DE CE A FOST CONDAMNAT SURUPĂCEANU

Azi, ştire la fapt divers – că asta a ajuns presa română, să treacă la fapt divers ştiri importante.

Ştirea a fost asta, că fostul deputat PSD, Mugurel Surupăceanu, a fost condamnat la şapte ani cu executare. Instanţa: tribunalul Gorj, unde a ajuns cauza, de la Î.C.C.J..

Cauza e ceva de genul condamnării lui Relu Fenechiu.

Şi cauza pentru care dosarul a ajuns pe plan local a fost faptul că acum un an, Mugurel Surupăceanu a demisionat din PSD. Şi – scandalos! – a demisionat şi din Parlament, pe motiv că dacă a ajuns deputat din partea PSD şi demisionează din PSD, trebuie să demisioneze şi din forul legislativ. Cât de prost trebuie să-l considere unii!

Şi de ce a demisionat din PSD? Pentru că PSD Gorj i-a respins noua candidatură parlamentară, la solicitarea lui Ponta.

Şi de ce le-a cerut Ponta să nu-l mai desemneze candidat de Gorj? Pentru că a făcut chestii scandaloase, printre care o scrisoare către conducerea centrală a FMI, să-l înlocuiască pe Jeffrey Franks, pe motiv că s-a amestecat inadmisibil în treburi privind suveranitatea naţională a României, condiţionând acordarea celei de-a şaptea tranşe, de modificarea unei ordonanţe de urgenţă, OUG 50/2010 privind contractele de credit ale populaţiei, în aşa fel încât băncile să aibă drept cămătăresc asupra oamenilor sau cum scria, oficial, Surupăceanu: „în scopul susţinerii profitului bancar în detrimentul cetăţenilor”.

Ăsta-i doar un motiv, mai sunt şi altele adică, omul nu era pe linia de gaşcă.:mrgreen:

În plus, Mugurel Surupăceanu şi-a permis să câştige un proces contra lui Băsescu, ceea ce e culmea tupeului. Era în primăvara lui 2010, pe atunci încă mai exista justiţie. Băsescu l-a dat în judecată pe Surupăceanu pentru calomnie, ceea ce a fost o mare prostie din partea lui, pentru că deputatul a fost bazat ermetic, în sensul că a acuzat Preşedinţia României de încurajare a consumului de droguri şi a făcut referire la raportul comisiei prezidenţiale care pleda pentru dezincriminarea consumului de „droguri uşoare”, adică, etnobotanicele, mai letale chiar decât cele „grele”. Instanţa chiar nu avea cum să nu ţină seama de proba irefutabilă.

Încă de pe atunci, Mugurel Surupăceanu a declarat că aşteaptă să vadă cum se va răzbuna Băsescu, adăugând că personajul e în stare de orice.

Totuşi, n-a fost în stare, a avut nevoie de coabitare.

25 Răspunsuri to “DE CE A FOST CONDAMNAT SURUPĂCEANU”

  1. Radu Humor Says:

    Şi această condamnare abuzivă ar trebui trecută pe agenda protestatarilor !
    Binenţeles după ce se vor aduce sufivciente probe că este o sentinţă bţşită:mrgreen:
    Dar ei mizează pe faptul că nimeni nu va avea curajul să apere un corupt !
    Când de fapt, corupţi sunt ceillalţi !

  2. Radu Humor Says:

    Radu Humor
    octombrie 1, 2013 la 11:30 pm
    Dacă pierdem şi acest tren, mă refer la BRIC, rămânând a patra roată la căruţa acestei perdante globalizări, din păcate nu mai văd alte ocazii de a ne afirma internaţional.
    Cine n-are curajul să treacă, de la început, în tabăra ce se anunţă clar câştigătoare, mai pe urmă va prinde locuri doar la balcon, ca şi cele de acum, unde am intrat printre ultimii şi am rămas ultimii !
    Se pare că noua alianţă mondială, mai ales pentru început, va aduce nişte condiţii deosebit de avantajoase pentru cei care vor încerca să li se alăture din prima !
    Noua Bancă Mondială a BRICA va fi cu siguiranţă mult mai darnică şi mai blândă, cel puţin în primii ani, împrumuturile acordate vor fi mult mai avantajoase , dar mai ales nu vor mai fi condiţionate de anumite condiţii dezastruoase pentru noi ( cedarea pe nimic a bogăţiilor, sau a suveranităţii, ca în prezent:mrgreen: )!
    După cum, dacă vor simţi că suntem gata să ne orientăm spre altceva, prima măsură a celor care ne ţin deja captivi, va fi să mai slăbească strânsoarea spre a întârzia ruptura definitivă, atunci România putând să negocieze şi din picioare, nu numai din genunchi ca până acum !
    Măcar odată-n viaţă, să beneficiem şi noi de nişte conducători curajoşi şi inteligenţi care să nu ne ducă slugi la alţii, ci aliaţi ai lor, parteneri egali, sau cel puţin nu ca acum, cu regim de colonie !
    Dacă se pierde şi acest moment favorabil ( este vizibil declinul actualei configuraţii geo-politice!), măcar renegocierii, dacă nu desprinderii definitive, altul nu cred să mai prindem !

    Comentariul tău e în așteptare.

    E vorba de blogul unui alt captiv, ce se dă mare creator de vedete politice😉
    Ce a reuşit cu “micul Titulescu”, se vede de la o poştă !
    Dar se pare că la Cornu nu-i Poştă !

  3. Roxana Iordache Says:

    Radu Humor, ţi-am mai răspuns şi repet, BRIC e tot o nemernicie totalitară, cealaltă faţă a monedei finanţei mondiale. Sau eşti aşa de fraier?

  4. DE CE A FOST CONDAMNAT SURUPĂCEANU » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  5. ALM Says:

    Da, dar ce frumos ar suna ROMBRICS ….

  6. tiberiu2009 Says:

    „”DE CE A FOST CONDAMNAT SURUPĂCEANU””

    Surupaceanu a fost condamnat pentru ca binemerita (si el) sa faca puscarie.Sa speram ca si sentinta definitiva va fi aceeasi.

  7. tibi2009 Says:

    Deci Dragnea e ca si trimis in judecata.
    Mai trebuie sa semneze doar Kovesi.
    Si automat Basescu il suspenda.
    Apoi? Mai vedem. Viitorul e un mister.

  8. olimpiu65 Says:

    pdeleprelor! tocmai il salveaza pe Dragnea procurorul sef amicul carlanului plagiator!!! ce spectacol gretzos furnizeaza carlanul!!! ce sa faci? cu economia o da in bara macar sa-l mosteneasca pe psihopat cu circul!!!

  9. acuvio Says:

    Dottore Ponta🙂

  10. olimpiu65 Says:

    ,,Jack Goldstein, un cercetător chimist din Baia Mare, a prezentat în fața Comisiei speciale pentru Roșia Montană, o tehnologie de extragere a aurului fără cianuri.

    Tehnologia prezentată nu este nocivă pentru mediu, elementul principal fiind triosulfatul de sodiu, o soluţie superioară cianurei.

    Goldstein susține că procedeul este brevetat din noiembrie anul trecut, atât în ţară cât şi în străinătate.

    Cercetătorul a precizat că pentru a pune în funcţiune o astfel de instalaţie la nivel industrial ar fi nevoie de un an.

    Printre avantajele tehnologiei se numără acela că nu foloseşte cianuri, lipsa iazului de decantare şi metalele însoţitoare care nu se pierd, relatează stiriletvr.ro.

    Pe de altă parte, tehnologia nu a fost folosită niciodată la scară industrială, dar a existat însă un experiment pilot de scurtă durată.

    Potrivit declaraţiilor lui Goldstein instalaţia pilot a dat un răspuns din punct de vedere economic, dar este nevoie de un timp mai îndelungat.”” sursa: Yahoo News
    iata ce zice un jidan!!!

  11. Mihai Hristea Says:

    Ma amuza cu cata seninatate vorbesc basistii de condamnari si puscarie, cand ei ar fi trebuit sa fie primii pedepsiti de vreun an deja – inclusiv postacii sau chiar inconstientii/ticalosii care-au absentat voit la referendum, ca asta inseamna complicitate la crimele regimului basist!

  12. Romulus Cristea Says:

    Buna Roxana,
    A murit Claudiu Ciortan. Daca iti aduci aminte, cu incidentul de la ARLUS, cu luatul pe coaja. Era cu noi, el era cel cu aparatul de fotografiat fara film,din pacate…Apoi, la Politehnica si Ambasada Frantei, cu Francois Mitterand cand a incasat un sut si altceva pe fata.
    Il inmormanteaza vineri, parcela 92, Bellu. A scris si Ghilezan la el pe site

  13. Matei Florin Says:

    Pentru mine, articolul tău este cutremurător! E halucinant cât de expuşi sunt cei ce se-ncumetă să denunţe sistemul. Practic, opinez că n-au nicio şansă. Eu nu mă sfiesc să recunsoc că sunt un sceptic. Citind ce-ai scris, scepticismul meu ia proporţii. Pur şi simplu cred că sistemul a ajuns infailibil, şi că nimeni nu i se va mai putea opune. Pentru că este – deja – prea târziu.

    P.S. Spre exemplificare, uită-te la răutatea şi cinismul celui ce se intitulează tiberiu2009. Poţi aproxima câţi sunt din ăştia? Eu zic că sunt către 20 %. Muuuulţi! Şi, toţi, în stare de orice, toţi schimonosiţi de ură, toţi în slujba sistemului, unii din pur interes, alţii dintr-un fanatism pe care mă tem că nici medicina nu-l poate defini. Mi se face pielea de găină, vorbesc serios.

  14. tiberiu2009 Says:

    „”Mi se face pielea de găină, vorbesc serios””

    Bine ca nu ti se face pielea de gaina fiindca nu realizezi ca la noi cvasitotalitatea politicienilor fruntasi fac averi fiind angati la stat si facand „afaceri” cu statul.
    Si chiar daca (poate aparent) selectiv unii ajung sa si plateasca (mult prea putin fata de faptele lor) este infinit mai bine decat complicitatea jegoasa a liderilor politici de la putere si de la opozitie din perioada lui Iliescu.

  15. Matei Florin Says:

    @tiberiu2009,

    Eu mă pretind un om onest, şi nu sunt ciracul nimănui. Faptul că îmi declin numele (spre deosebire de tine) este o dovadă în acest sens. Iar faptul că ţin la principiile mele, atâtea câte sunt, e relevat (şi) de acest gest:

    Florin Matei a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad

    03.09.13 de D.T.

    Florin Matei a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad, preferând să revină la statutul de simplu membru de partid, postură în care a activat în ultimii 23 de ani.
    Într-o declaraţie remisă presei, Matei a explicat şi ce anume l-a determinat să facă acest gest: „Am decis să mă retrag din Biroul Politic Municipal al PNL Arad şi, totodată, să renunţ la funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei municipale Arad a PNL din motive care mă privesc personal, dar şi din considerente care ţin de propriile mele convingeri. Nu recurg la acest gest la supărare. Pot spune doar că eu nu cred că liberalismul este pur şi simplu o doctrină politică de dreapta, cinică şi destinată unor pretinse elite. Dacă aş socoti politica liberală în termenii aceştia, aş putea da mâna cu discipolii lui Gheorghe Falcă şi ai Elenei Udrea. Or, eu nu am nimic în comun cu oamenii care promovează şi susţin liberalismul barbar şi capitalismul sălbatic. Liberalismul la care m-am raportat mereu este acela care proclamă libertăţile individuale şi drepturile cetăţeneşti, dar care – în acelaşi timp – ţine seama de problemele sociale ale comunităţilor. Pe de altă parte, disciplina de partid, cu rigorile ei oarecum deplasate şi cu regulile ei stricte, mă incomodează. Am fost simplu membru PNL vreme de 23 de ani şi doresc să revin la acest statut. Mărturisesc că mă simt mult mai confortabil în postura aceasta. Este o postură din care pot să-mi cultiv nestingherit spiritul liber şi, la o adică, să iau pe cont propriu o atitudine tranşantă, atunci când constat că opiniile mele nu coincid cu cele ale majorităţii partinice.”
    De remarcat, că Florin Matei este cunoscut în mediile liberale, dar nu numai, ca un adversar al regimului Băsescu.

    http://www.newsar.ro/stiri-locale/florin-matei-a-demisionat-din-functia-de-vicepresedinte-al-organizatiei-municipale-pnl-arad

    Aşadar, eu nu sunt un fanatic care îşi urmează orbeşte idolul. Ceea ce denotă că nu am absolut nimic în comun cu tine. Pa!

  16. mihai444 Says:

  17. mihai444 Says:

    Noi românii avem o virtute nativă de a putea înţelege uşor Adevărul; avem şi cel mai mare defect care poate să aibă un neam sau omenirea, dezbinarea. Eu am studiat, cam mult, pe Herodot şi pe istoricii antici, şi ei spun că dacii, geţii, dacă ar fi fost uniţi, nici un împărat roman, nici Alexandru Macedon, nici orice alt împărat pe lume, n-ar fi putut să-i biruiască, să-i dezbine. Asta-i cea mai bună dovadă că suntem descendenţii lor, suntem dezbinaţi. Nu ne putem uni românii nici în credinţă, nici în alte idei care ar putea să unească.

    În schimb am înţeles mai bine decât toţi traducerea rugăciunii pe care Mântuitorul, la cererea Apostolilor, i-a învăţat rugăciunea domnească: Tatăl Nostru. Toate popoarele din lume au tradus: „ şi ne izbăveşte de cel rău ” să ne izbăvească Dumnezeu. Românii sunt singurii care au înţeles cel mai bine adevărul: „de cel viclean”, că „cel viclean” e mult mai rău decât „răul”.

    Şi viclenia e mai rea?

    Mai rea decât răutatea în sine! Mântuitorul, când i-a făcut observaţie lui Iuda, nu i-a făcut că „de ce M-ai vândut?”. „De ce prin vicleşug, de ce prin sărutare, vinzi tu pe Fiul Omului”?…De ce ai viclenit?

    Pr. Adrian Fageteanu

  18. tibi2009 Says:

    @Matei Florin
    „”Aşadar, eu nu sunt un fanatic care îşi urmează orbeşte idolul. Ceea ce denotă că nu am absolut nimic în comun cu tine. Pa!””

    Pa? Bine.Sa vedem.
    Faptul ca nu esti un fanatic nu denota ca nu ai nimic in comun cu mine.Presupunand ca as fi fanatic ar demonstra doar ca din punct de vedere al fanatismului nu avem ceva in comun.
    Ce ar insemna „liberalismul barbar şi capitalismul sălbatic” ?
    Nu inteleg ce deranjeaza nedeclararea numelui.In fine.
    Ma numesc Gavrus Tiberiu si sunt din Satu Mare.Are relevanta?

  19. olimpiu65 Says:

    http://www.cotidianul.ro/spargerea-usl-223694/

  20. Matei Florin Says:

    @mihai444,

    ,,dacii, geţii, dacă ar fi fost uniţi, nici un împărat roman, nici Alexandru Macedon, nici orice alt împărat pe lume, n-ar fi putut să-i biruiască”. Asta-i presupunerea lui Herodot, pe care-l cam creditezi ca fiind depozitarul adevărurilor (istorice) absolute🙂 Faptul că şi alţi dătători cu părerea antici s-au raliat părerii lui Herodot ăsta, nu cred să fie relevant. (Ia-o ca pe o tentativă de socializare matinală🙂 )

  21. Matei Florin Says:

    @Gavrus Tiberiu

    Să fii sănătos!…

  22. johnson1312 Says:

    http://www.dcnews.ro/2013/10/blanculescu-iubitorii-de-animale-traiesc-un-cosmar-ue-este-oripilata/

  23. Roxana Iordache Says:

    Romulus, NU! Nu se poate! Cum de l-aş fi putut uita e Claudiu, o scumpete de om, un uriaş blând şi bun?😥

  24. Ghita Bizonu' Says:

    Si cu asta ce-am facut ?!!

    Vacselu dixit : Analizez sa denunt pactul de coabitare! si ca cum Nu-l mai girez pe Victor Ponta pentru că a încălcat grav pactul și mai ales s-a băgat cu bocancii în justiție (A se observa acel “girez” de parca ar fi vorba de “girul” lui sau pofta muschilor sai si nu de majoritate parlamentara!! curat murdar si anticonstiututional!!) repeta si placa cu “lovitura de stat din vara lui 2012”.

    In replica coabitacu’ zice ca cum

    In luna decembrie ideea era sa nu avem o noua criza politica – sa nu avem Guvern. Eu am semnat acel pact cu gandul ca vom avea stabilitate, nu pentru Basescu am facut acel pact, a fost un sacrificiu necesar, am inteles si criticile si supararile.

    Nu mi-am facut nicio secunda vreo iluzie ca il va respecta, nu exista nicio promisiune pe care sa o fi respectat. Nu regret pentru ca minciuna cu Basescu care vrea binele Romaniei si noi, USL-ul, care vrem raul nu o mai inghite nimeni. Faptul ca dumnealui denunta acel pact este treaba dumnealui. Nu m-am dus eu cu pactul la Bruxelles, el se ducea la Barroso si la Schultz si ii tragea de mana”

    Deci e pe duca … previzibil de altfel.
    Si cu pactu ce-am facut ?! Vedeti voi vre-un ce castig pentru tara din toata tarasenia asta? Ca io nu!!!!

    Si era previzibil ca se scurta funia (legata la paru pactului). Are si Vacselu dreptate – detonatorul a fost dosarul Dragnea !!! Dosar dresat pentru “falsificarea datelor” de la referendum!!! Adica referndumu pentru demiterea presedintelui ca urmare a unei suspendari perfect constitutionale ar fi fost “lovitura de stat constitutionala” . Cu o condamnare la fel de previzibila ca find necesara dpv al politcii electorale (dreptu? Adevarul? Justitia? C’esti prost Bizoane?!)
    Findca condamnarea lui Dragnea pentru “fasificarea referndumului” da un semnal prost pentru votaci USL si mai ales PSD cat si pentru cadrele PSD – vedeti ce faceti ca iata ce patiti!!
    Si este o incurajare pentru adversarii PSD si USL .

    La care as mai adauga cam desele deplasari in Strainezia ale premierului .. ca iata ce zice prezidelu: Marea lui(Ponta) pasiune e să sară în avion să meargă pe oriunde e primit. Gândiți-vă cum se uită oamenii la el și spun: aoleo el este artizanul loviturii de stat în România? el e liderul de la București cu două plagiate? dincare reiese
    a)”oftica” prezidentiala ca El , ralesul, Providentialul nu prea este primkit pe nicunde si nciaieri
    b) “oftica” ca presmeru incalca pactul de coabitare care precvede expresis verbis

    Părţile se angajează să continue practica aprobării mandatelor de reprezentare de către Preşedintele României şi prezentarea rapoartelor la sosirea din delegaţii.

    Adica ca cam asa – nu a cerut voie de la Traian aut Sefu’ sa mearga prin cele strainaturi unde El Realesu nu prea este primit!!! Pai se putea permite asa ceva ? In nici un caz de Nutzu!!!

    Da ramane intrebarea : Si cu asta (pactu) ce-am facut ?!!
    Eu zic ca NIMIC bun. Decta a dat lu Prezidelu un moment de respiro nemeritat si neasteptat. A trimis dupa muste USL ul si activitatea lu’ guvernu’ reusind ca pana acum sa se faca nimic (adica s-au apuicat de modificare Constitutiei –marota basesciana. S=au apucat de regionalizare – alta cestie bascista sau macar PeDeLasta. Azi amandoua impotmolite. Apoi au dat in Rosia Montana Golf Coproration – alta marota basesciana si teren minat. S-au ales cu conetstie .. si amestecuri basesti – normale zic eu! – in zisa contestatie)

    Insa desi mi-a, placut enorm ofica de ieri de la B1 TV trebe sa recunosc ca totusi s-a facut una bucata de GRESEALA cu schimbarea lu Papici . Adica (dez)onor sinsitru lu (in)Justitia nu trebuia sa mai delege INCA O DATA! Pre zisu Papici . Findca trebuia s aii multu8measca pentru activitatea depusa si sa il inlocuiasca !! Findca legea prevede clar cate mandate si pe cat timp! Iar cestia cu delegarea nu tine.. Delegare dupa delegare inseamna incalcarea legii scrise !!!
    Actuala codeala – il mai redelegam pe X ca dupa cateva zile sa il schimbam (decizie cred ca legala findca “delegarea” este derogatorie si temporara “pana cand vom gasi” , deci poate fi intrupta oricand) lasa camp prea larg de “presupuneri” ale publicului sa zicem “neavizat” . Care “presupuneri” pot si sunt influnetate si de propaganda politica interesata gen Acum şapte zile oamenii ăştia erau buni, şi după ce s-a pus dosarul lui Dragnea, a ieşit şi dosarul lui Voiculescu, dintr-o dată nu au mai fost buni. Ca se uita esentialul – or fi fost bun Papici insa trebuia schimbat de ceva timp. Ca asa cere legea !! Dar publicu spectator nu discerne prea multe nuante. Asa cum alataieri intamplator am surprins o conversatie telefonica in autobuz .. pana la urma toti platesc! Uite Nastase ce daca a fost prim minstru tot a ajuns la inchisoare pentru ce a facut!!! “ Doamna in cauza nu prea stia ca “ce a facut” era presupus nu demonstrat!!!

    Deci Si cu asta ce-am facut ?!! ca imi aduc aminte de unu Neviile fluturand alt pact “pace cu onoare in generatia asta!!”. Pace nu a avut si onoare nici atat!!!

    http://vremea.forumgratuit.ro/t527-si-cu-asta-ce-am-facut#1080

  25. George Cazan Says:

    ei uite de asta sunt pe blogul tau! lasa ca trebuie sa facem cunoscut asa ceva si, Doamne Sfinte, cate si cate mai sunt!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: