GEORGE SCUTARU, CÂRTIŢA DIN PNL. DECLARAŢIE CU POTENŢIAL CATASTROFAL ASUPRA LUI CRIN

E a doua lovitură pe care George Scutaru – liderul?! deputaţilor PNL – i-o trage lui Crin Antonescu. De data asta, probabil, letal, dacă Antonescu nu-l dă afară.

Declaraţia că liberalii nu au fost consultaţi cu privire la înfiinţarea comisiei parlamentare privind anchetarea moşmoandei famigliei Băsescu cu terenul agricol de la Nana va fi echivalată propagandistic cu refuzul PNL de a-l ancheta pe Băsescu. Ceea ce probabil că s-a şi urmărit atunci când Ponta a anunţat constituirea comisiei. După care, cârtiţa Scutaru a ieşit şi a vorbit în numele lui Crin Antonescu, declarând că are mandat să declare că liberalii n-au fost consultaţi. Cu privire la comisia de la deputaţi, paralelă cu a senatorilor, care prin comparaţie, pare o frecţie, limitându-se la „controlul asupra activităţii C.E.C.”.

Mesajul subliminal – construit bob cu bob de coabitaci – este cel al amorului subit aprins între Antonescu şi Băsescu. Şi al antibăsismului înflăcărat al lui Ponta. Mesaj pe care îl consolidează însuşi liderul deputaţilor PNL. E un mesaj care n-ar fi avut nici o şansă, în ciuda eforturilor caraghioase ale unora ca Felix Voiculescu, Dragnea sau ciripitoarea PSD, Cătălin Ivan. Faptul, însă, că un liberal cu funcţie reprezentativă se delimitează de o iniţiativă anti-Băsescu e ultima palmă de pământ pe candidatura prezidenţială a lui Crin Antonescu şi mai înainte, pe şansele PNL de a obţine mai mult de 14% la europarlamentare.

Şi uite cum, din situaţie aparent fără ieşire judiciară pentru Băsescu şi famiglia, afacerea Nana devine un mijloc de (auto)distrugere a PNL. Coabitacii se pare că au lucrat-o mai performant chiar decât la referendumul pentru demiterea lui Băsescu.

Culmea grotescului e că a ajuns Zgonea să pozeze în campion al antibăsismului, contra băsistului Antonescu!😯👿

Crin Antonescu dacă nu contrează, rapid, ceea ce se anunţă o catastrofă – nu doar electorală, ci şi politică – înseamnă că i-a pus cineva în pahar o substanţă care anihilează personalitatea. Pare că nu vede cum bulgărele deja se rostogoleşte. Peste el. Partea gravă e că se distruge şi (tot ce a făcut atât de remarcabil pentru) PNL. Partea şi mai gravă e că lipsa de alternativă alimentează valul anarhic şi anarhist. Atât de dorit de sistem pentru (re)instaurarea oficială a totalitarismului.

Dar Crin Antonescu nu doar că n-a contrat, ci a confirmat, adică, a declarat că Ponta nu l-a sunat ca să-i obţină acordul cu privire la comisie, aşa cum a anunţat Ponta aseară. Deci, l-a făcut mincinos. Dar asta nu va conta. Imaginea rostogolită e aceea că PNL se opune distrugerii lui Băsescu. Pe când PSD face totul. La fel şi PC.:mrgreen:

Precizări: George Scutaru provine din ApR, e (fostă?) mână dreaptă a lui Meleşcanu şi autor al iniţiativei privind legiferarea delictului de opinie, mai precis, condamnarea penală nu doar în cazul negării, ci şi al „minimalizării holocaustului”. Clar, nu?

23 Răspunsuri to “GEORGE SCUTARU, CÂRTIŢA DIN PNL. DECLARAŢIE CU POTENŢIAL CATASTROFAL ASUPRA LUI CRIN”

  1. GEORGE SCUTARU, CÂRTIŢA DIN PNL. DECLARAŢIE CU POTENŢIAL CATASTROFAL ASUPRA LUI CRIN » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  2. ada1957 Says:

    Nu pot crede ce se intampla.Tonta e vandut cu totul lui Betivul , dar Crin PARE ca NU mai are control nici macar asupa propriei PERSOANE…..PNl se duce in cap direct … Toti consilierii lui CRIN parca sunt MORTI ??????? Tonta si CRIN i-au luat locul Betivului. Ala tace … e mosier si astia 2 i-au luat locul….. Ziua si SCANDALUL……..TREZIREA…. ca ne ia naiba pe toti.

  3. olimpiu65 Says:

    nu stiu daca e cartita sau nu, dar Hypnos a iesit si el si a explicat ca intr-adevar Ponta nu l-a consultat. deci carlanul prevalandu-se de faptul ca la o discutie au fost cativa ministrii liberai a vrut din nou sa puna tot PNL-ul in fata faptului implinit ca in alte dati.
    nici purtatorul de cuvant ,nici presedintele PNL nu au declarat ca se opun unei astfel de comisii, doar ca nu au fost consultati.
    presa propagandista rosie sau portocalie poate specula si o va face oricum pt ca nu mai avem jurnalism in Romania!!

  4. Cocobinozaurul Biguminizat Says:

    Roxana, in lipsa de mai multe informatii (care nu stiu cum naiba s-au evaporat brusc desi era nevoie sa fie clarificate multe lucruri) ii dau absoluta dreptate lui George Serban. Cum mici deosebiri,este exact ce cred si eu ,iar cu exceptia lui Scutaru, cam ce spui si tu.
    ___________________________________________
    „Traducere profesionista din tâmpeasca noua in romana veche

    1. Expunere de motive

    Unul dintre obiectivele proiectului politic USL a fost „atitudinea fata de regimul Basescu”.
    Aceasta atitudine are doua componente:
    – o componenta principala si obiectiva, adica desfiintarea regimului Basescu si inlaturarea, prin mijloace legale si democratice, a efectelor acestui regim printr-o actiune conjugata a PSD si PNL si
    – o componenta secundara si subiectiva, adica razbunare lui Dan Voiculescu impotriva lui Basescu, ca parte a razboiului personal dintre cei doi fosti colaboratori ai securitatii, componenta dusa la indeplinire pe cale exclusiv orala de cel de-al treilea component al USL, numit Antena 3, pseudonim politic PC.

    2. Traducerea propriu-zisa

    La intalnirea dintre reprezentantii USL, s-a stabilit ca se va constitui o comisie speciala a parlamentului pentru anchetarea „dosarului Calarasi”. Propunerea fiind a PSD, liderii grupurilor PSD din Camera deputatilor si din Senat vor face schita de argumentare, dupa care reprezentantii USL se vor intalni si vor d ecide impreuna asupra infiintarii acestei comisii.

    Exact in acest fel s-au exprimat, in romana veche: George Scutaru – liderul grupului PNL din CD, Cristina Pocora – purtator de cuvant al PNL si Valeriu Zgonea (balbaindu-se, cu teama deja cunoscuta de a nu-l supara pe dl. Ponta).

    De data asta, in tâmpeasca noua, nu in romana veche, cu teama de a nu-l supara pe dl. Dan Voiculescu s-au exprimat reprezentantii PC: Lorena Burlacu, Maria Coman (care, fara ochelari, nu vede c e vorbeste) Radu Tudor un slujbas al intereselor celui care il plateste si, o spun cu tristete, Adrian Ursu care a inceput sa aiba usoare accente Gâdiste.

    Mesajul politic este clar: PNL LUPTA IMPOTRIVA REGIMULUI BASESCU. DAR NU DE-A-N BOULEA SI NU LA REMORCA CUIVA.

    N.B.: Cred ca dl. Crin Antonescu ar trebui, in calitate de al doilea om in stat si viitor presedinte al Romaniei, sa-si faca publica agenda zilnica, indiferent de continutul acesteia.”

  5. mihai444 Says:

    http://www.pesurse.ro/2013/11/20/ioana-bsescu-i-a-negociat-creditul-prin-telefon-cu.html

  6. Cocobinozaurul Biguminizat Says:

    Si da, ma vad nevoit sa-i dau dreptate lui Olimpiu. In povestea asta Crin chiar isi merita din plin numele de Hypnos pentru lipsa de reactie, chiar daca intreaga poveste este mai mult un foc de paie aprins de presa .

  7. Cocobinozaurul Biguminizat Says:

    „Partea şi mai gravă e că lipsa de alternativă alimentează valul anarhic şi anarhist. Atât de dorit de sistem pentru (re)instaurarea oficială a totalitarismului.”

    @Roxana

    Incet , sigur si tenace, se lupta de zor la aceasta chestie, inceputa daca ne amintim chiar de Basescu care suit pe un norisor portocaliu, condamna de zor „clasa politica” din care se exclusese doar pe sine…Ce a urmat stim toti, textele cu „aceeasi mizerie”, glumitele de doi bani cu „o singura camera”, circul cu reducerea numarului de parlamentari, etc.

    Ce se doreste cu asta? Pai ce naiba ar putea sa se urmareasca altceva decat exact ce spui si tu ?…

  8. Cocobinozaurul Biguminizat Says:

    Ati observat si voi ca nu mai exista macar o singura zi fara un nou si important scandal politic ?…🙂 . In zilele „secetoase” ca cea de azi este doar un singur scandal (drept este ca ziua inca nu a trecut), in general insa sunt mai multe.🙂 .

  9. Radu Humor Says:

    Nu cred că ieşirea lui Scutaru duce singură la dezastrul preconizat, dar dac-o cuplezi cu excluderea lui SRS s-ar putea să dea apă la moară celor care de abia aşteaptă ieşirea lui Crin Antonescu din cursa prezidenţială.
    Numai că pentru a rămâne cu şanse reale în această cursă; Antonescu trebuie să evite alte curse ce i se întind perfid de către toţi cei ce văd în el un real pericol pentru sistem !

    E greu să navighezi în politică ( mai ales românească!) şi cu toate instituţiile şi serviciile de partea, dar mite (aproape) de unul singur🙄
    Mai bine zis, aliat doar cu ceva aripi desprinse din entităţile de mai sus😉 .

    P.S.
    Nesimţitul ăsta de MRU plânge acum de mila patrimonului naţional după ce a înstrăinat criminal Fundaţia Gojdu:mrgreen:
    Câtă ipocrizie, impertinenţă şi lipsă de bun simţ ?! …..
    Cine pune de o anchetă serioasă în acest act de trădare naţională!?

  10. Roxana Iordache Says:

    @Radu Humor. Nimeni.

  11. olimpiu65 Says:

    http://www.mediafax.ro/politic/antonescu-nu-am-avut-inca-nici-eu-nici-liderii-grupurilor-o-discutie-cu-ponta-pe-comisie-de-ancheta-pe-cazul-calarasi-intalnire-ponta-antonescu-la-sediul-usl-11709475

  12. mihai444 Says:

    http://www.b365.ro/creditului-ioanei-basescu-notarul-care-a-facut-tranzactia-controlat_197983.html

  13. Mihai Hristea Says:

    Muzica:

  14. olimpiu65 Says:

    http://www.catavencii.ro/Bula-editiei_2_3_slide_0.html#

  15. tibi2009 Says:

    Multe cartite in PNL-ul lui Antenescu. Pardon,nu mai e Antenescu.Poate o zi,doua.
    Dar de ce Scutaru e cartita? Oare daca Antenescu confirma ce a zis Scutaru atunci nu putem sustine ca ,in principiu, cartita sefa din PNL e Antenescu ? E foarte posibil.

  16. Mihai Hristea Says:

    Bai, Tibi, tu esti complice la crimele regimului basist! Mars dreq!

  17. Radu Humor Says:

    Salvați copiii președintelui!
    19 noiembrie 2013Doru Bușcu
    Salvați copiii președintelui!
    Sîntem în 20 noiembrie 2041. O bătrînică împinge ușile batante de la CEC Bank, sucursala Victoriei. E Ioana Băsescu. Are 64 de ani și merge la ghișeul de plăți ca să achite rata cu numarul 305, în valoare de 6.595 de euro. Face asta de 28 de ani, fără întrerupere. Zi de zi, lună de lună, viața ei a căpătat acest nou sens al returnării creditului imobiliar. A fost o viața plină de satisfacții, și aici putem menționa, ca exemplu, scăderea ratei de la 6.873 de euro, cît era în septembrie 2013, la doar 6.681 de euro, cît a ajuns în iulie 2033. Ideea că peste numai doi ani, în 2043, odată cu achitarea ultimei rate de 6.113 euro, pămîntul din Călărași va deveni, în sfîrșit, al tatălui său o face pe Ioana să plutească. La 92 de ani, Traian Băsescu se va putea apuca, în sfîrșit, de agricultură, și abia acum înțelegem cu toții graba cu care a trebuit cumpărat acel teren în 2013.
    Revenim în prezent, unde sfînta lăcomie a condamnat-o pe fiica președintelui la 30 de ani de muncă silnică în biroul ei de notăriță. Setea imobiliară a tatălui, care răbufnește cînd și cînd, ca o senzație de vomă, a făcut dintr-o fată normală, simpatică acum zece ani, o deținută a Casei de Economii și Consemnațiuni. Cu toate astea, tatăl arată o sensibilitate revoltată atunci cînd familia e adusă în discuție. Îți cere să te măsori cu el, „ca de la bărbat la bărbat”, și să-i lași în pace copila milionară, uitînd că, de fapt, copila a nimerit în noroi doar ca să-și poată procura el 290 de hectare compacte.
    De ani buni, Traian Băsescu își tîrăște fiicele în scandaluri, le împinge în afaceri, în politică, în tranzacții care put, în prietenii cu infractori protejați, iar apoi se plînge că e „atacat la familie”. E un tată pervers și disimulant care își expune copiii, cu bună știință, la cea mai degradantă formă de îmbogățire: politica.
    Din fericire pentru el, nu e singur. Colegul lui de suferință, Dan Voiculescu, are același mod de operare. Și el se simte lovit la familie atunci cînd Camelia e chemată la DNA, dar Camelia e chemată la DNA fiindcă „tati” a pus-o să-i ducă mai departe afacerea bazată pe șantaj. Dacă era călugăriță sau profesoară de geografie și era înregistrată de procurori, s-ar fi umplut Piața Universității de oameni indignați. Faptul că alde Papici se joacă acum cu stenogramele ei are drept cauză doar faptul că „tata mi-a dat și mie grija asta”.
    Se poate spune despre copiii care cresc sub autoritatea unor astfel de părinți denaturați că se complac, că acceptă în compensație avantajele bănești și că, la urma urmei, a face parte din aceeași bandă cu tăticu’ e și alegerea lor. E adevărat, nici EBA, nici Ioana, nici Camelia și nici Andrei Năstase nu au aerul nefericit al celor care nu se ajung cu chiria. Bogăția obținută pe sub mînă știe să le pună un zîmbet permanent pe față. Poate e un zîmbet idiot, al copilului incapabil să miște ceva fără proptele, dar o societate cu adevărat tolerantă ar trebui să se îngrijoreze mai mult de acești mici miliardari abuzați. Dacă stai să te gîndești, ei sînt ființe fără bunici, de vreme ce tatăl lor n-are mamă, n-are tată.

  18. Gabi Mihalcea Says:

    Avem aproape 6 saptamini(vineri) am depasit „lauzia” trebuie sa mai zic si eu ceva.
    Parearea mea, eu sper sa fie doar „ORGOLIU PERSONAL” ca ponta s-a trezit purtator de cuvint.
    Dar, acum o saptamina ponta vorbea de o astfel de comisie, de ce antonescu se pozeaza neinformat?
    Comisia de la senaT cu CEC-ul este important, dar problema este ca prima data basescu a oferit o asemenea gogoasa.
    Si frate de ce vad si de citesc subiectul este mai spumos si daunator lui Basescu! De ced Antonescu se leaga de proceduri?

  19. Roxana Iordache Says:

    @Gabi Mihalcea. Unu, ai grijă să meargă la molitva de 40 de zile.🙂

    Doi. De ce te repezi? Iarăşi n-ai citit ce-am scris. Ce fapte nu sunt aşa cum le-am expus? Şi mai ales, n-ai observat că referirea la Ponta/PSD e secundară? Sau poate G.Scutaru e liderul deputaţilor PSD? Tot timpul sari să aperi o cauză care ar avea nevoie de avocaţi mai puţin respectabili decât tine.

    Şi o întrebare: de ce n-a aşteptat Ponta să facă anunţul împreună cu Antonescu? De ce a minţit că l-a anunţat la telefon? Nu l-a anunţat că urmează să facă anunţul unilateral, în aşa fel încât să amplifice suspiciuni aberante, lansate de la vârfurile PSD şi PC. De ce?

    Zilele trecute, Crin îl apăra pe Ponta, când Băsescu a ieşit şi l-a bălăcărit în conferinţă de presă la Cotroceni. Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită.:mrgreen:

  20. plano Says:

    Basisti. ati primit semnalul:
    VOTATI CRIN ANTONESCU!

  21. Radu Humor Says:

    Mda ! Dar otrăvit😉

  22. Roxana Iordache Says:

    @plano. E fumată! Coclit e glonţul prostiei.🙂

  23. Roxana Iordache Says:

    Planoare, dacă nu eşti răspopa Sârbu, chiar mori de grija altora.😛

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: