la 2,6 miliarde de euro.
    Din păcate, însă, în ciuda îmbunătăţirii puterii de cheltuire a banilor europeni, avem în continuare probleme, cea mai recentă fiind reprezentată de corecţiile de peste 1 miliard de euro anunţate recent de ministrul Teodorovici pentru deficienţele din sistem din perioada 2009-2011. Cât despre contribuţia României la bugetul UE, în 2013, aceasta a fost de circa 1,5 miliarde de euro, în total ea ridicându-se la circa 8,9 miliarde de euro din 2007 până în prezent”.
    Citeşte aici analiza ziarului Gândul şi află care sunt ministerele cu cel mai bun, respectiv cel mai slab, grad de absorbţie: Ce au înţeles, în ultimii şapte ani, Guvernele României din AFACEREA UE: am dat 9 MILIARDE la bugetul Uniunii, am luat 4,8 MILIARDE.

    2. Migraţia creierelor
    Contrar opiniei generale că ţările de origine ar avea de câştigat din mobilitatea forţei de muncă în special prin remitenţe, un studiu publicat în Revista Română de Economie dovedeşte că, cel puţin în domeniul sănătăţii, migraţia cadrelor medicale este net dezavantajoasă pentru acestea.
    Potrivit studiului LABOUR FORCE MOBILITY AND EMPLOYMENT CRISIS IN HEALTH CARE SECTOR IN ROMANIA (autori: Brînduşa TILEA, Valentina VASILE, Ioan TILEA) care poate fi citit aici Franţa a înregistrat o creştere considerabilă a specialiştilor proveniţI din România (1,160 în 2009), similar în Belgia (174 în 2007, 819 în 2008, 1,160 la 1 ianuarie 2009) , Germania (927 în 2008), Italia (555 în 2008-09)) şI U.K. cu 671 nou veniţI în perioada 2003-2008. În 2009, 73% dintre medicii proveniţi din noile state membre, înregistraţi de CNOM (Conseil National de l’Ordre des Médecins.), proveneau din România.
    Studiul consideră că: “Migraţia medicilor şI personalului specializat, inclusiv asistente medicale, reprezintă un risc major pentru calitatea angajaţilor din sistemul de sănătate în ţările de origine. Migraţia profesioniştilor din sănătate este o problemă greu de administrat în statele cu sisteme de sănătate sărace aflate în proces de reformare”. ţările de origine, nu doar că vor suferi o deterioare a calităţii serviciilor cauzată de pierderea speciliştilor, dar nu au nici posibilitatea de a-şi recupera investiţia făcută în educarea acestora, 8000 de euro per student, potrivit aceluiaşi studiu.

    3. Schimburile intracomunitare
    Balanţa commercială România- UE28 rămâne de asemenea defavorabilă.
    Potrivit ultimelor date statistice provenite de la INS valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra UE28) în perioada 1.I.2013-30.IX.2013 a fost de 112241,8 milioane lei (25458,5 milioane euro) la expedieri şi de 136410,7 milioane lei (30940,6 milioane euro) la introduceri, reprezentând 69,8% din total exporturi şi 76,1% din total importuri.

  9. ioprotestatarul Says:

    http://www.cnn.com/2013/12/05/world/africa/nelson-mandela/index.html?hpt=hp_t1
    „(CNN) – Nelson Mandela, the revered statesman who emerged from prison after 27 years to lead South Africa out of decades of apartheid, has died, South African President Jacob Zuma announced late Thursday.
    Nelson Mandela, anti-apartheid icon and father of modern South Africa, dies.”

    Si supravietuitorii mor, dar raman vesnic eroi! Fie-i tarana usoara…

  10. Cocobinozaurul Biguminizat Says:

    Spre rusinea mea , habar nu am cum se numesc florile din poza….

  11. Roxana Iordache Says:

    Cocuţă, nici eu.

  12. Roxana Iordache Says:

    Domnule Olteanu, îmi pare rău că vă ofensez, dar nu-mi place Nelson Mandela.

  13. mihai444 Says:

    aveam aceleasi gusturi,Roxana.nu-mi plac ”modelele” acceptate de oculta.il plange lumea pe facebook si televiziuni in aceeasi masura ca pe Steve Jobs,fondatorul Apple. Mandela a fost cel putin cavaler de malta:se vede in poza din acest link: http://www.wesleytyler.com/2013/02/did-knights-of-malta-fire-pope-benedict.html asta imi aduce aminte de Crin cand spunea lunile trecute ca Papa Ioan Paul 2 e reperul sau moral.nu si-a gasit vreun ”no name” de prin inchisorile comuniste de la noi ,mai ales in calitatea lui de istoric.si-l ia pe papa…si cand a fost intrebat in primavara ce cunoaste despre masonerie, a declarat ca nu stie mare lucru😦

  14. Roxana Iordache Says:

    Mihai, Papa Ioan Paul al II-lea a fost mai ortodox decât mulţi ortodocşi. Despre masonerie nici nu-i bine să ştii prea multe, că te sminteşti.🙂

  15. mihai444 Says:

    no way,Rox😉 era mai viclean,insela mai finut.

  16. Roxana Iordache Says:

    Mihai, hai să fim raţionali, era un sfânt, am simţit asta. În inima sufletului. O linişte fericită ca aia numai un sfânt o poate induce.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: